CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

KATYNUL POLONEZILOR SI KATYNUL NOSTRU

Smolensk nu poate să nu capete conotaţii simbolice. Ziariştii au şi început deja să vorbească despre această stupidă întâmplare ca despre una marcată de un simbolism cu accente macabre.

 Bineînţeles, subiectul va fi dezvoltat, se vor face multe speculaţii vizavi de cauzele catastrofei, dincolo de detaliile tehnice ale tragediei există însă altceva, infinit mai important. Acest „altceva” ţine de onoarea şi demnitatea unui neam, de memoria lui istorică. În condiţiile lumii noi, globalizate şi, mai recent, „digitalizate” chestiunile de memorie istorică sunt trecute la capitolul „romantism şi idealism” istoric. În această direcţie perseverează în deosebi stânga comunistă, pentru că anume ea are marele interes să se treacă cu buretul peste crimele comunismului. Europa „post-comunistă”, în particular românii de pe cele două maluri ale Prutului, nu s-a despărţit încă de comunism. Amintiţi-vă cum tropăiau deputaţii „democraţi şi proeuropeni” din parlamentul României când preşedintele Băsescu a prezentat raportul despre crimele comunismului. Mai recent, la Chişinău, comuniştii au avut accese de isterie în legătură cu decizia de a se forma o comisie ce ar investiga crimele comunismului.

Polonia este una dintre cele mai anticomuniste ţări din Europa. Sfârtecată şi lichidată de atâtea ori de pa harta Europei, Polonia, ca pasărea din legendă, a renăscut. A renăscut pentru că a avut elite politice cu sentimentul onoarei şi demnităţii naţionale, iar acolo unde există onoare şi demnitate naţională există şi memoria istorică a neamului. La noi, voci nu numai din tabăra stângii comuniste, ci şi din cea a liberalilor anticomunişti ne îndeamnă să fim toleranţi, să nu „răscolim trecutul”, să „întoarcem foaia” şi să începem „o pagină nouă”. Uite că polonezii nu doresc să „întoarcă foaia” până nu-şi reabilitează trecutul. Pentru actuala elită politică poloneză a fost o chestiune de onoare şi demnitate să se deplaseze la Katyn, ca să comemoreze victimele masacrului de acum şaptezeci de ani, când sovieticii au executat peste douăzeci şi două de mii de polonezi, crema societăţii poloneze de atunci.

Catastrofa de la Smolensk cu adevărat e marcată de un macabru simbolism. Dar şi de un martirism luminos. Nu doresc să fac în mod forţat nişte paralele, dar una, totuşi, mi-aşi permite-o. Acum câteva săptămâni, la Chişinău, s-a repus în circuitul public ideea despre predarea religiei în şcoală. Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiilor, dar nu mi s-a părut deloc întâmplător faptul că această idee a reapărut după ce a fost constituită comisia prezidenţială de investigare a crimelor comunismului. Nu doresc să culpabilizez Biserica, ca instituţie, dar într-un studiu istoric onest numaidecât se va ajunge a se constata că o parte a clerului, la anumite etape, a lucrat mână în mână cu comuniştii. Până a fi lămurit definitiv, obiectiv şi onest, acest aspect, în locul religiei în şcoală trebuie introdus un curs de istorie a crimelor comunismului. Să lăsăm, deocamdată, educaţia religioasă pe seama Bisericii şi a Familiei. Un curs de istorie a crimelor comunismului e un imperativ moral al actualei societăţi. În viaţa „matură” a R. Moldova intră generaţii care nu ştiu adevărul adevărat despre comunism, dar care se află sub tirul propagandei comuniste şi care se poate infecta de această ideologie. Dacă nu vom fi atenţi faţă de trecutul şi viitorul acestei ţări şi nu le vom forma imunitate noilor generaţii faţă de virusul ideologiei comunismului, nici nu vom observa cum în „creuzetul” democratic al societăţii de azi se va plămădi germenii comunismului şi totalitarismului de mâine. Un poet basarabean, uitat pe nedrept, pre nume Ion Bolduma, are un vers: „Viaţa-i pasăre ce-şi creşte într-un cuib cu moartea puii”…

Din naivitate, diletantism sau interes electoral, actualele noastre elite democratice, mi se pare, pun carul înaintea boilor. Comunismul nu e un cadavru, iar condamnarea lui nu trebuie să devină un ritual totemic. Pericolul totalitarismului comunist nu a dispărut în R. Moldova, mutra lui însângerată rânjeşte la orizont. Singurul antidot împotriva comunismului este memoria noastră istorică trează. Polonezii, ca nimeni alţii, au înţeles acest lucru. De aceea au şi mers la Katyn. Katynul lor însă este şi Katynul nostru. Pe care noi l-am uitat, polonezii nu.

Un articol de: Constantin Tănase

http://www.timpul.md/

22/04/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: