CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZACAMINTE MINERALE IMENSE DESCOPERITE IN AFGANISTAN.Afganistanul ar putea deveni unul dintre cele mai importante centre miniere din lume.

Americanii au făcut o descoperire uriaşă în Afganistan: minereuri în valoare de circa un trilion de dolari

14 June 2010

O echipă mică formată din specialişti de la Pentagon şi geologi americani au descoperit în Afganistan depozite minerale în valoare de aproximativ 1 trilion de dolari. Potrivit unor oficiali americani, citaţi de New York Times, noua descoperire va modifica fundamental economia Afganistanului şi mai mult ca sigur şi războiul.

Noile depozite, necunoscute anterior, care conţin filoane imense de fier, cupru, cobalt sau aur şi metale industriale critice, precum litiul, sunt atât de mari şi includ atât de multe minerale care sunt esenţiale pentru industria modernă, că Afganistanul ar putea fi transformat în cele din urmă într-unul dintre cele mai importante centre miniere din lume.

Potrivit unui memo intren al Pentagonului, Afganistanul ar putea deveni “Arabia Saudită a litiului”, un material cheie în producerea bateriilor pentru laptopuri şi BlackBerry.

Guvernul afgan şi preşedintele Hamid Karzai au fost informaţi recent de noua descoperire, potrivit oficialilor americani, citaţi de New York Times.

Deşi ar putea dura mai mulţi ani pentru a dezvolta aici o industrie minieră, potenţialul este atât de mare încât funcţionarii şi directorii din industrie cred că ar putea atrage investiţii masive, chiar înainte ca minele să fie profitabile, oferind posibilitatea de a crea locuri de muncă, care ar putea distrage atenţia de la război.

“Există un potenţial uimitor aici”, a afirmat generalul David H. Petraeus, şeful Comandamentului Central al Statelor Unite. “Există o mulţime de condiţii, desigur, dar cred că există un potenţial extrem de semnificativ” , a adăugat oficialul.

Valoarea depozitelor minerale nou descoperite micşorează dimensiunea economiei de război din Afganistan, bazată în special pe producţia de opiu şi traficul de droguri, precum şi pe ajutorul acordat de Statele Unite şi alte ţări industrializate. Produsul Intern Brut al Afganistanului este de numai 12 miliarde de dolari.

“Acest lucru va deveni coloana vertebrală a economiei afgane”, a declarat Jalil Jumriany, un consilier al ministrului afgan al minelor.

Oficialii americani şi cei din Afganistan au convenit să discute despre aceste depozite extrem de valoroase într-un moment dificial al războiului. Ofensiva americană din Marja, în sudul Afganistanului, a adus doar mici câştiguri, în timp ce acuzaţiile de corupţie şi favoritism continua să afecteze guvernul Karzai, iar preşedintele pare din ce în ce mai înveninat împotriva Casei Albe.

Continuarea in Adevarul

14/06/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Moscova ar vrea să pună scut României

Şi Moscova vrea să pună scut României

Invitatia facuta de NATO Rusiei să participe la sistemul antirachetă european are şanse să se concretizeze într-un mod surprinzător. Moscova ar putea propune, nu Alianţei Nord-Atlantice, ci Statelor Unite ca rachete ruseşti să fie desfăşurate în România şi Bulgaria.

Declaraţia aparţine generalului Vladimir Dvorkin, fost oficial în Ministerul rus al Apărării, citat de publicaţia „Sofia Echo”.

 Rusia ar face această ofertă Washingtonului doar în condiţiile în care Moscova şi Washingtonul bat palma pentru un parteneriat strategic în apărarea antirachetă, a subliniat generalul. „ Rusia ar putea propune Statelor Unite ca rachete S-300 să fie desfăşurate în România şi Bulgaria”, a declarat Dvorkin.

El susţine că, treptat, aceste sisteme de rachete vor fi înlocuite cu modele mai noi S-400 şi S-500.

Generalul i-a asigurat pe ziariştii de la „Sofia Echo” că sistemul rus antirachetă este mai performant decât cel american de tip THAAD şi Patriot MIM-104. Sistemul american THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), nu are încărcătură, ci se bazează pe energia degajată la impact.

Continuarea:http://blog.nouadreapta.org/2010/06/si-moscova-vrea-sa-puna-scut-romaniei/#more-9004

03/06/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: