Pentru toate popoarele, stema ţării – semnul heraldic suprem – are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional.
De aceea, este o mare rușine pentru tot neamul românesc faptul că pe stema României este reprodusă o stemă medievală a Transilvaniei, din care lipseşte până în zilele noastre simbolizarea poporului român majoritar.
Povestea a început odată cu Marele Principat al Transilvaniei când, în 1765, Maria Theresia, Sfântă Împărăteasă Romană, ridică Transilvania la rang de mare principat și îi conferă o stemă.
Armele Transilvaniei reprezentau națiunile privilegiate (adică adepții catolicismului, calvinismului, luteranismului și unitarianismului), ortodocșii (majoritar români, dar și ruteni), fiind doar tolerați și în consecinţă nereprezentați pe stema ardeleană.
Pe fundal azur, un vultur (Pasărea Turul) cu fața spre dextru, cu cioc de aur și limbă roșie, reprezentându-i pe maghiari. În același cartier, tot pe fundal azur, avem un soare de aur și o lună de argint, soarele la dextru și luna la sinistru, simboluri ale secuilor.
Urmează un brâu roșu și, în final, pe fundal de aur, șapte turnuri de cetate roșii cu porți negre, reprezentative pentru sași.
Aşadar, ungurii au ca simbol acvila neagră, secuii soarele și luna , iar sașii cele șapte turnuri.
Drapelul apare pe fondul stemei; jos galben, mijloc roșu și sus albastru.
Iată așadar ce se poartă ca steag al Transilvaniei, absența românilor majoritari din istoria acestei regiuni istorice
Este o mare rușine!
În imagine: Stema Marelui Principat al Transilvaniei, aşa cum a fost aprobată de împărăteasa Maria Tereza în anul 1765. Această stemă nu are nimic în ea care să-i reprezinte pe români.
Un decret al împăratului lui Franz Iosef din anul 1863, cerea Dietei Transilvaniei, ca în „marca” Transilvaniei existente (pe care apăreau numai „emblemele” secuilor, ungurilor și sașilor), să fie și o „emblemă proprie” a românilor.
„Prea înaltul rescript c.r. din 26 octombrie 1863, prin care se sancționează legea relative egalitățI în toate drepturile pentru națiunea română și confesiunile sale religioase, emis ca urmare a convocării Dietei Marelui Prinicpat prin rescriptul din 21 aprilie 1863, pe 1 iulie 1863 în libera noastră cetate Sibiu, care la rândul ei a depus reprezentanțiunea în 7 octombrie 1863, Francisc Iosif I decretează:
1. Națiunea română, religiunea geco-oriental ca stare și religiunea greco-orientale se recunosc prin lege întru înțelesul constituțiunei transilvane în tocma ca și celelalte trei națiuni și patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei. (…) 4. Numirile diferite părți ale țerei nu întemeiază și nu dau pe sama naționalităților singuratice nici un felu de drepturi politice. 5. În marca marelui Principat al Transilvaniei se va suscepe una emblemă proprie pentru națiunea română.”
(Memorial compus și publicat din însărcinarea Conferinței Generale a representanților alegetorilor români, adunați la Sibiu în dilele de 12, 13 ȘI 14 Maiu st. n. 1881, prin Comitetul său esmis cu aceea ocasiune, Edițiunea a doua, Sibiu, 1883, pag. 140 – 142).
Datorită faptului că Dieta Transilvaniei nu s-a întrunit decât în anul 1865, când s-a cerut unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care se va întâmpla în anul 1867, acest decret al lui Franz Iosef nu s-a mai pus în practică, naţiunea română majoritară în Transilvania rămânând în continuare nereprezentată pe stema Transilvaniei.
Românii din Transilvania nu sunt reprezentaţi nici astăzi pe Stema Ţării noastre
Foto: Stema actuală a României realizată în conformitate cu prevederile Legii Nr. 102 publicată în M.Of. Nr. 236 din data de 24.09.1992.
Coroana pe capul acvilei de aur din stema României a revenit în însemnele oficiale, după ce șeful statului a promulgat Legea nr. 146/2016 pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, care obligă autorităţile publice să facă această modificare în stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018.
“Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede legea promulgată de şeful statului. Prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al “independenţei, suveranităţii şi unităţii statului“.
Privind cu atenţie, vedem că în Stema României sunt reprezentate fostele PROVINCII ROMÂNEŞTI: ŢARA ROMÂNEASCĂ, MOLDOVA, BANATUL, DOBROGEA şi în ultimul „cartier” (compartiment) TRANSILVANIA.
Conform lucrării specialistului de la Cluj prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, „Stema României – cu subtitlul – Istoria unui simbol”, apărută la Editura Studia din Cluj-Napoca în anul 2003, pe această stemă lipseşte cel mai important element naţional reprezentativ: ROMÂNITATEA !
Cum se poate explica asta ?
De fapt, acest străvechi pământ românesc – TRANSILVANIA, este redat pe stema ţării şi după anul 1989 ca fiind reprezentat doar de către:
– secui (prin însemnele lor soarele şi luna);
– unguri (prin pasărea legendară TURU);
– saşi şi germani (prin cele 7 cetăţi).
Ca să fie şi mai exactă, această constatare revoltătoare, trebuie să o spunem cu mare strângere de inimă, deoarece ea este identică cu „Stema Transilvaniei”, configurată heraldic la sfârşitul secolului al XVI- lea.
Cartierul 5 „Transilvania” din actuala Stemă a României.
Stema respectivă, cuprinde exact aceleaşi simboluri de acum 400 de ani, fiind concepută în anul 1595, când pe stema sigilară a lui Sigismund Báthory – în urma desemnării sale ca principe al Sfântului Imperiu romano-german de către Rudolf al II-lea, au apărut şi elementele simbolice pentru cea de-a treia „naţiune” privilegiată, secuii, şi anume „soarele şi luna”.
Se impune de asemenea să precizăm în continuare, că însemnele existente în „cartierul” TRANSILVANIA apar şi pe o serie de monede şi bancnote imperiale, emise până la Marea Unire de la 1 Decembrie de la Alba Iulia.
Exemplele pe care le vom prezenta în continuare, sunt cu siguranţă suficient de convingătoare pentru oricine.
Iată mai jos şi Stema Ungariei din perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), unde în cartierul patru, este fixată stema Transilvaniei cu însemnele respective (Stema României de Ioan Silviu Nistor, pag. 165).
E firesc să tragem semnalul de alarmă şi să ne alăturăm istoricilor (prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, prof. univ. dr. Mircea Dogaru etc.) în legătură cu acest aspect total neavenit, cu atât mai mult cu cât în compartimentul reprezentând Transilvania din stema de acum 400 de ani şi cel din stema aprobată în anul 1992, după Revoluţia Română din 1989, se păstrează aceleaşi elemente simbolistice, fără să se ţină cont de transformările societăţii româneşti după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, perpetuându-se astfel un fapt inadmisibil – nereprezentarea pe stema ţării a elementului românesc preponderent în Transilvania.
În concluzie, noi românii majoritari pe aceste meleaguri nu suntem reprezentaţi în cel mai important simbol al naţiunii la fel ca acum 400 de ani, când această provincie se afla sub dominaţia maghiară.
Ne întrebăm şi întrebăm acum în anul 2017, dacă avem de a face cu o simplă „scăpare” a specialiştilor, istoricilor şi heraldiştilor, sau aici se ascund alte strategii gândite de forţe oculte, adversare ale integrităţii teritoriale ale României, care refuză până în ziua de azi să accepte Marea Unire înfăptuită de români în urmă cu aproape 100 de ani.
Poate că nu este întâmplătoare nerealizarea la Alba Iulia nici acum, după 99 de ani, a unui monument atât de important pentru întreg neamul românesc, care să reprezinte Unirea cea Mare a tuturor românilor de la 1 decembrie 1918.
Românii bucovineni au construit în centrul Cernăuţiului un Monument al Unirii, care a fost dărâmat de cotropitorii ruşi de 2 ori.
Este trist să vedem că în prezent nici la Cernăuţi, nici la Chişinău şi nici la Alba Iulia, oraşele simbol ale Marii Uniri de la 1918, nu există un MONUMENT AL UNIRII NEAMULUI ROMÂNESC.
În schimb, românii umblă astăzi cu însemnele secuilor, ungurilor și sașilor, reprezentaţi în stema din anul 1765 a Mariei Tereza, într-o vreme când când strămoșii lor erau numai „tolerați” în Transilvania.
După cum scria și ziarul „Românul” de la Arad din anul 1911, pentru că au niște stăpâni și „stăpânitorii (…) ar dori ca noi să ne dezbrăcăm de ființa noastră românească. Ar dori să nu mai fim români, ci să ne contopim și noi în neamul unguresc, să ne facem unguri.”
Cum s-a ajuns la această situaţie este o poveste lungă…
După Unirea de la 1918, s-a pus problema recompunerii armorialelor statului naţional unitar România, sarcină dată succesiv mai multor comisii, care aveau un grad de competenţă mediu şi erau destul de confuze în soluţionarea problemei.
Ultima comisie formată în 1920 era şi ea eterogenă din care nu făcea parte nici un transilvănean şi în plus avea de împăcat ambiţiile mai multor instituţii ale statului – Academia Română, Ministerul de Externe sau Ministerul de Război, care îşi disputau dreptul exclusiv de a se pronunţa în această problemă.
În plus, singura stemă a Transilvaniei care dădea legitimitate populaţiei majoritare – stema sigilară a lui Mihai Viteazul, se afla în acea perioadă la Moscova, unde fusese trimisă în 1917 odată cu Tezaurul României.
Ea a fost restituită statului român abia în anul 1935.
Pe marele sigiliu la lui Mihai Viteazul din anul 1600, apar înşiruite de sus în jos: acvila cruciată valahă, bourul Moldovei şi la sfârşit o stemă oarecum misterioasă: doi lei afrontaţi, stând pe şapte piscuri şi ţinând în labe o spadă.
Cei doi lei au fost consideraţi în heraldica imaginară a epocii drept stema Daciei antice, lucru cunoscut inclusiv în spaţiul românesc.
Foto: Sigiliul lui Mihai Viteazul din anul 1600. Transilvania era reprezentată de doi lei cu labele posterioare pe șapte piscuri, ținând o sabie.
După trei ani de funcţionare a acestor comisii, nu se ajunsese la nici un rezultat, fapt ce a stârnit multă nemulţumire, iar regele Ferdinand în faţa acestei situaţii pe care o dorea cât mai degrabă trecută şi care era presat de conducerea armatei, care dorea cât mai repede noile drapele de luptă, ia nefericita decizie, ale cărei consecinţe le simţim şi astăzi de a apela la un obscur pictor heraldist maghiar din Ardeal, care nu se ştie cum a ajuns în atenţia sa.
Este vorba de Jozsef Sebestyen de Keopeczi, cel care va aduce modificări radicale proiectului stemei aprobat de comisie, fixând armorialele Transilvaniei în forma consacrată de Maria Tereza în anul 1765 şi plasându-le în acelaşi cartier 4 al scutului, exact aşa cum fusese Transilvania cuprinsă în stema Ungariei.
El a modificat şi armorialele Moldovei, bourul fiind desenat ca un bizon şi mai întunecat, exact ca în armorialele austriece ale Bucovinei. Fragmentarea stemei României Mari în cinci cartiere prin adăugarea compilaţiei privind Oltenia şi Banatul şi armorialele Dobrogei, arăta în viziunea lui Keopeczi caracterul compozit al României Mari.
Nimeni nu a luat atitududine publică împotriva acestui sacrilegiu, aşa că Parlamentul de atunci a adoptat acea stema de stat a României.
Aceasta a fost înlocuită după al Doilea Război Mondial timp de 50 de ani de steme republicane, îndepărtate în timpul Revoluţiei de la 1989. Începând din 1990 s-au realizat şi depus la Parlament mai multe proiecte.
Ca şi în perioada 1918 – 1921, au apărut şi de această dată mai multe comisii: Comisia de heraldică, genealogie şi sigilografie, Comisia cerută de Dan Marţian preşedintele Camerei Deputaţilor, Comisia Lărgită, Comisia naţională pentru alcătuirea stemei de stat, constituită la iniţiativa Guvernului Petre Roman…
Peste toate acestea şi pentru că problema însemnelor de stat capta tot mai mult atenţia publicului s-a constituit la 9 iulie 1992 Comisia Parlamentară care a deliberat rapid, astfel încât la 10 septembrie proiectul de stemă a fost legiferat.
Noua stemă nu diferea aproape deloc de stema lui Keopeczi, doar că acvila ce susţine scutul nu mai era încoronată cu Coroana de Oţel a României, ca urmare a presiunilor curentului antimonarhic, deşi Coroana este simbolul heraldic al independenţei şi neatârnării şi nu cel al monarhiei.
Nimeni atunci şi prea puţini până acum au explicat publicului şi chiar şi politicienilor, care este semnificaţia simbolurilor incluse în armorialele României şi pentru că nimeni nu a făcut-o, stema Transilvaniei a rămas necorectată, iar românii transilvăneni au tot dreptul să se simtă jigniţi când văd perpetuarea în simbol heraldic a unei umilinţe care a durat sute de ani.
Se pare că mai există indivizi cărora le este dor de vremurile acelea în care împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman şi rege al Ungariei scria :
„Acești bieți supuși români, care, fără îndoială, sunt cei mai vechi și cei mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt așa fel chinuiți și copleșiți cu nedreptăți, de fiecare, unguri sau sași, încât într-adevăr soarta lor, dacă o cercetezi, este cu adevărat vrednică de milă; și totuși e încă de mirare că atâția dintre acești oameni mai sunt încă aici și că nu au fugit cu toții”. (Bozac Ileana, Pavel Teodor, Călătoria împăratului Iosif al II – lea în Transilvania la 1773, I, 2006, pag. 747, reluată în Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 2013, pag. 144).
Românii puțini la numar, care defilează sub steagul Transilvaniei având această stemă care îi disprețuieşte în continuare ca naţiune, o fac pentru că nu știu ce fac, adică mai clar,o fac din prostie.
Iar cei care știu ce fac, sunt trădători de neam, de neiertat și în fața străinilor, care îi dispreţuiesc din principiu pe trădătorii de neam.
Se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 102/1992, privind noua stemă a României şi noul sigiliu al statului.
După căderea regimului comunist, încă din primele momente ale revoluţiei de la 1989, stema comunistă a fost ruptă sau tăiată de masele revoltate de pe drapelul național, drapelele cu o gaură în mijloc în loc de stemă fiind unul din simbolurile acestei revoluții.
Pe măsură ce mijloacele au permis, vechea stemă comunistă a fost eliminată și de pe sigiliile oficiale, în interiorul lor apărând scris pentru început doar numele țării (în variantele ROMANIA sau ROMÂNIA).
Încă din timpul revoluției s-a pus problema adoptării unei noi steme, însă soluțiile oferite de heraldiști la acel moment nu au fost acceptate, preferându-se varianta ca noua stemă de stat să fie adoptată odată sau după adoptarea primei Constituții post-revoluționare.
Începând din 1990 s-au realizat și depus la Parlament mai multe proiecte şi apar mai multe comisii: Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, Comisia Camerei Deputaților înființată la propunerea președintelui acesteia Dan Marțian, Comisia Lărgită, Comisia Națională pentru Alcătuirea Stemei de Stat constituită la inițiativa Guvernului Petre Roman, fiecare propunând diferite variante de stemă.
Astfel, în septembrie 1990, a fost depus la Biroul Camerei Deputaților, de către deputatul Nae Bedros (PNL), „Proiectul de lege pentru fixarea stemei României”.
Acest proiect, aparținând heraldiștilor Jean-Nicolas Mănescu, secretar general al Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și Constantin E. Ștefănescu, membru al aceleaiși comisii.
Proiectul propus de către Jean-Nicolas Mănescu și Constantin E. Ștefănescu în 1990 (varianta color)
Jean-Nicolas Mănescu începuse elaborarea acestei lucrări încă din 1975.
Problema adoptării unei steme pentru noua Românie a fost ridicată din nou după promulgarea Constituției din 1991. la 9 iulie 1992 s-a constituit Comisia Parlamentară care a solicitat concursul Comisiei de Heraldică, Genealogie si Sigilografie, singurul organism de specialitate existent in țară Comisia parlamentară, analizând toate propunerile formulate, a reținut două propuneri pentru a fi prezentate celor două camere legislative.
Primul proiect aparținea heraldistului Gabriel S. Jivănescu. El propunea o stemă după modelul celei regale din 1921, în care scutul aflat pe pieptul acvilei era tripartit (Țara Românească, Moldova și Transilvania), iar deviza „Nihil Sine |Deo” era înlocuită cu „Virtus Romana rediviva”.
Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației „Trecerea Dunării”.
Politicienii vremii, însă, au refuzat simbolul Coroanei de Oțel de pe capul acvilei, fiindcă trimitea la monarhie, și astfel, au respins întreg proiectul.
Proiectul propus de Gabriel S. Jivănescu şi Constantin E.Ştefănescu în 1990
Al doilea proiect aparținea lui Victor Dima, licențiat al Institutului de Arte Plastice din București și angajat al Ministerului Apărării Naționale, în acel moment. Macheta realizată de el s-a dovedit a fi pe placul politicienilor și, cu mici retușuri, a fost aprobată la 10 septembrie 1992.
În Monitorul Oficial în care a fost publicat actul normativ, numele lui Victor Dima figura ca „autor al machetelor grafice”.
În 1992, prin Legea nr. 102 din 21 septembrie, au fost adoptate stema și sigiliul actual al României, prin combinarea diferitelor propuneri prezentate până atunci.
Stema reproduce aproape în totalitate varianta mică din 1921 (cu excepția coroanei de oțel, a stemei dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen și a sceptrului), care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean József Sebestyén, la cererea regelui Ferdinand I al României .
Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, câmpul argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern).
Stema României Sigiliul statului
Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic. Sigiliul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor statului.
La data de 8 iunie 2016, proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la data de 12 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege.
Legea nr. 146/2016 prevede că Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate, după cum prevede actul normativ, prin readucerea coroanei pe capul acvilei.
„Coroana de oțel de pe acvila din stema Regatului României a fost turnată din oțelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independență din anul 1877 și simbolizează caracterul național, suveranitatea și independența, obținută prin jertfa și lupta străbunilor noștri”, scrie în expunerea de motive care a însoțit noua lege în forma sa de proiect.
Potrivit iniţiatorilor legii, prin această decizie se pune punct „unei situaţii care ţine de vechiul regim comunist”.
În expunerea de motive a legii, iniţiatorii susţin că prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al „independenţei, suveranităţii şi unităţii statului”.
Actul normativ stabileşte că, în noua formă, scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.
Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.
Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României înainte de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după data respectivă, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.
Nu este o întrebare nici nouă, nici retorică. Au mai pus-o şi alţii. Fiindcă este o nedreptate istorică, o gafă impardonabilă, o eroare făcută din neatenţie, sau din neştiinţă. Indiferent de natura ei, ne-a exclus, pe noi, românii transilvăneni, de pe unul dintre cele mai importante simboluri naţionale: Stema României!
S-a mai vorbit şi s-a mai scris despre această „scăpare”. S-au lansat idei ale unor oameni de ştiinţă, specialişti în probleme de heraldică, s-au făcut chiar şi propuneri pertinente, demne de a fi luate în seamă. Degeaba. Nu au avut nici un ecou, nu au stârnit interesul niciunui politician contemporan.
Toată lumea tace. Iar tăcerea e şi ea un răspuns. Eu aş dori însă să le reamintesc politicenilor, guvernaţilor de azi ai ţării, adevărul cuprins într-un proverb latin, care spune că „cel care trece cu vederea o greşală, invită la o nelegiuire”!
Este într-adevăr o nelegiuire şi în cazul acesta, când cele şapte milioane de români transilvăneni nu se regăsesc pe Stema României! În locul lor se află, prin simbolurile care-i reprezintă, ungurii, secuii(maghiarizaţi, între timp) şi saşii(din care aproape nu mai avem).Cu alte cuvinte „naţiunile” care au semnat, în 1438, înţelegerea de la Bobâlna, cunoscută sub denumirea de „Unio Trium Nationum”, îndreptată tocmai împotriva românilor din Transilvania. „Bravos baţiune!…Halal să-ţi fie!..Vivat!”
Am citit, zilele trecute, un excelent articol pe această temă, apărut în cotidianul „Cuvântul liber”, din Târgu Mureş, scris de un mare profesionist al condeiului din această parte de Românie(încă o mai putem socoti aşa!), care este Transilvania, scriitorul Lazăr Lădariu.
Domnia Sa îşi exprima opinia pe marginea unui alt articol apărut în „Flacăra lui Adrian Păunescu” (18-24 octombrie 2013) avându-l ca autor pe prof. univ.dr. în istorie Gheroghe Dumitraşcu, fost senator, întitulat „Despre ce e vorba”?
Da, chiar despre ce e vorba? Este vorba despre „greşala de neiertat, comisă în 1992, cu prilejul elaborării stemei de stat a României”. Las la o parte cele scrise în legătură cu cei ce s-au războit, din prostie, măgărie şi neghibie, în 1989, cu Stema României, decupând-o din drapel, catalogând-o a fi ceauşeistă. Însă nu mă pot abţine ca să spun: nu, domnilor „revoluţionari”, era Stema României!
Mă reîntorc la ceea ce scria Gheorghe Dumitraşcu. „Pur şi simplu, noi, românii, raportat la revizionismul unguresc, suntem nişte naivi curaţi, care am luat pe de-a-ntregul(…) o parşivenie imperialist-revizionistă ungurească ce s-a comis sub neatenta privire a regelui Feridnand I (…). Transilvania e reprezentată (în stema României) de trei naţiuni: maghiară, secuiască şi germană (…) Dintr-o dată, 2/3 din populaţia Transilvaniei – românii – , adică de două ori mai numeroşi decât secuii, germanii şi ungurii, la un loc, au fost omişi de pe stemă” .
Stema de azi a României reprezintă Transilvaniei fără români! Oare mai are deci vreo valoare deviza înscrisă cândva pe frontispiciul ziarului „Tribuna” din Sibiu, de Ioan Slavici: Pentru toţi românii, soarele răsare la Bucureşti!?
Bine că se regăsesc secuii! Secuii care nu mai sunt… secui! Fiindcă, maghiarizaţi, 1în corpore”, ei au devenit acum „secui-maghiari”. Iar cei vreo două sute de indivizi care s-au declarat „secui”, la ultimul recensământ, nu pot avea pretenţia că formează un popor. Care popor? O ficţiune!
„Îi cunoscusem pe mulţi dintre conducătorii UDMR, şi războiul cu dublul spion Tőkes Laszlo se declanşase mai demult, pentru a fi atent la orice mişcare a revizionist-imperialismului unor cercuri politice maghiare. Am dormit în cizme!” Aşa scrie dr. Gheorghe Dumitraşcu.
Au trecut de atunci 22 de ani. Dormitul în cizme se pare că se prelungeşte şi acum! Oare chiar nu se trezeşte nimeni? Nu ia aminte la ceea ce se întâmplă azi prin Transilvania, mai ales prin aşa-zisele „judeţe secuieşti”? Adică pe „pământul nostru natal secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară”!
Lazăr Lădariu pune toate acestea pe seama acelor „trecători mediocrii prin viaţă şi istorie”, care au „orbul găinilor,veche boală românească, de-a neglija, de a trece cu vederea tocmai ce nu trebuie trecut (…) Rănile noastre, ale românilor ardeleni, nu-i interesează – deloc – , de ele nu le pasă puternicilor clipei din 1990 încoace. După ei, potopul! Ce mai interesează, acolo o stemă? Oricum, pentru ei, de fapt nu mai contează nimic! Să ne mai mire, oare, că Tricolorul românilor, prin localităţi din Harghita şi Covasna este călcat în picioare, aruncat în noroiul şanţurilor?
Că pe sedii ale instituţiilor Statului Român sunt arborate alte drapele, cel secuiesc, cel al Ungariei, nu şi Tricolorul, simbolul naţional al românilor!”
Nu ne mai mirăm. Iar dacă o facem şi ne întrebăm, revoltaţi, cum e posibil?, ni se înegreşte sufletul. Fiindcă e prea mult, s-a ajuns prea departe. Transilvania este pe cale să fie acaparată, paşnic, de unguri! Retrocedările ilegale ale unor uriaşe suprafeţe de pământ şi păduri, ale unor importante obiective şi imobile către urmaşii falşi, din cea de „a şaptea spiţă ai unor grofi; vănzările masive a pământurilor strămoşeşti” către toţi veneticii rătăciţi pe aici nu pot avea o altă consecinţă decât ruperea Tranasilvaniei din trupul României.
Asta o urmăresc toţi ntrebnicii zilei! Oare chiar vânduţii de azi, din fruntea ţării, nu mai au nevoie de Transilvania? Oare s-au uitat atât de repede cuvintele rostite de marele român, care a fost Nicolae Titulescu: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal”?..
Revenind la Stema României, trebuie precizat că în decembrie 2013 Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” a redactat şi trimis un memoriu autorităţilor Statului Român, cerând modificarea stemei în privinţa reprezentării Transilvaniei, pentru „îndepărtarea, de urgenţă, a gravei greşeli”.
Totodată, prof.univ.dr. Ioan Silviu Nistor, din Cluj-Napoca, a făcut chiar câteva propuneri concrete, menite să îndrepte „măgăria incomensurabilă înscrisă pe stema ţării noastre – România, în numele intereselor străine, duşmane, din afară şi dinăuntru”.
S-a aplecat cineva asupra lor? Nu cred. Şi totuşi nu pot să închei fără a mai întreba încă o dată: Când se vor regăsi românii transilvăneni pe Stema României?
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 