Cât de insetat de „cunoaştere” este spionajul rus ?

 

 

 

 

Pornind de la arestarea recentă a lui Evgheni Buriakov, care făcea parte dintr-o reţea de spionaj a serviciului rus de informaţii externe SVR, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat date referitoare la modalitateile de acţiune în lume a spionilor ruşi, subliniind că SVR nu şi-a schimbat aproape deloc metodele de lucru, după sfârşitul Războiului Rece.

Evgheni Buriakov (39 de ani) a intrat în Statele Unite în 2010, cu o viză de lucru, cu care s-a putut angaja la sucursala din Manhattan a unei bănci ruse.

Seara mergea acasă, în Bronx, unde locuia împreună cu soţia sa rusoaică şi cei doi copii. Nimic spectaculos până aici. A fost arestat. Împotriva sa şi a altor doi ruşi a fost formulată plângere.

Buriakov făcea parte dintr-o reţea de spionaj a serviciului rus de informaţii externe SVR.

Ceilalţi doi acuzaţi, care erau legendaţi ca angajaţi de rang inferior ai Consulatului, se pare că au părăsit înainte ţara, beneficiind de protecţie diplomatică.

Unul dintre ei, „reprezentantul comercial” Igor Sporişov, a fost ofiţerul coordonator al lui Buriakov.

Departamentul de contraspionaj al FBI l-a supravegheat pe aparentul bancher din primăvara anului 2012.

În convorbirile telefonice interceptate, spionul şi ofiţerul vorbeau codificat: filme de cinema şi evenimente sportive erau cuvinte cheie care anunţau următoarea întâlnire. Cei doi făceau schimb de documente ori reviste în aer liber.

 

 

Celula de spionaj este acuzată, printre altele, că a cules informaţii secrete despre posibile sancţiuni împotriva băncilor ruse.

De asemenea, se afirmă că ar fi schimbat păreri legate de modul în care vor fi recrutaţi spioni: femei tinere cu relaţii la o mare universitate din New York, dar şi angajaţi ai unor societăţi economice.

SVR nu şi-a schimbat aproape deloc modul de lucru după sfârşitul Războiului Rece.

Pe lângă angajaţii oficiali ai serviciului de informaţii, acesta deţine şi aşa-numiţi „ilegali” – spioni legendaţi care trăiesc în zona lor de acţiune fie drept civili ruşi, fie ca „autohtoni”. În America, de exemplu, sau chiar în Germania.

În noiembrie 2014, Moscova a expulzat un diplomat german de rang înalt. A fost vorba despre o măsură de retorsiune.

Anterior, Berlinul a pus în vedere Guvernului rus să retragă de la Consulatul general din Bonn un ataşat militar – Cancelaria Federală a optat pentru forma diplomatică a expulzării.

Ataşatul era, de fapt, angajat al serviciului rus de informaţii al Armatei, GRU, iar în această calitate recruta surse germane pentru a intra în posesia unor secrete militare.

În aceeaşi perioadă, o anumită Heidrun Anschlag a fost eliberată înainte de termen din închisoare şi apoi a plecat în Rusia.

Împreună cu soţul său Andreas, aceasta a fost pregătită ani la rând, în cadrul unei operaţiuni costisitoare, încă din perioada în care mai funcţiona serviciul secret sovietic, beneficiind inclusiv de o identitate falsă, să acţioneze în zona sa de intervenţie ca „ilegali”.

Timp de 25 de ani, aceştia au spionat din Germania, iar de acolo în alte ţări europene.

Au depus sute de documente, inclusiv documente secrete aparţinând NATO şi Uniunii Europene, în „căsuţe poştale impersonale”, iar informaţiile obţinute le-au transmis periodic la Moscova prin sisteme codificate de radiolocaţie.

Deconspirarea lor, în toamna anului 2011, a fost un mare succes pentru contraspionajul german slăbit din punct de vedere al personalului.

De atunci, se apreciază ca fiind cert faptul că ruşii utilizează toate mijloacele de spionaj folosite de ei şi în Al Doilea Război Mondial. Apărarea Constituţiei este convinsă că în Germania se află, în continuare, şi alţi astfel de „ilegali”. Însă este greu să-i identifice, dacă nu există defectori din partea adversă.

Mediile germane de securitate constată, în prezent, o amplificare a activităţii ruse de spionaj.

Unul dintre locurile importante pentru derularea acestor activităţi este Ambasada rusă din Berlin-Mitte, Unter den Linden 63-65.

Foarte mulţi diplomaţi care activează în Berlin sau la numeroasele consulate din Germania nu se ocupă – mai mult sau mai puţin – exclusiv de diplomaţie.

La nivelul autorităţilor germane de securitate se precizează că o treime din cei 120 de diplomaţi ruşi lucrează pentru serviciile ruse de informaţii sau au contacte strânse cu acestea.

Un număr restrâns de persoane face acest lucru oficial, acestea fiind înregistrate ca reprezentanţi, aşa-numiţi rezidenţi ai serviciilor ruse de informaţii, în conformitate cu practicile internaţionale.

Majoritatea angajaţilor serviciilor secrete sunt acreditaţi pur şi simplu ca diplomaţi.

Deci, cine trebuie să ia legătura cu un ataşat cultural ori un secretar de ambasadă se poate gândi că întâlneşte în realitate un bărbat sau o femeie din rândul serviciului secret rus.

Paşaportul diplomatic nu este, desigur, unica formă de acoperire a unui agent rus.

Conform informaţiilor deţinute de contraspionajul german, şi angajaţii firmelor ruse, de pildă ai reprezentanţei companiei de zbor „Aeroflot”, ori ai agenţiilor ruse de ştiri sunt dirijaţi din Ambasadă.

Ruşii folosesc ca „surse” şi jurnalişti, aceştia nu trebuie să fie neapărat ruşi. Şi jurnalişti italieni s-au dovedit a fi colaboratori ai serviciilor de la Moscova.

Însă nu toţi spionii ruşi din Germania sunt dirijaţi din Ambasadă. Agenţii ultraconspiraţi acţionează independent de reprezentanţa diplomatică, fiind subordonaţi direct centralei de la Moscova.

Astfel de agenţi clasici, consideraţi de Apărarea Constituţiei din Germania drept profesionişti experimentaţi, beneficiază de atenţia deosebită a conducerii politice de la Moscova, în mod explicit a fostului colonel KGB Vladimir Putin, care se interesează direct de acest domeniu de elită şi ia personal decizii.

Agenţii, care lucrează cu o acoperire costisitoare în sfera ilegală, sunt dirijaţi şi de pe teritoriul statelor vecine Germaniei. Preferate în mod special sunt statele Benelux, spaţiul scandinav sau Austria.

Se obişnuieşte ca ofiţerii coordonatori să folosească o ţară ca „port sigur” pentru coordonarea spionilor din statul vecin.

Deconspirarea unor astfel de reţele este considerată drept o operaţiune dificilă.

Spionajul rus vizează în Germania în special politica externă şi de securitate, politica europeană, financiară şi energetică. Interesul este alimentat şi de evoluţiile actuale.

Un obiectiv este, la ora actuală, acela de a documenta poziţia politicienilor, partidelor şi grupurilor sociale faţă de sancţiunile economice impuse de UE împotriva Rusiei. Vizaţi sunt, de pildă, deputaţii sau ministerele.

De regulă, nu se încearcă abordarea directă a politicienilor, ci a acelor colaboratori, de exemplu ai unei fracţiuni parlamentare, pe biroul cărora se află numeroase documente importante.

Politica energetică germană face parte din domeniile centrale pe care Rusia atât de bogată în materii prime doreşte să le cerceteze.

Angajaţii Apărării Constituţiei îl apreciază drept „ţintă principală de spionaj”.

Moscova doreşte să deţină un avantaj în deţinerea de informaţii. O valoare deosebită pentru un furnizor atât de important de combustibil fosil precum este Rusia o are aspectul cu privire la modul în care Germania, una din cel mai mari puteri economice din lume, compensează renunţarea la energia nucleară sau la importanţa acordată de aceasta surselor de energie regenerabilă.

În plan militar, ruşii sunt interesaţi de orientarea politicii europene de securitate şi apărare, precum şi de cursul NATO. Probabil că această curiozitate s-a amplificat pe fondul evoluţiilor din estul Ucrainei.

Însă spionii ruşi nu doresc informaţii doar despre activităţile militare, ci şi despre armament, constată angajaţii BfV.

Printre acestea se numără şi produsele de armament al căror export în Rusia este interzis.

Însă recrutarea de informatori nu se limitează strict la sfera politică, cum ar fi Parlamentul sau ministerele. Serviciul rus se ocupă şi de organizaţiile politice şi asociaţii.

Sunt abordate direct persoane care activează în universităţi ori în centre de cercetare, de exemplu în nişele relaţiilor internaţionale ori ale istoriei ruse şi est-europene.

Ulterior, angajatul este invitat să participe la conferinţe sau să efectueze o vizită în Rusia, se stabilesc contacte cu o fundaţie rusă sau i se acordă sprijin financiar în vederea realizării unui proiect.

„În numeroase cazuri, este vorba de naivitate clară atunci când oamenii se lasă păcăliţi astfel”, afirmă un angajat BfV.

În cazul celor care acceptă conştient o astfel de cooperare, aceştia acţionează din mândrie lezată, dorinţă de răzbunare ori din dorinţa de a fi apreciat. Serviciile secrete sunt specializate să identifice slăbiciunile celor pe care doresc să-i recruteze.

De asemenea, ele caută soluţii de punere în dependenţă a persoanei respective, cercetează aspectele biografice negative şi apoi le ameninţă că vor dezvălui totul – poate fi vorba de dependenţa de jocuri de noroc, droguri, alcool sau chiar despre aventuri cu conotaţie sexuală. Important este şi factorul pecuniar.

Se presupune că pentru viitoarea persoană recrutată banii sunt uneori importanţi, însă pentru recrutor aceştia sunt importanţi tot timpul, deoarece cel care a primit bani nu mai scapă de Serviciu; este şantajabil.

 

 Surse: Ev.z. md; paginaderusia.ro/

Publicitate

Desecretizarea unei operatiuni ultrasecrete a C.I.A. pentru recuperarea unui submarin sovietic scufundat

Submarin clasa Golf II (Imagine: Wikipedia)

CIA a desecretizat documente privitoare la  recuperarea unui submarin sovietic scufundat.

  

 AFP a relatat ca dupa mai multe decenii in care a refuzat sa dea orice informatie despre ceva ce toata lumea stia, CIA a facut publice detaliile Proiectului Azorian, aprobat de presedintele Richard Nixon, prin care  americanii au incercat recuperarea unui submarin sovietic esuat in Oceanul Pacific in 1974.

Documentul este de fapt un articol de 50 de pagini care  mai fusese  publicat si in 1985 intr-o revista interna a CIA, care este vazuta foarte rar de persoane civile, informeaza Associated Press.

In document sunt descrise, in ordine cronologica, etapele recuperarii unor parti din submarinul sovietic.

In operatiune a fost folosita nava Hughes Glomar Explorer, care purta numele omului de afaceri Howard Hughes pentru a ascunde adevaratul ei scop.

Aceasta operatiune ambitioasa, cu grad ridicat de risc, numita „proiectul Azorian”, a ramas secreta timp de decenii, pana cand  Agentia americana de informatii a permis organizatiei independente National Security Archive sa dea publicitatii documentele declasificate din acest dosar.

In 1975, articole din presa  dezvaluisera detalii despre aceasta   operatiune, dar CIA a refuzat sa confirme existenta ei, chiar si dupa incheierea Razboiului Rece.

Singura dovada facuta publica, a fost o caseta cu inmormantarea marinarilor care se aflau la bordul submarinului si care i-a fost oferita lui Boris Eltin la inceputul anilor 1990.

Submarinul s-a scufundat in Oceanul Pacific, in martie 1968, din cauza unui accident petrecut la aproximativ 2.500 de kilometri de Hawaii. Nava sovietica avea la bord trei rachete balistice cu ogive nucleare si torpile.

„Au pastrat secretul ani la rand”, a declarat pentru AFP John Prados, autor si analist la National Security Archive.

Submarinul sovietic reprezenta o ocazie nepretuita pentru serviciile americane de inormatii, daca putea fi scos la suprafata si examinat.

Documentul descretizat contine pasaje cenzurate si nu precizeaza daca operatiunea a fost un succes sau nu si ce a aflat CIA despre submarin si despre ogivele nucleare sovietice.

In aceste conditii, jurnalistii si istoricii au conchis ca rezultatele nu au fost la inaltimea sperantelor americane. Numai cateva parti din submarin au putut fi scoase la suprafata, iar elementele cele mai interesante au ramas pe fundul oceanului,  la 5000 de metri sub apa

„Atunci proiectul Azorian a fost o pierdere de timp si de bani publici?”, se intreba Mathew Aid, de la National Security Archive.

„Nu vom sti nimic atat timp cat CIA nu desecretizeaza si restul acestui dosar, precum si alte documente legate de operatiune”, a adaugat el.

Potrivit documentului CIA, presedintele Nixon a sustinut personal infiintarea unui grup de lucru in 1969, pentru a incerca sa recupereze submarinul, in pofida problemelor tehnice presupuse de scoaterea la suprafata a imensei epave, aflate la circa 5.000 de metri adancime.

In pofida reticentelor oficialilor militari, presedintele si-a dat acordul definitiv in 1972, iar operatiunea a avut loc in vara anului 1974.

Misiunea secreta a fost urmarita de marina sovietica si drept urmare, a fost dat ordin pentru sa fie pregatita „distrugerea de urgenta a oricarui document sensibil care ar compromite misiunea, daca sovieticii incearca sa abordeze nava”, se  scrie in articolul CIA.

In 1992, directorul CIA din perioada respectiva, Robert Gates, fost  secretar al apararii, l-a informat pe presedintele rus Boris Eltin de operatiune si i-a aratat o inregistrare cu funeraliile celor sase membri ai echipajului, gasiti la bordul epavei submarinului sovietic.

Un fost membru CIA, care a fost membru al echipajului navei americane Hughes Glomar Explorer, David Sharp, a scris un material despre acest dosar, dar agentia de informatii a decis ca o treime din el nu poate fi publicat.

 

 Surse:  agentia.org/teoria-conspiratiei/; 9am

K.G.B.contra C.I.A in RAZBOIUL DEZINFORMARII

RAZBOIUL DEZINFORMARII: K.G.B.contra C.I.A.

Una dintre caracteristicile cele mai importante ale Razboiului Rece a constituit-o “dezinformarea strategica” a inamicului.
Din acest punct de vedere, Anatoli Golitin a constituit un caz aparte.

 

 

 

In 1961, cand Anatoli Golitin a “defectat” in SUA, CIA-ul a avut mari rezerve asupra lui.

Seful Diviziei “Contrainformatii” din CIA – James Jesus Angleton – este cel care a stabilit credibilitatea sovieticului. Anatoli Golitin a dezvaluit CIA ca KGB-ul avea “cartite” bine plasate in toate marile servicii occidentale.

Datorita lui Anatoli Golitin, MI 5 (britanic) i-a identificat pe Philby, Burgess si McLean, apoi pe Anthony Blunt ca agenti ai KGB. In Franta, a fost descope­rita reteaua “Safir”.

 

 

In anii in care la Kremlin domnea tarul rosu Nikita Hrusciov infruntarea dintre americani si rusi din Razboiul Rece ajunsese la apogeu.

 Cu toate acestea, Anatoli Golitin a ramas un personaj controversat.

Un transfug neobisnuit

Anatoli Golitin a cerut azil politic in Finlanda, la 22 decembrie 1961.Pe un vifor crancen, sovieticul a pasit nepasator pe usa principala a Ambasadei SUA de la Helsinki si i-a declarat ofiterului american de serviciu, care il primise, ca este functionar al ambasadei sovietice.
El a mai cerut sa fie pus in legatura, imediat, cu seful “antenei” (retelei) din ambasada, ceea ce semnifica faptul ca Anatoli Golitin dorea o convorbire cu ofiterul CIA rezident la Helsinki.

Evenimentul a facut ca intreaga ambasada americana sa intre, pe loc, in fierbere. Bineinteles, lui Anatoli Golitin i s-a aplicat “procedura” obisnuita in asemenea imprejurari.

Ofiterul american l-a condus pe sovietic intr-o camera speciala si l-a alertat pe seful “antenei” CIA de la Helsinki, punandu-l la curent cu actiunea “functionarului sovietic”.

 Cateva minute mai tarziu, seful “antenei” CIA intra val-vartej in ambasada, urca in fuga scarile si patrundea in incaperea izolata, unde Anatoli Golitin il astepta linistit, tratandu-se cu un ceai si cateva piscoturi, oferite de ofiterul american de serviciu.

Acesta ii preparase cu mana lui sovieticului ceaiul, interesandu-se cat zahar sa puna, in plus, cedandu-i lui Anatoli Golitin propriile piscoturi.

Pana sa soseasca seful “antenei” CIA, cei doi discutasera despre vreme si hochei pe gheata. In plin Razboi Rece, momentul “ceaiului” din ambasada americana si discutia amicala dintre “marinul” din garda ambasadei si sovietic ar fi parut multora, desigur, ceva neverosimil.

Allen Dulles – directorul legenda al CIA – a fost silit sa demisioneze din acest post cu cateva luni inainte ca Golitin sa dezerteze la americani

 Cand seful “antenei” CIA l-a abordat pe “transfug”, s-a dovedit ca Anatoli Golitin era un personaj care stia sa mearga direct la tinta. El si-a declinat imediat functia de ofiter superior KGB si, fara sa mai piarda timpul, i-a inmanat interlocutorului american o impresionanta lista de documente secrete, toate provenind de la Ambasada URSS de la Helsinki.

Anatoli Golitin s-a declarat dispus sa dezvaluie secretele mentionate pe lista, cu conditia ca serviciul CIA sa-l ajute sa ajunga cat mai repede in SUA, impreuna cu sotia si fiica.

Propunerea lui Anatoli Golitin era, fara indoiala, extrem de tentanta. Totusi, seful “antenei” CIA de la Helsinki s-a interesat daca Anatoli Golitin n-ar fi dorit sa mai lucreze un timp la Ambasada URSS din Finlanda, servind insa ca informator al CIA.

Negocierile

Procedura CIA, recomandata sefilor de “antena” din intreaga lume, codificata Redtops Rybat, prevedea, in cazul marilor demnitari din tarile comuniste sau ofiteri ai serviciilor secrete est-europene, care solicitau azilul politic americanilor, ca solicitantii sa fie convinsi sa se reintoarca in tarile lor si sa lucreze, cel putin catva timp, acolo pentru CIA, mai degraba decat ca ei sa fie incurajati sa emigreze in SUA imediat. Avantajele pentru CIA erau evidente.


 
Anatoli Golitin a ramas insa inflexibil. El a sustinut ca reintoarcerea la ambasada sovietica echivala, in cazul sau, cu semnarea propriei condamnari la moarte. Caci KGB era in masura, dupa Anatoli Golitin, sa depisteze foarte repede “agentii dubli” infiltrati sau pe cei “convertiti” de oricare serviciu secret occidental.

El ar fi putut sa le indice americanilor chiar si metodele folosite in acest sens de KGB, daca ar fi fost in siguranta, in SUA, cu sotia si fiica.

Seful “antenei” CIA a decriptat exact afirmatia lui Anatoli Golitin: sovieticul dorea, de fapt, sa le semnaleze americanilor nu numai ca CIA era infiltrata de KGB cu “cartite”, care raportau prompt Moscovei orice recrutare pe care CIA o facea in randul serviciului rival comunist, dar si ca el, Anatoli Golitin, era in masura sa le indice aceste “cartite”.

In incheiere, sovieticul a dat un termen pentru trecerea sa in SUA: 25 decembrie 1961, prima zi de Craciun.

Americanii aveau la dispozitie doar 48 de ore pentru a-i regiza lui Anatoli Golitin si familiei acestuia “fuga” in Occident.

La Washington, in Registrul Central al CIA, nu se descoperise decat o singura referinta la Anatoli Golitin. Piotr Deriabin, ofiter KGB “acoperit” la Viena, semnalase la refugierea sa in Occident, in 1954, mai multe nume de colegi de la Moscova apti de recrutare, printre care il mentionase si pe Anatoli Golitin.

Din Registrul Central mai rezulta ca, in 1954, CIA incercase sa-l contacteze pe Anatoli Golitin, dar, inainte ca sa-l poata intalni, sovieticul fusese rechemat la Moscova.

Asadar, pentru CIA se ivise acum a doua sansa. Divizia Blocul Sovietic, din cadrul CIA, a autorizat de aceea evacuarea de urgenta din Finlanda a lui Anatoli Golitin.

Indiferent care ar fi fost complicatiile diplomatice cu sovieticii, CIA dorea sa-si asigure cu orice pret colaborarea ofiterului KGB capabil sa identifice “cartitele” infiltrare de Moscova in interiorul Agentiei. La 25 decembrie 1961, un avion militar tip “curier”, apartinand lui U.S. Air Force, ateriza la Helsinki.

Utilizate de atasatii militari aflati in post in strainatate, avioanele tip “curier” prezentau marele avantaj ca nu erau supuse controlului politiei si vamesilor locali. In momentul in care avionul U.S. Air Force isi ambala motoarele, gata de decolare, un automobil, intrat pe pista in viteza, s-a oprit la scara avionului.

Pasagerii, fara bagaje, imbracati in uniforme militare americane, au urcat imediat la bordul avionului.
Erau Anatoli Golitin, sotia si fiica, impreuna cu ofiterii CIA care le asigurau protectia. Avionul militar american a decolat imediat. Directia: Frankfurt, Germania Federala.

Primele interogatorii

Primele interogatorii luate lui Anatoli Golitin au avut loc la centrul de refugiati al armatei americane de langa Frankfurt.

I s-a cerut un Curriculum Vitae al carierei sale in KGB, cu mentionarea amanuntita a tuturor functiilor ocupate, a promovarilor, precum si o lista a ofiterilor cu care avusese contact in cadrul KGB.

Spre deosebire de alti transfugi, care nu aveau decat contacte limitate in cadrul KGB, Anatoli Golitin sustinea ca lucrase la cartierul general al KGB de la Lubianka, ca si in cadrul “grupului de selectie” de la Institutul “F.E. Dzerjinski” (academia unde erau pregatite cadrele de elita ale KGB si celelalte servicii secrete comuniste), grup care coordona operatiile globale de informatii cu cele strategice ale URSS.

Pentru a verifica autenticitatea depozitiei lui Anatoli Golitin, sovieticul a fost supus de americani probei cu detectorul de minciuni, in mai multe randuri.

Dupa fiecare interogatoriu, ofiterii Diviziei Contrainformatii a CIA comparau informatiile furnizate de Anatoli Golitin cu cele pe care agentia americana le stocase anterior, in supercomputerul Octopod, de la Fort Langley (Virginia), sediul central al CIA.

Dupa o saptamana de interogatorii lungi si verificari obositoare, informatiile date de Anatoli Golitin s-au dovedit credibile, iar functiile ocupate de sovietic, in cadrul KGB, reale.

Dezvaluirile senzationale ale lui Golitin

In februarie 1962, a inceput “debriefing”-ul (marele interogatoriu) al lui Anatoli Golitin intr-o camera izolata, bine pazita de agentii CIA, situata pe o inaltime care domina raul Choptank, in Maryland.

Prima mare surpriza pentru anchetatorii americani a aparut inca de la inceputul discutiilor cu Anatoli Golitin: sovieticul nu numai ca era la curent cu un mare numar de documente clasificate top secret ale NATO, dar el era capabil sa le identifice imediat dupa numarul lor de cod!

Mai mult, Anatoli Golitin le-a explicat americanilor ca el solicita, in mod curent, documente secrete ale NATO agentilor KGB din Franta (unde se afla la acea data sediul NATO) direct dupa numarul de cod, de la NATO, al documentului, pe care il primea apoi in maximum saizeci si doua de ore. Aceasta era o lovitura de proportii: practic, aceasta insemna ca, in 62 de ore, KGB isi putea procura orice document secret al NATO. Este usor de imaginat ce s-ar fi intamplat in cazul unui razboi intre NATO si URSS.

 Directorul CIA, Allan Dulles, l-a pus imediat la curent cu dezvaluirile lui Anatoli Golitin pe presedintele John Fitzgerald Kennedy.

La randul sau, Kennedy i-a trimis o scrisoare de avertisment presedintelui Frantei, Charles de Gaulle, printr-un mesager special, folosind un avion militar ultrarapid.

In scrisoare, Kennedy- fara a dezvalui sursa informatiilor – il instiinta pe De Gaulle ca KGB recrutase patru ofiteri francezi de informatii , prin care obtinea de la NATO orice document secret.

Scrisoarea si-a facut efectul.