Geopolitical Futures: România și R. Moldova ar putea deveni posibile ținte ale agesiunii ruse

Rusia ar putea ataca un alt aliat al SUA pentru a schimba dinamica războiului, iar România și R. Moldova ar putea deveni posibile ținte, este de părere analistul american George Friedman, într-o analiză din  Geopolitical Futures referitoare la opțiunile strategice pe care le are la ora actuală Vladimir Putin, după înfrângerile suferite în regiunea Harkov.

„În mod evident, rușii trebuie să schimbe dinamica războiului dacă nu vor fi forțați la o înțelegere politică. Cheia este de a reprezenta amenințări pentru ucraineni din mai multe direcții, atât tactic, cât și strategic.

Într-adevăr, nevoia lor principală este să răspândească logistica SUA prin crearea unei amenințări militare serioase pentru un alt aliat american sau atacând direct pe unul. Nu este clar că SUA ar fi incapabile să asigure două fronturi, dar ar putea să le dezechilibreze și să le forțeze să reducă sprijinul pentru Ucraina, deschizând posibile oportunități pentru Rusia.

Geografia oferă puține opțiuni în acest sens, dar cele mai probabile sunt Moldova și România, două țări legate între ele. Nu ar putea fi o ofensivă pe uscat, dar ar trebui să profite de Marea Neagră, debarcând forțe semnificative în România, membru NATO și gazdă a unei forțe navale americane”, a subliniat acesta.

Pe de altă parte, Friedman crede că un astfel de scenariu ar eșua, deoarece necesită controlul aerian al Mării Negre.

„Pentru a realiza acest lucru, rușii ar trebui să folosească mai întâi rachete pentru a elimina rachetele antinavă ucrainene precum cele care au scufundat Moskva. Făcând acest lucru, ei ar trebui să obțină și să mențină superioritatea aeriană sau cu rachete asupra Mării Negre și apoi să aterizeze și să dobândească suficientă forță pentru a obliga forțele române să intre în luptă, cu forțe americane substanțiale.

Având în vedere că există forțe navale americane în afara Bosforului și având în vedere că mandatul NATO sau necesitatea absolută ar forța Bosforul să se închidă, acest lucru ar reprezenta o amenințare serioasă pentru ruși. Adăugați la asta un atac aerian asupra forțelor ruse și probabil că această operațiune ar eșua”, a mai precizat analistul.

În final, analistul american a adăugat că soluția cea mai probabilă pentru Rusia este „opțiunea finală”, care presupune comasarea forțelor în est și apoi atacarea Ucrainei cu noi forțe.

Dr.George Friedman, fondatorul și președintele Geopolitical Futures, este un specialist cunoscut la nivel internațional în geopolitică și strateg în afaceri internaționale. Friedman și-a primit diploma de licență de la City College of the City University of New York și deține un doctorat la Universitatea Cornell.Timp de aproape 20 de ani, înainte de a demisiona în mai 2015, dr. Friedman a fost CEO și apoi președinte al Stratfor, o companie pe care a fondat-o în 1996.

El este de asemenea, un autor de bestselleruri. Cea mai recentă carte a sa, THE STORM BEFORE THE CALM: America’s Discord, the Coming Crisis of the 2020s, and the Triumph Beyond , publicată pe 25 februarie 2020, descrie modul în care „Statele Unite ale Americii ajung periodic într-un punct de criză , dar după o perioadă se reinventează”

Deceniul 2020-2030 este o astfel de perioadă care va aduce pentru America schimbări dramatice și remodelare a politicii externe, a economiei și a culturii.

Cea mai populară carte a sa, Următorii 100 de ani , se menține actuală prin valabilitatea predicțiilor sale. Alte cărți bine vândute ale lui Friedman sunt Flashpoints: The Emerging Crisis in Europe, The Next Decade, America’s Secret War, The Future of War și The Intelligence Edge . Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Dr. Friedman colaborează cu numeroase organizații militare și guvernamentale din Statele Unite și de peste mări și apare în mod regulat ca expert în afaceri internaționale, politică externă și informații în mass-media importante.

Publicitate

23 septembrie 1386 – A început în Ţara Românească domnia lui Mircea cel Bătrân

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1386, după moartea domnului Dan I, scaunul domnesc este preluat în Ţara Românească de către Mircea, fiul lui Radu I, fratele fostului domnitor.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418),  voievod al Ţării Româneşti şi unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti a domnit între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395 şi ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418).

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii expresia a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat.

Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupunea, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume.

Întrucât în Ţara Românească nu se obişnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

În istoriografia română mai apare şi sub numele Mircea cel Mare.

În acea perioadă Valahia se afla într-o mare primejdie, pentru că începuse ofensiva Imperiului Otoman în Balcani, iar scopul sultanului turc era distrugerea statului bulgar, a cnezatului sârb şi a voievodatelor Muntenia şi Moldova, după care urma cucerirea Constantinopului şi supunerea regatului ungar.

Statele cucerite urmau să fie transformate în paşalâcuri (provincii turceşti), interzicerea creştinismul şi introducerea religiei musulmane. Fiind conştient de pericolul ce s-a abătut asupra ţării, Mircea a iniţiat   un şir de acţiuni pentru refacerea şi reînarmarea oastei şi întărirea cetăţilor.

În iarna anului 1388, domnitorul Munteniei, susţinut de un contingent dobrogean, îi învinge şi îi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa.

Ca răspuns, sultanul otoman trimite trupe ca să prade ţara, iar Mircea cel Bătrân le iese în întâmpinare şi într-o bătălie crâncenă le distruge. După aceste campanii militare, Dobrogea, inclusiv şi Silistra, au fost unite cu Ţara Românească.

Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu vecinii Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind unul dintre cei mai mai activi exponenti ai luptei antiotomane din vremea sa.

Ca să întărească hotarele statului, domnul valaha luat  sub stăpânirea sa Amlaşul şi Făgăraşul.

În acelaşi an participă cu oastea sa la bătălia de la Kossovopolje (Cîmpia Mierlei), unde armata otomană înfrânge tupele unite ale sârbilor, macedonienilor, bosniecilor şi românilor, ocupă sud-vestul Serbiei şi pregăteşte un cap de pod pentru o invazie masivă în Muntenia.

În decembrie 1389, au loc tratative între solii lui Mircea cel Bătrân şi cei ai regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello, intermediate de Petru I, domnul Moldovei. Aceste tratative s-au încheiat cu semnarea unui tratat, în care cei doi suverani se angajau să-şi acorde ajutor reciproc în cazul unui eventual atac din partea regatului ungar şi a Imperiului Otoman.

Tratatul a fost ratificat la Lublin în condiţii de de plină egalitate.
La sfârşitul anului 1390 şi începutul anului 1391 are loc o campanie militară antiotomană în nordul Dunării.
Oastea munteană, condusă de către domnitor, împreună cu Sracimir, ţarul izgonit din Vidin, înfrânge trupele otomane şi recucereşte Vidinul. După acestă victorie Mircea cel Bătrân, începe un şir de lucrări de refacere şi întărire a cetăţilor din ţară.
În 1393 otomanii încep o nouă campanie militară în Bulgaria. Ţaratul de Târnovo este distrus, posesiunile Ţării Româneşti din sudul Dunării sunt ocupate de către turci. După ocuparea Bulgarei, în primăvara anului 1394, domnul valah întreprinde o campanie militară în Balcani, unde atacă unităţile de ankingii din regiunea Karinovasi (azi Karnobat), obţinând un remarcabil succes.

Dar în toamna aceluiaşi an se începe campania militară a sultanului Baiazid I Ildirim (1389-1402) în Muntenia, cu scopul de a o subjuga.

Otomanii s-au pregătit minuţios pentru acestă campanie militară. La Dunăre au fost concentrate
unităţile de elită ale Imperiului Otoman, turcii cerându-le vasalilor săi din Bulgaria şi Serbia să participe cu oştiri. Fiind numeric inferioare trupelor invadatoare, oştirile valahe au adoptat tactica pământului părjolit.

La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine (probabil lângă Craiova), unde printr-un atac neaşteptat, sunt distruse unităţile de avangardă a trupelor otomane, cauzându-le mari perderi. Primind ajutor de la unităţile de rezervă, ce veneau din spatele armatei, sultanul Baiazid a scăpat de dezastru şi a continuat ofensiva. Lângă localitatea Argeş are loc o nouă bătălie.

Turcii fiind numeric superiori obţin un succes datorat în mare parte şi trădării boierilor.

Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă în munţi unde avea cetăţi. Sultanul Baiazid îl înscăunează ca domn pe boierul Vlad (numit Uzurpatorul), susţinut de boierii trădători.

În 1395 la Braşov se încheie un tratat antiotoman între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Această înţelegere prevedea nerecunoaşterea de către Regatul Ungar a domnitorilor, veniţi la domnie cu ajutorul turcilor.

După încheierea acestui tratat, în anul următor are loc cruciada statelor din Occident împotriva Imperiului Otoman. Armatele cruciaţilor erau conduse de către regele Sigismund de Luxemburg, la care s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân.

În bătălia de la Nicopole, oastea condusă de Baiazid I înfrânge trupele cruciate.
Armata otomană a avut mari perderi şi nu era în stare să ducă în continuare acţiuni de ofensivă în regiune.

În decembrie 1396, Mircea îl detronează pe Vlad Uzurpatorul şi devine unicul domnitor al Ţării Româneşti. Ca răspuns la detronarea lui Vlad, omul lor, în toamna anului 1397 turcii organizează o nouă campanie militară împotriva Munteniei.

Mircea cel Bătrân distruge oastea otomană ce a invadat Ţara Românească. După victoria asupra turcilor, în anul 1400, voievodul valah îl susţine la domnia Moldovei pe fiul lui Roman I, Alexandru, ce a fost supranumit şi cel Bun. După instalarea la domnie a lui Alexandru, Mircea cel Bătrân se confruntă în 1401 cu o invazie otomană, pe care o respinge.

După această incursiune are loc o stopare vremelnică a atacurilor turceşti asupra Ţării Româneşti, deoarece în anul 1402, are loc invazia hoardelor mongole conduse de către Timur-lenk stăpân în Asia Centrală asupra otomanilor.

În bătălia de la Ankara, oştirea lui Baiazid este distrusă, iar sultanul turc, părăsit de către vasalii săi, este capturat şi închis într-o cuşcă de fier.
Această înfrângere a declanşat începutul unor lupte între urmaşii lui Baiazid pentru conducerea supremă în Imperiul Otoman. Domnitorul valah s-a implicat în aceste confruntări, susţindu-l pe Musa.

În 1404, Mircea folosindu-se de dificultăţile prin care trece statul turc, recucereşte o mare parte a teritoriului dobrogean, inclusiv Silistra.

Anul 1406 reprezintă apogeul puterii domnitorului valah.

Fiind conştient de faptul că răzmeriţele ce au loc în Imperiul Otoman sunt doar vremelnice şi în viitorul apropiat se aşteaptă noi confruntări, Mircea duce tratative cu regele ungar Sigismund de Luxemburg privind crearea unui plan comun de luptă cu otomanii. În 1408 domnitorul muntean obţine o victorie asupra turcilor la Silistra.

După această victorie, în anul următor, începe o campanie militară în Balcani pentru susţinerea favoritului său Musa în acţiunile sale de a prelua conducerea satului turc şi de a deveni sultan. Această campanie militară dusă de voievodul valah a fost victorioasă şi i-a adus un scurt răgaz în lupta sa cu turcii.

Războiul cu otomanii reîncepe în anul 1413, când sultan devine Mahomed, un alt fiu a lui Baiazid, cu atacurile trupelor turceşti asupra hotarelor Munteniei pe care domnitorul le respinge.

În anul 1415, Mircea acceptă să plătească un tribut turcilor în valoare de 3000 de galbeni , iar după plătirea acestei sume, turcii se obligau să nu atace hotarele ţării.

Această pace nu s-a prelungit mult, căci în 1416, domnitorul va refuza să mai plătească haraciul şi începe un nou război cu turcii.

Mircea va susţine răscoalele ce aveau loc în Imperiul Otoman împotriva sultanului. Ca răspuns la aceste acţiuni ale voievodului valah, sultanul Mahomed declanşează o campanie militară împotriva Ţării Româneşti, cuceresc Giurgiul şi pătrund în Dobrogea.

Atacurile acestora sunt respinse, dar domnitorul valah a fost nevoit să încheie o nouă înţelegere cu turcii privind un tribut de răscupărare a păcii. După închierea acestui tratat la hotarele ţării s-a stabilit liniştea.
 

 

 

 

 

 

 

La 31 ianuarie 1418 marele domn a plecat în eternitate, rămânând în memoria urmaşilor ca un conducător de stat care a rezistat cu vitejie invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman, reuşind să apere nu numai independenţa Munteniei, dar şi a Moldovei.

Cât timp a domnit Mircea cel Bătrân, Ţara Românească a dobândit cea mai mare întindere, de la Banatul de Severin până la Marea Neagră, inclusiv sudul Basarabiei şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidarea militară şi afirmarea politică pe plan internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei.

Într-un act din anii 1404-1406, apar titlurile sale:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”

 

 

 

 

Foto: Stema judeţului românesc interbelic Durostor

A condus ţara cu înţelepciune, menţinându-i stabilitatea economică şi politică.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenţie binemeritată din partea specialiştilor în istorie şi disciplinele conexe, fiindu-i dedicat un important număr de studii.

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

http://istoriamilitara.org/

 

 

 

 

 

Acum, ori niciodata! Un mesaj- avertisment pentru România

 

 

 

Wess Mitchell, preşedintele CEPA (Center for European Policy Analysis), dă un avertisment şi un mesaj pentru clasa politică de la Bucureşti, dar şi pentru români.

„Perioada liniştită a istoriei post-comuniste de un sfert de secol, a fost o mare realizare atât pentru România, cât şi pentru Occident ca un întreg, dar condiţiile care au făcut posibilă această vacanţă de geopolitică se apropie de sfârşit.

Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă şi foarte violentă la adresa bazelor juridice şi teritoriale ale securităţii spaţiului european. Aceasta semnalează modificari ale peisajului geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund si permanent, mediul extern al României in moduri care vor pune sub semnul intrebarii succesul sau continuu ca stat european democratic in curs de dezvoltare.

Pentru prima data in aceasta generaţie, România are un prădător in ecosistemul său. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un stat nemulţumit din punct de vedere teritorial, capabil militar si ideologic antioccidental, cu capacitatile si intenţiile de a rasturna soluţionarea post-1991 in vecinatatea sa.

Razboiul din Ucraina arată ca Rusia este dispusa sa joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare de mita şi intimidare, ci şi prin utilizarea forţei militare împotriva vecinilor sai.

In multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul şi câştigă. Nu a intâmpinat nimic în răspunsul naţiunilor occidentale care sa-l descurajeze sa foloseasca aceleasi tehnici pentru a teroriza, a destabiliza si a rearanja alte state, de-a lungul frontierei de est a Europei.

Renaşterea Rusiei vine intr-un moment de slabiciune pentru Occident, atunci cand Pax Occidentalis inseamnă din ce in ce mai putin pentru România.

SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt şi vor ramâne ferm angajate in apărarea sa. Dar natura influenţei Americii in Europa Centrală se schimba: bugetele noastre de aparare sunt in scadere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt in creştere şi, teoretic, pe orice plan, iar influenţa Americii in sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.

In acelasi timp, motoarele traditionale de integrare occidentala incetinesc. Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacitatii UE de a exporta modelul sau de guvernare in spaţiile in litigiu împotriva voinţei unei Rusii determinate făra a poseda elementele traditionale ale puterii geopolitice. Agenda de reforme a stagnat in multe tari din UE.

Populismul si nationalismul sunt in crestere in sud-estul Europei, iar euroscepticismul este in crestere. Aceste evenimente nu se petrec in vid. Traim intr-o perioada de transformari globale extraordinare.

Puterile in ascensiune si cele revizioniste testeaza capacitatea de rezistenta a ordinii occidentale. Forme hibride de autoritarism sunt in crestere.

Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin in Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritima a Chinei in Marea Chinei de Sud.

Niciodata n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, şi nici rivalii atât de numeroşi. Bazele lumii de dupa Razboiul Rece se cutremură/se zdruncină in jurul nostru.

Acum, o multime de români ar putea asculta toate acestea si ar putea spune: „Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o tragedie. UE este o harababura. SUA au problemele lor din Asia. Dar România este in NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul romanesc. Avem o economie de succes si un sector energetic in plina expansiune.

Acum nu este momentul sa-i perturbam pe investitori cu geopolitica. Vom creste costurile apararii cu cateva puncte zecimale, dar, in cele din urma, criza va disparea si ne vom putea intoarce la afacerile noastre”.

Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie.

Cred ca, in anii urmatori, geopolitica de modă veche va incepe sa afecteze România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economica si politica interna. Bazându-ma pe tendintele regionale actuale, vad cinci riscuri emergente cu care este probabil ca Romania sa se confrunte:

Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul estic: avansarea continua a Rusiei in sudul Ucrainei pune o presiune directa asupra Romaniei. In anii urmatori, Romania trebuie sa se astepte la frecvente incalcari ale spatiului sau aerian din partea fortelor ruse, la harţuire maritima a navelor si platformelor din Zona Economica Exclusiva a României şi la o mai mare agitaţie in Republica Moldova si Transnistria.

Riscul de a remilitariza Marea Neagra: Anexarea Crimeii pune Rusia in pozitia de a perturba dezvoltarea energetica maritima şi economică a României.

Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul unei dispute juridice declanşate de Rusia, pe baza revendicarilor vechii frontiere ucrainene.

Până şi o atacare fără succes a hotarârii din 2009 a Curtii Internationale de Justitie ar putea schimba climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic in spatiul Mării Negre si să impiedice planurile României pentru independenţa energetica pana in 2020.

Riscul de incertitudine economica regionala: Investitorii nu agreeaza razboaiele. Comunitatea Europeana a prosperat din punct de vedere economic, deoarece doua decenii de stabilitate au facut din aceasta un loc sigur in randul pieţelor globale emergente.

Daca se pierde aceasta stabilitate, veţi pierde mai mult din baza necesară creşterii in viitor decât va daţi seama.

Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) a avertizat că se va intampla in CE, in cazul in care criza din Ucraina se va intinde pe durata unui al doilea an.

In al patrulea rand, riscul naţionalismului regional resuscitat/reinviat : Pentru prima data după 1940, Razboiul din Ucraina a reintrodus in CEE revizionismul etnic teritorial.

Naţionalistii iredentişti din Transnistria până in Transcarpatia şi in Transilvania au luat act de anexarea Crimeii şi sunt incurajati in mod activ de Vladimir Putin si Alexandr Dughin.

Riscul de cooptare prin coruptie: România este un „stat câmp de lupta” al Balcanilor.

Intensificarea concurenţei geopolitice creşte atractivitatea sa ca ţintă pentru puteri straine, care s-ar putea folosi de corupţia din sistemul sau politic ca de o breşş in securitatea natională.

In toate direcţiile in jurul României, ordinea Euro-Atlantică este in retragere. La est, o naţiune suverană a fost invadată pentru a impiedica apropierea acesteia de UE; la vest, liderul ales in mod democratic in Ungaria a declarat moartea democraţiei liberale; la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani ruseşti şi de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea masură, încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.

In acest context, România nu mai poate presupune ca conditiile externe benigne, care i-au permis să prospere in ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârşit. Ea nu mai poate presupune ca nu se va confrunta cu o amenintare externa a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; ca un aliat din exterior va reuşi sa ofere stabilitatea mediului inconjurător; sau ca puteri din afară nu vor folosi vulnerabilităţile României ca arme strategice impotriva sa.

Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit sa isi faca griji in mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieţii noastre.

In stadiul sau actual de tranzitie, pericolul pe care il prezintă pentru România este frânarea dezvoltarii – pericolul că un mediu extern neospitalier va incetini sau va impiedica creşterea economica ori consolidarea politica a Romaniei, intr-un moment de rascruce in evoluţia sa postcomunista.

Daca acest lucru sună exagerat, luati in consideratie România interbelica: o ţara mare, cu resurse naturale din belsug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post – 1919 si unul dintre cei mai mari producatori de petrol din lume, dupa SUA.

Despre Constitutia Romaniei din 1923 s-a sustinut ca este un „model de idealuri democratice liberale”. In termen de o generatie, acest prim experiment al democraţiei romanesti a eşuat. Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat şi au pierdut increderea poporului. Investitorii din Vest au dispărut.

Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunţat la democraţie. Capturarea statului a survenit rapid, atat din exterior, cat şi din interior.

Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu suntem in 1930, iar România moderna a construit baze solide pentru un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea sa se comporte strategic ca şi cum am fi incă la inceputul anilor 2000. Imprejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui sa se adapteze dacă doreşte sa reuşească.

Intr-o masură mai mare decât in trecut, România va trebui sa joace un rol direct in asigurarea conditiilor externe care îi garantează succesul economic si politic. Acestea includ premisele strategice fundamentale ale statului român: limitarea prezenţei militare ruseşti la est de Nipru; menţinerea Marii Negre ca spatiu economic deschis; infrânarea revizionismului din bazinul dunarean; menţinerea unei alternative strategice vestice in PSS.

Navigarea in acest nou mediu va necesita cel putin trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul sa discutam in primele etape ale erei post-Razboi Rece.

In primul rand, România va trebui sa aiba capacitatea fizica de a modela mediul sau extern.

Conditia prealabila a oricarei strategii viitoare romanesti este un efectiv militar capabil, modern. Astazi, Armata româna este foarte respectata in România si in Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflecta, de asemenea, realitatile strategice de dupa Razboiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni in alte zone, cum ar fi ISAF, si o prioritizare a personalului in concordanta cu aptitudinile lui.

Unele forţe din România de azi folosesc acelasi echipament din 1988, cand eu eram in clasa a cincea si România era inca semnatara a Tratatului de la Varsovia. Programul de modernizare pe care România l-a inceput in 2007 a stagnat. Din 85 de achizitii planificate, Armata româna a finalizat 15.

Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria. România este al doilea cel mai mare stat NATO de frontiera, ancora flancului de sud-est al NATO si, alaturi de Polonia, pivotul strategiei Vestului pentru toata aceasta regiune.

România trebuie sa-si reevalueze prioritatile de modernizare militara in lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reforma si modernizare cuprinzatoare, similar cu ceea ce Polonia a inceput cu un deceniu in urma. Se cer cheltuieli reduse cu personalul si punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai putin accent pus pe sisteme exotice de arme si mai mult accent pus pe solutii de „area denial” (sârma ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva ameninţărilor asimetrice in stilul Crimeii.

In al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autoritatii sale nationale in autoritate regionala.

România este cel mai mare aliat al SUA intr-un spatiu de 2.400 km, intre Polonia si Israel. Este singura putere din zona care are marimea, potentialul latent si credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate in sud-estul Europei.

Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui sa se axeze pe construirea de zone cu potential avantaj national in domeniul securitatii militare, al energiei si al guvernarii democratice.

Oportunitatea imediata de autoritate este in energie. Pâna in anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decat consuma ea si Republica Moldova impreuna. Aceasta este o veste buna pentru CE, dar României ii lipseste o strategie pe termen lung pentru exploatarea in mod sistematic a acestei oportunităţi.

O strategie energetica regionala româneasca ar depasi actuala incurajare a productiei offshore si onshore. Ar fi nevoie de masuri luate acum pentru a atinge un nivel de productie durabil si exportabil la nivel regional. Aceasta ar aborda vulnerabilitatile din infrastructura, ar accelera liberalizarea pietei energetice, ar crea responsabilitate din partea statului si ar crea obstacole in calea achizitiei de active strategice de catre Rusia si China.

In al treilea rand, România trebuie sa reuseasca ca democraţie. Nu doar sa reuşească, ci sa reuşească in mod vizibil.

Securitatea natională si guvernarea sunt strans legate. Acest lucru este valabil in toate ţarile – inclusiv in Statele Unite ale Americii.

Diferenta in cazul României este ca mizele sunt mai mari aici. Traiti intr-un mediu ostil. Tocmai pentru ca jucati un rol crucial in succesul Occidentului in aceasta regiune sunteti o tinta pentru fortele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranzitiei voastre democratice impotriva voastra. Sistemul vostru imunitar trebuie sa fie chiar mai puternic decat cel al altor state.

Capacitatea României de a depasi corupţia este indisolubil legată  de succesul sau de eşecul nu doar ca democraţie, ci ca stat. Pretindeţi conducatorilor dumneavoastră o guvernare mai bună – săli de judecata transparente, urmărirea penală in caz de mită, insistarea asupra integritaţii si transparenţei in spaţiul public este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot face.

Tema comuna in toate aceste domenii este conducerea (leadershipul).

Vladimir Putin si Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleiasi tezei: ordinea democratica pe care am construit-o in Europa Centrala dupa 1989 a fost temporară – ca aceasta poate fi contestata si chiar inlocuită,daca suntem dispuşi sa incălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.

Succesul Romaniei este contra-dovada esentiala a acestei teze. România este o dovada ca idealurile si institutiile occidentale „functioneaza” intr-un moment din istorie in care avem nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel mondial.

Ganditi-vă pentru o clipa la cum ar putea arata viitorul României daca aceasta ar atinge potentialul sau maxim: al 6-lea stat ca marime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, si a treia cea mai mare rezerva de gaze in UE, toate acestea ca o democratie consolidata in inima sud-estului Europei, cu institutii stabile, un standard de trai in crestere, investitii stabile din Vest si un sector energetic in plina expansiune. Aceasta este o Românie cu viziune transatlantica, ce ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de solutii de energie si democratie in fata vecinilor sai.

Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, in aceste vremuri. Ne asteapta in anii urmatori o competitie geopolitica si ideologica globala mai crancena decat ne-am fi putut imagina oricare dintre noi in urma cu 25 de ani.

America va avea nevoie de aliati maturi care sunt capabili sa ofere securitate regiunii lor si sa modeleze succesul ordinii Vestice. Angajamentul nostru strategic si economic va fi cu atat mai mare pentru aliatii care reusesc cel mai mult in aceste domenii.

Cu cât România va avea mai mult succes, cu atat mai mult Statele Unite vor fi prezente in tara si in regiunea dumneavoastra.

Despre Romania interbelica s-a spus ca a reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil si pentru Romania de astazi. Sunteti intr-o „stare de necesitate” pentru America si pentru alianţa occidentală.

Au fost momente in istorie cand cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut şi să acţioneze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate.

Acum nu ne aflam intr-unul din acele momente. Acesta este un moment in care romanii trebuie sa fie subiecte mai degraba decat obiecte ale istoriei. Un moment in care sa conduceţi in regiunea dvs. – in guvernare, securitate si energie – in ciuda faptului ca totul in jurul vostru se mişca in direcţia opusă.

Eu cred ca România este pregatită pentru acest moment. Dispuneţi de instituţii mai stabile, de resurse financiare mai mari şi de aliaţi mai buni decât dispunea statul român in perioada interbelica.

Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveti nevoie acum este increderea. Alegerea este a dumneavoastră, in cele din urmă.

Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuşi, pentru viitorul vostru si pentru viitorul nostru.

Va multumesc.”

 

 

Despre autor: A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual and financial development of major programs, and the executive management of Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in the region.

Mitchell co-founded CEPA in 2005 with its Chairman Larry Hirsch, and has played a critical role in the institute’s formulation and growth as a successful 501(c)(3) startup organization. As President and CEO, he has helped to build CEPA into the largest concentration of expertise on the Central European region in the United States, establishing effective strategic partnerships with transatlantic governments and universities and leading capital growth campaigns that have attracted funding from major corporate, foundation, and private sponsors.

Under his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest growing think tanks with a wide following in senior policy circles in Europe and the United States.

Mitchell is a frequent public commentator whose articles and interviews have appeared in The Wall Street Journal, New York Times, International Herald Tribune, Washington Post, BBC, Gazeta Wyborcza, Der Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National Inter-est, National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others.

He is a frequent consultant to U.S. and European governments, and has given briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State Department, Johns Hopkins SAIS University, Harvard, UC-Berkley and elsewhere.

During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for the Mitt Romney presidential campaign, serving on both the National Security Transition Team and the European Policy Working Group.

A Texas native, Mitchell began his career as an intern in the office of Congressman Larry Combest. He holds a Masters Degree from Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of Foreign Service, where he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on American grand strategy.

He has completed research for a doctoral dissertation, has lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial board of International Politics Reviews in London.

He is a member of the CEPA Board of Directors and serves on the advisory councils of the Richard G. Lugar Institute of the German Marshall Fund, the Slovak Atlantic Commission, the Prague Center for Transatlantic Relations, Atlantische Initiative Berlin, and the Alexander Hamilton Society of Washington.

He is currently completing his second book, examining U.S. global alliances and 21st Century geopolitics, with Professor Jakub Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.

 

Surse:

– www.rumaniamilitary.ro

– Romanian Global News

– http://www.clipa.com/default.aspx/a13089-Mesaj-sau-avertisment-Mesaj-din-SUA-pentru-Romania-acum-ori-niciodata.aspx