CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALIZE GEOPOLITICE: Războiul care a schimbat lumea și șase tendințe strategice pe care Rusia nu le mai poate opri

Revista Newsweek.ro constată că cele 100 de zile de război declanșat de Rusia în Ucraina au adus mutații politice de neimaginat cu doar câteva luni mai înainte.

Este adevărat, în ultimele săptămâni s-au constatat diferențe de vederi în interiorul taberei occidentale cu privire la condițiile păcii. În același timp, livrările de armament greu către Ucraina continuă și este posibil ca acestea să schimbe cursul confruntării în următoarele săptămâni și luni.

Da, Rusia continuă să distrugă și să aducă tot mai multe trupe pe teatrul de război. Dar aceasta nu poate schimba tendințele deja vizibile și care își vor lăsa amprenta asupra mersului lumii, indiferent de evoluțiile de pe terenul de luptă. 

Suedia și Finlanda abandonează neutralitatea și cer aderarea la NATO

Este un fapt cu adevărat istoric. Suedia iese dintr-o neutralitate de 200 de ani pentru a se alătura taberei nord-atlantice.

În timp ce vecina sa, Finlanda, renunță la politica ambivalentă față de URSS și Rusia, în schimbul căreia și-a menținut sistemul politic și economic liberal, după Cel de-al Doilea Război Mondial. 

De facto, cele două națiuni scandinave au fost considerate tot timpul ca fiind parte a lumii occidentale. În același timp, ele s-au mândrit mereu cu neutralitatea și pacifismul lor.

Dar atât la Stockholm cât și la Helsinki se discuta de mai mult timp cel puțin despre apropierea de NATO dacă nu chiar despre o aderare propriu-zisă.

Suedia și Finlanda au privit cu foarte multă teamă la creșterea agresivității Rusiei lui Putin. Anexarea Crimeei din 2014 a fost un prim semnal de alarmă, iar cele două guverne au trecut ime-diat la modernizarea armatelor. Opiniile publice rămâneau, însă, atașate ideii de neutralitate.

Până la invadarea Ucrainei, care a răsturnat totul. O schimbare de atitudine atât de bruscă în rândul a două națiuni democratice își găsește cu greu corespondent în istoria modernă. Rusia a reușit.

Danemarca iese din euroscepticism

La 1 iunie, danezii votau, în proporție de 67%, pentru aderarea la Politica de Apărare a Uniunii Europene.

În 1992, danezii s-au opus Tratatului de la Maastricht, care a a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană, planificând, printre altele, apariția monedei comune. 

Pentru a permite totuși intrarea în vigoare a Tratatului, danezii au aceptat în cele din urmă un compromis care le oferea mai multe derogări.

În baza lor, Danemarca a respins moneda unică, iar în 2015 s-a opus cooperării europene în domeniul justiției și afacerilor interne.

Acum, danezii au recurs la gestul invers și renunță, din proprie voință, la una dintre excepții, prin aderarea la politica europeană de apărare.

Stat membru al Uniunii Europene din 1972, Danemarca a fost caracterizată, în ultimele două decenii, de un pronunțat euroscepticism dovedind, pe de altă parte, un puternic angajament atlantist.

Iată că, de această dată, Danemarca se alătură unei forme de cooperare militară și strategică din cadrul Uniunii Europene, dând astfel mesajul că apărarea europeană este complementară Alianței Atlantice, nu opusă. Rușii au ajutat la această clarificare.

Polonia revine în tabăra europeană

După ce, la 28 mai, Seimul de la Varșovia a votat desființarea controversatei camere disciplinare, care putea pedepsi sau demite orice magistrat, Comisia Europeană a aprobat – în sfârșit – PNRR-ul polonez.

Astfel, este deschisă calea pentru ca Polonia să poată primi cele 35 de miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, sume necesare refacerii economiei după criza sanitară.

Momentul marchează o revenire a Poloniei la masa Europei „frecventabile“, iar aceasta nu poate fi desprinsă de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Polonia se află în „prima linie“ în raport cu războiul, a fost afectată din plin de criza refugiaților și este un sprijinitor puternic al Ucrainei, inclusiv în privința aprovizionării cu echipamente de război sau a facilitării exporturilor. 

Este adevărat, la inițiativa unor europarlamentari din grupul Renew Europe, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ar putea trece printr-o moțiune de cenzură în urma deciziei de a aproba PNRR-ul Poloniei.

Dar decizia strategică este pe masă: Polonia este un aliat puternic al Vestului, în contextul războiului, iar Varșovia este gata să devină mai flexibilă. O evoluție la care puțini se așteptau în urmă cu câteva luni. Rușii au făcut-o posibilă. 

Ungaria, tot mai izolată în Europa: pericolul Articolului 7

În privința relațiilor din interiorul Uniunii Europene, Ungaria se află acum la polul opus în raport cu Polonia. Politica pro-rusă a guvernului lui Viktor Orban i-a exasperat pe cei de la Varșovia, care au văzut în agresiunea declanșată de Kremlin o adevărată amenințare existențială. 

S-a rupt astfel – cu zgomot – un parteneriat de lungă durată în centrul Europei, între două guverne iliberale. Și, odată cu venirea la putere a unui guvern liberal în Cehia, am asistat la prăbușirea Grupului Vișegrad (V4), care, din motorul liberalismului în Europa Centrală și de Est, în anii 1990-2000, a devenit simbolul iliberalismului și euroscepticismului, în ultimul deceniu.

În ultimii ani, Ungaria și Polonia s-au sprijinit reciproc în Consiliul European, zădărnicind astfel adoptarea de sancțiuni pentru cele două guverne, din cauza încălcării normelor referitoare la democrație și statul de drept. 

Acum, Ungaria nu doar că a rămas singurul stat membru al UE cu PNRR-ul încă blocat la Comisia Europeană, dar împotriva sa a fost declanșat și mecanismul de condiționalitate a fondurilor europene de statul de drept. Budapesta are în față perspectiva sumbră de a nu mai primi niciun cent de la Comisia Europeană.

Mai rău, ruptura de Polonia – pe care vizita la Varșovia a noii președinte ungare Katalin Novak nu a reușit să o repare – poate veni cu ceva și mai rău pentru Budapesta decât tăierea banilor europeni: izolarea în cazul declanșării Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea merge până la pierderea dreptului de vot în Consiliu.

În condițiile în care aliații europeni sunt și așa exasperați de atitudinea Budapestei în contextul războiului, ruptura de aliatul polonez poate aduce Ungaria într-o situație limită. 

Serbia, lăsată singură până și de vecinii ei

Refuzul Macedoniei de Nord, a Muntenegrului și Bulgariei de a permite survolul pentru aeronava ministrului rus de Externe Serghei Lavrov este extrem de semnificativ. 

Nu doar că au zădărnicit vizita programată la Belgrad, în 7 iunie, dar au transmis un mesaj clar: respingem intențiile Kremlinului de a destabiliza Balcanii.

Lavrov plănuia să vină la Belgrad cu un mesaj puternic de susținere a liderului separatist bosniac Milorad Dodik. Pentru Kremlin,  declanșarea unui conflict în Balcanii de Vest ar fi un mare avantaj, pentru că ar distrage atenția europenilor de la războiul din Ucraina. 

Dar atitudinea agresivă a Moscovei s-a lovit de rezistența a trei mici națiuni și a scos în evidență izolarea Serbiei, singurul aliat din Balcani.

Statele central-asiatice, tot mai reticente față de Kremlin

De la izbucnirea invaziei rusești în Ucraina, mai multe țări din Asia Centrală s-au distanțat de Moscova, arată o recentă analiză a rețelei tv France 24.

De la declanșarea invaziei, Kazahstanul și alte țări din regiune au sugerat prin numeroase gesturi distanțarea lor de puternicul lor aliat și vecin.

Manifestații pro-Ucraina s-au organizat, de exemplu, în Kazahstan, acolo unde adunările publice sunt strict controlate și unde, în decembrie, Rusia a intervenit brutal pentru a pune capăt unei revolte populare.

Uzbekistanul și Kazahstanul au trimis câteva zeci de tone de ajutor umanitar la Kiev, în principal materiale medicale. Ambele țări, care au relații bune cu Ucraina, nu recunosc independența celor două republici autoproclamate Donețk și Luhansk.

Îngrijorări se fac resimțite și în alte republici central-asiatice unde, după invazia rusă, o întrebare persistă: nu cumva, următorul va fi cineva dintre noi?

Un lucru e clar: după 24 februarie, în Asia Centrală, teama a luat locul atitudinii până acum binevoitoare sau măcar ambivalente față de Moscova. 

NOTĂ:

Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia, a scris recent că unul dintre cei mai apropiați aliați și vecini ai Rusiei, Kazahstanul, a refuzat să trimită trupe în Ucraina pentru a sprijini ofensiva rusă și, de asemenea, nu recunoaște republicile separatiste Donețk și Lugansk, scrie Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia.

19/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reputatul virusolog german dr.Hendrik Streek nu considera greșit modelul suedez și vorbește altfel despre coronavirus și #stațiacasă, decât auzim la televiziunile românești

 

 

 

Virologul Hendrik Streek este directorul Institutului de Virologie din cadrul Facultății de medicină din Bonn, expert în Hiv și cercetător Coronavirus

 

 

 

 

 

 

 

 

   

În  videoclipul de sus, subtitrarea a fost facuta de Paul Hitter.

Iata si transcriptul ei, conform https://m.luju.ro/virusologul-care-arunca-in-aer-carantina-totala-directorul-institutului-de-virologie-din-bonn-infirma-strategia-panicarda-de-a-inchide-tari-intregi-am-prieteni-care-se-intreaba-daca-vor-mai-avea-un-loc-de-munca-sau-isi-vor-mai-putea-plati-chiria-gasesc-ac

 

Reporter: Domnule Streeck, acest studiu pe care il realizati si despre care spuneti ca trebuia facut mult mai devreme – despre ce este vorba mai exact in acest studiu? Sustineti ca sunteti omul de stiinta care a vazut cele mai multe cazuri de Covid-19 in aceasta tara. Ce ati vazut in aceasta situatie, de fapt? Care este tabloul simptomatic al bolii? Cat de in serios trebuie sa luam aceasta boala? Si, pe de alta parte, cat de relaxati vom deveni la un moment dat in aceasta privinta? Pentru ca pur si simplu va trebui sa invatam sa traim cu aceasta boala. Nu va face niciun bine sa cufundam oamenii de dimineata pana seara in panica.

Hendrik Streeck: Acest studiu a inceput datorita rugamintii celor de la Oficiul de sanatate din Heinsberg, de a prelua pentru o perioada de timp diagnosticarea. Practic, sa constatam daca intr-un anume caz exista o infectare cu Covid-19 sau nu. In acea seara, m-am intalnit cu un bun prieten care este medic internist in clinica din Heinsberg. Am stat impreuna si ne-am gandit ca de fapt avem o oportunitate de a intelege mai bine aceasta boala.

Apoi, chiar in cursul noptii, am citit studiile disponibile si chestiunile de etica medicala. In ziua urmatoare, am plecat impreuna cu cei de la Institutul de Igiena din Bonn, inspre oraselul Gangelt, cu doctorul Ricarda Schmithausen (directoarea laboratorului de microbiologie din Universitatea de Medicina din Bonn), colaborand strans, de asemenea, cu conducerea din Heisenberg, cu prefectul Pusch, si efectiv am mers din casa in casa.

Acesta a fost primul studiu diferit de cel la care lucram acum, dar in acea prima incercare am mers din casa in casa si am intrebat oamenii daca si ce simptome au. I-am intrebat cum cred ca s-ar fi putut infecta, ce alte boli mai au si ce tratamente urmeaza pentru boli pre-existente, dar am luat si probe, precum si analize de sange. In acelasi timp, am luat probe si din mediul inconjurator.

Am testat daca virusul se afla pe soneria de la usa, in aer, in WC, pe suprafata telefonului mobil, pe telecomanda, ba chiar am luat probe de pe pisicile de apartament. Efectiv am mers din casa in casa timp de mai multe zile si am vorbit cu oamenii, luand si aceste probe.

Rezultatul acestor cercetari (l-am dat deja si in presa) este ca aproape toti oamenii infectati s-au plans de pierderea gustului si a mirosului. Aceasta afectare a simturilor dureaza cateva zile, apoi ele revin la normal. Deci nu este de lunga durata. Dar iata: acest simptom este un simptom nou descoperit cu ocazia acestui studiu.

Reporter: Si spuneti ca acest simptom este foarte acut. Am citit un exemplu pe care l-ati dat in presa, in care spuneati ca o mama nu mai putea simti nici macar mirosul pampersului plin al copilului ei.

Hendrik Streeck: Exact! este vorba despre o asistenta medicala care apoi ne-a povestit cum s-a testat singura cu otet, sa vada daca mai simte mirosul, sfarsind prin a fi foarte mirata de acest simptom.

La inceput, pe primul care ne-a descris simptomul acesta nici nu l-am luat prea in serios, gandindu-ne ca poate din cauza carantinei indelungate are aceste impresii si ca poate este doar ceva psiho-somatic.

Invitat: Va pot cumva intreba cand intervine de fapt acest simptom?

Hendrik Streeck: Din pacate, nu stim. Credem ca acest simptom apare catre sfarsitul bolii. Am aflat intre timp de alte cazuri in care alti nervi sunt afectati. Din Iran am aflat de un caz in care simptomul a mers catre urechi, persoana respectiva pierzandu-si auzul pentru o perioada scurta de timp.

Reporter: Perioada scurta de timp este un factor foarte important in acest caz. Deci auzul revine – aceasta pierdere a simturilor nu este definitiva.

Hendrik Streeck: Dar noi nu am studiat pierderea auzului, ci doar pe cea a mirosului si a gustului.

Reporter: Daca spuneti ca ati luat probe de peste tot, chiar si de pe pisici, ne intrebam atunci: unde sunt cei mai multi virusi? Este un subiect foarte important pentru foarte multi oameni, iar in acest caz primim mesaje care se bat cap in cap. Deci ce ne puteti spune?

Hendrik Streeck: Pisicile au fost foarte cooperante, toate au muscat betisorul cu care luam probe si s-au jucat cu el. Nicio pisica nu a iesit pozitiva cu Covid-19 la testare. Ce a fost foarte interesant (si am descoperit asta sub conducerea celor din Departamentul de Igiena al Universitatii Bonn): am gasit virusi prezenti pe soneria de la usa, in toaleta, pe chiuveta.

Dar am dus aceste probe in Laboratorul de Virusologie, unde am incercat sa cultivam acesti virusi si sa vedem daca acesti virusi din probe pot creste, daca virusul este infectios, si nu am reusit acest lucru. Asta inseamna ca, de fapt, pe probe am luat ARN (n.r. acid ribonucleic) de la virusi morti, dar in probele luate nu am gasit niciun virus viu.

Reporter: Asta inseamna ca soneria, clanta, manerul cosului din supermarket, pisica, toate acestea nu reprezinta niciun pericol?

Hendrik Streeck: Da. In noul studiu pe care il pregatim si care este mult mai detaliat, in care studiem pe un esantion mult mai larg, vom putea spune mult mai exact unde se gaseste si unde nu se gaseste virusul. Dar pentru mine, personal, dupa rezultatele pe care le avem pana acum, inseamna ca o clanta de usa poate fi infectioasa doar daca cineva a tusit in palma si apoi a pus mana pe clanta usii, iar urmatoarea persoana a pus mana pe aceeasi clanta.

Reporter: Ce inseamna dupa? Cat timp supravietuiesc virusii pe suprafața?

Hendrik Streeck: Un astfel de studiu temporal nu a fost efectuat inca, deci nu stim exact. Dar probele au fost recoltate intr-o casa in carantina unde traiau multi oameni infectati si cu potential mare de infectie. Si totusi nu am gasit niciun virus viu pe nicio suprafata!

Reporter: Mi se pare o stire foarte buna! Asta inseamna ca a pastra distanta si a ne spala pe maini este ceva ce ne ajuta foarte mult…

Hendrik Streeck: Sunt convins de asta si aici gasesc eu si problema discutiei noastre, pentru ca speculam foarte mult si discutam pe tot felul de ecuatii, iar in astfel de socoteli matematice este de ajuns ca unul dintre factori sa fie gresit, si toata socoteala se prabuseste ca un castel de nisip. Cred ca exact asta trebuie sa facem: sa adunam toate datele, astfel incat sa reusim sa avem probe si dovezi de netagaduit, pe baza lor putand sa dam atunci recomandari si sa luam decizii.

Reporter: Pot sa va intreb daca institutul Robert Koch a efectuat cercetari in Heisenberg – in aceasta zona carantinata unde are multe cazuri la dispozitie?

Hendrik Streeck: Nu, nu au efectuat astfel de cercetari. De altfel, m-a mirat foarte tare acest lucru. De altfel, de aceea in prima faza noi ne-am tinut deoparte. Ne-am gandit ca este o sarcina a institutiilor statului, tocmai pentru ca ei ne-au dat si noua diferite recomandari, legate de diagnostice: pe cine sa testam, pe cine sa nu testam… Si afland ca institutul Robert Koch nu face un astfel de studiu si nici nu se gandeste sa faca un astfel de studiu, am simtit efectiv ca este de datoria mea ca virusolog sa facem un astfel de studiu. Mi-am dat seama ca va fi infinit mai greu un astfel de studiu, avand in vedere gravitatea situatiei, dar un astfel de studiu trebuie facut, astfel incat sa gasim raspunsuri pentru politicieni, dar si pentru cetatenii de rand.
Reporter: Incerc sa citesc printre randuri. Doriti sa spuneti ca se iau decizii prea rapid, luam hotarari pe baza unor fapte ce nu sunt verificate? Si va mai intreb o data mai clar: vi se pare ca toata aceasta carantina (#statiincasa) s-a intamplat prea rapid? Credeti ca ne putem intreba daca a fost o decizie buna intr-adevar?
Hendrik Streeck: Da, intotdeauna dupa ce s-a intamplat ceva, putem spune: ar fi fost mai bine altfel… Dar cum a fost, totul s-a intamplat intr-o perioada scurta de timp, in care s-au luat masuri una dupa alta… Nu mai stiu exact cum a fost. Intai s-au interzis evenimentele mari, apoi s-au inchis scolile, apoi a venit ingradirea dreptului de a iesi din casa.

Si vis-a-vis de aceasta ultima interdictie: am spus din capul locului ca ar trebui intai sa asteptam, sa vedem ce se intampla… Virusul nu se supune niciunui politician, nu asculta de oameni, incat gata, de azi se opreste si nu mai infecteaza pe nimeni. Si mai mult decat atat: rezultatele a ceea ce decidem azi le putem vedea numai peste circa doua saptamani, astfel ca abia atunci putem, poate (nu stim inca sigur) vedea rezultatele primelor masuri luate. Dar trebuie sa ii lasam timp virusului, astfel incat sa putem vedea rezultate si pe termen lung. Astfel vom putea sa stabilim ce functioneaza si ce nu. La fel de gresit gasesc ca azi sa renuntam instantaneu la toate masurile luate si sa spunem ca totul a functionat. Ne aflam in aceasta situatie si cred ca trebuie sa vedem cum manevram virusul sau rata de infectare.

Reporter: Ce vreti sa spuneti? Ca ati fi lasat totul sa decurga normal (fara#stamacasa) sau ce ati fi facut? Pentru ca vedem exemplul Suediei – mi se pare o pista foarte interesanta despre care as dori sa vorbim. Pe de alta parte, avem tarile din sud-estul Asiei, care au incercat foarte-foarte rapid sa inteleaga unde sunt infectiile, unde merg oamenii, pe unde se plimba, au masurat si temperatura oamenilor de pe strada, i-au pus sa poarte masti etc. etc. Toate aceste tari au pus stapanire pe situatie relativ rapid. Trebuia sa procedam si noi la fel? Dumneavoastra ce masuri ati fi propus?

Hendrik Streeck: Eu cred ca o metoda foarte buna a fost aceea a Coreei. Sa testeze. Sa testeze cat de mult pot. In momentul in care au gasit un grup, au limitat direct acel grup. Astfel, nu au inchis toata tara, ci doar au urmarit contactele si acolo au testat si au carantinat. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai buna strategie, si o strategie care s-ar putea aplica si Germaniei, pentru ca am avea posibilitatile de a o face.

Reporter: Vreti sa spuneti pentru ca avem posibilitatea de a testa?

Hendrik Streeck: Da! Pericolul acestui virus este ca atunci cand ajunge in spitale, camine de batrani (avem exemplele din Wolfsburg, Wurzburg sau in Italia)…

Reporter: Asta citesc si aud foarte des: italienii au inteles ca spitalele au fost adevarate focare de infectie, pentru ca la inceput nimeni nu a inteles exact ce are de facut.

Hendrik Streeck: Exact astfel de lucruri trebuie sa ne preocupe: cum protejam populatia vulnerabila cat mai bine si cum putem stopa raspandirea in randul acestor oameni vulnerabili. De exemplu, ar fi de dorit ca tot personalul medical si de ingrijire sa fie testat o data la patru zile. Aceasta se poate face dupa metoda Pool – metoda inventata de nemti, metoda care se foloseste si la transfuziile de sange, precum si la testarea pentru HIV sau hepatita. Sunt metode cu care se ocupa zilnic atat virologii, cat si medicii care fac transfuzii de sange. Astfel de metode pot fi folosite si la protectia pe termen lung a caminelor, spitalelor, locurilor de ingrijire a pacientilor. Asupra unor astfel de idei trebuie sa ne aplecam si mai ales sa le dezvoltam, dar aici este nevoie de implicarea mai multor experti care sa lucreze impreuna, nu doar a unor experti.

Reporter: Pentru ca spuneti ca este nevoie de mai multi, si nu doar de unii experti: pentru mine aceasta criza are o anumita figura, aceasta fiind figura virologului Drosten de la spitalul Charite din Berlin. Considerati ca este o greseala ca nu sunt adunate mai multe capete luminate sa lucreze impreuna, oameni cu specializari diferite (exact cum este Consiliul de etica din care face parte Merkel – consiliu initiat de cancelarul Schroeder)? Credeti ca este posibil ca acest mod de abordare sa fi fost mai bun?
Hendrik Streeck: Pe domnul Drosten il pretuiesc foarte mult, sunt urmasul sau si colegul sau si ii pretuiesc parerea. Nu fara motiv este conducatorul Centrului national de cercetare a virusilor Corona. Consider ca este indreptatit sa fie primul consultat in acest caz. Doar ca noi, virologii, lucram fiecare in mod diferit. Probabil ca si marele public observa asta… Domnul Drosten este foarte centrat pe virusi, el cerceteaza virusul si observa ce anume il face mai special, cum se schimba (de exemplu, cum a ajuns de la liliac la om) si cum se raspandeste. Munca mea ca virolog, de exemplu, presupune sa vad cum anume afecteaza acest virus corpul uman, cum reactioneaza sistemul imunitar, care este tabloul clinic al pacientului…

Deci ceea ce poate face domnul Drosten nu pot face eu atat de bine ca el, dar ce fac eu nu poate face domnul Drosten la fel de bine ca mine. Nu exista niciun fel de concurenta sau ceva de genul acesta, ci doar faptul ca avem specializari diferite si mi se pare trist ca din partea conducerii tarii s-a mers pe o abordare monotematica.

Invitat: S-ar putea face o masa rotunda cu toti virusologii sau un schimb de informatii cu expertii chinezi? Exista asa ceva?

Hendrik Streeck: Asa ceva nu exista, din pacate. Actiunile au fost pornite de BMBF (n.r. Ministerul pentru Educatie si Cercetare), era planuit sa fie o retea de cercetare mai mare, dar pana acum nu este.

Reporter: Este tardiv ceea ce se intampla? O spuneti si dumneavoastra (nu doar ca virusolog, ci o spuneti ca cetatean al acestei tari): ceea ce traim in aceste momente are o influenta extraordinara asupra vietii multor oameni, astfel incat trebuie foarte rapid sa ne gandim cum va merge mai departe toata aceasta poveste, pentru ca daca o mai ducem o vreme asa (#stamacasa), viata si lumea vor fi cu totul altfel cand in sfarsit vom putea iesi din case.
Hendrik Streeck: In aceasta problema oscilez, pentru ca sunt virusolog, si sunt invitat in platou ca virusolog, si nu ca expert in economie sau etica, dar clar am si eu parerea mea, iar in inima mea este clar ca pot cantari si ma pot gandi ce inseamna anumite masuri pentru mine. Si chiar ca doctor, caci si medicii se preocupa de etica. Daca vorbesc ca cetatean, cred ca pentru fiecare este important. Daca vorbim de exemplu despre economie, este – cum spuneam – important pentru fiecare sa isi stabileasca propriile granite si limite. Si cred ca, de exemplu, in economie sunt limitat, nu pot da sfaturi pertinente. Dar cunoastem multi virusi, am lucrat cu multi virusi si stiu ce inseamna o interzicere a parasirii locuintei si cum se simt oamenii care trec prin asta. Am eu insumi prieteni care se intreaba daca vor mai avea un loc de munca sau prieteni care se intreaba daca isi vor mai putea plati chiria pe termen lung. Prin urmare, in comparatie cu alte epidemii si alti virusi pe care i-am avut, gasesc aceste masuri ca fiind drastice. Nu pot estima exact, dar mi-as fi dorit sa nu se fi luat imediat aceasta decizie (n.r. #stamacasa), sa nu se fi reactionat atat de dur, ci mai degraba sa ne fi gandit impreuna unde dorim sa ne indreptam.

Limita noastra este limita capacitatii spitalelor, nicidecum numarul infectatilor. Nu am auzit insa din partea autoritatilor care este orientarea, directia in care mergem, care este scopul nostru. Sunt 1.000 de infectari pe zi prea mult? Sunt 100 de infectari pe zi prea mult? Este una singura prea mult? Sa controlam 100% infectarile nu putem, dar observ ca numaram tot timpul cate infectari noi apar.

Ar trebui sa ii ascultam pe medicii din terapiile intensive. Desigur ca avem o amanare temporala. Totusi, ei pot cel mai bine estima care masuri sunt potrivite si care nu.

Reporter: Deci ar trebui sa ne gandim la o strategie de iesire din criza?

Hendrik Streeck: Eu, personal, ca cetatean, consider ca este foarte important sa ne gandim la asta.

Reporter: Si eu. Dar cum ar arata aceasta iesire? Aceasta este marea intrebare. Cum iesim din asta?

Hendrik Streeck: Exact de asta am initiat acest studiu: pentru a aduna probe, date, dovezi, sa stim cati au fost infectati, care este cu adevarat rata mortalitatii, sa vedem care sunt de fapt caile de infectare si sa incercam sa stopam caile de infectare, sa le evitam. Dar exista domenii unde masurile de izolare (n.r. #staiacasa) nu au sens, sau unde aceste masuri se pot usura. De exemplu, nu am gasit nicio infectare in saloanele de frizerie (coafor pentru doamne). Si totusi frizeriile sunt inchise…

Reporter: Continuati! Ma intereseaza foarte mult. In magazine, de exemplu. Nu inteleg de ce in supermarketuri putem minimiza riscul. Onteleg ca oamenii ajuta ei insisi, pastreaza distanta, si totusi in magazinele cu haine nu putem minimiza acest risc. Asta nu am inteles pana acum. Dumneavoastra intelegeti?

Hendrik Streeck: Eu, de exemplu, mi-am pus problema mastilor: oamenii nu mai pot comunica cu masca pe fata. De fapt, nu stim daca fara masca ne infectam sau nu. Mie mi se pare important, ca om de stiinta si virusolog, sa reflectam la ceea ce stim si ceea ce nu stim. De exemplu, stim destul de bine ca nu este vorba de o infectie prin atingere. Deci manerul de la usa, calculatorul, telefonul, le putem atinge – nu aceasta este calea de infectare. Stim insa ca daca, de exemplu, dansam lipiti unul de altul sau daca petrecem… Iata: la petreceri au fost multe cazuri de infectare. Intre aceste puncte trebuie gasite nuantele: cand poate avea loc o infectare si cand nu. Iar aceasta abordare poate fi orientarea catre slabirea masurilor restrictive.

Reporter: Inainte de a continua cu ceilalti invitati, revin asupra unei fraze pe care ati rostit-o: ‘trebuie sa-i lasam virusului un pic de timp’. Credeti ca asta face Suedia acum? Ei au ales alt drum si fac apel la raspunderea fiecaruia. Ce face de fapt Suedia?

Hendrik Streeck: Cred ca Suedia este curajoasa, in comparatie cu masurile drastice luate de alte tari, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu este gresit cum procedeaza, pentru ca acum stim cum actioneaza virusul, petrecand timp si apropiere cu o persoana infectata. Deci cand suntem foarte aproape unii de altii si discutam si ne sar mici picaturi de saliva din gura, atunci se poate ajunge la o infectare. Astfel, Suedia cere cetatenilor sa pastreze distanta, sa nu formeze grupuri mari, dar viata normala de zi cu zi isi urmeaza cursul! Si apeleaza atat la igiena mainilor, cat si la protectie reciproca: atunci cand cineva se simte bolnav, ramane acasa. Nu stiu exact ce se va intampla si cum se va dezvolta situatia in Suedia.

Reporter: Aveti cifre de acolo?

Hendrik Streeck: Nu am cifre in acest moment – sunt lucruri care se intampla chiar acum. Nu pot spune cu siguranta daca cifrele vor merge in sus sau in jos. Astfel de estimari nu le poate face niciun virolog, dar, din punctul meu de vedere, nu mi se pare deplasat ce fac suedezii.

Citiți și:

 

Suedia spune NU carantinei. Este acesta cel mai nesăbuit sau cel mai corect răspuns la Covid-19?

 

09/04/2020 Posted by | stiinta | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În Suedia şi prin alte  părţi s-a inventat genul neutru,”hen”, în încercarea de a se şterge cu totul diferenţele evidente dintre femei şi bărbaţi

 

 

 

Imagini pentru transgender,photos

 

 

 

 Liberalizare, marxism cultural, neoliberalizare, transgender, transhumanism 

 

 

 

În lupta împotriva discriminării, Suedia, stat recunoscut pentru filosofia „echităţii sexuale” promovată la extrem, depăşeşte barierele şi încearcă să şteargă cu totul diferenţele evidente dintre femei şi bărbaţi.

De la inventarea, la mijlocul anilor ’60, a pronumelui neutru „hen”, care înlocuieşte „el” şi „ea”, s-a ajuns în zilele noastre la controlul jocurilor stereotipe dintre copii în grădiniţe şi numele unisex.

 

Totul porneşte de la ideea că autorităţile şi societatea nu ar trebui să tolereze nici un fel de distincţii între sexe, să îi înţeleagă pe cei care nu au o identitate sexuală clară şi să accepte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Ceea ce doresc însă astăzi activiştii „genului neutru” este o societate care şterge complet rolurile tradiţionale femeie – bărbat şi stereotipurile lumeşti în modul cel mai profund, scrie Slate.com.

 

 

ob-vn012_housew_g_20121129132050

 

 

Iată câteva obiective şi realizări ale activiştilor „genului neutru”:

 

– Dreptul părinţilor de a alege orice nume doresc pentru copilul lor.

În prezent, există o listă de 170 de nume „unisex” în Suedia. Numele, spun activiştii, nu trebuie legate de gen, aşa încât părinţii să îşi poată numi fiica „Mihai” şi fiul „Iulia”. Discuţii ample pe acest subiect au avut loc pe forumurile  de părinţi.

 

– O companie producătoare de haine pentru copii a eliminat secţiunile clasice „băieţi” şi „fete” din magazinele sale, astfel încât copiii să fie îmbrăcaţi de o manieră neutră.

 

– Un alt producător, de această dată de jucării, a promovat o imagine de campanie în care un băiat costumat în Spiderman împinge un cărucior de păpuşi roz, în timp ce o fetiţă se plimbă cu un tractor galben.

 

– Federaţia Suedeză de Bowling şi-a anunţat intenţia de a unifica turneele de femei şi bărbaţi în turnee unisex.

 

– Politicieni democraţi au propus instalarea de toalete unisex pentru ca utilizatorii acestora să nu fie constrânşi să se auto-clasifice drept femei sau bărbaţi.

 

– Mai multe grădiniţe au interzis referinţele la sexul copiilor înscrişi, oferind ca alternativă utilizarea numelor proprii sau apelativul „prietene”.

O educatoare va saluta aşadar „Bună dimineaţa, prieteni” sau „Bună dimineaţa, Mihai, Iulia, Tom”, şi nu „Bună dimineaţa, băieţi şi fete”.

Se crede că în acest mod este îndeplinită cerinţa din curricula naţională potrivit căreia grădiniţele trebuie să „contracareze modelele tradiţionale de gen şi să dea fetelor şi băieţilor oportunităţi egale de a dezvolta abilităţi şi preocupări fără limitarea rolurilor stereotipe de gen”.

 

– Pronumele neutru „hen”, ce înlocuieşte deopotrivă „han” (el) şi „hon” (ea), a intrat primăvara aceasta oficial în versiunea online a Enciclopediei Suedeze.

Anunţul a venit într-un context deja agitat de apariţia unei cărţi pentru copii, prima cu personaje „de gen neutru” – Kivi och Monsterhund (Kivi and Monsterdog), de Jesper Lundqvist. Aici apar pentru prima dată cuvinte „neutre” precum „mappor” şi „pammor” („tata” şi „mamăl”), în loc de „mammor” şi „pappor”.

 

Revenind la „hen”, se doreşte includerea termenului în Dicţionarul Academiei Suedeze, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Literatură.

 

– În toamna anului 2015, 200 de profesori au luat parte la un forum organizat de guvernul suedez, în cadrul căruia s-a discutat în principal despre modul în care „şabloanele tradiţionale de gen”trebuie evitate în şcoli.

 

Există cel puţin o grădiniţă la Stockholm – Egalia (mai multe informaţii în limba română aici) – unde totul este construit de o manieră care neagă aspectul tradiţional de gen şi modelele parentale clasice (mama care creşte copiii şi tatăl care aduce bani în casă). În încercarea de a nu limita dezvoltarea copiilor, educatorii folosesc cât mai puţine expresii de gen.

– Partidul Ecologiştilor sugerează înfiinţarea unor posturi de „pedagogi de gen” în grădiniţe care să supravegheze buna implementare a conceptelor enumerate mai sus.

O extremă o neagă pe alta. De la discriminare de gen la negarea identităţii

Cei care se opun acestei politici – care câştigă teren pe zi ce trece – subliniază că cei mici pot fi afectaţi în plan psihologic şi social, devenind confuzi la sugestia că ar exista un al treilea gen „intermediar” într-un moment în care mintea descoperă lumea şi trupurile se dezvoltă.

De fapt, adulţii nu ar trebui să intervină în procesul de descoperire a propriului gen şi sexualitate, afirmă experţi citaţi de Slate.com.

Publicaţia comentează modul ironic în care, în intenţia de a elibera copiii de normele clasice, activiştii „genului neutru” îi supun unor noi seturi de reguli şi norme.

Anumite jocuri de copii devin tabu, limbajul cunoaşte noi limitări, iar interacţiunile şi atitudinea celor mici sunt atent supravegheate de educatori.

Sunt citate două cazuri în care instituţii de învăţământ suedeze au dus la extrem aceste tendinţe.

O şcoală a eliminat maşinile din stocul de jucării pentru că băieţii le-au acordat mai multă atenţie decât altor jucării.

 

O grădiniţă a eliminat orele de „joacă liberă” din program, întrucât copiii „creează jocuri stereotipe de gen, concepte care sunt cimentate în acest mod. În joaca liberă apar ierarhia, excluziunea şi primele semne ale abuzurilor între copii”.

Iată cum, din dorinţa de a face bine, fiecare detaliu al interacţiunilor dintre cei mici ajunge să fie analizat la microscop de adulţii îngrijoraţi. Viaţa copiilor pare a fi monitorizată acum în Suedia minut cu minut, de la modul în care îşi fac prieteni la jocurile pe care le inventează şi cântecele pe care le reproduc, concluzionează Slate.com.

 

Sursa: Cultura Vietii, preluare dupa TVR.ro

Share Button

  

Feminismul şi Noua Ordine Mondială

Share Button

 

1. Otrava ce omoară feminitatea

 

Omul zilelor noastre este un purtător inconştient al virusului feminismului. Ideologia dominantă, care a pătruns masiv în societatea noastră după căderea comunismului prin intermediul culturii de masă, a presei, reţelelor de socializare şi şcolii, este percepută de cei mai mulţi ca o stare de normalitate, ca o axiomă, ca un dat.

O întreagă armată de „activişti civici” şi „formatori de opinie” inoculează de zor noul cult, punându-i la punct pe toţi cei care nu respectă dogmele respective în numele „drepturilor omului” şi a „corectitudinii politice”.

Servitorii locali ai acestui cult păgân, executând cu un zel demn de o cauză mai bună „indicaţiile preţioase” parvenite de la finanţatorii lor dinafară, ba impun un procent minim de reprezentare a femeii în Parlament, ba sperie lumea cu violenţa în familie, ba vor un preşedinte-femeie.

Şi toate acestea şi atâtea altele sunt ventilate sub stindardul emancipării femeii, nediscriminării acesteia etc.

 

 

 

maxresdefault

 

 

Pentru a ajuta cititorul nostru să se dumirească asupra esenţei problemei respective, am zis că e bine să facem o prezentare a unei cărţi pe care am procurat-o recent dintr-un anticariat de la Bucureşti.

Este vorba de lucrarea „Feminismul şi Noua Ordine Mondială. Emanciparea femeii. Pervertirea familiei. Deturnarea societăţii.”, semnată de Dr. Henry Makow din Canada, apărută la editura „Meteor Press” în 2012 şi tradusă din engleză de Mihaela Drăghici. 

Cartea este prefaţată de părintele profesor Mihai Valică. Deşi editată cu patru ani în urmă, stocul masiv de cărţi nou-nouţe clădit pe masa din anticariat mi-a creat impresia că, dată fiind necorespunderea conţinutului ei limitelor admise ideologic, poate nici n-a fost admisă în librăriile de lux, doldora de scriituri toxice.

Nota editorului conţine o remarcă pe care am găsit cu cale să o citez aici: „Cartea de faţă nu va fi o carte promovată de mass-media, ci va fi arsă pe rugul indiferenţei şi al ignorării. Acesta este preţul, pe care trebuie, de fapt, să îl plătească astăzi orice idee, carte sau persoană care încearcă să apere valorile tradiţionale”.

Mai preluăm din aceeaşi notă precizarea că autorul este „unul dintre cei mai mari specialişti în literatura conspiraţionistă”. Astfel, cititorul neavizat va avea surpriza să descopere originile istorice ale feminismului, contribuţia clanurilor Rockefeller şi Rothschild la promovarea acestui curent, ca şi legătura dintre iluminaţi şi Iluminism, masonerie şi marile evenimente istorice din ultimele secole, dar şi atâtea adevăruri la prima vedere şocante şi neverosimile.

Autorul recunoaşte din capul locului că el însuşi a fost de-a lungul întregii vieţi un feminist convins. Însă la un moment dat a simţit că ceva nu se leagă în toată povestea asta. El zice:

„Dumirirea mea s-a petrecut la vârsta de 48 de ani, în 1997, când am început să supun îndoielii educaţia mea în spirit feminist. Instinctele mele îmi spuneau că nu trebuie să îi las pe alţii să gândească în locul meu… Dar mi-a luat trei ani ca să reuşesc într-un final să elimin orice urmă de îndoctrinare.

Am petrecut toată această căutare ca pe o luptă de a mă dezbrăca de o cămaşă de forţă mentală”. H. Makow şi-a mărturisit întreaga experienţă pe http://www.savethemales.ca . Iată un blog pe care ar trebui să îl frecventeze cei care ştiu engleza.

2. Alienarea prin inginerii sociale

Pentru a ne da seama de proporţiile uriaşe ale unor inginerii sociale malefice, puse în aplicare în doar câteva decenii, dar şi pentru a realiza gravitatea mortală a imitării modelului occidental de către ţara noastră, vom parcurge această lectură cu multă luare aminte, citând copios din ea.

Cine are ochi de văzut, va vedea despre ce este vorba. Autorul spune:

„Fiind născut în 1949, maturitatea mea a coincis cu un plan secret de inginerie socială menit să destabilizeze societatea prin programarea oamenilor normali să se comporte ca nişte homosexuali.

Asaltul insidios asupra heterosexualilor a fost deghizat sub forma „revoluţiei sexuale”, a „drepturilor homosexualilor” şi a „feminismului”.  Pe noi, cei de dincoace de Cortina de Fier, valul respectiv a început să ne copleşească abia după prăbuşirea comunismului, duhul libertăţii în stil occidental penetrând masiv în zona noastră.

Autorul precizează că planul de alienare a societăţii a fost pus la cale încă acum câteva secole de către o elită financiară internaţională cu sediul la Londra. Este vorba despre planul de a ne transforma în „hetero-homosexuali”, respectiva elită având drept scop final acapararea întregii bogăţii a lumii şi instalarea unui „guvern totalitar secret peste întreaga planetă, care să i se închine lui Lucifer”.

Asemenea afirmaţii pot părea neverosimile doar celor care încă n-au desluşit esenţa globalizării, a corporatocraţiei, a concentrării unor averi fabuloase în mâinile unui număr restrâns de familii, a dezechilibrelor catastrofale dintre masele planetare de miliarde de muritori de foame şi secta de miliardari care controlează jocul.

 

Desigur, pentru orice creştin care ştie că Apocalipsa este inevitabilă aceste adevăruri nu par deloc şocante, precum nu sunt nici semnele vremurilor de apoi, când tronul Tatălui ceresc va fi uzurpat de un fals Mesia, căruia i se vor închina mulţimile de pretutindeni.

Henry Makow continuă să fie „incorect politic” şi spune adevărul pe uliţa mare:

„Planul vizează distrugerea tuturor forţelor „colective” capabile de a opune rezistenţă. Aceste forţe, care constituie fundamentele identităţii umane, sunt familia, rasa, religia şi statul naţional. Ele trebuie eradicate printr-o campanie a „toleranţei”, care să şteargă diferenţele dintre ele”.

Aşadar, astăzi cine se mai minunează de esenţa zis laică, seculară, dar de fapt anticreştină a ideologiei dominante în societăţile noastre, cine nu observă declaraţiile liderilor europeni, care răspund crizei imigranților cu „Welcome!”, cine nu sesizează cum elitele globaliste surpă din temelii statele naţionale prin politici de liber-schimb, de confiscare a actului decizionale în favoarea unor centre de putere mondiale, cine nu simte proporţiile catastrofale a destrămării familiilor?

Totul e să putem aduna laolaltă realitatea din jur şi să-i decriptăm resorturile profunde.

Revenind la tema centrală a cărţii, autorul ne focalizează atenţia supra rolurilor sociale diferite, ce le revin în mod normal bărbaţilor şi femeilor, roluri care întotdeauna pe parcursul istoriei au fost complementare, nu interschimbabile.

Ţinta predilectă a ingineriilor sociale occidentale din ultimele decenii a fost anume aceasta: ştergerea diferenţelor dintre bărbat şi femeie, incitarea femeilor împotriva bărbaţilor, prezentarea femeilor drept „proletariat subjugat”, care trebuie să se răscoale contra jugului impus de bărbaţi.

Cultura modernă a supus deconstrucţiei „familia patriarhală”, dinamitând vechile temeiuri ale acestei instituţii rânduite de Dumnezeu.

Femeia-militar, femeia-poliţist, femeia-fotbalist, femeia-boxer, femeia-tractorist sunt deja modele care nu mai surprind pe nimeni. Citind o multitudine de cărţi în engleză şi franceză din domeniul ştiinţelor socio-umane, am observat în ultimii ani un tic stilistic prezent invariabil în lucrările respective.

Când e vorba să se dea vreun exemplu, pronumele „el” este dat invariabil în pereche, prin bară (aceste a semnul „/”) cu „ea”. Astfel, he/she, il/elle sunt omniprezente, ca semn al „corectitudinii politice”. Iar în ultima vreme auzim tot mai frecvent şi în română monstruozităţi lingvistice de genul „deputata”,”ministra”,  etc.

 

 

3. Revoluţia ca apostazie

Expunând cu simplitate şi exactitate natura relaţiilor fireşti dintre bărbat şi femeie, autorul oferă nişte formule pe înţelesul oricui:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soţul, copii şi familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea şi spiritul de conducător… Femeile nu pot avea totul. În sfera personală, ele trebuie să facă alegerea între dragoste şi putere. 

Astfel funcţionează heterosexualitatea. O ideologie care distribuie egal puterea este una ce ţinteşte către neutralizareaheterosexualilor. Masculinizează femeile şi efeminează bărbaţii (subl. noastră – Iu. R.). Creează hetero-homosexuali – doi indivizi identici, incapabili de a stabili o relaţie, în loc de doi indivizi complementari”.

Rolul devastator pe care îl deţine de secole un cartel bancar, care utilizează diverse reţele secrete cum sunt masoneria, este scos în vileag de către H. Makow fără menajamente şi jumătăţi de măsură. Anume aici descoperă autorul originile feminismului.

Cunoaştem prea bine maniera în care reacţionează aceste congregaţii şi exponenţii lor din viaţa publică: ei iau totul în derâdere, îi scot pe cei care rostesc adevărul întreg drept demenţi şi ricanează cu ipocrizie, invocând „teoria conspiraţiei”, pe care au şi transformat-o într-un semn al alienării mentale.

 

„Începând cu epoca „iluminismului”, cultura apuseană a fost în esenţa sa luciferiană. Ea se bazează pe negarea lui Dumnezeu”, – subliniază autorul.

Acum să ne amintim că atât sub vechiul regim comunist, cât şi sub noul regim liberal copii învaţă la şcoală aceleaşi dogme ale Modernităţii, care fac din aşa-zisul Iluminism şi din Revoluţia Franceză, dar şi din darwinism cu tot cu evoluţionismul lui stupid, dar şi din ideea de progres şi din cea de om ca „măsură a tuturor lucrurilor” elemente obligatorii ale noului cult păgân, impus cu străşnicie societăţilor obligate să-şi uite originea divină şi rosturile adevărate.

Omul a încetat să fie unul religios şi a devenit „un animal raţional”, iar zeiţa Raţiunii L-a detronat pe Creator şi îşi impune cu viclenie şi perversitate impostura.  Ce are toată această tărăşenie cu feminismul, vă veţi întreba? Vă răspunde imediat prietenul nostru canadian:

„Istoria apuseană este punctată de o serie de „revoluţii” susţinută de aceşti bancheri – cea engleză, americană, franceză şi rusă. „Revoluţie” înseamnă răsturnarea lumii cu susul în jos, înlocuirea lui Dumnezeu cu bancherul, adică înlocuirea Vechii Ordini (aristocraţia, Biserica) cu Noua Ordine Mondială. „Revoluţia” sexuală a constituit o parte a acestui proces. Fiindcă creează bani, bancherii cred că ei sunt Dumnezeu. Ei cred că pot fi artizanii realităţii”.

Atunci când ne plângem de oligarhii locali, când ne lamentăm că aceştia au uzurpat puterea şi că au pervertit lumea cu bani murdari şi spălare de creieri prin TV, trebuie să realizăm că aceştia nu sunt decât nişte mici copii pe lângă plutocraţia care controlează prin metode la fel de abominabile „marele joc”. În momentul în care negustorul a eliminat din scena istoriei preotul şi războinicul, numele adevărat al formei de guvernământ impuse societăţilor occidentale, iar mai târziu practic întregii lumi, este mamonocraţie.

Pentru a-şi menţine controlul asupra popoarelor, ea a creat toate variaţiunile de ideologii şi mituri politice, economice şi culturale, inoculate cu metodă în minţile golite de sensuri şi repere. Şi aici curentul feminist este doar o piesă din acest angrenaj sofisticat.

Iar ca experimentul să reuşească, era nevoie ca Dumnezeu să fie izgonit, deportat, defăimat şi scos înafara legii. Sau, altfel zis, am fost constrânşi să acceptăm minciuna „secularismului”, ceea ce nu a fost atât de dificil de impus după ce ni s-a rupt conexiunea la sacralitate.

Henry Makow ne atrage atenţia asupra pretinsei „neutralităţi” a statelor moderne, care prin constituţie se erijează în această jalnică impostură. În capitolul „O conspiraţie împotriva Lui Dumnezeu” el arată:

„Credem că trăim într-o societate „secularizată” (adică neutră din punct de vedere religios). Însă nu Îl putem izgoni pe Dumnezeu din lume, după cum nu putem suprima lumina fără să fim înghiţiţi de întuneric.

Secularismul este, în fond, stadiul de trecere de la o civilizaţie fundamentată pe adevărul spiritual la una fundamentată pe credinţa ocultă a bancherilor luciferieni. Mai întâi suntem dezbăraţi de religie; apoi ni se propovăduieşte dogma new-age-istă (luciferiană)”.

Expun în mod deliberat cel puţin o mică parte a tezelor de bază din cartea pe care o prezint tocmai ştiind bine că multă lume pur şi simplu nu are timp să se aplece asupra unor lecturi de acest gen. Acum să trecem la alt capitol.

Să vedem care este rolul presei în alienarea femeilor. „Fiecare faţetă a mass-mediei (filme, televiziune, reviste, muzică, reclame, „ştiri”), – susţine autorul, – este folosită pentru îndoctrinare şi control social”.

Făcând trimitere la Myrna Blyth, autoarea cărţii „Cum femeile din media vând nefericirea – şi liberalismul – femeilor din America”, H. Makow scrie:

„Conform părerii lui Blyth, revistele pentru femei deţinute de iluminaţi au subminat instinctele naturale de iubire ale femeilor prin următoarele mantre:

1) bărbaţii nu mai sunt demni de încredere;

2) femeile sunt victime prin însuşi sexul lor;

3) femeile ar trebui să fie egoiste;

4) sexul nu este apanajul iubirii şi al căsătoriei;

5) împlinirea de sine rezidă în carieră, şi nu în familie”.

Oare nu anume acest model este preluat de către tinerele noastre în ultimele decenii? Fiind virusate de miturile impuse prin cultura de masă, acestea nici măcar nu realizează starea de anormalitate şi de nefericire în care sunt aruncate de către „stăpânii discursului”.

Tehnologiile moderne permit inocularea acestui drog prin anestezierea totală a conştiinţei. Iar starea de nefericire, nefiind resimţită, este percepută ca o fericire adevărată şi ca o culme a performanţei spre care trebuie să aspire orice victimă inconştientă a noului cult.

Astfel, întreaga experienţă multimilenară a omenirii, toată viaţa plină de sens şi de jertfă a bunicilor  şi a mamelor, care se dedicau familiei, naşterii şi creşterii copiilor, este privită de către tinerele domniţe ca ceva depăşit, demodat, patriarhal.

Fiind atrase de fascinaţia propriei împliniri, dornice „să mai trăiască şi pentru ele”, aceste suflete rătăcite îşi iau zborul către „visul femeii moderne” ca fluturele de noapte spre becul aprins.

Şi ca să nu se creadă că trucul cu eliberarea femeii de povara familiei şi absorbţia ei în câmpul muncii este o idee nouă, izvodită de către liberali pentru a dubla numărul de angajaţi, dar şi de consumatori (consumatoare cu propria pungă în poşetă!), autorul ne oferă un citat din Friedrich Engels (precizare pentru tânăra generaţie: Engels este, alături de Karl Marx, fondatorul comunismului):

„Condiţia primordială pentru eliberarea femeilor măritate este de a le aduce pe acestea în industria publică, ceea ce de la sine va antrena abolirea familiei monogame în calitatea sa de unitate economică a societăţii”. („Originile familiei, proprietatea privată şi statul” , New York, International Publishers, 1942, p. 67).

Nimic surprinzător în citatul de mai sus. Comunismul şi liberalismul sunt două ideologii-gemene ale experimentelor sociale puse la cale de către aceleaşi forţe oculte, pe care obişnuim să le numim generic şi eufemistic „spirit al Modernităţii”.

Căci multiple sunt manifestările duhului rău în lume. Aşa cum spune şi Evanghelia după Marcu (5:9), „Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.”

4. Trenduri unisex în era androginului

Trecem peste extrem de importantele menţiuni ale autorului care dezvăluie rolul serviciilor secrete americane în crearea şi promovarea feminismului, peste raporturile de subordonare ale acestora clanurilor financiar-bancare, precum istoria şi rolul jucat şi astăzi de către organizaţii cum este „Craniu şi Oase” („Skull & Bones ”) ca să nu încărcăm prea mult textul acestei prezentări. Şi totuşi aş vrea să accentuez un aspect pe care îl găsesc de o actualitate stringentă şi pentru ţara noastră. Iată-l:

„Bătălia nu se duce între stânga şi dreapta”, titrează autorul nostru, citându-l pe Dr. Anthony Sutton, mai exact preluând câteva idei din cartea acestuia „Instituţia secretă a Americii: o introducere în ordinul „Skull and Bones”.

Astfel, potrivit autorului, „Dr. Sutton crede că separaţia „stânga” versus „dreapta” este falsă şi este folosită să controleze dezbaterea şi să îi condiţioneze pe cetăţeni să gândească pe anumite coordonate”.

Şi în continuare: „Mai devreme sau mai târziu oamenii se vor trezi. Mia întâi trebuie să ne debarasăm de cursa diviziunii stânga-dreapta. Aceasta este o cursă hegeliană menită a dezbina şi a controla. Bătălia nu se duce între dreapta şi stânga, ci între noi şi ei”.

Ar fi de reţinut această abordare, poate chiar să tindem spre depăşirea barierelor convenţionale, existente între cei care se poziţionează pe cele două flancuri politice.

„Protejarea femeilor şi a copiilor este un instinct natural şi o motivaţie pentru bărbaţi, – aminteşte autorul ceea ce parcă ştiam cu toţii. – Acceptarea acestei protecţii defineşte femeile ca fiind feminine”.  Aşa este, veţi spune.

Desigur, doar că suntem martorii unei tragedii fără precedent în istorie, care afectează în mod direct şi neamul nostru, periclitându-ne viitorul şi transformându-ne în într-un popor pe cale de dispariţie.

Vorba e că în ultimele decenii s-au produs nişte mutaţii sociale atât de grave, încât tinerii bărbaţi s-au pomenit devirilizaţi, sterili, predispuşi spre distracţie, trândăvie şi sex, iar tinerele femei au ajuns a fi sterile de bună voie. Instinctul matern li s-a atrofiat, iar căminul familial le repugnă unei alarmante majorităţi.

Dintotdeauna, de la Facerea lumii încoace, de când Dumnezeu a dat porunca „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Geneza, 1:28), ceea mai mare nenorocire pentru o familie era să nu poată zămisli copii. O astfel de tragedie era privită ca o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Astăzi sunt alte vremuri, iar nedorinţa de a întemeia o familie şi de a face copii sunt tratate ca drepturi fundamentale ale omului (de a-L sfida pe Tatăl ceresc şi de a-şi pângări propria menire).

Referindu-se plasarea femeilor în roluri sociale eminamente masculine, H. Makow menţionează:

„Subversiunea unisex nu este rezervată doar armatei. Insistenţa ca femeile să aibă slujbe care să presupună pericolul şi duritatea fizică este un asalt asupra naturii noastre heterosexuale. Mă refer aici la femei pompieri, poliţiste sau muncitoare în construcţii. Suntem subiecţii unui experiment în care femeile sunt masculinizate, iar bărbaţii demasculinizaţi!”.

Acum mai bine de douăzeci şi cinci de ani în urmă am mers pentru prima oară în Europa de Vest şi apoi în SUA. Acolo m-am surprins la gândul că atunci când urmăresc trecătorii de pe stradă, dacă aceştia se află la o anumită distanţă, nu-mi pot da seama decât atunci când obiectul observaţiei mele este foarte aproape dacă e vorba de o fată sau un băiat.

Aşa ceva nu mi se întâmplase acasă, în universul nostru sovietic. Am văzut, deci, cu un sfert de secol în urmă că tinerii occidentali sunt la fel, indiferent de sex, cu plete lungi, în blugi, în haine şi încălţăminte colorate strident, cu ghiozdane fistichii în spate, cu umeri înguşti, cu cercei în urechi, iar atunci când se deplasează în grup, sunt de o voioşie neghioabă care îi face să râdă zgomotos şi aiurea fără oprire.

 

Societatea noastră, aşa cum era ea ieşită de sub comunism, încă mai păstra puternica distincţie dintre bărbat şi femeie, rolurile lor sociale încă nu devenise interşanjabile. Dar a trecut timpul şi generaţiile tinere de azi seamănă leit cu tinerii din Occident.

Nu doar la exterior, dar şi la (vidul) interior, care se lasă umplut cu insanităţile culturii de masă, cu hedonism, trândăvie, superficialitate şi lipsa oricăror aspiraţii superioare. Aici excepţiile remarcabile doar confirmă regula generală.

Iar pentru a-i reduce la un infantilism neghiob pe oamenii de ambele sexe şi de toate vârstele, moda de azi impune un stil caricatural, distorsionat, asimetric, în mod obligatoriu „funny” (amuzant, caraghios): şepci cu cozorocul pe ceafă, ochelari de soare pe frunte şi pe ceafă, frizuri fistichii şi păr vopsit în culori ţipătoare, piese de metal agăţate de orice parte a corpului (pe nas, pe buze, pe sprâncene, pe limbă, pe burtă etc.), gel şi lac pe capete de (ex)bărbaţi ferchezuiţi şi unşi cu toate alifiile de dame.

Acestea sunt astăzi semnele nonconformismului, ale libertăţii de a fi dizgraţios, scandalos şi în definitiv neghiob în rând cu lumea.

Cât priveşte proporţiile în care s-a prăbuşit familia, e suficient să parcurgem dinamica demografică a ultimilor ani, la scara fiecărui sat, raion, dar şi la nivel naţional.

Carevasăzică, experimentul elitelor globaliste a reuşit.

Prin urmare, dragi moldoveni, bine aţi venit în Lumea Liberă a orbecăielii fără noimă prin universul goanei după bani, a lipsei de rădăcini şi a consumismului generalizat!

 

Sursa: Iurie Rosca Blog

04/07/2017 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: