Referendumul pentru familie, momentul istoric ratat în care pentru prima oară cetățenii au avut posibilitatea să se pronunțe, asupra unui element de drept natural

 

 

 

 

 

 

 

Referendumul – moment istoric

 

 

Rareori avem conștiința trecerii printr-un moment istoric. De regulă suntem prea grăbiți să înțelegem ce se întâmplă.

Referendumul pentru familie a fost un moment istoric pentru că, pentru prima oară cetățenii au avut posibilitatea să se pronunțe, (aparent) neconstrânși, asupra unui element de drept natural: faptul că DA, familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Spunem „aparent”, pentru că a fi constrâns nu înseamnă neapărat a fi obligat, mai înseamnă și a face altceva decât ceea ce în mod normal al face pentru că ești adus în situația să faci altfel.

Datele:

– pe 6 și 7 octombrie 2018 a fost organizat Referendumul privind reviziuirea Constituției în sensul modificării articolului 48, (1).

Înlocuirea paragrafului: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

Cu următorul text :

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

– de fapt, pe buletinul de vot, întrebarea era: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”

– pentru a fi valabil, la Referendum trebuiau să participe 30% din cetățenii cu drept de vot, considerați de Biroul Electoral Central în număr de 18.278.496 persoane;

– s-au prezentat la vot 20,41%, adică 3.731.704 cetățeni, din care, din mediul urban 1.829.816, din mediul rural 1.901.888 (date Biroul Electoral Central, oct. 2018);

– rezultatul: din cei 3.731.704 persoane care au votat, 91 56% au spus „DA” (Hotnews, 8 oct 2018), adică au susținut modificarea articolului 48 din Constituție, în sensul specificării că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie.

Propaganda LGBT a luat amploare în special în zona Ministerului Educației, cu sprijinul instituției de stat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (Active News, 17 oct. 2018).

Cum controlul istoriei este unul dintre factorii de putere, era evident că cei care au o problemă cu aceasta, nu vor permite poporului să se exprime.

Interdicția a luat o formă foarte perversă a libertății: au lăsat poporul de izbeliște. Ei știu că orice popor trebuie condus (îndrumat).

Ideea că fiecare este cetățean conștient și știe foarte bine ce e bine și ce nu pentru el și cetate este în cel mai bun caz inexactă. În sciologie există legea de fier a oligarhiei a lui Michels, care arată că organizațiile sunt făcute pentru a fi manipulate.

În stadiul de pseudocultură/semibarbarie în care a fost adus poporul român (Motru/Eminescu), prin repetatele experimente de dezvoltare ca formă fără fond, spațiul manipulării este mai extins ca oricând: pseudocultura ocultează aproape în întregime viața socială, instituțională și chiar privată:

„Nu este aspiraţiune aiurea, care să lase rece [acea societate]; nu este obicei sau instituţiune care să n-o intereseze. … Harta acestui suflet este boită în culorile cele mai variate. Privită de departe, ea este de o strălucire ademenitoare. … De aproape însă realitatea te întristează.

Culorile variate de pe harta acestui suflet te fac să bănuieşti hotarele atâtor colonii în care se exercită influenţe deosebite şi străine una de alta.

Agitaţia vieţii publice îţi indică lipsa ei de originalitate; comprehensiunea sufletului [la forme străine] lipsa de adâncime. … Simţim lipsa armoniei între aceste multiple însuşiri. … Ca în casa unui parvenit, unde suntem izbiţi de discordanţa dintre interiorul sufletesc al stăpânului şi exteriorul mobilei …; ori asistând la fanfaronada fricosului, prevedem lipsa de energie. … E sentimentul ce-l avem că forma şi fondul nu se corespund; că ne găsim în faza a ceva rău întocmit. ” (Motru, 1904, p.12).

 

Iată câteva din premisele care au contat în invalidarea Referendumului:

 

1. Întrebarea confuză – „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”, ceea ce, în contextul unei prese ostile, a fost de natură să ascundă însuși obiectul plebiscitului.

2. sabotajul presei cu vizibilitate în special în zona „clasei de mijloc”, care au inundat, la propriu, spațiul informațional cu mesaje anti familie, anti Referendum, cu etichetări negative.

 

Excepții notabile: „Evenimentul Zilei” și „România liberă”. Televiziunea și Radioul publice, cele plătite din bani publici să servească interesul național, și-au abandonat misiunea de promovare a familiei ca și componentă a interesului public. 

Nu este locul acum pentru analiza manipulării care trimite la o escaladare de tip militar a manipulării, cu manipulare „prin atingere”/„murdărire” a mesajului central, prin asocierea lui cu „PSD”/„Dragnea” – printre cei mai puțini populari politicieni contemporani, și care „a susținut Referendumul” (Republica, 17 sept.), sau cu ideea „costurilor” comportate de acesta (circa 35,5 milioane euro – de pildă Observator tv, 3 oct. 2018), ca și când propaganda anti căsătorie între bărbat și femeie ar fi gratuită și fără legătură cu banii publici!

Sabotajul partidelor, al politicienilor. 

Pentru a n-a oară în existența lor, partidele au arătat că nu au nicio legătură cu interesul public, în chestiuni foarte sensibile. La sate, în special, unde populația se agregă numai prin mobilizare, organizațiile de partid nu s-au pus în funcțiune, lăsând, „democratic”, poporul față în față cu stupida întrebare de pe buletinul de vot:

„Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”.

Aceasta,conjugată cu lipsa de informare corectă individuală prin mass media, a lăsat insul perplex.

Iar peplexitatea se traduce prin paralizie, adică neprezentarea la vot.

Mobilizarea ruralului a lăsat de dorit, și, per total, doar 21% dintre românii cu drept de vot au ieșit la vot.

Dar nu doar prin absența mobilizării partidele au torpilat demersul.

Au mai fost și alte două elemente:  

tergiversarea – de la strângerea semnăturilor pentru modificarea Constituției au trecut doi ani și jumătate, PNL, USR sesizând chiar Curtea Constituțională cu privire la legitimitatea demersului (vezi Scrisoarea trimisă de Coaliția pentru Familie președintelui Senatului în nov. 2017);

chiar și președintele Iohannis s-a adresat Curții Constituționale privind Legea referendumului, în mai 2018, întârziind, astfel, întreg procesul (Mediafax, 18 mai 2018) 

3. nemodificarea legii 3/2000 privind referendumul, unde este prevăzută formularea standard supusă votului – de unde și întrebarea neinteligibilă (Evenimentul Zilei, 2 oct. 2018).

4. sabotajul aparatului de stat. Autoritățile au intervenit prompt pentru îndepărtarea mesajelor pro-familie și pro-creștine, administrația locală (primăriile) și centrală (MAI și alte structuri) considerând campania pentru susținerea Referendumului drept campanie electorală, ceea ce a fost inexact și nelegal (încălcându-se chiar Legea referendumului 3 din 2000) (vezi Comunicatul de presă al Coaliției pentru Familie, din 30 sept. 2018).

De altfel, însuși ministrul justiției din noiembrie 2016 considera că „valorile tradiționale” fac parte din zona „valorilor extremiste” (Evenimentul Zilei, 1 nov. 2016)5. sabotajul intelighentsiei.

Fără să fie o surpriză pentru cei familizați cu „rostul” acestora într-o societate încă în tranziție, unii au fost surprinși de „trădarea” elitelor „de dreapta”, ca și când „intelighentsia” ar fi de dreapta.

  O bună parte din cele mai vocali intelectuali „de dreapta” ar fi trădat, dar ei niciodată nu au fost de dreapta, pentru că nu s-au mișcat decât fariseistic între neam și Dumnezeu, adevărata axă a dreptei, așa cum a fost ea genial sintetizată de Pete Țuțea.

Sunt chiar liste cu „intelectuali de dreapta” și comentarii dezamăgite la adresa acestora, cei mai cunoscuți fiind Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu (vezi România liberă,  26 oct. 2018).

  Despre ultimul nu are sens să discutăm,  mecanismul de tip transformer a direcției proletcultiste paukeriste în formula „democratică”, cu girul unor universități americane, fiind demnă de studiu atât pe linia corectitudinii academice cât și pe linia securității naționale, într-adevăr.

În general, „intelectualii de dreapta” din România sunt în bună măsură de filiație paukeristă, care s-au distanțat după 1989 într-un fel sau altul de Ceaușescu, mai exact de ceea ce eronat se consideră a fi „naționalism-comunism” – ca și când comunismul nu ar fi cea mai toxică formulă  antinațională, și de Iliescu, ca și când nu ar fi fost puternic stipendiați sau gratulați cu funcții în regimul FSN sau postFSN până azi. 

De fapt, denumirea de „dreapta” este un abuz datorat insuficientei aprofundări a culturii de către „consumatorul de cultură”, care înghite pe nemestecate cărți și discursuri subțiri, în „librăriile de la Șosea” și pe la atenee, privind pe cei care au confiscat discursul public în domeniul moralei publice, al istoriei și filosofiei.

Structural, această „intelectualitate de dreapta” face parte din ceea ce Toynbee numea „intelighentsia”, pătura socială care avea funcția remorcării societății rămase în urmă la logica sistemului mondial, mai exact la mecanismul dependenței economice și politice de marile centre ale noii ordini mondiale. Mai degrabă negustori decât oameni de cultură, membrii intelighenției au excelat însă în felul în care au vândut ce nu era al lor și au blocat accesul elitelor organice la tribună.6. sabotajul de la cel mai înalt nivel.

Președintele României a făcut de fiecare dată bășcălie de familie,  când nu a etichetat negativ demersurile Coaliției pentru Familie (pe care a învinuit-o de „fanatism religios”) și, a venit la vot „printre dinți”, fără soție, în ultima zi, seara, fără să facă nici o declarație (ActiveNews, 19 oct. 2016,  Q magazine, 11 nov. 2016, Euractiv, 7 oct. 2018). Atunci când  ești singurul politician numit de popor să-l reprezinte la cel mai înalt nivel, comportamentul acesta nu poate fi lipsit de urmări.

Dacă nu asupra populației (care nu a ieșit să-l taxeze), cel puțin asupra mass-media (care s-a simțit încurajată să continue discursul antireferendum).

De altfel, Sibiul, unde a votat președintele tuturor românilor (sic!) a fost printre județele cu cea mai slabă prezență la vot, 11,27% (Digi24, 8 oct. 2018).7. dictatul pragului electoral. 

Pentru a fi fost validat, la Referendumul pentru Familie ar fi trebuit să fie prezenți 30% din cetățeni, ceea ce înseamnă 18 milioane de persoane.

Curios, Autoritatea Electorală operează cu cifra de 18 milioane alegători, în condițiile în care România are circa 19 milioane de cetățeni (Economica, 10 sept. 2018), cu tot cu cei care nu au drept de vot.

Or, este știut că la 1 ianuarie 2018, numărul minorilor (persoane fără drept de vot) din România era de peste 4 milioane.(Economica, 30 mai 2018).

Un calcul simplu arată că populația în raport cu care trebuia calculată prezența la vot trebuia să fie de sub 14 milioane. Dar era nevoie de prag?

În 2012, președintele Comisiei juridice pentru Senat, Toni Greblă arăta că „nicio țară membră a Uniunii Europene nu are prag electoral”, în Elveția, prezența la referendumuri, principalul instrument de guvernare, fiind în medie de 20%.

Singurele state membre ale Consiliului Europei cu prag sunt Rusia și Lituania (Jurnalul, 17 iul 2012).

Pragul însuși, anulează ideea de bază a referendumului – acela de a întreba populație căreia îi pasă, despre ce drum trebuie urmat de clasa politică.

Pe ansamblu, contextul social a fost puternic manipulat informativ și informațional. Regimul de desfășurare a fost mai degrabă pe calapodul unui câmp de luptă,  de tip militar.

După „înfrângere” a urmat o adevărată ofensivă neoliberală cu trei legi scoase rapid de la sertar privind parteneriatul civil,  întocmai ca un desant parașutat, planificat dinainte, după principiul fructificării strategice a străpungerii inițiale.

Atât elitele intelectuale cât și aparatul de stat au acționat ca vânturători ai istoriei, nu ca îndrumători ai poporului prin ea. Iar statul are mai multă putere azi decât pe vremea fanarioților.

Posibilitatea rezistenței comunitare aproape că nu mai există, prin legislația care împiedică agregarea pe anumite criterii culturale și prin supravegherea generalizată, prin manipularea justiției etc.

 În fața unei asemenea ofensive, ce era să facă poporul român? Lipsit de lideri, încă nu a ajuns la perceperea acută a pericolului, românii nu mai sunt în măsură să-și mute locuirea în păduri. Acum se refugiază în consumul de duzină și, mai dramatic decât orice națiune europeană, pleacă din țară.

Cel puțin aparent, poporul român a încetat să mai practice chiar și o subistorie a rezistenței. Pleacă. Este pentru prima dată când o țară europeană este părăsită de locuitori la o așa scară:

„După Siria, România este a doua ţară din lume în topul celor care au pierdut din cauza migraţiei cei mai mulţi locuitori. Potrivit ONU …” (Protv, 27 feb. 2018)

Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm că poporul român trebuie să iasă, cumva, din poziția chircelii în fața istoriei.

Dar aceasta înseamnă să iasă din abandonul în care l-au trimis elitele parazitare. Cum poți intra în istoria de anvergură – cum ar spune Blaga, fără elite? Sau cu elite care sunt blocate de structurile parazitare să își manifeste competența?

Prin asumarea condiției militante la nivel individual. Situația este mai grea decât în Transilvania supusă maghiarizării forțate din ultima parte a sec. XIX și începutul sec. XX.

Atunci românii aveau de partea lor o „rețea de business” – cum s-ar spune astăzi, și culturală pe de-asupra, ASTRA, care a ținut legătura cu satele locuite predominant de români, chiar dacă liderii aceștia au făcut pușcărie pentru idealul lor național (vezi Mișcarea Memorandistă de la 1890).

Marea problemă care se deschide în fața noastră ca popor este imperativul recâștigării calității de utilizatori ai istoriei.Azi-ul seamănă cu epoca din perioada retragerii romane în fața malaxorului barbar, atât de limpede descrisă de Blaga, în „Trilogia culturii”:

„Istoria de înaltă anvergură presupune totdeauna ca organ al ei, o populație de energii organizate. Istoria, ca izbucnire pe plan major a unor potențe stilistice, nu se poate decât anevoie închipui fără de o dinamică pornită de puternice centre de viață, având la dispoziție cultura sătească, materialul și sufletul uman, rural, ca un substrat sau ca un mijloc efectiv utilizabil.

Focarele de viață concentrate, cu raze emise pentru canalizarea energiilor anonime, sunt purtătoarele sau cel puțin coeficientul cel mai important al istoriei, ca «istorie».

Când populația din Dacia pre-românească a prăsit nu de bună voie și nici din proprie inițiativă această viață potențată și de forme complexe, ea se retrăgea eo ipso din «istorie» într-o viață anistorică.” (pp.298-299)

Cu adevărat interesant este faptul că, intrat în anistorie, poporul român devenea imun la toate „jocurile” făcute de unii și de alții.

Probabil că suntem deja foarte aproape de acel moment, tocmai prin Referendumul „ratat”.

Pe de altă parte, cei 3 milioane și jumătate de români prezenți la Referendum, sunt purtătorii  unei semințe de istoricitate tari.

ADDENDA:

În ajunul Referendumului peste români se dezlănțuia apocalipsa propagandistică.

 

Din 1989, de la „Teroriștii trag din orice poziție”, „Apa este otrăvită” și „Vine Regele să pună botnițe la țărani” nu a mai existat o asemenea revărsare de dezinformări grosolane:

“Referendumul face jocul lui Dragnea”, “Costă mult, cu banii ăștia se pot construi școli și spitale” (doar nu catedrale!) “Ne dă afară din UE și ONU” (sic!) “Este mâna lui Putin”, “Bărbații heterosexuali („soți tradiționali”) sunt bețivi, curvari și își bat nevestele”,  “Preoții plătesc oamenii să meargă la vot”, “Întrebarea de pe buletinul de vot este voit absconsă ca să inducă oamenii în eroare”… 

Facebook-ul a colcăit de troli și conturi false, dar au fost aruncate în joc și „piesele grele”, „intelectualii”, cu misiunea de a compromite referendumul. De a-l arunca în derizoriu. De a convinge că doar înapoiații, abrutizații și magoții cu creierul cât nuca vor participa la plebiscit.

Ce legătură există între aceste  campanii progandistice, care par ieșite direct din laboratoarele de dezinformare ale KGB și cărora, în anii Războiului Rece, li se spuneau Operațiuni „Maskirovka” (înșelare, inducere în eroare, pe rusește)?

 Simplu: toate țintele acestor adevărate acțiuni de război informațional erau / sunt amenințări la adresa globalismului, scrie Evz.ro

 

 

 

Surse (bibliografie):

 

https://radubaltasiu.blogspot.com/2018/11/referendumul-moment-istoric.html

 

Lucian Blaga, Opere, 9, Trilogia culturii, Ediție îngrijită de Dorli Blaga,  Editura Minerva, București, 1985

C. Rădulescu-Motru, Cultura română și politicianismul, Socec, 1904

ActiveNews,  19 oct. 2016, „Coaliția pentru Familie: ‘3 milioane de fanatici? Și Luteranii sunt fanatici, domnule președinte Klaus Iohannis?’”, https://www.activenews.ro/stiri/Coalitia-pentru-Familie-%E2%80%9E3-milioane-de-fanatici-Si-LUTERANII-sunt-fanatici-domnule-presedinte-Klaus-Iohannis-137472

ActiveNews, 17 oct. 2018, „CNCD și asociația Accept, parteneriat pentru ‘instruirea profesorilor’ întru combaterea ‘discriminării’ persoanelor LGBT în școli”, https://www.activenews.ro/stiri-social/CNCD-si-asociatia-Accept-parteneriat-pentru-%E2%80%9Einstruirea-profesorilor-intru-combaterea-%E2%80%9Ediscriminarii-persoanelor-LGBT-in-scoli-153092

Digi 24, 8 oct. 2018, „Referendumul a eșuat. Rezulatele oficiale finale: peste 91 la sută din voturi sunt DA”,
https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/referendum-schimbare-constitutie-redefinire-casatorie-familie-1008821 

Biroul Electoral Central, „Referendum national pentru revizuirea Constitutiei. 6-7 octombrie 2018”, prezenta.bec.ro

Coaliția pentru Familie, „Comunicat de presă: interzicerea de către autorități a dreptului cetățenilor români la campanie pentru referendum”, 30 sept. 2018, http://coalitiapentrufamilie.ro/2018/09/30/interzicerea-de-catre-autoritati-a-dreptului-cetatenilor-romani-la-campanie-pentru-referendum/

Economica.net, 30 mai 2018, „Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani a fost de 4,17 milioane, la 1 ianuarie 2018, http://www.economica.net/numarul-copiilor-cu-varsta-cuprinsa-intre-0-18-ani-a-fost-de-4-17-milioane-la-1-ianuarie-2018_154388.html 

Economica.net, 10 sept. 2018, „Populația României: declinul demografic s-a accentuat în iulie, din cauza creșterii mortalității”, http://www.economica.net/populatia-romaniei-declinul-demografic-s-a-accentuat-in-iulie-din-cauza-cresterii-mortalitatii_158202.html

Evenimentul Zilei, 1 nov. 2016, „Raluca Prună atacă partidele care susțin valorile tradiționale pentru că se opun căsătoriilor între homosexuali”, https://evz.ro/raluca-pruna-ataca-partidele-care-sustin-valorile-traditionale-pe.html

Evenimentul Zilei, 2 oct. 2018, „Referendum pentru familie. Oare câți știu detaliile-cheie din spatele întrebării de pe buletinele de vot? Explicațiile care fac diferența”, https://evz.ro/referendum-pentru-familie-da-nu-intrebare.html

Euractiv.ro, „Klaus Iohannis a votat la referendumul pentru familie, la Sibiu”,  https://www.euractiv.ro/news/klaus-iohannis-a-votat-la-referendumul-pentru-familie-la-sibiu-12080

Hotnews.ro, 8 oct. 2018, „BEC Referendum 2018 – rezultate finale. Prezența la vot 21,1%, voturi ‘DA’ – 91,56%, voturi ‘NU’ – 6,47%, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22746533-bec-referendum-2018-rezultate-finale-prezen-vot-21-1-voturi-91-56-voturi-nu-6-47.htm

Jurnalul.ro, 17 iul. 2012, „Toni Greblă: Pragul electoral la referendum ar trebui elieminat. Nicio țară membră UE nu are prag electoral”, https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/toni-grebla-pragul-electoral-la-referendum-ar-trebui-eliminat-nicio-tara-membra-ue-nu-are-prag-electoral-618471.html

Mediafax, 18 mai 2018, „Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea Referendumului”, https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-a-sesizat-curtea-constitutionala-cu-privire-la-legea-referendumului-17221471

Observator.tv, 3 oct. 2018, „Referendumul pentru familei va costa statul peste 35 de milioane de euro”, https://observator.tv/social/referendum-2018-buget-270486.html

Protv, 27 feb. 2018, „România, țara din care au migrat cei mai mulți oameni, după Siria. Raport îngrijorător al ONU”, https://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-tara-din-care-au-migrat-cei-mai-multi-oameni-dupa-siria-raport-ingrijorator-al-onu.html

Q magazine, 21 oct 2016, dr. Bogdan Duca, „Erorile din declarația domnului Iohannis și consecințele lor politice”, https://www.qmagazine.ro/erorile-din-declaratia-domnului-iohannis-si-consecintele-lor-politice/

Republica.ro, 17 sept. 2018, „Referendum și pestă. Lui Liviu Dragnea i-a ieșit și diversiunea aceasta”, https://republica.ro/referendum-si-pesta-lui-liviu-dragnea-i-a-iesit-si-diversiunea-aceasta

România liberă, 26 oct. 2018, „Intelectuali ‘de dreapta’ versus Referendum, https://romanialibera.ro/actualitate/intelectuali-de-dreapta-versus-referendum-758277

Scrisoarea Coaliției pentru Familie către președintele Senatului României, din oct. 2018, publicată în Știri pentru viață, 6 oct. 2017, „Comitetul de inițiativă al referendumului pentru căsătorie îi cere Președintelui Senatului să urgenteze votul pentru proiectul de lege de modificare a definiției căsătoriei din Constituție”, http://stiripentruviata.ro/comitetul-de-initiativa-al-referendumului-pentru-casatorie-ii-cere-presedintelui-senatului-sa-urgenteze-votul-pentru-proiectul-de-lege-de-modificare-a-definitiei-casatoriei-din-constitutie/

Publicitate

România, o scenă a confruntării dintre suveraniști și globaliști

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vântul schimbării care bate tot mai cu putere pare să imprime forță mișcărilor politice care promit să schimbe totul din temelii.

Un detaliu deloc de trecut cu vederea pentru marketingul politic, nici cuvântul „populism” nu se mai aude la fel de tare ca înainte, fiind din ce în ce mai prezent  în limbajul mediatic și politic din ultima vreme cuvântul „suveranism”, pentru a denumi noua tendință care se conturează contra curentului europenist și globalist. 

Termenul este împrumutat din limba franceză și desemnează o opțiune politică bazată pe apărarea suveranității fiecărei țări, spre deosebire de doctrinele care pledează pentru o mai mare integrare europeană.

Mișcarea suveranistă este o doctrină politică de susținere a suveranității naționale a unei țări în fața instanțelor supranaționale, în țările UE fiind înțeleasă ca o opoziție față de federalizarea Uniunii Europene.  

„Souverainisme”, denumește așadar ideea de politici naționale gândite să recâștige controlul asupra tendințelor socio-economice generate de politicile internaționale, sau ale organizațiilor transnaționale, neavând conotații de dreapta sau de stânga explicite, o mișcare de apărare a suveranității naționale, opusă transferului exercitării puterii la nivel supranațional care denunță transferul de suveranitate ca o amenințare la adresa identității naționale.

Suveranismul este îmbrățișat atât de familii politice de dreapta, cât și de stânga, în condițiile în care conceptul de naționalism, legat de NAȚIUNE,  a căpătat in timp, o anumită conotație negativă, considerându-se că accentuarea  factorului etnic poate germina șovinism și poate genera excese.

Conceptul de suveranism – care pune accentul pe noțiunea de STAT (și pe suveranitatea sa), nu pe cea de națiune, pare mai potrivit, pentru a explica valul unor reactii față de UE în unele state membre.

Ar fi vorba de o atitudine doctrinară orientată spre limitarea, reducerea zonelor de suveranitate partajată cu Bruxelles-ul și preluarea acestor zone în mod politic, inapoi, de către autoritătile naționale, scrie fostul prim ministru al guvernului României, pe Adrian Nastase Blog.

Acest curent este tot mai evident in statele membre ale Grupului Vișegrad, dar și în state precum Italia, Spania, Grecia sau în state asociate cu UE, spre exemplu Turcia.

De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste eurosceptice.

 Propaganda establishment-ului, recognoscibilă inclusiv la televiziunile de ştiri din România,  pune fenomenul pe seama prostiei sau inculturii, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sau când a fost ales Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Cum s-ar zice, proştii şi inculţii, incapabili să înţeleagă proiectele minţilor luminate ale birocraţiei bruxelleze şi ale guvernelor aflate  mână în mână cu aceasta, cad victime demagogiei populiste, echivalată bineînţeles cu extremismul!

Să acceptăm termenul. Ce înseamnă totuşi „populism”, ce conţinut politic i se subsumează, dincolo de conotaţiile peiorative atribuite lui de propagandiştii sistemului?

Există deosebiri de la ţară la ţară, însă în linii mari populismul corespunde protecţionismului, în particular protecţionismului social, precum şi unei anumite mobilizări civice, opusă aroganţei elitiste a clasei politice, despre care vorbea Marine Le Pen.

În condiţiile unui capitalism global tot mai puţin temperat de legislaţia socială, în condiţiile austerității bugetare impuse de autorităţi pentru a susţine marea finanţă internaţională, în condiţiile în care politicienii cu vocaţia europenismului se preocupă mai mult de stabilitatea monedei unice decât de puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, statul naţional apare drept singurul sprijin instituţional de care dispun oamenii simpli în faţa pieţei nereglementate şi a dictatului bancar.

Dorinţa de protecţie legală este rezonabilă şi legitimă, nu are nimic extremist, cu atât mai puţin revendicarea suveranităţii ca formă de reprezentativitate democratică, invers proporţională cu tehnocraţia şi „guvernanţa” fiscală suprastatală pe care le promovează Comisia Europeană.  

Asistăm astăzi la un fenomen dublu: pe de o parte partidele socialiste – ne referim la cele din Internaţionala Socialistă – se manifestă ca formaţiuni de centru, reprezentante ale mediului de afaceri şi ale europenismului cu inserţie oligarhică, pe de altă parte dreapta naţionalistă care evoluează către stânga, mai exact către o formulă etatistă incluzând măsuri de creştere a siguranţei cetăţeanului şi împotriva delocalizărilor generatoare de şomaj.

În acest context, o parte din electoratul de până acum al socialiştilor se reorientează la rândul său către partidele naţionaliste, dar nu fiindcă ar fi devenit de dreapta, ci pentru că partidele de dreapta s-au deplasat la stânga, venindu-i în întâmpinare după reorientarea socialiştilor la centru.

Situaţia actuală mai comportă un aspect. Întrucât se deplasează la stânga, partidele naţionaliste, sau cel puţin o parte a lor, se întâlnesc cu formaţiunile stângii autentice de tipul SYRIZA din Grecia, Podemos în Spania, Front de Gauche din Franța, grupate în aşa-numitul Partid al Stângii Europene.

Motivaţiile acestora sunt diferite, au alte referinţe doctrinare, dar se apropie de partidele naţionaliste pe terenul suveranismului, adică al confruntării concrete cu internaţionala nedeclarată a capitalului, condusă de Grupul Bilderberg.

În Parlamentul European există grupuri politice care susțin suveranitatea, identitatea, tradiția, independența / democrația, în condițiile schimbărilor dramatice din sânul civilizației occidentale europene al cărei motor este cultural.

Influența Bisericii scade dramatic, în timp ce așa-numita familie tradițională – care este pur și simplu familia naturală – își pierde valoarea socială  în condițiile în care politica se concentrează din ce în ce mai mult pe promovarea individualismului a-cultural, a-religios și național.

În plan economic cresc inegalitățile care au devenit explozive, pe fundalul accelerării și amplificării ciclului crizelor sociale. 

Consecinţa practică pentru partidele politice din Parlamentul European este schimbarea alianţelor, formaţiunile din Partidul Stângii Europene renunţând să-i mai susţină pe socialiştii centrişti care doar mimează interesul pentru problemele oamenilor simpli, în favoarea unor înţelegeri cu naţionaliştii, mai dispuşi se pare la îngrădirea puterii companiilor multinaţionale şi a organismelor bancare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială). Nu peste tot şi nu fără condiţii, evident.

Poţi să te înţelegi cu Frontul Naţional din Franţa, al cărui „extremism” naționalist se reduce esenţialmente la cererea de limitare a imigraţiei, dar nu cu Zorii Aurii din Grecia – organizaţie recunoscută pentru acţiunile sale violente.Cu alte cuvinte, situaţia trebuie nuanţată de la partid la partid.

Dacă Zorii Aurii, din Grecia, se afirmă într-adevăr ca o formaţiune de tip paramilitar, Frontul Naţional rămâne fundamental adeptul parlamentarismului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bascularea electoratului de stânga este susceptibilă să conducă partidele respective la o asemenea repoziţionare; la fel şi realismul politic, atâta vreme cât, cum spunea Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, ceea ce contează este să prindă şoareci.

Cu alte cuvinte, mai importantă decât etichetele ideologice, mai importantă decât retorica umanistă fără substanţă, este adoptarea efectivă a unei legislaţii sociale protecţioniste, indiferent de mijloace.

  În unele ţări din Uniunea Europeană, ca de pildă România, problema nu se pune fie şi numai pentru că lipsesc actorii necesari. Din punct de vedere analitic trebuie să remarcăm totuşi că demarcaţia majoră în politica actuală urmează mai curând axa europenism – suveranism, decât axa dreapta – stânga, ceea ce fără îndoială nu înseamnă că între ele nu sunt puncte de intersecţie, ori că termenii de dreapta şi stânga ar fi devenit neoperaţionali.

Și în România, un risc intern major, aflat în plină ascensiune îl reprezintă abordarea pretins suveranistă a naţionalism – populismului, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană.

Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc.

De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană.

”Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate, iar Brexitul este proba că dezmembrarea UE este posibilă din interior.

Guverne şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene stabileşte un număr mare de competenţe exclusive ale Uniunii Europene, respectiv competenţe partajate între Uniunea Europeană şi statele membre. Odată cu intrarea în Uniune, statele membre au cedat, de bună voie şi la cererea lor, o parte importantă a suveranităţii.  

Din acest motiv, partidele tradiţionale pro-europene au obligaţia să dezvolte un larg proces de explicare a Tratatelor Uniunii Europene, în aşa fel încât partidele extremiste şi antieuropene să nu mai poată manipula populaţia, precum în cazul Brexit”, scrie https://pmponline.ro/suveranismul-si-nationalism-populismul-risc-major.

Suveranismul a avut câştig de cauză când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, a fost aproape de victorie la ultimele alegeri prezidenţiale din Austria şi la cele parlamentare din Olanda.

Următoarea miză, mai importantă decât celelalte, o reprezintă Franţa.

Este din ce în ce mai evident faptul că se încearcă  acreditarea partidelor naţionaliste drept sursă a crizei de încredere de care suferă Uniunea Europeană, în condiţiile în care ascensiunea lor este de fapt un simptom.

Să nu se iluzioneze nimeni: criza de încredere caracterizează un segment de populaţie mai larg decât electoratul partidelor naţionaliste, care nu fac decât să preia progresiv nemulţumirea pe care socialiştii nu mai sunt capabili să o catalizeze.

  Vedem că este  preferabil să susţii că partidele naţionaliste subminează Uniunea, decât să recunoşti că aceasta nu-i mai mulţumeşte pe oameni, sau mai exact pe oamenii simpli,în vreme ce corporaţiile multinaţionale o preferă fără echivoc.

În perioada interbelică, mediile de afaceri au căutat să intrumentalizeze naţionalismul împotriva comunismului. Astăzi îl iau ca alibi în favoarea unui sistem în care democraţia riscă să devină formală.

Național-suveranismul. Curentul, avându-I în prim plan pe italianul Matteo Salvini și pe franțuzoaica Marine Le Pen are ecouri majore în țările Vișegrad, dar și în Austria, Germania, Olanda și alte state puternice.

România nu are o mișcare reprezentativă în această zonă, iar tentativele de resuscitare a PRM, marele partid naționalist român de după 1990, au eșuat.

Pe de altă parte, PSD – deși curtat de Salvini – nu s-a decis să facă pasul spre suveranism, în ciuda unei politici apropiate și a simpatiei reciproce între social democrații români și suveraniștii europeni.

 

 

 

 Foto: Matteo Salvini și Marine Le Pen

Se pare că alegerile europarlamentare din 2019 vor fi dominate de tendința partidelor naționaliste de a câștiga tot mai mult electorat, dar și de evidenta creștere a unui fenomen alarmant și, spunem noi, fără legătură cu național suveranismul – tendințele extremiste.

De altfel, presa mainstream face o voită confuzie între naționalism, național-suveranism  și mișcările de extremă dreapta.

Ideea principală este  curentul anti-sistem, iar mainstream-ul de orientare Bruxelles sau Deep State american omit  stânga extremă, de factură internaționalistă – anti-suveranistă!  

Cunoscutul jurnalist Val Vâlcu, șeful agenției ”DC News”, disecă foarte precis fenomenul:

”În România, nu sunt partide împotriva sistemului, ci împotriva PSD” ”Alianța USR-PLUS, care ar fi putut fi în această linie europeană, este nu doar anti-PSD, ci și puternic internaționalistă, neavând un profil naționalist”.

Vâlcu arată astfel că bătălia din România se duce contra singurului partid mare, cu tendințe clare suveraniste – și care a preluat câțiva dintre liderii marcanți naționaliști.

”Liderii și susținătorii alianței vor ”o țară ca afară”, nu au încredere în statul național, apelează la instituții transnaționale de arbitraj, protestează la Bruxelles”, mai scrie Vâlcu.

Pe de altă parte, atrage atenția jurnalistul,  stânga românească, reprezentată de PSD, deși teoretic și tradițional ar trebui să aibă ”un profil internaționalist, încearcă să capteze electoratul naționalist”.

”Însă discursul este moderat, iar măsurile concrete aproape lipsesc” subliniază Vâlcu , făcând o referire evidentă la o apropiere decisivă de suveraniști.  ”Principalul partid naționalist din România aproape s-a dizolvat odată cu moartea fondatorului, iar cele noi nu au o poziționare ideologică clară”, mai scrie Val Vâlcu. 

Analiza lui Val Vâlcu este importantă pentru că arată clar inversiunea din România  și confirmă că  România devine un furnizor de pseudo-antisistem.

În realitate, România devine un furnizor de susținători ai dominației Bruxelles-ului asupra statelor membre al UE, al pierderii suveranității în favoarea unor puteri sporite, decizionale, ale instituțiilor și grupurilor de putere internaționale.

Ceea ce se întâmplă acum e o mișcare care elimină România din curentul reformator european, transformând-o într-un sprijinitor al dominației Bruxelles-ului.

 

 

 

 

 

Vlad Filat,premierul R.Moldova : „Instituţiile statului continuă să fie boicotate”

 

 

„Instituţiile statului continuă să fie boicotate de anumite forţe. Chiar dacă depunem eforturi imense pentru a face ordine în domeniul economic, să demonopolizăm importurile de carne şi alte produse, ne este foarte greu”, a declarat premierul Vlad Filat, în cadrul unei emisiuni televizate.

În acelaşi context, Vlad Filat a menţionat că vina o poartă actualii funcţionari de stat. „Cei care au pus pe picioare schemele de import cu carne sunt foarte puternici. Plus la asta, avem o situaţie când în funcţii au rămas aceeaşi funcţionari ca în perioada…”, a spus Filat, lăsând să se înţeleagă că este vorba despre perioada guvernării comuniste.

Filat a mai spus că preţurile la carne au scăzut în ultima perioadă, dar prea puţin. „Recunosc că preţurile au scăzut, dar, din păcate, prea puţin. Şi nu e vorba că lumea trebuie să plătească prea mult pentru un kilogram de carne, ci ca salariile să fie ajustate. Aici trebuie să lucrăm mai mult”, a conchis premierul.

Tribuna Basarabiei

Premierul moldovean, Vlad Filat