CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Se pregătește un referendum mascat pentru crearea unui stat secuiesc chiar în mijlocul României

harta-romaniei-tinutul-secuiesc | S I C T I R E L I

Urmează să aibă loc un referendum mascat, prin care secuii de pretutindeni sau cei care se cred secui se vor pronunța în legătură cu intenția lor de a edifica statul secuiesc.

Un stat în stat. Chiar în mijlocul statului român. După ce vor obține autonomia teritorială.

Cum este posibil? Este. Consiliul Național Secuiesc anunță un eveniment aparent banal pe care-l pregătește. Distribuirea „cărții de identitate secuiască”. Care este de fapt un document de identitate în toată regula, deja elaborat și care urmează să fie distribuit prin încălcarea competențelor exclusive în acest domeniu, deținute, conform Constituției României, de către Ministerul de Interne.

Această carte de identitate le va fi oferită, atenție, tuturor secuilor de pretutindeni, cu condiția ca aceștia, printr-o declarație olografă, să afirme fără echivoc că se pronunță pentru autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.

Să traducem acest termen. Înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât că se pronunță pentru crearea unui stat secuiesc suveran chiar în mijlocul României. Dar separat de autoritatea statului român.

Odată acest referendum mascat dus până la capăt, sub privirile impasibile ale autorităților de la București, secuii se pot prezenta cu fruntea sus în fața tuturor autorităților europene, precum și în fața autorităților NATO, pentru a-și solicita recunoașterea internațională.


Până în prezent, Consiliul Național Secuiesc a parcurs pași extrem de importanți, chiar decisivi în această direcție, scrie jurnalistul Sorin Roșca Stănescu în https://www.ziuadevest.ro.

A fost elaborat „Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc”.

Au fost trasate, cu precizie de cartografi, granițele viitorului stat.

Secui - Wikiwand

Au fost construite și adoptate simbolurile acestuia.

Limba maghiară este la un pas de a fi decretată drept limbă oficială pe întreg teritoriul Ținutului Secuiesc.

A fost elaborată lista sărbătorilor oficiale ale noului stat, între care „Ziua Autonomiei” fiind cea mai importantă.

A fost adoptat și este în circulație „Imnul secuiesc”.

Sau făcut primele demersuri pentru elaborarea și punerea în circulație a unei monede proprii noului stat.

Și, în fine se fac preparative intense, în diverse tabere de antrenament, pentru crearea forțelor armate ale statului secuiesc. Până una alta, mai multe organizații paramilitare, dotate cu uniforme și însemne proprii, încep să-și facă datoria.

Drapel

Foto: Steagul Ținutului Secuiesc votat de către Consiliul Național Secuiesc.


Nu este o istorie de tip science-fiction. Nici pomeneală. Avem de-a face cu intenții și demersuri cât se poate de concrete.

Se întâmplă cu susținerea activă a autorităților de la Budapesta, pentru care autonomia Ținutului Secuiesc reprezintă un pas important în ceea ce privește dezmembrarea României, prin separarea Ardealului de Țara Românească și de Moldova.

Dar avem o șansă. Șansa noastră este existența la cel mai înalt nivel a statului de forță, care, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai militarizat, a unor adevărați patrioți români, care veghează la conservarea suveranității naționale.

Sunt convins că niciun demers a Consiliului Național Secuiesc nu va înmuia voința și buna credință a apărătorilor Constituției și suveranității.

Sunt convins că acești conducători patrioți pe care-i avem sunt conștienți de faptul că demersurile din Ținutul Secuiesc reprezintă un grav atentat la siguranța națională.

Și că, dacă ele nu pot fi prevenite, pot fi pedepsite.


P.S.: Există însă și un mic punct vulnerabil în demersurile pe care le are în vedere Consililiul Național Secuiesc legat de eliberarea cărții de identitate. Solicitanții trebuie să-și precizeze sexul.

Nu m-aș mira ca, pentru a se conforma normelor UE, treaba asta să se schimbe. Și să fie nevoiți să-și precizeze doar genul.

NOTĂ:

În proiectul publicat pe  pagina oficială a Consiliului, sznt.org, se arată că în cursul pregătirii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, CNS a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie) şi a declarat „Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc, relatează http://www.napocanews.ro.

Într-un alt articol postat pe pagina CNS, se face un apel la Uniunea Europană privind cauza secuimii:

Cauza regiunilor naţionale şi, prin aceasta, cauza secuimii, a devenit în mod irevocabil o cauză europeană. Repetăm: Uniunea Europeană trebuie să revizuiască interpretarea rigidă şi depăşită a dreptului de autodeterminare.

Fie vorba ori de autodeterminare internă în cadrul statului, ori de independenţă, acest drept nu revine doar populaţiilor statelor, ci tuturor comunităţilor care, pe parcursul istoriei, şi-au păstrat particularităţile lor naţionale, lingvistice, culturale şi religioase pe pamântul lor natal”, e apelul celor de la CNS.

Secuii dau asigurări că demersul lor nu frânează dezvoltarea Europei Unite, ci o accelerează. „Cerem Uniunii Europene ca în locul susţinerii proceselor globaliste şi a migraţiei transcivilizaţionale să acorde, mai degrabă, atenţie comunităţilor europene care nu dispun de un stat propriu sau care trăiesc pe teritoriul unui stat cu o altă majoritate”.

În opinia CNS, regiunile naţionale nu frânează dezvoltarea ci, dimpotrivă, sunt resursele ascunse ale Europei. „Pentru populaţia Ţinutului Secuiesc, a Slovaciei de Sud, Cataloniei sau Ţării Bascilor emigrarea şi asimilarea nici până acum n-au fost alternative liber alese.

A venit timpul să fundamentăm condiţiile locale ale reconstrucţiei”, se menţionează în acest text.

Publicitate

14/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: