CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea lui Ion Iliescu în fratricidul din 13-15 iunie 1990

 

 

 

Imagini pentru mineriadele si iliescu photos

 

 

Fragment din Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea președintelui Ion Iliescu în crimele din 13-15 iunie 1990:

„Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonato personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.

Cităm din rechizitoriul Justiţiei publicat în 2007:

« La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman.

Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.[…]

Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine.

Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi.

Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.

Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un „Plan de Acţiune‖ pentru „eliberarea‖ Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri. […]
A doua zi, 12 iunie 1990, la orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primulministru Petre Roman care a fost de acord cu „Planul de Acţiune‖ pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.).

Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de „eliberare  a pieţii.

Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat „Planul de Acţiune‖ care pentru a nu fi deconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai „Planul de Acţiune‖ a fost „Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00 . »

Conducerea represiunii împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost făcută de Preşedintele României Ion Iliescu, care s-a implicat în organizarea şi instigarea forţelor de ordine.
Edificator în acest sens este chiar Jurnalul acţiunilor de luptă al Armatei, dar şi celelalte activităţi în care Ion Iliescu s-a implicat ca un comandant atât pentru militarii Ministerului Apărării Naţionale cât şi pentru militarii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii.

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu e recunoscut că i-a catalogat pe manifestanţi ca fiind „golani‖ sau „bişniţari‖ şi că întreaga demonstraţie din Piaţa Universităţii a fost „de tip legionar‖. Ion Iliescu s-a arătat mândru de această constatare şi a declarat că nu regretă această apreciere a sa.

Referitor la cererea manifestanţilor de a avea un dialog filmat, în prezenţa presei, cu şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, acesta a precizat în faţa Comisiei parlamentare că „n-a existat respingere a ideii de dialog, dar dialog. Eu ce am respins a fost un show televizat al unui spectacol gândit nu ştiu cum!

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu a precizat că în capitală au venit 20.000 de mineri din Valea Jiului şi din alte bazine carbonifere ale ţării. Ion Iliescu le-a mulţumit acestora în 15 iunie 1990 în complexul expoziţional Romexpo.
Mobilizarea unor uriaşe resurse umane, financiare şi materiale, precum şi a unor uriaşe mijloace de reprimare pentru evacuarea câtorva zeci de manifestanţi care mai rămăseseră în acel moment în Piaţa Universităţii arată că înainte de 13 iunie 1990, principalul organizator al represiunii din 13-15 iunie 1990 a decis că acţiunea va fi îndreptată de fapt contra tuturor forţelor anticomuniste din România având ca justificare violenţele din 13 iunie 1990 făptuite – în majoritatea lor – de persoane care au acţionat la ordinul organizatorilor represiunii.

Ion Iliescu le-a cerut subordonaţilor din Frontul Salvării Naţionale să cheme în capitală forţe civile din judeţele în care tocmai au devenit deputaţi sau senatori, iar pe Nicolae S. Dumitru l-a însărcinat să cheme muncitorii de la uzina „23 August‖ şi de la alte mari uzine din Bucureşti pentru a acţiona în Piaţa Universităţii împotriva manifestanţilor anticomunişti.

Este de menţionat că Preşedintele Romaniei Ion Iliescu s-a implicat personal şi decisiv, transmiţând, prin intermediul posturilor naţionale de Radio şi Televiziune, în seara zilei de 13 iunie 1990, două comunicate (primul, consemnat în buletinul Rompres din 13 iunie 1990 pentru orele 19.35 şi al doilea, pentru orele 21.52). Primul comunicat, după ce expune sumar evenimentele petrecute în Bucureşti, se încheie cu următorul apel:

„Ne adresăm tuturor cetăţenilor capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate.

Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.

Cel de al doilea comunicat, adresat acum „tuturor forţelor democratice ale ţării‖, aduce precizări foarte importante, astfel că îl reproducem integral:

„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile poliţiei capitalei, Ministerul de Interne, şi Casei de mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice.

Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democrat, a ţării, la 20 Mai anul curent.
Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu
forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise.
Poate fi asimilată cu un apel şi luarea de cuvânt a preşedintelui României Ion Iliescu în acea seară la orele 22, în faţa mulţimii adunate în faţa sediului Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale din Piaţa Victoriei, care, potrivit buletinului de ştiri interne Rompres, cuprindea printre altele următorul pasaj:

  • […] la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să

    acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).

  • la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte

    (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată. […]

  • la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate (…). […].

    În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut,

    fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare‖. […]

    Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia

    din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art.

    82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori

    instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret.

    Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ştefan cel Mare‖), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. […]

    Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.

  • În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului. […]

    Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută. »

    Aşadar, conform concluziei procurorilor independenţi, Ion Iliescu a fost principalul responsabil al crimelor din 13 iunie 1990.”

 

 Citiți în cele ce urmează raportul IICCMER integral:

 

 

 

Dă clic pentru a accesa raport_despre_fratricidul_din_13_15_iunie_1990.pdf

 

12/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Scurtă cronologie a evoluției serviciilor de informații românești

 

 

 

Servicii secrete și mituri despre servicii secrete în Europa

 

 

 

 

Evoluţia Serviciilor de Informații în România

Scurtă Cronologie

de Tiberiu Tănase

 

 

 

 

1842 – Este înfințată poliția secretă (servicul secret) – Regulamentul Organic, care este prima lege cu caracter unitar pentru Principatele Moldova și Tara Romanească, prevedea organizarea structurilor naționale de apărare, ordine internă și siguranță a statului.

Astfel, in 1842 este înfințată poliția secretă – serviciul secret atestată documentar în orașele Brăila și Galați, ulterior și în alte reședinte de județ ca principal organ de informații/contrainformații/contraspionaj al statului în subordinea Ministerului de Interne.

1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.

1874 – Serviciul Secret de la Ministerul de Interne este transformat în Biroul de Urmăriri și Informațiuni (la Prefectura Poliției Capitalei ) devenind astfel un Serviciu de Siguranța Generală a Statului.

1890-1891 – Legea prevede apariția agenților și a comisarilor specializați în Poliția de siguranță generală a statului.

1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat biroul Siguranţei Generale, devenit apoi Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului.

1897 – De la 1 aprilie în fiecare oraș reședință de județ sunt creeate în secret Birourile de Siguranță Generală conduse de agenți speciali de siguranță (acoperiți ).

1897, 20 iunie – Înfințarea la Marele Stat Major al Armatei Române a Serviciului de Informațiuni și Contrsspionaj mixt .

1897, 10 iulie este emis Ordinul Circular nr. 18231, un fel de regulament de organizare și funționare a Serviciului d einformațiuni, contrainformații și contraspionaj al statului. ( Sorin Aparaschivei op. Cit p. 33- 34 ).

1908, 24 martie – Se înfințează Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale a .Statului . Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.

1910, 22 mai – Este înfințat Servicul de Contraspionaj Militar de pe langă Direția Poliției și Siguranței Generale ( adică o structură mixtă civilo- militară).

1913, 13 ianuarie – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

1914, aprilie – Serviciul Secret creat de Mihai Moruzov este suprimat , organele sale de căutare fiind încorporate în noul Serviciu Special Central al Marelui Stat Major.

1914, octombrie – Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale și Marele Stat Major al Armatei Române refac Servicul Comun de Contraspionaj.

1916 – Marele Cartier General al Armatei și Direcția Poliției și Siguranței Generale înființează pe langă corpurile de armată șase Birouri mobile de conraspionaj.

1917, martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acţiona în beneficiul armatei, a fost desfiinţat în vara anului 1920.

1917, 4 aprile – Înfințarea Serviciului de contra spionaj romano –rus pentru susținera frontului

1924, noiembrie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili „pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”, care va devenii în anul 19127 , Servicul Secret mixt al Armatei Romane .

1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.

1930, 10 iunie – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.

1931 – Este înfințat Corpul Detectivilor în locul Brigazilor de Siguranță.

1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui M. Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei şi de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.

1936 – În cadrul secției de contrainformații a Servicului Secret (S) se organizează Grupa de Contraspionaj (vezi, Sorin Aparaschivei op cit p. 55)

1937, 1 ianuarie – Intră în vigoare Codul de Justiţie Militară prin care se majorează pedepsele pentru trădare şi spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare.

1937 februarie – Se realizează primul schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).

1938, 29 martie – Decizia Ministerială nr 2200 – Servicul Secret revine la Marele Stat Major al Armatei Române.

1939, aprilie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.

1940, 8 septembrie – A fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (SSI – fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri, subordonat direct generalui Ion Antonescu, devenit conducator al Statului .

1940, 12 noiembrie – Decretul lege nr 3813, de reorganizare a Serviciului Special de Informații ramane la Președenția Consiliului de Miniștri, dar administrativ depinde de secretariatul General al Subsecariatului de Stat pentru Armata de Uscat .

1942, ianuarie – Serviciul Special de Informații se reorganizează astfel în Secția a II–a; Contrainformații se constituie Secția a IV–a Contraspionaj .

1942, 21 noiembrie – A fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.

1943, august – Este elaborat un decret-lege de reorganizare a Serviciului Special de Informaţii.

1944, 27 august – Secția a II–a comunică Serviciului Special de Informații că a reintrat în subordinea Marelui Stat Major iar la 14 septembrie 1944 este emis dccretul lege nr 1695 prin care SSI se transforma în Serviul de Informații și trece de la Președenția Consilui de Ministri la Ministerul de Război .

1944, 15 septembrie – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).

1945, 17 aprilie – Prin decretul lege 1264, Servicul de Informații revine la denumirea Serviciul Special de Informații și este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.

1945, mai – Serviciul Special de Informatii primeste o nouă organizare, contraspionajul fiind individualizat de contrainformații prin apariția Direcției a II-a Contraspionaj care se pastrează până în 1946.

1947, martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

1948, 30 august – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii l-au avut consilierii sovietici NKVD/KGB/GRU.

1949, 23 ianuarie – A fost înfiinţată, prin Decretul nr. 25, Direcţia Generală a Miliţiei din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcţia Siguranţei Generale.

1949, 7 februarie – Jandarmeria a fost desfiinţată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.

1951, 30 martie – DGSP a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE).

1952, 20 septembrie – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.

1956, 11 iulie – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.

1958 – După retragerea trupelor sovietice se înființează ceea ce va deveni Grupa XX, un grup de ofițeri cu misiunea ultra-secretă de a depista agenții sovietici din structurile politice, militare și de securitate din România

1960-1965 – Personalul Securităţii este epurat, fiind îndepărtaţi mulţi din ofiţerii impuşi sau controlați de Moscova. Ca urmare a activității Grupei XX, unei serii de agenți sovietici din PCR i se pune în vedere să-și înceteze activitatea.

1967, 22 iulie 22 – Odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii statului (DSS), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.

1968, 4 aprilie – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.

1969 – După invazia sovietică din Cehoslovacia se înființează oficial Unitatea specială 0110 (fosta UM 0920/A) cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi spaţiul sovietic, supranimită Unitatea „Anti-KGB”. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.

Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.

Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav dar și german (anti-STASI) şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.

În 1989, UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

1972, 9 aprilie – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).

1977, 15 decembrie – Se înființează Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) după un model și cu instructaj al serviciilor speciale ale RFG. Efective erau de 795 soldați și ofițeri în anul 1989, când, pe 24 decembrie 1989, o grupă condusă de Șeful de Stat Major din cadrul U.S.L.A., lt. col. Gheorghe Trosca, este ucisă sălbatic la ordinele agentului sovietic Nicolae Militaru în fața Ministerului Apărării Naționale. După 1990, unitatea de elită primește denumirea de Brigada Antiteroristă (AntiTero) iar în prezent numără un efectiv de circa 2000 de specialiști.

1989, 30 decembrie – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate. Este arestat Iulian Vlad, ultimul șef al DSS, iar Armata, condusă de agentul sovietic Nicolae Militaru, preia toate unitățile Departamentului Securității Statului.

 

SRI – Scurtă Cronologie

 

1990, 20 martie – Are loc operațiunea violentă maghiară de la Târgu Mureș

1990, 26 martie – Prin Decretul nr. 181 al Consiliului Provizoriu de Uniunea Națională (CPUN) a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI), instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Primul director: Virgil Măgureanu.

1990, 9 iulie – Brigada Antiteroristă, fosta USLA, intră în componența SRI.

1991, 29 iulie – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

1992, 24 februarie – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale instituţiei.

2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.

2002 – Este elaborată şi intră în vigoare Strategia de securitate naţională a României.

 

Alte repere cronologice:

 

În perioada 26 mai 1997 – decembrie 2000, funcţia de director al SRI a fost îndeplinită de Costin Georgescu.

La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției, iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.

În perioada 4 octombrie 2006 – 27 ianuarie 2015, conducerea SRI a fost asigurată de George Cristian Maior.

În 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat hotărârea privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, noua schemă de organizare intrând în vigoare în iulie 2008.

În decembrie 2010 a fost apobat un nou Regulament de Funcţionare al SRI şi o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea în prezent, iar în martie 2011, a intrat în vigoare noua viziune strategică „SRI în era informaţională” pentru perioada 2011 – 2015.

Din 3 martie 2015,   directorul Serviciului Român de Informaţii este Eduard Hellvig.

 

 

SRI https://www.sri.ro/ are pagina de FB – https://www.facebook.com/sri.oficial/

 

Resurse:

Sorin Aparaschivei: Cronologie Fotodocumentara a Contraspionajului Romanesc, București 2019 – https://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-1-iulie-2018/
Tiberiu Tănase: Evoluția Serviciului Special de Informații în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2018/11/Vitraliino-35.pdf
Tiberiu Tănase: Serviciul Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv în apărarea intereselor de securitate ale României – https://intelligence.sri.ro/serviciul-roman-de-informatii-serviciu-de-intelligence-competitiv-apararea-intereselor-de-securitate-ale-romaniei/
Tiberiu Tănase: Scurtă cronologie a serviciilor de informaţii din România – http://www.ziaristionline.ro/2013/08/18/dr-tiberiu-tanase-scurta-cronologie-a-serviciilor-de-informatii-din-romania/
Dan Andronic: Revista Evenimentul Istoric, Nr. 1, Februarie 2018 – https://evenimentulistoric.ro/ceausescu-vanatorii-agenti-kgb.html
Victor Roncea: http://roncea.ro/tag/grupa-xx/ ; https://evenimentulistoric.ro/toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990.html
Larry L. Watts: Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România – https://intelligence.sri.ro/larry-l-watts-fereste-ma-doamne-de-prieteni-razboiul-clandestin-al-blocului-sovietic-cu-romania/

Sursa: Ziaristi Online

06/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prin desfiintarea SIIJ, actualul guvern doreste instaurarea controlului politic asupra justitiei

 

 

 

Ministrul Justitiei Catalin Predoiu confirmă, prin desfiintarea SIIJ, că dorește instaurarea controlului politic asupra justiției

Ca urmare a publicarii de catre Ministrul Justitiei Catalin Predoiu a proiectului de lege privind desfiintarea SIIJ si modificarea si completarea unor acte normative din domeniul justitiei, Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO), Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) si Asociatia Procurorilor din Romania (APR), transmis urmatorul comunicat de presa:

Ministrul Justitiei Catalin Predoiu a publicat pe data de 4 februarie 2020 proiectul de Lege privind desfiintarea SIIJ si modificarea si completarea unor acte normative din domeniul Justitiei.

Prin acest proiect de lege, anchetele privind judecatorii si procurorii vor depinde de bunul plac al Procurorului General, a carui numire si revocare in/din functie depinde, la randul ei, in mod direct, de intelegerea politica dintre Ministrul Justitiei si Presedintele Romaniei.

Una din criticile cele mai des rostogolite si manipulatoare la adresa SIIJ a fost ca aceasta sectie ar reprezenta “un instrument de presiune la adresa magistratilor” ce vor fi pusi astfel sub control politic.

In realitate, SIIJ este singura sectie din Ministerul Public in care sefii acesteia nu sunt numiti prin niciun fel de implicare a politicului. Toti procurorii care activeaza in SIIJ sunt selectati prin concurs, doar de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca atare, prin acest proiect, Ministrul Justitiei Catalin Predoiu ne spune ca aceasta sectie, complet independenta de politic, trebuie desfiintata, iar in locul ei trebuie pusa puterea discretionara a Procurorului General, numit in urma unor intelegeri politice.

A da putere Procurorului General, numit politic, sa autorizeze punerea in miscare a actiunii penale impotriva unui magistrat inseamna ca acesta va putea oferi impunitate absoluta unor judecatori si procurori sau, dimpotriva, va putea da liber anchetelor – chiar abuzive – fara niciun control si fara nicio explicatie. Totul va depinde de vointa unei persoane numite in functie prin decizie esentialmente politica.

Proiectul de lege reflecta, de altfel, in mod vadit, ipocrizia Guvernului si a Ministrului Justitiei, prin nerespectarea independentei judecatorilor si procurorilor, dar si a drepturilor fundamentale ale cetatenilor.

 

Vom argumenta punctual in cele ce urmeaza cateva dintre viciile proiectului de lege:

 

1. Prin comunicatul de presa, afișat pe site-ul Ministerului Justitiei, se arata ca “proiectul va fi transmis catre CSM pentru procedura de avizare, imediat dupa afisare”

In acelasi timp, proiectul este publicat cu mentiunea ca este supus dezbaterii publice, “in temeiul dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata”.

Or, art. 7 la care face trimitere Ministrul Justitiei Catalin Predoiu prevede in alin. 8 in mod explicit ca: “Proiectul de act normativ se transmite spre analiza si avizare autoritatilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observatiilor si propunerilor formulate potrivit alin. (4)“.

Ca atare, “consultarea publica” este praf in ochii cetatenilor, afectati in mod direct de acest proiect, cata vreme proiectul va fi trimis spre avizare “imediat dupa publicare”, opinia cetatenilor parand a fi complet indiferenta Ministrului Catalin Predoiu.

De altfel, nu este stabilit niciun termen limita de trimitere a propunerilor cu privire la textul proiectului de lege, fapt ce demonstreaza, o data in plus, ca aceste consultari sunt doar un simulacru.

2. Ipocrizia consultarilor rezulta si din modul in care, in expunerea de proiect, Ministrul Predoiu face referire la consultarea magistratilor

“In urma centralizarii punctelor de vedere ale instantelor si parchetelor, a rezultat faptul ca 85,47% din procurorii respondenti si 72,22% din judecatorii respondenti au opinat in sensul abrogarii prevederilor privind Sectia”, sustine Ministrul Predoiu.

Ministrul Justitiei Catalin Predoiu omite cu buna-stiinta sa precizeze procentul de judecatori respondenti, adica mai putin de o treime din numarul total al judecatorilor. De altminteri, si in cazul consultarii procurorilor, numarul celor care au participat la vot a fost jumatate din numarul total al acestora.

Majoritatea larga a judecatorilor si procurorilor au refuzat sa raspunda ministrului, considerand ca nu au fost consultati intr-un cadru ce corespunde rigorilor legale.

De asemenea, Ministrul Predoiu “uita” sa faca referire la opinia exprimata de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ai Curtii de Apel Bucuresti, instante cu competenta cea mai extinsa si la cel mai inalt nivel in a judeca cauze de competenta DNA.

Acestia au facut in mod special obiectul anchetelor DNA, peste 100 de judecatori ai CAB si 75 de judecatori de la ICCJ avand dosare deschise la DNA in perioada 2014-2018.

Or, opinia acestora a fost in sensul mentinerii SIIJ cu modificari, nicidecum in sensul desfiintarii acestei structuri, dovada clara a faptului ca acestia apreciaza ca sectia reprezinta o garantie sporita a independentei individuale a judecatorilor.

Faptul ca Ministrul Catalin Predoiu ascunde aceste date demonstreaza ca nu a fost in mod real interesat de rezultatul consultarii, cu atat mai mult cu cat decizia de desfiintare a SIIJ era deja luata la data respectiva, iar Ministrul doar a manipulat acest rezultat pentru a-si valida decizia deja luata.

3. Tot in expunerea de motive se arata ca: “Prin modul de organizare si functionare a SIIJ s-a creat de facto o categorie de cetateni care beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala totala, respectiv procurorii din cadrul SIIJ”.

In realitate, solutiile de clasare ce ar viza inclusiv procurorii din cadrul SIIJ sunt supuse cenzurii instantelor de judecata, astfel incat o astfel de imunitate categoric nu exista.

In schimb insa, prin proiectul Ministrului Catalin Predoiu s-a creat cu adevarat o imunitate de jurisdictie penala atat a Procurorului General, cat si a membrilor din cadrul celor doua Sectii din cadrul CSM si, poate, chiar si pentru alti magistrati.

Astfel, in expunerea de motive a proiectului, pretinsa imunitate a procurorilor SIIJ deriva din faptul ca, “fiind compusa dintr-un numar extrem de redus de procurori, isi pot da ei insisi, reciproc, orice solutie (…) indiferent de situatia de fapt sau de drept si indiferent de ce abuz ar putea face“.

Or, Sectia pentru procurori din cadrul CSM cuprinde un numar de 5 procurori, de trei ori mai mic decat schema SIIJ. Ca atare, rationamentul pe care isi intemeiaza Ministrul Predoiu desfiintarea SIIJ este perfect aplicabil in cazul solutiei legislative propuse de acesta: membrii Sectiei de procurori ai CSM vor aviza vreodata trimiterea in judecata a vreunuia dintre ei, in conditiile in care nu exista niciun control judecatoresc asupra unui eventual refuz, asa cum ar exista in cazul clasarii date de un procuror SIIJ ?

Prin urmare, argumentul Ministrului Catalin Predoiu pentru desfiintarea SIIJ, privind pretinsa imunitate a procurorilor din aceasta sectie, insistent preluat ca atare si rostogolit apoi si in documentele europene, este acum demonstrat ca fiind unul fals si abia prin proiectul propus se creeaza in mod real premisele impunitatii unor magistrati.

4. Cetatenii nu vor avea nicio cale de atac efectiva impotriva refuzului Procurorului General de a autoriza punerea in miscare a actiunii penale

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedura penala, “actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, daca lipseste autorizarea organului competent, prevazuta de lege“.

Cu alte cuvinte, plangerii unui cetatean impotriva unui judecator sau procuror pentru infractiuni contra infaptuirii justitiei, infractiuni de serviciu sau infractiuni de coruptie, i se poate sau nu da curs doar prin manifestarea de vointa a Procurorului General.

In lipsa autorizarii punerii in miscare a actiunii penale date de Procurorul General, procurorul de caz nu are alta optiune decat sa claseze cauza sau sa tina dosarul deschis, fara a dispune o solutie, asa cum a constatat Inspectia Judiciara ca facea DNA. Prin aceasta prevedere Ministrul Justitiei Catalin Predoiu incalca flagrant dreptul cetatenilor de a beneficia de un proces echitabil atat cu privire la urmarirea penala, cat si la activitatea instantei de judecata.

In prezent, in cazul solutiilor dispuse de procurorii din cadrul SIIJ, persoana interesata poate formula plangere catre procurorul ierarhic superior, iar ulterior catre instanta de judecata, care poate exercita un control deplin cu privire la actele procurorului.

Prin aceasta noua prevedere, Ministrul Catalin Predoiu le confisca practic cetatenilor dreptul de acces la instanta, in cazul in care acestia sustin ca au fost vatamati prin savarsirea de catre magistrati a unor fapte penale.

5. “Mecanismele propuse contribuie la sporirea garantiilor de independenta recunoscute magistratilor”, se arata in expunerea de motive

In realitate, acestea reprezinta un mar otravit, pentru ca o justitie puternica nu va exista niciodata fara increderea cetatenilor, ale caror drepturi fundamentale trebuie sa le apere.

Mai mult, noile prevederi din proiectul de lege incalca in mod flagrant independenta procurorului in activitatea de urmarire penala, cu efect negativ direct asupra urmaririi penale.

Dincolo de faptul ca Sectia pentru judecatori sau Sectia pentru procurori din cadrul CSM nu sunt instante de judecata penala, sa aprecieze cu privire la temeinicia si legalitatea unui rechizitoriu, noua atributie acordata celor doua sectii din cadrul CSM – de incuviintare a trimiterii in judecata a magistratilor – va avea ca efect scaderea increderii cetatenilor in judecatori si procurori, pe care ii vor banui ca se ascund in spatele unei “superimunitati”.

Acestea sunt doar cateva dintre viciile grave ale unui proiect de lege injust, ipocrit si nascut din campanii de manipulare de o intensitate fara precedent, proiect care, daca va deveni lege, va insemna o lovitura grea data in mod direct actului de justitțe si in mod indirect statutului si independentei judecatorilor si procurorilor.

In expunerea de motive se recunoaste, pe buna dreptate, necesitatea unei protectii adecvate a magistratilor impotriva presiunilor exercitate asupra lor.

In loc insa sa perfectioneze cadrul legislativ actual, care ofera exact aceste garantii, Ministrul Justitiei Catalin Predoiu a decis distrugerea acestor garantii, punand in loc prevederi abuzive, cu vicii de constitutionalitate si care instaureaza controlul politicului asupra justitiei.

Asociatiile semnatare vor trimite in zilele urmatoare catre CSM si Ministerul Justitiei o analiza amanunțită, articol cu articol a proiectului de lege si vor sesiza institutiile internationale pentru a le aduce la cunostinta faptul ca actualul guvern doreste instaurarea unui control politic asupra justiției.

 

 

jud. dr. Andreea Ciuca
AMR

jud. Dana Girbovan
UNJR

jud. Florica Roman
AJADO

proc. Elena Iordache
APR

 

24/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: