![„În Martie 1990 s-a urmărit destrămarea României… enclavizarea unei bucăți din România și punerea ei sub protectorat ONU. (…) […]](https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2019/12/iohannis-dezmembrarea-Romaniei.jpg)
PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI
Conf.univ.dr. Aurel V. David
Comunicare ştiinţifică pentru sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice
a Societății „Academia Dacoromână”– 25 noiembrie 2014 –
Antecedente istorice
Statul român modern s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul unei crize europene generată de războiul între Marile Puteri pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă.
Fiecare din aceste Mari Puteri a dorit să stăpânească gurile Dunării, principala poartă de intrare în Europa, şi să fie recunoscută ca putere suzerană asupra unui neam împins şi ţinut multe secole în întunericul amar al istoriei.
Românii au profitat de această criză, reuşind să refacă în folosul lor o parte a vetrei Daciei getice, înconjurată de trei imperii hrăpăreţe: habsburgic, otoman şi ţarist.
Ei au pus Europa în faţa faptului împlinit, reuşind printr-o abilă diplomaţie, să unească cele două principate româneşti – Moldova şi Valahia – în persoana domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub numele de „ROMÂNIA”.
Pentru că românii n-au respectat condiţiile impuse de Marile Puteri europene, Alexandru Ioan Cuza a fost alungat de pe tron cu ajutorul „cailor troieni” din interior.
În locul său a fost adus prinţul german Carol de Hohenzollern, care s-a adaptat la situaţia geopolitică şi a condus România în mod autoritar.
În timpul său România şi-a proclamat independenţa (1877), şi-a întregit teritoriul cu Dobrogea (1878), s-a proclamat regat (1881), a dobândit Cadrilaterul (1913) şi a devenit putere zonală.
În primul război mondial România a luptat alături de Antanta, iar la terminarea războiului statul român şi-a alăturat ţinuturile româneşti aflate sub dominaţia imperiilor vecine: Transilvania, Bucovina, Banatul şi Basarabia. Astfel a fost creat statul naţional unitar român, numit şi „ROMÂNIA MARE”, asupra căruia s-au repezit pentru a-l dezembra: Uniunea Sovietică (Rusia şi Ucraina), Ungaria, Bulgaria şi Cominternul.
De la începutul existenţei sale, acţiunile subversive privind dezmembrarea Romîniei au fost integrate în aşa-numita „teorie a conspiraţiei”.
Din anii 20-30 ai secolului trecut au existat planuri de distrugere a integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale. În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul Cominternului a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită în forţă de către armata română.
În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de nord, la 1 septembrie 1940 Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste, prin dictatul de la Viena, jumătatea de nord-vest a Transilvanei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.
Astfel, România s-a aflat în pragul dispariţiei de pe harta Europei. În consecinţă, a fost obligată să se subordoneze Germaniei naziste, să participe la războiul împotriva Uniunii Sovietice, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de nord, apoi să participe sub comandament german la încleştările îngrozitoare de la Stalingrad, Cotul Donului, Caucaz şi Crimeea, să se alăture coaliţiei Naţiunilor Unite şi să lupte alături de armata sovietică pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, dar, mai ales, să suporte consecinţele înfrângerii.
La tratatul de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, România a fost socotită ţară învinsă, intrând în sfera de influenţă sovietică, obligată să plătească mari despăgubiri de război, să pună la dispoziţia Uniunii Sovietice resursele solului şi subsolului şi să accepte un regim politic similar cu cel din Uniunea Sovietică.
România a parcurs perioada postbelică între obedienţa faţă de Kremlin, de teamă de represalii, strădania de a supravieţui şi încercarea de a ieşi de sub tutela sovietică.
În anul 1948 România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi singurul stat din lagărul socialist şi din Europa asupra căruia s-a produs o agresiune şi i-a fost răşluită o bucată din teritoriu.
În anii 60 ai secolului trecut, sovieticii au pus la cale un plan subversiv de destrămare a României, exprimat în aşa-numitul „Plan Valev”.
Acesta a fost un proiect de organizare economică a ţărilor cu regimuri comuniste est-europene, care a prevăzut specializarea economiilor acestora pe anumite ramuri de producţie.
În privinţa României, s-a preconizat alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) şi nordul Bulgariei (38.000 km2), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori.
Aceste teritorii urmau să devină „Complexul de producţie interstatal al Dunării de Jos”, specializat în cadrul comunităţii ţărilor socialiste în petro-gazo-chimie şi în unele ramuri ale construcţiei de maşini…în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale, legume, viticultură şi în ramuri ale industriei alimentare.
Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României, în cap cu Gheorghiu-Dej, au reacţionat violent.
Drept consecinţă, în aprilie 1964 conducerea politică statului român a alcătuit „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, iar noul şef al statului, Nicolae Ceauşescu, a continuat demersurile, pe toate planurile, pentru ca România să-şi câştige independenţa.
Cu mari eforturi umane, materiale şi financiare, România şi-a câştigat independenţa în martie 1989, când a reuşit să-şi plătească toate datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere.
În acel context, conducătorii despotici ai Kremlinului au considerat că această „dizidenţă” în cadrul lagărului socialist trebuie înlăturată. Astfel, şi-au dat mâna„frăţeşte”cu cei ai Occidentului democratic, pentru a destrăma un sistem politic pe care ei l-au creat, în deplină frăţietate şi prin consens, la terminarea celui de-al doilea război mondial.
1. Romînia intrată şi ieşită din „cotitura istorică”
1.1. Tranşarea României la Malta (2-3 decembrie 1989)
Spre sfîrşitul anului 1989, Mihail Gorbaciov a zburat din Kremlin spre Occident, pentru a convinge liderii de acolo că este de acord cu schimbarea lumii sale (adică U.R.S.S. şi statele-satelit) după model occidental.
Între 25-26 noiembrie 1989 a discutat cu preşedintele Franţei, Francois Mitterand, iar la 1 decembrie 1989 a avut o întîlnire istorică, la Vatican, cu Papa Ioan Paul al II-lea. În zilele de 2-3 decembrie 1989, urmare a invitaţiei preşedintelui american George Bush s-a întâlnit cu acesta la Malta, la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”.
Convorbirile celor doi lideri, numite de Mihail Gorbaciov „O cotitură istorică”, au avut un impact extraordinar asupra Europei răsăritene şi, în md deosebit asupra României.
Agenţiile internaţionale de presă au titrat atunci la unison că „Gorbaciov schimbă istoria”. Într-adevăr, la Malta s-au delimitat sferele de influenţă, iar România a fost vîrâtă într-un vîrtej strategic care avea să schimbe destinul multor generaţii de români însetaţi de libertate. La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov au semnat un document public referitor la reorganizarea Europei şi reîmpărţirea sferelor de influenţă.
Însă, acesta a avut o anexă care conţinea o hartă secretă, cuprinzînd schimbările teritoriale care trbuiau să se producă în Europa în cadrul noii ordini europene (acesta a fost păstrat în secret!).
Harta cuprindea noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea noilor interese strategice, proclamate după căderea blocului comunist.
Harta consemna că:
– Scoţia devenea independentă;– o parte a Irlandei de Nord se unea cu Republica Irlanda;
– Bretania se desprindea de Franţa;
– Ţara Bascilor şi Catalunia se desprindeau de Spania;– Italia se diviza în zona de nord şi zona de sud;
– Belgia se diviza în Flandra şi Wallonia;
– Cehoslovacia se rupea în două;
– Kaliningrad urma să fie o zonă autonomă în cadrul Rusiei;
– Kosovo se alipea Albaniei.
În ce priveşte ROMÂNIA:
– Transilvania devenea parte a Ungariei;
– actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprindeau de România şi deveneau o ţară a ţiganilor;
– partea vestică a Basarabiei revenea României;
– partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devenea zonă autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei;
– peste România de sud-vest scria „ţigani”.
Se spune că „organele de informaţii româneşti” au intrat în posesia hărţii secrete (unii afirmă încă în surdină că prin mijloace specifice, alţii cred că harta a fost „scăpată din sertar” în mod deliberat, ca formulă de teroare preventivă la adresa României!).
Departamentul Securităţii Statului i-a prezentat şefului statului român, Nicolae Ceauşescu, prin generalul Iulian Vlad, un raport referitor la noul echilibru geopolitic pe continentul european şi redefinirea sferelor de influenţă”, la care ar fi anexat acea hartă „încropită pe picior“ –, ca la Ialta în anul 1945! – şi adusă în ţară de către „spionajul românesc” pe cărări necunoscute.
Deci, Nicolae Ceauşescu ar fi văzut cu proprii săi ochi faptul că România urma să fie ciopârţită mai abitir decât în anul 1940: Oltenia şi o parte din Banat urma să se transforme în Ţara ţiganilor, Ardealul să fie înghiţit de Ungaria, iar o parte din Basarabia urma să se unească cu ce mai rămânea din România.
Această tâlhărie, prin care s-a pus la cale sfâşierea şi dezmembrarea României l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să se opună cu încăpăţânare lui Mihail Gorbaciov şi să strige în disperare că România se află sub agresiunea conjugată a Occidentului şi Sovieticilor.
Mihail Gorbaciov s-a întors la Moscova, unde în 4 decembrie 1989 i-a convocat pe reprezentanţii statelor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, R.D. Germană şi România).
Scopul declarat al convocării a fost informarea cu cele discutate la Malta, precum şi semnarea unei declaraţii comune prin care se recunoştea că invazia Cehoslovaciei din anul 1968 a fost o imixtiune în treburile interne ale altui popor, precum şi a unui angajament potrivit căruia pe viitor vor fi folosite „numai mijloace politice pentru reglementarea oricăror probleme”.
Însă, Nicolae Ceauşescu, convins fiind că acolo se petrecea o farsă şi că urmează scoaterea sa din istorie, l-a înfruntat pe Mihail Gorbaciov, cerîndu-i: să retragă trupele din Cehoslovacia, să respecte adevărul privind neimplicarea Romîniei în invazia Cheoslovaciei în anul 1968 şi să coalizeze forţele pentru apărarea sistemului politic socialist în faţa ofensivei Occidentului capitalist.
Ce a urmat se cunoaşte, pentru că ecourile încleştărilor sângeroase de atunci încă nu s-au stins. Nicolae Ceauşescu şi regimul politic socialist au fost dărâmaţi în decembrie 1989, prin aşa-numita „revoluţie română”, urmată de o bătălie pentru respectarea târgului făcut între Super-Puteri privind sferele de influenţă şi abandonarea României socialiste de către Uniunea Sovietică în braţele Occidentului capitalist.
Efectele pozitive şi negative ale acelui moment istoric se văd şi astăzi: România a rămas, deocamdată, întreagă din punct de vedere teritorial, cu preţul integrării în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană şi al cedării din atributele suveranităţii statului, dar zdrenţuită din punct de vedere politic, secătuită de resurse şi sfîşiată de corupţie în rândul clasei politice şi de şomaj mai ales în rândul tinerilor.
NOTĂ: Harta concepută la Malta a fost dată publicităţii abia în anul 1992 de către William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al S.U.A. în Afganistan), iar publicaţia franceză „L′evenement de Jeudi” a arătat-o publicului larg în octombrie 1992.Se afirmă că„spionul” român care a furnizat harta secretă cu mutilarea României la Malta a murit în accidentul aviatic de la Baloteşti din anul 1995!
*
1.2. Ce s-a întîmplat cu prevederile hărţii?
Majoritatea evenimentelor preconizate s-au produs ori sunt pe cale de a se produce.
Acestea s-au integrat într-un torent geostrategic şi un parteneriat ascuns între Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, în pofida „zgomotului de font” pe marginea unor inventate neînţelegeri între cele două Super-Puteri.
Astfel:
– Iugoslavia s-a divizat în urma unui şir de conflicte armate începînd cu anul 1990, când Germania a recunoscut independenţa Sloveniei şi Croaţiei;
– în anul 1991 a început războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în anul 1992 războiul dintre sârbi şi bosniaci;
– în anul 1993 Cehoslovacia a dispărut paşnic de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia;
– în anul 1999 N.A.T.O. a bombardat intens Serbia, pentru a o slăbi şi obliga la supunere faţă de Occident;
– în noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani (respectiv în anul 2017); acesta a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011; acesta s–a desfăşurat în anul 2014, dar nu a avut deocamdată rezultatul scontat!);
– în noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor;
– în februarie 2008 Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea U.E. şi S.U.A (este posibil ca în curând să se unească cu Albania!);
– în vara anului 2009, guvernul italian condus de Silvio Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei;
– în anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale provinciei Catalonia din Spania au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de guvernul de la Madrid;
– Armata Revoluţionară Bretonă – care activează de la începutul anilor 70 ai secolului trecut -, susţine „eliberarea bretonilor”(consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice) de sub „opresiunea franceză”.
*
Au trecut 25 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Deocamdată România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul prăpastiei, pentru ca apoi primească lovitura de graţie.
Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie 1989, denumit „democratic”, îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi statul român este mai mare.
Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.
1.3. Cui foloseşte dezmembrarea României?
După căderea „cortinei de fier”, adică după terminarea declarativă a „războiului rece”, în Europa doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! România nu s-a unit cu Moldova de peste Prut pentru că n-au vrut germanii şi ruşii!
Dezmembrarea Româneiei ar bucura Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi Uniunea Europeană.
Ungaria visează la falsa şi ridicola „frontieră de 1000 de ani”. Aceasta vrea o reeditare a celui de-al doilea Dictat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens.
Agitaţiile şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta.
Dezmembrarea României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi, aflaţi la conducerea Ungariei.
Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles că nu se poate pune semnul egalităţii între naţionalism şi extremism.
Orice persoană raţională poate observa că Budapesta doreşte dezmembrarea României, acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.
Germania şi-a reactivat „Coloana a V-a” din ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.
Această ţară a contribuit la divizarea Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, iar în prezent ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României.
Pentru a asigura în Ungaria un standard de viaţă mai ridicat decât în Slovacia şi a face mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria, Germania a sporit ajutorul economic acordat Ungariei.
De asemenea, după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia şi Slovenia au intrat în sfera sa de interese economice, iar unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria se arată la orizont, fiind previzibilă dacă naţionaliştii ucraineni vor desfăşura „activităţi distructive”.
România a fost luată în vizor, însă, din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.
Ucraina se teme de pretenţiile legitime ale statului român asupra nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, precum şi Insulei Şerpilor. Dispariţia României actuale ar elimina o ameninţare la acest stat cu frontiere artificiale.
Problema canalului Bâstroe, precum şi procesul privind delimitarea platformei continentale, indică natura relaţiilor româno-ucrainene. În plus, românii din Ucraina nu se bucură de drepturile pe care le are minoritatea ucraineană din România.
În momentul de faţă Ucraina are probleme extreme de grele cu Rusia.
A pierdut Crimeea, care a fost încorporată la Rusia, iar războiul civil din estul Ucrainei, în care se implică Rusia şi unele state occidentale menţine Ucraina în stare de alertă maximă, uitând de problemele litigioase pe care le-a creat României de-a lungul întregii sale existenţe.
Rusia doreşte dezmembrarea României, întrucît urmăreşte recuperarea a ceea ce se mai poate din teritoriile pierdute prin dezmembrarea U.R.S.S., iar România constituie o piedică în realizarea acestui obiectiv.
România doreşte reunificarea teritorială, prin alăturarea Moldovei de peste Prut şi are aliaţi puternici (U.E. şi N.A.T.O.), cu care Rusia nu doreşte o confruntare politico-militară directă. România este un cap de pod la dispoziţia S.U.A., ceea ce deranjează profund Rusia, iar în Republica Moldova unionismul românesc împiedică integrarea acesteia în Uniunea Vamală propusă de Kremlin.
De aceea, Rusia încurajează pretenţiile teritoriale ale Ungariei vizavi de România. Încurajând Ungaria pe teme naţionaliste, Rusia loveşte în interesele S.U.A. şi distrage atenţia României de la unirea cu Republica Moldova. Deci, dezmembrarea României ar duce la dispariţia unui stat care incomodează planurile Rusiei.
Uniunea Europeană (U.E.) este o uniune economică şi politică compusă din 28 de state europene, cu o populaţie combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populaţia lumii.
Aceasta funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale independente şi interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre.
Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeanăare personalitate juridică internaţională şi poate încheia tratate.
România a devenit membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, iar românii au câştigat libertatea de a circula fără vize în toată Europa.
Însă, Uniunea Europeană a inventat euroregiunea – o formulă de cooperare sub-regională având drept scop declarat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale a unor spaţii geografice transfrontaliere. În fapt, nedeclarat, euroregiunea reprezintă o formă mascată de integrare comunitară, întrucât implică zonele de frontieră ale statelor europene, elimină barierele vamale şi obstacolele din calea fluctuaţiei forţei de muncă şi produce consecinţe perverse asupra integrităţii teritoriale a statelor membre.
2. Planuri şi scenarii concepute în Ungaria
2.1. Diversiuni prin formaţiuni politice şi paramilitare
Ungaria – stat membru N.A.T.O. şi U.E. -, nu emite în mod oficial pretenţii asupra unor teritorii din România, care au aparţinut odinioară regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar.
Dar, guvernanţii unguri au elaborat în ascuns şi au început să aplice, pe faţă, o strategie care utilizează toate tipurile de resurse pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste, care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete şi scenarii de ocupare fără violenţă a Ardealului.
Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist.
Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt Jobbik.
Acesta este un partid politic de extrema dreapta, care afirmă public şi zgomotos că militează, printre altele,pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii maghiare.
Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că „Jobbik” este un partid anti-imigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.
În anul 2007, partidul „Jobbik” a înfiinţat Garda Maghiară (în maghiară„Magyar Gárda”, denumirea completă fiind „Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület”, adică, pe româneşte „Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii”).
De la începutul existenţei sale, aceasta a fost o organizaţie de extrema dreapta, a folosit, simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea „Partidului Crucilor cu Săgeţi” datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád.
Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual».
Însă, datorită retoricii rasiste şi xenophobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii.
Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil 2 iulie 2009 de către Curtea de Apel Budapesta.
NOTĂ:
„Garda Maghiară” a avut ecou şi în România. În Harghita, câţiva tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită „Plutonul Secuiesc”. „Garda Maghiară” şi-a mai făcut cunoscută prezenţa în 1 decembrie2009, când un grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.
2.2. Plan secret de dezmembrare a României
Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui Plan secret pentru anexarea Ardealului: recucerirea pe cale paşnică a Ardealului.
Procedura principală este: intabularea dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false.
În acest război asimetric, atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice cu caracter etnic maghiar din Romînia, precum şi bisericile maghiare.
Astfel, sub privirile nepăsătoare ale aşa-numitei „clase politice româneşti”, întabularea Ardealului de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).
Cu imobilele care aparţin de drept statului român este împroprietărit ilegal „Statusul romano-catolic”, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.
Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo Tokes, susţin că la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la Ungaria.
Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa autorităţilor politico-militare române, dar mai ales, pe ajutorul prietenilor lor din Occident.
Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoareledirecţii principale:
– acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget;
– dobândirea dreptului de proprietateasupra a peste 60 % din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare;
– falsificarea Istoriei poporului român, a Istoriei Ungariei şi, mai ales, a Istoriei Ardealului, dând prioritate ungurilor şi prezentîndu-i pe români ca „venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor unguri;
– intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican;
– pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.
NOTĂ: Presa din Ungaria a scris cu sârg despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.
În acelaşi timp, Mass media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale „Statusului romano-catolic” şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.
Însă, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie s-a implicat în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.
Bibliografie :
http://www.geostrategic.eu/cui-foloseste-dezmembrarea-romaniei.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_Maghiară
ADDENDA:
În momentul de față sunt imperativ necesare acțiuni ofensive privind apărarea României, aflată sub presiunea concertată distructivă a cailor troieni din interior, a unor grupări politico-statale extremist-iredentiste din exterior, precum și a așa-numitei globalizări, într-o Europă comunitară aflată în mare dificultate.
Toate aceastea fac parte din Marele Plan de destrămare a României şi Poloniei, însă pentru moment Polonia şi-a schimbat radical conducerea şi opţiunile, motiv pentru care România devine principala ţintă atât a Rusiei, cât şi a celorlalte mari puteri, tocmai pentru a nu ajunge la puterea şi influenţa pe care Polonia a ajuns să o aibă în cadrul UE, NATO şi chiar la nivel internaţional.
Se impune așadar cu prioritate, documentarea fără cusur a acțiunilor antinaționale, prezentarea acestora opiniei publice românești din țară și din diaspora, precum și reluarea cu mult curaj, patriotism și spirit de răspundere, a ofensivei informaționale a autorităților competente ale statului român.
CITIȚI ȘI:
10/06/2020
Posted by cersipamantromanesc |
LUMEA ROMANEASCA | „independența” Transilvaniei, „Pas cu pas” spre dezmembrarea României, dezbinare, dezmembrarea României cine seamănă ura între români, federalizare, propaganda, regionalizarea romaniei, secesiune, separatism, state vrăjmașe |
Lasă un comentariu
CER SI PAMANT ROMANESC 