CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Presedintele interimar al R.Moldova va emite un decret de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov

Mihai Ghimpu va emite un decret de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov

Mihai Ghimpu va mai semna multe decrete prin care va conferi distincţii de stat, dar lucrează şi la un nou decret de condamnare, conform declaraţiei preşedintelui interimar, lansată pe 20 august 2010, în cadrul unei emisiuni la Publika TV.De această dată este vorba de 23 august 1939, an în care a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler. „Ceea ce s-a produs atunci trebuie condamnat”, a ţinut să menţioneze Ghimpu.

Preşedintele interimar a declarat că pe lângă distincţiile de stat pe care le va acorda cu ocazia sărbătorilor naţionale „Ziua Independenţei” şi „Limba noastră cea română”, în curând va semna şi un decret de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov.

Menţionăm că scopul declarat al Pactului Stalin-Hitler era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, să-și asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a Poloniei, petrecută cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939.

 Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să prevină temporar o invazie germană, întrucât Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareșalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar.

În realitate, ambele țări vroiau să se asigure reciproc în procesul de împărțire în două a ceea ce rămase neocupat și neîmpărțit din Europa. Acest Pact a determinat în cele din urmă scindarea Europei în două prin Cortina de fier între anii 1945-1989.

 În acești 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democrației și a economiei libere în toate țările aflate la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de Cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure, aservite Kremlinului, și de economii centralizate, de stat.

La 24 iunie curent, printr-un decret prezidenţial semnat de Mihai Ghimpu, ziua de 28 iunie a fost desemnată drept zi de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice din 1940 şi de condamnare a regimului totalitar comunist. „Trebuie să promovăm adevărul şi să educăm noua generaţie prin adevăr.

Nu poate exista o societate sănătoasă atunci când politica adevărului este înlocuită cu o politică a minciunii şi a nedreptăţii”, a ţinut să menţioneze atunci preşedintele interimar. Decretul se încheie cu solicitarea retragerii de către Federaţia Rusă, succesoare de drept a Uniunii Sovietice, a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova.

Sursa: Unimedia

22/08/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , | 2 comentarii

MITROPOLITUL”A TOATA MOLDOVA” FOST{ACTUAL}OFITER K.G.B.

Mitropolitul Vladimir (foto) are grad militar de colonel și a fost ofițer se securitate în cadrul KGB-ului sovietic. Informația a fost oferită pentru UNIMEDIA de către Vlad Cubreacov, vicepreședinte al PPCD.”Un grad de căpitan sovietic putea fi obținut doar: a) în armată (ceea ce nu a fost cazul) b) în miliţia sovietică (ceea ce, de asemenea, nu a fost cazul) şi c) în organele securităţii statului (KGB). Deci, prin metoda excluderii, deducem că Mitropolitul Vladimir a fost ofițer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic”, a explicat Cubreacov.

„Nicolae Cantarean (numele de mirean al mitropolitului Vladimir – n. red.) a avut relații directe și strânse prin serviciile secrete sovietice cu Valeru Pasat, fost șef al serviciilor de informații și securitate a R. Moldova.

Mai mult, Pasat i-a acordat Mitropolitului și gradele militare următoare, ceea ce a iritat o bună parte a clerului”, a mai adăugat Cubreacov.

„Mitropolitul, implicându-se în jocul politic și împotriva celorlalți lideri politici, compromite biserica pe termen lung și o expune unor presiuni politice viitoare, inclusiv unor reacții proporționale.

 El face un deserviciu mare ortodoxiei, mergând pe comanda politică din exterior. Această campanie politică de propagandă (panotaj, tv) costă foarte mulți bani și nu au proveniență legală, deoarece nu s-au făcut rapoarte la CEC. Având în vedere legătura lui Pasat cu cercurile financiare din Rusia și ținând cont de subordonarea Mitropoliei Chișinăului către Federația Rusă, cred că e vorba de cercurile financiare rusești de peste hotare”, a mai precizat Cubreacov.

Vicepreşedintele PPCD a mai adăugat că „Biserica și statul sunt organisme diferite prin natura, scopul și mijloacelor lor. Sunt instituții, care nu se pot suprapune și confunda. Singurul raport este cel de cooperare.

Relația bisericii cu un partid este îngrădit de legea în vigoare și nu pot exista partide confesionale. Biserica trebuie să-și păstreze nautralitatea confesională, deoarece e spiritul constiituței, a ansamblului cadrului legislativ și litera normelor europene”.

Sursa: Unimedia

 

17/06/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: