CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA  în Europa, este de părere că  Rusia se va sufoca în scurt timp în Ucraina, dacă Vestul se va implica puternic în susținerea țării invadate la ordinul lui Putin

FOTO: Generalul în retragere Ben Hodges

Ipoteza generalului american care a condus forțele SUA în Europa: Rusia se va sufoca în Ucraina „în aproximativ 10 zile”

Generalul american Ben Hodges, fost comandant al Forțelor Terestre ale SUA  în Europa, este de părere că  Rusia se va sufoca în Ucraina  în scurt timp, dacă Vestul se implică puternic în susținerea țării invadate la ordinul lui Putin, relatează https://ziare.com.ro.

Ben Hodges a servit într-o varietate de posturi de stat major, inclusiv instructor de tactică. Ultima sa misiune militară a fost ca general comandant al Armatei SUA în Europa (Wiesbaden, Germania) din 2014 până în 2017,arată cepa.org.

Fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa, a publicat o teorie potrivit căreia Rusia va pierde războiul automat, dacă nu obține avantaje strategice substanțiale până la un anumit punct.

El a declarat într-o intervenție recentă pentru postul TV MSNBC că Rusiei îi lipsesc trei lucruri pentru a continua războiul de uzură în Ucraina:

“Le lipsesc cele trei lucruri: nu au timp, nu au trupe și cred că nu au nici suficientă muniție. În aproximativ 10 zile, după calculele mele, Rusia se va sufoca, ceea ce înseamnă că nu vor putea să continue atacurile”

Hodges atrage atenția că, pentru un asemenea deznodământ, forțele vestice trebuie nu doar să continue, ci să accelereze livrarea către Ucraina de echipament militar de care are nevoie pentru a se apăra împotriva bombardamentelor lansate de Rusia.

Aceasta este o cursă. Ucraina poate supravieţui ruşilor dacă putem accelera şi extinde furnizarea de arme necesare. Ruşii rămân fără putere, muniţie şi timp. Acum este momentul să ţii piciorul pe accelaraţie”

Potrivit generalului american, acest lucru va fi posibil și în condițiile în care „noi, Occidentul, nu numai că vom continua, dar vom accelera livrarea de tot ceea ce au nevoie ucrainenii pentru a distruge artileria rusă, lansatoarele de rachete şi lansatoarele de rachete de croazieră”.

El a mai precizat, în urmă cu câteva zile, că armata Ucrainei luptă folosind un sistem de comandă descentralizat și e mult mai adaptată războiului modern, față de forțele armate ruse invadatoare, remarcând ironic că și un începător ar fi luptat mai bine decât rușii în primele zile ale conflictului.

„Ucrainenii au dezvoltat în ultimii opt ani (n.r. – după anexarea ilegală a Crimeei în martie 2014) un sistem descentralizat de comandă și control pe care majoritatea armatelor occidentale, precum cea britanică și cea americană l-ar recunoaște imediat”, a spus Ben Hodges în cadrul unui eveniment online, citat Antena 3 News Hour With CNN și https://www.libertatea.ro.

Publicitate

16/03/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Planurile de apărare a României în fața pericolului unei invazii concentrate a URSS, Ungariei și Bulgariei în 1968


Pe hartă: Așa era organizată rezistența în 1968 în fața pericolului de invadare a României de către trupele Tratatului de la Varșovia.

 În noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1968, când Bucureştiul primea o telegramă de la Ministerul de Externe al Marii Britanii prin care România e anunţată de iminenţa atacului la care va fi supusă din partea trupelor Pactului de la Varşovia. Era precizată şi ora ­ patru dimineaţa. Important de spus că ministrul de Externe de la Londra vizitase deja România, în zilele de 8 şi 9 septembrie, acelaşi an, fiind primit de Nicolae Ceauşescu.

Liderul român a fost informat în detaliu despre concentrările de trupe din apropierea graniţelor noastre, în condiţiile în care NATO începuse deja strângerea de informaţii referitoare la acest aspect, implicate în această operaţiune fiind serviciile speciale franceze, britanice, daneze, olandeze şi greceşti.

tank_victory-celebrates_anniversary-10big

Peste 40 de divizii ne-­au înconjurat ţara

Moscova a mobilizat o imensă armată care înconjurase România. Numai trupele sovietice numărau aproape 20 de divizii, dintre care trei pentru desant aerian. La acestea se adăugau 21 de divizii asigurate de Polonia, Ungaria şi Bulgaria. Fusese pus la punct şi atacul dinspre Marea Neagră, trei divizii sovietice şi bulgare asigurând desantul amfibiu. Forţele terestre erau sprijinite de 890 de avioane ruseşti şi 1.265 de aeronave ale celorlalte trei ţări care urmau să participe la măcelărirea României.

Prea slabi în faţa duşmanilor

Era clar că ţara noastră n­-avea nicio şansă în faţa iadului care i se pregătea. Am fi fost copleşiţi nu doar de numărul imens de soldaţi, dar mai ales de atacul venit din mai multe direcţii, în acelaşi timp. Singura noastră graniţă liniştită era numai cu Iugoslavia. Un document, ce­i drept mai vechi, din 1952, al NATO, arăta că România avea o capacitate militară insignifiantă ­ 260.000 de militari din diverse categorii de arme, la care se adăugau 26.000 de grăniceri şi 30.000 de soldaţi din trupele de Securitate.

Cât priveşte dotarea cu tehnică militară, aceasta era în mare parte de origine sovietică, rămasă la nivelul celui de­al Doilea Război Mondial.

România era tratată ca o ţară de rang inferior în planurile strategice ale Moscovei, în cazul unui război între Est şi Vest.

Liana Radu, a fost primul istoric român care a putut pătrunde în arhivele NATO, descoperind documente de o copleşitoare valoare în legătură cu ce s­-a întâmplat cu 45 de ani în urmă.

SERIAL IUGOSLAVIA Relaţia lui Tito cu Ceauşescu şi libertăţile de care se  bucurau cetăţenii fostei Iugoslavii

Întâlnirea  Ceauşescu – Bodnăraş – Tito

Iugoslavia ne întoarce spatele

Ceauşescu era conştient că ţara noastră va fi în totalitate ocupată, dacă ar fi atacată de „aliaţii” săi. Asta se vedea și din discuţiile pe care liderul de la Bucureşti le-a avut, pe 24 august 1968, în localitatea sârbească Vrsac, cu omologul său iugoslav, Iosip Broz Tito. Stenograma acelei discuţii a fost deja făcută publică, după 1990. Bucureştiul a pus problema ca armata română să se retragă pe teritoriul vecinilor noştri, dar Tito a cerut ca retragerea să se facă fără niciun fel de armament. Tot liderul de la Belgrad sugera românilor s-­o lase mai moale cu ruşii, dacă vor să evite războiul, scrie romanialibera.ro


Această condiţie a ieşit repede la iveală în timpul întrevederii dintre Tito şi Ceauşescu, din 24 august 1968, de la graniţa româno-iugoslavă. Întâlnirea a fost stabilită atât de confidenţial încât nici măcar primul ministru, Ion Gheorghe Maurer, nu a fost informat.

Ceauşescu, însoţit de Emil Bodnăraş, a adus rapoartele informative cu privire la planurile sovieticilor de a interveni în România, şi apoi în Iugoslavia, pornind de la premisa că cei doi „vor trebui să lupte împreună”.

El a evidenţiat  coeziunea internă din România, în ceea ce privea condamnarea acţiunii sovietice, refuzul de a adopta soluţia capitulării asemeni Cehoslovaciei şi rezistenţa militară „în faţa oricărei tentative de pătrundere pe teritoriul ţărilor lor”.
De asemenea, el i-a formulat lui Tito a solicitare precisă. Precizând că „nu e chiar egală corelarea forţelor” şi că ţara sa depinde „într-o anumită măsură” de sprijinul Chinei – care a afirmat de două ori că „România poate conta pe sprijinul poporului chinez pentru apărarea independenţei sale” – Bodnăraş şi Ceauşescu l-au întrebat pe Tito dacă pot conta pe el în ceea ce privea asigurarea unicei căi de aprovizionare.

Bodnăraş: Având în vedere cum au procedat în Cehoslovacia, nu putem exclude posibilitatea ca ei să procedeze la fel cu noi. Aşa cum a explicat tovarăşul Ceauşescu, decizia noastră este fără echivoc. Vom lupta cu armele în mână… În cazul unui atac împotriva României trei frontiere vor fi atacate. Singurul nostru flanc deschis este cel cu Iugoslavia.
Tito: Poate vom fi în spatele frontului.
Bodnăraş: Vom face tot ce ne stă în putinţă, cu toate mijloacele pe care le avem, ca acest flanc să rămână deschis. Avem în vedere sectorul Timişoara – Turnu Severin. În eventualitatea unor evenimente neprevăzute, am vrea să ştim dacă putem conta pe voi că acest culoar va rămâne deschis şi va fi apărat.
Tito: La ce vă referiţi când spuneţi că acest culoar să fie apărat?

Bodnăraş: Dacă se ajunge la asta, nu ştim dacă se vor opri pe teritoriul României. Dispunem de forţe care li se vor opune pe teritoriul nostru. Cu toate acestea, ne temem că poate fi o acţiune surpriză care să cuprindă şi teritoriul Iugoslaviei.
Tito: Nu vom permite un astfel de lucru. Sunteţi convinşi că şi noi suntem vizaţi?
Ceauşescu: Aceasta este problema. Prin urmare, aş vrea să încheiem această discuţie cu asigurarea că avem o legătură sigură cu voi, întrucât este singura rută prin care ne putem aproviziona cu arme, mijloace de luptă şi alte mijloace.

Tito: Este în regulă.
Apoi, Tito a făcut o altă digresiune, punând în discuţie acceptul său privind coridorul de aprovizionare. El a citat acordurile juridice internaţionale privind predarea armelor de către soldaţii români în cazul în care aceştia pătrund pe teritoriul Iugoslaviei, astfel încât  URSS-ului „să nu i se ofere pretextul” de „a ne ataca şi pe noi”, provocând următoarele discuţii:

Bodnăraş: Noi nu intenţionăm să părăsim teritoriul nostru. Vom lupta. Coridorul nu este pentru retragerea noastră.
Tito: Pur şi simplu, vorbesc din perspectiva reglementărilor juridice internaţionale. Mă gândesc la armamentul greu. Cred că putem controla Dunărea.
Bodnăraş: Tovarăşul Ceauşescu s-a referit la această legătură, pentru orice eventualitate. Termenul „coridor” nu este tocmai adecvat. Mai precis, dorim să avem contact cu Iugoslavia socialistă.
Ceauşescu: Desigur, principala problemă pentru noi este că trebuie să luptăm, întrucât am luat decizia de a apăra independenţa ţării noastre, în orice condiţii. Cu siguranţă, acest lucru va necesita eforturi deosebite şi, poate, sub diverse modalităţi. Din multe puncte de vedere, relieful nostru este avantajos, avem Carpaţii…
Tito: Nu discutăm despre asta. Mă refeream doar la eventualitatea retragerii voastre, având armament greu şi analizam această situaţie din perspectiva reglementărilor juridice internaţionale.

Bodnăraş: Nu am cunoştinţă despre nici o lege care să împiedice partizanatul.
Tito: Să nu vorbim aşa, să fim realişti. Mă refer la artileria grea care nu a încăput pe mâinile lor, şi care, atunci când soseşte pe teritoriul nostru, nu trebuie să fie utilizată de noi, pentru a nu le oferi pretextul de a începe un război şi împotriva Iugoslaviei. […]
Ceauşescu: Dacă România va fi atacată, mai devreme sau mai târziu, şi Iugoslavia va fi atacată.
[…] 
Se pare că Tito nu a acceptat concluziile serviciilor române de informaţii, potrivit cărora o pătrundere pe teritoriul României va cuprinde şi Iugoslavia, şi nici asigurările lor că linia de retragere era în România, în munţii Carpaţi.

Cu toate acestea, la sfaturile „colaboratorilor săi militari”, el a cerut „restabilirea contactelor dintre serviciile de contra-informaţii” şi instituţionalizarea „schimbului de informaţii”.

Ceauşescu a fost de acord, insistând asupra intenţiilor agresive ale URSS şi asupra necesităţii unei mai ferme cooperări militare româno-iugoslave. Din nou, Tito a amânat un răspuns, spunând că va aştepta „să vadă cum evoluează situaţia în următoarele zile”. Apoi, şi-a exprimat temerile cu privire la invadarea Iugoslaviei de forţele NATO şi ale Tratatului de la Varşovia.
Trebuie să vă spun că pentru noi, situaţia la frontiera cu Italia este foarte dificilă. Trebuie să ne întărim forţele acolo.

Avem informaţii potrivit cărora armata italiană crede că, în cazul în care Iugoslavia are probleme, va putea redobândi teritoriile iugoslave pe care le-am luat de la ei, la sfârşitul războiului… De asemenea, avem informaţii că Italia se bazează pe Albania. În Albania se duce o campanie pro-Kosovo şi trebuie să ne păstrăm trupele acolo, în continuare. Mai mult, trebuie să ne concentrăm forţele împotriva Bulgariei şi Greciei, aşadar situaţia noastră nu este mai bună decât a voastră.

Declasificate abia după anul 2000, documentele NATO referitoare la anul 1968 arată că Alianţa Nord­-Atlantică s-­a poziţionat, într­-o oarecare măsură, de partea României, ţară expusă, culmea, atacului propriilor „fraţi” din Pactul de la Varşovia. Cel mai important moment se petrece în 16 noiembrie, cu numai şase zile înainte de atacul pe care Moscova îl pregătise împotriva ţării noastre. Atunci se desfăşoară Reuniunea Comitetului Militar NATO, de unde rezultă un avertisment, mai degrabă voalat, transmis URSS ­ „Alianţa solicită Uniunii Sovietice, în interesul păcii mondiale, să se abţină de la folosirea forţei şi de la amestecul în afacerile interne ale altor state. În mod clar, orice intervenţie sovietică, directă sau indirectă, afectând situaţia din Europa sau din Mediterana, va crea o criză internaţională cu grave consecinţe”.

Surse:

30/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: