CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O hartă a ”Noului Orient Mijlociu”

Cum ar putea arăta Noul Orient Mijlociu  

În 2006, Revista Forțelor Armate din SUA, http://armedforcesjournal.com/blood-borders/ , a publicat o hartă concepută de locotenent colonelul  Ralph Peters, care a avut un mare impact în mass media și cercurile de analiză politică din întreaga lume, hartă pe care apare un Orient Mijlociu complet remodelat.

Această nouă hartă a Orientului Mijlociu, a fost prezentată drept o hartă a Marelui Proiect american privitor la Orientul Mijlociu.

În ultimii zece  ani, evoluțiile din regiune au readus-o pe ordinea de zi.

Lucrul cel mai izbitor din această hartă este împărțirea teritoriului actual al Irakului în trei regiuni: Nordică, Centrală și de Sud.

Kurzii ar urma să aibă pentru prima dată în istorie un stat al lor în nord, arabii sunniți la mijloc, iar statul arab șiit ar fi la sud, cu ieșire la Golful Persic.

Proiectul privitor la partea de nord a Irakului a fost parțial finalizat. Regiunea Kurdistanului din Irakul de Nord , care include  regiunea bogată în petrol (Kirkuk),se află sub autoritatea kurzilor, care beneficiază de o autonomie extinsă .

Granițele de sânge

Frontierele internaționale nu sunt și nu au fost niciodată definitive și necontestabile.  

Astăzi, cele mai arbitrare și mai contestate granițe din lume sunt în Africa și Orientul Mijlociu și au fost trasate de fostele puteri coloniale.  Acestea continuă să provoace moartea a milioane de băștinași aflați între granițele lor.

Dar granițele nedrepte din Orientul Mijlociu – pentru a împrumuta de la Churchill – generează și în plan internațional multe probleme  

 În Orientul Mijlociu în afară de frontierele disfuncționale și nesigure trebuie avute în vedere de asemenea și o mulțime de alte probleme legate atât de diversitatea culturală cât și de extremismul religios.

Desigur, nicio ajustare a frontierelor, oricât de draconică ar fi, nu ar putea face fericite absolut toate popoarele  din Orientul Mijlociu, mai ales dacă avem în vedere faptul că în numeroase cazuri, grupuri etnice și religioase diferite trăiesc pe teritorii care se întrepătrund, alcătuind un adevărat mozaic.

Granițele proiectate pe hărțile care însoțesc acest articol încearcă să repare nedreptățile suferite de cele mai importante popoare „înșelate”, cum ar fi kurzii, dar încă nu  rezolvă în mod adecvat aspirațiile creștinilor din Orientul Mijlociu, Bahais, Ismailis, Naqshbandis și multe alte minorități.

Cu toate acestea, trebuie ținut cont de faptul că, fără astfel de revizuiri majore ale frontierelor nu va deveni niciodată posibil în viitor un Orient Mijlociu mai pașnic și mai puțin tensionat.

În ceea ce îi privește pe cei care cred că granițele nu trebuie să se schimbe,  trebuie să le amintim că frontierele nu au încetat niciodată să se modifice de-a lungul secolelor.

Ele se schimbă chiar și acum sub ochii noștri în toată lumea din Congo, și Sudan, până în Kosovo, Ucraina și Caucaz.

Cea mai sensibilă problema de frontieră din Orientul Mijlociu este cea existentă între Israel și vecinii săi arabi.

Problema teritoriilor care înconjoară Ierusalimul, un oraș milenar cu o istorie însângerată, este strâns legată de rezolvarea ansamblului problemelor din Orientul Mijlociu.

Cea mai mare nedreptate făcută unui popor în Orientul Mijlociu, este absența unui Kurdistan independent.

Într-adevăr, cele cca. 35 de milioane de kurzi care trăiesc în regiunea Orientului Mijlociu (cifrele nu sunt precise, deoarece niciun stat nu a permis vreodată un recensământ onest), reprezintă cel mai mare grup etnic din lume fără un stat propriu.

Mai rău, kurzii au fost asupriți de toate popoarele care au invadat teritoriul  din antichitate până în zilele noastre.

SUA și partenerii săi de coaliție au ratat șansa istorică de a corecta această imensă nedreptate după căderea Bagdadului și prăbușirea dictaturii lui Saddam Hussein.

 Irakul, un stat artificial, ar fi trebuit împărțit imediat în trei state mai mici.   

Kurzii din Turcia au îndurat zeci de ani  de opresiune militară și de violentă demonizare, al cărei scop era distrugerea identității lor naționale.

După ce situația kurzilor din Turcia s -a ușurat oarecum în ultimul deceniu, represiunea s-a intensificat din nou în ultima vreme.

Kurzii din Siria și Iran s-ar grăbi fără îndoială să se alăture unui Kurdistan independent, dacă acest lucru ar fi posibil.

Refuzul democrațiilor lumii de a sprijini independența kurzilor, înseamnă în primul rând  nesocotirrea flagrantă a drepturilor  acestui popor străvechi și mai ales ignorarea faptului că un Kurdistan Liber, care s-ar întinde de la Diyarbakir prin Tabriz, ar fi cel mai pro-occidental stat din Asia.

O reașezare teritorială  în regiune ar putea face ca provinciile majoritare sunnite ale Irakului să aleagă în cele din urmă să se unească cu Siria, care la rândul ei și-ar pierde litoralul în urma creerii unui  Liban Mare, orientat spre Mediterana – Fenicia  renăscută.

La sud, în teritoriul majoritar șiit din vechiul Irak s-ar putea forma  un stat arab cu o mare deschidere la litoralul Golfului Persic.

Iordania își va păstra teritoriul actual, cu o oarecare expansiune spre sud, în detrimentul regatului saudit.

La rândul său,   Arabia Saudită va suferi  pierderi teritoriale  la fel de mari ca și Pakistanul.

Arabia Saudită,  va fi  împărţită astfel: în jurul oraşului-sfânt Mecca se va crea Statul Islamic Sacru, Yemen-ul va primi o parte din sudul actual al Arabiei Saudite, iar partea de nord-est va fi  înglobată noului Stat Arab Şiit.

E interesant că statul Irak va dispărea în urma aceastei reîmpărţiri, în locul său creându-se următoarele ţări:

în nord va fi Kurdistanul (care va fi locuit de kurzi), în vest Iraq-ul sunnit, cu centrul Bagdad (capitala), iar în sud, Statul Arab Şiit.

Cel mai câştigat din această împărţire va fi, categoric, Statul Arab Şiit, căci el va îngloba efectiv cele mai multe din rezervele petroliere ale ţării.

Iranul ar pierde o mare parte din teritoriul său  în favoarea unificării Azerbaidjanullui, a Kurdistanului independent, a Statului  Șiit Arab și a Balucistanulului Liber, dar ar câștiga provinciile din jurul orașului Herat în Afganistanul de astăzi – o regiune cu care are o afinitate istorică și lingvistică strânsă.

De fapt, Iranul va deveni din nou un stat etnic persan, cea mai dificilă întrebare fiind dacă trebuie să păstreze sau nu portul Bandar Abbas sau să-l predea statului Shiit Arab.

Ceea ce ar pierde Afganistanul în Persia în vest, ar câștiga în est, întrucât triburile care trăiesc în regiunea de nord-vest a frontierei  Pakistanului ar fi reunite cu conaționalii lor afgani.

Pakistanul, un alt stat nenatural, și-ar pierde teritoriul Baluș în fața Baluchistanului liber. Restul „natural” al Pakistanului s-ar afla în totalitate la est de Indus, cu excepția unui pinten spre vest, lângă Karachi.

În ceea ce privește Emiratele Arabe Unite, acestea ar putea fi încorporate în statul Shiit Arab de la Golful Persic (un stat care ar contrabalansa Iranul persan). 

Dubaiul , Kuweitul și Omanul ar rămâne în limitele lor actuale, scrie //magnanews.ro harta-noului-orient-mijlociu/

În fiecare caz, aceste  ipotetice reașezări ale granițelor reflectă afinități etnice sau religioase – în unele cazuri, ambele.

Studierea hărții revizuite, în contrast cu harta care ilustrează granițele de astăzi, relevă marile greșeli care s-au făcut în trasarea frontierelor de către francezi și englezi în secolul XX.

Corectarea granițelor pentru a reflecta voința oamenilor pare a  fi imposibilă.

Deocamdata. Dar timpul și inevitabilele vărsări de sânge  vor  duce la apariția unor granițe noi și naturale.

Babilonul a căzut de mai multe ori, nu-i așa?

Mișcările actuale din Orientului Mijlociu reflectă o situație care se înrăutățește, nu se îmbunătățește. 

Într-o regiune în care se manifestă  cele mai grave aspecte ale naționalismului și în care cele mai virulente aspecte ale religiei amenință să devină predominante, SUA și aliații săi  se pot confrunta cu crize fără de sfârșit. 

• • •

Imagine similară

Cine ar câștiga și cine ar pierde ?

Câștigători :

Afganistan

Statul Shia Arab

Armenia

Azerbaidjan

Baluchistan gratuit

Kurdistan liber

Iran

Statul sacru islamic

Iordania

Liban

Yemen

Perdanți :

Afganistan

Iran

Irak

Israel

Kuweit

Pakistan

Qatar

Arabia Saudită

Siria

Turcia

Emiratele Arabe Unite

(West Bank) malul de vest al Iordanului.

Noțiunea de „Noul Orient Mijlociu” a fost introdusă în iunie 2006 la Tel Aviv de către fostul secretar de stat american Condoleezza Rice, pentru a-l înlocui pe vechiul „Marele Orient Mijlociu”.

Această schimbare în frazeologia politicii externe, coincide cu inaugurarea terminalului petrolier Baku-Tbilisi-Ceyhan.Anunţul a fost, de fapt, o confirmare a „drumului militar” anglo-americano-israelit din Orientul Mijlociu.

Acest proiect a fost planificat de ani de zile şi constă în crearea unui „arc de instabilitate, haos şi de violenţă”, din Liban şi Palestina, până în Siria şi Iraq, şi mai departe către Golful Piersic, Iran şi Afghanistan, graniţa estică a NATO.

Tot atunci a mai fost lansat un alt termen intitulat „haos constructiv”, adică prin violenţă şi revoltă să se redeseneze harta Orientului Mijlociu, în conformitate cu obiectivele şi nevoile geostrategice ale Statelor Unite şi Israelului.

E interesant de urmărit în perioada următoare evoluţiile din Orientul Mijlociu şi dacă ele vor confirma tranziția spre Noul Orient Mijlociu care se prefigurează.

Evoluțiile recente din  Siria au pus cu acuitate problema dacă harta Orientului Mijlociu este viabilă, scrie adev.ro/pbgad5

Foto: Media

Zonele locuite de kurzi

CINE SUNT KURZII?

Aproximativ 35 de milioane de kurzi locuiesc în regiunea montană care se întinde pe granițele Turciei, Irakului, Siriei, Iranului și Armeniei.

Poporul kurd constituie al patrulea cel mai mare grup etnic din Orientul Mijlociu, dar nu au obținut niciodată un stat național permanent.

De unde vin kurzii?

Kurzii sunt unul din popoarele băștinașe din câmpiile Mesopotamiei și zonele muntoase din sud-estul Turciei, din Siria de nord-est, din nordul Irakului, din nord-vestul Iranului și din sud-vestul Armeniei.

Astăzi, kurzii formează o comunitate distinctă, unită prin rasă, cultură și limbă, chiar dacă nu are un dialect standard.

Majoritatea kurzilor sunt musulmani sunnți, dar mulți dintre ei au aderat la o serie de religii și crezuri diferite

De ce nu au stat?În ciuda unei lungi istorii, kurzii nu au avut niciodată un stat național.

La începutul secolului XX, mulți kurzi au început să ia în considerare crearea unei patrii – denumită în general “Kurdistan”.

După primul război mondial și înfrângerea Imperiului Otoman, aliații occidentali victorioși au prevăzut un stat kurd în Tratatul de la Sevres, din 1920.

Această speranță a fost spulberată trei ani mai târziu, prin Tratatul de la Lausanne, care a stabilit granițele Turciei moderne și nu a prevăzut un stat kurd, lăsându-i pe kurzi să aibă statut minoritar în țările în care locuiau.

În ultimii 80 de ani, orice mișcare a kurzilor de a înființa un stat independent a fost reprimată brutal.

De ce este Turcia reticentă să ajute kurzii?

Există o ostilitate profundă între statul turc și kurzii care locuiesc în Turcia, care reprezintă între 15% și 20% din populația țării.

De-a lungul generațiilor, kurzii au primit un tratament dur din partea autorităților turce.

Ca răspuns la revoltele din anii 1920 și 1930, Turcia a interzis folosirea numelui kurd și costumele naționale kurde, ​​utilizarea limbii kurde a fost restricționată și existența unei identități etnice kurde a fost respinsă, kurzii au primit numele de  “mocani turci” .

În 1978, Abdullah Ocalan a înființat PKK, care a cerut Turciei recunoașterea unui stat independent kurd. Șase ani mai târziu, grupul a început o luptă înarmată. De atunci, mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise și sute de mii de persoane strămutate. Liderul PKK, Abdullah Ocalan, a fost condamnat pe viață și întemnițat de Turcia în 1999.

Mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise după lansarea luptei armate de către PKK,  în 1984.

În anii 1990, PKK și-a reluat cererea de independență, cerând, de data acesta, o mai mare autonomie culturală și politică, dar a continuat să lupte. În 2013, după ce au avut loc discuții secrete, PKK a convenit asupra încetării focului.

PKK a revenit la luptă, în iulie 2015, după ce un sinucigaș ISIS a ucis, într-un atac cu explozibili, 33 de tineri activiști în orașul Kuruc, lângă granița siriană. PKK a acuzat autoritățile turce de complicitate și a atacat soldații turci și poliția.

Guvernul turc a lansat ceea ce a numit un “război sincronizat împotriva terorii” împotriva PKK și ISIS.De atunci, câteva mii de persoane, inclusiv sute de civili, au fost ucise în ciocniri din sud-estul Turciei.

Ce doresc kurzii din Siria?

Kurzii reprezintă între 7% și 10% din populația Siriei. Înaintea revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad ,care a  început în 2011, cei mai mulți kurzi locuiau în capitala Damasc și orașul  Alep, precum și în trei zone disipate din jurul Kobane, Afrin și orașul nord-estic Qamishli.

Kurzii sirieni au fost mult timp suprimați și le-au fost negate drepturile fundamentale. În 1960, Siria confiscat terenurile a 300.000 de kurzi și le-a distribuit arabilor în încercarea de a “arabiza” regiunile kurde.

În 2011, când revolta împotriva regimului Assad a evoluat într-un război civil, principalele partide kurde au evitat în mod public să ia parte. La mijlocul anului 2012, forțele guvernamentale s-au retras din zonele locuite de kurzi pentru a se concentra pe lupta împotriva rebelilor în alte părți a le țării, iar grupurile kurde au preluat controlul în urma lor.

YPG a apărut ca un aliat cheie al luptei forțelor coaliției conduse de SUA împotriva ISIS.

În ianuarie 2014, partidele kurde. inclusiv Partidul Democrat al Uniunii Democrate (PYD), au declarat crearea “administrațiilor autonome kurde” în cele trei “cantoane” din  Afrin, Kobane și Jazira.

În martie 2016, au anunțat înființarea unui “sistem federal” care include în principal zonele arabe și turkmene capturate de la ISIS.

Declarația a fost respinsă de guvernul sirian, de opoziția siriană, de Turcia și de SUA.

PYD declară că nu caută independență, dar insistă că orice reglementare politică care să pună capăt conflictului din Siria trebuie să includă garanții juridice pentru drepturile kurde și recunoașterea autonomiei kurde.

Kurzii din Irak

 Când Irakul a fost înfrânt în războiul din Golf, în 1991, SUA și aliații săi au impus o zonă care să permită kurzilor să se bucure de autonomie.   În septembrie 2017, a avut loc un referendum asupra independenței atât în regiunea Kurdistan, cât și în zonele în litigiu , inclusiv Kirkuk.

Referndumul a întâmpinat opoziția guvernului central irakian.

Populația din zonele locuite de kurzi au susținut în mod decisiv independența prin referendumul din septembrie 2017.

Mai mult de 90% din cele 3,3 milioane de persoane care au votat au sprijinit secesiunea, consemnează  https://www.cadranpolitic.ro/cine-sunt-kurzii/

Oficialii KRG au declarat că rezultatul le-a dat un mandat pentru începerea negocierile cu Bagdadul, dar prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a cerut ca referendumul să fie anulat.

În octombrie 2017, forțele pro-guvernamentale irakiene au reluat teritoriul controversat deținut de kurzi.

Pierderea zonei Kirkuk și a venitului realizat din petrol a fost o lovitură majoră dată aspirațiilor poporului kurd pentru crearea propriului stat.

28/11/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fabrica de trolli ruși de la Sankt Petersburg a fost atacată de Comandamentul cibernetic al SUA

 

 

Primul atac cibernetic al Pentagonului împotriva Rusiei a vizat ”fabrica de trolli” din St Petersburg 

Din noiembrie 2018, Comandamentul cibernetic al SUA a efectuat un atac cibernetic împotriva ”Agenției de Cercetare pentru Internet” din St Petersburg, cunoscută drept ”fabrica de trolli”, blocând de la distanță accesul la Internet pentru toți angajații acesteia.

Potrivit The Washington Post, acesta a fost primul atac de acest fel împotriva Rusiei.

La rândul său, Washington Post a relatat că armata americană a întrerupt accesul la internet al unei „fabrici de trolli” ruşi acuzaţi că încercau să-i influenţeze pe alegătorii americani la 6 noiembrie 2018, ziua alegerilor pentru Congres,

Atacul a fost lansat în ziua alegerilor și a durat câteva zile, pe durata numărarii voturilor.

Pentagonul a considerat că astfel a fost exclusă posibilitatea susținerii unei campanii care să pună la  îndoială rezultatele alegerilor.

Totodată, potrivit site-ului Departamentului de Stat, Statele Unite au extins lista de sancțiuni împotriva Rusiei, incluzând suplimentar un număr de 33 de cetățeni și companii din Rusia legate de sfera de apărare și servicii de informații .

Pe lista de sancțiuni au fost adăugate  „Agenția de Cercetare pe Internet“ – cunoscuta drept ”fabrica de troli” – companiile lui Evgheni Prigojin – „Concord Management and Consulting“ și „Concord Catering“ – precum și însuși Prigojin, care este considerat fondatorul „fabricii de troli“ din Sankt-Petersburg. ”Concord” și ”Agenția de Cercetare pe Internet”,  sunt acuzate în SUA că au intervenit în alegerile prezidențiale.

În același timp, din octombrie 2018, Statele Unite au trimis mesaje cu avertismente adresate angajaților ”Agenției de Cercetare pentru Internet” și hackerilor care cooperează cu GRU.

În mesajele transmise,  serviciile secrete din SUA au anunțat ca au cunostință de numele reale ale hackerilor și că urmează ca aceștia să fie deferiți justiției.

Potrivit NBC News, președintele american Donald Trump a aprobat personal atacul cibernetic împotriva ”fabricii de trolli” din Rusia.

 

 

 

Rusul care a vorbit despre perioada în care a lucrat la „ferma de troli” a fost arestat de autorităţile de la Kremlin

 

Foto: Sediul Agenţiei de Cercetare pentru Internet din Rusia  

 

 

Cum funcţionează  o fabrică de trolli rusească

Serviciul de socializare ”Twitter” a dezvăluit o arhivă cu milioane de tweet-uri și alte materiale, inclusiv circa 4.000 de conturi legate de ”Agenția de Cercetare pentru Internet” din St. Petersburg (Rusia), cunoscuta drept ”fabrica de trolli”, pe care autoritățile americane au acuzat-o anterior de amestec în alegeri.

Compania este condusa de omul de afaceri Evgheni Prigojin, un confident al lui Vladimir Putin. 

O armată de postaci din Rusia foloseste internetul şi rețelele de socializare pentru a promova politica lui Vladimir Putin.  Sunt sute, mii, nimeni nu ştie exact.

„Există o clădire la Sankt Petersburg cu sute de angajaţi – și cu un buget de milioane de dolari – a căror misiune este să manipuleze opinia publică în unele ţări”, afirma  în 2017 Philip Howard, autorul unui studiu legat de manipularea online, descriind Agenţia de Cercetări în Domeniul Internetului.

Howard puncta și faptul că propaganda online „este unul dintre cele mai puternice instrumente noi împotriva democraţiei”.

Dacă publicul știe destul de multe despre modul în care funcţionează Agenţia de Cercetări în Domeniul Internetului, acest lucru se datorează în mare parte curajului jurnaliștilor din Rusia, notează jurnaliștii Ben Nimmo și Aric Toler, într-un articol pentru Global Instigative Journalisme Network.

Agenţia s-a înfiinţat destul de recent – ea a fost înregistrată în Registrul Unic de Stat al entităţilor juridice rusești în 26 iulie 2013, scrie Novaia Gazeta.

Sutele de troli angajaţi aici au sarcina de a livra anumite idei, în diferite forme – postări pe bloguri sau reţele sociale, comentarii pe site-uri de știri și răspunsuri la alte comentarii.

Universitatea Oxford și analiștii Graphika au efectuat o investigație la cererea Comitetului de Informații al Senatului SUA, rezultatul acesteia confirmând amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA care, în 2016, au fost câștigate de Donald Trump.

Raportul pregătit pentru Senat a fost „cea mai cuprinzătoare analiză a campaniei de dezinformare lansată de Rusia”, scrie The Washington Post, citând proiectul de document.

Potrivit studiului, campania lansată de Rusia în sprijinul lui Donald Trump a folosit cele mai importante platforme sociale și media – Facebook, Twitter și Google – pentru a posta milioane de mesaje, videoclipuri și fotografii.

Tema raportului a fost activitatea ”Fabricii de trolli” din Rusia (”Agenției de cercetare în Internet”), precum și a conturilor false și a multimii de Internet Bot.

Analizand activitatea acestor trolli, specialiștii au ajuns la concluzia că intensificarea activităților lor a coincis în timp cu evenimentele-cheie ale campaniei prezidențiale din Statele Unite, inclusiv congresele partidelor și dezbaterile candidaților prezidențiali.

Peste 99% din activitate – like-uri, repostare, evenimente – au provenit de pe 20 de pagini create pe  Facebook, în special de ”Being Patriotic”, ”Heart of Texas”, ”Blacktivist” și ”Army of Jesus”.

20 cele mai populare pagini au adunat în total 39 de milioane de like-uri, au organizat 31 de milioane de acțiuni și au postat 3,4 milioane de comentarii.

Potrivit experților, este posibil ca campania rusă sa fi afectat opinia a 124 de milioane de persoane pe Facebook și încă 20 de milioane de persoane pe Instagram.

Cercetătorii remarcă faptul că publicitatea din conturile destinate susținerii atacurilor cibernetice se plătea în ruble, iar paginile „trolilor” erau legate de numere rusești.

Adresele IP ale administratorilor de pagini duceau la St. Petersburg – acolo unde se află „fabrica de trolli”, supravegheată de „bucătarul lui Putin” Evgheni Prigojin.

Atunci când opozantul Boris Nemţov a fost ucis, trollilor li s-a cerut să oprească fluxul de postări despre Ucraina și să transmită, în diferite forme, același mesaj: uciderea politicianului e o provocare lansată înaintea mitingului opoziţiei din martie, Nemţov a fost ucis de colaboratorii săi și Kremlinul nu are nicio implicare în crimă – a povestit Lena, fostă angajată a agenţiei, pentru Radio Liberty.

Anton, un alt fost troll, a descris o zi de muncă într-o asemenea agenţie12 ore, în care a scris 126 de comentarii la postările altor angajaţi, 25 la postările utilizatorilor obișnuiţi și încă 10 materiale pentru blog.

Munca de troll e mai bine plătită decât, de pildă, cea a unui medic din Rusia, salariul ajungând la 750 de dolari pe lună, iar angajaţii sunt, de regulă, persoane foarte tinere, studenţi sau masteranzi, controlaţi de un supervizor care verifică dacă și-au atins targetul, dezvăluie Ludmila Savciuk, o jurnalistă care a reușit să se infiltreze pentru două luni în „fabrica de troli”.

Dezvăluirile jurnalistei arată nu doar pregătirea tehnică și dimensiunea agenţiei ori specializarea angajaţilor din departamentele ei, ci și faptul că vechea propagandă sovietică are aici odrasle cu care se poate mândri.

Una dintre obligațiile  angajaţilor este aceea de a scrie într-o manieră pozitivă despre guvern, fiindu-le livrate informaţii în acest sens, dar și linii directoare despre modul în care trebuie prezentată activitatea acestuia: „de exemplu, (să scriem) că viaţa este din ce în ce mai frumoasă și că trăim din ce în ce mai bine. Iar dacă este vorba de SUA, trebuie să facem totul pentru ca cititorul să concluzioneze că oamenii de acolo trăiesc prost și că nu le merge bine”.

Între acest gen de directive, pe de o parte, și discursurile vituperante despre „agenţii imperialismului” sau lozinca stalinistă „Viaţa a devenit mai bună, tovarăși, viaţa a devenit mai veselă!”, pe de altă parte, legăturile sunt destul de străvezii.

Aşa-numiţii „trolli” lucrează la negru, fără nicio formă de contract, iar banii îi primesc cash. Principalul este să scrii laudativ despre conducerea actuală a Rusiei şi să postezi comentarii furioase la adresa Occidentului.

Postacii care lucrează în încăperi special amenajate sunt monitorizaţi permanent cu ajutorul camerelor de supraveghere. Nu au voie să spună nimănui cu ce se ocupă.

Îşi schimbă ID-urile în fiecare zi şi administrează conturi fictive pe reţele de socializare. Primesc cam 600 de euro – un venit destul de bun în vremuri de criză.

A trebuit să scriu despre Putin, că a făcut lucruri grozave, că este un tip super. A trebuit însă să scriu şi insulte la adresa opoziţiei, a povestit Olga Maltseva, fost „troll”.

Este aceeaşi maşină de propagandă ca şi televiziunea rusă. Aceleaşi subiecte care sunt prezentate la televizor, toate sunt răspândite de troli.  Doar publicul ţintă este diferit. Este pentru cei tineri, care nu urmaresc emisiunile TV, însă navighează tot timpul pe internet, a spus şi Liudmila Savciuk, fost „troll”.

Guvernul rus neagă că ar avea vreo legătură cu armatele de postaci şi că ar fi în spatele operaţiunilor online, însă propaganda online a Kremlinului e o dovadă că adevărul  poate călcat în picioare oricând acest lucru e util puterii, chiar și (sau mai ales) în era internetului.

 

 

Surse: 

 

http://www.paginaderusia.ro/primul-atac-cibernetic-al-pentagonului-impotriva-rusiei-a-vizat-fabrica-de-troli/

https://semneletimpului.ro/international/asia/rusia/dezvaluiri-din-spatele-culiselor-cum-functioneaza-o-fabrica-de-troli.html

http://stiri.tvr.ro/un-tribunal-din-sankt-petersburg-a-recunoscut-existenta-fabricilor-de-trolli_814286.html#view

 

adev.ro/pbkjkx

28/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOSARE ISTORICE. UNIUNEA SOVIETICĂ A FOST PRINCIPALUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

Imagini pentru hitler si stalin photos

 Foto: STALIN  ŞI HITLER

STALIN – ADEVĂRATUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. 

 

Istoria lumii are încă numeroase evenimente neelucidate…

În condiţiile în care istoricii şi cercetătorii din diferite domenii ne dezvăluie amănunte dintr-o lume veche de mii de ani, cum e posibil ca evenimente cruciale din istoria contemporană să nu fie desluşite integral?

De ce opinia publică este în continuare minţită şi dezinformată?

Unul din marile secrete ale istoriei contemporane este şi acela al cunoaşterii adevăratului instigator al celui de Al Doilea Război Mondial.

 

HITLER 

 

 

În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler, după numele de fată al mamei lui) se făcea remarcat prin talentul oratoric.

Ocultist şi esoterist, acesta a aderat la organizaţia ce va întemeia DAP (grupul de activitate german), din care mai târziu  se vor naşte NSDAP (Partidul naţional socialist german) şi SS- ul.
„Încă de la 20 de ani (afirmă Theodor Morell, doctorul său), Hitler a fost înclinat spre misticism şi lua droguri. 

De altfel, în ultimii 6 ani ai vieţii sale, Hitler lua curent stupefiante şi calmante.
Pe 29 ianuarie 1933, Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei, iar pe 27 februarie a fost înscenată incendierea Reichstagului, care a dus la interzicerea partidului comunist.

Momentul instaurării oficiale a dictaturii naziste a fost data de 24 martie 1933, când a fost adoptată legea care acorda guvernului lui Hitler puteri depline.

Prin decesul preşedintelui Reichului, mareşalul Hindenburg, la 2 august 1934, Adolf  Hitler a preluat prin decret funcţia de preşedinte.

Noua ideologie nazistă se va impune total în Germania, iar lui Hitler îi era deschis drumul spre dictatură.
În noiembrie 1933, Statele Unite au recunoscut guvernul sovietic.

 Încă de la începuturile instaurării dictaturii, Hitler a fost preocupat de dezvoltarea rapidă a armatei germane,şi în acest scop a colaborat strâns cu Stalin.

De asemenea Statele Unite şi Germania au pus la cale o „nouă ordine” în „lume”, vârful de lance fiind Germania lui Hitler.
Aşa se face că nazismul german şi fascismul lui Mussolini, au ajuns la putere prin susţinerea generoasă a Marii Finanţe Mondiale şi a Statelor Unite ale Americii, care se vedeau ameninţate de mişcările şi revoluţiile socialiste propagate de Uniunea Sovietică.

În 1940, înainte de a fi asasinat, Troţki va scrie : „Fascismul este continuarea capitalismului, o tentativă de prelungire a vieţii capitaliste prin mijloacele cele mai bestiale şi cele mai monstruoase.
Capitalismul a putut recurge la fascism (şi la nazism-n.n.) numai pentru că proletariatul nu a reuşit să înfăptuiască, la timp, revoluţia socialistă”.

După Primul Război Mondial, forţele armate ale Germaniei au fost drastic reduse, iar pe întregul teritoriu au fost desfiinţate poligoanele şi terenurile de pregătire militară.

Cadrele militare germane nu s-au pregătit pe teritoriul lor, ci…pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Stalin le-a facilitat ofiţerilor şi subofiţerilor nemţi toate condiţiile de instruire : le-a pus la dispoziţie terenuri de pregătire şi poligoane de tragere, ofiţerii germani urmau cursuri de specialitate şi absolveau instituţii militare în Uniunea Sovietică, iar piloţii germani se instruiau pe avioanele de luptă sovietice.

Pe atunci,Uniunea Sovietică producea cele mai performante şi puternice tancuri din lume, iar Stalin le-a facilitat germanilor pregătirea pe aceste tancuri.

Mai mult, le-a dat acces liber în uzinele producătoare de armament greu, le-a pus la dispoziţie artileria.
Se pune întrebarea : de ce Stalin nu a precupeţit nici mijloacele nici forţele de care dispunea pentru a sprijini renaşterea militară a Germaniei ?

Răspunsul este deosebit de simplu: trebuiau create condiţiile pentru declanşarea unui război mondial în urma căruia el să pună stăpânire pe Europa…

Înainte de a trece la tratarea problemei propuse, este important răspunsul la întrebarea: cine a declanşat cel de Al Doilea Război Mondial?

Majoritate istoricilor vor răspunde: Hitler.

Ei bine, nu e aşa!

ISTORIA ÎNCEPUTULUI CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL VA TREBUI RESCRISĂ.

 

Foarte multe materiale şi lucrări care tratează tema originilor celui de-Al Doilea Război Mondial confirmă  concluzia cotidianului francez „Liberation”:

„Toate intuiţiile noastre în ce priveşte Moscova şi-au găsit confirmarea: ei au declanşat cel de al doilea război mondial!” Incredibil, nu?

La rândul său, şi publicaţia elveţiană „Tribune de Geneve” arăta că: „Până la Suvorov (agent secret de frunte al GRU), spionul militar sovietic care a dezertat   şi a scris două cărţi extraordinare, „Cenuşă sub epoleţi” şi „Spărgătorul de gheaţă”în care dezvăluia rolul de primă mâmă jucat de URSS în declanşarea războiului mondial.
„Istoria a fost bulversată…” (Times) şi „Toate tabuurile au fost sparte.

Suvorov ne spune clar: nu ştiţi nimic” (Stern).

Uniunea Sovietică a participat la cea mai mare conflagraţie mondială din 1939, încă din prima zi.

Cei interesaţi, mistificatorii comunişti, au creat legenda „atacului de către Germania nazistă” şi…de aici a început „Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi „Lupta pentru eliberarea ţărilor de sub ocupaţia hitleristă”…

 

STALIN RECUNOŞTEA: DE VINĂ NU ERA GERMANIA!

 

La întrebarea: Cine a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial?, răspunsul este unanim: Germania nazistă, care la 1 septembrie 1939 a invadat Polonia, dar nenumăratele documente de arhivă, mărturiile combatanţilor, analiza minuţioasă a acţiunilor de luptă, scot în evidenţă un lucru uluitor: adevăratul instigator al celui de-al Doilea Război Mondial a fost Uniunea Sovietică, respectiv Stalin şi serviciile secrete ale Uniunii Sovietice !

La 18 septembrie 1939, printr-o notă oficială, Guvernul sovietic acuza că cea care se face vinovată de izbucnirea războiului este Polonia.
Iată în continuare un document inedit:
„Redactorul Pravdei s-a adresat tovarăşului Stalin cu întrebarea:

„Cum apreciază tovarăşul Stalin informaţia agenţiei Havas despre „cuvântarea lui Stalin”, care zice-se, ar fi fost rostită în „Biroul Politic la 19 august” şi unde şi-ar fi exprimat ideea că „războiul trebuie să continue cât mai mult se poate, pentru a fi epuizate părţile în conflict ?”.
Tovarăşul Stalin a transmis următorul răspuns:

„Această informaţie a agenţiei Havas, ca şi multe altele ale acesteia, reprezintă o minciună. Fireşte, nu pot să ştiu în ce cafe-şantan a fost fabricată această minciună.

Dar oricât ar minţi domnii de la Havas, nu pot nega următoarele:
a)nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci Franţa şi Anglia au atacat Germania, luându-şi asupra lor responsabilitatea pentru acest război;
b) după primele acţiuni militare, Germania s-a adresat Franţei şi Angliei cu propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a sprijinit sincer propunerile de pace ale Germaniei, „căci ea a considerat şi continuă să considere că încheierea cât mai curând posibilă a războiului ar uşura în mod radical situaţia tuturor ţărilor şi popoarelor”;
c) cercurile conducătoare al Angliei şi Franţei au refuzat în mod grosolan propunerile de pace ale Germaniei, la fel şi încercările Uniunii Sovietice de a se ajunge la o grabnică încheiere a războiului.
Acestea sunt faptele
Ce argumente aduc, împotriva acestor fapte, politicienii de la cafe-şantan, de la agenţia Havas?
I.V.Stalin” 
Iată însă că la 5 mai 1941, într-o cuvântare secretă, ţinută în faţa absolvenţilor Academiei militare, Stalin numea un alt vinovat: Germania   .
La sfârşitul războiului, Stalin lărgea cercul „vinovaţilor”, afirmând că Al Doilea Război Mondial a fost declanşat de toate ţările capitaliste, inclusiv Suedia şi Elveţia.
Principlaul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, declara:

„Vinovaţii războiului nu au fost numai imperialiştii Germaniei, ci ai întregii lumi”.
În spatele tuturor acestor declaraţii,propaganda sovietică şi acum cea rusă  au ascuns şi ascund, în continuare, rolul lor de instigatori ai războiului şi au mistificat şi continuă să mistifice istoria.

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„FĂRĂ STALIN, N-AR FI EXISTAT HITLER”

 

 

După moartea lui Lenin, Stalin a făcut-o pe modestul,deşi cuvintele lui Lenin pe patul de moarte despre Stalin care „a concentrat deja în mâinile sale o putere imensă” spun totul.

Fiind viclean,nu s-a căţărat de la început la putere. A fost preocupat să-şi consolideze puterea personală, după care, în alianţă cu Zinoviev şi Kamenev,l-a îndepărtat de la putere pe Troţki.

Apoi,în alianţă cu Buharin, îi îndepărta pe primii doi, pentru ca mai târziu să-l elimine şi pe acesta.

Folosindu-se de Iagoda, Stalin înlătura de la putere generaţia cekiştilor lui Dzerjinski, pentru ca apoi, cu sprijinul lui Ejov, să-l îndepărteze şi pe Iagoda. În cele din urmă, s-a sprijinit pe criminalul Lavrenti Beria – „Sabia Revoluţiei”, cu care va forma celebrul „tandem al morţii”, care are la activ mai mulţi morţi decât Hitler.

Încă din 1927, Stalin declara că al doilea război imperialist este inevitabil şi că drept urmare, inevitabilă este şi intrarea Uniunii Sovietice în război.

„Noi vom intra, dar vom intra ultimii, ca să punem pe talerul cântarului greutatea care să atârne cel mai greu”.

Pe Stalin, cel mai bine l-a înţeles şi descifrat Lev Troţki. Şi nu a făcut nici un secret din aceasta.

El ştia cel mai bine ce se înseamnă comunismul şi Armata Roşie şi îl cunoştea cel mai bine pe Stalin.

Activitatea sa era deosebit de laborioasă: autor al revoluţiei comuniste, făuritor al Armatei Roşii, reprezentantul sovietic la convorbirile de pace de la Brest, şi primul conducător al diplomaţiei sovietice.
Dacă nici un lider occidental şi nici Hitler nu l-au înţeles pe Stalin şi politica sa ascunsă, Troţki a fost primul care i-a înţeles locul.

În 1936 el  spunea: „Fără Stalin n-ar fi existat Hitler, n-ar fi existat Gestapo!”, iar în noiembrie 1938 mărturisea:

„Stalin a dat mână liberă lui Hitler şi adversarilor săi şi a împins Europa în război”.

Aceste cuvinte erau spuse când Stalin nu dăduse încă directiva de pregătire a cotropirii Poloniei.

„REPUBLICA SOCIALISTĂ SOVIETICĂ MONDIALĂ

 

În sprijinul afirmaţiei că Stalin dorea declanşarea unui război în Europa, după care „să treacă la eliberarea ţărilor cucerite”,venea şi „Declaraţia de constituire” a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – (URSS),care prevedea că este primul pas în crearea Republicii Socialiste Sovietice Mondiale.

În  Declaraţie se prevedea ca numărul de republici să se extindă până când întreaga lume va intra în componenţa URSS.
Pentru a-şi atinge scopul – declanşarea unui război în Europa -,începând din 1927, Stalin şi-a concentrat eforturile în două direcţii.

Pe de o parte, sprijinea Germania pentru a deveni o mare putere militară, iar pe de altă parte a început industrializarea URSS-ului pe cincinale şi pregătirea Armatei Roşii pentru acţiuni exclusiv ofensive.

Anterior am specificat cum a sprijinit pregătirea cadrelor militare germane.

..Şi acum trebuie pusă întrebarea firească : dacă Stalin ar fi dorit cu orice preţ pacea,de ce a sprijinit renaşterea militară a Germaniei ?”

Răspunsul vine de la sine : cunoştea spiritul revanşard al Germaniei şi a pregătit-o, alături de Statele Unite împotriva Europei.

Iar după ce a pregătit-o, a desfăşurat o acţiune diabolică pentru ca, în fruntea ei, să ajungă  liderul fanatic şi nebun : Adolf Hitler.

O teorie absolut falsă,frecvent vehiculată de analiştii militari şi căreia i se dă credit şi în zilele noastre este că la declanşarea Războiului Al Doilea Mondial Uniunea Sovietică avea o armată slab dotată şi prost instruită…
Pentru victoria comunismului în URSS şi dotarea Armatei Roşii cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, o contribuţie hotărâtoare şi-au adus-o Statele Unite.

Pentru aceasta, între cele două ţări s-a desfăşurat un „comerţ paşnic”,în baza programului de asistenţă cunoscut sub numele de Land Lease, prin care Armatei Roşii i s-au furnizat armament şi tehnică de luptă în valoare de peste 11 miliarde de dolari.

Acest program a servit drept scop pentru a înstrăina o parte din tehnologia militară americană. Generalul John R.Deane,secretarul şefilor de Stat-Major de la Washington pe toată durata războiului a afirmat :

”Politica noastră era să punem la dispoziţia Rusiei orice nouă descoperire în domeniul electronicii sau în alte domenii. În fiecare lună primeam o listă revăzută cu echipamente militare americane secrete despre care putea fi informată Rusia…Nu am pierdut nici o ocazie de a furniza Rusiei echipament,arme sau informaţii”.

Trebuie precizat că la 2 februarie 1934, preşedintele Franklin Delano Roosevelt, printr-un ordin al executivului, a creat Banca de Import-Export pentrua garanta creditele comerciale acordate altor ţări,în special Uniunii Sovietice.

Pe lângă aceasta,banca era împuternicită să acorde împrumuturi. În acelaşi timp, băncile particulare au primit aceeaşi împuternicire.

Toate trebuiau să sprijine Uniunea Sovietică în a achiziţiona orice bunuri produse de industria americană.

Chase Mnhattan,controlată de familia Rockefeller,a fost prima care s-a implicat în acest gen de operaţiuni financiare.
În cadrul programului amintit, Statele Unite au dat sovieticilor 20.000 de avioane de toate tipurile, 400.000 de camioane, 800.000 de tancuri,fără a mai enumera întregul armament,alimentele şi medicamentele.

Au mai fost vândute echipamente de comunicaţii, radiogoniometre, radio-locatoare,tehnologiile pentru fabricarea diferitelor tipuri de avioane .

Organizaţia Inginerilor Americani a construit câteva aeroporturi în Uniunea Sovietică. Relaţiile dintre cele două state au fost permanente şi foarte strânse.

Omul de legătură din partea americanilor a fost maiorul Racey Jordan, iar din partea sovieticilor colonelul Anatoli Katikov.
Un inginer american a fabricat avionul de vânătoare MIG-15,care funcţiona cu un motor construit de firma Rolls Royce din Marea Britanie !

MINISTERUL APĂRĂRII AL URSS SE PREGĂTEA…DE ATAC

Năpustindu-se asupra democraţiilor occidentale, Hitler i-a dat lui Stalin dreptul moral de a declanşa „Eliberarea Europei”.

Istoricii sovietici au scris mii de lucrări, cărţi şi documentare de istorie. Însă în nici una nu amintesc şi nu explică de ce Stalin, încă din 1927, a început construirea unei tehnici de luptă cea mai performantă pentru acele timpuri.

Şi era destinată exclusiv pentru acţiuni ofensive, nicidecum celor de apărare…
Pentru dotarea Armatei Roşii, Stalin a acordat o atenţie deosebită industriei de armament greu, în special tancuri şi artilerie.

Acest aspect reiese clar şi din informarea pe care colonelul german Heinz Guderian a făcut-o după ce Stalin i-a înlesnit să viziteze uzina de locomotive din Harkov, în 1933.

În afară de locomotive, colonelul german a remarcat că uzina respectivă avea şi o „producţie secundară”: producea 22 de tancuri pe zi!!!

Voi insista puţin asupra caracteristicilor ofensive ale tancului respectiv – marca BT (bistrohnâi tank – tanc rapid): viteza 100 km/h, autonomie de deplasare 700 km, forţarea râurilor adânci pe sub apă; pe drumuri de ţară se deplasa pe şenile iar pe şosela i se scoteau şenilele şi înainta pe roţi.

Se ştie că starea drumurilor în Uniunea Sovietică era foarte proastă, iar autostrăzile erau inexistente. Nici ţările vecine, în special cele din apus, nu stăteau mai bine la acest capitol.

De aici, reiese clar că BT-urile au fost create doar pentru acţiuni pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Sud, unde puteau fi folosite la maximum.

Folosirea lor era posibilă pe teritoriul Uniunii Sovietice doar pe şenile, ceea ce îi îngreuna performanţele. De fapt, când Hitler a atacat URSS, aceste tancuri au fost abandonate.
Reiese că, încă din 1933, Armata Roşie poseda cel mai performant tanc din lume.

Dacă în 1933 o singură uzină producea 22 de tancuri pe zi, cititorul poate face o socoteală aproximativă. Hitler a început războiul având 3.195 de tancuri, adică mai puţin decât producea uzina din Harkov în jumătate de an, în timp de pace.  

Concluzia: Europa trebuia azvârlită în război, pentru ca, apoi, Uniunea Sovietică să intervină în forţă pentru instaurarea comunismului.

Dacă astăzi există posibilitatea ca aceste lucruri să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice, rog cititorii care nu sunt de acord cu ele să-i lase pe comuniştii ruşi să se apere.

Deoarece, prin prisma faptelor prezentate, precum şi a celor care vor urma, cei mai mari călăi ai lumii au fost Stalin şi marii comandanţi militari sovietici.
Mai trebuie să specific că Uniunea Sovietică a fost prima ţară din lume ce a produs tancuri plutitoare, care, într-un război de apărare, nu trebuie să plutească.

Ele sunt destinate doar acţiunilor ofensive. Şi aceste tancuri, la începutul războiului, au fost abandonate.
După sfârşitul războiului, Stalin a afirmat de mai multe ori că şi în ceea ce priveşte performanţele avioanelor sovietice,aviaţia stătea rău. Mistificatorii comunişti au afirmat :

”Da, aveam destule avioane,dar erau de calitate proastă. Cele fabricate înainte de război nu pot fi luate în considerare,deoarece erau îmbătrânite,fără performanţă”.
Dar să vedem care era realitatea relatată de pilotul britanic Alfred Price :

”Cel mai puternic dintre avioanele de vânătoare de serie din lume era,în septembrie 1939,distrugătorul rus I-16,al constructorului Polikarpov…La puterea de foc, I-16 depăşea de două ori avionul Messerschmidt-109E şi aproape de trei ori avionul Spitfire.

Dintre toate avioanele de vânătoare de dinainte de război, I-16 era unic, în sensul că numai el avea apărătoare blindate în jurul pilotului.

Cei care cred că, înaintea celui de-al doilea război mondial, ruşii erau nişte mujici înapoiaţi şi că au evoluat ulterior prin folosirea experienţei germane,trebuie să ţină seama de fapte” .

„La toate acestea,trebuie adăugat că,în august 1939, avioanele de vânătoare sovietice foloseau pentru prima oară în lume, rachete în situaţii de luptă.

Şi încă un fapt : constructorii sovietici au creat unicul avion din lume cu carcasa blindată,un adevărat tanc zburător, numai IL-2 avea opt proiectile cu reacţie de mare putere, fapt ce satisface orice standard de calitate”. 

 Stalin dăduse ordin constructorilor să fabrice avioane pentru situaţia în care nici un avion de vânătoare al inamicului nu va reuşi să se înalţe în aer. Deci,se pregătea de război.

La începutul războiului în dotarea aviaţiei militare americane se afla cel mai bun avion militar de transport din lume – celebrul S-47.

Schiţele avionului au fost transmise specialiştilor sovietici care au construit nu mai puţin celebrul LI-2.

Acest avion era destinat pentru transportul trupelor de desant aerian. Se ştie că acestea,prin excelenţă,sunt destinate pentru acţiuni ofensive,în special pentru cucerirea unor obiective strategice în adâncimea inamicului.
Pregătindu-se pentru război, în 1936 Hitler a înfiinţat trupele de desant aerian, iar la declanşarea conflagraţiei mondiale, numărul militarilor din aceste trupe era de 4.000.

Tătucul  Stalin a fost mai grăbit. El a înfiinţat aceste trupe în 1930,iar la începutul războiului Armata Roşie avea peste 1 milion de paraşutişti  perfect instruiţi, însă, după ce Hitler a atacat Uniunea Sovietică, Stalin nu a putut folosi aceste trupe, pentru că,într-un război de apărare, este imposibil să fie folosiţi atât de mulţi paraşutişti desantişti.

La izbucnirea războiului, ele au fost transformate în unităţi de infanterie.

Nefiind obişnuiţi cu luptele de apărare, au învăţat noile tehnici de luptă din mers. Nemţii i-au măcelărit,pur şi simplu…

Din timp, Stalin a ordonat constituirea mai multor armate de şoc şi supra-şoc, care constituiau Primul Eşalon Strategic şi aveau în componenţă 170 de divizii, fiecare cu misiuni precise.

Spre exemplu, Armata a 9-a de supra-şoc a primit misiunea să „elibereze” Basarabia în iunie 1940.

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„PERIOADA PREBELICĂ” CU…BELICOASA ARMATĂ ROŞIE

Unul dintre secretele cele mai straşnice păzite de mistificatorii comunişti ai istoriei, şi care are regim de „secret de stat”, este data intrării URSS în cel de Al Doilea Război Mondial.

Şi, ca să ascundă adevărul, au pus în circulaţie o dată absolut falsă:  La 22 iunie 1941, când armatele germane au atacat Uniunea Sovietică „Noi trăiam în pace, dar ei au năvălit peste noi”, au spus şi repetă aceşti falsificatori şi, din păcate, această dată este universal recunoscută.

Dacă ar fi să-i dăm crezare, ar rezulta că nu Uniunea Sovietică a început cel de Al Doilea Război Mondial, ci a fost antrenată cu de-a sila în marea conflagraţie mondială. Iar pentru ca această dată să intre în conştiinţa tuturor, falsificatorii sovietici au inventat doi ani de „perioadă prebelică”, care au precedat data de 22 iunie 1941.

Dar să vedem ce s-a întâmplat în aceşti doi ani ai „perioadei prebelice”, în care minciuna este foarte uşor de demascat, chiar prin atitudinea URSS, deoarece, în această perioadă, TOŢI VECINII EUROPENI AI UNIUNII SOVIETICE AU DEVENIT VICTIMELE AGRESIUNII SOVIETICE.

Cum poate fi numită o ţară care cotropeşte alte ţări? Cum poate fi denumită o ţară care, prin ultimatumuri, sub ameninţarea războiului, pretinde teritorii de la un alt stat?

Ei bine, URSS a recurs la toate acestea  în cei doi ani ai „perioadei prebelice”. Cine mai poate afirma atunci că Uniunea Sovietică a intrat în război abia pe 22 iunie 1941?
Precizare necesară: în jurisdicţia internaţională ultimatumul este considerat declaraţie de război.

În septembrie 1939, URSS se declară ţară neutră. Şi imediat intră în „perioada prebelică” Când cucereşte teritorii sau ia cu japca, sub ameninţarea cu declanşarea războiului, alte teritorii care vor însuma o populaţie de peste 23 milioane de oameni.

Se cheamă neutralitate aşa ceva? În această perioadă şi România a avut de suferit mari amputări teritoriale.
În ţările cucerite ori luate cu japca, s-au petrecut crime de război şi scene de coşmar înfiorătoare.

Sunt ucişi zeci de mii de ofiţeri şi soldaţi din ţările ocupate. Floarea intelectualităţii, sute de mii de persoane sunt trimise în Siberia. Are loc o adevărată purificare etnică.
Deschiderea, pentru scurt timp, a arhivelor ex-sovietice, după 1990, a permis cercetătorilor „Imperiului Răului” o primă sondare, pe bază de documente, a adevăratelor dimensiuni ale represiunii comuniste.

Abia în 1989, Sovietul Suprem al URSS a acceptat în sfârşit să recunoască „ilegalitatea criminală a actelor barbare comise în regimul stalinist, faţă de popoare întregi, masiv deportate”.

În aprilie 1936, în decurs de doar trei zile, 36.000 de polonezi din zona frontalieră a Ucrainei au fost deportaţi în Kazahstan. În august 1941, un milion de etnici germani, descendenţi ai coloniştilor germani, instalaţi încă din secolul XVIII, în regiunea Volga, Tul, Krasmodar şi Stavropol, au fost de asemenea deportaţi toţi în Kazahstan.

Numai la această operaţiune au participat 80.000 de militari din trupele NKVD-ului. Această deportare a avut loc sub pretextul că, „populaţia etnică germană ascunde în sânul ei zeci de mii de sabotori şi spioni gata să răspundă la primul apel al lui Hitler” (astfel de deportări în masă vor avea loc şi în anii următori ai războiului: numai în noiembrie 1943 şi mai 1944, sub pretextul că ar fi „colaborat masiv cu ocupantul nazist”, cecenii, inguşii, tătarii din Crimeea, karatciaii, balkarii şi kalmucii vor fi deportaţi în Siberia, Kzahstan şi Ural).
Unul dintre cei patru „cavaleri ai Apocalipsei” acţionează acum în Europa.  Cel de al doilea este „neutru” şi a inventat doi ani de „perioadă prebelică”.
De ce se spune că URSS a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 iunie 1941?

Toată lumea ştie că atunci când Hitler a atacat Polonia, Uniunea Sovietică nu a stat „neutră”: a invadat Polonia prin răsărit.

Militarii polonezi, au trebuit să lupte cu soldaţii germani şi cu soldaţii sovietici, dar URSS  era declarată de propagandă – „neutră”.

 Când Germania a atacat Norvegia, s-a considerat un act de război, dar când Uniunea Sovietică a cotropit cele trei Ţări Baltice s-a spus că „a ajutat proletariatul din aceste ţări”.

Un singur ordin este elocvent în acest sens. În noaptea de 17 septembrie 1939, conducerea NKVD a dat următorul ordin:

„În dimineaţa zilei de 17 septembrie 1939, Armata Frontului Bielorus va trece la atac, cu sarcina da a da ajutor muncitorilor şi ţăranilor Bielorusiei, care s-au ridicat…” Deci, Armata Roşie şi NKVD au dat „ajutor”. În rest…urmările sunt cunoscute.

Tot ca ţară „neutră” şi în „perioada prebelică”, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, dar nu s-a considerat că a fost un act de război!!!
Şi un lucru foarte interesant. În această „perioadă prebelică”, Armata Roşie a suferit şi înfrângeri masive (în special în Finlanda), pierzând sute de mii de oameni.

Despre toate acestea nu se vorbeşte nimic. Oare de ce? Şi atunci, de ce se consideră că data de 22 iunie 1941 marchează intrarea în război a Uniunii Sovietice?
Minciuna istoricilor mistificatori  merge şi mai departe. Ei susţin că, în 2 perioada prebelică” , Armata Roşie a acţionat (atenţie: NU A LUPTAT) pentru „întărirea graniţelor vestice”.

O minciună ordinară! Împotriva cui trebuia Stalin şi conducătorii militari să-şi întărească securitatea graniţelor vestice? Împotriva lui Hitler, desigur.

Avea Uniunea Sovietică la acea dată graniţă comună cu Germania, pentru a se teme că aceasta o va ataca prin surprindere? O altă întrebare la care răspunsul este un categoric NU.

Toţi vecinii URSS erau neutri şi nici vorbă să jinduiască măcar la o palmă din stepa rusească. Atunci? Dacă se vorbeşte aşa despre Stalin, de ce Hitler, care a ocupat ţările vecine, este considerat un cotropitor şi declanşatorul celui de Al Doilea Război Mondial?
În lucrarea amintită, Suvorv scrie:

„22 iunie este, pur şi simplu, data începerii ofensivei forţelor armate ale unui stat împotriva forţelor armate ale altui stat, părţi aflate deja într-un război la care ambele state participau de mult”.
Prin prisma celor de mai sus, haideţi să nu mai considerăm Uniunea Sovietică drept o victimă inocentă, care a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 inie 1941!

Şi haideţi să aducem un prinos de recunoştinţă Poloniei, stat desfiinţat de patru ori în istoria sa, care s-a împotrivit eroic înaintării Germaniei spre Răsărit. Deci, a apărat Uniunea Sovietică. Drept recunoştinţă, aceasta a atacat-o pe la spate…

STALIN ŞTIA PRECIS CÂND VA ÎNCEPE RĂZBOIUL

 

Istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu trebuie scrisă începând cu data de 1 septembrie 1939 sau 22 iunie 1941, ci din ziua în care Stalin a decis să înceapă războiul.

Data la care are loc şedinţa Biroului Politic, în care s-a luat hotărârea de a se duce la îndeplinire planurile lui Stalin de „eliberare a Europei”:

„Să atragi Europa în război, rămânând tu singur neutru, apoi, când adversarii se vor epuiza unul pe celălalt, să arunci pe balanţa cântarului întreaga putere a Armatei Roşii”.
Încă din 1927, la şedinţa deschisă a C.C., Stalin a expus ideea necesităţii ca, în caz de război să se păstreze neutralitatea până în momentul în care „părţile beligerante se vor epuiza reciproc într-o luptă care este peste puterile lor. Şi considera că, în caz de război, Uniunea Sovietică va deveni inevitabil participantă, dar va trebui să intre ultima în război cu toate forţele proaspete”.
Nimic nu se petrece întâmplător. În dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, armata germană atacă Polonia. Exact în aceeaşi zi, la cea de-a patra sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al URSS, a fost adoptată legea privind serviciul militar obligatoriu. Ciudat lucru.

Propagandiştii sovietici au motivat această decizie prin faptul că ei au luat măsuri preventive, deoarece, în aceeaşi zi a început cel de Al Doilea Război Mondial. Ciudată optică.
Un fapt deosebit de interesant. La 1 septembrie 1939, deputaţii Sovietului Suprem ştiau că a început marea conflagraţie.

Dar ce coincidenţă stranie a făcut ca ei să se întrunească chiar în aceeaşi zi, 1 septembrie, pentru a adopta documentele corespunzătoare?!

Pentru a ajunge la Moscova, unii deputaţi aveau nevoie de 7-10, ba chiar 12 zile.

Şi, culmea coincidenţei, pe data de 1 septembrie, deja toţi erau întruniţi la Moscova. Răspunsul la această „întâmplare” nu poate fi decât unul singur: încă înainte de începerea războiului, cineva a dat semnalul în toată Uniunea Sovietică, ca deputaţii să se adune la Kremlin.

Deci, făcând o mică socoteală, momentul intrării Uniunii Sovietice în război este data de 19 august 1939.
Exact la patru zile de la şedinţa Biroului Politic, la Kremlin s-a semnat Pactul Molotov-Ribentrop, după care Stalin a exclamat fericit: „L-am înşelat pe Hitler!”. Iar Suvorov arată:

„Într-adevăr, Stalin l-a înşelat pe Hitler aşa cum nimeni nu l-a înşelat în întregul secol XX. Peste doar o săptămână şi jumătate, Hitler ducea un război pe două fronturi, astfel spus, chiar de la început, Germania a ajuns în situaţia de a pierde războiul (şi chiar l-a pierdut).

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

Foto: 23 august 1939 – Semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov de împărţire a Europei între Germania nzistă şi URSS

 

Cu alte cuvinte, la 23 august 1939, Stalin câştigase cel de-al doilea război mondial, încă înainte ca Hitler să atace Polonia”.
În fapt, chiar congresele partidului i-au dat mână liberă lui Stalin. Astfel, la unul dintre ele s-a specificat clar:

„Congresul subliniază în mod deosebit că i se acordă Comitetului Central împuternicirile necesare ca, în orice moment, să anuleze toate alianţele şi acordurile de pace cu statele imperialiste şi burgheze şi astfel să declare război”.
O problemă pe care istoricii militari şi analiştii în domeniu s-au ferit ca dracu’ de tămâie o perioadă foarte îndelungată  să o analizeze, este şi modul în care Stalin a pregătit aşa numita „Operaţiunea Furtuna.

  Era numele codificat al operaţiunii prin care Stalin dorea să dezlănţuie războiul pentru cucerirea Europei.

Despre această intenţie Hitler a aflat din timp, fapt pentru care a declanşat invazia Uniunii Sovietice, aliatul care îl susţinuse înainte. Prin aceasta se poate socoti că  Europa Occidentală, a scăpat de ocupaţia sovietică, lucru ignorat şi nerecunoscut nici în zilele noastre.

Surse:

 

1. Almanahul „OBIECTIV MAGAZIN” 1998, din articolul „Guvernul mondial dirijează istoria Omenirii!”, semnat Eugen Delcea;

2. Teodor Filip – http://basarabialiterara.com.md/?p=13193

 3. Cotidianul „Pravda” din 30 noiembrie 1939;

 4.Victor Suvorov, „Spărgătorul de gheaţă”;

03/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: