IDENTITATEA a 620 de spioni ruşi din FSB a fost publicată de contrapionajul militar ucrainean pe internet

Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării a publicat în urmă cu câteva ore o listă cu numele a peste 600 de agenţi ai FSB – Serviciul Federal de Securitate la Federaţiei Ruse – care desfăşoară activităţi pe întreg teritoriul Europei, scrie https://www.defenseromania.ro, preluat de Romanian Global News.

„Fiecare european ar trebui să le cunoască numele! Direcția Principală de Informații a Ministerului ucraineană al Apărării a primit o listă cu ofițerii ruși ai FSB implicați în activitățile criminale în Europa”, scrie Direcția Principală de Informații pe pagina sa de Facebook, publicând o listă cu numele a 620 de ofițeri ai FSB.

Lista celor 620 de angajați ai FSB – înregistraţi la sediul principal de pe celebra stradă Bolshaya Lubianka,din Moscova (foto) – conține nume acestora, informații despre locul de muncă, adrese domiciliare, detalii despre pașapoarte acestora, dar şi numerele de telefon, consemnează publicația https://www.zdg.md de la Chișinău.

Lista agenților FSB care operează în țările europene a fost publicată pe site-ul Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării și poate fi accesată aici.

Anterior, autoritățile ucrainene au anunțat că, la Ujgorod, ofițerii militari de contrainformații au reținut un ofițer rus condus de un agent al FSB al Federației Ruse. Grupul de sabotaj plănuia să comită o tentativă de asasinat asupra președintelui Ucrainei și să efectueze „un sabotaj” la Kiev și în alte regiuni ale Ucrainei. 

Publicitate

RUSIA ȘI INTERESELE EI ÎN ROMÂNIA

Interesele Rusiei în România

Cât de „ocupată“ este România, în acest moment, de foştii securişti şi cât de puternic este prezentă Rusia pe teritoriul ţării noastre?

Acestea sunt problemele reale la care trebuie să ajungem dezbătând cazul „trădarea lui Pacepa“, atât de vehiculat în ultimele săptămâni. Generalul de Securitate care a fugit la americani în 1978 e acuzat acum, de istorici precum Larry Watts şi Cristian Troncotă, dar şi de foşti securişti precum Ioan Talpeş, că a fost agent KGB.

El ar fi „defectat“ la comanda sovieticilor, cu scopul de a strica imaginea României şi a lui Nicolae Ceauşescu.
Prin cele spuse, cei de mai sus confirmă, de fapt, că ruşii au avut permanent o puternică agentură în România, agenţii lor fiind infiltraţi până la cel mai înalt nivel,constată https://mateiudrea.wordpress.com/ interesele-rusiei-in-romania/

Războiul agenturilor

Succesiunea de evenimente din decembrie 1989, dar mai ales ceea ce a urmat, indică faptul că serviciile de spionaj sovietice au amplasat fie agenţi, fie oameni agreaţi, în cele mai înalte funcţii ale statului român.

Ce şi cât s-a schimbat de atunci? Aceasta este întrebarea esenţială şi al cărei răspuns ar putea să ne dea explicaţii pentru situaţia în care se află acum România.

O serie de întâmplări, analogii şi raţionamente ne pot ajuta să ne apropiem de realitate, chiar dacă informaţiile explicite sunt sărace, iar autorităţile, inclusiv serviciile secrete româneşti, nu discută niciodată subiectul.
România este, în acest moment, zonă de graniţă a lumii occidentale şi a structurilor politice, sociale şi militare atlantice. Dintotdeauna, ţările de frontieră au fost ţinta predilectă a activităţii de spionaj (vezi Stockholm, Elveţia şi Istanbul în Al Doilea Război Mondial, Berlinul de Vest, RF Germania şi Austria în timpul Războiului Rece, Liban, Siria şi Iordania acum, în contextul conflictului israeliano-arab).

Nu există niciun motiv ca să credem că România este ocolită de acest fenomen, atât timp cât guvernele ţărilor baltice, de exemplu (de asemenea, zonă de graniţă a UE şi NATO cu sfera de influenţă rusească), au acuzat, uneori deschis, amestecul serviciilor de spionaj de la Moscova.

Semnele că Moscova e activă

Chiar dacă, între timp, România a intrat sub umbrela americană şi a Uniunii Europene, SRI şi SIE au pornit la drum, în 1989, cu oameni agreaţi şi chiar decoraţi de KGB (vezi numirea lui Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informaţii Externe). La fel, conducerea statului român. Destui dintre politicienii influenţi de acum (inclusiv premierul Victor Ponta) au fost formaţi la şcoala lui Ion Iliescu şi a lui Petre Roman – amândoi, încă activi politic.
La începutul anilor 2000, guvernul lui Adrian Năstase le-a cedat ruşilor aproape întreaga industrie siderurgică. Printre combinatele date în condiţii dezastruoase – şi cele pe care acum Mechel le vinde la fier vechi.

Lipsa oricăror prevederi contractuale care să protejeze România de astfel de acţiuni distrugătoare pentru economia naţională reprezintă una dintre responsabilităţile de care fostul premier şi acoliţii săi de atunci nu vor scăpa niciodată.
Absenţa reacţiei din partea guvernului de acum în faţa acţiunii ruşilor la Mechel arată că, între timp, lucrurile nu s-au schimbat. De asemenea, combinatele de aluminiu au fost date, de foarte mult timp, tot companiilor ruseşti.
Există, mai ales în ultimul an, un discurs anti-occidental tot mai puternic şi pe din ce în ce mai multe voci, sprijinit şi popularizat de mijloace mass-media.

Sferele de influenţă: cine şi cât ia

Ceea ce se întâmplă în România sugerează, mai degrabă, o împărţire a sferelor de influenţă ale Occidentului şi Rusiei în România.

O parte a industriei a fost preluată de Rusia, o alta – de firme din Occident. La fel, resursele naturale.

O altă parte a industriei a fost dezactivată, iar o altă „felie“ a încăput pe mâna foştilor securişti şi activişti de partid.
Situaţia din prezent seamănă destul de bine, la nivel macro, cu cea în care România a ajuns la finalul perioadei interbelice: un stat slab, corupt, cu afacerişti autohtoni „făcuţi“ din afacerile cu bugetul, industria şi resursele exploatate de companii străine, clasă politică incompetentă, iar marile puteri – foarte active la nivelul agenţilor de influenţă.

Bătălia vizibilă se dă în plan mediatic, pentru a se influenţa opinia populaţiei sau pentru a se crea impresia că există anumite curente de opinie.

Iar aici România e forfecată între campanii purtate de cercuri financiare din Occident (cum ar fi cea plătită cu zeci de milioane de euro pentru pornirea exploatării la Roşia Montană şi a zăcămintelor de gaze de şist) şi campanii care se potrivesc mănuşă cu interesele Moscovei (cum ar fi cea de convingere a românilor că toate relele li se trag de la Uniunea Europeană).

Cât de insetat de „cunoaştere” este spionajul rus ?

 

 

 

 

Pornind de la arestarea recentă a lui Evgheni Buriakov, care făcea parte dintr-o reţea de spionaj a serviciului rus de informaţii externe SVR, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat date referitoare la modalitateile de acţiune în lume a spionilor ruşi, subliniind că SVR nu şi-a schimbat aproape deloc metodele de lucru, după sfârşitul Războiului Rece.

Evgheni Buriakov (39 de ani) a intrat în Statele Unite în 2010, cu o viză de lucru, cu care s-a putut angaja la sucursala din Manhattan a unei bănci ruse.

Seara mergea acasă, în Bronx, unde locuia împreună cu soţia sa rusoaică şi cei doi copii. Nimic spectaculos până aici. A fost arestat. Împotriva sa şi a altor doi ruşi a fost formulată plângere.

Buriakov făcea parte dintr-o reţea de spionaj a serviciului rus de informaţii externe SVR.

Ceilalţi doi acuzaţi, care erau legendaţi ca angajaţi de rang inferior ai Consulatului, se pare că au părăsit înainte ţara, beneficiind de protecţie diplomatică.

Unul dintre ei, „reprezentantul comercial” Igor Sporişov, a fost ofiţerul coordonator al lui Buriakov.

Departamentul de contraspionaj al FBI l-a supravegheat pe aparentul bancher din primăvara anului 2012.

În convorbirile telefonice interceptate, spionul şi ofiţerul vorbeau codificat: filme de cinema şi evenimente sportive erau cuvinte cheie care anunţau următoarea întâlnire. Cei doi făceau schimb de documente ori reviste în aer liber.

 

 

Celula de spionaj este acuzată, printre altele, că a cules informaţii secrete despre posibile sancţiuni împotriva băncilor ruse.

De asemenea, se afirmă că ar fi schimbat păreri legate de modul în care vor fi recrutaţi spioni: femei tinere cu relaţii la o mare universitate din New York, dar şi angajaţi ai unor societăţi economice.

SVR nu şi-a schimbat aproape deloc modul de lucru după sfârşitul Războiului Rece.

Pe lângă angajaţii oficiali ai serviciului de informaţii, acesta deţine şi aşa-numiţi „ilegali” – spioni legendaţi care trăiesc în zona lor de acţiune fie drept civili ruşi, fie ca „autohtoni”. În America, de exemplu, sau chiar în Germania.

În noiembrie 2014, Moscova a expulzat un diplomat german de rang înalt. A fost vorba despre o măsură de retorsiune.

Anterior, Berlinul a pus în vedere Guvernului rus să retragă de la Consulatul general din Bonn un ataşat militar – Cancelaria Federală a optat pentru forma diplomatică a expulzării.

Ataşatul era, de fapt, angajat al serviciului rus de informaţii al Armatei, GRU, iar în această calitate recruta surse germane pentru a intra în posesia unor secrete militare.

În aceeaşi perioadă, o anumită Heidrun Anschlag a fost eliberată înainte de termen din închisoare şi apoi a plecat în Rusia.

Împreună cu soţul său Andreas, aceasta a fost pregătită ani la rând, în cadrul unei operaţiuni costisitoare, încă din perioada în care mai funcţiona serviciul secret sovietic, beneficiind inclusiv de o identitate falsă, să acţioneze în zona sa de intervenţie ca „ilegali”.

Timp de 25 de ani, aceştia au spionat din Germania, iar de acolo în alte ţări europene.

Au depus sute de documente, inclusiv documente secrete aparţinând NATO şi Uniunii Europene, în „căsuţe poştale impersonale”, iar informaţiile obţinute le-au transmis periodic la Moscova prin sisteme codificate de radiolocaţie.

Deconspirarea lor, în toamna anului 2011, a fost un mare succes pentru contraspionajul german slăbit din punct de vedere al personalului.

De atunci, se apreciază ca fiind cert faptul că ruşii utilizează toate mijloacele de spionaj folosite de ei şi în Al Doilea Război Mondial. Apărarea Constituţiei este convinsă că în Germania se află, în continuare, şi alţi astfel de „ilegali”. Însă este greu să-i identifice, dacă nu există defectori din partea adversă.

Mediile germane de securitate constată, în prezent, o amplificare a activităţii ruse de spionaj.

Unul dintre locurile importante pentru derularea acestor activităţi este Ambasada rusă din Berlin-Mitte, Unter den Linden 63-65.

Foarte mulţi diplomaţi care activează în Berlin sau la numeroasele consulate din Germania nu se ocupă – mai mult sau mai puţin – exclusiv de diplomaţie.

La nivelul autorităţilor germane de securitate se precizează că o treime din cei 120 de diplomaţi ruşi lucrează pentru serviciile ruse de informaţii sau au contacte strânse cu acestea.

Un număr restrâns de persoane face acest lucru oficial, acestea fiind înregistrate ca reprezentanţi, aşa-numiţi rezidenţi ai serviciilor ruse de informaţii, în conformitate cu practicile internaţionale.

Majoritatea angajaţilor serviciilor secrete sunt acreditaţi pur şi simplu ca diplomaţi.

Deci, cine trebuie să ia legătura cu un ataşat cultural ori un secretar de ambasadă se poate gândi că întâlneşte în realitate un bărbat sau o femeie din rândul serviciului secret rus.

Paşaportul diplomatic nu este, desigur, unica formă de acoperire a unui agent rus.

Conform informaţiilor deţinute de contraspionajul german, şi angajaţii firmelor ruse, de pildă ai reprezentanţei companiei de zbor „Aeroflot”, ori ai agenţiilor ruse de ştiri sunt dirijaţi din Ambasadă.

Ruşii folosesc ca „surse” şi jurnalişti, aceştia nu trebuie să fie neapărat ruşi. Şi jurnalişti italieni s-au dovedit a fi colaboratori ai serviciilor de la Moscova.

Însă nu toţi spionii ruşi din Germania sunt dirijaţi din Ambasadă. Agenţii ultraconspiraţi acţionează independent de reprezentanţa diplomatică, fiind subordonaţi direct centralei de la Moscova.

Astfel de agenţi clasici, consideraţi de Apărarea Constituţiei din Germania drept profesionişti experimentaţi, beneficiază de atenţia deosebită a conducerii politice de la Moscova, în mod explicit a fostului colonel KGB Vladimir Putin, care se interesează direct de acest domeniu de elită şi ia personal decizii.

Agenţii, care lucrează cu o acoperire costisitoare în sfera ilegală, sunt dirijaţi şi de pe teritoriul statelor vecine Germaniei. Preferate în mod special sunt statele Benelux, spaţiul scandinav sau Austria.

Se obişnuieşte ca ofiţerii coordonatori să folosească o ţară ca „port sigur” pentru coordonarea spionilor din statul vecin.

Deconspirarea unor astfel de reţele este considerată drept o operaţiune dificilă.

Spionajul rus vizează în Germania în special politica externă şi de securitate, politica europeană, financiară şi energetică. Interesul este alimentat şi de evoluţiile actuale.

Un obiectiv este, la ora actuală, acela de a documenta poziţia politicienilor, partidelor şi grupurilor sociale faţă de sancţiunile economice impuse de UE împotriva Rusiei. Vizaţi sunt, de pildă, deputaţii sau ministerele.

De regulă, nu se încearcă abordarea directă a politicienilor, ci a acelor colaboratori, de exemplu ai unei fracţiuni parlamentare, pe biroul cărora se află numeroase documente importante.

Politica energetică germană face parte din domeniile centrale pe care Rusia atât de bogată în materii prime doreşte să le cerceteze.

Angajaţii Apărării Constituţiei îl apreciază drept „ţintă principală de spionaj”.

Moscova doreşte să deţină un avantaj în deţinerea de informaţii. O valoare deosebită pentru un furnizor atât de important de combustibil fosil precum este Rusia o are aspectul cu privire la modul în care Germania, una din cel mai mari puteri economice din lume, compensează renunţarea la energia nucleară sau la importanţa acordată de aceasta surselor de energie regenerabilă.

În plan militar, ruşii sunt interesaţi de orientarea politicii europene de securitate şi apărare, precum şi de cursul NATO. Probabil că această curiozitate s-a amplificat pe fondul evoluţiilor din estul Ucrainei.

Însă spionii ruşi nu doresc informaţii doar despre activităţile militare, ci şi despre armament, constată angajaţii BfV.

Printre acestea se numără şi produsele de armament al căror export în Rusia este interzis.

Însă recrutarea de informatori nu se limitează strict la sfera politică, cum ar fi Parlamentul sau ministerele. Serviciul rus se ocupă şi de organizaţiile politice şi asociaţii.

Sunt abordate direct persoane care activează în universităţi ori în centre de cercetare, de exemplu în nişele relaţiilor internaţionale ori ale istoriei ruse şi est-europene.

Ulterior, angajatul este invitat să participe la conferinţe sau să efectueze o vizită în Rusia, se stabilesc contacte cu o fundaţie rusă sau i se acordă sprijin financiar în vederea realizării unui proiect.

„În numeroase cazuri, este vorba de naivitate clară atunci când oamenii se lasă păcăliţi astfel”, afirmă un angajat BfV.

În cazul celor care acceptă conştient o astfel de cooperare, aceştia acţionează din mândrie lezată, dorinţă de răzbunare ori din dorinţa de a fi apreciat. Serviciile secrete sunt specializate să identifice slăbiciunile celor pe care doresc să-i recruteze.

De asemenea, ele caută soluţii de punere în dependenţă a persoanei respective, cercetează aspectele biografice negative şi apoi le ameninţă că vor dezvălui totul – poate fi vorba de dependenţa de jocuri de noroc, droguri, alcool sau chiar despre aventuri cu conotaţie sexuală. Important este şi factorul pecuniar.

Se presupune că pentru viitoarea persoană recrutată banii sunt uneori importanţi, însă pentru recrutor aceştia sunt importanţi tot timpul, deoarece cel care a primit bani nu mai scapă de Serviciu; este şantajabil.

 

 Surse: Ev.z. md; paginaderusia.ro/