SEMNELE VREMURILOR PE CARE LE TRĂIM

 

China interzice accesul copiilor în biserici

Datorită victoriei talibanilor și retragerii dezastruoase a trupelor americane sub conducerea președintelui Joe Biden, Afganistanul se află pe primul loc în 2022 în ceea ce privește persecutarea creștinilor. Este urmat de Coreea de Nord, Somalia, Libia, Yemen, Eritreea, Nigeria, Pakistan, Iran și India.

Rețineți că opt dintre aceste 10 țări sunt țări islamice, unde nici creștinilor, nici adepților altor religii nu li se permite să-și practice credința în mod public. Acolo,până și suspiciunea că ai fi un ucenic al lui Isus Hristos îți poate cauza moartea, în toate cele opt țări musulmane din top 10.

Otganizația Open Doors estimează că în întreaga lume există 360 de milioane de creștini,care sunt persecutați pentru credința lor. Adica unul din șapte credincioși creștini.

De ce este îngrozită China de Creștinism

Beijingul se clasează „doar“ pe locul 17 în lista celor 50 cele mai periculoase țări pentru creștinii din întreaga lume, potrivit Open Doors, gruparea de monitorizare a drepturilor omului care publică anual Lista World Watch.

Libertatea religioasă din China se confruntă cu cea mai severă represiune de după Revoluția Culturală.

În ultimul an, situația uigurilor predominant musulmani a atras atenția din ce în ce mai mult. Cel puțin un milion, poate chiar trei milioane, au fost închiși în lagăre, unde au parte de torturi sistematice, viol, muncă forțată și sterilizare forțată.

La fel, continuă persecuția, condamnată la nivel mondial, a adepților Falun Gong, care practică o disciplină spirituală chineză din cadrul tradiției budiste.

Mult mai puțin cunoscută este represiunea brutală și în curs de intensificare a creștinilor din China.

Deși regimul Partidului Comunist Chinez (PCC) a reprimat întotdeauna religia, în general, creștinismul a fost mereu cea mai importantă țintă a sa, analizează publicația  UnHerd.

Acest fapt se datorează promovării ateismului de către partid, precum și neliniștii sale cu privire la orice întrunire pe care nu o controlează.

De asemenea, este înrădăcinată și teama sa că creștinismul reprezintă o amenințare „străină“ la adresa modului tradițional de viață, una la care PCC nu a reușit să afle cum să-i facă față.

Sub Mao Zedong, Partidul a încercat să elimine cu totul creștinismul, însă a reușit doar să forțeze biserica să treacă în clandestinitate. Într-adevăr, pe măsură ce Deng Xiaoping a început să deschidă economia în anii 1980, regimul a realizat că Biserica nu poate fi eradicată, așa că a căutat să o controleze după ce a restabilit instituțiile bisericești aprobate pentru catolici și protestanți, care fuseseră închise în timpul Revoluției Culturale, continuând în același timp să persecute congregațiile clandestine.

A urmat apoi o perioadă de relaxare variată în care, deși nu a existat niciodată libertate religioasă, situația pentru unii creștini s-a îmbunătățit, în funcție de atitudinile autorităților provinciale.

Unii lideri locali au închis ochii la adunările bisericilor neînregistrate, atâta timp cât nu contestau pe față Partidul Comunist. În alte locuri, erau permise chiar și „mega-biserici“ neînregistrate; Biserica Sion din Beijing a funcționat ani de zile cu sute de credincioși, în timp ce Biserica Sfeșnicului de Aur din provincia Shanxi a atins cifra uimitoare de 50.000 de membri.

În prezent, China se află într-o a patra eră – una de represiune severă, propagandă și control de la centru. De când a devenit președinte în 2013, Xi Jinping s-a interesat activ de politica privind religia și a inițiat mai multe conferințe la nivel național dedicate „sinificării“ acesteia.

Ele au culminat cu introducerea de noi reglementări în 2018, iar astăzi, chiar și bisericile din cadrul instituțiilor controlate de stat se confruntă cu noi restricții.

Oficial, regimul estimează că, în prezent, există 50 de milioane de creștini în China, deși cifra reală se crede că este cel puțin dublă.

Fiecare biserică este acum nevoită să-și demonstreze loialitatea față de PCC afișând portrete ale lui Xi Jinping și bannere de propagandă de partid alături de, sau chiar în loc de imagini religioase.

La altar sunt instalate camere de supraveghere, înregistrându-i pe toți cei care participă, iar celor sub 18 ani nu le este permis să intre deloc în lăcașuri de cult.

În același timp, creștinii cu venituri mici au fost presați de oficialii partidului să renunțe la credință, cu amenințări că ajutorul de stat le-ar putea fi oprit.

Cel mai dramatic este faptul că mii de cruci au fost dărâmate și unele biserici nu numai că au fost închise, ci și demolate.

Numai în 2018, Biserica Sfeșnicului de Aur a fost dinamitată, Biserica Sion a fost forțată să închidă porțile, iar Biserica Căminul lui Hristos din Shantou, provincia Guangdong, a fost închisă după ce autoritățile au numit-o „organizație religioasă ilegală“.

De asemenea, Crăciunul și Biblia sunt acum în vizorul regimului pentru a fi interzise

În 2019, Partidul Comunist Chinez și-a anunțat intenția de a produce o nouă traducere a Bibliei, care să o alinieze la „modul de gândire“ al partidului unic, prin reinterpretarea pasajelor cheie.

Crăciunul trecut, au fost interzise toate activitățile festive, cu excepția participării în bisericile aprobate de guvern și a reuniunilor de familie acasă.

Chiar și așa, grupuri de așa-numiți cetățeni „Pro-Mao“ au mărșăluit pe străzi în zilele următoare, scandând mesaje anticreștine. Unele universități au interzis studenților să sărbătorească și le-au interzis participarea la evenimente din afara campusului universitar.

În multe privințe, Partidul unic consideră creștinismul drept o amenințare externă – o forță „străină“ care intenționează să submineze modul de viață al țării.

Putem observa acest lucru din propunerea publicată recent, referitoare la reglementările privind implicarea străinilor în activități religioase.

De fapt, noile măsuri interzic adepților religioși chinezi să participe la activități organizate.

Programe after-school sataniste în școlile primare americane?

În ultimele decenii, cluburile after-school pentru copiii de școală primară au devenit tot mai numeroase în Statele Unite.

Întrucât în multe familii fie ambii părinți lucrează, și de multe ori doar un părinte își crește singur copiii, serviciile de supraveghere a copiilor după cursuri au devenit o necesitate.

Cu toate că respectivele servicii sunt vitale pentru astfel de familii, trebuie să ne întrebăm cine organizează aceste programe?

În două școli primare din Midwest, răspunsul este îngrijorător. Templul Satanic a demarat un program after-school, iar școlile sale pilot se află în Ohio și Illinois, detaliază Kristi Shaffer într-un articol Illinois Family Institute.

Cel care a a atras atenția națională este After School Satan Club din cadrul Jane Addams Elementary, în districtul școlar Moline-Coal Valley din Moline, Illinois.

Aceasta însă nu este singura școală primară în care se derulează acest program. Un club after-school al Satanic Temple funcționează și în Lebanon, Ohio, la școala Donovan Elementary, din cadrul Lebanon City Schools.

Districtele școlare din întreaga țară oferă spațiu organizațiilor, plătindu-se de obicei o mică taxă de închiriere. Inițial, școlile au încercat să controleze ce grupări foloseau spațiile lor pentru programe after-school. Dar, după ce Milford Central School din Milford, New York a împiedicat accesul grupării creștine Good News Club datorită convingerilor lor religioase, gruparea a intentat proces școlii.

Cazul a ajuns la Curtea Supremă a SUA. Procesul Good News Club v. Milford Central School District a fost soluționat în 2001, printr-o decizie 6-3 care afirmă că școlile ce-și închiriază spațiul altor organizații în afara orelor de program nu pot refuza nicio grupare din pricina apartenenței religioase, conform Primului Amendament.

Deși această decizie era menită să protejeze grupările creștine, sataniștii o folosesc acum în beneficiul lor. În consecință, districtele școlare nu pot interzice cluburile sataniștilor decât dacă interzic programele after-school ale tuturor organizațiilor.

Templul Satanic are sediul în Salem, Massachusetts și are mai multe filiale în toată țara. Ei sunt hotărâți să ofere programe after-school și se pare că intenționează să o facă la nivel național. Inițial, au început în 2016-17 în Utah, Washington și Oregon.

Atât directorul de campanie, June Everett, cât și co-fondatorul Templului Satanic, Lucien Greaves, susțin că programul nu îi învață pe copii satanismul.

Cu toate acestea, este fără îndoială un program menit să se opună creștinismului.

Grupul pretinde deschis că cluburile sale sunt amplasate în școli în care există și un alt program after-school, respectiv Good News Club.

Acesta afirmă că sunt „o organizație centrată pe Biblie, compusă din credincioși născuți din nou, al cărei scop este să evanghelizeze băieții și fetele cu Evanghelia Domnului Isus Hristos și să-i învețe Cuvântul lui Dumnezeu și cum să ducă o viață creștină într-o biserică locală“.

Good News Club este doar unul din instrumentele prin care propovăduiește Evanghelia copiilor.

Templul Satanic este ofensat de Evanghelie și se opune ca dragostea lui Isus Hristos să le fie predicată copiilor.

Lucien Greaves afirmă că, prin crearea After School Satan Club, ei pot oferi o alternativă la cluburile religioase și pot preveni „oribila îndoctrinare“.

În mod ironic, sataniștii susțin că creștinismul este îndoctrinare, în timp ce este evident că propria lor grupare încearcă în mod activ să îndoctrineze copiii împotriva religiei, în general, și împotriva creștinismului, îndeosebi.

Se laudă că vor să fie sinceri în ceea ce privește convingerile lor, de aceea folosesc termenul „Satana“ în denumirea organizației.

Cu toate acestea, gruparea nu este deloc sinceră în ceea ce privește scopul lor de a elimina religia creștină și de a crea o atmosferă care să încurajeze copiii să condamne convingerile părinților lor.

Organizații precum After School Satan Club este doar una dintre grupările care încearcă să-i influențeze pe copiii să renunțe la valorile creștine și credința lor – cu scopul perfid de a distruge relațiile de familie.

În Finlanda urmează a fi judecați în curând un politician și un episcop finlandez, pentru simplul motiv că au susținut învățătura creștină tradițională privind moralitatea sexuală.

Procesul reflectă în mod grăitor nivelul de erodare a creștinismului în Europa.

Finlanda pune Creștinismul pe lista infracțiunilor

În Finlanda urmează a fi judecați în curând un politician și un episcop finlandez, pentru simplul motiv că au susținut învățătura creștină tradițională privind moralitatea sexuală. Acest proces reflectă în mod grăitor nivelul de erodare a creștinismului în această țară și în Europa.

Juhana Pohjola, un episcop luteran și Päivi Räsänen (foto), membră a Parlamentului Finlandei, sunt acuzați că au comis un act interzis tot mai des în Occidentul decreștinizat: citarea Bibliei, scrie George Neumayr într-un articol American Spectator.

„Conform declarației procurorului șef al țării, cele două persoane sunt acuzate de încălcarea legii privind egalitatea și demnitatea persoanelor LGBT“, relatează Christianity Today.

În prezent, în Finlanda, a cita versete din Biblie care condamnă imoralitatea sexuală este un motiv suficient pentru ca respectiva faptă să fie calificată drept „infracțiune motivată de ură“.

Din perspectiva autorităților finlandeze, ceea ce a propovăduit întotdeauna creștinismul – să urăști păcatul, dar să iubești pe păcătos – nu mai este un lucru permis, din perspectiva autorităților finlandeze, scrie publicația românilor americani https://Tribuna.us

Ei afirmă că Pohjola și Räsänen se fac vinovați de „tulburare etnică“ – o acuzație absurd de vagă, pe care nu ar îndrăzni să o aducă membrilor oricărei alte religii, cu excepția creștinismului.

După ce Räsänen a citat într-o postare pe Twitter, din epistola Sf. Paul către Romani, ea a fost interogată de poliție timp de 13 ore. Potrivit declarațiilor sale, interogatoriul s-a desfășurat ca „pe vremea sovieticilor“, dar s-a bucurat „să țină studii biblice poliției“:

„În acele ore cât am fost interogată, am avut de multe ori posibilitatea de a predica forțelor de ordine mesajul Evangheliei, ce ne învață Biblia cu privire la valoarea ființelor umane, că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și de aceea toți sunt prețioși“.

Citește și Va trimite Finlanda la închisoare un parlamentar pentru postarea unui verset din Biblie?

Pohjola, care a publicat o broșură scrisă de Räsänen, în sprijinul moralității sexuale creștine, și a refuzat să accepte militantismul postmodernist cu privire la toleranța față de imoralitatea LGBTQ.

Liberalii obișnuiau să-l citeze pe Voltaire și pe alți apărători ai libertății de exprimare și de practicare a religiei. Dar acum nu mai fac asta. Acum îi califică pe cei care nu se pleacă în fața corectitudinii politice drept „imorali“, spune el.

Seculariștii au redefinit practic libertatea de credință ca fiind practic o lepădare de credință, în special în ceea ce privește creștinismul.

Desigur, autoritățile finlandeze nu i-ar pune sub acuzare pe adepții islamului în baza unor citate provenite din Coran.

Seculariștii europeni venerează această carte, în timp ce o perspectivă înrădăcinată în Biblie este tratată ca o infracțiune motivată de ură.

Finlandezii nu dau în judecată nici industria divertismentului pentru constantele sale blasfemii artistice la adresa creștinismului, dar îi persecută pe cei ce respectă religiacreștină și rădăcinile sale istorice în Europa.

Dacă vor avea câștig de cauză în procesul împotriva lui Räsänen și Pohjola, practicarea creștinismului va deveni în mod oficial o infracțiune în Finlanda.

Șase membri republicani ai Congresului SUA au cerut comisiei religioase a guvernului să condamne Finlanda pentru respectivul proces.

Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Seculariștii administrației Biden privesc favorabil maltratarea creștinilor. Biden și consilierii săi împărtășesc aceeași viziune fundamentală ca guvernul Finlandei – creștinii sunt cetățeni malefici și nu au ce căuta în piața publică.

Deși deocamdată, din motive politice, Biden nu poate include creștinismul pe lista infracțiunilor, el face tot ce-i stă în putință pentru a elimina creștinii tradiționali de la guvernare.

Începând de la hărțuirea capelanilor și soldaților creștini din forțele armate, până la tăierea fondurilor federale pentru agențiile de adopție creștine, administrația Biden promovează în mod constant un secularism complet ostil principiilor originare pe care America a fost fondată.

Spre deosebire de Revoluția Franceză, care a considerat creștinismul un impediment în calea progresului și i-a forțat pe creștini să se plece în fața „zeiței rațiunii“, revoluționarii americani l-au caracterizat drept un element esențial într-o societate civilizată.

Iată că acum, America imaginată de Biden, ca și Finlanda de astăzi, urmează tradiția Revoluției Franceze.

Prigonirea ortodoxiei și reducerea la tăcere prin toate mijloacele a slujitorilor altarelor de către haitele comuniste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Episcopia Huşilor a fost întemeiată în anul 1598, funcţionând neîntrerupt până în vremea comunismului, când a fost desfiinţată. Episcopia si-a reluat activitatea în anul 1996.

În anul 1598, teritoriul nou înfiinţatei Episcopii se compunea din ţinutul Fălciului din dreapta şi stânga Prutului, ţinutul Lăpuşnei, partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate sub stăpânirea turcescă, ţinutul Orheiului şi al Sorocăi.

Mai târziu, cu ocazia morţii mitropolitului Gavriil Calimachi al Proilavei au fost alipite la Eparhia Huşilor toate teritoriile de sub stăpânirea turcescă şi tătărască de la Dunare şi Nistru ca: Reni, Ismail, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Bălţi până la Hotin.

În anul 1812, când Rusia a ocupat Basarabia, Eparhia Huşilor rămânea numai cu ţinutul Fălciului la care se adăuga ţinutul Vasluiului de la Eparhia Romanului.

În anul 1852, sub păstorirea episcopului Meletie Istrati se mai adaugă două ţinuturi, Tutova şi Covurlui, iar în anul 1864 formându-se noua episcopie a Dunării de Jos s-a dat acesteia de la Episcopia Huşilor ţinutul Covurlui şi o parte din locurile de peste Prut.

În timpul episcopului Iacov Antonovici (1924-1931) 12 parohii din stânga Prutului din cadrul Mitropoliei Basarabiei sunt alipite la Eparhia Huşilor. Dupa terminarea celui de al II-lea razboi mondial Episcopia Huşilor pierde toate teritoriile de peste Prut aflate în Basarabia.

La 5 februarie 1949 se dă decretul de desfiinţare a Episcopiei Huşilor care a fost unită cu Episcopia Romanului sub titulatura de Episcopia Romanului şi Huşilor.  

 

Un ierarh martir: Episcopul Grigorie Leu

Era la sfârşitul iernii lui 1949. Nu ştiu dacă a fost sau nu o iarnă viforoasă, dar sumbră cu siguranţă.

Credinţa se afla sub ameninţări mortale. Se urmărea cu obstinaţie dispariţia acesteia. Biserica, o solidă instituţie a trecutului, stătea în calea „vremurilor noi”.

Prigoana ţintea şi ortodoxia, confesiunea strămoşească a românilor. Noul regim ateu voia să reducă la tăcere pe slujitorii altarelor şi să-i aservească.

 

 

 

 

 

 

 

 

Împotriva acestui curent, ce părea de nebiruit, s-au ridicat preoţi şi ierarhi, dintre care unii au plătit pentru curajul lor cu viaţa. Printre aceştia, episcopul Grigorie Leu, care a stat în scaunul episcopal al Huşilor până la suprimarea acestuia de către comunişti în 1949.

Episcopia Huşilor avusese în cuprinsul ei şi câteva dintre judeţele de dincolo de Prut: Cahul, Cetatea Albă, Ismail. Ierarhul Grigorie, care păstorise şi în scaunul Episcopiei de Argeş, era organizatorul înţelept şi tenace al misionarismului ortodox românesc din afara fruntariilor ţării şi cunoscătorul desăvârşit al modului de organizare al acestuia.

Noii stăpâni şi puterea de ocupaţie doreau să intre în posesia acestei structuri organizatorice. Episcopul Grigorie a păstrat neatinsă taina, exasperându-i pe superiori şi înfuriind noua stăpânire a ţării.

 Dupa 6 martie 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, Episcopia a avut multe de suferit, i s-a aplicat treptat un regim aspru şi I s-a prescris un tragic destin. În primul rând i s- au tăiat articolele bugetare producătoare de venit, i s-a luat samavolnic o parte din teren, moara, presa de ulei, tipogafia, fabrica de lumânări, muzeul.

Episcopul Grigore Leu nu se descurajează, ci din contra, întăreşte sprijinul bisericilor prin vizite canonice, conferinţe pastorale, cere preoţilor mai multă înţelegere şi îi sprijină cu broşuri ca “Cronica Huşilor” şi “Credinţa Strămoşească”.

Prin asa-zisa “lege a epurării” parte din personalul Episcopiei a fost îndepărtat, iar unii cum a fost cazul Pr. Anton Popescu, consilier referent, arestat şi condamnat la ani grei de închisoare.

În acest climat de teroare, Episcopului Grigore Leu i se aduce la cunoştinţă de către puterea comunistă că Episcopia se va desfiinţa şi că el va trebui să ia calea exilului la Mănăstirea Neamţ.

Mai multe drumuri la Bucureşti, care au avut ca obiect demersuri pentru salvarea Episcopiei, nu au avut nici un rezultat deoarece Episcopul Grigore Leu reprezenta pentru Petru Groza şi Securitatea comunistă un pericol, nu numai prin neconformismul său politic ci şi prin posibilul scandal internaţional pe care oricând îl putea provoca.

Ca urmare, Episcopul trebuia făcut inofensiv potrivit mentalităţii comuniste şi mijloacelor utilizate în acei ani. Se întoarce grav bolnav de la Bucureşti şi după doua luni moare ca un erou martirizat pe altarul credinţei străbune. Este înmormântat după dorinţa sa lângă biserica episcopală pe care a pastorit-o şi iubit-o timp de 10 ani.

La 5 februarie 1949 s-a dat decretul de desfiinţare a Episcopiei, care a fost unită cu Episcopia Romanului sub titulatura de “Episcopia Romanului şi Huşilor”. Asa se incheie după aproape 400 de ani (1598-1949) o bogată activitate istoric-cultural-religioasă desfăşurată de Episcopia Huşilor.

Aici a fost un puternic centru religios având Seminar Teologic, Şcoala de Cântăreţi, fabrica de lumânări, tipografie cu apariţie săptămânală, doua reviste – “Cronica Huşilor” şi “Credinţa Strămoşească”, calendare, “Anuarul Episcopiei” şi alte publicaţii.

 La o lună de la această întristătoare hotărâre, care ducea la dispariţia uneia dintre vestitele eparhii ale creştinătăţii româneşti, ilustrată de un şirag de străluciţi ierarhi, de la Dosoftei, Veniamin Costache la Antonovici, episcopul Grigorie Leu trecea, în împrejurări nici azi elucidate, la cele veşnice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era 1 martie, 1949. Peste alţi trei ani serviciile secrete sovietice întindeau o cursă a morţii părintelui Vasile Leu, fiul episcopului, cel care devenise simbol al rezistenţei româneşti anticomuniste din străinătate.

Părintele Vasile Leu se afla la Viena, la parohia românească. Fusese chemat de enoriaşii români să se roage laolaltă cu ei pentru izbăvirea neamului românesc mult încercat. După slujbă a fost condus spre hotel, chipurile din greşeală, prin zona de ocupaţie sovietică.

Arestat, trimis în Siberia, a fost condamnat la moarte. A izbutit, împreună cu Pan Halipa, după îndelungi şi stăruitoare demersuri internaţionale, să fie transferat în România. Aici va suferi o lungă şi ucigătoare întemniţare.

În anul 1996  la data de 15 septembrie are loc un act de dreptate istorică prin reînfiinţarea Episcopiei Huşilor odată cu instalarea pe scaunul episcopal de la Huşi a Preasfinţitului Părinte Ioachim Mareş.

În urmă cu două decenii, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să-i cinstească aşa cum se cuvine pe aceşti martiri ai săi.

La Huşi, la Catedrala voievodală a episcopiei, la mormântul episcopului Grigorie a avut loc o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe PS Ioachim Vasluianul, pe atunci episcop-vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor, apoi cel dintâi ierarh al reîntemeiatei Episcopii a Huşilor, trecut între timp la cele veşnice.

Lângă biserica episcopală, ierarhul martir Grigorie Leu îşi doarme somnul de veci. E poate mai multă tihnă în duhul său din ceruri. Episcopia, pentru a cărei existenţă s-a jertfit, a devenit realitate.

Din păcate, mângâierea nu-i deplină, deoarece hotarele eparhiei rămân pe mai departe prescurtate, iar misionarismul, al cărui exponent strălucit a fost Grigorie Leu, nu prea dă semne de reuşită în aducerea acasă a oilor rătăcite.

Dar e important că rănile trecutului au început să se cicatrizeze. Reprezintă, poate, o expresie a speranţei şi aşteptatei vindecări pe de-a-ntregul.

 

 

 

 

Surse:

Grigore Ilisei –  Ziarul Lumina

https://episcopiahusilor.ro/episcopia

Războiul informaţional ca mijloc de nimicire a naţiunii

 

 

 

 

 

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine.

Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar.

Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui.

Se interzice discuţia pe această temă şi se porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile.

Le spui tot soiul de prostii şi ei le cred, sau îi lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii.

Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt.

Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă.

Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi.

Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât.

Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci te constrânge să renunţi prin metode absurde.

Poliţia gândirii a existat sub forma KGB, Mosad, FBI, CIA etc. Prin aceasta are loc verificarea loialităţii cetăţeanului. La musulmani dacă pui la îndoială ceea ce este în islam, atunci eşti considerat trădător şi eşti omorât.

Dacă nu eşti musulman şi pui la îndoială, atunci ei admit să discute, să te convingă. Dacă ei pierd, atunci caută să nu facă propagandă şi îţi propun să pleci.

Iar dacă eşti musulman eşti obligat să aperi acest sistem de valori. La iudei orice încercare de a discuta Talmudul se consideră antisemitism şi este pasibil de pedeapsă.

La ortodocşi se discută liber, dacă nu eşti de acord – poftim atacă, dar tot ce cer de la tine e să recunoşti că nu ai dreptate atunci când vei înţelege asta.

În istorie nu a fost nici un caz de constrângere pentru a trece la ortodoxie. Însă sînt pedepse pentru profanare. În ortodoxie este o singură pedeapsă pentru gândire neortodoxă – anatema.

Anatema este excomunicare, oficial eşti declarat de către Biserică că nu eşti ortodox.

Întoarcerea din anatema este foarte simplă: recunoaşterea greşelii şi pocăinţa pentru făptuirea ei.

Relaţia dintre civilizaţia apuseană şi celelalte se face strict în termenii războiului informaţional. Nu se discută valorile, ci pur şi simplu se insinuează la început îndoieli, până la ură faţă de respectivele valori.

Rezultatele războiului informaţional purtat de apus sînt vădite în societatea noastră: ateism, nihilism, materialism etc.

Poporul român se află în apusul existenţei sale, şi dacă nu se produce o reînviere, în scurt timp acest popor va înceta să existe.

Elementele de gangrenă sînt vizibile deja, încă nu am ajuns la metastază, dar sîntem în pragul metastazei, adică în pragul ireversibilităţii.

Un element este faptul că mulţi neortodocşi se consideră români, prin aceasta ei au pierdut continuitatea cu strămoşii lor, au pierdut legătura cu sistemul spiritual pe care s-a sprijinit acest popor aproape două mii de ani.

  Un alt element este limba română modernizată, aceasta devine tot mai incompatibilă, ca valori tezaurizate în ea, cu limba română vorbită de înaintaşi, care avea alte valori în ea.

Orice limbă nu este doar instrument de comunicare, ci şi un tezaur, o experienţă, o valoare, pe care neologismele nu sînt în stare să le exprime în totalitatea lor.

Războiul informaţional nu urmăreşte distrugerea juridică a identităţii.

Dacă un om atacat în războiul informaţional continuă să se identifice cu naţiunea română, vorbeşte limba română, dar nu are la baza personalităţii sale sistemul de valori pe care se sprijineau românii pe tot parcursul istoriei, atunci el este înfrânt în acest război, înfrânt categoric.

Prin mass-media aşa zis „pro-românească” nouă ni se inoculează aşa zise”valori” care nu au nici o legătură cu spiritualitatea poporului român.

Acestea sînt arme ale războiului informaţional, acum depinde de noi dacă vom fi înfrânţi sau nu în acest război scrie