Ce trebuie să știm despre Moldova dintre Prut și Nistru. VIDEO

 

 

 

Casa Melik, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Capitalei, cea mai veche clădire din București. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Casa Melik și este una dintre bijuteriile arhitecturale ale capitalei, cea mai veche clădire locuibilă din București care încă își păstrează forma ei originală și păstrează elemente de casă țărănească.

Este alcătuită din pivniță înaltă și cerdac închis cu geamuri. Imobilul datează din secolul XVIII, din anii 1750.

În anul 1815 proprietarul a vândut casa pentru suma de 1400 de taleri unui negustor armean, Chevorc Nazaretoglu.

El și soția lui, Miriam, se mută aici pentru ca apoi, casa sa fie lasata  moștenire  nepoatei sale Ana, fiica fiului sau Agop Nazaretian, despre care se spune că ar fi fost curtată de Mateiu Caragiale care era îndrăgostit de ea și l-a inspirat în scrierea lucrării „Craii de Curte”.

Ana insa  se căsătorește cu arhitectul Iacob Melik, recent întors din Paris. 

Agop Nazaretian, fiul lui Chevorc Nazaretoglu i-a oferit drept zestre casa fiicei sale Ana, la căsătoria ei cu Melik, un arhitect care și-a terminat studiile la Paris,un personaj influent in cercurile politice.

Scolit la Paris, el era initiat in ritualurile masonice si este chiar un apropiat al Marelui Maestru. Chiar si casatoria lui cu Ana Nazaretoglu, fiica unui alt celebru mason, este aranjata

 În țară acesta  a participat activ la revoluția din 1848.Pașoptist convins, el îi adăpostește în casa Melik pe mulți dintre fruntasii Revoluției de la 1848, printre care se aflau Ion Heliade Radulescu, C.A. Rosetti si Ion Bratianu.

După revoluție s-a exilat în Franța, apoi în Turcia. La întoarcerea sa în România, după 9 ani, a găsit casa în ruină. După o amplă renovare va locui aici împreună cu soția sa, care a decedat în anul 1913, în urma unui incendiu.

A lăsat casa prin testament comunității armenești din București, cu condiția ca aceasta să fie transformată într-un azil pentru văduvele sărace din comunitate. Azilul a funcționat între anii 1921 – 1947.

Se spune ca pivnitele Casei Melik se intind pe kilometri intregi si ca ar comunica cu alte case ale vechilor masoni. In acea vreme, Bucurestiul subteran era mai bine amenajat decat cel de la suprafata.

Apoi, în perioada stalinistă, casa a fost locuită de diferiți chiriași si in acest timp a suferit o degradare continuă.

Ultima renovare a cladirii a avut loc în anul 1970, iar de atunci a intrat în administrația Muzeului de Artă al României și este utilizată pentru depozitarea unor opere aflate în curs de restaurare.

Casa a fost revendicată de un nepot de frate, Eugen Melik, care obține proprietatea pentru o scurtă perioada. Totuși, în acest timp el investește în locuință, dar comunitatea armeana o câștigă înapoi și o transformă în azil în perioada 1921 – 1947.

In anii ’60, sotii Gheorghe si Serafina Raut, aflati la Paris, cer Ministerului Culturii un spatiu pentru colectia de arta aflata in proprietatea lor. Gheorghe Raut, fostul director al sucursalei pariziene a Marmorosbank, poseda o bogata colectie de arta, care cuprinde si lucrari importante ale lui Theodor Pallady.

In timpul studiilor la Paris, Theodor Pallady a locuit o vreme intr-unul din apartamentele familiei Raut, din Place Dauphin. Sotii Raut au pastrat o relatie speciala cu pictorul si principala conditie a donatiei era asigurarea unui spatiu de expunere valoros. Casa Melik a fost astfel aleasa sa adaposteasca valoroasa colectie.

 Soții Răuț, au donat colecția Theodor Pallady cu condiția de a o expune în Casa Melik.

Astfel, fosta locuință este reabilitată și începe să fie tot mai vizitată.  

Din 1994, Casa Melik adăpostește Muzeul Theodor Pallady, devenind ceea ce este și astăzi, o bijuterie a patrimoniului, un muzeu cu o însemnătate imensă pentru București și România.

Casa Melik se afla pe strada Spatarului la numarul 22, in apropiere de Biserica , in vechiul cartier al armenilor. Muzeul se poate vizita din mai pana in septembrie intre orele 11 – 19, iar din octombrie pana in aprilie intre orele 10-18.

 

 

Un mare inventator român și prima instalaţie experimentală de telefonie multiplă din lume

 

 

 

 

 

Fizician, padagog și inventator român, Augustin Maior, a reușit să transimită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze.

În anul 1905, acest experiment a reușit, când Maior a fost anjajat prin concurs pe funcția de inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta.

După unirea Transilvaniei cu România, Augustin Maior a devenit director general al Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Transilvania si Banat.

A fost și decan al Facultății de Științe în perioada 1929 – 1946 și a predat studenților săi cursuri conținând multe idei moderne, cum sunt cele de „Electricitate şi Magnetism”, sau de „Acustică şi Optică”.

Școala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj a fost fondată de Augustin Maior, având contribuții formidabile în domeniile aflate în plina dezvoltare în Europa.

În anul 1950 aceste contribuții au fost recunoscute, atunci când laureatul Premiului Nobel, M. Louis de Broglie a prezentat la Academia de la Paris, lucrarea lui Augustin Maior intitulată: „Câmpurile gravitaţionale şi magnetismul”.

Marele fizician a încetat din viaţă la data de 3 octombrie 1963, la Cluj-Napoca.