CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O diversiune antiromânească eşuată – Inventarea minorităţii aromâne din România

 

 

 

 

 

 

A legaliza o comunitate aromânească  m i n o r i t a r ă  în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor” – Matilda Caragiu Marioţeanu, “Dodecalog”

 

De prin 1996 incoace circulă insistent in România un curent foarte zgomotos, care propovaduieste că aromânii vorbesc o limba distincta de limba română si, ca urmare, ar trebui ca aromânii din România sa fie recunoscuti ca o minoritate etnica, cu drepturi ca ale oricarei alte minoritati de acest fel, cum ar fi maghiarii sau turco-tatarii.

In zadar oameni care au tinut ridicat stindardul Armânamei in Romania comunista si care au studiat fenomenul ani de-a randul (Hristu Candroveanu, Ion Caramitru, Matilda Caragiu s.a.) sau insasi vocea autorizata a Academiei Romane au sustinut ca aceasta este o prostie si ca nu poti rescrie un intreg capitol din dialectologie dupa interesele unor profani, caci curentul “minoritar” a ajuns sa puna pumnul in gura unor somitati universitare (vezi cazul Stoica Lascu), refuzând dialogul in lipsa unor argumente solide, scrie http://daimadeadun.wordpress.com, preluat de Romanian Global News.

In principiu, adevarul este ca limba romana are patru dialecte:

– daco-român, vorbit la nord de Dunare, ceea ce astazi numim “limba română”
– macedo-român sau aromân
– megleno-român
– istro-român

Nu doresc sa intru acum in polemica cu “minoritarii”, incepind sa ne dam cu parerea unii în altii, susţinuţi de argumente mai mult sau mai putin avizate (de ex. Xenopol vs. Capidan).

Ceea ce vreau însă este sa va reamintesc: de ce la începutul anilor ’90 (lăsăm perioada comunistă la o parte), niciunuia dintre cei care astăzi susţin sus şi tare ca aromâna este o limba de sine stătătoare, nu îi trecuse încă aşa ceva prin cap?

Pai, de ce? Pentru ca, pornind de la un lucru eminamente laudabil, acela de a sustine conservarea dialectului si traditiilor aromane, asii de CARO ai unei oarecare asociatii aromane s-au dus cu jalba-n protap pe la ministere sa ceara fonduri.

Aici, stupoare! Raspunsul pe care l-au primit a fost unul pentru care nu erau pregatiti in niciun fel: statul aloca fonduri pentru invatamantul si serviciul religios in alte limbi numai in cazul minoritatilor nationale recunoscute in Romania! Ei si? Aţel gaile! Ce, noi nu putem sa ne declaram minoritate nationala?

Ce, mucañil’iinteleg ce vorbim noi? Tradiţiile noastre le mai are cineva în România?

Toate acestea uitand că:
– dintre toate ţările unde locuiesc aromâni în numar considerabil, numai în Macedonia (FYROM) sunt recunoscuţi oficial ca minoritate naţională, faţă de majoritatea slavă cu care nu are nimic în comun decât faptul că î, paşnic, acelaşi teritoriu;

– faptul ca un român deloc sau cu greu ar intelege anumite pasaje din discutia unor aromani nu inseamna ca ei vorbesc o alta limba, pentru ca acelasi lucru se intampla (un exemplu aleator) cu italienii din nordul si cei din sudul Italiei. In aceste conditii, cum se face ca in aromana gasim cuvinte absolut identic rostite in graiul moldovenesc sau cel ardelenesc?

Iar cu meglenii cum ramane, sunt si ei o minoritate si vorbesc o limba distincta? Nu cumva “armân” inseamna “român” tot asa cum “alasu” inseamna “las”, “afirescu” – “feresc” sau “aumbra” – “umbra” (cu “a” protetic specific intregului dialect aroman)? Dar fârserotii de ce isi spun “râmâni“?

– aromânii, ca ramura sudica a poporului român, au avut pina la un anumit moment aceeasi istorie cu daco-românii (vezi Imperiul lui Ionita si Asan), iar apoi au ramas ca o masa compacta de latinitate in marea slava de la sudul Dunarii si au imprumutat traditiile regasite la toate popoarele din Balcani.

Nu e de neglijat nici faptul că o “minoritate aromâna” recunoscuta in Romania ar conveni de minune unor politicieni (nu Gigi, am scris “politicieni”, ce naiba!), care astfel ar ajunge in Parlament din oficiu, faca sa mai treaca prin furcile caudine electorale…

Si uite asa, ne-am trezit peste noapte ca aromânii nu mai sunt armâñil’i, ci… armânjlj, cuvant pe care multi aromani nu stiu cum sa il citeasca, daramite fratii nostri de ginta latina.

Ca sa nu mai amintim de fanteziile lingvistice ale unor “specialisti” aromani contemporani, care propun ca numele etniei sa fie makedonarmanj sau aromani macedoneni sau fabulatiile publicate intr-o revista armaneasca, cum ca numele de aroman provine de la… zeul soare Amon-Ra.

E adevarat ca nu exista o grafie unanim acceptata pentru aromana, dar sa folosesti pentru un dialect al unei limbi romanice grafia specifica unei limbi slave, doar pentru ca asa au fost obisnuiti aromanii din Macedonia, lucrul acesta a indignat in primul rand o somitate de rangul Matildei Caragiu.

Sigur, regretatul Vasile Barba, sustinatorul acesteia, are meritele sale incontestabile in pastrarea valorilor noastre, dar nu trebuie sa uitam ca domnia sa, desi un erudit prin excelenta, nu avea studii de lingvistica.

Iar Recomandarea Consiliului Europei nr. 1333/1997 are marele merit de a atrage atentia asupra necesitatii pastrarii identitatii aromanilor si… atat!

Ea este exact ceea ce ii spune numele, o simpla recomandare fara putere juridica pentru tarile europene in care traiesc aromânii.

Problemele aromanilor de azi sunt altele si mult mai grave. In Grecia, cea mai mare masa compacta de aromani din Europa nu este nici macar recunoscuta ca o entitate separata, fara a mai putea vorbi de drepturi sau minoritate.

Tinerii aromâni de peste tot inteleg tot mai putin din necesitatea pastrarii identitatii lor in era globalizarii, ceea ce face ca temerea lui Papahagi sa se adevereasca, chiar daca mai tarziu de sfarsitul secolului XX, cum prevedea el: aromânii vor dispărea încet-încet, asimilaţi in ţările de adopţie…

http://daimadeadun.wordpress.com

Aflăm că şi Televiziunea Română a reuşit într-o perioadă nu prea îndepărtată performanţa să îi includă pe aromâni la capitolul „Emisiuni pentru alte minorităţi”, în raportul de activitate pe anul 2012.

La paginile 25-26 ale acestui raport scria aşa:

În 2012, TVR, prin intermediul Redacţiei Emisiuni pentru Alte Minoritãţi, a realizat programe adresate minoritãţilor naţionale cu reprezentare în Parlamentul României.

Astfel, TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Cultural au difuzat mai multe cicluri de emisiuni care au promovat tradiţiile şi valorile socio-culturale ale diferitelor etnii din România, parte integrantã a patrimoniului naţional. (sursa)

După care avem un tabel la pagina 26 unde aromânii au fost plasaţi alfabetic între armeni şi bulgari, cu 347,92 minute de emisiuni.

Nu  este limpede cum de au ajuns aromânii minoritate naţională în România, dar se pare că până la urmă în acea perioadă eforturile lui Costică Canacheu au dat rezultate.

La vremea respectivă, revoltat, jurnalistulşi istoricul George Damian spunea contrariat că se aşteaptă să vadă la TVR şi „emisiuni dedicate minorităţii moldovenilor. Urmează oltenii şi ardelenii, ca să fie treaba clară”.

În 2009, patru organizaţii – Societatea de Cultură Macedo-Romana, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Centrul pentru Studierea Romanilor de Pretutindeni şi Fundaţia Naţională pentru Romanii de Pretutindeni, adresau un memoriu public principalelor instituţii ale statului, arătând pericolul „inventarii” unei noi minorităţi naţionale: aromânii.

 Cel care vrea să-i transforme pe aromâni în minoritari în ţara lor este nimeni altul decât deputatul PD-L Costică Canacheu, care reclamă de ani de zile că este discriminat de autorităţile române. Canacheu îşi reneagă originile romaneşti şi denunţa pretinsă politică a României de asimilare forţată a aromânilor.

Asta după ce, în perioada interbelică, familia sa a beneficiat de ajutor din partea statului român (împroprietărire cu pământ) atunci când a imigrat şi s-a stabilit în Dobrogea, pe baza naţionalităţii romane declarate.

În memoriul adresat autorităţilor se arăta că, prin acţiunile sale, Costică Canacheu afectează grav imaginea României. Şi o face invocând false argumente, dar şi o istorie fictivă a romanilor din Balcani.

Scenariul imaginat de Canacheu şi Comunitatea Aromână din România (CAR), organizaţia pe care acesta o conduce, seamănă izbitor de mult cu teza poporului moldovenesc, scornita peste Prut de comuniştii lui Vladimir Voronin.

Comunitatea Aromână din România încearcă de mai mulţi ani acreditarea ideii că aromânii trebuie să fie declaraţi minoritate naţională. Cazul ar fi asemănător, spun istoricii, cu cel al saşilor plecaţi în Germania sau al evreilor imigraţi în Israel, care ar cere în ţările lor, să devină minoritari. În aprilie 2005, adunarea anuală a CAR a votat documentul numit „Vrearea aromânilor”, prin care se cerea explicit statului român să-i recunoască pe aromâni că minoritate naţională în România. Acţiunile şi demersurile CAR îndreptate împotriva statului român au fost publicate în revistă „Armanimea”, sprijinită financiar chiar de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Lipsa oricărei reacţii a autorităţilor române a dat practic apa la moară demersurilor CAR, care au trecut dincolo de graniţele ţării. Costică Canacheu a făcut apel la sensibilitatea europenilor faţă de ceea ce el numeşte „discriminarea aromânilor din România”.

Din 2007 şi până în prezent, demnitarul roman a trimis nenumărate memorii către membrii Consiliului Europei în care arata că aromânii nu mai pot suporta tratamentul din România, iar situaţia lor este critică.

Canacheu a reclamat că recomandarea europeană nr. 1333, privind „limba şi cultura aromână”, nu a fost aplicată niciodată de autorităţile din România.

În plus, organizaţia controlată de Canacheu a solicitat la Strasbourg, nici mai mult, nici mai puţin, decât statutul de participant în Consiliul Europei.

Propaganda politică şi manifestări culturale.

 

 

 Imagini pentru costica canacheu

 

Foto: Costică Canacheu

Strategia aleasă de CAR pentru a-şi atinge scopurile se bazează pe principii psihologice. Strategia asociază propagandei politice manifestările culturale, susţin surse din Academia Romană.

Acestea din urmă reuşesc să atragă un mare număr de aromâni, altfel puţin receptivi la mesajul politic al liderilor CAR.
Pentru că cei mai mulţi dintre aromâni locuiesc în judeţele Constantă şi Tulcea, Dobrogea a devenit zona „strategică” de acţiune pentru cei ce vor să-i transforme pe aromâni în minoritari.

CAR a încercat să câştige de partea sa mass-media dobrogeana, ofensiva mediatică devenind pentru organizaţia controlată de Canacheu, alături de reuniunile culturale unde se difuzează în mase mesajul politic, un element tactic de primă importanţă.

De altfel, cele mai multe articole care promovau acţiunile CAR au fost publicate în ziare din această regiune.
  Potrivit Academiei Romane, ceea ce se urmăreşte nu este informarea, ci influenţarea aromânilor, „prin comunicarea sistematică a unor mesaje simple, dar deformante în acelaşi timp”.

Statul român este somat să satisfacă solicitările CAR în numele democraţiei, dar organizaţia însăşi se manifestă autoritar în colectivitatea aromânilor din România, asumându-şi, în mod agresiv, o reprezentativitate falsă.

Dovada stă avalanşa de procese intentate de CAR altor organizaţii ale aromânilor care nu sunt de acord cu demersurile sale.
  Ideea manipulării aromânilor este susţinută şi de avocatul constănţean Ion Hasotti, fratele senatorului liberal Puiu Hasotti, membru important al acestei comunităţi.

„Asistăm în ultima vreme la terfelirea tradiţiei şi a istoriei aromânilor prin aceste tentative de a se consititui o minoritate a aromânilor din România  care, din punctul meu de vedere, o spun foarte deschis, ar putea să fie manipulată sau angajată politic, pe criteriul etnic.

Ceea ce este o blasfemie la adresa tradiţiei, istoriei şi a memoriei strămoşilor noştri”, ne-a declarat Ion Hasotti.

CAR a încercat să dubleze manifestările tradiţionale organizate de alte asociaţii aromâneşti pentru a le confisca vizibilitatea şi a le deturna publicul, acuza Fundaţia „Andrei  Şaguna”, iniţiatoarea manifestării anuale „Congresul perenităţii vlahilor în Balcani”.

Totodată, CAR a  lansat atacuri la persoana în presă scrisă, sub semnătură Biroului Executiv al Filialei Constantă a Comunităţii Aromâne din România.

În plus, CAR a evitat sitematic organizarea unei consultări populare asupra identităţii aromânilor, după criterii metodologice stabilite ştiinţific, aşa cum au propus mai mulţi academicieni.

  Ce spune Academia Romană?

  De altfel, poziţia Academiei Romane faţă de acţiunile Comunităţii Aromâne din România a fost extrem de tranşanta. Academia Romană nu este de acord cu recunoaşterea unei ramuri a romanităţii, că minoritate naţională în România. Conform  specialiştilor în lingvistică de la Academia Romana, „aromânii nord şi sud dunăreni sunt romani, cu specificul lor dialectal, folcloric şi etnografic. 

Aşadar, nu există temei ştiinţific în baza căruia, pe teritoriul României, aromâna să fie considerată  limba maternă  şi, prin urmare, populaţia care o vorbeşte să înveţe în acest dialect”.

Cercetătorii în istoria limbii romane şi în dialectologie nu acceptă caracterizarea  aromânei că limba  diferită de limba romana, ci în mod argumentat o situează în  cadrul dialectelor limbii romane.

Din punct de vedere istoric, aromânii sunt consideraţi de lingviştii  romani ca fiind o ramură sudică a poporului roman, despărţită de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, în urma năvălirii populaţiilor migratoare.
  „Cei care vor, azi, să se constituie într-o minoritate naţională aromâna în interiorul României încalca în mod flagrant datele reale ale istoriei şi, totodată, valorile noastre morale şi spirituale comune”, se arata într-un comunicat al Academiei Romane.

Acest punct de vedere este susţinut şi de numeroase personalităţi de origine aromână, cum ar Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Romana.

Înfiinţată în 1878, această organizaţie a contribuit decisiv la susţinerea identităţii şi culturii aromânilor în Peninsulă Balcanică, sprijinind material, dar şi administrativ organizarea şcolilor şi a bisericilor romaneşti pentru aromânii din  Peninsula Balcanică.
  Potrivit lui Ion Hasotti, naţionalitatea, dar şi patriotismul aromânilor nu pot fi puse la îndoială.

„Eu ştiu un singur lucru. Când veneam la bunicul nostru, eu şi fratele meu senatorul Puiu Hasotti, nu ne primea acasă până nu-i spuneam poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” (n.r. Mihai Eminescu). El era născut în Macedonia grecească şi era emigrant în România”, spune Hasotti.

 Comisia pentru Recensământ, călcâiul lui Ahile

  Puţini ştiu că acţiunile Comunităţii Aromâne din România de a-i transforma pe aromâni în minoritate naţională au fost foarte aproape de reuşită. Punctul slab al instituţiilor statului s-a dovedit a fi Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei.

Organizaţia controlată de Costică Canacheu  a mers direct la ţintă. Incredibil, CAR a reuşit ca înaintea recensământului din 2002 să determine introducerea în formularul de recensământ al populaţiei României diferenţierea dintre aromân, macedo-roman şi roman.

Ministrul Informaţiilor Publice de la acea vreme, Vasile Dancu, a reuşit să blocheze modificarea formularului chiar înainte de recensământ.
  „Ca urmare a consultării specialiştilor Academiei Romane,  considerăm oportună revenirea asupra înscrierii în formularul de recensământ a poziţiilor 31 şi 32 care indică noţiunile de aromân şi macedo-roman considerate ca fiind altceva decât poporul roman.

Prin urmare, Ministerul Informaţiilor Publice solicita eliminarea diferenţierii dintre noţiunile de mai sus (respectiv aromân, macedo-roman şi roman).

Precizăm că actuala diferenţiere a acestor noţiuni în formularul de recensământ este ireală, putând da naştere unor interpretări eronate”, se arătă în adresa remisa Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei de către Vasile Dancu.

  Jurământ strâmb?

 „Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apar democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independentă, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”.

Aşa sună jurământul depus de Costică Canacheu la preluarea mandatului de deputat. Denunţarea de către Canacheu a pretinsei politici romaneşti de asimilare forţată a aromânilor este însă în contradicţie cu ceea ce acesta a jurat să respecte. Demnitarul a cărui loialitate faţă de ţară este pusă la grea încercare, este preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională din Camera Deputaţilor şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
  Despre meritele intelectuale care l-ar fi recomandat pe Canacheu  pentru aceste înalte funcţii nici nu poate fi vorba.

Costică Canacheu a absolvit doar liceul, iar până în 1989 a lucrat ca electrician. Anul trecut, chiar înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, Canacheu a reuşit să promoveze şi examenul de bacalaureat, la Liceul Industrial Electroenergetic, din capitală. Costică Canacheu este unul dintre cei trei parlamentari romani care au doar studii liceale.
Nu are multă şcoală, dar funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor îi conferă lui Canacheu dreptul de a primi informaţii clasificate.

În legislatura trecută, luările de cuvânt în plen ale deputatul Costică Canacheu au însumat doar o oră şi 25 de minute. Suficient însă pentru deputatul PD-L de a iniţia chiar legea prin care deputaţilor şi senatorilor li s-a permis accesul la informaţii clasificate fără a avea nevoie de certificatul ORNIS.

La vremea respectivă, iniţiativa legislativă a stârnit numeroase reacţii negative din partea Aliaţilor NATO şi a pus România într-o situaţie delicată.

Legea este în contradicţie cu Directiva NATO care, deşi prevede că „accesul la informaţii clasificate al înalţilor funcţionari de stat (…) se stabileşte conform legilor şi reglementărilor naţionale”, „nu trebuie să genereze vulnerabilităţi”.
  Deputatul PD-L este şi membru a patru comisii parlamentare de prietenie. Nu întâmplător acestea sunt cu Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia.

Adică tocmai acele ţări care doresc că România să nu-i mai sprijine pe aromânii care trăiesc pe teritoriile lor.

Comunităţile de aromâni reprezintă părţi importante din populaţia acestor tari, dar sunt supuse unor procese agresive de asimilare.

  Sprijin „frăţesc” de la UDMR

 Iniţiativa CAR şi a liderului sau şi-a găsit susţinători şi în rândul partidelor politice. Deloc surprinzător,  cei care şi-au manifestat un sprijin deschis faţă de demersurile denigratoare la adresa României au fost liderii UDMR.

Adică cei care, susţinuţi făţiş de Ungaria, încerca de ani de zile, tot pe la porţi europene, să obţină autonomia  ţinuturilor secuieşti.

Perseverenţa lui Costică Canacheu în a-i declară minoritari pe aromâni nu a rămas indiferenta nici Budapestei.

Un ajutor direct nu era posibil, pentru că ar fi declanşat imediat reacţia autorităţilor romane. Aşa că sprijinul s-a limitat doar la unul moral. La manifestările organizate de CAR cu ocazia „Zilei Aromânilor”, statul vecin a ţinut neapărat să-şi trimită ambasadorul de la Bucureşti.

  Miza bătăliei pentru aromâni

  Recunoaşterea minorităţii aromâne ar aduce avantaje foarte mari organizaţiei controlate de Costică Canacheu. Astfel, CAR ar avea acces la sume uriaşe provenite din fonduri europene, dar şi guvernamentale.

În plan personal, Canacheu ar avea şi el de câştigat. El şi-ar asigura un loc în Parlament pentru încă o legislatură, din partea minorităţii aromâne. Consecinţele unei eventuale reuşite a demersurilor CAR ar fi însă de neimaginat pentru România.

De pe urma inventarii minorităţii aromâne ar profita în primul rând ţările a căror populaţie înglobează comunităţi importante de aromâni.

În Grecia, aromânii nu sunt nici măcar recunoscuţi ca minoritate. Statul elen îi considera oficial pe aromâni drept greci latinizaţi, iar cei care se consideră romani risca să fie pedepsiţi cu închisoarea pentru subminarea intereselor naţionale.

  Coincidenţă sau nu, conţinutul mesajelor CAR privind pretinsă persecutare a aromânilor în România este identic cu cel promovat de media din Grecia. 

Actorul Ion Caramitru a povestit un moment important petrecut imediat după Revoluţia din ‘89, când reprezentanţi ai statului grec au sosit la Bucureşti şi în schimbul unui sprijin moral şi material pentru noua putere au cerut ca România să nu înceapă să agite problema românismului în Balcani.

Acţiunile cercurilor naţionaliste greceşti s-au intensificat în ultimul timp, cu scopul atragerii aromânilor de partea lor şi implicit, desprinderea lor de România.

În afară de Grecia, alte ţări care ar avea de câştigat de pe urma planurilor lui Costică Canacheu sunt Albania, Macedonia, Bulgaria şi Serbia. Acestea nu ar mai trebui să facă faţă presiunilor Bucureştiului pentru păstrarea identităţii romaneşti a aromânilor şi aplicarea legislaţiei europene privind drepturile minorităţilor.  

  „Epigonul”…Canacheu

 Costică Canacheu, cel ce se consideră „discriminat” de statul român, este moştenitor al drepturilor dobândite prin împroprietărirea gratuită a familiei sale.
Străbunicii săi din partea tatălui, originari din nordul Greciei, au putut să se stabilească la Techirghiol, pe baza naţionalităţii romane declarate.

Statul român, hulit acum de „epigonul” Costică Canacheu, a asigurat familiei acestuia un loc de casă, dar şi teren agricol.
 Cei mai mulţi dintre aromâni s-au stabilit în România  între anii 1925-1933, colonizând Cadrilaterul.

Asta pentru că în statele balcanice de unde proveneau au fost supuşi, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unor acte de purificare etnică. Aromânii erau omorâţi doar pentru că îşi afirmau naţionalitatea romană. 

Astfel, peste 25.000 de persoane au primit cetăţenie romana, garantul lor fiind Societatea de Cultură Macedo-Romana, prezidata astăzi de reputatul actor de origine aromână Ion Caramitru.

Conform Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1698/13 iunie 1925, aromânii au primit loturi de pământ (15 hectare în zona de graniţa sau 10 hectare în interiorul judeţelor), 50 arii de izlaz şi 2.000 de metri pătraţi loc de casă, pentru fiecare colonist, cap de familie. 

Colonizarea în România s-a făcut doar cu scopul salvării acestei populaţii de la asimilarea la care era supusă în teritoriile de baştină şi pentru păstrarea caracteristicilor etno-culturale romaneşti, susţine Academia Romană.

De altfel, legea fundamentală de la acea vreme, Constituţia din 1923, la fel ca şi cea de astăzi, prevedea că nu se pot face colonizări pe teritoriul României cu persoane aparţinând unor ginţi străine.

Ceea ce nu era cazul aromânilor, cărora nu li s-a pus niciodată la îndoială, din partea autorităţilor romane, apartenenţa la romanitate, ei înşişi declarându-se răspicat că fiind romani.

Ulterior, la cedarea Cadrilaterului, din septembrie 1940, România a făcut schimb de populaţie cu bulgării din Dobrogea de Nord. Romanii, în număr de peste 130.000, au fost strămutaţi în judeţele Tulcea şi Constanța.

Istoricul Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane, a susţinut că această mişcare de declarare a aromânilor drept alt popor reprezintă o separare artificială, neargumentată şi lispită de orice suport istoric.

„Declar solemn în numele Academiei, care are rolul de a apăra naţiunea, că acest lucru este unul lipsit de seriozitate şi nu poate primi sprijin din partea unora cărora sper că încă le mai bate o inimă de român“, a declarat Dan Berindei.

Actorul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Română, societate înfiinţată în 1879, este de cealaltă parte a baricadei în „chestiunea aromânească”.

El condamnă negarea  faptului, recunoscut pe baza unor dovezi istorice şi ştiinţifice, că aromânii sunt dintre primii români.

„Ce vor să pună în loc aceşti indivizi? Este foarte clar că „Armânjia” nu există, iar pretenţia lor de a se declara minoritate naţională în România ne-ar transforma într-un popor migrator, fără o Ţară-Mamă. Toată istoria României, în care aromânii au jucat roluri atât de importante, ar deveni caducă.

Ei nu se gândesc că, dacă nu ar fi fost şcolile şi bisericile româneşti din Balcani, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, aromânitatea ar fi dispărut din nou.

Oriunde au trăit, aromânii au ştiut că au o patrie mamă, au ştiut că dacă învaţă româneşte pot să se stabilească  în România, au fost chemaţi în 1925 să se stabilească în Cadrilater, iar printre aceia care vor acum să se autointituleze minoritate naţională în România, sunt şi cei care au beneficiat de despăgubiri din partea statului român pentru terenurile pierdute de înaintaşii lor prin cedarea Cadrilaterului. Şi printre ei mai sunt nepoţii şi strănepoţii celor care au luptat pentru românitate.

Preşedintele a procedat perfect logic şi normal. România nu-şi poate permite să nege o realitate istorică, aceea că aromânii sunt români de sute şi sute de ani. Iar dacă pentru această organizaţie, „Comunitatea Armână din România”, istoria nu contează, atunci pot să  bănuiesc că intervenţia lor are alt scop, exterior intereselor României.”

Referindu-se la procesul pe care organizaţia condusă de Costică Canacheu şi Stere Samara l-a intentat Guvernului României , Ion Caramitru ne-a informat că asociaţia neo-aromânistă a pierdut procesul.

„Era normal să-l piardă, pentru că ei voiau să intre în Consiliul Naţional al Minorităţilor în care, prin lege, nu intră decât minorităţile naţionale recunoscute ca atare de statul român. Cum să intre în acest consiliu, dacă nu sunt minoritate?”

Menţionăm că în acest proces, intervenient de partea Guvernului României a fost Societatea de Cultură  Macedo-Română, condusă de Ion Caramitru.

Profesorul Nestor Bardu, cunoscut specialist în materie şi secretar al Asociaţiei Aromâne din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”, spune că, situându-se în afara ştiinţei, ceea ce fac  membrii „Consiliului Makedonarmânjilor” este consecvent cu ceea ce au mai făcut.

„Noi ne luptăm cu ei (chiar în instanţă) încă de când au început să vehiculeze aceste idei, care n-au nicio legătură cu realitatea, cu ştiinţa, cu istoria.

Nu e niciun lingvist, niciun om de ştiinţă reputat care să susţină teoria lor.

Îl tot citează pe Cicerone Poghirc, însă şi acesta se contrazice”.

Este foarte limpede pentru toată lumea că ei sunt cei care nu vor să accepte o realitate evidentă şi, în momentul în care nu vor să accepte realitatea istorică, este foarte clar că fac jocuri murdare, care nu sunt româneşti şi nu sunt nici măcar aromâneşti.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI   :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

Şi: Senzational: “Curentul” a descoperit ca deputatul Costica Canacheu isi reneaga bunicul din mormant si doleantele lui de patriot roman. DOCUMENT ISTORIC » 

 

Surse: 

https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/inventarea-minoritatii-aromane-atentat-la-interesul-national

http://www.george-damian.ro/cum-inventat-tvr-minoritatea-aromana-5027.html

07/07/2017 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

UN DODECALOG AL AROMÂNILOR, SAU 12 ADEVĂRURI INCONTESTABILE, ISTORICE ȘI ACTUALE, ASUPRA AROMÂNILOR ȘI ASUPRA LIMBII LOR, de Matilda Caragiu Marioţeanu. VIDEO

Inedit: Steagul Principatului Pindului 

Foto: Steagul aromânilor din Principatul Pindului (din timpul celui de-al doilea război mondial).

 

 

UN DODECALOG AL AROMÂNILOR
sau
12 adevaruri incontestabile, istorice si actuale, asupra aromânilor si asupra limbii lor

 scris de Matilda Caragiu Marioţeanu

“Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.
(Matei, XXII, 21)

 

CONFESIUNE

 

Acest DODECALOG al aromânilor reprezinta credo-ul meu stiintific asupra “ființei” denumita “aromân”. El este rezultatul unui proces indelungat, care dureaza de 68 de ani, de la nașterea mea, și care se explica prin:
a. o excelenta cunoastere a limbii mele materne, vorbita in familie de parintii mei, Nico Caragiu si Athina Papastere, si de bunica mea materna, Dhafna Pupti, mostenire sfanta lasata de stra-stra-stramosii mei de 2000 de ani;

b. un respect fara limite pentru tot ce este “traditie”, “lege” transmisa din generatie in generatie, “mentalitate” aproape imuabila – desi foarte evoluata in comunitatea mea aromana, in raport cu altele – in  f u n d a m e n t e l e  sale;

c. o competență stiintifica veritabila, castigată, treptat, datorita unui lucru serios si constant (1947 – 1995), condus, direct sau indirect (prin cartile lor), de dascalii mei: Theodor Capidan, Pericle Papahagi, Tache Papahagi, Al. Rosetti, Iorgu Iordan.

Având in vedere aceste date, in aceste momente de  c o n f u z i e totală, creata de oameni ca nu vor sau nu pot sa respecte rezultatele științei (istorice/ lingvistice/ arheologice etc.), mă consider obligată – chiar daca acest credo al meu va fi ignorat, criticat, distrus – să formulez ideile care mi se par a fi punctul de plecare in orice initiativă, de orice fel; daca nu sunt acceptate aceste  a d e v ă r u r i  e l e m e n t a r e,  care nici măcar nu au nevoie sa fie explicate, rezultatul, in orice acțiune, ar fi: o confuzie generală (din cauza amestecului de criterii – istorice/ lingvistice/ geografice/ cultural-politice etc. – ), create adeseori conștient de toate “părțile” implicate; fricțiuni etnice in țarile balcanice; fara indoială, s a n g e  va curge din nou din toate părțile.
Îi rog pe cititori sa parcurgă, cu răbdare, cele 12 adevăruri și sș le judece numai la sfârșitul lecturii.

Îmi asum întreaga răspundere.

 

DIXI ET SALVAVI ANIMAM MEAM.

 

1. Aromânii (macedo-vlahii) si limba lor materna  e x i s t ă  astăzi și de doua mii de ani.
2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.
3. Limba veche româna (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna) vorbită pe acest teritoriu era o limbă unitară.
4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindata de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.
5. Vechea limbă româna s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale:
româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literara a României, aromâna(macedo-româna/ macedo-vlaha) si meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunarii si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbita in Peninsula Istria.
6. Aromâna este limba materna a aromânilor, care le confera constiința lor etnolingvistica.
7. Exista  d o u a  categorii de aromâni:
a. “autohtoni”
, care locuiesc in țările balcanice (Grecia, Albania, fosta RSF Iugoslavia, Bulgaria)
b. în diaspora sunt cei care se gasesc oriunde in lume (in tarile din Europa, inclusiv in Romania, in cele doua Americi, in Australia etc.)
8. Statutul aromânilor “autohtoni” locuind in țările balcanice este cu totul diferit de acela al aromânilor din diaspora.
9. Statutul aromânilor aflați in diaspora (in România sau in alta parte) are specificul lui.
10. Numele aromânilor trebuie sa fie aromân și macedo-vlah.
11. Aromânii sunt crestin ortodocsi. Ortodoxismul lor are specificul lui (spre deosebire de acela al românilor din nord).
12. Aromânii (macedo-vlahii) ,trebuie sa aiba un singur scop: sa-și cultive limba maternă și tradițiile lor.

Autorul articolului: Izabela Papazicu

 

SURSA

 

Matilda Caragiu Marioțeanu: Post-Scriptum la Dodecalog

 

In cei doi ani* care au trecut de la aparitia DODECALOG-ului, reactiile pe marginea celor 12 adevaruri formulate nu au lipsit. Autorii lor pot fi grupati, grosso modo, in doua categorii:

a. unii, majoritatea (mai ales oameni de stiinta, dar si nespecialisti, din toata lumea), au adoptat  i n t e g r a l  si neconditionat opiniile mele;

b. altii, mai ales aromâni din Romania, au contestat unele din adevarurile cuprinse in DODECALOG.

[…]Ambele categorii de opinii contin interpretari care sunt departe de ideile mele, nu au nici o legatura cu ele sau sunt interventii ale unor oameni total neavizati. Fie din cauza unor lecturi superficiale, fie din motive subiective, s-au tras cateva concluzii aberante. […]

Intr-un fel sau altul s-a ajuns la concluzii denaturate ca: “aromâna nu este limba română” sau “aromâna este o alta limba decat limba română”.

Or, nu se fac nicaieri in DODECALOG astfel de afirmatii, dimpotriva, ca in  t o a t e  lucrarile mele, se arata ca aromâna este o varianta a românei comune, a acelui “trunchi” comun din care s-au desprins aceste variante  i s t o r i c e  (denumite traditional “dialecte”) ale limbii străromâne (=germ. Urrumänisch).

Ceea ce este nou in DODECALOG este tocmai aceasta precizare: aromâna este un “dialect” istoric al unei faze  v e c h i  din istoria limbii române (aici rezida si deosebirea dintre opinia mea si aceea a lingvistilor Al. Graur si Ion Coteanu, care, in deceniul al saselea, eliminau stratul străromân, vorbind de “limbi” de sine statatoare, nascute direct din latina carpato-balcanica, fara o etapa românească de comunitate).

O alta precizare pe care o aduce DODECALOG-ul este aceea ca aromâna si aromânii nu s-au desprins din românitatea nord-dunareana, locul lor de origine fiind sudul Dunarii.

Gresesc, deci, in primul rand, cei care, din nevoia de argumente in favoarea identitatii aromânilor, plecand de la DODECALOG, denatureaza ideile mele spunand ca aromâna/ aromânii este/ sunt o alta limba/ un alt popor decat limba română/ românii: o exagerare si o deformare inutile, caci insusi faptul de a vorbi o alta limba decat oricare din limbile balcanice – toate neromanice, nelatine! – le confera acest drept!

Acesti autori fac o grava eroare  i s t o r i c a.

Gresesc insa, in al doilea rand, si cei care, exagerand in sens invers, pun semnul egalitatii intre ‘aromână’ si ‘aromâni’ (din sudul Dunarii) si ‘română’ si ‘români’ (din nordul Dunarii).

Acesti autori fac in plus o grava eroare  g e o g r a f i c a: aromânii sud-dunareni sunt la ei acasa acolo, dar sunt in diasporă in orice alt loc pe care s-au asezat dupa ce si-au parasit  locuintele de bastina (in Romania sau aiurea – oricat de mult ar deranja termenul diasporă pe unii autori). […]

Aromâna si aromânii se pot salva numai prin limba lor materna.

A-i ‘cultiva’ pe aromâni inseamna pentru mine a le permite sa-si cultive limba si anume: prin cateva ore – poate 4 – de  a r o m â n ă  (limba, literatura, istorie, civilizatie etc.) si 2 ore de limba română  l i t e r a r a  saptamanal, in scolile cu populatie aromânească densa din tarile balcanice.

Cat despre ‘cultivarea’ lor in sensul instruirii si al perfectionarii intr-un domeniu oarecare, aceasta se face, in mod firesc, in limba oficiala a tarii in care acestia traiesc: in greaca, albaneza, macedoneana, sarba, bulgara, italiana, germana etc. Fara limba lor materna insa, de maine nu s-ar mai putea vorbi de aromâni! […]

Si datorita fortei sale de caracter, constiinta de sine a aromânului este foarte puternica.

De aceea, el spune cu mandrie, cand se afla langa un vorbitor de alta limba: eu hiu armânu! (se intelege, in limba interlocutorului: “eu sunt aromân!”, adica “nu sunt nici turc, nici grec, nici evreu, nici francez etc.”).

Dar spune cu bucurie, cand se intalneste cu un român nord-dunarean, acolo, pe pamant balcanic sau oriunde: și-eu hiu armânu! (“si eu sunt <a>român” = “ca si tine!”). Identitate si românitate.

Consider ca intelegerea exacta a sensurilor celor 12 adevaruri din DODECALOG se impune: orice denaturare nu numai ca nu  a j u t a, dar  s u b m i n e a z a  evolutia pozitiva a aromânei, rolul ei fundamental in conservarea si afirmarea identitatii vorbitorilor ei, aromânii.

http://assets.nydailynews.com/polopoly_fs/1.2763.1313645037!/img/httpImage/image.jpg_gen/derivatives/landscape_350250/image.jpg

 

Matilda Caragiu Marioțeanu (n. 20 iulie 1927 in localitatea Hrupista din Grecia, d.la 11 martie 2009 in Bucuresti, România) ,a fost o lingvistă româncă de origine aromâna, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 și membru titular din 2004. Era sora marelui actor Toma Caragiu.

 

______________________________________________

*Dodecalogul a aparut prima oara in “Romania Literara”, XXVI, 33, 1-7 sept. 1993 si a fost publicat pentru prima data in volum in noiembrie 1996 la Editura Sammarina, Constanta (cu traduceri in franceza si engleza).

Nu este lipsit de interes sa amintim ca patronul respectivei edituri este actualul conducator al unui ONG care militeaza pentru declararea aromânilor ca minoritate nationala in România, sustinand ideea aberanta ca aromânii ar fi un alt popor fata de români (nota I.P.)

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/06/al-cincilea-adevar/

 

20/07/2013 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

VIDEO: O ROMÂNIE SUD-DUNAREANĂ – PRINCIPATUL AROMÂN AL PINDULUI

Imagini pentru steagul principatului pindului photos

 

Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, stat care a funcţionat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, sub protectorat italian si a avut relatii stranse cu Romania .

Putem  observa culorile roşu-galben şi albastru pe steag şi stema Coroanei Române încadrată în centru.

Restaurarea unei Regiuni autonome armâneşti  în Grecia, conform legislaţiei europene, ar fi un pas necesar pentru protejarea identitatii minorităţii aromâne din Balcani si salvarea ei de la dispariţie.

 Pe harta administrativa a statului de Pind (1941-1944), al carui fondator a fost principele Alcibiade Diamandi, se observă că teritoriul acestuia avea ieşire  la Marea Adriatică, în dreptul insulei Corfu şi  mai cuprindea de asemenea o zona din sudul Albaniei  evidenţiată cu maro pe hartă, iar cu  galben, partea din Grecia de azi.

 

 

Steagul Principatului  Pindului era  constituit pe orizontala din tricolorul romanesc plus culorile galben si negru.
De fapt, acest steag este mai vechi, el datând  din   1848 si iniţial avea pe banda albastră scris simbolul romanitatii S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus),  evidenţiind dimensiunea etnică latină ce şi-o revendicau .
Oricum, simbolistica acestuia  este profunda: culorile rosu si galben reprezentand nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru, sudul Dunarii.

Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonţ, simbol încă din Evul mediu atât al „valahilor” români cât şi a celor „vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema naţională a României.

Drapelul aromanilor constă în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roşu-galben-albastru, culoriile tradiţionale româneşti.

Blazonul casei de Hohezollern Sigmaringen, cu compartimente alb-negre din centru, făcând trimitere simultan şi la culorile portului popular aroman din munţii Pindului.

 Nici ascest drapel nu a fost de inspiraţie recentă, fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul XIX-lea, in timpul răzmeriţelor ocazionate de evenimentele de la 1848 şi un an mai târziu în 1849 printre valahii şi aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus şi pe principesa Dora d’ Istria, combatanţii valahi aveau înscrise pe steaguri cuvintele „S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidenţiind dimensiunea etnică latină pe care şi-o revendicau.

 

 

 

Fișier:Flag of Aromanians in 1848.svg

A mai existat şi steagul verde cu cruce roşie rasturnată ,ce aminteste de steagul sudiştilor americani, cu  diferenţa ca acela era cu roşu şi albastru.

 

 

 Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost  sprijinita   de România, începând cu anii 1860.

Regiunea Pind se întinde în partea de sud a Albaniei și Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei. 

Prima încercare de a întemeia un stat al aromânilor i-a aparţinut lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înfiinţat  în sudul Albaniei ocupate de italieni, o Republică a Pindului.

Deşi statul nou format a supravieţuit doar o singură zi el a semnalat începuturile eforturilor de emancipare a aromanilor în epoca moderna.

O nouă încercare a avut loc după capitularea armatei elene în faţa germanilor, în primăvara lui 1941, după divizarea  administrativă a Greciei, cînd  Diamandi a format organizaţia  naţionalistă denumită A 5-a Legiune Romană, cu sprijinul autorităţilor italiene, care a  constituit   structura de  putere pe care s-a sprijinit Principatul Autonom al Pindului.

Diamandi spera să realizeze un stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.

 

 

Alcibiade Iamandi, (n. 13 august 1893, Samarina, Grecia – d. 9 iulie 1948, București, România) a fost un om politic aromân din Grecia, activ în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în conexiune cu forțele militare italiene și România.
A fost un amplu susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani, fiind o piedică statului grec prin poziția sa de împotrivire la elenizarea comunității aromâne din regiune.

 În  1912 a plecat (ca mulți alți aromâni din Grecia) în România, unde s-a înscris în Academia Comercială din București, unde a și absolvit. Când România a intrat în primul Război Mondial, în 1916, Diamandi s-a oferit voluntar în serviciul militar, servind ca ofițer.
Nu este încă clar dacă a fost trimis de armata română în Albania , unde pe vremea aceea, țara a fost sub tutelaj italian și francez, fiind unul dintre susținătorii vehemenți ai aromânilor din regiunea Pindului, care a cerut italienilor și României să fie susținută comunitatea băștinașă aromână într-un canton autonom.

Acestă acțiune de emancipare națională a aromânilor a fost denumită mai târziu în bibliografii „Principatul Pindului” și a primit în mod clar un răspuns negativ din partea României, precum și de la italieni, care urmau să se retragă din Pind.

După retragerea Italienilor, el a devenit în 1926  consul al României la Saranda, în Albania.

De acolo, el a plecat la Roma—unde s-a implicat în mișcarea politică a lui Benito Mussolini.
După ce  a contactat delagația română și i-a fost emis un pașaport românesc, a putut  să călătorească în Grecia. Potrivit autorului grec Stavros Anthemides, Diamandi a fost „iertat” de autoritățile elene în 1927 pentru rezistența lui față de autoritățile grecești.

În iunie 1941, Diamandi  a fondat la Metsovo,”Partidul Kοutso-vlahilor” (Κόμμα Κοινότητας Κουτσοβλάχων)”.

 „Parlamentul vlah” a fost convocat în Trikala, însă nu au fost adoptate legi, deoarece italienii nu doreau tulburari în regiune.

Cu toate acestea, Parlamentul a emis o serie de reglementări cu caracter local, care vizau restricții în utilizarea limbii grecesti,  în favoarea dialectului aromân. De asemenea, însemnele grecesti  de la intrarea in  localitati au fost  înlocuite cu altele noi, în aromână și italiană.

Astfel, Metsovo a devenit Aminciu în aromână și Mincio în italiană, Nympheon devenit Nevesca și Nevesa, Samarina a fost făcut în Santa Maria, etc.


La 1 martie 1942, Diamandi a emis un manifest amplu care a fost publicat în presa locală și republicat de Stavros Anthemides în 1997 (într-o carte despre vlahii Greciei ).

Manifestul a fost co-semnat de numerosi intelectuali si  lideri aromâni (vlahi) din Grecia şi din strainatate.

In România, acesta a fost co-semnat de Veria, născut George Murnu, profesor la Universitatea din București.

Diamandi s-a deplasat la București, la scurt timp după ce s-a întâlnit Murnu  și împreună au participat la o întâlnire cu maresalul Antonescu, Conducătorul României și cu ministrul de externe Mihai Antonescu, în timpul căreia a fost discutat Statutul Principatului Pindului.

O propunere alui  Diamandi a fost de a pune Principatului sub suveranitatea Coroanei României (ca „stat liber” asociat).

Diamandi, ca Principe, ar fi  avut  atunci dreptul de a participa la Consiliile de Coroanî. Acest deziderat nu s-a realizat.


În 1942, o facţiune a VRMO (mişcarea revoluţionară slavă macedoneană pro-bulgară) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui regat al Macedoniei care ar fi urmat sa renască, însă nu există dovezi care să ateste că acesta ar fi acceptat oferta.

 Alcibiades a fost un patron al artelor, el însuși fiind sculptor amator.

In al doilea an al ocupației italiene, acțiunile de gherilă ale Rezistenţei grecesti sprijinite de anglo-americani, au izbucnit în zona.

 Alcibiade a fost nevoit să abandoneze tronul şi să se refugieze în România în 1942, întrucât ajunsese să fie perceput de populaţia locală ca o unealtă a italienilor, in vreme ce italienii il credeau a fi  un agent al intereselor româneşti în Balcani.

A  fost arestat de poliția română la 21 februarie 1948 şi a murit în Prefectura Poliției din Bucureşti o lună mai târziu.

Succesorul său a fost pentru scurt timp Nicolae Matuși (Nicolaos Matussi), un avocat aromân lider al mișcării politice și paramilitare ”Legiunea Romană” în Grecia Centrală, născut în Samarina în munții Pindului. El a încercat  realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, însă fără succes.

După ce aliații italieni au părăsit regiunea fiind înlocuiți de  germani,  a crescut rezistența grecilor în zonă, fapt care a dus Legiunea Romană spre colaps. El a plecat la Atena, dar a fost obligat să se refugieze în România în anul următor.

Când Axa s-a prăbușit, iar România a trecut sub influență sovietică, Matuși a fost condamnat în România Comunistă la 20 de ani de detenţie la canalul Dunăre- Marea Neagră.
În 1964, la cererea guvernului elen, a fost extrădat în Grecia, unde a fost judecat, sub acuzaţia de înaltă trădare (ca mulți alţi membri ai „Legiunii Romane”, condamnaţi imediat după război, în 1945-1947).

La această instanță, cu sprijinul martorilor apărării, a fost declarat nevinovat de crimele de război. În 1976 drepturile civile i- au fost complet restaurate de către un tribunal grec şi până la moartea sa, în 1981, el a trăit în Atena.

Spre sfârşitul lui 1942, forţele de ocupaţiei italiene care iniţial favorizau colaborarea cu elementele aromâne şi albaneze ale populaţiei şi-au schimbat brusc poziţia faţă de slavii macedoneni.

Conform unei surse a fostului serviciu de informaţii bulgar din epoca pre-comunistă, această schimbare de atitudine s-a datorat intervenţiei la cel mai înalt nivel în Roma, a lui Ivan Mihailov, liderul VRMO, intervenţie realizată prin intemediul lui Ante Pavelic, şeful statului croat.

Drept urmare, titlul a fost oferit apoi  Principelui Julius din familia Cseszneky de Milvány, un aristocrat ungaro-croat  cu rădăcini aromâne,  deşi nu şi-a asumat niciodată puterea în mod efectiv.

 

 

 

Файл:Cseszneky Gyula (Csesznegi és Milványi gróf).jpg

 Foto :  Contele Gyula Istvan Cseszneky de Milvany et Csesznek a fost un aristocrat maghiar, născut din mamă aromâncă (Maria Hangiac, fiica unui bogat negustor de cereale), a cărui familie a locuit un timp pe proprietăţile de la Csorvás, în Bichiş.

Aflat în serviciu italian, Cseszneky Gyula a guvernat nominal principatul Pindului sub titulatura de Voievod Iulius I Gyula (vezi aici), între august şi septembrie 1943.

„Voievodul” ungur al Pindului a murit în 1970, în Brazilia.

Datorită situației politice și militare haotice, nu s-au stabilit regulile de succesiune. Oricum se pare că principatul era o monarhie electivă, iar nu una ereditară.

 În ciuda inexistenţei acestei dovezi, un succesor al său la cârma Principatului Autonom al Pindului, Julius I, a ataşat titulaturii sale şi pe cea de Voievod al Macedoniei.
Orice umbră de autoritate care mai exista în Principat, a încetat brusc odată cu capitularea italienilor în 1943, în urma căreia germanii au preluat controlul teritoriului.

Ultimul „guvernator” al principatului a fost comandantul M. Hatzi, recunoscut de autorităţile germane în 1944 drept lider al adepţilor locali ai ceea ce mai rămăsese din Axă.
Statul şi-a încetat existenţa de facto, odată cu retragerea forţelor germane din Grecia (ironic, determinată de lovitura de stat din …România).

Scurta istorie.

Teritoriul a facut parte din provincia romana Dacia Mediteraneana, apoi din imperiul Bizantin.

Dupa cea de a 4-a cruciada din anul 1204 , face parte din imperiul latin oriental al imparatului Baldovin, cel care este infrant la Adrianopol de regele romano-vlahilor Ionita Caloian .

Dupa 1250 este pomenit in cronici grecesti ca facand parte din Marea Valahie(Megale Vlachia)cu conducatori si armata proprie.A fost parte din domeniul principilor Cantacuzino, iar in anul 1346 cand Ioan Cantacuzino ajunge imparat la Constantinopol teritoriul face parte asociat in imperiul serbilor pana in 1377 .

 Ultimul principe numit si “Cezar al Valahiei” a fost Alexie Anghel, contemporanul lui Mircea cel Batrân.
Din 1394 regiunea va face parte din imperiul turcilor,  sub denumirea turceasca de Rumelia (adica Romania, Ţara Romanilor) păstrând o autonomie şi o armată proprie care a participat la asaltul turcilor de la Viena, fapt menţionat în cronicile vremii.
Din anul 1881,  va intra in administratie comuna cu celelalte teritorii greceşti eliberate de sub turci, şi îşi va recapata temporar independenţa in 1941.

Reintra în organizarea administrativa a Greciei dupa cel de-al doilea razboi mondial, pâna azi.

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2010/03/epiredunord1913.jpg

 Foto: Harta primul stat intitulat Republica Pindului declarata de Alkibiade Diamandi in timpul ocupatiei italiene a Albaniei in 1917. Republica a fost cunoscuta ca republica de o zi !

 
  

  Harta Balcanilor

 

Surse: terravalachorum.ro,Napoca News , blogul Noua Dreapta,Wikipedia

VIDEO: IMNUL AROMANILOR-PARINTEASCA DIMANDARE

 

 

 

30/09/2010 Posted by | AROMANII DIN BALCANI, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

   

%d blogeri au apreciat asta: