Statuile de daci de la Roma. VIDEO

 

MOTTO

“Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, distruge-le tradițiile, fă-i sa se rușineze de ceea ce sunt! Astfel, nu va mai fi nevoie să lupți pentru a-i cuceri, speriați de ceea ce i-ai convins că sunt, te vor implora să vii să-i salvezi…”

SUN TZU – “Arta razboiului”

 

Baza noastră etnică, stratul cel mai solid a rămas cel traco-geto-dacic, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei şi a încercărilor unora de a ne  maghiariza, rusifica, turciza sau slaviza.

Pe acest subiect orice discuţie cu cei care contestă acest adevăr este, încă din debutul său, o pierdere de timp.

Vă îndemn ca de astăzi înainte să vorbim mai mult despre ceea ce suntem, despre locurile frumoase ale acestei ţări, despre oamenii săi minunaţi, din trecut şi din prezent, despre bogăţiile sale, despre ape şi munţi, despre holde şi cântece, despre poveşti cu zâne şi Feţi-Frumoşi, despre bunicii şi părinţii ce ne-au dat nume.

Să vorbim tuturor despre olimpicii noştri, despre savanţii noştri, despre eroii şi voievozii noştri bătrâni.

Vorbiţi-le despre toate astea copiilor voştri, prietenilor şi rudelor, străinilor cu care intrati în contact, vorbiţi despre asta pe internet, pe profilele voastre de pe reţelele de socializare şi pe blogurile voastre.

Să aflăm în ce sate meşterii olari, a căror ştiinţă vine tocmai din neoliticul Cucutenilor, mai dau viaţă lutului şi să mergem să le ascultăm poveştile despre oameni, pământ şi suflet.

Află ce munte, râu sau codru poartă vreo legendă şi vizitează-le, închide ochii şi fi parte a poveştii pe care ele o deapănă de mii şi mii de ani.

Apără-i pe ai tăi în faţa celor străini! Spune-le că român nu înseamnă hoţ de buzunare, nici manelist, nici cel ce sparge seminţe în colţul blocului fără să aibă vreun căpătâi pe lumea asta, nici cei cu ceafa în patru straturi care îşi atârnă la gât lanţuri groase din aur şi nici femeia cu fuste înflorate care stă cu mâna întinsă pe bulevardele capitalelor europene.

Spune-le tuturor că român şi autohton înseamnă Ştefan cel Mare, pavăza creştinităţii împotrivă tăvălugului otoman, înseamnă Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, înseamnă Dromihete şi lecţia de morală dată lui Lisimah, înseamnă Eminescu, înseamnă gimnastele noastre de aur şi olimpicii noştri care domină concursurile înternaţionale de decenii întregi.

Român este bunicul tău ce a luptat până în munţii Tatra şi la Cotul Donului, iar româncă înseamnă bunica ta ce a rămas să-l aştepte crescându-şi pruncii să fie oameni, nu cerşetori.

Spune-le copiilor tăi că super-eroii noştri nu sunt Batman şi Superman, ci Greuceanu, Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră  şi că frumoasa noastră din legende nu este Catwoman, ci Ileana Cosânzeana.

Ai noştri super-eroi nu au 50 de ani, ci vârste milenare, aparţin acestui plai din vremuri ce se pierd în negura istoriei.

Spune-le străinilor că suntem neam vechi, că Europa a învăţat să cultive pământul de la cei ce-şi odihnesc de mii de ani oasele în glia noastră şi că am umplut mări de sânge apărându-i şi ei liniştea. Neamul meu nu a avut linişte să construiască catedrale măreţe pentru că a stat mereu cu o mână pe plug şi cu una pe sabie.

Neamul meu subjugat de venetici nu a călcat niciodată în picioare libertatea altora şi de-asta oraşele noastre nu sunt la fel de bogate pentru a fi admirate de turişti precum Moscova, Sankt Petersburg,  Londra, Paris, Roma sau Madrid, capitale ale unor ţări care, secole de-a rândul, au furat, au înrobit, au ucis pentru huzurul propriu.

Nu avem Notre Dame, dar avem Voroneţ, nu avem Waterloo, dar avem Podul Înalt, Mărăşeşti şi Posada, nu avem Turnul Eiffel, dar avem Babele şi Sfinxul, nu avem Riviera Franceză, dar avem Delta Dunării şi nu avem o Statuie a Libertăţii, dar avem Gânditorul de la Hamangia.

Mândreşte-te cu ţara ta şi numeşte-i pe toţi românii fraţii tăi! Să nu-ţi fie ruşine nicăieri pe unde viaţă îţi va purta paşii şi în faţa nimănui, pentru că tu nu eşti dator cu nimic nimănui!

Ascultă-l pe cel de lângă tine şi nu-l lăsa singur la greu! Arată lumii că ai moştenit sufletul mamei şi tatălui tău, oameni simpli şi buni! Dar, în acelaşi timp, apără-ţi poporul, ţara şi istoria, ia atitudine în faţa oricărui abuz, manifestă-te clar şi public împotriva oricui doreşte să-i ia din pământ, din suflet şi din linişte.

Suntem un neam, dincolo de a fi europeni, suntem noi, eu, tu şi toţi ai noştri ce grăiesc aceeaşi limbă şi îşi au strămoşii îngropaţi în acelaşi pământ. Ridică-ţi fruntea, luminează-ţi privirea şi gândurile şi stai drept în faţa oricui pentru că porţi în fiinţa ta începutul istoriei Europei!

Aratăţi, astfel, că vă pasă şi că avem puterea să ne luptăm cu campania de distrugere a entităţii noastre ca neam, campanie tot mai accentuată, ce distruge situri arheologice, închide muzee, serveşte elevilor manuale aberante şi promovează, prin canalele media, numai non-valori.

Pune în slujba României o oră pe zi, atât, nu mai mult, o oră în care o poţi descoperi pas cu pas, îi poţi cunoaşte trecutul, întelege prezentul, îi poţi descoperi personalităţile adevărate şi îi poţi construi viitorul. 

În Italia și în numeroase alte țări există așa-numitele STATUI DE DACI care au stârnit, de-a lungul timpului, numeroase MIRĂRI.

În orice război, după aur, cea mai căutată pradă au fost, întotdeauna, operele de artă.
Operele de artă ale unui popor reprezintă cultura acelui popor, nivelul sau de evoluție materială și spirituală.
Cu cât un popor era mai evoluat, cu atât mai mult cuceritorul avea temeiuri să se laude – “Iata pe cine am învins noi! Nu am învins o adunatură de barbari primitivi, ci un popor elevat.”
Istoriografia oficială a vremurilor actuale ne spune că Traian, după ce i-a înfrant pe daci, a dorit să-și imortalizeze victoria printr-un amplu monument – “forum Traiani” (forumul lui Traian).

Între altele, tot istoriografia contemporană încearcă sa ne siluiască inteligența, forțându-ne să acceptăm ideea ca Traian ȘI-A SLĂVIT ÎNVINȘII DEDICÂNDU-LE OPERE MONUMENTALE.

Dacă am extrapola presupusul comportament al “cuceritorului Traian”, după cel de al doilea razboi mondial ar fi trebuit să vedem statui ale lui Hitler și ale vitejilor săi luptători, la mare cinste, în marile centre urbane din URSS, Anglia, Franța, USA…

Dar cuceritorul Traian are un comportament unic, nu-i așa?

Pentru el nu conta faptul că în razboiul DACO-ROMAN muriseră numeroși militari romani iar rudele acestora s-ar fi putut revolta împotriva hotărârii sale de a ridica monumente GRANDIOASE și COSTISITOARE dușmanului.

Nici de ceilalți militari romani, care-și pierduseră camarazi sau prieteni în lupta cu dacii, lui Traian nu-i pasa…

Cu multă apă, se poate înghiți și clișeul istoriografiei contemporane conform căruia statuile de daci, exprimând liniște, siguranță și mândrie, au fost rodul muncii sculptorilor imperiali, pentru care au pozat prizonierii daci întemnițațila Roma.

Mai mult – fiind o comandă, dată sculptorilor romani cu un scop foarte precis (urmau să împodobească forumul lui Traian, asezate la picioarele celebrei Columne, în vârful căreia trona însăși statuia Marelui Împărat), este de neînțeles de ce ansamblul de statui nu are nici o unitate…

Există, de la busturi în marime naturală, la statui care depășesc 3 metri înălțime. Nici o statuie a lui Traian nu a ajuns la aceasta dimensiune…

Există statui de daci sculptate în marmura și statui sculptate în porfir – o rocă vulcanică de culoare roșie, mai dură decat marmura, mai greu de sculptat.

Ori în Peninsula Italică NU EXISTA PORFIR.

Romanii aduceau această rocă, considerată semiprețioasă, peste Marea Mediterană, tocmai din Egipt.

De aceea, din aceasta rocă au fost create NUMAI STATUI IMPERIALE.

Pe teritoriul Peninsulei Italice nu se gasește PORFIR. Romanii erau nevoiți să aducă acest material peste Marea Mediterană.

Galerele romane nu puteau transporta, din Egipt, blocuri mari de porfir. Porfirul este o rocă densă și foarte grea.

Transportul porfirului pe uscat, ocolind toata Marea Mediterana, ar fi fost și mai dificil.
Porfirul, pentru romani, era ceea ce este și a fost întotdeauna, pentru chinezi, JADUL – UN MATERIAL FOARTE PREȚUIT.

Din aceste motive, sculptorii romani făureau statui din porfir exclusiv ÎMPĂRAȚILOR (cu rare excepții) și la o scară mai mică decat 1/1. Majoritatea sculpturilor romane din porfir se pot numi STATUETE.

Și brusc, din “admirație pentru cei învinși” (?), cu care avusese conflicte dure mulți ani la rând, Traian “comandă” câteva statui de daci, la o scara chiar mai mare de 1/1, din PORFIR.

Dacă Traian ar fi fost CREȘTIN, mai că mi-ar fi venit să cred o astfel de ABERAȚIE – Cristos îndemnă oamenii să-și iubească și DUȘMANII. Dar creștinismul nu se răspandise, încă, în IMPERIUL ROMAN.

Traian nu era creștin.

În plus, cele câteva statui de daci din porfir făceau și mai puțin posibilă realizarea unei unitați stilistice necesară unui amsamblu arhitectonic gândit să fie o unitate.

Trebuie să adaug că dacii aveau porfir “la discreție” pe teritoriul lor – porfirul de Rușchița.

 În arta plastică antica europeană exista trei mari stiluri diferite și care apar în momente istorice diferite.
Fiecare dintre aceste stiluri își trage „seva” din cel anterior, pe care îl preia și îl dezvoltă, mai mult sau mai puțin fericit.
Clasificarea mea, dupa stil, a operelor plastice antice, cuprinde urmatoarele trei mari stiluri:
-STILUL REALIST-EXPRESIV;
-STILUL DIVIN;
-STILUL IMPERIAL.

Primul a fost, fără îndoială pentru mine, stilul TRACO-GETO-DAC.

Acest stil excelează prin realism. Statuile dacilor respiră, traiesc, te astepți ca în orice clipa să se miște.
Comanditarii acestor opere – fără îndoială că au existat persoane care au comandat și au plătit aceste statui -, nu încearca sa-si ascunda imperfecțiunile fizice.
Nici cioplitorii nu recurg la trucuri și stereotipii pentru „A INFRUMUSEȚA” personajul reprezentat. Nimeni nu le rafinează mainile pentru a ascunde munca care le-a format și le-a deformat.

Nimeni nu le micșoreaza gura și nici nu le subțiaza buzele cărnoase.
Dacii erau oameni liberi, fară complexe, multumiți cu ei înșiși și mândri de ceea ce erau.

Al doilea stil, care-și trage „seva” din cel anterior, ducându-l spre noi orizonturi estetice, este „STILUL DIVIN”, caracteristic grecilor.

Grecii au cautat PERFECȚIUNEA. Ei cautau un CHIP PERFECT, cautau un TRUP PERFECT. De aceea ei încetează sa mai modeleze oameni. Ei cioplesc perfecțiunea presupusă a zeilor. Am numit acest stil – „STILUL DIVIN”.

Ultimul stil este „STILUL IMPERIAL” caracteristic, evident, IMPERIULUI ROMAN.

Cioplitorii romani nu modelau nici oameni obișnuiti, nici zei. Ei sculptau împarați și patricieni (nobili) romani.
Acestia erau, fără îndoială, nazuroși. Nu doreau să lase posteritații un nas prea mare, maini mari ca ale sclavilor sau un trup imperfect. Asa ca maeștrii cioplitori s-au adaptat pretențiilor clienților – au creat clișee și stereotipii care să ascundă sau să atenueze eventualele defecte ale clienților lor. Gura mică, cu buza superioara în forma de arc (arcul lui cupidon) este unul dintre clișeele imperiale, preluat din arta greacă. Mainile fine – la fel.

Sprâncenele, sub forma unui arc de cerc și aparent pensate, obicei ce exista la aristocrația romană.
Niste patricieni s-ar fi rușinat să lase posteritații „MÂINI DE SCLAV” și chiar daca ar fi avut mainile mai aspre (militarii – de exemplu – din cauza mânuirii armelor), sculptorul avea grijă să le „RAFINEZE”.
Aceste clișee și stereotipii dovedesc ca sculptorii Imperiului Roman NU ar fi putut ciopli STATUILE DE DACI.

Dacă ar fi facut-o, STATUILE DE DACI ar fi semănat cu statuile patricienilor și împaraților romani.
Gâturile majoritații împăraților și nobililor romani sunt nefiresc de lungi.

Probabil aceasta trăsătură era un indicator de frumusețe și de noblețe în standardele sculpturii romane.
Sculptorii romani nici n-ar fi putut ciopli dacii – pe de o parte, ar fi considerat ca este sub demnitatea lor sa sculpteze mâini sau guri mari și senzuale, iar pe de alta parte, clișeele și stereotipiile le erau foarte trainice, deoarece le erau transmise de mici, din vremea uceniciei lor la maeștrii cioplitori care-i formaseră.
Este suficient să se compare figurile dacilor de pe Columnă cu chipurile dacilor sculptați, pentru a se remarca diferențele.

Pe Columnă se vor întâlni toate stereotipiile descrise mai sus. Niciodată, aceste stereotipii, nu apar la statuile de daci.
Oricine privește, cu bună-credință, STATUILE DE DACI, va observa prapastia ireductibilă ce se cască între STILUL REALIST și cel IMPERIAL în sculptura antică europeană.

Herodot declara că dacii erau “cei mai viteji și cei mai DREPȚI dintre traci”.

Istoria, în general, dar mai ales istoria antică, era o cronică a ciocnirilor dintre popoare în tentativa unor popoare de a subjuga și de a jefui alte popoare. Calitațile ca vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu în luptă erau la mare preț.

Calitatile morale ale popoarelor rareori erau menționate de istoricii vremii.

Cât de evident trebuie să fi fost SIMȚUL DREPTĂȚII la daci, ca această CALITATE MORALA sa-l fi impresionat pe obiectivul Herodot?

Mărturiile apreciative la adresa traco-geto-dacilor sunt numeroase, dintre care spicuiesc cateva:

Pitagora spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.”

Platon, în dialogul sau – Carmides, descrie cât de admirativ era Socrate la adresa medicinii trace care se remarca printr-o abordare holistcă a meșteșugului tratării bolilor.

Socrate povestea că un medic trac ii spusese – „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de trup.

Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. 

Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om, în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi.
Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece.

Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Romanii, veșnicii adversari ai dacilor, supranumeau cu admirație Dacia, spunandu-i Dacia Felix – Dacia cea Fericită.

Semnele de prețuire ale anticilor față de traco-geto-daci sunt mult mai numeroase. Senatul roman, de exemplu, i-a acordat împaratului Traian titlul de Dacicus Maximus. Traian a avut victorii și inainte și după razboaiele cu dacii.

Pentru nici una dintre aceste cuceriri nu i s-a conferit vreun titlu. Acest tilu, obținut de Traian, ne spune ceva despre importanța majoră a Daciei în acea epocă.

Oare noi azi admirăm state din lumea a III-a? Noi admirăm statele dezvoltate, capabile să asigure popoarelor lor un nivel de trai corespunzator exigențelor secolului în care trăim.

Niciodată oamenii n-au admirat un alt popor, decât cel din care făceau parte, dacă acel popor le era inferior din punctul de vedere al dezvoltării.

Tot așa, trebuie să admitem că traco-geto-dacii au fost un popor dezvoltat în antichitate, suficient de dezvoltat încat să fie capabil să creeze celebrele Statui de Daci.

Aceste considerații le-am scris în special pentru acei LATINOPAȚI, ca Dan Alexe, micul trepăduș cultural recrutat de Liiceanu pentru a-i defăima, la Humanitas, pe români și în dimensiunea lor istorică.

 

 

 

 

Surse: 

S. V. Dim. Hâncu; https://sfera21.wordpress.com/2018/02/19/statui-de-daci-9/

http://adevaruldespredaci.ro/2013/04/romane-afla-cine-esti-si-fii-mandru-de-tara-ta-si-de-poporul-tau-porti-in-fiinta-ta-istoria-europei/

Publicitate