Un român omagiat în Imnul de stat al Macedoniei”

 

 

 

 

 

Pitu Guli, unul dintre marii eroi ai românilor (n. 1865 – d. 1903), zis și Pitu Vlahul, s-a născut într-o familie de aromani  din localitatea Crusova, azi in FYROM (fosta  Republica Iugoslava a Macedoniei).

El și-a legat numele de lupta din Balcani pentru independența de jugul otoman, visând la o viață liberă pentru toate popoarele, indiferent de națiune.

Pitu Guli sau Pitu Vlahul a condus armata aromânilor în bătălia de la Piatra Ursului la un sacrificiu eroic asemănător cu cel al spartanilor din bătălia de la Termopile.

Una dintre cele mai tragice și mai eroice figuri din istoria aromânilor, una dintre cele patru ramuri ale poporului român, este cea a lui Pitu Guli, supranumit Pitu Vlahul.

Măreția eroului este cântată și azi în baladele aromânilor din întreaga lume, iar imnul de stat al Macedoniei îl pomenește printre eroii fondatori ai statului balcanic.

Pitu Guli și-a pierdut viața în timpul bătăliei de la Piatra Ursului din anul 1903, din timpul răscoalei antiotomane care i-a unit pe românii balcanici, pe macedonenii slavi și pe albanezi, cunoscută în istoriografia internațională drept Răscoala Ilinden.

Bătălia de la Piatra Ursului poate fi comparată, prin tragismul ei, cu bătălia de la Termopile, unde regele spartan Leonidas și-a sacrificat viața, alături de 300 de războinici, pentru a întârzia invazia persană în Elada și pentru a oferi grecilor posibilitatea să își mobilizeze armatele împotriva cotropitorilor.

La fel, Pitu Vlahul, unul dintre părinții fondatori al Republicii de la Crușevo, și-a sacrificat viața, alături de un detașament format din 903 aromâni, pentru a întârzia înaintarea armatei otomane și pentru a da posibilitatea aliaților macedoneni și albanezi să își regrupeze forțele.

Pitu Guli sau Pitu Vlahul a devenit un erou legendar pentru românii balcanici și pentru macedoneni.

Însă, dincolo de legendă, biografia sa cuprinde elementele care conturează figura unui luptător pentru libertate.

Cine a fost în realitate Pitu Guli

Pitu Guli s-a născut în anul 1865, în orașul Crușevo, de pe teritoriul Imperiului Otoman de atunci, azi parte a Republicii Macedonia, într-o familie săracă de aromâni.

La vârsta de 17 ani, el a plecat în Bulgaria, ca să își facă un rost.

Ajuns la Sofia, tânărul român a decis să se înroleze într-o organizație clandestină, care urmărea eliberarea Balcanilor de dominația otomană.

În anul 1885, Pitu Guli s-a întors în Macedonia, însă, pentru activitatea sa revoluționară, în 1887, a fost arestat de autoritățile otomane. Vreme de opt ani, el a fost trimis în Anatolia, iar șapte ani i-a petrecut după gratii, în închisoarea de Trabzon.

Eliberat după ispășirea anilor de închisoare, Pitu Guli s-a întors în Crușevo, unde a devenit membru în conducerea unei organizații care lupta pentru independența Macedoniei față de Imperiul Otoman.

Revoluționarii macedoneni l-au însărcinat pe Pitu Guli să facă rost de arme pentru lupta antiotomană.

Pentru că avea vechi prieteni la Sofia, Pitu Guli a pus la punct o rețea prin intermediul căreia păstorii vlahi aduceau prin contrabandă arme din Bulgaria.

În timp ce păzea un transport de arme, la frontiera dintre Bulgaria și Imperiul Otoman, Pitu Guli a fost rănit într-un schimb de focuri dintre grănicerii turci și rebelii aromâni. Transportat la Crușevo, el s-a refăcut rapid.

În anul 1903, Pitu Guli a condus un detașament de revoluționari români, macedoneni și albanezi care au eliberat orașul său natal, Crușevo, iar la 3 august 1903, aceștia au proclamat Republica de la Crușevo, care, în concepția părinților săi fondatori, ar fi trebuit să devină parte a unei viitoare Federații Balcanice.

Republica era condusă de un Consiliu format din 60 de membri. 20 dintre ei erau români, 20 erau macedoneni, iar 20 erau creștini albanezi.

Consiliul trebuia să îndeplinească rolul unui Parlament al Republicii de la Crușevo.

Membrii Consiliului au ales un Guvern Provizoriu, compus din șase membri, câte doi din fiecare comunitate. Pitu Guli îndeplinea rolul unui adevărat șef al armatei revoluționare.

Președintele Republicii a fost ales macedoneanul Nikola Karev, iar premier a devenit aromânul Dinu Vangel.

Conducătorii Republicii de la Crușevo au făcut un apel și la musulmanii din Balcani să se alăture revoluției, pentru a scăpa de tirania sultanului.

Însă, la doar 10 zile de la proclamarea Republicii de la Crușevo, orașul a fost atacat de o puternică armată otomană, pornită în ofensivă din Bitolia, un important oraș locuit de aromânii din sudul Macedoniei de azi.

Pitu Guli a decis să formeze un detașament de sacrificiu, compus din războinicii aromâni din Crușevo, care să întârzie înaintarea armatei otomane, pentru a da timp autorităților revoluționare să se refugieze spre nord și să organizeze rezistența antiotomană.

 

 

 

 

Ceata lui Pitu Guli a ocupat o poziție strategică în zona muntoasă Piatra Ursului.

Aromânii au reușit să reziste o zi întreagă în fața unei forțe otomane copleșitoare.

Pitu Guli și membrii cetei sale și-au pierdut viața în confruntarea cu otomanii, iar forțele macedonenilor și albanezilor au reușit să se salveze. Însă sacrificiul lui Pitu Guli și al cetei sale a fost în van.

Revolta creștinilor, cunoscută și sub numele Ilinden, a fost înăbușită de otomani. Orașul Crușevo a fost cucerit de armata sultanului.

Potrivit istoricului Georgi Khazdiev, otomanii au organizat represalii sălbatice. 201 sate au fost distruse. 12.400 de case au fost arse până la temelii. 4.694 de oameni, suspectați că ar fi luat parte la mișcarea revoluționară, au fost uciși.

Represaliile au determinat un adevărat exod. Aproximativ 30.000 de oameni au fost nevoiți să se refugieze în Bulgaria. Aceste represalii au devenit subiectul unor reportaje cutremurătoare publicate în presa europeană a timpului, iar indignarea opiniei publice i-a determinat pe împărații Francis Iosif al Austro-Ungariei și Nicolae al II-lea al Rusiei să adreseze note ultimative Imperiului Otoman, iar aceste acte au determinat autoritățile din Constanti-nopole să ordoneze încetarea masacrelor și să acorde unele compensații financiare victimelor.

Însă moștenirea simbolică a Republicii de la Crușevo este una deosebit de importantă. Republica din 1903 este considerată drept precursorul statului macedonean de azi.

Pitu Guli este, de asemenea, considerat drept unul dintre cei mai importanți eroi ai românilor balcanici însă este aproape necunoscut în România, în condițiile în care istoriografia oficială este concentrată asupra evenimentelor și personalităților românești de la nord de Dunăre și ignoră în mare măsură istoria celorlalte ramuri ale poporului român, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.

(“Povestea românului omagiat în Imnul de stat al Macedoniei” de Claudiu Padurean in Romania Libera din 7 august 2014).

 

http://daimadeadun.wordpress.com

 

 

 

Publicitate

O INVENTIE SOVIETICA : „Granionnâi”, paharul lui Stalin care i-a alcoolizat pe moldoveni. VIDEO

 

 

 

„Granionnâi” – invenţie sovietică

 

 

 

Bătrânii povestesc că,în Moldova de la est de Prut,până în 1940, inclusiv la nunţi, bautura se consuma cu pahare mici care aveau maximum 50 ml.

Văzând acest lucru, în timpul primei ocupaţii din 1940, la ordinul lui Stalin (în 1943), sovieticii inventează un pahar special numit „granionnâi” de 250 ml, cu 14 faţete, şi îl aduc în Moldova.

Între 1944-1990 moldovenii au băut mult mai intensiv din cauza acestui pahar, supranumit şi “paharului lui Stalin” .

Din cauza degradării provocate de beţii ,anume atunci a apărut  toastul laconic şi greu de tradus – „Hai, davai!” (adică: „Ei hai!”)

Dr. Veaceslav Stavila

Jurnalul istoricului de veghe http://blog.nistru-prut.info/?author=1

 

 

 

 

 

Un batalion sinucigaş pentru Fukushima

Batalionul sinucigaş

Ceva timp în urmă, presa din Japonia a relatat o ştire (mi s-a părut o poveste, ceva de domeniul fantasticului), despre circa 250 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani, care s-au oferit voluntar să intre în incinta reactoarelor nucleare din Fukushima, în încercarea de a pune capăt crizei nucleare, de a stopa scurgerea de radiaţii, cauzate de cutremurul devastator din 11 martie 2011.

 Radiaţiile ajunse la valori foarte inalte, considerate foarte periculoase pentru sănătate şi nu numai, au crescut ca urmare a încercării de a repara reactoarele defecte. Şi, deşi există aproape 1000 de persoane antrenate în aceasta  actiune  de salvare a Japoniei, un grup de 250 de pensionari în vârstă şi cu experienţă în domeniul energiei şi al armatei, s-au oferit voluntar să înlocuiască persoanele tinere în aceasta misiune extrem de periculoasă.

Mass-media a numit acest grup Batalionul sinucigaş, şi acest grup spune că a fost dovedit că, la persoanele mai în vârstă diviziunea celulară de transformare este mai lentă, ceea ce  înseamnă că efectul radiaţiilor este mai mic decât asupra tinerilor.

 De asemenea, ei au declarat că generaţia lor este cea care a cerut utilizarea energiei nucleare, ceea ce îi face responsabili pentru acest dezastru, şi astfel, trebuie să poarte răspunderea pentru acesta.

Sunt realişti şi spun că nu mai puţin important este faptul că aceştia-şi trăiesc ultimii lor ani, aşa că, dacă şi vor suferi de cancer, atunci radiaţiilor le va lua mai mulţi ani pentru a se răspândi în organism.

Iar odată ce au trăit aproape 70 de ani, preferă sa fie bolnavi de cancer decât să fie afectată tânăra generaţie.

Citind despre aceste jertfe în presă, m-am întrebat: oare bătrânii noştri se simt vinovaţi pentru ceva?

Căci dezastrul “nuclear” al Moldovei nu sunt reactoarele. Şi oare câţi ar fi în stare de asemenea sacrificii? Cred că ştiu răspunsul, dar mai bine tac.

Nu ştiu cum se poate numi aceasta dăruire la acei japonezi, dar cu siguranta ei  sunt cu adevărat oameni mari.

Şi iarăşi îmi doresc să fiu japoneză.

 

Posted on 26/09/2011 by dindina

Batalionul sinucigaş