CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ȘI BĂTĂLIA PENTRU BUCOVINA

Imagini pentru bukowina map

Bătălia imperiilor în Bucovina

Studenți! Muzele tac. A sosit ceasul bătăliei, o bătălie în numele civilizației germanice amenințate la răsărit de către barbari şi invidiate de inamicul de la apus. Astfel se aprinde din nou furor teutonicus. Renaște entuziasmul războaielor de eliberare şi începe războiul sfânt” (Apel al rectorilor universităților din Bavaria, 3 august 1914)*

 Decretată în noaptea 30 iulie 1914, mobilizarea generală a bucovinenilor s-a făcut la regimentele 23 Landwehr şi 41 Infanterie, respectiv 4 şi 9 Dragoni, grupate în cadrul diviziei 43 Landwehr, care astfel va avea în război o structură diferită de cea din timpul păcii.La începutul războiului, divizia 43 a ocupat poziţii pe malul galiţian al Nistrului, în zona Zaleszczyki, făcând parte din dispozitivul de patru divizii al generalului Kovess, destinat apărării Galiţiei Orientale şi Bucovinei, numit „Armee-Gruppe Kovess” – transformat ulterior în Armata a II-a.

Glotașii erau înrolați la Brigada 35 Miliții (Landsturm), care în august 1914 era concentrată pe granița cu Basarabia contra unui atac rusesc. Încă din prima lună de război, au loc câteva lupte izolate în zonele Novoseliţa, Boian, Mahala, Rarancea, Toporăuţi şi Ocna, urmate de un atac general rusesc asupra pozițiilor Brigăzii 35, considerate ca o zonă slabă a frontului.În consecința, generalul Pavlov ocupă practic fără luptă Cernăuţii în 2 septembrie 1914, instalând aici şi administrația civilă rusă, în 15 septembrie.

Tot în 15 septembrie, rușii ocupă Storojineţul şi ating linia Siretului până la granița română, la Movileni, fără a înainta, însă, mai mult. Se poate presupune că Brigada 35 Miliții – poate și Divizia 43 – s-a retras dincolo de Siret.

În 21 octombrie 1914, austriecii reocupă Cernăuţii şi regiunea între Siret şi Prut – probabil nordul regiunii de dincolo de Prut rămâne ocupată de ruşi.

Imediat se vor recruta două corpuri de voluntari în armata austriacă, în scopul apărării Bucovinei contra ruşilor, şi anume: „Corpul Voluntarilor Ucraineni” (huţani), compus din peste 1.000 de oameni, care depun jurământul la Seletin în 20 noiembrie 1914, şi „Corpul de Legionari Români”, din 1.500 de oameni, care depun jurământul la Câmpulung (Moldovenesc) în 2 decembrie 1914.

Abia constituiţi, ei sunt nevoiţi să acopere retragerea austriecilor în faţa noii invazii ruseşti, formând ariergarda.

Mulţi sunt împuşcaţi, restul va opune ultima rezistenţă la Câmpulung, apoi se vor risipi.Rușii din cadrul „Grupului Nistru”, în ofensivă contra austriecilor generalului Pflanzer, ocupă Cernăuţiul în 26 noiembrie 1914, trec peste Prut, ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung, înaintează prin Pojorâta şi Valea Putnei spre Mestecăneşti (Mestecăniș), dar nu pot trece în valea Bistriței, oprindu-se pe culme.

Astfel, întregul pretoriat Vatra Dornei rămâne neocupat. În toată iarna dintre 1914 şi 1915 se vor desfășura doar lupte de tranșee.

În februarie 1915, armata austriacă, refăcută în iarnă sub comanda generalului de cavalerie Pflanzer Maltici – sub forma „Armee-Gruppe Pflanzer-Baltin”, ulterior Armata a VII-a -, reia ofensiva în Bucovina, reocupă Câmpulung, Suceava, Siret, apoi Cernăuţi la 15 februarie 1915 (sau 17 februarie, după alte surse), luând 60.000 de prizonieri ruşi.Frontul rusesc se va stabiliza pe linia Toporăuţi-Rarancea-Boian, deci cu câțiva kilometri la vest de granița bucovineană.

Administrația austriacă va funcționa în continuare normal, exista însă starea de asediu şi cenzura scrisorilor.

Apărarea graniței cu Basarabia cade în sarcina maiorului român Daniil Pop (sau Papp, român transilvănean – în 1928 ajunsese general în Armata Română, comandant al Corpului VII de Armată Teritorial), fortificat la Ostriţa – probabil la comanda vechii Brigăzi 35 Landsturm.Atacul contra Rusiei va continua de pe linia Nistrului spre nord.

În teritoriul bucovinean se semnalează doar un atac rusesc asupra Armatei a VII-a la Cernăuţi, în ziua de Crăciun a anului 1915, interpretat de austrieci ca având mai ales scopul politic de a atrage România în război de partea Rusiei.

Oricum, rușii se vor retrage cu pierderi mari.În iunie 1916 are loc ofensiva generală Brusilov, după numele comandantului Armatei a VIII-a ruse. La aripa sudică, atacul generalului Letcinski contra Armatei a VII-a a generalului Pflanzer pleacă din Basarabia, înconjoară poziţiile austriece ale maiorului Pop pe la Mamorniţa, trecând peste teritoriul românesc – România fiind neutră la acea dată -, şi ocupă la 17 iunie 1916 Cernăuţiul.

Până în 30 iunie, rușii ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung şi ajung pe linia râurilor Ceremuş-Moldova-Putna, iar la începutul lui septembrie 1916 ating linia finală, reluând vechile poziții de la Mestecăneşti.

Pretoriatul Vatra Dornei rămâne din nou neocupat.Autoritățile civile şi ecleziastice s-au refugiat din Bucovina la Praga, unde au rămas până la sfârșitul războiului.După intrarea României în război, la 28 august 1916, în zona Vatra Dornei se făcea legătura cu frontul românesc. Există şi informații privind dislocarea unor unități militare românești în sud-estul Bucovinei.

Astfel, în primăvara lui 1917, Armata a VII-a austro-ungară apare stând în fața Armatei I-a române, aflate în refacere – pentru scurt timp, probabil, în rest aici se  găsea Armata a IX-a rusă. De asemenea, zona Suceava-Burdujeni era raion de refacere pentru Divizia a II-a de Cavalerie română.

În timpul Revoluției, unitățile ruse din Bucovina, care aparțineau în majoritate Armatei a VIII-a, au depus jurământul pentru Republică în 23 aprilie 1917.

Contraofensiva germano-austroungară din iulie-august 1917, consecutivă ofensivei nereușite a lui Kerenski din iulie, duce la recucerirea Galiţiei de Est şi a Bucovinei între 19 iulie şi 15 august 1917.

Cernăuţiul e ocupat în 3 august. Ruşii nu mai vor să lupte şi românii trebuie să oprească inițiativa la Mărăşti, pentru a trimite trupe în sprijinul aripii drepte a frontului, în sud-estul Bucovinei.

De altfel, zona aflată aproximativ la est de linia Siret-Rădăuţi-Gura Humorului va rămâne neocupată de austrieci, pe lângă zona aflată la est de Cernăuţi, spre Novoseliţa.

Acum prezența românilor în sud-estul Bucovinei este sigură, dar după tratatul de la Cotroceni, din mai 1918 – sau, după alte surse, după tratatul preliminar de la Buftea, din martie 1918 -, trupele române trebuie retrase din Bucovina lăsând loc unităților austro-ungare şi germane.

Intrarea Diviziei a VIII-a române, condusă de generalul Zadic, în Cernăuți la 11 noiembrie 1918 pune capăt altor luni de tulburări, mai ales privind partajul româno-ucrainean al Bucovinei.

 

https://franckmelen.wordpress.com/2011/05/24/batalia-imperiilor-in-bucovina/

*** John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000** Dan Grecu – Deva, “Bucovina în Primul Război Mondial (1914-1918)”, în Buletinul Cercului de Studii a Istoriei Poștale din Ardeal, Banat şi Bucovina, An III, Nr. 3

26/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Pagini de istorie. Bătălia pentru Cernăuţi (3-5 iulie 1941)

Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941), în contextul în care Grupul german de armate „Sud”, comandat de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, înregistra succese pe frontul din Galiţia.

Acest lucru l-a determinat pe Hitler să ordone trecerea efectivă la ofensivă şi cu forţele Grupului de armate „general Ion Antonescu” (armatele 3, 4 române şi 11 germană, dislocate în partea de est a României, în cadrul operaţiei „Munchen”).

Misiunea de a executa, începând cu 2 iulie 1941, un „atac peste Prut, din spaţiul de la est de Botoşani, cu direcţia spre nord-est” pentru a se ajunge „în spatele liniei întărite care pleacă de la Moghilev prin Podolsk spre nord” a revenit Corpului de munte (comandant: generalul Ion Dumitrache) din Armata 3 română (comandant: generalul Petre Dumitrescu), care la rându-i era subordonată Armatei 11 germane (comandant: Eugen von Schobert).
Pentru îndeplinirea misiunii, comandamentul Armatei române a fost reinvestit, în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, cu atribuţii operative, iar generalul Petre Dumitrescu a precizat că principala misiune a armatei (în special a Corpului de munte), era să elibereze oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei istorice, şi să ajungă cât mai repede pe Nistru, între Râscov şi Darabani.

Cu acelaşi prilej, el a stabilit concepţia ofensivei: manevră dublu învăluitoare cu două grupări de forţe care să înfrângă trupele sovietice din zona Storojineţ, Cernăuţi şi Herţa, urmată de ofensivă pe direcţia loviturii principale (Mihăileni – Noua Suliţă – Hotin).

În situaţia în care trupele sovietice s-ar fi retras, Corpul de munte trebuia să înainteze „fără alt ordin” până la Prut, să ocupe trecerile de peste râu la est de Cernăuţi şi să fie în măsură să intervină, la ordin, cu o parte din forţe spre Siret, în ajutorul Diviziei 7 infanterie.

Rezerva armatei (Brigada 8 cavalerie) a fost dispusă înapoia forţelor de la flancul drept, pe direcţia loviturii principale.

În faţa Armatei 3 române se aflau forţe ale Armatei 18 sovietice.

 

 

 

.Bucovina divizată

Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojineţ, batalioanele 1 şi 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneaţă, au trecut râul prin vad (podurile fuseseră distruse de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu.

Pretutindeni, populaţia a primit militarii români eliberatori cu „flori şi cu mare bucurie”, între timp, Brigada 4 mixtă munte a ajuns, în seara zilei, între Pătrăuţi şi Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a întâmpinat cea mai puternică rezistenţă în zona Fântâna Albă, Cerepcăuţi, Petricani, a trecut temporar la apărare activă, cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului spre sud.

 

 

 

.Cernauti.Str. Regele Ferdinand-Hauptstrasse-Golovna

 

 

 

 

 

La 5 iulie, pentru a nu se permite forţelor sovietice să se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu batalioanele Brigăzii 1 mixtă munte (la flancul stâng) şi Brigăzii 4 mixtă munte (la flancul drept), precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detaşament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie.

Ca urmare, unităţile Brigăzii 1 mixtă munte (flancate la vest de Detaşamentul „colonel Albustin”), au înaintat energic şi viguros, manevrând rezistenţele inamice din zona Cernăuţi, au înfrânt rezistenţa opusă de acestea în faţa oraşului şi au pătruns în după-amiaza zilei în capitala istorică a Bucovinei (cu batalioanelor 3 şi 23 vânători de munte), fiind primite cu entuziasm de către populaţia românească.

Vestea eliberării Cernăuţiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, în întreaga ţară. „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani – se menţiona în ziarul «Universul» – intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus…

Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.
Victoria românească de la Cernăuţi a permis trupelor române să acţioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfăşurat, între 6 şi 8 iulie 1941, o altă bătălie strălucită, dusă de Brigada 8 cavalerie şi Brigada 2 mixtă munte, soldată cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru şi cu eliberarea părţii de nord a Basarabiei.

Modul exemplar în care militarii români şi-au îndeplinit misiunile de luptă în nordul Bucovinei şi Basarabiei a fost remarcat şi de către generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere.

La rându-i, comandantul Armatei 3 române, recunoscând contribuţia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fără ei nu am fi putut face reîntregirea neamului”.

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/01/1-aprilie-1941-un-katyn-al-romanilor-in-bucovina-de-nord-masacrul-de-la-fantana-alba-tatarca-video/

05/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

APRILIE 1944 : OCUPAREA BUCOVINEI DE CATRE TRUPELE SOVIETICE.VIDEO

 

După operaţiunea de evacuare a Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei, la începutul lunii aprilie 1944 aproape întreaga Bucovină a fost reocupată de trupele sovietice.

 

În nordul Bucovinei (jud. Hotin, Cernăuţi, Storojineţ şi o parte a jud. Rădăuţi), administraţia sovietică venea pentru mult timp.

Acţiunile militare ale Armatei roşii în Bucovina au fost însoţite de cele ale formaţiunilor de partizani (în Hotin, Zastavna, Cernăuţi, etc.), lansate în zonele necesare Comandamentului militar sovietic, pentru facilitarea înaintării unităţilor de operaţiuni, prin executarea misiunilor de diversiune.

Acestea au fost primele elemente sovietice care au provocat nemulţumirea bucovinenilor.

Cei veniţi pe la sfârşitul primei săptămâni din aprilie 1944 în regiunea localităţilor Jadova, Lucavăţul pe Siret şi Berhometul pe Siret, jud. Storojineţ, erau bine echipaţi şi înarmaţi (având chiar şi câteva tunuri; în comuna Berhometul pe Siret veniseră 800 de partizani sovietici), şi se dedau la acte de talharie, având „o mulţime de căruţe, jefuite pe drum şi în care duceau prada”. Faţă de populaţie aveau un comportament brutal.

Apoi şi-au făcut apariţia unităţile Armatei Roşii. Erau prost echipate, soldaţii fiind în diferite uniforme vechi (cu aprovizionarea ducând-o foarte greu) şi aveau în rândurile lor mulţi copii de 16-18 ani, dar şi bărbaţi cu vârstă înaintată. Asupra populaţiei a produs o impresie foarte proastă.

Erau „jerpelită, flămândă şi fără Dumnezeu, şi-au bătut joc de satele noastre”. Au „găurit toate ogoarele noastre, făcând sute de tranşee, scoţând bărbaţi şi femei pentru acest lucru, prădau tot ce aflau”.

Pe lângă aceasta, bucovinenii erau obligaţi să aprovizioneze Armata sovietică cu hrană (armata având, în acest scop, servicii speciale care se ocupau cu rechiziţii de animale şi alimente).

Trupele sovietice au venit însoţite de cele ale N.K.V.D. În fiecare comună a sosit cel puţin un membru al poliţiei sovietice, care a fost în această calitate şi în timpul ocupaţiei din 1940/1941.

Aceştia întocmeau liste cu „duşmani ai regimului bolşevic”, pe care apoi îi arestau şi de soarta cărora nimeni nu mai ştia nimic. Cei din urmă erau condamnaţi pentru colaborare cu administraţia românească pe timpul „ocupaţiei româneşti”, iar ucrainenii „pentru cauza naţională ucraineană”.

Pe lângă administraţia militară, în fiecare localitate a fost reintrodusă şi autoritatea civilă de tip sovietic. Erau readuşi aceiaşi primari din perioada 1940/1941.

În unele localităţi, din cauza lipsei cadrelor, au fost instalaţi provizoriu, cu forţa, primari dintre localnici (cazul locuitorului comunei Berhomet pe Siret, Bujor Iurco, care, adus sub escortă, a fost instalat în funcţia de primar al comunei, însă a fugit în preziua deportărilor în spatele frontului).

Pentru ajutorarea primarilor a fost numit câte un „deseatnic” (din limba rusă deseati – zece) la fiecare zece case. Aceşti gardieni transmiteau toate ordinele către populaţie, acordau asistenţă la rechiziţii, arestări şi deportări.

Funcţionarii din conducerea centrală, la fel, cu mici excepţii, erau aceeaşi din anul de ocupaţie 1940/1941: I. S. Zeleniuk a fost readus în funcţia de prim-secretar al Comitetului regional al Partidului Comunist (în timpul ocupaţiei trecute, a fost locţiitorul primului secretar, I. S. Gruşeţki). Preşedinte al Comitetului executiv regional a fost numit Kocevoi.

 

Din punct de vedere teritorial-administrativ, nordul Bucovinei a format „regiunea Cernăuţi”, din cadrul R.S.S. Ucrainene şi era compusă, iniţial, din 10 raioane (un raion cuprindea mai multe oraşe şi comune, la fel ca şi plasa în trecut): Zastavna, Chiţmani, Hotin, Chelmenţi, Secureni, Vijniţa, Storojineţ, Novoseliţa (Noua Suliţă – P.M.), Hliboaca şi Putila.

Una din primele măsuri ale noii administraţii a fost efectuarea recensământului, necesar sistemului fiscal. Apoi, au fost stabilite impozite între 50 şi 500 ruble pe cap de locuitor, care variau proporţional cu averea.

Pe lângă acestea, au fost stabilite şi impozite în natură (cereale, vite, lână, produse lactate). Impozitele erau percepute pentru toată perioada administraţiei româneşti a Bucovinei (1941-1944), sub pretext că, această provincie „a aparţinut ruşilor şi a fost ocupată samavolnic de români”, iar impozitele către Statul sovietic nu au fost achitate.

Începuse jaful organizat al ţăranilor bucovineni şi basarabeni. Preţul de cumpărare a produselor agricole de la ţărani era extrem de mic, faţă de mărimea impozitelor şi a mărfurilor vândute de către stat.

Dacă în Basarabia 100 kg de grâu erau plătite ţăranului cu 12 ruble, 100 kg de orz cu 5 ruble, 1 kg de carne de vită cu 45 copeici, atunci la Odessa o pâine costa 20 ruble, o prăjitură 3 ruble, 100 gr foi de tutun 10 ruble, etc. Cursul valutar la Cernăuţi a fost fixat la 160 lei pentru o rublă.

În luna mai 1944, erau deja lărgite liniile căilor ferate (este vorba de calea ferată Cernăuţi-Adâncata-Storojineţ-Berhomet pe Siret ş.a.) – măsură necesară din punct de vedere strategic – şi puse în circulaţie locomotivele sovietice.

În fiecare comună existau secţii pentru recrutarea bucovinenilor în Armata Roşie. Erau mobilizaţi toţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 57 ani. Mulţi dintre ei, eschivându-se, fugeau în păduri, pentru a se înrola în lupta armată împotriva ocupantului.

Anexarea nordului Bucovinei (dar şi a altor teritorii de la Cehoslovacia şi Polonia, pretins ucrainene) a constituit, în viziunea sovieticilor, „reunirea marelui popor ucrainean într-un singur stat ucrainean sovietic”. Viaţa social-economică a fost trecută „pe calea dezvoltării socialiste”, iar cea culturală puternic rusificată şi ucrainizată.

În componenţa regiunii Cernăuţi (către anul 1945) intrau raioanele: Văşcăuţi, Vijniţa, Herţa, Hliboca, Zastavna, Chelmenţi, Chiţmani, Noua Suliţă, Putila, Sadagura, Secureni. Storojineţ, Hotin şi Cernăuţi.

În primii ani de după război, bucovinenii au avut de suferit şi de pe urma epidemiilor (rujeolă, tifos exantematic, etc.) şi a foametei organizate în anii 1946-1947 (scopul principal al căreia a fost înregimentarea ţăranilor în colhozuri). În aceşti ani, au fost atestate 41.264 de persoane care sufereau de distrofie (dintre care 10.397 de copii de până la 14 ani).

În 1947, regiunea Cernăuţi era pe locul doi în Ucraina la capitolul „mortalitatea copiilor de până la un an” (dacă în Ucraina mortalitatea constituia 127,7 la o mie de persoane, atunci în regiunea Cernăuţi mortalitatea era de 217,0 la o mie de persoane; moralitatea depăşea natalitatea cu 53%).

În acelaşi timp, creştea vertiginos numărul membrilor şi organizaţiilor locale a Partidului Comunist (datorită, în special, veneticilor). Dacă la sfârşitul anului 1945 erau 4.784 de membri de partid, atunci la începutul anului 1948, numărul lor era de 8.943 membri. La sfârşitul anului 1952, numărul organizaţiilor locale de partid a crescut de trei ori faţă de 1946.

Limba ucraineană a devenit limbă oficială. Ziarul regional „Радянська Буковина” apărea şi în limba română – „Bucovina Sovietică” (din iunie 1947, redacţia de limbă română a acestui ziar a fost separată de cea ucraineană şi a editat ziarul „Adevărul Bucovinei”), iar dintre ziarele raionale, 13 erau în limba ucraineană şi numai unul în română („Steagul Roşu”, editat în raionul Herţa).

Din 1947, populaţia românească „a trecut de la limba română la limba moldovenească”, motivaţia rezumându-se la: „trecerea la învăţământul în limba moldovenească şi editarea presei în româneşte creează dificultăţi în educarea politică”; trecerea la vorbirea „limbii moldoveneşti” va contribui la „dezvoltarea culturală a populaţiei moldoveneşti şi antrenarea ei mai activă în construcţia socialistă (sic!).

Partea de sud a Bucovinei s-a bucurat de un regim „cu caracter mai liber”. După cum menţiona mareşalul Antonescu la 14 aprilie 1944, în cadrul Consiliului de Miniştri, sovieticii „nu s-au purtat deocamdată aşa de rău. Desigur aceasta este numai pentru început. Mai târziu – continua Ion Antonescu – când se vor asigura, vor face ceea ce au făcut în Basarabia şi ceea ce au făcut la ei”.

Elemente izolate ale Armatei Roşii s-au dedat la numeroase abuzuri, în special în teritoriul rural, prin devastări de locuinţe, ridicări de autovehicule, cai, căruţe, animale, cereale, alimente, etc.

Incidentele, în majoritatea lor, s-au produs în localităţile pe unde au trecut coloanele de militari sovietici, în drum spre front, (iar după semnarea Convenţiei de Armistiţiu, mult mai multe localităţi au suferit de pe urma actelor anarhiste ale soldaţilor sovietici).

Agenţia „Times” relata despre comportamentul soldaţilor sovietici în România următoarele: „Pe urmă au sosit mai mulţi ruşi, ruşi care au luptat contra germanilor şi românilor în Basarabia şi la Stalingrad.

Ei au venit într-o ţară bogată în toate produsele de care au dus lipsă mai mult de trei ani. Au sosit cu minimum de aprovizionări.

Au început să rechiziţioneze, unii au început să fure. Alţii s-au îmbătat şi au început să violeze femei. Pentru un timp Armata Roşie părea într-o continuă petrecere”.

Frica românilor faţă de actele criminale ale ocupantului a fost pe deplin îndreptăţită după invadarea României. Presa sovietică înainte de aceasta, străduindu-se să calmeze populaţia alarmată, scria că zvonurile despre Armata Roşie sunt un produs al „propagandei mincinoase”, desfăşurată de „cotropitorii germano-fascişti şi complicii lor români”, care „sperie în tot chipul populaţia din raioanele de lângă front ale României cu prostii sălbatice despre Armata Roşie”.

Amestecul în treburile interne ale României s-a efectuat prin Comandamentul militar sovietic, atât până, cât şi după încheierea Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. La începutul lunii noiembrie 1944, nu se putea vorbi despre o administraţie de stat românească în sudul Bucovinei. Comandamentul militar sovietic a numit prefecţii şi primarii.

Aceştia, precum şi restul personalului administrativ, nu aveau nici o pregătire, doar 4 clase primare. Unii dintre ei luau nişte măsuri care veneau în contradicţie cu legislaţia în vigoare sau nu executau ordinele venite de la Bucureşti. „Adevărate ordine”, în materie administrativă, erau doar acelea care veneau de la autorităţile sovietice aflate în teritoriu.

Amestecul sovieticilor în administrarea teritoriului deriva din prevederile articolului 17 al Convenţiei de Armistiţiu, care obliga organele administrative româneşti să îndeplinească întocmai instrucţiunile şi ordinele date de Comandament Aliat (Sovietic). Articolul anula orice independenţă a autorităţilor româneşti, supuse controlului şi directivelor Comandamentului trupelor sovietice de ocupaţie.

Funcţionarii evacuaţi care se reîntorceau nu erau lăsaţi să-şi reia posturile. În plus, ei erau supuşi la tot felul de batjocuri (din partea noii autorităţi locale) sau erau retrimişi în zonele în care se evacuaseră.

„Reprezentanţii partidelor politice din Bucovina de Sud” cereau autorităţilor centrale de la Bucureşti ca:

1) în locul funcţionarilor fiscali, care au fost în Bucovina înainte de martie 1944, să fie trimise „alte elemente”;

2) să se facă cercetări în legătură cu românizarea din Bucovina, iar funcţionarii găsiţi vinovaţi să fie pedepsiţi; 3) în locul jandarmilor, care au fost în Bucovina înainte de martie 1944, să fie trimise „alte elemente”, etc. Populaţia, însă, îi primea cu o mare bucurie.

Funcţiona o poliţie formată ad-hoc, iar organele poliţiei trimise de Direcţiunea Generală a Poliţiei în teritoriu n-au fost primite de către „locuitori”, iar în unele localităţi chiar au fost dezarmate şi arestate.

S-au înregistrat multiple cazuri când jandarmii nu au putut activa din cauza dezarmării lor de către soldaţii sovietici, pe care cei din urmă o făceau pentru a nu fi opriţi în nici un fel de la jafuri şi alte abuzuri.

Pentru a face ordine (sau a preveni actele anarhiste) în zonele devastate de către sovietici, urmau să fie concentrate formaţiuni mobile de jandarmi.

Situaţia economică din sudul Bucovinei era tragică. Lipsea porumbul şi grâul, populaţia fiind ameninţată cu foametea, care a şi avut loc la scurt timp. Preţul pâinii era mai ridicat decât în restul Ţării, variind între 50-100 lei pentru o pâine. Absenţa cerealelor era o consecinţă a colectărilor în cantităţi mari efectuate de către autorităţile militare sovietice.

La 14 septembrie 1944, Primăria oraşului Suceava informa că zilnic s-au colectat vite, păsări şi diferite alimente, pentru aprovizionarea Armatei roşii şi a spitalelor de campanie. Lipsea de pe piaţă petrolul, sarea, zahărul, grăsimile, chibriturile, cuiele, îmbrăcămintea, pânzele, etc.

Populaţia de la sate umbla îmbrăcată în uniforme cumpărate de la militarii sovietici. Instituţiile împuternicite cu aprovizionarea populaţiei nu desfăşurau nici o activitate.

Căile ferate ori erau lărgite de către sovietici, ori nu erau în stare practicabilă (Iaşi – Dorohoi), iar şoselele deteriorate. Lipseau animalele. În multe comune nu mai existau decât 2-4 boi sau 2-4 cai. Porcii au fost luaţi aproape în totalitate de către sovietici. Erau sate lipsite complet de păsări (găini, gâşte, etc.).

Camerele Agricole au luat măsuri pentru ca toate terenurile să fie însămânţate, iar în localităţile lipsite de agenţi agricoli să fie numiţi alţii. Însă, din cauza stării grave în care se afla sudul Bucovinei, lucrările agricole, în cea mai mare parte, nu au avut loc.

În domeniul industriei, până la 6 septembrie 1944, în judeţul Suceava au fost puse în funcţiune fabrica „Fuiorul” din Iţcani, 2 fabrici de spirt (şi încă una era în curs de a fi pusă în funcţiune) şi o fabrică de untdelemn. Cu toate că au fost înfiinţate 4 cooperative şi 10 magazine (particulare), comerţul stagna.

Asistenţa medicală era inexistentă. Bântuiau tot felul de maladii şi în special tifosul exantematic. Lipseau medicamentele, iar numărul medicilor era insuficient.

Nu exista un sistem fiscal unic, aplicat în tot teritoriul. Începând cu 28 aprilie 1944, în teritoriul ocupat al sudului Bucovinei putere circulatorie aveau leul românesc, leul emis de sovietici şi rubla sovietică, fiind stabilit următorul curs de schimb: 100 lei româneşti = 20 lei sovietici; 100 lei româneşti = 1 rublă sovietică; 20 lei sovietici = 1 rublă sovietică.

Toate personale fizice şi juridice erau obligate să primească aceste bilete la toate plăţile, la cursul oficial. Infractorii urmau să fie pedepsiţi cu amenzi de până la 500.000 lei şi internare în lagăr de muncă cu confiscarea averii, precum şi pedepsiţi conform legilor de război.

Începând cu 1 octombrie 1944, singura valută circulatorie a rămas să fie leul românesc, celelalte urmând a fi depuse la casele Administraţiei Financiare ale judeţelor, unde erau preschimbate la cursul oficial stabilit (arătat mai sus).

De la finele lunii aprilie 1944 şi-a început activitatea „Justiţia populară”, care a „judecat şi aplanat prin împăciuire conform legilor româneşti mai mult cazuri de tulburare de posesie, violenţe şi ameninţări cu moartea”.

Unele din Tribunalele Poporului erau conduse de magistraţi pensionaţi, avocaţi sau persoane fără nici o pregătire juridică, deoarece întreaga magistratură era evacuată în regiunile de vest ale României (şi până atunci nu s-a reîntors).

Nu se aplicau legile: sentinţele se dădeau, de multe ori, după criteriul aprecierii personale a judecătorilor improvizaţi sau după „bunul simţ”.

Atât preoţii, cât şi învăţătorii nu s-au mai reîntors din refugiu la posturile lor decât într-un număr foarte mic. Corpul didactic care activa era în mare parte alcătuit din elemente slab pregătite.

Majoritatea şcolilor erau ocupate de trupe sovietice, iar mobilierul şi materialul didactic era în parte distrus.

În vederea începerii cursurilor la 1 octombrie 1944, au fost date dispoziţii primăriilor privind repararea, curăţirea şi amenajarea sălilor de învăţământ, aprovizionarea şcolilor cu combustibil, adunarea tuturor manualelor pentru a putea fi revizuite (sic!), efectuarea unui recensământ al copiilor.

Unele biserici şi-au continuat activitatea normală. Pierzând episcopiile Cernăuţilor şi a Hotinului, Mitropolia Bucovinei a fost desfiinţată (mitropolitul căreia, după destituirea lui Tit Simedrea, a fost Emilian Antal /5 aprilie 1945 – 18 septembrie 1948), în locul ei fiind creată „Arhiepiscopia Sucevei şi Maramureşului” (cu sediul la Suceava), de pe lângă Mitropolia Moldovei.

La 18 septembrie 1948, Sebastian Rusan, episcopul Maramureşului, a fost numit titularul noii Arhiepiscopii a Sucevei şi Maramureşului.

Situaţia era dezastruoasă. „Revista Bucovinei” relata despre situaţia din sudul Bucovinei după ocupaţia militară sovietică, următoarele: „Sate întregi stau părăsite, ogoare nelucrate, case arse până în temelie, oameni bejenari pe pustii locuri. Fără mijloace proprii de transport şi tăiată de orice legătură de poştă şi cale ferată de restul ţării, Bucovina de Sud, ca şi o bună parte a Moldovei, este prada foametei şi a epidemiilor.

Mândrii plăieşi ai Bucovinei cad neputincioşi de boli, se sting sate întregi de mizerie. Cât de groaznică trebuie să fie această pacoste abătută asupra Bucovinei se poate deduce din amănuntul că strigătul de alarmă, cu toată lipsa legăturilor de comunicaţie, a pătruns până la fraţii (evacuaţi) de dincoace (de Ţară), cari într-un impresionant spirit de solidaritate le-au sărit în ajutor. (…)

Şi noi, cei plecaţi din Bucovina, încercăm o durere care nu se poate exprima în cuvinte. Săraci ca niciodată în existenţa noastră, hăituiţi şi hărţuiţi de oameni şi împrejurări, aproape am împietrit în durere şi nu mai simţim că ne-am lăsat acolo, în bătaia nevoilor, părinţi cari se sting în neputinţă, fraţi şi surori cari strigă după ajutor, oameni cari se zbat în ghearele mizeriei şi a bolilor.

Cu inima sfâşiată de durere proprie şi Bucovinei sângerânde din toate rănile, nu putem decât să ne ridicăm spre cer ochii înlăcrimaţi într-un oftat prelung: «Până când, Doamne, ne mai încerci? Când se va umplea şi paharul pătimirii noastre?» Biata Bucovina! Сât de nenorocită este şi cât de neputincioşi suntem!”.

Populaţia era foarte pesimistă, crezând că, în cel mai rău caz, România va deveni o republică sovietică.

Însă sentimentele naţionale erau puternice, cu excepţia unor tendinţe atestate în oraşele Dorohoi, Suceava şi Rădăuţi, de a sprijini tacit ideea autonomiei Moldovei şi sudului Bucovinei, cu orientare spre U.R.S.S., idee lansată, probabil, de serviciile speciale sovietice.

Regiunile muntoase ale judeţelor Rădăuţi şi Câmpulung (Bucovina neocupată), au fost scutite, pentru câteva luni, de ocupaţia sovietică şi au beneficiat de o deplină administraţie românească. Aici, luptele împotriva unităţilor sovietice au continuat şi după 23 august 1944.

La 1 aprilie 1944, Detaşamentul „Colonel Constantinescu Aurel” a primit Ordinul nr. 9 al Armatei a IV-a române, conform căruia trebuiau barate intrările în defileurile Carpaţilor, operaţiune ce s-a executat sub conducerea Corpului 78 armată german (în subordinele căruia intra Detaşamentul).

Au fost duse lupte eroice, prin care Detaşamentul „Colonel Constantinescu Aurel” a scutit pentru câteva luni populaţia românească din zona montană de ocupaţia sovietică.

Doar la 20 august 1944, trupele sovietice (Armata 40), după o perioadă de activitate defensivă, au trecut la atac, având drept scop „eliberarea zonei muntoase” (din judeţele Câmpulung şi Rădăuţi) a Bucovinei.

Către 15 septembrie 1944, sovieticii au reuşit să pună stăpânire pe aceste teritorii a judeţelor Rădăuţi şi Câmpulung.

Astfel că, începând cu mijlocul lunii septembrie 1944, Provincia Bucovina în totalitate se afla sub controlul sovietic.

Sursa:  morarup.narod.ru

Foto: franckmelen.wordpress.com

13/02/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: