GENETICA POPULAȚIILOR – UN ALIAT PREȚIOS ÎN STUDIUL ISTORIEI POPORULUI ROMÂN

Din punct de vedere genetic, suntem cam 20% geto-daci, iar aproximativ jumătate din genele noastre aparțin populației venite aici în neolitic.

Mihai Netea este cercetător român care conduce Divizia de medicină experimentală a Departamentului de Medicină Internă, Centrul Medical al Universității Nijmegen și a publicat volumul „O istorie genetică (incompletă) a românilor” la editura Humanitas.

Într-un interviu acordat Contributors, preluat de http://www.napocanews.ro, Mihai Netea vorbește despre originile genetice ale poporului român.

Conform acestuia, ADN-ul românesc este foarte vechi, de mii de ani. Cea mai „recentă” contribuție într-o proporție de 20%, este cea a dacilor.

Interesant, el afirmă că dacii și romanii erau foarte asemănători din punct de vedere genetic.

„Sunt trei componenente cruciale în structura genetică română: componenta paleolitică – craniile de la peștera Cioclovina și Muierii și populațiile mezolitice care urmează după aceea, care e de aproximativ 30%. Sunt aprox. 45-50% populațiile neolitice – cultura Cucuteni, cultura Hamangia cam 50%. Și cam 20% este influență indo-europeană care migrează în Europa acum 3500 de ani din stepele de la nord de Marea Neagră, cele care aduc limbile indo-europene, inclusiv limba dacă.

Dacii sunt o populație cuceritoare care cuceresc cultura Cucuteni, cultura Boian și formează structurile statului dac, dar ei sunt o elită conducătoare care contribuie cam aprox cu 20% la viitorul popor român care se va forma. Am ajuns aproape la 100%. 5% sunt tot felul de populații care peregrinează pe aici.

Dar poate că mă întrebați unde sunt romanii? Noi vorbim o limba latină, pe ei nu-i găsim niciunde?

Romanii sunt și ei importanți, dar romanii erau din punct de vedere genetic nu chiar identici, dar foarte apropiați de daci”, a spus Mihai Netea.

Mihai Netea spune că românii sunt foarte similari cu popoarele din jur.

„Din punct de vedere genetic, aproape nimic. Ne deosebește limba, cultura, de acolo vine conștiința națională, faptul că ne simțim altfel decât vecinii noștri maghiari sau bulgari sau sârbi.

Cultura și limba, obiceiurile și mult mai puțin genetica. Inclusiv pentru pentru populațiile maghiare care trăiesc împreună cu noi în România sau trăiesc în Ungaria.

Dacă ne uităm și comparăm din punct de vedere genetic și din punct de vedere istoric populațiile maghiare au o limbă care nu este indo-europeană, care a pătruns în Europa cu câteva mii de ani mai târziu decât limbile indo-europene, deci din punctul ăsta de vedere ar putea cineva crede că populația maghiară este și ea diferită față de populațiile din jurul ei.

Nu este cazul. Populația maghiară și populația română, din punct de vedere genetic, sunt foarte apropiate.

Noi vedem că există o bază genetică foarte solidă a populațiilor europene, care vine din paleolitic, neolitic și epoca bronzului, după aceea, diferențele care au venit în ultimele două mii de ani, cu populațiile migratoare care vin în timpul evului mediu dinspre est, inclusiv maghiarii, au o influență genetică minimă asupra populațiilor…

Câteodată ele își pot impune limba, numele țării. Bulgaria – bulgarii au fost o populație turcică care și-a impus numele asupra populației slave care trăia în acel moment pe teritoriul Bulgariei, dar nu își impun genetica.

Dacă ne uităm la genetica populațiilor din jurul nostru, este o populație extrem de veche care vine din zorii omenirii în Europa și care s-a schimbat din punct de vedere genetic foarte puțin, în ultimii două mii de ani”, a explicat cercetătorul.

În ceea ce privește teritoriul pe care s-a format nucleul poporului român, acesta este format din Transilvania, Oltenia, sud-Vestul Munteniei și sudul Dunării.

„Eu cred că în importante momente din istorie a existat o continuitate între populațiile vorbind limbă romanică – deja nu mai era limbă latină – în nordul și sudul Dunării, de unde vedem anumite influențe lingvistice minime, cuvinte din limba albaneză, care cred că sunt o rămășiță a acelor perioade inițiale.

Dar părerea mea e că poporul roman, în principal, se formează în Transilvania, Oltenia, partea vestică a Munteniei, inclusiv o componentă din sudul Dunării care se continuă aici.

Cred că Moldova și partea estică a Valahiei vor deveni românești treptat. Acolo este o mult mai puternică interacțiune și cu populația slavă. Nu erau munți acolo și pentru orice populație migratoare era mai ușor să se aciueze la șes.

Până la urmă componenta demografică mult mai puternică a românilor trăind la munte și coborând înapoi și reocupând partea de câmpie, practic duce la actuala conformație geografică a României.

După părerea mea poporul român s-a format categoric în principal la nordul Dunării, dar având o componentă unitară, la început, în primele faze, cu o parte a provinciilor romane din sudul Dunării”, a mai explicat cercetătorul.

Un subiect foarte putin cunoscut – Împărații romani de origine dacică

Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte puțin abordat. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat adesea tacere.

Enigme Istorice

De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica.

Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din motive greu de inteles.

Regalian, stranepotul lui Decebal

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate.

Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de „dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.

Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir.

Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian.

In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia.

Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana.

Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.

Dacia – abandonata sau eliberata?

Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus.

Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.

Scrierile vechi ne informeaza ca „Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Maximinus Daia (Daza)

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de carpi, istoricii insista ca prin „carpi” trebuie sa intelegem „goti”).

Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare.

Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare.

Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita „Dacia Aureliana” si mai apoi „Dacia Ripensis”, pentru a pastra aparenta unei Dacii romane.

Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana.

In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.

Aureolus, ciobanul din Carpati

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: „Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”.

Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma.

A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata.

Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus.

Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.

Imparatul Galeriu, „olteanul” care i-a razbunat pe daci

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat,

Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt).

Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat.

In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare  pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor.

In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic.

Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale.

Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron.

Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare.

Arcul lui Galeriu din Salonic

Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup.

Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului.

Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de „roman”, declarata deschis de imparat.

Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.

Daia si Licinius

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului.

A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic. In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior.

S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de „Augustus” in vestul imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine moeso-dacica) au fost numiti „fiii augustilor”.

In felul acesta, toti cei patru suverani care formau tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau de origine dacica.

Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano).

Constantin si Licinius se reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil.

Daia a fost infrant si, spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului.

Cu acesti patru imparati de origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.

Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior.

Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune „Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila.

Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian.

Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin.

Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor.

Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor?

Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare.

Totusi, cum de a fost posibila aceasta „profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident.

E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie.

Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie.

Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin.

Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la Roma

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul.

Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma.

Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus.

Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta.

A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta.

Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor.

Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita „Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta.

Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

Falsificarea istoriei

Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect.

Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a „demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane.

Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin.

Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din „Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri.

De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului „intunecat”, pana la venirea maghiarilor in Transilvania.

Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici.

Istoricii romani, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata.

Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, „nu trebuiau” sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati.

Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta.

Cunosteau, desigur, limba latina, erau integrati in societatea romana provinciala, dar obarsia lor era dacica.

Daca ar fi fost daci complet romanizati, fara sa mai poarte vreo mostenire dacica, li s-ar fi spus romani, pur si simplu, fara prea multa insistenta pe originea etnica.

Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discuta, dat fiind ca s-a nascut la sudul Dunarii).

Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era daca, ci provenea dintr-o familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva.

Dupa trei decenii, intr-o alta lucrare a aceluiasi istoric, Romula „devenea” o daca romanizata.

In schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia sa-l numeasca pe Aureolus „hatmanul calarimii Avreulus Dacul”.

Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei romani, ii deranja existenta unor daci dupa retragerea romanilor din Dacia.

Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlaturarea dacilor din istorie, prin incalcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise. Aceasta falsificare persista pana astazi, iar istoria oficiala nu recunoaste originea dacica a acestor imparati.

Stergerea dacilor din istorie pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a nascut demult, dar continua si astazi. Istoricii nostri desavarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu se mai sfarseasca.

prof. dr. Aurora Petan