Serviciul olandez de informații a prins un spion rus care încerca să se infiltreze în interiorul Curții Penale Internaționale, care investighează crimele de război din Ucraina

Foto: Vederea exterioară a Curții Penale Internaționale de la Haga, Țările de Jos. (AP Foto/Peter Dejong)

Serviciul olandez de informații a anunțat joi că a prins un spion rus care încerca să folosească o identitate braziliană falsă pentru a se infiltra în interiorul Curții Penale Internaționale, care investighează acuzațiile de crime de război în Ucraina, scrie Reuters, reluat de https://timpul.md.

Potrivit serviciului olandez de informații, spionul rus Serghei Vladimirovici Cerkasov își crease o acoperire elaborată, care mergea mai mulți ani în urmă, pentru a încerca să intre ca cetățean brazilian în Olanda, unde a solicitat să facă un stagiu internship la Curtea Penală Internațională din Haga (CPI).Dacă Cherkasov ar fi reuşit, ar fi obţinut acces la sistemele de e-mail ale instanţei şi ar fi putut să copieze, să modifice sau să distrugă documentele sau probele prezentate.

Potrivit Reuters, conform declarației șefului agenției olandeze de informații, Erik Akerboom „a fost o operațiune pe termen lung a GRU (serviciul militar de informații al Rusiei – n.r.), operațiune care necesită mult timp, energie și bani.

Moscova nu a avut deocamdată o reacție, deși în mod obișnuit guvernul rus neagă acuzațiile de spionaj, pe care le cataloghează drept o campanie a Occidentului împotriva Rusiei.

Serviciul General de Informații și Securitate al Olandei a precizat într-un comunicat că bărbatul, care s-a prezentat sub identitatea de Viktor Muller Ferreira,un cetățean brazilian decedat, a fost ridicat de pe un aeroport olandez.

El a fost declarat persoană indezirabilă și urcat în primul avion înapoi spre Brazilia, unde va avea de urmat procedurile judiciare.

„Acest lucru ne arată clar că rușii încearcă să obțină acces ilegal la informații din interiorul CPI. Clasificăm acest (incident) ca pe o amenințare de nivel înalt”, a mai precizat Akerboom, adăugând că CPI îl acceptase pe bărbat pentru un internship.

O acoperire atent construită

Este neobișnuit pentru agenția olandeză de informații să facă publice informații detaliate despre modul de acțiune a serviciilor ruse de informații, mai notează Reuters.

Serviciul olandez a publicat un document de patru pagini în care dezvăluie cum și-a inventat Cerkasov acoperirea.

Aceasta include o poveste despre o familie cu un istoric zbuciumat, detalii dintr-un club unde îi plăcea să asculte muzică electronică, dar și care este restaurantul lui favorit din Brazilia, unde mânca tocăniță de fasole ieftină.

„Cerkasov a folosit o poveste de acoperire a identității bine construită, prin care și-a ascuns toate legăturile cu Rusia în general și cu GRU în particular”, a arătat serviciul olandez de informații.

Curtea Penală Internațională, formată din 123 de state membre, a decis o investigație în Ucraina la doar câteva zile după ce trupele ruse au atacat țara, pe 24 februarie. CPI instrumentează cazuri de crime de război, crime împotriva umanității și genocid.

Olanda a expulzat în ultimii ani mai mult de 20 de ruși acuzați de spionaj.

Publicitate

O istorie aproape neştiută – colonelul canadian Joseph Boyle la Moscova în cautarea Tezaurului României, sechestrat de comuniştii lui Lenin

 

 

 

   

Foto: Regina Maria şi colonelul Joseph Boyle  

 

 

Joe Boyle, iubitul Reginei Maria, în cautarea Tezaurului Romaniei la Moscova

La inceputul lui decembrie 1917, colonelul canadian Joe Boyle, impreuna cu capitanul englez George Hill, aflandu-se in drum spre Moldova, au poposit pentru scurt timp la Petrograd. Constantin Diamandy, ministrul de externe al Romaniei in capitala Rusiei, i-a rugat sa-l viziteze inainte de a parasi orasul.

Boyle si Hill au primit invitatia.

In culmea disperării, Diamandy le-a făcut urmatoarea declaraţie:

„V-o spun, colonele, situaţia e fără scăpare. România n-are bani. Stiţi că de la luarea Bucureştiului am expediat rezervele noastre de aur, bijuteriile Coroanei, arhivele Afacerilor Străine şi stocurile de bilete de bancă la Kremlin pentru a fi puse acolo în siguranţă.

 

Totul se gaseste înca la Moscova si acum, când bolsevicii au naţionalizat toate bunurile şi sunt pe punctul de a ne sili la razboi, vom pierde ultimele noastre resurse.

N-avem nici chiar presa pentru bilete la Iasi. Dumnezeule, este inspaimantator!… Daca o parte numai din acest tezaur ar putea fi adus la Iasi, ce usurare pentru sarmana mea tara!… Domnilor, daca veţi reuşi, veţi fi salvatorii noştri.

Daca dumneavoastra îmi veţi spune ca aceasta se poate, ştiu ca se va face!”

 

N. Musalov, seful militar din Moscova

Răspunsul a fost afirmativ. Joe Boyle si George Hill şi-au luat angajamentul să facă tot ce le va sta în puteri pentru a transporta tezaurul la Iaşi.

Diamandy, ministrul României, depozitarul  nominal al tezaurului, s-a grabit sa dea instrucţiunile necesare delegaţilor români de la Moscova, invitându-i să le elibereze domnilor Boyle si Hill toate obiectele si valorile, în cazul în care ei vor reuşi sa obţina consimţământul autoritaţilor sovietice pentru a le transporta la Iaşi.

Cartea lui George Hill

 

Ajungând la Moscova, unde au plecat in aceeasi seara, delegatii romani de acolo au intampinat cu rea vointa dispozitiile lui Diamandy. Boyle si Hill au staruit insa sa li se incredinteze tezaurul, sfatuindu-i sa ceara instructiuni suplimentare prin telefon de la ministrul nostru la Petrograd, pentru a nu regreta mai tarziu.

După ce au luat informatii de la functionarii români asupra valorii tezaurului si locului unde se afla depozitat, Boyle si Hill s-au grabit sa obtina incuviintarea transportului din partea comandantului de armata bolsevic Nikolay Muralov, care avea mari obligaţii fata de ei pentru ca reusisera sa dezlege „nodul moscovit”, indepărtând spectrul foametei din oraş si reorganizaseră intregul sistem feroviar rus.
De la vorba până la faptă e, însa, un drum lung. Transportul nu a avut loc, iar valorile au rămas neclintite in pivniţele de la Kremlin si Sudnaia Kassna. 

În urma unor îndelungate discuţii si dupa mari stăruinţe, Muralov le-a promis ca va interveni pentru a obtine autorizatia ceruta, care le-a si fost eliberata în scris chiar a doua zi. Boyle si Hill puteau transporta la Iasi bijuteriile familiei regale in valoare de 100 mil. lei aur, biletele de banca, arhivele străine aparţinând României, câteva rezerve ale Crucii Rosii…, aproape tot cu exceptia câtorva obiecte preţioase aflate în pivniţele Kremlinului. Colonelul canadian Joe Boyle si spionul George Hill au reusit să transporte la Iaşi doar hârtia şi biletele Bancii Nationale (si, odata cu ele, au fost repatriaţi cei 20 de soldaţi trimişi pentru paza tezaurului).

Hârtia si biletele au fost incarcate in gara Brianska in doua compartimente de la mijlocul vagonului special al lui Boyle, iar soldaţii au fost asezaţi în alt vagon. Operaţiunea s-a efectuat pe 6 decembrie 1917, în prezenţa domnilor G. Dobrovici si C. Vasilescu care au insoţit trenul până la Iaşi.Trenul care transportă documente şi ajutoare pentru România ajunge în gara Iaşi în ziua de Crăciun a anului 1917.

Practic, nu a fost ridicat niciun gram din aurul românesc aflat la Moscova, iar acest lucru este evident, pentru că există procesul verbal încheiat la Iaşi, cu ocazia depunerii valorilor aduse de la Moscova în depozitele Băncii Naţionale.

Cine a fost Joe Boyle?

Joseph Whiteside Boyle – sau Joe Boyle, cum avea să intre în istorie – a văzut lumina zilei în anul 1867, la Toronto/Canada. Aventurier din fire, dornic de îmbogăţire, s-a angrenat cu forţa trupului şi, deopotrivă, a minţii, în iureşul exploatării filoanelor aurifere din zona Klondike/Yukon din „Ţara Frunzei de Arţar”.

A fondat „Canadian Klondike Company”, găsind soluţii dintre cele mai ingenioase şi moderne de a exploata intensiv zăcămintele de metale preţioase.  Era cunoscut la începutul secolului al XX lea – mai ales sub porecla Klondike Joe, pe care şi-a câştigat-o în urma exploatării industriale a minelor de aur din Klondike, care i-a adus o avere considerabilă. În anul 1916, a pus punct acestei preocupări, care i-a adus bogăţie şi faimă.

Un an mai târziu, devine preşedintele Comitetului de distribuire a alimentelor pentru militari şi civili din… Rusia; spiritul său organizatoric este răsplătit cu „Ordinul Sfântului Vladimir”.

Joe Boyle  şi-a făcut apariţia în viaţa reginei Maria în 1918, în plin Război Mondial. S-au întâlnit pe 3 martie 1918 la Iaşi.

Întâlnirea cu colonelul canadian care avea o reputaţie de om curajos şi destoinic şi un aspect de bărbat cuceritor n-a lăsat-o indiferentă pe regină.

„Aventurierul” Boyle, cum îl numeau unii sau, conform opiniei altora, „agentul britanic de origine canadiană”, făcuse avere în ţinutul canadian al Klondike-ului, la capătul unei îndrăcite şi istovitoare goane după aur.

Personaj fermecător, el a fost caracterizat tandru de Regină, care i-a sintetizat portretul astfel: „avea o inimă de viking şi codiţa simplă a unui copil”.

În culisele curţii regale, se zvonise, la scurt timp după descinderea ofiţerului, că acesta i-a luat locul „primului favorit Barbu Ştirbey”, dar şi al altor bărbaţi de faimă din primul eşalon al lumii politice şi mondene a Bucureştilor, al căror nume a fost asociat, în timp, cu cel al Reginei Maria, graţie unor mai mult sau mai puţin efemere legături sentimentale.

De la Iaşi, Boyle a plecat la Odessa cu misiunea de a salva 62 de prizonieri români ţinuţi captivi. A negociat un schimb de prizonieri şi, în final, a reuşit să fure vasul cu ostatici şi să-l aducă la Sulina pe 1 aprilie 1918.

Printre aceştia se aflau vicepreşedintele Senatului României, senatori, generali, comandorul şi directorul Afacerilor Navale.

La 6 aprilie, în gara Iaşi, Boyle a fost primit ca un adevărat erou. A fost invitat să prânzească cu regele şi regina, fiind decorat cu „Steaua României”.

 

Aventura sa i-a sporit renumele de erou şi admiraţia reginei Maria.

 

 

 

Joseph Whiteside Boyle a decedat la 14 aprilie  1923.

Regina Maria nu l-a uitat. Lespedea românească din piatră albă, gravată într-un colţ cu litera M, de pe mormântul lui Boyle de la cimitirul Hampton Hill, din Marea Britanie, a fost executată la cererea ei.

O stradă din Galaţi va purta numele „Joe Boyle”. După instaurarea comunismului aceasta a fost redenumită ca strada „Reconstrucţiei”…

 

 http://banateanul.gandul.info/saptamanal/iubirea-secreta-a-reginei-3717045

Sursa: http://dosaresecrete.blogspot.ro/2016/10/joe-boyle-iubitul-reginei-maria-in.html

 

Surse documentare:

Capitaine George Hill, Ma vie d’espion, Editura Payot, Paris, 1933

Mihail Gr. Romascanu, Tezaurul roman de la Moscova, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1934.

 

 

RICHARD SORGE – SUPERSPIONUL CARE A SALVAT UNIUNEA SOVIETICA

 

 

 

Foto: Richard Sorge (n. 4 octombrie 1895 la Baku in  Rusia – d.7 noiembrie 1944 in Japonia).

 

 

Unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti germani din anii 1940, Richard Sorge, membru al partidului Nazist cu faima unui afemeiat şi beţiv notoriu, a fost, de fapt, un ofiţer al serviciului militar sovietic de informaţii externe (GRU) şi  cel mai important spion sovietic din Asia.

Într-un bar din Tokyo, foarte prost dispus şi deja ameţit, Sorge îşi vărsa năduful în băutură. „Hitler este un criminal ticălos! Dar Stalin îi va da o lecţie acestui bastard!”.

Nici barmanul japonez şi nici tovarăşul lui Sorge nu puteau să îl calmeze.

De la un telefon public l-a sunat pe vechiul său prieten Eugen Ott de la ambasada Germaniei ca să îl avertizeze că „Războiul este pierdut!”

Se afla în Tokyo pe 22 iunie, 1941, când a aflat vestea că Germania a invadat Uniunea Sovietică.

Cu doar câteva săptămâni mai devreme, avertismentele sale despre iminentul atac german asupra sovieticilor au fost ignorate la Moscova.

Într-o depeşă trimisă GRU pe 1 iunie, Sorge scria: Începutul războiului între germani şi sovietici va fi în jurul datei de 15, potrivit informaţiilor transmise de la Berlin de locotenent-colonelul Scholl… ambasadorului Ott”.

Răspunsul de la Moscova a fost următorul: „Suspect. Să primeşti telegrame menite ca provocări”.

Un alt avertisment trimis de Sorge a fost respins cu dispreţ de către Stalin ca provenind de la „un rahat care a înfiinţat câteva fabrici mici şi bordeluri în Japonia ca să îşi aranjeze viaţa”.

Sorge a continuat însă să-i spioneze pe germani şi, după atacul Germaniei asupra Moscovei, autorităţile sovietice au început să ia în considerare rapoartele sale.

În câteva luni, acest om, pe care mulţi îl consideră astazi cel mai important spion din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a furnizat informaţii care le-au permis sovieticilor să oprească atacul-nazist la porţile Moscovei şi a modificat cursul războiului.

 

 

Născut pentru acest rol

 

La data de 4 octombrie 1895, în mahalaua Sabunchi din Baku, capitala Azerbaijanului, se năştea cel de al nouălea şi cel mai mic dintre copiii lui Wilhelm Richard Sorge, un inginer minier de origine germană, şi al Ninei Semionova Kobieleva, de origine rusa.

După ce contractul de muncă al lui Richard Sorge senior cu compania locală de extragere şi prelucrare a petrolului a expirat, acesta s-a reîntors în Germania alături de întreaga sa familie, unde Sorge a fost crescut.

Superspionul de mai târziu avea doar 3 anişori la acea dată, însă orginile lui ruse l-au influenţat  pe tot parcursul vieţii.

În 1914 s-a înrolat în Armata germană şi s-a îndrăgostit de una dintre asistentele care îi îngrijeau pe soldaţi. Ea şi tatăl ei, adept al lui Marx, i-au inspirat lui Sorge ideile radicale.

În următorii ani, Sorge a făcut studii de economie şi ştiinţe politice, şi a adoptat ideologia marxistă. La sfârşitul războiului, radicalismul în Germania era violent, de aceea Sorge s-a orientat spre stânga.

În 1919 şi-a obţinut doctoratul în ştiinţe politice şi s-a înscris în Partidul Comunist German.

Era un tânăr frumos şi carismatic, irezistibil pentru femei şi admirat de bărbaţi. Nici Christiane Gerlach, soţia unuia dintre foştii profesori a lui Sorge, nu a putut să îi reziste.

“A fost ca şi cum m-ar fi fulgerat! În acel moment s-a trezit ceva în mine care m-a frământat până de curând. Ceva periculos, obscur, inevitabil…”, povesteşte Christiane despre prima întâlnire cu Sorge.

Cei doi au avut o aventură, iar Christiane a divorţat de soţul ei ca să se mărite cu Sorge în 1922. Căsnicia celor doi a durat doar câţiva ani.

Vederile de stânga a lui Sorge i-au adus probleme cu poliţia şi de aceea în 1924 a fugit din Germania şi s-a refugiat în Rusia Sovietică.

S-a alăturat armatei sovietice internaţionale – Cominternul (prescurtarea de la Internaţionala Comunistă), care ţinea legătura cu partidele comuniste din străinătate.

 

 

 

 

 

În 1929, el a început să lucreze ca ofiţer de informaţii militare şi a fost trimis în prima misiune în China. După trei ani de spionaj în China, Sorge s-a întors la Moscova în 1933, unde s-a căsătorit cu Katya Maximova, o studentă la teatru. Această relaţie îi va aduce multe suferinţe tinerei rusoaice.

Următoarea misiune a lui Sorge a fost în Japonia, unde trebuia să formeze o reţea de informaţii în folosul Uniunii Sovietice. În 1932, Japonia a cucerit Manciuria, iar Moscova se temea că următoarea ţintă a japonezilor va fi Estul Îndepăratat al Rusiei Sovietice.

Ca să îşi construiască acoperirea de jurnalist, Sorge a mers în Germania, iar un editor de la un ziar german a acceptat să îi publice câteva articole şi i-a dat o scriscoare de recomandare către colonelul Eugen Ott, noul ofiţer trimis de Germania în Tokyo.

Sorge a ajuns în Tokyo, în septembrie 1933. Articolele publicate în ziarul nazist şi scrisoarea de recomandare din partea editorului german i-au adus recunoaşterea ca expert în Japonia.

În plus, el s-a alăturat Partidului Nazist. În acest fel, a dobândit acces la ambasada Germaniei, unde se reuneau toţi diplomaţii, inclusiv ambasadorul din Japonia la acel momentul, Herbert von Dirksen.

Sorge nu a pretins că este un nazist înfocat şi de multe ori şi-a exprimat dispreţul faţă de excesele naziste şi prostia unor lideri de partid. În mod surprinzător această atitudine i-a adus credibilitate, fiind considerat un savant patriot.

Cele două vicii ale lui Sorge: băutura şi femeile au contribuit, de asemenea, la „acoperirea” lui. Un prieten de pahar al lui Sorge, jurnalist american, a scris mai târziu despre el: „Sorge lăsa impresia că este un playboy, un pierde-vară, opusul unui spion periculos”.

Sorge nu încerca să se ascundă. Locuia într-un cartier rezidenţial liniştit, nu departe de secţia de poliţie, călătorea prin oraşul agomerat pe o motocicletă, de multe ori, sub influenţa alcoolului.

Consilierul „Irezistibil”

Articolele lui au fost însă foarte apreciate de diplomaţii germani şi curând a reuşit să câştige încrederea ofiţerului Ott şi a devenit consilierul lui. Ott l-a primit pe spionul rus în casa lui şi chiar în patul său. Sorge a avut o scurtă aventură cu soţia ambasadorului, Helma, pe care Eugen Ott a decis să o ignore.

Ambasadorul preţuia foarte mult sfaturile lui Sorge şi nu voia să îşi piardă consilierul din cauza acestei „indiscreţii”. Ott îl caracteriza pe Sorge ca “der Unwiderstehliche”-Irezistibil.

În vara anului 1936, Sorge a cunoscut o chelneriţă de 26 de ani, pe nume Hanako Iishi şi a început o relaţie cu ea. Va fi cea mai lungă relaţie din viaţa lui.

Reţeaua din Tokyo condusă de Sorge includea alţi doi agenţi trimişi de Moscova: Branko Vukelic, un comunist iugoslav, care lucra ca jurnalist pentru o agenţie de ştiri franceză şi Max Clausen, un comunist german, care se ocupa de transmisiunile radio către Uniunea Sovietică. Autorităţile japoneze au descoperit transmisiunile radio neautorizate, dar nu au reuşit să depisteze sursa sau să descifreze codul folosit de Clausen.

Un alt membru important al reţelei era Hotsumi Ozaki, un ziarist japonez cu orientare de stânga care avea multe contacte influente. Unul dintre prietenii lui era şeful cabinetului primului ministru Prince Fumimaro Konoye. Ulterior, Konoye l-a angajat pe Ozaki ca şi consultant şi el a primit acces la documente secrete, rapoarte de politică externă şi recomandări din partea guvernului.

Ozaki îi furniza informaţii lui Sorge, pe care acesta le trimitea la Moscova. Spionul rus folosea informaţiile şi pentru a-şi consolida poziţia de expert printre diplomaţii de la ambasada germană.

În primăvara anului 1936, munca lui Sorge în Tokyo a început să dea roade. Eugen Ott a aflat de la contactele sale din armată despre o serie de negocieri secrete care au avut loc la Berlin între Germania şi Japonia, sau Pactul Anticomintern aşa cum a devenit cunoscut ulterior. Ott a împărtăşit aceste informaţii doar cu ambasadorul Dirksen şi cu Sorge, aşa că spionul rus a putut să furnizeze către GRU toate noutăţile despre negocieri.

În 1938, Ott a fost promovat şi a devenit ambasadorul Germaniei în Japonia. Astfel, Sorge a obţinut o poziţie privilegiată în cadrul ambasadei. Ambasadorul îi arăta lui Sorge toate rapoartele şi proiectele sale şi îi cerea părerea înainte de a le trimite la Berlin.

Toţi angajaţii ambasadei au observat relaţia apropiată dintre Ott şi Sorge şi de aceea mulţi dintre ei îi împărtăşeau spionului rus toate informaţiile pe care le aveau.

 

 

Conflictul sovieto-japonez

 

 

În iunie acelaşi an, generalul Genrikh Lyushkov, şef al NKVD (predecesorul KGB) în Estul Îndepărtat, a trecut graniţa în Manciuria şi a cerut azil politic în Japonia pentru a scăpa de masacrul lui Stalin asupra conducătorilor Armatei Roşii. Sorge a intrat în posesia unei copii a raportului top-secret care conţine declaraţia generalului Lyushkov.

Lyushkov a susţinut că în Uniunea Sovietică există mulţi oameni nemulţumiţi care încearcă să se opună lui Stalin, iar dacă Japonia va ataca Rusia, Armata Roşie „se poate prăbuşi într-o zi”. Lyushkov a dezvăluit, de asemenea, detalii depre acţiunile militare sovietice şi codurile secrete ale ruşilor. Fireşte, Moscova a schimbat codurile.

Dezertarea lui Lyushkov a dus la un conflict de frontieră sovieto-japonez şase săptămâni mai târziu. Ruşii au acţionat cu agresivitate pentru asigura stabilitatea graniţei şi au trimis sute de soldaţi în luptă. După două săptămâni, bătălia de la Lacul Khasan s-a încheiat, iar Japonia a acceptat termenii Moscovei.

Autorităţile sovietice aveau informaţii de la Sorge şi Ozaki că liderii japonezi, preocupaţi de războiul cu China, nu voiau să se implice într-un alt conflict de amploare şi de aceea au mobilizat foarte mulţi soldaţi.

Un alt conflict care a avut loc la frontiera dintre Mongolia şi Manciuria, s-a desfăşurat în acelaşi mod. Deşi mizele în joc erau mai importante de această dată, Rusia Sovietică a câştigat bătălia de la Khalkhin Gol din august 1939. Din nou, datorită informaţiilor lui Sorge.

Sorge transmitea către GRU şi informaţii despre alianţa militară anti-sovietică între Germania şi Japonia. Aceste informaţii l-au determinat pe Stalin să se întâlnească în august cu Hitler pentru a semna un pact de neagresiune, care va duce la declanşarea celui de-al doilea război mondial, o săptămână mai târziu.

Dintr-o singură lovitură, Stalin a reuşit să instige un război între Germania, Marea Britanie şi Franţa, lăsând Uniunea Sovietică în condiţii de siguranţă pe margine şi a tăiat legăturile Japoniei cu Germania, aliatul său împotriva Cominternului, ca să izoleze ameninţarea militară japoneză. Rapoartele lui Sorge l-au ajutat pe Stalin să elaboreze acestă strategie. Dar cea mai importantă informaţie din parte lui Sorge urma să vină mai târziu.

La sfârşitul anului 1940, Sorge a depistat un plan de acţiuni militare germane care se desfăşura în apropierea graniţelor Uniunii Sovietice. Pe 28 decembrie a trimis la Moscova primul avertisment despre un posibil atac nazist. Mai multe vor urma.

În mai 1941, Sorge şi-a dat seama că războiul era iminent şi a anunţat autorităţile sovietice: „Posibilitatea de a se declanşa cu război în orice moment este foarte mare… generalii germani cred că puterea Armatei Roşii este scăzută şi poate fi distrusă în câteva săptămâni”.

O altă depeşă din 30 mai începe aşa: „Berlinul l-a informat pe Ott că atacul german va începe la sfârşitul lunii iunie. Ott este 95% sigur că războiul va începe”.

Pe 31 mai, locotenent-colonelul Edwin Scholl i-a mărturisit lui Sorge că între 170-190 de divizii germane erau adunate în apropierea graniţelor sovietice şi pregătite să atace pe 15 iunie. Pe 1 iunie, Sorge s-a grăbit să trimită aceste veşti groaznice la Moscova. Cea mai importantă depeşă din cariera sa. Mesajul care a fost considerat „suspicios” şi ca o „provocare” de şefii lui.

Realizând că avertismentele lui erau ignorate, Sorge a mai încercat o dată să îl convingă pe Stalin: „Ott mi-a spus că războiul între Germania şi URSS este inevitabil. Invest (numele de cod pentru Ozaki) mi-a spus că liderii japonezi discută care va fi poziţia Japoniei în război”. Max Clausen a transmis această depeşă pe 21 iunie.

A doua zi, germanii au început invazia şi au surprins Armata Roşie total nepregătită. Următoarele cinci luni au fost dezaastroase pentru Rusia.

 

 

Poziţia Japoniei în război

 

 

Imediat după acest atac, Moscova i-a cerut ajutorul lui Sorge. Autorităţile sovietice i-au cerut spionului să afle poziţia Japoniei în război. Berlinul îl însărcinase pe ambasadorul Ott să se folosească de toate mijloacele pentru a convinge Japonia să atace Uniunea Sovietică. Aceasta nu putea să reziste unui război pe două fronturi.

În Japonia, dezbaterea despre poziţia ţării în acest război era aprigă. Japonia era într-adevăr implicată într-un război de lungă durată cu China, dar oportunităţile din Europa erau numeroase: pe de-o parte, victoriile germanilor în Europa de Vest îi permiteau Japoniei să avanseze în coloniile bogate ale Franţei şi Marii Britanii din Asia de Sud, iar pe de altă parte, armata japoneză putea să intre în Siberia şi să atace Estul Îndepărtat al Rusiei. Japonia trebuia să aleagă, deoarece nu avea suficiente resurse militare pentru a ataca atât în sud cât şi în nord.

Pe 2 iulie, într-un congres imperial, cei mai importanţi lideri politici şi militari din Japonia au luat decizia de a trimite trupele de război în Indochina franceză în primă fază şi să aştepte evoluţia războiului germano-sovietic. Între timp totuşi, Japonia îşi va întări puterea în nordul ţării şi în Manciuria ca să fie pregătită să atace Rusia dacă Armata Roşie va fi învinsă.

Sorge a transmis rapid autorităţilor ruse o depeşă cu un scurt rezumat al dezbaterii şi decizia liderilor japonezi. Şeful adjunct al Serviciului Sovietic de Informaţii a scris pe depeşa lui Sorge: „Având în vedere acurateţea informaţiilor anterioare şi competenţa sursei de informaţii, aceste informaţii pot fi de încredere” şi i-a trimis-o chiar liderului suprem Stalin.

După ce avertismentele Sorge în legătură cu atacul german s-au dovedit corecte, Moscova, chiar dacă cu întârziere, l-a crezut.

Mai târziu, în iulie, trupele japoneze au ocupat Indochina (aflată sub dominaţia olandezilor) şi în acelaşi timp sute de mii de soldaţi au fost trimişi în Manciuria, în apropierea graniţelor sovietice. Sorge şi Ozaki au reuşit să afle planurile liderilor japonezi şi au transmis la Moscova următorul mesaj: „Japonia nu va lansa atacul asupra Uniunii Sovietice anul acesta, repet, nu va lansa atacul anul acesta”.

Într-adevăr, pe 6 septembrie, într-un congres, conducătorii japonezi au hotărât să avanseze pe direcţia de sud şi să intre în război cu Statele Unite şi Marea Britanie, care impuseseră un embargo de ulei asupra Japoniei. Ambasadorul Ott i-a confirmat lui Sorge că eforturile sale de a convinge Japonia să atace Rusia au eşuat, iar spionul a transmis autorităţilor sovietice această veste bună.

În acest context, Stalin a luat decizia de a trimite toate trupele militare din Estul Îndepărtat pe frontul de vest: 15 divizii de infanterie şi trei de cavalerie, 1700 de tancuri şi 1500 de avioane. Aceste întăriri puternice au reuşit să schimbe cursul bătăliei de la Moscova din prima săptămână din decembrie 1941, în acelaşi timp, când Japonia a atacat Pearl Harbor.

 

 

Reţeaua de spionaj este deconspirată

 

 

Victoria Uniunii Sovietice nu se datorează doar reţelei de informaţii condusă de Sorge, dar aceasta a jucat un rol important. Din păcate însă, Sorge nu a avut timp să se bucure de acest succes deoarece reţeaua sa de spionaj a început să se destrame.

În octombrie, poliţia japoneză l-a prins pe unul dintre colaboratorii lui Ozaki, pe nume Yotoku Miyagi. Miyagi a încercat să se sinucidă ca să nu îşi trădeze colegii şi într-un moment de neatenţie din partea gardienilor s-a aruncat pe o fereastră. Căderea nu i-a fost însă fatală şi supus unui interogatoriu agresiv, el le-a dezvăluit japonezilor numele lui Ozaki şi a lui Sorge.

Pe 18 octombrie, Sorge a fost arestat. După o săptămână de tortură, el a povestit toate detaliile despre activitatea sa în Japonia în schimbul eliberării soţiei sale, Hanako Iishi, şi a soţiilor colaboratorilor săi, care erau nevinovate.

Sorge şi-a petrecut următorii trei ani în închisoarea Sugamo din Tokyo, condamnat ca agent sovietic ale cărui activităţi de spionaj au avut ca scop răsturnarea regimului din Japonia şi distrugerea proprietăţii private.

În septembrie 1943, Sorge a fost condamnat la moarte.

El a sperat însă ca autorităţile de la Tokyo îl vor elibera în schimbul unui prizonier japonez capturat de sovietici. De altfel, Japonia a încercat de trei ori să aranjeze acest schimb de prizonieri, dar de fiecare dată, răspunsul de la Moscova a fost acelaşi: „Omul numit Richard Sorge este necunoscut pentru noi”.

Multe ţări nu îşi recunosc spionii, dar Sorge a fost, probabil, condamnat dintr-un alt motiv: el îi amintea lui Stalin că a ignorat avertismentele despre atacul german şi a pus în pericol Uniunea Sovietică.

În faţă indiferenţei autorităţilor sovietice, japonezii l-au spânzurat pe Sorge pe data de şapte noiembrie 1944, în închisoarea din Sugamo.

Soţia lui Sorge, rusoaica Katya Maximova, a murit într-un lagăr de muncă din Siberia. Ea a fost arestată de NKVD în septembrie 1942 sub acuzaţiile, false de altfel, de spionaj pentru Germania.

Adevărata infracţiune a fost, probabil, că era soţia lui Richard Sorge. El nu a ştiut ce s-a întâmplat cu ea.

În schimb, iubita lui Sorge din Japonia, Hanako Iishi, şi-a petrecut restul vieţii, în linişte, în Tokyo. Autorităţile japoneze şi-au onorat angajamentul faţă de Sorge şi au eliberat-o din închisoare.

 

 

Mormantul lui Richard Sorge

 

 

Iishi a reuşit să mute rămăşiţele lui Sorge din cimitirul închisorii unde spionul fusese îngropat, într-un cimitir în suburbiile din Tokyo.

Erou al Uniunii Sovietice

În 1961, un film francez intitulat „Who Are You, Mr. Sorge?” a devenit popular în Uniunea Sovietică. Liderul sovietic Nikita Hruşciov a văzut filmul şi a întrebat KGB-ul dacă povestea era adevărată.

După ce KGB-ul a confirmat povestea spionului rus, Hruşciov i-a acordat lui Sorge titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie. Ultima soţie a lui Sorge, Iishi, care a murit în anul 2000 la vârsta de 89 de ani, a primit o pensie din partea Rusiei.

Astăzi, titlul de Erou al Uniunii Sovietice este sculptat în piatra funerară din marmură neagră a lui Sorge, o stradă din Moscova îi poartă numele şi timbre comemorative au fost emise în onoarea sa.

În film, ca şi în viaţa reală, Sorge nu a fost un James Bond. Totuşi, Ian Fleming, creatorul lui Bond şi el însuşi un ofiţer de informaţii britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a spus despre Sorge că a fost „cel mai formidabil spion din istorie”.

Informaţiile furnizate de Sorge despre decizia Japoniei de a lovi în sud au salvat literalmente Uniunea Sovietică de la înfrângere.

Dar în mod ironic, refuzul lui Stalin de a crede avertismentele anterioare ale lui Sorge, o decizie care a pus în pericol Uniunea Sovietică, l-a condamnat pe salvatorul ei la moarte.

 

 

”SPIONUL CARE A SALVAT RUSIA”

Surse: Historynet.com si news.bbc.co.uk