ÁVO, securitatea maghiară, a acționat și în România, în anii 1989 – 1990. Implicarea informativă a ÁVO în România este atestată de documentele din Arhiva CNSAS și a fost recunoscută oficial de fostul prim-ministru al Ungariei din acea perioadă, Miklós Németh. Într-un interviu publicat la 30 ianuarie 2015, șeful guvernului maghiar a recunoscut că „a trimis agenți cu duzinile în România, după ce a venit la putere în noiembrie 1988. (…) Aceștia se ocupau și de culegerea de informații, lucrând în echipe mici.”
Documentele publicate în cartea „ZORI ÎNSÂNGERATE” probează că agentura ÁVO, trimisă în România de guvernul cripto-comunist de la Budapesta, nu s-a limitat la culegerea de informații. Spionii comuniști unguri au inițiat și operațiuni de infiltrare a instituțiilor Statului Român, sesizate de Contraspionaj: „La oficiul P.T.T.R. nr. 3 din Tg.-Mureș, șeful stației de frecvență este ing. KOCSIS MARIKA, care în data de 20.03.1990 a fost surprinsă ascultând convorbiri telefonice la masa de verificare pe unde trec circuitele speciale ale M.Ap.N., M.I. și a Secției de informații a Județului Mureș.
Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria (2)
Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român. Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.
Imediat ce Mitterrand dăduse frâu liber în public atitudinii antiromâneşti, Szűrös a lansat ideea că toţi maghiarii de peste hotare sunt membri ai „marii naţiuni ungare”, iar radio Kossuth şi-a intensificat diabolizarea: românii sunt leneşi, parşivi, hoţi, mincinoşi, biserica ortodoxă este primitivă, pasivă, specifică unui popor incult, reluându-se ideea medievală a civilizatorului maghiar.
Au urmat zile fierbinţi în care contraspionii români din Tg Mureş, ostracizaţi de propriul guvern şi paralizaţi de neîncrederea propriului popor, transmit: un număr însemnat de români din Târgu Mureş au primit în cutiile poştale înscrisuri prin care li se punea în vedere în termeni categorici să părăsească oraşul împreună cu familiile; regizorul Hunyadi András a incitat actorii de la secţia maghiară să fie pregătiţi să săvârşească acţiuni, inclusiv cu vărsare de sânge, până la alungarea din Transilvania a tuturor românilor şi evreilor; Szász Etelka, de la Fabrica de mănuşi, afirma că „de Paşti maghiarii vor bea sânge de român”; medicii Bartha András şi Nagy Endre din Sovata instigă cetăţenii de etnie maghiară să solicite ca toţi românii din Sovata să părăsească localitatea; Benedek Imre, medic şi cadru universitar a spus că va preda doar cursuri în limba maghiară, iar Brassai Zoltán, şef lucrări la Facultatea de medicină, acceptă doar examinarea studenţilor maghiari; la Fabrica de medicamente şi Textila Mureş ajung în CFSN elemente anarhice cu antecedente penale, care solicită înlăturarea românilor din muncile de răspundere; personalul medical de naţionalitate maghiară din clinicile din Tg Mureş, având principali lideri pe Szabó Pál, Retecgi Károli, Szabó Árpád, Piros Fráncisc, Doczi Balázs, au refuzat acordarea de asistenţă medicală pacienţilor de origine etnică română, inclusiv celor care au suferit leziuni în zilele de 20-21 martie 1990; Asztalos Sándor, din cadrul atelierului de proiectare al Metalotehnicii a afirmat faţă de un coleg că „în curând voi românii vă veţi ruga în genunchi de noi maghiarii să nu vă omorâm chiar pe toţi”; învăţătorul Gábos Dezideriu din Albeşti a afirmat faţă de secretara şcolii că „lupta maghiarilor din România va continua, chiar dacă va fi nevoie să se recurgă la arme, până când ungurii vor învinge”; la Centrul de difuzare a cărţii Mureş au sosit 300 de volume din Ungaria, cu o prefaţă în care scrie: „maghiari, nu vă lăsaţi, nu fiţi laşi.
Cereţi autonomie, organizaţi-vă pentru că sunteţi o forţă. Pe acei care nu se raliază la această chemare, să-i desconsideraţi”; Bereczki Ana, revenită din Ungaria în Târnăveni însoţită de un grup de 12 tineri unguri care aveau arborate pe mijloacele de transport drapele ungureşti, difuzau materiale de propagandă antiromânească şi iredentistă; Kincses Mária Adrianne, fostă asistentă la IMF Tg. Mureş, a convocat tot personalul de etnie maghiară şi a propus predarea exclusiv în maghiară şi refacerea regiunii autonome maghiare. Maghiarii din familiile mixte au fost eliminaţi din şedinţă.
Nu mai insistăm, deoarece în majoritatea instituţiilor şi întreprinderilor se cerea eliminarea românilor şi interzicerea limbii române şi se făceau liste de epurare etnică, majoritatea iniţiatorilor afirmând că toate sunt posibile pentru că „Ungaria e cu noi”. Semnalul fusese dat chiar de Mátyás Szűrös.
Fiind imposibil să redăm în spaţiu mic logica analizelor din carte – unde se dovedeşte de pildă că nu e posibil să ataci aproape concomitent 39 de posturi de miliţie din localităţi îndepărtate unele de altele fără o coordonare profesionistă – ne vom opri doar asupra câtorva fapte demne să stârnească interesul.
Băieţii de la AVO, deghizaţi în reprezentanţi ai Crucii Roşii Mondiale
La Hotelul Intercontinental din Tg. Mureş a închiriat o cameră Crucea Roşie Mondială, dar s-a cazat şi un grup de membri ai organizaţiei Asklepios, care s-au declarat reprezentanţi ai aceleiaşi instituţii – de fapt, cetăţeni unguri care culegeau şi transmiteau în exterior informaţii despre acţiunile violente din 20 şi 21 martie. Informaţii şi dezinformări, precum ştirea că maşina reală a Crucii Roşii Mondiale a fost atacată şi echipajul omorât.
Sediul din Geneva al organizaţiei a dezminţit, afirmând că oamenii lor sunt în viaţă, în schimb reprezentanţii Asklepios nu au recunoaştere internaţională şi nici statut de funcţionari.
Erau băieţii de la AVO (fostul serviciu secret ungar), conectaţi cu angajaţi maghiari ai PTTR Mureş, care au fost surprinşi ascultând convorbiri tehnice la masa de verificare pe unde treceau circuitele speciale ale ministerelor de Interne şi al Apărării, precum şi ale Secţiei de Informaţii.
Autorii cărţii demonstrează că iniţiatorii şi comanditarii agresiunilor informativ-operative şi imagologice împotriva României sunt politicienii maghiari Gyula Horn şi Mátyás Szűrös, comunişti revopsiţi, ale căror legături cu spionajul sovietic erau de notorietate pentru contraspionii români.
Lor li se adaugă un alt personaj cu legături GRU (serviciul de spionaj militar al URSS) – generalul Ferenc Kárpáti. În partea română apare pe scenă Károly Király, cunoscut şi el ca agent sovietic. Secondat de Mihai Şora, (personaj eliminat concomitent cu Ana Pauker de la Ministerul de Externe pentru a nu mai avea acces la documente secrete), omul care, din poziţia de ministru al Învăţământului, a oficializat entuziast obiectivul hungarist al separării învăţământului pe criterii etnice în Transilvania.
Să nu uităm de colcăiala agenţilor GRU şi KGB din jurul lui Ion Iliescu: generalii Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Cico Dumitrescu, Eftimescu, Logofătu etc., plus civilii în frunte cu Brucan, Alexandru Bârlădeanu etc.
Foarte interesant este că deşi cei care au activat ediţia a 4-a a planului aveau conexiuni sovietice, Gorbaciov respinsese ferm pretenţiile cuplului Horn-Szűrös privind Transilvania. Obiectivul lui era doar dărâmarea regimului ceauşist.
Pentru că s-au trezit fără un element de bază al Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 pe care contau sută la sută, cei doi s-au răzbunat: au decis accelerarea retragerii trupelor sovietice din Ungaria, rechemarea studenţilor maghiari de la Moscova, au iniţiat demersuri pentru desfiinţarea Pactului de la Varşovia, chiar în vreme ce Sergiu Celac şi Stănculescu tratau trimiterea de studenţi români la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Academia Frundze de la Moscova, iar România începea negocierea Tratatului Politic cu URSS. Kremlinul nu avea absolut nici un interes în destabilizarea regimului pro-sovietic al lui Iliescu şi accederea la putere a forţelor naţionaliste, dezvoltate prin Vatra Românească.
Agenţii sovietici erau interesaţi doar de tema RSS Moldovenească
Găsim în carte şi relatări ale contraspionilor despre activitatea „ziariştilor” sovietici prezenţi la evenimentele din martie 1990 din Tg. Mureş: doi buni vorbitori de română, dar care erau interesaţi doar dacă s-au scandat lozinci de adeziune cu RSS Moldovenească şi „dacă ungurii nu au cerut alipirea Ardealului de Ungaria în mod condiţionat de alipirea RSS Moldovenească la România”.
Limpede: cei care au iniţiat Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 au apreciat cu totul eronat situaţia, nici poveste ca intenţiile maghiare să fie susţinute cu mână armată din răsărit: trupele Speţnaz, care punctaseră cu succes obiectivul Ceauşescu, tocmai se retrăgeau discret din România…
Vatra Românească nu putea fi creată de securişti, din moment ce era ţintă a ofiţerilor de informaţii
Apropo de Vatra Românească: întâlnim şi azi gazetari aiuriţi pe la televiziunile de bârfe susţinând că Uniunea Vatra Românească a fost creată de securişti şi că este vinovată de violenţele din martie 1990; ei, iată că documentele CNSAS arată indubitabil că Vatra Românească era ţintă a ofiţerilor de informaţii! Secţia de Informaţii Judeţeană Mureş (SIJ) primeşte ordin de la Bucureşti să „aibă în atenţie” Conferinţa UVR ce urma să aibă în municipiu, iar SIJ raportează:
„O atenţie prioritară s-a acordat prelucrării surselor de încredere, cu posibilităţi informative în acţiune, pentru a semnala din timp orice aspect de interes operativ… Concomitent, vor participa patru cadre de informaţii la lucrările conferinţei”.
Din informarea SIJ dinainte de Conferinţă constatăm că agenţii au nimerit primele trei nume care vor fi ulterior alese: Radu Ceontea, Ioan Sabău şi Vasile Ţîra. Întrucât unul din autorii cărţii (Tudor Păcuraru) este analist de informaţii, ne „traduce” mai în detaliu raportul: într-un oraş relativ mic, niciodată cadrele de informaţii nu participă direct la acţiuni; dacă au fost nevoiţi să trimită 4 cadre, înseamnă că, „la acel moment, în mediul Uniunii Vatra Românească nu exista un dispozitiv de surse secrete umane aflat în legătură cu SIJ Mureş”.
Deci unde naiba erau „miile de securişti” care au creat-o? Existau exclusiv în propaganda maghiară: radio Kossuth a fost primul care a acuzat Vatra Românească de violenţele din martie, iar intelectualii „unguri şi români” din Gyula, a doua zi după evenimente, prin acelaşi post, „precizau că acestea au fost provocate de foşti securişti şi legionari”; tot prin radio Kossuth agentul Király Károly (dulgher cu Şcoala Centrală a Comsomolului la Moscova) transmitea fake-news-ul că din UVR fac parte activişti, manişti, securişti şi legionari.
Foşti legionari erau, dar altundeva: SIJ Mureş transmitea că unul a ajuns preşedintele PSD Sergiu Cunescu din Târgu Mureş şi alţii sunt infiltraţi în organizaţia aceluiaşi partid din Câmpia Turzii. Agenţii le dădeau tuturor numele şi istoricul – dovadă că tema făcea parte din punctajul culegerii de informaţii – dar nu există în materialul informativ care stă la baza volumului nici un document care să ateste penetrarea UVR de legionari.
Faptul că Uniunea Vatra Românească e alcătuită din securişti şi legionari şi că este un pericol pentru democraţia românească se va regăsi în zeci de mii de propoziţii ale propagandei ungare, de dinlăuntrul şi din afara graniţelor; repetată la nesfârşit, această opinie aproape că s-a generalizat în 30 de ani, aşa că mulţi din cei care o folosesc şi astăzi nici măcar nu ştiu ale cui victime sunt.
Insistenţa obstinată a propagandei hungariste pe diabolizarea acestei uniuni trebuie luată ca o compensare a eşecului, a faptului că atunci, în martie 1990, Vatra Românească era unica formă de autoapărare a românilor, constituită ad-hoc într-un stat demantelat care habar nu avea ce se întâmplă cu adevărat în Ardeal, iar sutele sale de filiale au împiedicat, pentru multă vreme încă, materializarea unora din obiectivele şovinismului maghiar la nivel local.
Din ziua numirii lui Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN, contraspionii români au tăcut mâlc
De ce nu se cunoşteau la Bucureşti detaliile necesare luării unor decizii corecte? Pentru că din ziua numirii de către naivul domn Iliescu a agentului sovieto-maghiar Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN (funcţie echivalentă cu al doilea om în stat), contraspionii din Tg. Mureş au amuţit. N-au mai trimis nici o informaţie, conştienţi că ar fi parvenit trădătorului.
S-au mai transmis doar câteva note anodine în februarie 1990, când Király era la Budapesta pentru a se trata de leucemie (mai târziu s-a aflat că nu era bolnav: s-a dus acolo pentru a coordona cu serviciile secrete ungare viitoarele evenimente de la Tg. Mureş, pe care iniţiatorii le preconizau ca declanşatoare ale unui război civil în urma căruia Transilvania devenea teritoriu care trebuia pacificat prin forţe militare străine).
Elementul de noutate al Planului Virradat/Aurora zorilor – 4, faţă de primele 3 ediţii, este mixtul operativ: planurile sunt alcătuite după şablonul Aurora Zorilor, îmbunătăţite cu elemente luate din cultura sovietică de spionaj-subversiune, întrucât toţi ofiţerii care comandau AVO făcuseră şcoală la Academia Dzerjinski de pe lângă KGB.
De altfel, când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj, a explodat un mare scandal internaţional, pentru că şeful Serviciului de securitate naţională ungar petrecuse 6 ani şi jumătate (mai mult decât facultatea de medicină!) la academia KGB şi tot acolo îşi făcuseră studiile directorul general al contraspionajului militar şi ofiţerii responsabili cu arhivele secrete.
Sütő András vorbea despre „pogrom” mult înainte de izbucnirea incidentelor
Înainte de final, un singur amănunt (din cele multe) care atestă premeditarea evenimentelor de la Târgu Mureş: la 20 martie, când românii şi maghiarii tocmai erau în conflict de stradă, la Televiziunea Ungară apare Sütő András, care denunţă „progromul” la care e supusă populaţia maghiară.
Scriitorul apare la tv frumos şi integru, pe când în realitate, la ora difuzării, Sütő era pe masa de operaţie, fiind rănit la ochi în seara precedentă.
Aşadar, interviul în care se vorbea accentuat şi convingător despre un „pogrom” fusese înregistrat cu câteva zile înainte, când în Târgu Mureş exista într-adevăr o mare tensiune, dar pe străzile municipiului era încă linişte şi pace.
În fine, cine vrea să-şi amintească incitările directe ale avocatului Kincses Előd (Fiţi vigilenţi, dacă armata nu-i cu voi, dezarmaţi-i!), ale lui Jakabffy Attila (Acum, pe ei, că suntem mulţi!), să afle câte ceva despre cei 10.000 de turişti maghiari veniţi într-o zi de marţi (?!) 20 martie, „la recreere” în România, despre cei 400 de la Bicske, despre cumpărarea ţiganilor şi compromiterea UDMR prin acţiunile AVO, despre dispariţia din reportajul lui Dorin Suciu a secvenţei în care „un detaşament de indivizi solizi, înarmaţi cu bâte scurte” au rupt cordonul de poliţişti care despărţea manifestanţii maghiari de cei români şi multe alte minunăţii.
Oficial SRI: Cu câteva luni înaintea războiului a venit în România și al treilea serviciu secret rus, SVR. Alte două – FSB și GRU, erau deja prezente în spionajul cibernetic
Toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, respectiv FSB, GRU şi SVR, încearcă să fie prezente în România, pe partea de spionaj cibernetic, a declarat marţi directorul general al Centrului Naţional Cyberint al SRI, Anton Rog, transmite Agerpres, preluat de https://www.g4media.ro.
FSB este principalul serviciu secret din Rusia cu atribuții interne (urmașul KGB), GRU e serviciul secret al Armatei, iar SVR e serviciul de spionaj extern.
„Noi aveam date tehnice pentru doi actori că sunt aici. Aveam FSB şi GRU. Cu câteva luni înainte de război a venit şi al treilea actor care lipsea în România: SVR. Deci, acum, pe partea de spionaj cibernetic, toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, cu atacuri complexe (….), încearcă să fie prezente în România”, a declarat Anton Rog la BCR Expert Hub, eveniment unde s-a discutat despre „Securitate cibernetică, provocări şi prevenirea vulnerabilităţilor”.
El a explicat că rolul Centrului Naţional Cyberint este să dovedească, indubitabil, cu dovezi tehnice, că atacul respectiv este realizat de o anumită grupare etc.
„Atribuirea politică o face mai târziu preşedintele României, în cazul în care consideră că este oportun, pe baza datelor tehnice oferite de Centrul Naţional Cyberint şi alte instituţii din România sau în cooperare cu companii private”, a precizat Rog.
Potrivit acestuia, există „un pattern” pe care Rusia l-a folosit de fiecare dată când a avut atacuri militare.
„Înainte au atacat teritoriul respectiv sau împreună cu zona adiacentă cibernetic. Lucrul acesta s-a întâmplat şi acum. Şi nu toate atacurile au putut să targeteze foarte precis Ucraina. Unele atacuri au ieşit, ca să zic aşa, din ce îşi doreau ei şi au afectat şi Europa, aproape în integralitate”, a explicat reprezentantul SRI.
Acesta a menţionat că alte 3 – 4 state au acţiuni cibernetice în România, dar nu a făcut nominalizări, unele fiind dintre „ţările care nu ar trebui să facă aşa ceva”.
România, invadată de serviciile secrete rusești. SRI, în alertă maximă / foto: sri.ro
Pe de altă parte, Bogdan Botezatu, director Cercetare Ameninţări Informatice, Bitdefender, a atras atenţia asupra faptului că „lumea vorbeşte de război informatic, dar nu se întâmplă în România”, în schimb se observă interes din partea actorilor comerciali. Este vorba de atacatori care vor să infecteze calculatoare, vor să fure informaţii, vor să planteze ransomware.
„S-au intensificat atacurile în ultima vreme. Noi am terminat 2021 cu undeva în jur de 400 de atacuri unice care apar pe minut. Când vorbesc de atacuri unice, vorbesc despre servere unice de malware care ajung în fluxurile noastre. În 2022, până acum, numărul de atacuri unice a crescut undeva în jur de 550 pe minut. O creştere nu foarte mare, dar semnificativă”, a precizat el.
Botezatu a adăugat că numărul de atacuri nu e dat de un context legat de război sau de schimbări dramatice în societate, ci de digitalizare.
„Foarte mulţi oameni au acum dispozitive pe care le folosesc. Înainte nu le aveau pentru că puteau să meargă la magazin, puteau să-şi facă treburile în format fizic, acum depind de infrastructura tehnică pentru e-learning, pentru lucrul de la distanţă, pentru tranzacţii bancare şi aşa mai departe”, a mai spus specialistul Bitdefender.
Fragment din Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea președintelui Ion Iliescu în crimele din 13-15 iunie 1990:
„Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.
Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonato personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.
Cităm din rechizitoriul Justiţiei publicat în 2007:
« La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman.
Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.[…]
Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine.
Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi.
Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.
Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un „Plan de Acţiune‖ pentru „eliberarea‖ Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri. […] A doua zi, 12 iunie 1990, la orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primulministru Petre Roman care a fost de acord cu „Planul de Acţiune‖ pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.).
Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de „eliberare a pieţii.
Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat „Planul de Acţiune‖ care pentru a nu fi deconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai „Planul de Acţiune‖ a fost „Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00 . »
Conducerea represiunii împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost făcută de Preşedintele României Ion Iliescu, care s-a implicat în organizarea şi instigarea forţelor de ordine. Edificator în acest sens este chiar Jurnalul acţiunilor de luptă al Armatei, dar şi celelalte activităţi în care Ion Iliescu s-a implicat ca un comandant atât pentru militarii Ministerului Apărării Naţionale cât şi pentru militarii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii.
În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu e recunoscut că i-a catalogat pe manifestanţi ca fiind „golani‖ sau „bişniţari‖ şi că întreaga demonstraţie din Piaţa Universităţii a fost „de tip legionar‖. Ion Iliescu s-a arătat mândru de această constatare şi a declarat că nu regretă această apreciere a sa.
Referitor la cererea manifestanţilor de a avea un dialog filmat, în prezenţa presei, cu şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, acesta a precizat în faţa Comisiei parlamentare că „n-a existat respingere a ideii de dialog, dar dialog. Eu ce am respins a fost un show televizat al unui spectacol gândit nu ştiu cum!
În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu a precizat că în capitală au venit 20.000 de mineri din Valea Jiului şi din alte bazine carbonifere ale ţării. Ion Iliescu le-a mulţumit acestora în 15 iunie 1990 în complexul expoziţional Romexpo. Mobilizarea unor uriaşe resurse umane, financiare şi materiale, precum şi a unor uriaşe mijloace de reprimare pentru evacuarea câtorva zeci de manifestanţi care mai rămăseseră în acel moment în Piaţa Universităţii arată că înainte de 13 iunie 1990, principalul organizator al represiunii din 13-15 iunie 1990 a decis că acţiunea va fi îndreptată de fapt contra tuturor forţelor anticomuniste din România având ca justificare violenţele din 13 iunie 1990 făptuite – în majoritatea lor – de persoane care au acţionat la ordinul organizatorilor represiunii.
Ion Iliescu le-a cerut subordonaţilor din Frontul Salvării Naţionale să cheme în capitală forţe civile din judeţele în care tocmai au devenit deputaţi sau senatori, iar pe Nicolae S. Dumitru l-a însărcinat să cheme muncitorii de la uzina „23 August‖ şi de la alte mari uzine din Bucureşti pentru a acţiona în Piaţa Universităţii împotriva manifestanţilor anticomunişti.
Este de menţionat că Preşedintele Romaniei Ion Iliescu s-a implicat personal şi decisiv, transmiţând, prin intermediul posturilor naţionale de Radio şi Televiziune, în seara zilei de 13 iunie 1990, două comunicate (primul, consemnat în buletinul Rompres din 13 iunie 1990 pentru orele 19.35 şi al doilea, pentru orele 21.52). Primul comunicat, după ce expune sumar evenimentele petrecute în Bucureşti, se încheie cu următorul apel:
„Ne adresăm tuturor cetăţenilor capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate.
Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.
Cel de al doilea comunicat, adresat acum „tuturor forţelor democratice ale ţării‖, aduce precizări foarte importante, astfel că îl reproducem integral:
„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile poliţiei capitalei, Ministerul de Interne, şi Casei de mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice.
Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democrat, a ţării, la 20 Mai anul curent. Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise. Poate fi asimilată cu un apel şi luarea de cuvânt a preşedintelui României Ion Iliescu în acea seară la orele 22, în faţa mulţimii adunate în faţa sediului Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale din Piaţa Victoriei, care, potrivit buletinului de ştiri interne Rompres, cuprindea printre altele următorul pasaj:
[…] la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să
acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).
la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte
(13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată. […]
la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate (…). […].
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut,
fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare‖. […]
Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia
din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art.
82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori
instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret.
Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ştefan cel Mare‖), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. […]
Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.
În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului. […]
Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută. »
Aşadar, conform concluziei procurorilor independenţi, Ion Iliescu a fost principalul responsabil al crimelor din 13 iunie 1990.”
Citiți în cele ce urmează raportul IICCMER integral:
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 