Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: „Limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers”
LA VATICAN SE CUNOASTE CA LIMBA LATINĂ ESTE O LIMBĂ ROMÂNEASCĂ
În decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a acordat un interviu postului de televiziune TVR Cluj în cadrul căreia a făcut o declaraţie care a şocat lumea academică – mai puţin pe cea din ţara noastră:
„Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers.
Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vrhicul minunat lumii occidentale (limba latină – nota T.F.)”
Miceal Ledwith este unul dintre puţinii oameni care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi de cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului, este născut în Irlanda şi nu are nici un interes personal în România.
El a fost şi este însetat de cunoaşterea adevărului din domeniul istoriei religiilor, pe care îl prezintă în lucrările sale ori în interviurile pe care le acordă, chiar dacă supără anumite personalităţi , anumiţi istorici.
În virtutea celor de mai sus, mi-am pus şi îmi pun întrebarea: „Ce cunosc cei de la Vatican despre poporul român, iar noi habar nu avem?”.
Un studiu de paleontolgie, realizat între anii 2003-2006 de Dr. Georgeta Cardoş, specialist în gen etică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, a concluzionat că actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe acest teritoriu cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică.
Rezultatele studiului dovedesc continuitatea şi legătura strânsă dintre populaţia României de astăzi cu cea străveche, adică cu dacii.
Adevărata istorie a României, bogăţia ei culturală şi spirituală este prea puţin cunoscută în lume, tara noastra fiind cunoscută superficial de majoritatea strainilor din scurtel vizite , când sare în ochi sărăcia materială de astăzi…
Teodor Filip
Tribuna Basarabiei