CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor secrete maghiare, pentru răsturnarea regimului Ceaușescu

Ultimele zile ale dictatorului, văzute din biroul său / Mărturiile  secretarului personal şi ale şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu

Foto: Nicolae Ceaușescu

Ofiter rus de informații : ”Rezidentul Direcţiei Principale a KGB a lucrat cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu”.


Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor de informatii maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, ne spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse.Alexandr Kondrashov-„Argumentele saptamanii”- https://argumenti.ru/espionage/ № 6 (247) DIN 17 februarie 2011.


Presa rusă a publicat în urmă cu ceva timp mărturiile unui ofiţer al serviciilor de spionaj ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.
În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice ale armatei ruse, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major care ocupa funcția de maior !

„Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni. Cu toate astea, nici ei nu puteau nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr.
Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne.
S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci (Muncacevo), iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine.
La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l cu ironie pe Bismarck, locotenentul major le răspundea ironic că: „A fi roman nu-i o nationalitate, ci o profesie”.
(n.red. Aluzie la vorbele atribuite lui Bismarck, care referindu-se la politicienii romani de pe vremea sa pe care nu-i agrea, ar fi spus: „A fi român nu e o nationalitate, ci o profesie”).

În acea perioadă, în România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice.
Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc.
Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii din Transilvania.
La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi sovietici.


Fariseii politici

Ca un profesionist adevărat, Roman timp de 20 de ani nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative şi parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat de…însuşi Gorbaciov.

Acum, cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici.Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi chiar însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunic blând.

Roman recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat la Bucureşti execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989.

La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”.

În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte.

Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă Roman.


În noiembrie şi decembrie 1989, tânărul spion rus a exercitat funcţia de traducător al unor şefi superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova.

Ore întregi, generalii GRU au purtat discuţii cu şefii serviciilor secrete maghiare.Roman îşi aminteşte bine că oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în conformitate cu ordinele ministrului apărării al URSS şi la ordinele preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov.

În acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

Cu toate acestea, ofiţerii GRU erau circumspecţi şi au decis să acţioneze doar prin intermediul serviciilor maghiare.


Abia acum, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria.Timp de două decenii acest lucru era menţinut în taină.

Pe lângă aceasta, în rând cu maghiarii, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale.

Lucrurile nu s-au limitat doar la acestea. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi funcţionari români de partid şi din aparatul de stat.

Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.

GRU avea în vizor armata română.Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu.Pe atunci el era printre favoriţii Elenei Ceauşescu.Deplină încredere în „favoritul” soţiei avea şi Nicolae Ceauşescu.

Prima etapă a dezinformarii

Cu toate acestea, rolul principal în organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu KGB, GRU sau serviciile secrete maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut CIA.
Astăzi, conducătorul secţiei CIA pentru Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că toate acţiunile subversive au fost dirijate din Washington. Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui Ceauşescu.

În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. Spre exemplu, ziarele scriau că Comandatul Suprem al Armatei a conferit gradul de locotenent căţeluşului său de pluş.

Etapa a doua a dezinformarii

În etapa a doua a operaţiunii s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului.

Astfel, în presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu.

Etapa a treia a dezinformarii

În a treia etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat cetăţeni paşnici”.

Roman îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, de la morgile din regiune.

De fapt, aceste cadavre aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună.

Americanii plăteau sanitarilor câte o sută de dolari pentru „o bucată”.

Pentru România din acea perioadă această sumă era una enormă.


Antihristul ucis de Crăciun

În timpul Crăciunului catolic, viaţa din Ungaria se opreşte.Iar în Transilvania, unde se afla Roman, situaţia era tensionată.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul român de televiziune a prezentat procesul asupra soţilor Ceauşescu.

Audierile au fost scurte. Lui Ceauşescu i-a fost încriminată asasinarea a peste 60 de mii de persoane.

Astăzi, potrivit datelor de care dispunem, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de o mie de persoane.

Dar există şi un alt detaliu, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile militarilor şi organelor de forţă.

Printre ei, peste 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite.

Acest lucru demonstrează că pe teritoriul României au acţionat grupuri înarmate pregătite în bazele militare secrete din Ungaria.

Tot atunci în România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi.

(Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau în Moscova asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor de destinaţie specială „Vâmpel”).

Este de evidenţiat că în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive.

După 25 decembrie, 257 de bărbaţi au zburat din Bucureşti în unul din statele din Orientul Apropiat.…

După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la zidul unui veceu soldăţesc.

Când Nicolae Ceauşescu a înţeles că i-a venit sfârşitul, a început să cânte „Internaţionala”, apoi a strigat „Jos trădătorii!”.

Au răsunat rafale de arme.Soldaţii au descărcat în Ceauşescu şi soţia sa peste 90 de gloanţe.

Acest lucru a avut loc la ora 14.50, la 25 decembrie. Când cadrele filmate erau prezentate la postul de televiziune, o voce de după cadru a spus: „Antihristul a fost ucis de Crăciun!”.

Organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu a fost fidelul său general Victor Atanase Stanculescu.

La scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale României, acest agent al câtorva servicii secrete a trecut deschis de partea complotiştilor. Şi nu doar el. Ceauşescu a fost trădat şi de conducerea Securităţii.

Altfel, cum poate fi explicat faptul că împotriva atotputernicului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, niciun martor nu a acceptat să dea mărturii.

Iar „dulăii de pază”care l-au executat pe Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv de ministru al apărării.


Frica de bomba atomică românească

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”.

Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente.Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară.

Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei.Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele.Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare.

Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare.În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat.În zadar s-a lăudat.

Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani.Roman povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu.

Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români.Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare.Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România.Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată.

Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară.Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 la sută).

Iată de ce în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear.

Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al SUA. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României. Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii.Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii americani.

Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000.

Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete [sovietice].

Surse: argumenti.ru prin FLUIERUL și http://jurnalul-manipularii.blogspot.com/

15/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

Episcopul romano-catolic Marton Aron şi spionajul maghiar în spaţiul transilvanean, după marea Unire de la 1918

Episcopul romano-catolic Marton Aron în documentele serviciilor speciale românesti si ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mures



In loc de preambul

In perioada interbelica, in atentia Directiei Politiei de Siguranta (DPS), precum si a Serviciului Secret de Informatii (SSI) din Romania au intrat si anumiti preoti maghiari de diferite confesiuni, care au desfasurat, direct sau prin interpusi, actiuni ostile statului roman, fie prin aducerea pe cai ilegale din Ungaria si difuzarea pe teritoriul Romaniei – si in mod deosebit al Transilvaniei – a unor materiale de propaganda revizionista si nationalist-sovina, fie prin implicarea lor in constituirea unor vaste retele de culegere de informatii.

Un asemenea caz il constituie si cel al episcopului Márton Áron, figura emblematica a Bisericii romano-catolice din Romania.

FOTO 1: Márton Áron (1896 – 1980), episcop romano-catolic de Alba Iulia din februarie 1939

Diplomatie, propaganda si un spionaj activ

Dupa instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a inceput o intensa campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor incheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si in mod deosebit pe cel de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta “de jure” ca parte componenta a Regatului Romaniei, urmare a actului “de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia si care facea cunoscuta vointa romaneasca liber exprimata si temeinic fundamentata din punct de vedere istoric.

Actiunile in plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta si persuasiune de catre diplomatia maghiara in vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul secret.

La acel moment, Ungaria dispunea de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite inca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau in “conservare” – avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania si mai dispunea de un imens avantaj: in zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.
In aceste conditii, Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ intr-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita. 

Ungaria revizionista a gasit cea mai mare sustinere din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara intretinea si cultiva relatii apropiate cu inalta societate engleza. Trebuie mentionat faptul ca un sprijin important acordat politicii promovate de Ungaria, a fost din partea lordului Rothermere care era proprietarul unui grup de ziare de succes si cu mare influenta atat in Anglia, cat si in strainatate .

Aceasta ampla campanie orchestrata cu mult profesionalism la Budapesta, era dublata de actiunile de propaganda promovate in strainatate de “Liga Revizionista”, dar si de alte organizatii neguvernamentale. Din 1927, cand a fost infiintata, si pana in 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist in limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de asa-zisa “problema a Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si in Ardeal. Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista.

Márton Áron, portret neretusat

Personal consider ca despre episcopul romano-catolic Márton Áron nu s-a scris inca totul. Exista documente in arhivele romanesti (ale serviciilor speciale de dinainte de 1948, dar si de dupa acest moment), documente chiar si in arhivele muresene, care fac referire la persoana sa, exista studii publicate in reviste precum “Dosarele istoriei”, exista note informative despre activitatea episcopului in “Cartea Alba a Securitatii”, dar si volume care amintesc, in anumite contexte, de persoana episcopului.
Un studiu temeinic, care sa valorifice intr-o conceptie unitara si aceste informatii obtinute din mai multe surse istorice este mai mult decat necesar.

In prezent, atunci cand vine vorba despre persoana episcopului aproape toti interlocutorii maghiari se refera cu predilectie la momentul 18 mai 1944 cand, aflat in Biserica “Sfantul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa – episcopul a avut taria morala, demnitatea si curajul sa condamne politica horthysta fata de evrei.

“Magyar Katolikus Lexikon” , ca dealtfel  majoritatea  scrierilor  maghiare, atunci cand se refera la viata si activitatea episcopului, spun destul de laconic ca, citez: “…a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”, insistandu-se, in mod deosebit pe opozitia sa manifestata fata de regimul comunist din Romania, fapt care desigur, nu poate fi contestat.

FOTO 2: Mihail Moruzov (1887-1940), sef al Serviciului Secret de Informatii (1924-1940)

Ce inseamna insa atat de evazivul, “a pledat”? O serie de documente si studii romanesti ne indica insa faptul si o alta latura a personalitatii episcopului Márton Áron. Inca din perioada interbelica Márton Áron a actionat constant impotriva unitatii statului national unitar roman ca unul dintre “varfurile de lance” ale actiunii revizioniste.
In documentele SSI era considerat, citez: “…unul din conducatorii actiunii iredentiste maghiare in tara noastra.”  Márton Áron se dovedea, asa cum ni-l prezinta rapoartele SSI, “un dusman neimpacat a tot ce este romanesc”.
Inainte de a alege calea spirituala, Márton Áron a luptat in primul razboi mondial – avand gradul de locotenent – in Divizia Secuiasca, unitate militara care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestita pentru atrocitatile comise contra romanilor.” 

Fusese ranit de trei ori, in luptele de la Doberdo, Pasul Oituz si Asiago. In anii ’30, episcopul facea dese deplasari, inclusiv la Targu-Mures, raspandind cuvantul Domnului – si nu numai -, de vreme ce era urmarit indeaproape de SSI, dar si de organele specializate din Siguranta Statului. Ironia sortii este aceea ca, peste ani, dosarul sau informativ intocmit de SSI si de organele specializate din Siguranta Statului avea sa fie preluat de Securitatea statului comunist si repus in circuitul operativ. 

        
Complot antistatal la Targu-Mures

In 1921, DPS a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizatia secreta revizionista “Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi in mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta in 1923 la Cluj, complot ce avea ramificatii la Targu-Mures si Targu-Secuiesc.

Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit in 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din Romania care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei.

Aceeasi Presedintie a donat tot in 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. In 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Targu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si in alte localitati din tara.
Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

In deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra Romaniei s-au inmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pana la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa serviciile secrete romane si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, in ciuda faptului ca regele Carol al II-lea (1930-1940) a incercat sa si le subordoneze si sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost insa luate in seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut in vara anului 1940 cand Romaniei i-au fost impuse grave amputari teritoriale.
Episcopul Márton Áron – indicativul “P.I.S”

Contraspionajul roman nu a putut stabili data exacta la care Márton Áron a fost recrutat de serviciile de informatii maghiare, desi anumite actiuni ale sale l-au adus in atentia organelor speciale romanesti inca de pe la jumatatea deceniului al treilea al secolului XX. In octombrie 1941, Marton Aron a intrat in legatura cu rezidentul de spionaj al legatiei maghiare de la Timisoara.
A fost momentul in care contraspionajul roman nu a mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales ca anterior reusise sa procure Codul spionajului horthyst, fapt care a ramas necunoscut maghiarilor pe toata durata razboiului, dar care le-a permis romanilor sa deconspire si sa anihileze o serie de organizatii si retele de spionaj maghiare de pe teritoriul Romaniei.

Una dintre cele mai importante retele maghiare de spionaj din Transilvania – cu ramificatii si la Targu-Mures – a fost cea condusa de episcopul Márton Áron.
Informatiile culese de el personal sau sau de cei din organizatia sa erau cifrate cu ajutorul cartii “Piszkos Fred visszatér” (“Intoarcerea mizerabilului Fred”) si trimise apoi la destinatie. Indicativul cu care Márton Áron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent fiind format din grupul de litere “P.I.S.” si reprezenta initialele tipografiei la care a fost tiparita cartea de mai sus. Indicativul cu care Márton Áron trebuia sa raspunda era de fiecare data altul.

Prin intermediul Adelei Visnovitz – agenta a spionajului englez – s-a reusit a se realiza legatura lui Márton Áron cu englezii, episcopul devenind astfel agent dublu, facand uneori un joc foarte complicat si inca greu de inteles si azi.

Prin intermediul Elenei Bindasz, nascuta la 15 decembrie 1899 la Targu-Mures, maghiara de religie ortodoxa (?), Márton Áron a reusit sa afle foarte multe informatii legate de moralul armatei romane, ce vorbesc militarii intre ei, ce nemultumiri au, etc.

In acelasi timp, prin intermediul aceleiasi Bindasz Elena, care ajunge si ea sa o cunoasca pe Adela Visnovisz (agenta engleza), Márton Áron a facut cunostinta cu Matei Ioan, cetatean iugoslav de etnie romana, fost aviator in armata iugoslava si care se refugiase in Romania datorita prigoanei germane.

Matei il va pune in legatura pe Márton Áron cu maiorul sarb Bosco Stanoilovici, fost atasat militar iugoslav in URSS, un filo-englez cu relatii atat in spionajul englez, cat si in cel sovietic.

Reteaua lui Márton Áron va creste foarte mult intr-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabila chiar si de sabotaje.
Elena Bindasz, care la un moment dat este arestata de autoritatile romane, va indica sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibillul necesar, insa il va deconspira cu aceasta ocazie si pe episcop, ca dealtfel intreaga retea condusa de el. Reactia autoritatilor romane a fost nuantata de la caz la caz.

Daca in unele situatii retelele maghiare care operau pe teritoriul Romaniei au fost anihilate rapid pronuntandu-se ani grei de inchisoare si chiar condamnari la moarte, cel putin in cazul lui Márton Áron nu s-a intamplat acest lucru.

Daca din diverse ratiuni episcopul (spion) Márton Áron s-a bucurat in perioada interbelica, dar si in timpul razboiului de un tratament cu menajamente, nu acelasi lucru se va intampla dupa 1948. Comunistii, care pusesera mana si pe arhivele serviciilor speciale romane de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeasi intelegere pe episcop, ba dimpotriva, il vor aresta si condamna pe viata.

Eliberat totusi de autoritatile comuniste dupa mai multe interventii exceptionale la cel mai inalt nivel, episcopul Márton Áron aflat acum in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, a continuat sa desfasoare – in ciuda posibilitatilor limitate – actiuni atat impotriva statului roman, cat si a regimului comunist.
Actiunile episcopului Márton Áron din perioada anilor 1945 – 1949 a fost strict monitorizata de serviciile statului roman, respective de Siguranta Statului pana in 1948, si de Securitate dupa 1948.

Personaj charismatic, cu o mare putere de convingere asupra multimilor si care se bucura de un respect deosebit in randul conationalilor sai, Márton Áron putea polariza oricand o miscare de rezistenta de mare amploare si impact.

Aflandu-se sub filaj operativ, deplasarile si actiunile sale in Transilvania erau insa strict monitorizate, astfel incat actiunile sale erau predictibile si drept urmare, au putut fi contracarate. Intr-o nota-raport a serviciilor de contraspionaj romane din 1947, el era indicat ca facand parte din agentura Serviciului Maghiar de Informatii care opera in Romania.   

”Trei variante pentru Ardeal” – Grupul Fodor in ancheta Procuraturii Militare muresene

Ardeal independent, Ardealul dat in intregime Ungariei sau Ardealul sa fie despartit in doua parti egale intre Romania si Ungaria. Potrivit referatului intocmit de Procuratura Militara Principala Targu-Mures si inaintat Procuraturii Militare Bucuresti – referat insotit de concluziile de invinuire puse pe data de 22.01.1958 – aceastea erau cele trei variante concepute de un grup de invinuiti din care faceau parte  Fodor  Pavel,  Haidu  Geza, Szentmartoni Valentin si Szocs Ignatiu.

In cadrul anchetei desfasurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia ca grupul era cu mult mai numeros si se aflase intr-o permanenta legatura cu episcopul romano-catolic Márton Áron, proaspat eliberat din inchisoare – fusese condamnat pe viata in 1951, dar i se intrerupsese incarcerarea la interventia Prezidiului Marii Adunari Nationale – iar la momentul respectiv, 1958, episcopul se afla in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.

Desi am studiat mai multe documente – si presupunand ca ancheta a fost facuta cu un minim de profesionalism – pentru mine ramane totusi intrebarea, cine a fost adevaratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Márton Áron? ” Grupul Fodor”, cum era denumit in documentele de ancheta, se afla in in filaj operativ inca din 1955 fiind arestat in 1957, la Targu-Mures, si fusese pus imediat in relatie cu persoana episcopului Márton Áron, un lucru relativ simplu, deoarece Fodor Pavel se intalnise de mai multe ori cu episcopul in acest interval de timp.

La momentul arestarii grupului, 1957 – episcopul aflat in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, asa cum spuneam anterior – era si el in filajul operativ al securitatii.

Referitor la Fodor Pavel, in cuprinsul referatului se arata: “In luna august 1955 a facut o vizita episcopului Márton Áron cu care ocazie a dus discutii dusmanoase la adresa regimului de democratie populara… Márton Áron ii aduce la cunostinta ca arestarea lui s-a datorat faptului ca in mai multe ocazii s-a manifestat public ca teritoriul Ardealului dupa 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”.

Initial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, in final – 1956 – cazandu-se de acord doar asupra uneia dintre ele: “…invinuitul Fodor Pavel ramanand la concluzia ca rezolvarea problemei cedarii teritoriului Ardealului sa se faca la impartirea in doua parti egale, intre Romania si Ungaria, propunere cu care este de acord in intregime si episcopul Márton Áron…” .

Actiunile grupului Fodor au fost puse in relatie – cel putin asa rezulta din ancheta – cu evenimentele revolutionare anticomuniste din octombrie 1956 din Ungaria.

“In luna octombrie 1956, se mentiona in referat, invinuitul Fodor Pavel a crezut ca a sosit momentul de a actiona… si a intocmit mai multe schite cu impartirea teritoriului Ardealului.

Pe baza acestor schite a intocmit o harta a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localitatile, bogatiile – sol, subsol – cu linii de demarcatie a frontierei planuite de el intre Romania si Ungaria…” .

In continuare, in cuprinsul referatului se mai aratau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiara pe care ar fi incercat sa le recruteze.

In ceea ce-l priveste pe Csiha Coloman, se mentiona: “In interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arata ca l-a cunoscut pe invinuitul Fodor Pavel, prin parintii sai inca de mult timp… invinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele facute episcopului Márton Áron si relatiile pe care le are cu acesta…” .
Dincolo de schite (harti), planuri mai mult sau mai putin elaborate si recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit insa incapabil sa actioneze eficient dintr-un motiv cat se poate de simplu: conditiile anului 1956 erau cu totul altele fata de cele – sa spunem – ale anului 1945 sau 1946.
Episcopul Márton Áron mai este indicat si dupa 1965 intr-un dosar operativ al Securitatii, dosar cu referire la actiunile intreprinse de dr. Dobai Stefan si profesorul Komaromi Iosif, dar fara ca episcopului sa-i fie evidentiata o implicare directa, activa.

 

Prof. Nicolae BALINT –  (Fragment din volumul in curs de finalizare ”Politica si spionaj in spatiul muresean – Studii si cercetari”)

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/spionajul-maghiar-in-romania/


BIBLIOGRAFIE

 

 

– Balint, N., Ecouri muresene ale revolutiei din Ungaria din octombrie 1956, in Anuarul Arhivelor Muresene, Editura Cromatic Tipo SRL Targu-Mures, nr. IV/2005;
– Balint, N., Zece ani de teroare. Procuratura Militara Principala Targu-Mures, Editura Nico, Targu-Mures, 2008;
– Bodeanu, Denisa, ”Arestarea, procesul si detentia episcopului  Márton Áron in documentele din Arhiva CNSAS”, in ”Caietele CNSAS”, an IV, nr. 1-2 (11-12)/2013, pp. 232-233;
– Chiriac, Fl., Revizionism maghiar sub semnul crucii, in Dosarele istoriei, an. VII, nr. 11 (75), 2002;
– Dios, I., Magyar Katolikus Lexicon, Budapesta, 2003;
– Pascu, St., si Stefanescu St., Jocul periculos al falsificarii istoriei – culegere de studii si articole, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986.
– Pelin, M. si colectiv, Cartea Alba a Securitatii, vol. I, Editura Romacartexim, Bucuresti, 1997;
– Rogojan, A., Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucuresti, 2011;
– Rogojan, A., si Poncea, T.V., Spionajul si extremismul ungar in Romania, Editura Proema, Baia Mare, 2010;
– Spanu, A., Istoria serviciilor de informatii / contrainformatii romanesti in perioada 1919-1945, Casa editoriala Demiurg, Iasi, 2010;
–  Spanu, A., Serviciul de informatii al Romaniei in razboiul de intregire nationala (1916-1920), Editura Militara, 2012.
– Vinteler, O., si Tetean, D., Problema transilvana (….), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014;
– DJMAN, fond Procuratura Militara Principala Targu-Mures, dosar 295/1957, dosar 355/1957, dosar 437/1958.

11/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SPIONAJUL UNGAR ÎN ROMÂNIA

 Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (2)  Balázs F. Attila, păpușar din Dunaszerdahely (Slovacia), un Amerigo Vespucci al timpurilor noastre a descoperit și “explorat“ Noua Danemarcă (R. Moldova)!

In  istoria relațiilor dintre România și Ungaria „au fost și etape sau momente în care amenințarea existenței românilor din «terra ultrasilvana» a cunoscut praguri critice, uneori paroxistice, peste care nu trebuie să se aștearnă vălul uitării.”

Începuturile spionajului ungar în România au o istorie a lor. Până la declanșarea Primului Război Mondial, activitatea serviciilor secrete ungare față de România a fost, în general, de mai mică anvergură.

Totuși, trebuie să remarcăm faptul că organele contrainformative românești au identificat, în primăvara anului 1877, numeroși agenți ai spionajului austro-ungar, care culegeau informații de pe teritoriul țării noastre, informații pe care le ofereau turcilor.

Astfel, la 28 mai 1877, „consulul general al Austro-Ungariei la București a cerut lămuriri la Ministerul de Război în legătură cu un anume Christoforovics, suspus austro-ungar (…), arestat la Giurgiu pentru activitate de spionaj și legături cu agentul ungur Rudolf Epstei (…) Documentele vremii mai consemnează și numele altor agenți austro-ungari care culegeau informații”.

La Viena, în primăvara anului 1877, „s-au purtat tratative secrete între generalul maghiar Klapka și emisarul Înaltei Porți, Midhat-pașa, care au avut, ca scop, organizarea unor acțiuni conspirativ-teroriste împotriva trupelor româno-ruse angrenate în război cu Imperiul Otoman.

Tot în anul 1877, nemeșul Ugran Gabor, din Secuime, și colonelul de honvezi Medhyanszki Gábor au pus bazele unui grup diversionist-terorist format din 1.200 de voluntari, majoritarea secui, a cărui misiune principală era să treacă munții în Moldova, pentru a arunca în aer podul de peste Siret (de la Adjud), în vederea dezorganizării liniilor de operații româno-ruse.

De acolo, grupul diversionist urma să coboare spre Muntenia, pentru a continua seria sabotajelor în vederea dezorganizării transporturilor trupelor aliate, care operau dincolo de Dunăre, în Balcani.”

Era începutul unor acțiuni conspirative „organizate împotriva Statului Român”, chiar dacă ele nu aveau acceptul oficial de la Viena.

„Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, gradual, atât Germania, cât și Austro-Ungaria au trimis în România o adevărată armată de spioni (…) Misiunea lor principală era de a intra (sub acoperire: negustori, comis-voiajori, oameni de afaceri etc.) în contact cu o serie de personalități ale vieții economico-financiare, culturale și, evident, politico-militare românești, inclusiv din preajma Palatului regal”.

Centrele de spionaj din Viena, Budapesta, Innsbruck, Sofia „erau dotate cu aparatură specifică acțiunilor de profil”, „moderne pentru perioada amintită”.

Pe spațiul românesc, activitatea era coordonată de contele Ottokar Czernin, din partea Austro-Ungariei, și de baronul Hilmar von Bossche-Haddenhausen, din partea Germaniei”. Se urmărea, mai ales, obținerea unor informații militare, prin înființarea „Secției de spionaj pentru România”.

Fruntașii politici români „erau strict supravegheați”. Agitațiile din satele românești de pe Valea Crișului Negru, acțiunile liderilor politici transilvăneni români, toate făceau parte din rapoartele agenților secreți, urmare a operațiunilor speciale, organizate de serviciile de la Budapesta, în cele de spionaj fiind implicat, direct, premierul ungar.

Atât în anii neutralității, cât și după intrarea României în Primul Război Mondial, s-a dat o adevărată bătălie „pentru obținerea și descifrarea codurilor diplomatice folosite de Ministerul de Externe al României”, mai ales prin recrutarea directorului general al poștelor, colonelul Victor Verzea.  

  Se intensifică acțiunile spionajului ungar de la sfârșitul Primului Război Mondial și în primii ani interbelici, pe mai multe planuri.

În toamna și în iarna anului 1918 sunt organizate grupări terorist-diversioniste „care urmăreau să reprime în sânge mișcarea de eliberare națională a românilor transilvăneni”.

Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 Harta: Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

Apariția acelor organizații paramilitare, „de sorginte naționalist-șovină”, constituie „temelia și forța de șoc a regimului fascisto-horthyst, instaurat, în Ungaria, la 1 martie 1920″.

Sunt asasinați, sălbatic, numeroși români din mișcarea națională. Cazurile de la Făget, Crasna, Șimleu, Tășnad, Nușfalău sunt o dovadă a cruzimii „Căștilor de Oțel” și a „Gărzilor Roșii”.

Programul naționalist-revizionist ungar, din 1920, de după Tratatul de Pace de la Trianon (când în Parlamentul Ungariei s-a strigat „Nem! Nem! Soha!” – „Nu! Nu! Niciodată!”), cuvântările incitatoare ale lui Horthy, toate au fost urmate de elaborarea unor planuri ofensive ale doctrinei hungariste, susținute, la 1848-1849, de Kossuth Lajos. Totul, sub fantasma Ungariei Mari și a mitului Coroanei Sfântului Ștefan! Totul, pentru realizarea programului revizionist!

Sub această dimensiune revizionistă are loc organizarea structurii și activităților serviciilor secrete ungare.

Între 1918-1940 spionajul ungar în România se intensifică.

În 1920, din însărcinarea lui Horthy Miklos, colonelul Zsolt creează „Serviciul de Informații Maghiare”, cu activitate mai ales în rândul populației maghiare din zona de frontieră și în județele Mureș, Ciuc, Odorhei, Harghita.

În sprijinul structurilor informative ungare, de un mare ajutor sunt organizațiile paramilitare constituite: „Asociația Ungară pentru Apărarea țării”, „Liga Revizionistă Ungară”, „Uniunea Maghiară de Apărare a Rasei”, „Garda Revizionistă”, „Comitetul pentru Apărarea Națiunii”, „Ordinul Vitejilor”, „Vânătorii Turanici”, „Divizia Secuiască”, „Organizația Levente”, toate cu caracter revizionist, oficine ale spionajului horthyst.

Comploturi antistatale, împotriva României, dirijate de Budapesta, au loc la Cluj, Târgu-Mureș, Târgu-Secuiesc, Oradea. Între anii 1938-1940 au loc mai multe acțiuni ale terorismului ungar de stat împotriva unității României, la Satu Mare, Carei, Oradea, Cehul Silvaniei, Zalău, Cluj, Marghita, Hunedoara, Târgu-Mureș, Odorhei, Miercurea Ciuc, Valea lui Mihai, Șimleul Silvaniei, Baia Mare, Sighet, Jibou, Dej, Șumuleu-Ciuc, Sfântu Gheorghe.

Cu toate că, până la 23 august 1944, atât România, cât și Ungaria făceau parte din aceeași alianță militară (Axa Berlin – Roma-Tokio), Budapesta „a recrutat și întreținut o vastă rețea de spionaj pe teritoriul țării noastre”. Spionajul horthyst, de natură diversionist-teroristă, prin acțiuni inițiate și desfășurate, de serviciile de informații ungare pe spațiul românesc sau împotriva intereselor României, înainte, pe timpul Diktatului de la Viena și pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial, a campaniei din Est, s-a intensificat.

În luna martie 1941, la Arad este depistată și arestată organizația de spionaj condusă de cetățeanul ungur Jakob Pál, apoi, în 1942, tot la Arad, organizația lui Pavel Meszaros, dezertor din armata română, a soților Györffi, precum și a lui Marton Anton.   

     După actul insurecțional de la 23 august 1944, „între România și Ungaria a intervenit starea de război deschis”. Este reluat, cu precădere, spionajul militar. După capitularea Ungariei, elemente maghiare din Transilvania și din Ungaria susțin acea aberantă frontieră pe Carpați între cele două țări!

Cu sprijinul sovietic avea loc „un veritabil asalt pentru preluarea puterii” în Transilvania, maghiarii ocupând cele mai importante funcții publice. Au loc confruntări violente, interetnice, manifestațiile studențești de la Cluj sunt înăbușite de maghiarii de la „Dermata”.

Paralel cu instaurarea regimului comunist, NKVD creează noile structuri informative și de securitate ungare, controlate de consilieri sovietici, atrăgând elemente extremiste din rândul minorității maghiare din România, acțiuni coordonate de generalul Dalnok Veress, cu control subversiv direct de la Budapesta.

Sunt organizate, în spațiul transilvan, de către serviciile de informații ungare, grupări de rezistență: la Oradea (Grupurile Velko, Ásztalos), Salonta (Grupul Kiss), Arad, Timișoara, Mehadia, Alba Iulia, Cluj, Zalău, Turda, Târnăveni, Copșa Mică, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Rodna, Bistrița, Târgu-Mureș (Grupurile Sziskai și Kovács), Gheorgheni, Odorhei, Miercurea Ciuc, Covasna, Brașov.

Deosebit de intense activități a avut Serviciul de Securitate al Ungariei, în spațiul românesc, în perioada 1949-1989, prin AVO, prin organizații naționalist-șovine, precum Cercul „Kossuth”, „Tineretul Secuiesc”, „Garda Populară”, „Cerbii Albi”, „Mișcarea de Rezistență”, „Organizația Secretă Revoluționară”, „Organizația Tineretului Maghiar din Ardeal”, „Banda teroristă din Sovata”, organizația subversivă de la Liceul din Miercurea Ciuc, Asociația Secretă „Harghita”, „Steaua Neagră” („Legiunea Morții”), toate apărute cu „scopul răsturnării puterii de stat românești din Transilvania, vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria”, în aceste acțiuni antistatale fiind implicat și episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Marton Aron!

Serviciile secrete ungare și-au intensificat mijloacele informative, îndeosebi după 1968, când a fost desființată Regiunea Autonomă Maghiară, prin acțiunile antiromânești urmărindu-se „dezintegrarea României și crearea Ungariei Mari”, nostalgica ficțiune ungară.

„Schimbările structurale, intervenite în Europa de Est, odată cu anul 1989 – prăbușirea regimurilor comuniste, desființarea Pactului de la Varșovia și a C.A.E.R-ului -” au creat o nouă situație în „ecuația unor jocuri de interese geopolitice și de strategii politico-militare, prielnice naționalismului șovin, iredentismului, revizionismului și separatismului maghiar.”

S-a creat o mișcare revizionistă care viza România, Serbia, Croația, Slovacia și Ucraina, „prin inducerea haosului în această parte a Europei”, maghiarii urmărind „obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice” și „drepturi colective”.

Au loc modificări de ton și de accent din partea ungară. Manifestări antiromânești sunt organizate la televiziunea ungară, excelând prin atacarea Tratatului de la Trianon, contestarea dreptului istoric al României asupra Transilvaniei.

La 10 noiembrie 2001, în fața Ambasadei României de la Budapesta are loc o manifestație antiromânească, organizată de „Mișcarea de Tineret din 64 de Comitate”, de factură neofascistă, liderii referindu-se, apelând la exagerări și minciună, la așa-zisa „teroare la care este supusă populația maghiară din Transilvania”, prin „atrocitățile comise împotriva maghiarilor”, prin „teroare spirituală” și „dispariția vestigiilor ungare seculare, existente la Roșia Montană”, „de către cei acum aflați la putere, care au tutelat asasinarea maghiarilor”.

Totul, sub deviza: „Să piară Trianonul!”. O prezentare inversă a unei realități transilvane și a adevărului istoric.

Chiar și după accederea României în NATO și în UE, după semnarea Tratatului de bază între cele două țări, diplomația ungară „a continuat să vehiculeze aceleași idei iredentiste și revizioniste”, urmărind internaționalizarea pretinsei «probleme a Transilvaniei»”.

Tratatul de Pace de la Trianon, „nedreptatea istorică” făcută Ungariei, nereturnarea proprietăților bisericilor istorice ungare, toate sunt mereu incriminate, printr-o reîntoarcere la „trecutul Ungariei interbelice”.

În cadrul unei ceremonii festive din aula Parlamentului de la Budapesta, premierul Viktor Orban, decernând distincțiile „Corvin în lanț”, unor personalități, distincție creată de Horthy Miklos în anul 1930, recurgea la o „reînființare cu profunde conotații, cu declarata intenție de refacere a Ungariei Milenare.”

Manifestațiile de la Budapesta continuă, organizate de „Mișcarea Revizionistă Maghiară”, accent punându-se pe „obținerea dreptului de proprietate, de către etnicii maghiari, asupra unor mari terenuri agricole, a pădurilor și imobilelor, bineînțeles, pe căi ilegale, crearea, în Transilvania, a unei „subeconomii subversive”, prin edificarea unei „regiuni transfrontaliere”.

Accentul se pune pe „lipsa de drepturi a maghiarilor din România”, trâmbițată cu orice prilej.

Conceptele doctrinare ale revizionismului ungar vizând România, sfidând realitățile de natură istorică, sunt următoarele: „primatul” maghiar în Transilvania, „dreptul istoric” al celui venit în „terra deserta”. Adepții „Partidului Dreptății și Vieții Maghiare”, al lui Istvan Csurka, clamau: „Vrem înapoi Transolvania! Jos Trianonul!”.

În șirul acelor concepte doctrinare sunt cuprinse: panmaghiarismul „țării-mame”, contestarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920) și a celui de la Paris (1947), invocând falsul „drept istoric milenar” al statului ungar asupra teritoriilor stăpânite de Ungaria până în 1918, „transilvanismul”, ca formă a refuzului acceptării, de către fostele clase conducătoare ungare, „a noii apartenențe statale a Transilvaniei la România”.

Fluturând ideea unui „transilvanism federativ”, invocat cu orice prilej, ei urmăresc ca totul să se finalizeze prin „forma autonomistă”.

 

Au urmat alte forme ale ambițiilor minorităților maghiare, cea declarându-se „factor constitutiv de stat”, cum ar fi conceptul „discriminării pozitive”, acordarea „drepturilor colective”, „autonomia teritorială”, „cantonizarea României”, „euroregiunile”, ca instrumente ale revizionismului maghiar (cum ar fi „Euroregiunea Carpatică” și „Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa-Crișuri”).

În urma „acțiunilor reformative, inițiate de Mihail Gorbaciov”, are loc noua structurare a serviciilor secrete ungare după 1989, totul sub visul și fantoma „Ungariei Mari a regelui Ștefan”, promotor avându-l pe Sürõs Mátyás, cu sfătuitorii lui de taină: Sütõ András, Kányádi Sándor, Domokos Géza, Fazekas János, Szabo T. Attila, adepți ai unei politici revizioniste cu accente naționalist-extremiste, șovine, neorevizioniste.

În spatele acțiunilor iredentiste se aflau Oficiul de Securitate al Republicii Ungara, Oficiul de Informații al Republicii Ungare, Oficiul de Informații Externe, Oficiul Siguranței Naționale, Oficiul Tehnic pentru Siguranță Națională, Oficiul Militar de Investigații, urmărindu-se interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, acțiuni de filaj, precum și percheziții secrete, comunicațiile guvernamentale, monitorizarea presei.

Propaganda în politica revizionistă ungară, beneficiind și de sprijinul președintelui Árpád Gõncz, cuprindea „Transilvania ca problemă de stat, obținerea hegemoniei politico-economice a Ungariei în Valea Dunării și în așa-zisul Bazin Carpatic, destabilizarea continuă, inclusiv dezmembrarea statelor vecine Ungariei.”

Este folosit internetul și diaspora în acțiunile propagandistice de natură revizionistă, prin dezinformarea opiniei publice internaționale, insistând pe acordarea autonomiei teritoriale a Transilvaniei, pe revizuirea prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon și ale Conferinței de Pace de la Paris.

Sunt cunoscute, imediat după decembrie 1989, acțiunile dușmănoase ale acelui colonel Arny Sándor, fost cetățean român de etnie maghiară, emigrat în Ungaria, revenit, ulterior, ca atașat militar, care, împreună cu ambasadorul său în România au îndeplinit mai multe misiuni de spionaj în Transilvania.

Un alt „personaj straniu și controversat, prin anumite medii vehiculându-se ipoteza că este agent al structurilor ungare de spionaj”, este fostul pastor de Piatra Craiului, Tõkés László, ca agent A.V.O. (Securitatea Ungară).

„Sub acoperirea sutanei, cultivând diversiunea politică și religioasă, ura și răzbunarea”, el a fost implicat în foarte multe dintre acțiunile cu caracter revizionist în cei 25 de ani trecuți.

Din păcate, și astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, a NATO, ca și România, își „reiterează politica extremist-revizionistă, adoptând-o noilor realități, noii ideologii a revizionismului ungar, mascându-și pretențiile de anexare a Transilvaniei, de data aceasta sub chipul necesității „acordării autonomiei teritoriale așa-zisului ținut Secuiesc, autodeterminării și autoguvernării maghiare și secuiești” pe pământ străbun românesc!

 

Precizare. Acest editorial constituie o redare succintă a celor cuprinse în cartea „Spionajul ungar în România” – autori: Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan.

 cuvantul-liber.ro/

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/spionajul-maghiar-in-romania/

05/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: