CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ucraina, România și problema Bugeacului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraina vs. Romania si problema Bugeacului

Problema Bugeacului

 

 

Sub numele de Bugeac estedesemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28  mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare,din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şi Benderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri:  Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei). Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac. În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist. În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare.

Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării. Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern(în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone.

Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi. Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică. Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost  inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

 

 

 

 

Imagine similară

Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

 

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

 

  • în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;

  • în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;

  • în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941.  Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice.

De fapt, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia U.R.S.S. din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută, de iure, şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997 în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR, lucrare in curs de aparitie.

Sursa: http://roncea.ro

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/01/o-istorie-a-zilei-de-1-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

01/03/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Glonțul care a trecut pe lângă tâmpla ucrainenilor și românilor în urmă cu patru ani

Foto: jurnalistul Petru Bogatu

 

 Privește înapoi cu mânie

În ziua de 2 mai 2014, la Odessa, s-au produs niște evenimente cutremurătoare, care în niciun caz nu trebuie astăzi trecute cu vederea.

Mai cu seamă că întâmplările covârșitoare de acum patru ani au fost ca un glonț care a trecut pe lângă tâmplă.

Și ucrainenilor, și românilor, scrie Petru Bogatu în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

 

Încăierarea din Piața Elenă

Pe malul mării o seară blândă și străvezie îți fura ochii. Acest peisaj feeric contrasta însă cu stările de spirit din oraș. Străzile și bulevardele lui păreau cuprinse de o vagă neliniște. Piața Elenă din Odessa era împânzită de corturile partizanilor mișcării filoruse „Antimaidan” care se solidarizau deschis cu separatiștii din Donbass și salutau anexarea Crimeii.

Peste tot se vedeau niște scaune și mese din plastic. Activiștii „Antimaidan”-ului abordau trecătorii, îndemnându-i să semneze pentru federalizarea Ucrainei.

După cum au arătat cercetările ulterioare, printre activiștii antiucraineni erau o sumedenie de provocatori ai serviciilor speciale ruse. Presa a scris că din nucleul dur al „Antimaidan”-ului făceau parte și o mulțime de emisari ai regimului separatist de la Tiraspol.

Totuși, chiar și în momentul în care un șuvoi de oameni se arătase la orizont, parcă nimic nu prevestea vărsarea de sânge.

Mulțimile care coborau spre Piața Elenă erau formate din două galerii de suporteri. Tocmai se încheiase meciul de fotbal dintre echipele „Cernomoreț” (Odessa) și „Metallist” (Harkov).

Oricât ar fi părut de straniu, dar cele două grupuri de microbiști care pe stadion, de regulă, se bălăcăreau reciproc, de data aceasta scandau la unison „Slavă Ucrainei” și „Jos Putin!”. Fanii ambelor cluburi au dat uitării rivalitățile sportive de odinioară și s-au solidarizat pe o platformă politică proucraineană și împotriva invaziei ruse.

Coloanele de suporteri intrate deja în piață păreau intangibile. L-a un moment dat s-au auzit niște reproșuri aruncate de activiștii „Antimaidan”-ului. Replicile fanilor nu s-au lăsat așteptate. Aceasta a fost scânteia care a declanșat violențele.

Șicanele reciproce au degenerat cât ai zice pește în încăierări corp la corp. Suporterilor li s-au alăturat mai multe persoane din stradă.

Corturile manifestanților pro-ruși erau distruse sau incendiate. Treptat, militanții „Antimaidan”-ului au început să cedeze și să se retragă înspre Casa Sindicatelor din apropiere, unde se afla cartierul lor general. Mai mulți dintre ei au reușit să intre în clădire și să se baricadeze înăuntru. Ceilalți s-au împrăștiat care încotro.

Cum a izbucnit focul nu se știe nici la ora actuală. Ancheta nu a izbutit să elucideze acest amănunt. Oricum, în scurt timp, flăcările au cuprins toate etajele Casei Sindicatelor. Zeci de persoane au ars de vii, alte câteva sute au ajuns la spital cu arsuri și intoxicație cu fum.

 

 

Ucraina hartă

harta: http://www.businessinsider.com/map-ukraine-threats-from-russia-2014-5

Se netezea drumul pentru Novorussia (Noua Rusie)

 

Un lucru este cert, totuși. Încăierarea din Piața Elenă a fost o emanație a războiul hibrid rusesc care urmărea preluarea puterii la Odessa de către elementele filoruse.

Incendiul, s-o spunem pe șleau, a decapitat „Antimaidan”-ul care punea la cale o lovitură de stat în sudul țării.

În urma acestei răsturnări, regiunea Odessa, împreună cu sudul Basarabiei, trebuia să se desprindă de Ucraina și să se alăture celor două republici autoproclamate din Donețk și Lugansk.

Și cum concomitent se pregătea și o lovitură de stat la Harkov, succesul acestei conjurații ruse ar fi dus la constituirea statului marionetă Novorussia (Noua Rusie) despre care președintele rus Vladimir Putin a vorbit deschis în luna aprilie a aceluiași an.

Astfel, Rusia ar fi ajuns la gurile Dunării și ar fi ocupat sudul Basarabiei până la hotarul cu Republica Moldova.

Incidentele din ziua de 2 mai 2014 au dat peste cap însă planurile separatiștilor filoruși. Putiniștii din Odessa fuseseră demoralizați, iar stratagema numită „Novorussia” a fost abandonată de Kremlin.

Cel puțin pentru moment.

 

Poligonul găgăuz

De ce revin asupra acestui plan diabolic care, din fericire, a dat chix? Din două motive.

Mai întâi, pentru că cine uită istoria riscă s-o repete. Mai apoi, pentru că subsemnatul, în aprilie 2014, cu doar două săptămâni înainte de conflictul sângeros de la Odessa, avertizam la Radio Vocea Basarabiei că se pregătește un nou atac asupra Ucrainei în care sunt implicate elementele separatiste din Tiraspol și Comrat.

Arătam la mijlocul lui aprilie 2014 (vedeți aici https://noi.md/md/news_id/39687 ) că Moscova folosește autonomia Găgăuză drept poligon pentru exersarea unei noi invazii împotriva Ucrainei. Se aștepta doar momentul potrivit pentru a băga la înaintare Comratul.

Când linia frontului s-ar fi apropiat de frontierele Republicii Moldova, poligonul ar fi fost lesne transformat de ruşi în câmp de luptă.

Tot atunci atrăgeam atenția asupra faptului că alipirea Crimeii şi destabilizarea Ucrainei au început în urma referendumului clandestin din autonomia găgăuză de la începutul anului 2014. Nu-i deloc o simplă coincidenţă la mijloc.

La Comrat, ruşii au experimentat ocuparea unui teritoriu fără introducerea masivă a trupelor regulate. În ciuda invalidării referendumului, ei au instrumentat cu succes o diversiune separatistă cu un potenţial distructiv enorm.

Dacă reușea această conspirație, Novorussia, extinsă până-n sudul Basarabiei, ar fi înglobat și întreaga autonomie găgăuză. Republica Moldova, ca și Ucraina, ar fi avut un Donbass propriu. Este de prisos de spus că acest scenariu sumbru ar fi provocat o reacție în lanț în nord, unde coada de topor a Moscovei, Renato Usatîi, ar fi tulburat apele la Bălți pentru a separa întreaga câmpie a Sorocii de Chișinău.

Mersul pe sârmă

Patru ani s-au scurs de la dejucarea conjurației ruse de la Odessa. Proiectul „Novorussia” a eșuat și deocamdată nu ne amenință granițele.

Însă Republica Moldova rămâne la fel de vulnerabilă în 2018 ca în 2014. Deși în ultimele luni justiția și SIS au destructurat mai multe rețele de spionaj ale Rusiei, lucrătura serviciilor secrete ale fostei metropole în zonele de nord și sud nu încetează.

Diferendul transnistrean și fronda voalat separatistă, întreținută din umbră de Rusia în Găgăuzia, constituie o amenințare continuă pentru Chișinău. Și cum niciuna din aceste probleme nu poate fi rezolvată în mod echitabil și în timp util, stabilitatea Republicii Moldova este un fel de mers pe sârmă.

În aceste împrejurări, oricine va deține puterea politică la Chișinău, va trebui să dovedească dexteritate, inteligență și stăpânire de sine. Orice pas greșit poate fi fatal.

Nu există soluții ușoare, rapide sau simple nici la Nistru, nici în sudul Republicii Moldova. Tentația de a ceda sub presiunile externe și a face niște compromisuri inadmisibile pentru liniștea unor sfătuitori internaționali obscuri sunt extrem de riscante și pot rupe echilibrul geopolitic din zonă.

Din acest punct de vedere, sprijinul occidental este de neprețuit. Fără umbrela lui, Republica Moldova e ca o grădină descoperită în bătaia grindinei.

Atâta doar că partenerii occidentali trebuie să conștientizeze că la Chișinău nu este și deocamdată nu poate fi o democrație ca în Spania sau ca în Franța.

Aici în cursa electorală, în afară de concurenții legali înregistrați, mai există un „partid invizibil”. Partidul serviciilor secrete ruse.

De altfel, și SUA sau Germania au avut ocazia să urmărească acasă agenții trimiși de GRU pentru a deturna campania electorală.

Numai că acolo rușii au făcut doar niște gesturi obscene pe internet. Atâta au putut.

În Republica Moldova intrusul „partid invizibil” te omoară dacă îl lași să trăiască.

05/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

19 ianuarie 1857 – La Chişinău este încheiat protocolul prin care a fost trasată în partea de sud a Basarabiei ţariste noua frontieră între Rusia şi Principatele Române

La 19 ianuarie 1857 la Chişinău este încheiat protocolul în baza căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud a Basarabiei ţariste.

Tratatul de la Paris din 1856 a pus capăt în mod oficial Războiului Crimeii (1853-1856) dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Sardiniei, Imperiului Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte.

În urma războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail care fuseseră anexate de Rusia la 1812 împreună cu întreg teritoriul dintre Nistru şi Prut (Basarabia),  au reintrat timp de 22 de ani, între 1856 şi 1878 în componenţa Moldovei, respectiv din 1859, după Unire, a României.

 

 

 

În imagine, Discuţii premergătoare încheierii Tratatului de la Paris în 1856

 

 

Tratatul a fost semnat la 30 martie 1856 (18 martie 1856 pe stil vechi) şi a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominaţie în regiune.

De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunare și la gurile ei sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Din această Comisie făceau parte reprezentanții următoarelor state suverane: Wurtemberg, Bavaria, Austria, Imperiul Otoman și comisari  din statele aflate sub suzeranitatea imperiului Otoman: Moldova, Valahia și Serbia.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau oficial sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor învingătoare, desființându-se astfel protectoratul al Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, deplina libertate a credinței și legislației, comerțului și navigației.

În cazul unor tulburări, Turcia nu avea dreptul să decidă unilateral, fără acceptul celorlalte țări semnatare, să aplice forța în  principatele române,cărora li  se permitea să întrețină, pentru siguranța internă și paza hotarelor, propriile armate.

S-a stabilit  convocarea în Principate a Divanurilor Ad-hoc (care s-a pus în practică  în 1857 la Iași și București), pentru exprimarea dorinței populației asupra Unirii celor două ţări și principiilor fundamentale de organizare a unui stat modern. 

Din punct de vedere teritorial, pentru înlăturarea Rusiei de la gurile Dunării, s-a decis restituirea către Moldova a părţii de sudfostei regiuni  Izmail a Basarabiei țariste (provincie care până în 1812 fusese parte integrantă a Moldovei), respectiv   o suprafață totală de  9.642  km² (10.288 de verste).

Restul Basarabiei rămânea în continuare în componenţa Imperiului  Rus.

Limita sudică a acestui teritoriu era Dunărea și talvegul brațului Chilia, cea vestică era râul Prut, cea estică era Marea Neagră iar cea nordică o frontieră terestră, urmând de la nord către sud aliniamentul Nemțeni-Bolgrad și de la vest către est aliniamentul Bolgrad-Tuzla (la vest de lacul Alibei), ajungând la capul Balaban, unde beneficia de o îngustă ieșire la Marea Neagră în dreptul satului Jibrieni.

În cadrul Principatului Moldovei, teritoriul respectiv a fost împărţit în trei județe: Cahul, Bolgrad și Ismail. 

Odată revenit la Principatul Moldova, în acest ţinut a fost reintrodus şi sistemul legislativ moldovenesc, care a fost păstrat de ruși chiar și după reanexarea de către Rusia în  1878, făcând notă distinctă față de restul Basarabiei.

 

 

 

Imagini pentru războiul crimeii photos

Harta Principatelor române Moldova şi Ţara Românească, după Tratatul de la Paris din 1856

Locuitorii acestui ținut au fost martori la unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859. În proclamația sa către locuitorii Basarabiei din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza zicea: 

„Venim printre voi ca Domn și ca Părinte ca să vă aducem bucurie și vindecarea rănilor de care ați pătimit până acuma: Noi dorim ca să primiți sosirea noastră în mijlocul vostru ca un semn de pace și de mângâiere.”

 Locuitorii acestui ținut s-au bucurat de împroprietărirea clăcașilor, fiind izgoniți călugării greci care-i exploatau. De asemenea, locuitorii acestei zone a Basarabiei au fost martori la instaurarea lui Carol I de Hohenzollern  în fruntea României în 1866, precum și la proclamarea independenței în de stat a României în 1877.

Pacea de la Paris a confirmat eșecul politicii țarului rus Nicolae I:

  • Rusia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării;

  • Rusia a fost obligată să abandoneze pretențiile sale de protectoare a intereselor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra însă Franța);

  • Rusia și-a pierdut influența asupra Principatelor Române, care, alături de Serbia, au primit un grad de independență sporit.

  • În anul 1864 s-a putut înfiinţa la Ismail, Episcopia Dunării de Jos, pe teritoriul revenit sub jurisdicţie românească după eliberarea sa de sub ocupaţia rusă, așezând în fruntea ei pe eruditul episcop Melhisedec Ștefănescu, care deschise pe lângă scaunul său episcopal și un seminar duhovnicesc pentru deșteptarea și luminarea eparhioților săi.

Aceasta stare de lucruri a fost posibilă până în anul 1878, când în urma Congresului de la Berlin cele trei judeţe din sudul Basarabiei au fost reîncorporate  Imperiului Rus.

 De atunci şi până in zilele noastre, Rusia va considera Ţările Române  teritorii “pierdute”şi va încerca să le recâştige prin mai multe acţiuni armate directe şi de nenumărate alte ori cu ajutorul unei sumedenii de agenţi de influenţă şi trădători de neam.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/08/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti/

19/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: