CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: Tratatul de la Trianon, Mica Înțelegere și dezarmarea Ungariei

delegatie-romana-semnare-tratat-trianon

                             

                               Foto. Delegația română la Tratatul de la Trianon.

Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, conținea mai multe articole privind dezarmarea Ungariei, reducerea numărului de militari la 30.000, distrugerea armamentului, desființarea producției de război, interzicerea de a cumpăra materiale de luptă etc., etc.

Din martie 1920, principala personalitate politică a Ungariei a fost Horthy Miklos, care s-a menținut la putere până la 15 octombrie 1944.

În octombrie 1920, Horthy a elaborat un Memorandum în care erau formulate tezele revizionismului maghiar pe seama României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei.

Ioan Scurtu

În acel document, România era considerată „dușmanul principal al Ungariei”, scrie Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, în revista https://www.art-emis.ro .

Imediat după semnarea Tratatului de la Trianon, guvernele de la Budapesta au acționat pentru ocolirea prevederilor acestuia privind dezarmarea Ungariei, recurgând la organizarea unor formațiuni militare de „voluntari”, a unor „gărzi” care se instruiau cu armament de război, la achiziționarea (clandestină) de armament din Italia etc.

Pentru a contracara revizionismul horthyst, România, Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (Iugoslavia), au constituit, în 1921, Mica Înțelegere.

În Convențiile încheiate se menționa: „În cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei împotriva uneia din Înaltele Părți contractante, cealaltă Parte se angajează să contribuie la apărarea Părții atacate”.

De-a lungul anilor, liderii politici din România, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au adresat Consiliului Societății Națiunilor, cerând ca Ungaria să respecte tratatul semnat la 4 iunie 1920.

Ca urmare, Comisia Militară Interaliată de Control, înființată pe baza Tratatului de la Trianon, s-a deplasat la fața locului și a întocmit rapoarte pe care le-au prezentat Consiliului Societății Națiunilor.

Acesta nu a făcut decât să „ia act” de încălcarea Tratatului de la Trianon, exprimându-și „regretul” că guvernul de la Budapesta nu se conforma celor stabilite prin respectivul document.

În 1927, Ungaria a semnat un tratat de prietenie cu Italia lui Mussolini, în care se afirma necesitatea revizuirii granițelor stabilite prin tratatele din 1919-1920. Din acel an, revizionismul a devenit politica oficială a regimului Horthy.

Constatând că Franța și Marea Britanie au îngăduit Germaniei să încalce Tratatul de la Versailles, Ungaria a pornit pe aceeași cale, achiziționând armament, pregătind cadre de comandă și instruind tineretul pentru luptă.

Politica de concesii – în privința respectării tratatelor de pace – a devenit o constantă a politicii guvernelor de la Paris și Londra. Nicolae Titulescu și Eduard Beneș au ridicat în repetate rânduri de la tribuna înaltului for de la Geneva problema înarmării Ungariei, dar fără nici un efect. Societatea Națiunilor era doar un for de discuții sterile.

În ianuarie 1935, conferința anglo-franco-italiană, desfășurată la Stressa, a recomandat Micii Înțelegeri să rezolve prin negocieri directe cu Ungaria problema înarmării acesteia.

Cu alte cuvinte, cele trei state – care făcuseră parte din Consiliul Suprem de la Conferința păcii din 1919 -1920, având un rol decisiv în adoptare tratatelor cunoscute sub numele de „sistemul de la Versailles” – își amendau propriile semnături și eludau articolele privind dezarmarea Ungariei.

Propunerea a fost primită cu rezerve la București, Praga și Belgrad. În acest context, simțindu-se încurajată, Ungaria a introdus, chiar în acel an 1935, serviciul militar obligatoriu de doi ani pentru bărbații de la 18 la 50 de ani.

Protestele Micii Înțelegeri la Societatea Națiunilor nu au avut efectul așteptat.

Germania lui Hitler, Italia lui Mussolini și Ungaria lui Horthy cereau revizuirea tratatelor de pace și chiar anularea lor, pregătindu-se să impună prin forță satisfacerea propriilor revendicări.

Pe acest fond, Mica Înțelegere a decis să dea curs sugestiei primite din partea guvernelor de la Londra, Paris și Roma. În ianuarie 1937 a propus Ungariei începerea unor negocieri privind dreptul acesteia la înarmare. Se cerea, în schimb, ca guvernul de la Budapesta să-și asume obligația de neagresiune față de statele din Mica Înțelegere.

Această inițiativă dovedea un bizar complex de inferioritate din partea liderilor Micii Înțelegeri. Cele trei state aveau împreună o suprafață de circa 683.000 km pătrați și o populație de 50 milioane de locuitori, în timp ce Ungaria avea o suprafață de 93.000 km pătrați și 9 milioane locuitori.

O explicație poate fi eficacitatea propagandei externe maghiare și capacitatea liderilor de la Budapesta de a se asocia cu marile puteri, aflate în plină ofensivă – Germania și Italia.

Guvernul Ungariei nu a dat curs propunerii primite și a venit cu o variantă proprie: necesitatea de a trata cu fiecare țară în parte; un angajament similar de neagresiune din partea celor trei țări; minoritatea maghiară din România, Cehoslovacia și Iugoslavia să primească noi drepturi, bucurându-se de un „regim special”, prin care puteau depăși prevederile constituționale din aceste state.

În fond, Budapesta urmărea – la sugestia Berlinului (Hitler îi spusese lui Horthy în august 1936 că Germania urma să atace Cehoslovacia, iar Ungaria va avea beneficii teritoriale) – să nu-și asume angajamente concrete și să submineze unitatea Micii Înțelegeri.

Reprezentanții României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei au dezbătut aceste propuneri la insistența lui Eduard Beneș. Simțind „aerul tare” pentru țara sa, care venea dinspre Berlin, ministrul de externe al Cehoslovaciei declara la 22 februarie 1938: „Ar fi bine să ajungem cât mai curând la o înțelegere cu Ungaria, care ar deveni aliata noastră naturală”. 

Diplomatul respectiv dădea dovadă de o naivitate greu de înțeles, știut fiind că Ungaria își făcuse din revizuirea Tratatului de la Trianon esența politicii sale externe și nu putea deveni „aliata” naturală a unor țări pe care urmărea să le destrame.

Punctul de vedere susținut de Eduard Beneș a fost însușit de Consiliul Permanent al Micii Înțelegeri în ședința desfășurată la Sinaia în zilele de 4-5 mai 1938. În comunicatul dat publicității se anunța că Mica Înțelegere a decis continuarea tratativelor cu Ungaria, în vederea „stabilirii unui regim de înțelegere și de încredere în bazinul dunărean”.

Într-adevăr, negocierile au continuat, finalizându-se cu un comunicat publicat în ziua de 23 august 1938, simultan la Bled (Iugoslavia) și Budapesta.

Comunicatul avea următorul conținut: 

„Negocierile în curs de anul trecut între Ungaria de o parte, și România, Iugoslavia și Cehoslovacia pe de altă parte, inspirate de dorința comună de a netezi terenul de elementele ce ar putea împiedica dezvoltarea raporturilor de bună vecinătate între Ungaria și aceste trei state, au permis să se realizeze acorduri preliminare. Aceste acorduri comportă recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria, în materie de înarmări, și renunțarea reciprocă la orice recurgere la forță între Ungaria și statele în chestiune.

În cursul negocierilor care au precedat realizarea acestor acorduri, toate celelalte chestiuni, a căror soluție ar putea influența în mod favorabil raporturile dintre statele dunărene au făcut de asemenea obiectul unui examen aprofundat și binevoitor. S-au prevăzut și declarații care să precizeze atitudinea statelor sus menționate în ce privește aceste chestiuni, dar ele nu au putut fi fixate în forma lor definitivă. Se speră că atunci când aceste dificultăți vor fi înlăturate, negocierile privitoare la aceste chestiuni vor fi duse la bun sfârșit și că, odată acordurile realizate, declarații în chestiune vor fi publicate simultan”.

r/europe - Today, 100 years ago Hungary lost 2/3 of its territory due to the Treaty of Trianon

Dincolo de formulările „diplomatice” din acest text, o concluzie se impune: Ungaria nu s-a conformat prevederilor din Tratatul de la Trianon privind dezarmarea sa, iar România, Cehoslovacia și Iugoslavia – la sugestia Marii Britanii, Franței și Italiei – au acceptat încălcarea acestuia.

Mai mult decât atât, s-a decis „recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria în materie de înarmări”.
„Realismul” și „inteligența” acestei politici s-a văzut în perioada următoare, când victime ale revizionismului maghiar, sprijinit de Germania și Italia. au devenit mai întâi Cehoslovacia (noiembrie 1938), apoi România (august 1940) și Iugoslavia (1941).

Din cele prezentate, se desprind câteva concluzii:

– Istoria își urmează cursul său implacabil, oferind o lecție celor care în 1939 „au dat foc Europei”. Peste puțin timp, „roata” s-a întors. Politicienii de la Paris și Londra, care adoptaseră o atitudine capitulardă, au fost măturați de pe scena istoriei, Mussolini a fost ucis, Hitler s-a sinucis, iar Horthy a luat drumul exilului.
– Toată propaganda revizionistă desfășurată de Ungaria, toate pregătirile militare și toate jertfele făcute de unguri în războiul din 1941-1945 au fost în zadar.
– Prin Tratatul de la Paris din 1947, granițele Ungariei au redevenit cele stabilite la Trianon, care a fost, încă odată, validat de istorie.

14/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„TRAUMA TRIANON”- UN PRETEXT POLITIC VÂNTURAT DE PARTIDELE ULTRANAȚIONALISTE DIN UNGARIA ÎN SPRIJINUL POLITICII IREDENTISTE

Sinteza | Politica naţionalistă a Ungariei

Vechiul memorial Trianon din 1934.

Citim într-o analiză publicată de https://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/, că Istoria, dar mai ales amintirea Tratatului de pace Trianon din 1920 îi bântuie neîncetat pe unguri.

Impus de aliații victorioși după primul război mondial,Tratatul de la Trianon a făcut ca Ungaria să piardă două treimi din teritoriul său și cca. jumătate din populație în marea ei majoritate nemaghiară.

100 de ani mai târziu, rănile Tratatului de la Trianon sunt încă nevindecate, mulți maghiari considerându-l până în zilele noastre nedrept, crud și o sursă de dispută cu privire la drepturile etnicilor maghiari din România și Ucraina, scriehttps://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/ .

Analiștii spun însă că „sindromul Trianon” este util și pentru segmentele ultranaționaliste ale societății ungare, dornice să se descrie ca protectori ai națiunii maghiare. 

Și puțini fac asta mai bine decât partidul Fidesz la guvernare al premierului Viktor Orban.

La împlinirea centenarul Tratatului, Fidesz a pregătit o mare comemorare cu un monument nou-nouț în Piața Kossuth, în imediata apropiere a Parlamentului ungar și are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 4 metri.

Budapest Private Tour Trianon Memorial - Julia Kravianszky, Private Tour  Guide in Budapest, Hungary

Foto: Noul Monument al Trianonului.

Comentatorii spun că Fidesz încearcă să-i adune pe unguri peste tot în jurul unei cauze comune, chiar dacă descrie Ungaria ca o victimă neajutorată a istoriei.

Analiștii subliniază însă că Fidesz s-a dovedit a fi un maestru al valorificării memoriei colective, prezentându-se ca singura forță politică capabilă să apere interesele națiunii.

Fidesz monopolizează complet cuvântul„ națiune ”și politica națională”, a declarat Peter Kreko, directorul grupului de reflecție Capitală politică, la o conferință despre politica identității și memoriei, co-organizată cu Fundația Germană Friedrich Ebert din Budapesta.

Observatorii democrației spun că partidele de stânga și liberale din Ungaria au neglijat multă vreme memoria istorică.

Cei din stânga au crezut că UE va rezolva toate problemele țării, rezolvând în același timp nemulțumirile istorice și calificând statul național drept învechit. Acum încearcă să găsească o formă de patriotism modern, neexclusiv.


Activiștii de la dreapta Partidul Ungar al Adevărului și Vieții organizează un miting în Piața Eroilor din Budapesta în iunie 2005, la împlinirea a 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Tratatul de pace, care a fost semnat de reprezentanții Ungariei și de câștigătorii primului război mondial la Versailles la 4 iunie 1920, a forțat Ungaria să cedeze două treimi din teritoriul său și mai mult de jumătate din populația sa vecinilor săi. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Greșeală gravă”

Mulți văd creșterea populismului în Ungaria și în alte părți din regiune ca o dovadă că alegătorilor le pasă încă de rădăcinile lor naționale și de cultura și partidele de valoare care le conferă un sentiment de apartenență în lumea complexă de astăzi.

Între timp, partidele de stânga au văzut că prețul distanțării de concepte precum statalitatea și identitatea națională este greu.

„Am comis o greșeală gravă în 2004”, a declarat Balazs Barany, secretarul internațional al Partidului Socialist Maghiar, la conferința privind politica.

În anii 1990, reunificarea pașnică a etnicilor maghiari și protejarea drepturilor minorităților acestora se numărau printre pilonii principali ai politicii externe maghiare, împărțit pe tot spectrul politic de la stânga la dreapta, a spus el.

Adevărata schimbare a avut loc în decembrie 2004, când coaliția de stânga-liberală condusă de prim-ministrul Ferenc Gyurcsany al Partidului Socialist a cerut alegătorilor să se opună unui referendum care ar fi aprobat cetățenia maghiară celor care locuiesc în afara Ungariei.

Fidesz a militat puternic pentru „da”, descriind votul drept o oportunitate de a reuni o națiune sfâșiată de Trianon.

Datorită participării scăzute, rezultatul referendumului a fost invalid, dar partidele de stânga au suferit pierderi ireparabile. De atunci, analiștii spun că nu au reușit să scuture de imaginea – întărită în mod regulat de Fidesz – că au trădat națiunea și au dat spatele etnicilor maghiari din străinătate. 

„Referendumul din 2004 a fost începutul sfârșitului pentru partidul socialist”, a spus Barany al Partidului Socialist Maghiar.

Consider că votul„ nu ”este o mare greșeală și liderii noștri au spus de mai multe ori că le pare rău pentru asta. Avem o poziție complet diferită acum. Am susținut dubla cetățenie și desfășurăm în mod regulat campanii în țările vecine. ”


Activiștii marchează 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon în 2005. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Credem în patriotism”

De îndată ce a recâștigat puterea în 2010, Fidesz a acordat cetățenie și drepturi de vot etnicilor maghiari dincolo de granițele țării. Partidul a introdus, de asemenea, o Ziua Unității Naționale anuale pe 5 iunie pentru a „jeli” nedreptatea lui Trianon.

Fidesz a devenit campion al cauzei naționale, nu doar în cuvinte, ci și în fapte – și opoziția nu a obiectat. 

Criticii se tem că guvernul va folosi centenarul Trianon pentru a-și întări povestea că Fidesz este singurul partid care are grijă de națiune.

„Trianon este atât de traumatic pentru unguri, deoarece a pus capăt istoriei comune a bazinului carpatic, unde maghiarii erau națiunea de conducere și unde au reușit să organizeze versatila comunitate etnică și lingvistică într-un stat funcțional”, a spus Gabor Egry, directorul Institutului de istorie politică. 

În calitate de istoric, întrebarea pentru Egry este dacă abordarea centrată pe traume a amintirii lui Trianon poate fi înlocuită cu ceva mai incluziv și mai orientat spre viitor – și dacă cei din aripa stângă a politicii sunt disponibili.

Credem în patriotism, dar respingem abordarea lui Fidesz de a exclude pe toți din națiunea cu care nu sunt de acord”, a declarat Olivio Kocsis Cake, un parlamentar al partidului liberal Parbeszed (Dialog).

„Credem într-o Ungaria Mare, care nu înseamnă Vechiul Regat Ungar înainte de 1920, ci o țară care unește în mod pașnic social-democrații, liberalii și conservatorii.”

Kocsis Cake a spus că s-a apropiat de guvern, cerând o comemorare comună a tratatului Trianon care include toate părțile. A fost repede refuzat.

Politicianul socialist Barany se teme, de asemenea, că guvernul va monopoliza aniversarea și o va folosi pentru a împărți societatea în „unguri buni” și „unguri răi”.

„Din păcate, Fidesz își amintește trecutul săpând și mai multe tranșee”, a spus el.

11/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul de la Trianon – Amnezii voite. VIDEO

 

 

 

 Motto:

 

Cei care au uitat trecutul sunt condamnaţi să îl repete

 

George Santayana

 

 

 

Imagine similară

 

Pe 4 iunie 1920 la Trianon, în Franța, a fost semnat Tratatul de Pace între Puterile Aliate şi Ungaria, prin care Ungaria a recunoscut apartenenţa Transilvaniei la România.

Tratatul de la Trianon – Amnezii voite

Nu puţine sunt evenimentele şi lucrurile despre care se vorbeşte mereu şi mult, fără a fi îndeajuns de bine cunoscute. Aşa se întâmplă în momente ale conversatiei curente, în discursul ştiintific sau în cel politic.

Frecventa si intensitatea fenomenului sunt proportionale cu interesul stârnit de un fapt sau altul. Focalizarea atentiei asu   pra lui determina formarea unei imagini unilaterale, câteodata distorsionate de inflamarea spiritelor, dar implantându-se astfel în constiinta publica.

Uneori faptul poate avea consecinte de-a dreptul nocive, alteori doar regretabile.

Oricum e o datorie ca opinia publica sa fie corect si complet informata, mai ales despre evenimente de prima însemnatate.

Intre Ungaria si restul lumii

Printre cazurile de mai sus poate fi înscris si Tratatul de la Trianon.

 

Imagini pentru tratatul de la trianon photos

Încă de la semnare, la 4 iunie 1920, în elegantul palat construit la 1687,de celebrul arhitect Jules Hardouin-Mansart, în apropierea celui de la Versailles, acest tratat de pace încheiat cu Ungaria a stârnit pasiuni politice aprige, contradictorii.

Cei direct vizati prin el îi atribuie rolul exclusiv al unui fel de manual de disectie al fostului mare stat maghiar, reconstituit în cadrul monarhiei habsburgice, între 1867-1918.

Ca prin el s-a confirmat dezmembrarea acestui stat si alipirea partilor sale, locuite de alte nationalitati decât cea maghiara, la statele care s-au format atunci ori si-au desavârsit unitatea nationala – acest fapt nu e de tagaduit.

Dar e necesar să se stie ca Tratatul de la Trianon a fost un act foarte complex, care a reglementat mult mai multe lucruri decât problema frontierelor dintre Ungaria si tarile vecine cu ea.

Tratatul a cuprins un preambul si 14 parti, în 364 de articole, a caror întindere acoperea 164 de pagini de tipar, în -8 grade mare.

El a fost semnat de 36 de plenipotentiari, în numele a 23 de state. Dintre acestea, 11 erau state europene, iar 12 din afara Europei.

Din Europa, semnatarele au fost: de o parte Ungaria, iar de cealalta fostele state beligerante din tabara Antantei, printre care România, si cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia si Regatul sârbo-croatosloven, cum s-a numit initial Iugoslavia.

Dintre tarile extraeuropene, au semnat tratatul: S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelanda, Uniunea Sud-Africana, India, Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama si Thailanda (numita în text Siam).

Trianonul – aceasta e prima realitate ce se impune a fi cunoscuta în legatura cu el – n-a fost deci un tratat între Ungaria si tarile vecine, asa cum apare, simplificat, în publicistica interesata în a sugera ca el a fost o „reglare de conturi” impusa de câteva tari, dornice sa beneficieze de pe urma înfrângerii Ungariei în primul razboi mondial si a „nedreptatii istorice” a carei victima ar fi fost aceasta.

Foto: Reprezentanții Marilor Puteri la ieşirea din palatul Trianon

Trianonul a fost un tratat între Ungaria si restul lumii. Reglementarea prin el a contenciosului problemelor dintre Ungaria si România ocupa un loc restrâns în anasamblul tratatului, desi, desigur, nu lipsit de importanta.

Vom exemplifica aceasta maniera de prezentare a tratatului printr-o privire, fie si numai rezumativa, asupra continutului sau, dar având calitatea de a pune în lumină si faţa lui nevazută, cea care practic nu se bucura de nici o atentie, aspect incorect din punctul de vedere al cunoasterii stiintifice.

Preambulul tratatului cuprinde enumerarea statelor semnatare si a împuternicitilor fiecaruia. Atrage atentia faptul ca guvernul ungar desemnase, spre a-l reprezenta, doua personalitati sterse: un ministru al Muncii si al Prevederilor Sociale si un functionar din Ministerul de Externe, cu rang de ambasador.

Ambii nu jucasera decât roluri subalterne în viata politica de pâna atunci a Ungariei. In practica diplomatica, un gest ca acesta are o semnificatie ce nu poate scapa nici unui observator.

Potrivit unei reguli adoptate de actele finale ale Conferintei de pace de la Paris, Tratatul de la Trianon a reprodus, în prima sa parte, textul Pactului Societatii Natiunilor, inclus ca o componenta organica a Tratatului de la Versailles, cu Germania.

Procedeul a fost generalizat spre a semnifica punerea sub autoritatea Societatii Natiunilor a marilor acte de politica internationala si a-i obliga pe toti semnatarii tratatelor de pace la o explicita recunoastere a pactului.

In partea a doua sunt specificate traseele noilor frontiere ale Ungariei cu Austria, cu Regatul sârbocroato-sloven, cu România si cu Cehoslovacia. In cele 164 de pagini ale tratatului toata chestiunea granitei ungaro-române ocupa cam o coloana de text, pe o singura pagina.

Partea a treia s-a intitulat Clauze politice europene. In cadrul acestora, în articolele 45-47, este înscrisa recunoasterea de catre România a necesitatii inserarii în legislatia sa de dispozitii pentru protejarea intereselor locuitorilor de alta rasa, limba, religie, din teritoriile care cunoscusera transferul de suveranitate în favoarea statului român.

Aceasta clauza (din articolul 47) decurgea dintr-un tratat separat pe care România îl încheiase cu puterile aliate la 9 decembrie 1919, semnat fiind din partea sa de generalul Constantin Coanda, presedintele din acel moment al Consiliului de Ministri.

Prevederi neasteptate

 

Pe lânga garantiile de drepturi pentru minoritatile de orice fel, tratatul acesta separat mai cuprinsese si prevederi referitoare la asazisii „optanti” (locuitori care, dupa 1918, se stramutasera în Ungaria; se pretindea recunoasterea drepturilor lor de proprietate în teritoriile care trecusera sub suveranitatea altui stat).

Peste câtiva ani ele vor prilejui, în fata Societatii Natiunilor si a Curtii de Justitie de la Haga, o celebra disputa între România si Ungaria, în cursul careia s-a ilustrat marele talent oratoric, diplomatic si juridic al lui Nicolae Titulescu, fata în fata cu experienta si prestanta batrânului conte Apponyi.

Disputa a fost complicata de faptul ca, între timp, România aplicase legea de reforma agrara, pe care optantii, în baza tratatului de mai sus si a celui de la Trianon, sprijinite fiindu-le interesele de catre statul maghiar, au socotit ca o pot contesta, în ceea ce îi privea.

In aceeasi a treia parte a tratatului este cuprins angajamentul României de a prelua, proportional cu întinderea teritoriilor intrate sub suveranitatea ei, sarcinile financiare ale fostului stat ungar, de pâna la 1918.

Clauza respectiva este repetata pentru toate statele si teritoriile care, în planul transferurilor de suveranitate, aveau o tangenta cu Ungaria. Un articol special se ocupa de portul Fiume (Rijeka), anexat de Italia printr-o actiune unilaterala, pâna la urma recunoscuta de catre Puteri.

Tot în aceasta parte se întâlnesc o serie de prevederi oarecum neasteptate pentru cititorul neavizat.

Astfel: se sanctioneaza independenta Ungariei (proclamata de ea însasi în noiembrie 1918) si interdictia vreunei viitoare uniuni a ei cu alt stat. Este o aluzie la eventualitatea unui „Anschluss” cu Austria, pe care încerca atunci sa-l readuca în actualitate Casa de Habsburg, prin ultimii ei reprezentanti.

Clauza independentei Ungariei a dat de lucru comisiilor care au elaborat tratatul. In noua ei situatie de drept international, Ungaria a trebuit sa fie pusa a recunoaste sau, dupa caz, a nu recunoaste tratatele încheiate mai de multa vreme, când ea facuse parte din Austria sau AustroUngaria.

Desi calitatea de parte la asemenea tratate fusese doar implicita, acum însa, în 1920, trebuia specificat expres faptul ca respectivele tratate erau neangajante pentru Ungaria independenta.

Nu va mai surprinde deci pe nimeni ca, prin Tratatul de la Trianon, Ungaria declara – în ce o priveste – nulitatea Tratatului de la Brest-Litovsk, din 3 martie 1918, dintre Germania, Austro-Ungaria si guvernul rus bolsevic.

Se mai constata ca prin articolul 69 Ungaria recunoaste tratatul din 30 decembrie 1864, în baza caruia Danemarca cedase ducatele Schleswig si Holstein Confederatiei germane. Sau ca, printre alte articole, ea recunoaste tratatele dintre Austria, respectiv Austro-Ungaria, si Italia, de la Zurich (1859), Viena (1866) si Florenta (1888).

De asemenea, Ungaria anuleaza tratatele sale cu fostii ei aliati de dinaintea sau din timpul razboiului mondial.

Partea a IV-a contine reglementarea intereselor Ungariei în afara Europei: în Maroc, în Egipt, în Siam si în China. Este vorba despre lichidarea unor investitii si a unor capitaluri comerciale.

Partea a V-a a tratatului, cuprinzând clauze militare, este iarasi una mai delicata, din punctul de vedere al naturii problemelor pe care le solutioneaza în cadrul raporturilor dintre Ungaria si alte tari.

Nici ea nu are ca obiect exclusiv relatiile bilaterale cu România si nimic nu denota vreo interpunere speciala a tarii noastre sau a altora din zona, pentru a se obtine o fixare de un anumit fel a viitorului statut militar al Ungariei.

Litigii de detaliu

Tot ce se prevede, la acest capitol, se aseamana cu conditiile impuse, pe planul respectiv, si altor state învinse. Sunt aplicate, asadar, niste principii generale ce fusesera introduse în toate tratatele de pace.

Astfel: sunt stipulate demobilizarea armatei ungare, desfiintarea serviciului militar obligatoriu, limitarea viitoarelor efective armate la maximum 35 000 de ofiteri, subofiteri si soldati.

Mai multe articole precizeaza tipurile de armament îngaduite a ramâne în dotarea armatei ungare si prevad în amanunt compunerea, în efective si în tehnica de lupta, a marilor ei unitati – divizii, brigazi.

Articolele 120-132 se ocupa de soarta navelor de razboi ce apartinusera marinei ungare si de unele probleme aeronautice, care atunci aveau o pondere redusa, în comparatie cu timpurile de mai târziu.

Sunt specificate apoi atributiile comisiilor interaliate de control pentru fiecare din domeniile de natura militara de mai sus, obligatii în legatura cu prizonierii de razboi, cu evidenta celor decedati si înmormântati pe teritoriul Ungariei.

Articolele 177-178 vor crea în viitor numeroase litigii de detaliu. Ele prevedeau restituirea reciproca – între Ungaria si statele în favoarea carora avusesera loc transferuri de teritorii foste sub suveranitatea statului ungar pâna la 1918 – a arhivelor curente pe ultimii 20 de ani (deci de la 1900) si a arhivelor istorice privind teritoriile respective.

Va fi o chestiune extrem de greu de solutionat, fiindca arhivele aveau multe fonduri si documente ce prezentau interferente inextricabile de continut între teritoriile devenite limitrofe în termenii Tratatului de la Trianon.

Lungi, amanuntite, obositoare, de natura a stârni admiratia pentru documentarea si rabdarea expertilor care pregatisera tratatul, sunt clauzele financiar-economice, extinse pe nu mai putin decât 58 de articole.

In cadrul lor este specificata interdictia pentru Ungaria de a exporta aur pâna la data de 1 mai 1921; prevederea avea scopul de a împiedica diminuarea rezervelor ei de metal pretios, astfel ca acestea sa poata servi achitarii reparatiilor de razboi ce aveau a i se stabili ca sarcina.

In continuare imediata – obligatia de a suporta întretinerea armatelor de ocupatie de pe teritoriul ei, începând cu data de 3 noiembrie 1918 (data armistitiului de la Villa Giusti, cu Antanta) precum si obligatiile statelor la care se alipisera teritorii foste ale Ungariei de a prelua o parte din datoria de stat a acesteia, proportionala cu suprafata teritoriilor respective.

In partea finala, Tratatul de la Trianon stabileste – pentru litigiile ce s-ar fi ivit în aplicarea sa – constituirea de tribunale mixte de arbitraj, formate din câte un reprezentant al partilor în cauza si un al treilea, cooptat de ele prin consens.

Se stipuleaza, în linia tratatului separat de la 9 decembrie 1919, regimul proprietatilor locuitorilor care fusesera transferati sub alta suveranitate de stat ori optasera pentru vreuna, fiind aplicata în principiu prevederea pastrarii de catre ei a dreptului de proprietate asupra bunurilor lor imobiliare, de orice natura.

Articolele 260-300 se ocupa de navigatia aeriana, fluviala, de regimul Dunarii, de comunicatiile terestre, de cele telegrafice si telefonice.

Prin articolul 302 se decide ca, întrucât pe teritoriul românesc nu exista o legatura directa de cale ferata între Salonta si Arad, timp de 10 ani garniturile românesti de tren vor putea circula între cele doua orase pe teritoriul maghiar, prin Bekescsaba. In acest interval de timp, statul român trebuia sa construiasca pe teritoriul sau o cale ferata între Salonta si Arad, ceea ce se va realiza.

Partea ultima a tratatului este constituita dintr-un document privitor la organizarea muncii, adica a conventiei internationale adoptate paralel cu tratatele de pace. Aceasta cuprindea conditiile minimale ale desfasurarii procesului de munca si reglementari ale raporturilor interumane din cadrul sau.

Functiona supozitia ca, inclus fiind în tratatele de pace, statele semnatare aderau „ipso facto” la acest document si se obligau sa-l puna în aplicare, prin legislatia lor nationala. Este aceeasi idee care condusese si la includerea în tratat a Pactului Societatii Natiunilor.

 

Mai este valabil?

 

Noile frontiere dintre Ungaria si statele vecine cu ea fusesera decise si publicate de Conferinta de pace de la Paris înca în 13 iunie 1919. Din cauza framântarilor interne din Ungaria, delegatii acestei tari nu s-au prezentat la tratative decât spre sfârsitul anului 1919, ceea ce explica si semnarea târzie a Tratatului de la Trianon, abia la 4 iunie 1920.

El a intrat oficial în vigoare la 26 iulie 1921, dupa ce fusese ratificat de majoritatea statelor semnatare.

 

 

 

Frontiera dintre România si Ungaria, schiţată în articolul 27 al tratatului, a fost trasata pe teren de o comisie mixta, ale carei lucrari au fost consemnate în 126 foi de harta la scara 1/5 000, într-o harta globala la scara 1/375 000 si o descriere a frontierei si a lucrarilor întreprinse de comisie, cuprinzând o introducere si 10 fascicule, în 1 327 de pagini.

Subliniem din nou în încheiere ceea ce a reiesit – credem – si din prezentarea de mai sus: ca Tratatul de la Trianon n-a fost „opera diabolica” a României împotriva vecinei sale.

Târâta în vâltoarea primului razboi mondial, Ungaria a fost înfrânta, dupa ce ajunsese într-un conflict declarat oficial cu peste 20 de state din Europa si din restul lumii.

Fiecare dintre acestea s-a folosit de pozitia lui de partener la victorie pentru a formula pretentii specifice fata de cel învins. Tratatul de la Trianon a fost inventarul complet si detaliat al tuturor acestora.

O problema ridicata nu o data în trecut – si care s-ar putea sa reapara cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la încheierea lui – ar fi aceea daca el mai este valabil.

Mai înainte de a se scandaliza pentru insolenta ascunsa sau banuita în aceasta întrebare, cititorul este invitat sa reflecteze asupra rândurilor ce vor urma.

Moralmente – si în fapt – Tratatul de la Trianon este, indiscutabil, o realitate si în prezent. Din punct de vedere strict juridic însa, raspunsul nu e usor de dat, dintr-o data.

El n-a fost niciodata denuntat formal si oficial, potrivit practicilor internationale. Multe dintre prevederile sale s-au stins prin însasi executarea lor ori prin depasirea termenului lor de validitate.

Clauzele cele mai importante – cele teritoriale si militare – au fost modificate, deci partial anulate, prin actiunile guvernelor maghiare din 1939-1941, sprijinite de Germania si Italia.

Ne referim la invadarea Ucrainei Subcarpatice la 15 martie 1939, la anexiunile în baza celor doua dictate de la Viena (2 noiembrie 1938 si 30 august 1940) si la invadarea si anexarea, în aprilie 1941, a triunghiului dintre Tisa, Dunare si Sava, numit de sârbi Voivodina, iar de unguri Bacska.

Precizam de îndata ca încalcarea unilaterala a unui tratat, mai ales când s-a savârsit prin dictat, prin forta sau amenintare cu forta, nu înseamna nulificarea lui de drept.

Tratatul de pace de la Paris, semnat de Ungaria dupa al doilea razboi mondial, la 10 februarie 1947, a restabilit clauzele teritoriale ale Tratatului de la Trianon, reconfirmându-le prin consens international.

Bineînteles ca, în situatia mult schimbata, numeroase alte clauze ale tratatului din 1920 n-au avut de ce sa fie reiterate si confirmate.

Contestarea Tratatului de la Trianon, în substanta sa, implica deci si contestarea celui de la Paris din 1947 si, prin aceasta, a ordinii politice si de drept instaurate dupa al doilea razboi mondial. Ceea ce înseamna introducerea unui principiu de instabilitate în ordinea mondiala.

Europa nu se afla foarte aproape, dar nici prea departe de aceasta. Tratatele internationale multilaterale sunt citate în ultima vreme foarte rar. Din unele motive, ele apar ca jenante. Multi dintre cei de la care ne-am astepta sa le apere îndeamna la încheierea, în plasa lor cu ochiuri devenite prea largi, a unor tratate bilaterale.

Ele, tratatele bilaterale, par a fi devenit preferatele diplomatiei mari, întrucât reprezinta angajamente limitate la doi parteneri – rar si parcimonios garantate de un al treilea – si pot fi usor denuntate, fara a determina reactii în lant. In aceasta conceptie, popoarele, dupa versul poetului, „se prind de mâini si se desprind”, în asteptarea clipei de sublima inspiratie în care „se vor îmbratişa în fata tiranilor doborâţi, a pamântului consolat si a cerului satisfăcut” (îl citam pe deputatul Isnard, în Adunarea Legislativa a Franţei, la 29 noiembrie 1791).

Pâna când toti vor crede acest lucru, va persista însa teama, alimentata de înţelepciunea reflecţiei asupra celor petrecute în ultimele decenii, ca repunerea în discutie a ordinii internaţionale de drept, fragmentarea ei între raspunderi limitate din punct de vedere juridic, speranţa de a menţine cu forţa un asemenea nou echilibru, necesarmente instabil, sunt naivităţi ce ar putea duce la consecinţe ca acelea care s-au dezvoltat catastrofal, din spiritul concesiv fata de autoritatea tratatelor internationale, manifestat între 1933-1938.

 

 

 

Camil Mureşanu

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/27/ziua-de-27-iulie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/27/o-istorie-a-zilei-de-27-iulie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: 

 

 

http://www.scritub.com/istorie/Tratatul-de-la-Trianon-Amnezii22110479.php

 

27/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: