CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Anul 1924 a fost un an bogat în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României

 

Partidul Comunist din România a fost creat în anul 1921, prin desprinderea unui grup de bolșevici din Partidul Socialist din România. De la bun început, acest partid și-a asumat că este doar o secțiune locală a Internaționalei Comuniste, controlată ferm de Moscova. Drept urmare, comuniștii români promovau tezele Moscovei, care afirmau că România ar fi ocupat prin forță și apoi ar fi anexat Basarabia, în martie 1918.

Comuniștii militau pentru încorporarea Basarabiei și a Bucovinei în Ucraina, pentru anexarea Dobrogei la Bulgaria și pentru retrocedarea Transilvaniei Ungariei.

În concepția Partidului Comunist, Regatul României ar fi fost o adevărată închisoare a popoarelor, un stat multinațional care i-ar fi oprimat pe muncitori și care ar fi fost o creație artificială a imperialismului apusean.

În anul 1924, exista o istorie bogată în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României. Între cele două țări nu existau relații diplomatice, însă, totuși, la Viena, reprezentanții celor două țări au purtat negocieri în vederea recunoașterii Unirii Basarabiei cu România.

Ele au intrat în impas atunci când sovieticii au cerut organizarea unui plebiscit în Basarabia, prin intermediul căruia populația să decidă în privința viitorului acestei provincii. Autoritățile române au refuzat, pentru că o asemenea propunere ar fi pus în discuție întregul sistem al tratatelor de pace de la Versailles, care puseseră capăt Primului Război Mondial.

Drept urmare, în data de 2 aprilie 1924, convorbirile dintre cele două părți s-au întrerupt, iar comuniștii au început imediat agitațiile în Basarabia. Din rațiuni militare, activitatea Partidului Comunist a fost interzisă în 5 aprilie 1924, printr-o ordonanță militară  semnată de șeful Corpului II de Armată, care era staționat în Basarabia.

Actul rerspectiv era consecința agitațiilor organizate de comuniști în mai multe comunități din Basarabia, locuite îndeosebi de etnici ruși și ucrainieni, pentru a obține anexarea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru la Uniunea Sovietică.

O zi mai târziu, șeful diplomației sovietice, Maxim Litvinov, declara că, până la organizarea unui referendum, URSS va considera Basarabia drept parte a Ucrainei.Provocările comuniștilor au continuat.

În 1924, ei au încercat să declanșeze un adevărat război civil în Basarabia, organizând răscoala de la Tatar Bunar, prin agenții ruși care foloseau metode întâlnite și în zilele noastre în războiul hibrid din estul Ucrainei.

 

 

Foto: Rebeli de la Tatar Bunar

 

După ce Armata Regală Română a lichidat rapid răscoala la care participaseră în marea lor majoritate elemente neromâneşti, Stalin a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al Nistrului, a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta.

Noua republică făcea parte din RSS Ucraineană, având 210 km. lungime și 95 km. lățime şi  a funcționat până la ocuparea sovietică a Basarabiei, în 1940.

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea, liderul Federației Socialiste Ilie Moscovici (participant și agitator la manifestația muncitorilor tipografi din 13 decembrie 1918)scria în 1925 :

„La Tatarbunar au fost implicați agenți provocatori ai Internaționalei a III-a, care jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridiculei „Republici Moldovenești”. Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau sunt pe cale să intre”.

Un observator extern, profesorul american Charles Upson Clark de la Columbia University, declara că „[…] rebeliunea de la Tatarbunar a fost în esență un exemplu, cel mai frapant, al unui raid comunist organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorită asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările”.

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/06/rebeliunea-antiromaneasca-organizata-de-sovietici-la-tatarbunar-in-1924-si-reusita-inselarii-de-catre-propaganda-comunista-a-unor-personalitati-de-elita-ale-vremii-precum-einstein-gb-shaw-romain-rol/

 

Sursa: https://www.rfi.ro/politica-102401-pagina-de-istorie-interzis-partidul-comunist-romania

09/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: