Parlamentul European: Cuvintele mamă și tată trebuie să dispară. Va fi interzis să se mai vorbească de „căsătorie homosexuală, noua denumire agreată urmând să fie aceea de „căsătorie egalitară”.

Noua ordine mondială. Cuvintele mamă și tată trebuie să dispară
Parlamentul European a întocmit un glosar destinat politicienilor și oficialilor, care stabilește clar că nu mai pot fi folosite cuvinte precum „tatăl și mama”, „gay”, „trans” sau lesbiană.
Parlamentul European dă ordin!
Nouvorba despre care vorbea scriitorul George Orwell în profetica sa carte “1984” devine realitate. Nu într-o dictatură de felul celei din Coreea de Nord, ci în Uniunea Europeană.
Scopul glosarului corect politic este evident. Întregii mașini birocratice a Uniunii Europene i se impune limbajul „inclusiv”, destinat să arate respect minorităților etnice și de gen (LGBT).
Prima care a denunțat această ultimă manevră de extrema stângă a Parlamentului European a fost Simona Baldassarre, europarlamentar al Ligii lui Salvini.
După cum scrie ziarul italian Libero, Parlamentul European prin Direcția Generală pentru Personal, a elaborat glosarul limbajului „sensibil” pentru comunicarea internă și externă.
Prin acest glosar, personalul instituției este instruit să „comunice corect cu privire la problemele legate de dizabilități, persoane LGBTI +, rasă, etnie și religie”.
Parlamentul European dă ordin! de acum vorbim de “căsătorie egalitară” și “sex atribuit la naștere”
În fapt, este vorba de o adevărată Nouvorbă care trebuie respectată de oficiali, asistenți, purtători de cuvânt și politicieni.
Este interzis să se mai vorbească de „căsătorie homosexuală”: noua denumire să este „căsătorie egalitară”.
De asemenea, este incorect să vorbești despre „drepturile homosexualilor”, acum trebuie să spunem „tratamentul echitabil și egal”.
Biologia nu mai există pentru birocrațiu de la Bruxelles. Această știință este o invenție a rasiștilor și a societății patriarhale. De acum înainte nu mai putem vorbi „sex biologic”, ci de „sex atribuit la naștere” . De asemenea, în loc de „schimbare de sex”, trebuie să spunem „tranziție de gen”. În sfțrșit, cuvintele „tată” și „mamă” trebuie înlocuite cu „părinți”, ca să nu se mai simtă nimeni jignit.
Nouvorba impusă de Bruxelles nu e decât începutul. Obiectivele mișcării “cancel culture” sunt mult mai vaste.
Amintiți-vă cuvintele lui Orwell:
“Fiecare înregistrare a fost distrusă sau falsificată. Fiecare carte a fost rescrisă. Fiecare imagine a fost schimbată. fiecare clădire a fost redenumită. Și procesul continuă zi de zi și minut de minut. Istoria s-a oprit. Nimic nu există în afară de prezentul nesfârșit în care Partidul are întotdeauna dreptate”, notează Il Giornale, citat de https://evz.ro/parlamentul-european-da-ordin-cuvintele-mama-si-tata-trebuie-sa-dispara.

Iohannis s-a ținut de cuvânt: Liber la propagandă homosexuală în Școli și în domeniile Sănătății și Muncii! Inspectoratele sau școlile vor avea experți de gen care vor veghea asupra copiilor și profesorilor pentru așa zisa „egalitatea de șanse”.
ADDENDA
„Până în 2020, 70% din instituțiile publice naționale și locale din România vor avea experți în egalitatea de gen”, spunea Klaus Iohannis în septembrie 2017 la o conferință organizată de ONU, adăugând că se lucrează la o Nouă strategie privind promovarea egalității de gen și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2020 și la Planul de aplicare a acesteia, după cum transmitea ActiveNews la vremea respectivă (cu Video).
„În România, suntem pe deplin angajați în susținerea unei abordări integratoare a egalității de gen ca element-cheie pentru promovarea politicilor sensibile la problematica egalității de gen și ca un instrument puternic de protecție și sprijin pentru victimele violenței domestice”, a mai spus Iohannis la lansarea „Raportului comun HeForShe (El pentru Ea) 10x10x10 Impact Champions”.
Probabil titlul corect al conferinței trebuia să fie El sau Ea, pentru că de fapt, asta urmărea.
Cu o mică întârziere, generată de „pandemie”, iată că Guvernul a pus la punct „strategia” țării noastre în domeniul „promovării egalității de șanse și tratament între femei și bărbați”.
Executivul arată în documentul care numără 73 de pagini planurile pe care le va pune în aplicare în următorii șase ani ca să reducă disparitățile de gen în domenii-cheie precum educație, sănătate și muncă, transmite economica.net.
Între altele, strategia vizează angajarea/desemnarea unui expert de gen la nivelul inspectoratelor școlare și/sau a unităților școlare, care va organiza periodic sesiuni de informare și exerciții interactive cu elevii, părinții și cadrele didactice, cu scopul de a promova egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, mai scrie sursa citată.
Deghizat sub umbrela „egalității de șanse” și a protejării femeilor și copiilor, proiectul țintește între altele și inocularea așa-zisei identități de gen, a teoriei gender inventată pentru răspândirea propagandei homosexuale și transexuale, în școli și grădinițe.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dl. Vasile Bănescu, a declarat în iunie anul trecut, când plenul Senatului adoptase un proiect ce urmărea modificarea și completarea Legii educației naționale, în sensul interzicerii în școli a prozelitismului pe baza criteriilor de sex și de gen, că ideologia de gen este „un curent de sorginte marxistă”, „o temă absurdă” de pe agenda „progresismului regresist, hipersexualizant, destrămător de logică și de morală publică”.
Ulterior, la finalul anului, în decembrie 2020, Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a decis ca fiind neconstituțională modificarea articolului 7 din Legea Educației Naționale 1/2011.
„Progresismul actual, părinte scelerat al ideologiei de gen, este un curent de sorginte marxistă, o formă de terorism intelectual care detestă creștinismul, ordinea morală, autoritatea de orice tip, ierarhia valorică reală și care privilegiază zgomotos marginalul și nefirescul în defavoarea centrului și a firescului, a valorilor tari, validate de experiența milenară a omenirii. (…) Scopul (ne)declarat?
Demolarea progresivă a societății edificate pe credință, rânduială, respect față de trecut și reperele lui morale (sfinți și eroi), tradiție, familie, disciplină, efort, emulație onestă și selecție axiologică”, a afirmat Vasile Bănescu, potrivit Agenției Basilica.