Care este adevarata etimologie a numelui de ţară – Moldova ? DE CE „MOLDOVA”?

 

 

 

 

Stema Moldovei, anul 1481

Nu v-ati intrebat niciodata ce inseamna Moldova? N-ati stiut ca locuim intr-o cetate, ocrotita de trecut, prezent si viitor?

– Pana si un fir de iarba are radacina sa, zicea Mihail Sadoveanu. Dapoi o tara!

Cu mii de ani in urma, tara stramosilor nostri se numea Dacia, adica tara celor buni la suflet, tara celor care au un mod de viata pozitiv, afirmativ si optimist.

Ea, Dacia, ocupa un teritoriu cu mult mai vast decat actuala Romanie si Moldova, luate impreuna, de aceea, cand Traian, imparatul Romei, l-a invins pe Decebal, ocupand un sfert de tara, cei ramasi in libertate, ca sa nu se identifice cu Dacia romana, si-au zis fiecare in felul sau, dupa denumirea regiunii sau ducatului in care locuiau.
Secole la rand, dacii liberi si-au pastrat traditiile, folclorul, limba. Nu, insa, si denumirea tarii, pe care sperau s-o vada intr-o buna zi reintregita.
Prinse in iuresul razboaielor de aparare, capeteniile din fruntea micilor feude, nu aveau nici ambitia, nici forta necesara ca sa revendice vechiul blazon al tarii, cu atat mai mult ca dincolo de Dunare, in nordul Balcanilor, pana aproape de secolul al VI-lea au existat doua provincii romane care se numeau: Dacia Ripensis si Dacia Mediterana.

N-a avut acea ambitie nici Dragos-voda, care, in anul 1352, a intemeiat in partea de rasarit a fostei Dacii o noua provincie, cu numele Moldova.
Incercand sa dea o explicatie acestei denumiri, cronicarul Grigore Ureche a reprodus in scrierile sale o legenda despre asa-numita „descalecare a lui Dragos”, conform careia, la o vanatoare de zimbri, voievodul si-a pierdut catelul favorit.

Cum porecla acelui patruped fusese Molda, voievodul (spune legenda), a botezat cu numele Moldova raul in care el s-a inecat, iar de la denumirea raului s-a tras, chipurile, si denumirea tarii…

Legenda e frumoasa, dar neadevarata !

In primul rand, pornesc de la presupunerea ca Dragos-voda nu era un ignorant si, chiar daca ar fi fost pasionat de caini, nobletea si demnitatea l-ar fi impiedicat sa lege denumirea tarii de numele unui sarman catel.

In al doilea rand, sa nu uitam ca stramosii neamului nostru s-au aflat aici dintotdeauna, asa incat descalecarea lui Dragos a fost un episod, si nu un inceput al istoriei.
In sfarsit, invoc parerea savantilor din domeniu care afirma ca Moldova este un nume foarte vechi, de origine necunoscuta sau, cel putin, discutabila (vezi: „Lexicologie si terminologie romaneasca” de V.Fratila).
Lingvistul Iorgu Iordan, spre exemplu, leaga aceasta denumire de padurile de molizi care se intalnesc la izvoarele raului Moldova.

– Nimic nu se opune la combinarea neslavului „molid” cu sufixul slav „ov(a)”, isi justifica dansul ipoteza, facand aluzie la trecerea slavilor prin aceste teritorii.

Pusa pe cantarul adevarului, ipoteza cade de la sine, pentru ca atat istoria poporului roman, cat si logica toponimiei o exclud din start.

Daca am admite ca denumirea raului Moldova a venit de la vegetatia sa, atunci acelasi rau ar trebui sa aiba pe diferite sectoare ale sale diferite denumiri, sa zicem: Molid-ov(a); Brad-ov(a); Salcam-ov(a) s.a.m.d.

Pe de alta parte, cum se explica atunci denumirea unui alt rau Moldova de pe teritoriul Slovaciei, daca acel rau nu trece prin nici o padure de molizi?
Fireste, nu e un secret ca avem suficiente denumiri de rauri si localitati cu sufixe slave.

Nu, insa, si Moldova!

Acest nume e mult mai vechi decat slavii care au migrat spre Balcani,dupa aproximativ 700 de ani de la domnia Marelui Burebista.

Deci, care este adevarata etimologie a numelui de tara – Moldova?

Conform vechilor documente, in nordul Daciei era atestata o localitate cu numele latin de „Civitas Moldaviensis” (adica „Cetatea Moldovei”).
E vorba, probabil, de oraselul Baia, situat pe raul Moldova – orasel care, mai tarziu, a fost ales de Dragos-voda drept capitala a Moldovei.

Ei bine, aceasta localitate, numita candva „Cetatea Moldava”, a aparut cu mult inaintea erei noastre – inca pe timpul sederii vremelnice a celtilor in aceste teritorii (inclusiv in Panonia si Slovacia).

Cunoastem cu totii ca Burebista, regele dacilor, i-a batut in mai multe randuri pe celti si i-a gonit spre apusul Europei, unde ei s-au stabilit  in cele din urma, pe pamanturile Frantei si Elvetiei de azi, formand nucleul poporului francez.

De la celti ne-au ramas nu numai anumite vestigii materiale, dar si denumirea partiala a Moldovei.

Zic „partiala”, pentru ca la baza notiunii discutate se afla 2 cuvinte: Mol si DAVA.

Unul de origine celtica – „MOL” (insemnand si azi in limba franceza „dig de piatra”) si altul de origine dacica – „DAVA” (insemnand in limba stramosilor nostri „cetate”).

Ajunsi aici, nu mai avem nevoie nici de cateaua lui Dragos, nici de padurile de molizi ca sa demonstram ca ne tragem de la daci atat prin sange, cat si prin denumirea tarii.
Asadar, Moldova se descifreaza ca Cetate de piatra situata pe malul unei ape – o denumire foarte semnificativa, daca tinem cont de faptul ca de-a lungul hotarelor noastre s-au aflat si se mai afla inca numeroase cetati de piatra situate pe malurile raurilor de frontiera.

Sursa: Basarabia Literara

 

Aurelian Silvestru

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/06/07/legenda-intemeierii-moldovei/

 

 

Publicitate

STEMA TARII MOLDOVEI

 Stema mare a Moldovei în armorialul Wijsbergen

Capul cel de bour, de fiară vestită, Sămnează putere ţări nesmintită.
Pre câtu-i de mare fiara şi buiacă, Coarnele-n păşune la pământ îş pleacă.
De pre chip să vede buorul ce-i place, C-ar vrea-n toată vremea să stea ţara-n pace.
(Dosoftei, Stihuri la luminatul herb al Ţării Moldovei).

Apariţia primelor steme româneşti este plasată, potrivit actualului stadiu al cercetărilor heraldice de la noi, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Exceptând vechea stemă a Transilvaniei, care, iniţial, a fost de concesiune, deoarece provincia însăşi se afla pe-atunci sub suzeranitatea dinastiei angevine, celelalte steme româneşti voievodale şi statale, au fost din capul locului de asumpţiune, menţinându-se ca atare pe întreg parcursul istoriei noastre medii şi moderne.

Cele mai vechi mărturii ale acestora aparţin heraldicii sigilare, apoi, în ordine cronologică, emisiunilor monetare, vestigiilor epigrafice, operelor manuscrise şi, în sfârşit, tipăriturilor.

În Moldova cele mai vechi reprezentări ale stemei statale sunt furnizate de o emisiune monetară din vremea lui Petru I, datată imediat după 1377, dar cele mai concludente dintre ele emană tot de la heraldica sigilară şi sunt doar cu câţiva ani mai târzii.

Este vorba de o stemă imprimată în pecetea unui document extern ieşit din cancelaria aceluiaşi voievod la 1387 şi de alta pe care ne-a păstrat-o intactă pecetea unui hrisov intern de la Roman I, cu data de 30 martie 1392.

În ambele reprezentări, stema statală a Moldovei se compune dintr-un scut, pe suprafaţa căruia este modelat recontre un cap de bour, cu stea între coarnele scurte şi recurbate, flancat la nivelul fălcilor de lună, în stingă, şi de soare, în chip de roză, la dreapta.

Acesta este cel mai vechi tip de herb moldav, perpetuat, cu diverse variaţii stilistice şi compoziţionale, până în epoca modernă, considerat de unii cercetători varianta restrânsă a stemei statale moldoveneşti, iar de către alţii adevărata stemă statală a Moldovei, în comparaţie, se înţelege, cu varianta dezvoltată sau compusă, despre care cei din urmă afirmă, dar fără să demonstreze convingător, că nu ar fi statală, ci numai dinastică sau domnească.

Stema domnitorului Moldovei pe clopotul de la Suceava

Fără să intrăm în amănuntele acestei discuţii, se impune totuşi să precizăm că varianta dezvoltată nu a coexistat dintotdeauna cu cea restrânsă, ceea ce, potrivit opiniei citate, ar putea conduce la concluzia eronată că până la apariţia ei dinastia Muşatinilor a fost lipsită de blazon.

Ulterioară, aşadar, variantei restrânse, stema dezvoltată a Moldovei apare abia în epoca lui Ştefan cel Mare, fiind atestată, mai întâi monument epigraflc, pe o pisanie încastrată la 1476 în zidul Cetăţii Albe.

 

Stema Principatului Moldovei in Evul Mediu

De aici înainte ea se va regăsi frecvent în primul rând în vestigii epigrafice şi ceramice, mai rar în gravuri metalice şi în manuscrise, niciodată în vreo emisiune monetară şi numai într-un singur caz în heraldica sigilară, pe o bulă de aur din 1575, de la Petru Şchiopul.

În toate aceste categorii de mărturii, cu inerente variaţii stilistice şi compoziţionale de la una la alta, stema dezvoltată a Moldovei se alcătuieşte dintr-un scut, despicat sau jasciat, timbrat de un coif în poziţii variabile, deasupra căruia se arcuieşte – în chip de cimier – grumazul conturnat al bourului, cu capul reprezentat frontal sau din profil trei sferturi şi cu o stea între coarnele recurbate, al cărei număr de colţuri nu este întotdeauna acelaşi.

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, stema simpla a Moldovei

Variabile sunt de asemenea poziţiile soarelui şi lunii, după cum nici mobilele scutului nu sunt întotdeauna aceleaşi. Cel mai frecvent, în câmpul acestuia apar cruci duble, roze şi crini, ale căror provenienţe şi semnificaţii sunt prea puţin cunoscute acum. Inconstantă este şi prezenţa lambrechinurilor, dar atunci când apar ele se desfac dinspre grumazul bourului şi coboară asupra coifului cu vădite efecte decorative.

O piesă importantă vine din blazonul basarabilor – este globul la mijlocul scutului heraldic. Detaliu foarte important care va contribui la argumentarea rădăcinilor dinastice ale mușatinilor. El apare și pe monedele lui Petru I Mușat. Uneori acest glob e plasat deasupra scutului, pe capul sau urechile bourului.

Nu se poate admite că acest glob e un soare sau o umbră a lui, fiindcă soarele din stemă lui Ștefan cel Mare ne arată că el se referea șa bogdanești și la angevini. Globul poate reprezenta o monedă (nu este prezent tot timpul și nu se insistă asupra lui). Moneda simboliza suveranitatea seniorului și dreptul lui de a bate moneda pe teritoriul său.

Discuţii ample s-au purtat şi se mai poartă încă în legătură cu obîrşia stemei statale a Țării Moldovei, ajungându-se la concluzia că elementele definitorii ale acesteia – capul de bour anturat de aştrii zilei şi ai nopţii – au rădăcini adânci în istoria poporului român, care pot fi urmărite, pe căile sugestive ale unor vechi legende şi vestigii arheologice, până în miturile strămoşilor noştri geto-daci.

Cu imaginea unui cap de bour erau decorate la daci diverse obiecte de podoabă, pe câtă vreme la romani imaginea unui cap de taur constituia emblema Legiunii a VII-a Claudia.

Câteva exemplare, deosebit de izbutite, ale stemei Moldovei, în variantă dezvoltată, se păstrează la Mănăstirea Putna.

Sigiliul domnesc al lui Ştefan cel Mare.

Dintre acestea, stema de pe lespedea funerară a lui Bogdan şi Petru aparţine sigur epocii lui Ştefan cel Mare; stema din pisania de pe faţada estică a turnului de intrare în mănăstire este atribuită aceluiaşi voievod, dar cu unele rezerve neelucidate încă; un al treilea exemplar, încastrat acum în faţada estică a paraclisului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, provine de la Alexandru Lăpuşneanu, iar ultimul dintre ele, care nu este, de fapt, o variantă dezvoltată, ci o stemă reunită a Moldovei şi Ţării Româneşti, datează din 1757, de la Constantin Racoviţă şi se află pe faţada interioară a turnului de intrare.

Aparţinând unor epoci atât de diferite, toate la un loc marchează, prin structura lor compoziţională, atât elementele constante şi definitorii, de mare persistenţă, ale stemei Moldovei, cât şi unele elemente schimbătoare ale acesteia.

 Stema Moldovei , 1807

Sursa:
http://www.putna.ro
Anuarul Muzeului National de Istorie a R. Moldova, 1992, Grigore Jitaru

Legenda intemeierii Moldovei

                               Stema Moldovei, anul 1481

 

Pe stema Moldovei, pe monezile bătute de voievozii ei, pe zidurile bisericilor şi cetăţilor moldovene, pe medalioane de ceramică apare „capul de bour”.

Este un cap de bovină văzut din faţă cu o stea între coarne sau cu alte semne astrale în stânga şi în dreapta. De unde vine această insignă heraldică?

Şi cât de veche este ea?Primul răspuns este legat de întemeierea atestată e Moldovei. Este vorba de coborârea unui prinţ din Maramureş care urmăreşte o fiară sălbatică, o ajunge le o apă şi o ucide.

Fiara este o bovină mare, vânătorul-erou se numeşte Dragoş, apa Moldova, iar ţara care se întemeiază de aici tot Moldova.Există trei versiuni de referinţă ale acestei legende ctitoriale a Moldovei: Cronica Anonimă a Moldovei, Letopiseţul lui Grigore Ureche, Cronica moldo-polonă a lui Miron Costin.

 

Diferenţa este în primul rând în extensiune, diferită de la un autor la altul, fondul general fiind acelaşi, dar cu un accent demitizant la Ureche.

Dăm textul Cronicii Anonime ca text de referinţă:„Şi era între ei un bărbat cuminte şi viteaz cu numele Dragoş şi s-au pornit o dată cu tovarăşii săi la vânat de fiare sălbatice şi au dat pe sub munţii cei înalţi de urma unui zimbru şi s-au dus pe urma zimbrului peste munţii cei înalţi şi au trecut munţii şi au ajuns tot pe urma zimbrului la nişte şesoase şi prea frumoase locuri şi au ajuns pe zimbrul la ţărmul unei ape, sub o răchită şi l-au ucis şi s-au ospătat din vânatul lor.

Şi le-au venit de la Dumnezeu gând în inima lor să-şi caute loc de trai şi să se aşeze acolo şi s-au unit cu toţii. Şi au hotărât să rămâie acolo şi s-au întors îndărăt şi au povestit tuturor celorlalţi de frumuseţea ţării şi de apele şi de izvoarele ei, ca să se aşeze şi ei acolo; şi le-au plăcut tovarăşilor lor gândul acesta şi au hotărît să meargă şi ei unde fuseseră tovarăşii lor şi au căutat să-şi aleagă loc, căci de jur împrejur era pustiu, iar pe la margini tătari rătăcitori cu turmele şi s-au rugat apoi de Vladislav, craiul unguresc, să le dea drumul, iar Vladislav craiul cu mare milostivire i-au lăsat să plece.

Şi plecat-au din Maramurăş cu toţi tovarăşii lor şi cu femeile şi cu copiii lor peste munţii înalţi şi tăind pădurile şi înlăturând pietrele, trecut-au munţii cu ajutorul lui Dumnezeu şi venit-au la locul unde Dragoş omorâse zimbrul şi le-au plăcut locul şi s-au aşezat acolo şi şi-au ales dintre dânşii pe un om înţelept cu numele de Dragoş: şi l-au numit sieşi domn şi voievod şi de atunci s-au început cu voia lui Dumnezeu Ţara Moldovenească.

Iar Dragoş-voievod au descălecat întâiul loc, pe apa Moldovei, mai apoi au descălecat locul Baia şi alte locuri de-a lungul apelor şi izvoarelor şi şi-au făcut pecete-domnească pentru toată ţara un cap de zimbru. Şi au domnit Dragoş-voievod 2 ani”.

 

sursa: Almanahul Luceafărul, 1985