
Dedesubturile emiterii legitimaţiilor de maghiar și secui

Dupa destramarea imperiului austro-ungar, la sfirsitul primului razboi mondial, o treime din etnicii maghiari din Europa centrala au fost separati de patria-mama, se arăta intr-un articol publicat în revista americana Time.
Sub titlul ”Imperiul contraatacă”, articolul se dorea o expunere neutra a situatiilor conflictuale suscitate de faptul ca guvernul de la Budapesta a adoptat controversata lege a statutului, care confera celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țările vecine Ungariei drepturi generoase.
Vecinii Ungariei acuză
Legea statutului votată la Budapesta a atras protestele oficialitatilor din unele state vecine Ungariei, care au argumentat că legitimatia de maghiar incalcă suveranitatea statală si este discriminatorie față de populatia non-maghiara.
Harta: Zonele cu populație maghiară în țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.
Ungur şi „maghiar”. Dedesubturile unei legitimaţii.
O întreagă „elită” publicitică, prea grăbită şi prea puţin instruită sau doar „interesată”, considerând că aplombul poate înlocui cultura, pune semnul egalităţii între „nemţi” şi „germani”, „români” şi „vlahi”, ceea ce dumneavoastră, domnule Mircea Dogaru, consideraţi că este corect, dar şi între „unguri” şi „maghiari”, echivalenţă pe care aţi conestat-o în repetate ocazii; (Bătălia pentru România, Dr. Mircea Dogaru în dialog cu jurnalistul Septimiu Roman) – http://istorie-adevarata.blogspot.com.)
Cine ar fi, aşadar, după opinia dvs. „maghiari” şi de ce nu sunt totuna cu „ungurii”?
Mircea Dogaru: În accepţiunea etnică a cuvântului, „ungurii” nu sunt „maghiari”, tot aşa cum „românii” nu sunt „traci” (decât pentru unele minţi bonlave ori pentru agenţii de influenţă pro-Est) sau „francezii” nu sunt „galli”. Iar în accepţiunea politică de după „dualism” (1867)a cuvintelor, dacă toţi „ungurii” sunt „maghiari”, nu toţi „maghiarii” sunt, etnic, unguri, tot aşa cum „ruşii” erau „sovietici” dar nu toţi „sovieticii” erau, etnic, „ruşi”.
Se ştie că, în tendinţa de deznaţionalizare prin rusificare a popoarelor cotropite, bolşevicii au vorbit iniţial despre „popoarele sovietice”, sfârşind prin a afirma existenţa „poporului sovietic” şi a „naţiunii sovietice”.
La fel stau lucrurile şi cu termenul de „maghiar”, inteligent reintrodus în circulaţie, după 1867, în cadrul programului de stat de deznaţionalizare a slavilor, românilor, germanilor şi celorlalte etnii din cuprinsul Ungariei dualiste. Dar … să nu anticipăm!
Ca toate (fără excepţie) popoarele moderne europene, inclusiv poporul român şi ungurii sunt rezultanta unui proces de etnogeneză, un proces, în ceea ce-i priveşte, extrem de complex. Cei care au venit din Asia au fost „maghiarii finici” sau „copii pământului”, cum ar suna, în traducere, numele lor.
Dar între cei care s-au stabilit în Europa Centrală, maghiare erau, după Simon de Keza, „108 neamuri (familii patriarhale – n.n.) nu mai multe. Ceilalţi erau, potrivit cronicarului cu dublă ascendenţă spaniolă, proclamat ieri „hungarus„, astăzi „maghiar” de arhitecţii celei mai mari minciuni din istorie, „străini sau provenind din robi”.
Majoritatea valului de migraţie eterogen condus de Almus, apoi de Arpad, era formată din populaţii türcice, kazari (kabari)bulgari, bascurzi (de unde pejorativul „bozgor”) pecenegi alăturaţi la Kiev etc., grupaţi de autorii gestelor ungureşti sub numele generic de „cumani” deoarece, la 2-3 sute de ani după evenimente, „cumanii” erau türcici contemporanii lor şi care, în creuzetul pannonic, au participat masiv, la rândul lor, în veacurile XII-XIII la procesul etnogenetic ungar.
Tot după plecarea de la Kiev spre Vest, valului lui Almus i s-au alăturat numeroşi slavi şi, luaţi la remorcă, pe post de robi, „români” („volohi”, „voloki”, „voloci” pentru slavii nordici, de unde desemnările ungureşti „olah” şi „olahok”). Au urmat, la trecerea munţilor, luptele cu „volohii (românii) şi slovianii” din Carpaţii Păduroşi, după „Nestor”, lupte care au costat viaţa ducelui Almus, căruia-i succede fiul său, Arpad, şi stabilirea, cu mare efort, sau „muncă” într-o regiune românească, în care au ridicat, numindu-l după cuvântul „muncă” din „limba locului” un castru-Munkaci. În jurul lui, nota Simon de Kéza, dar tot „dincolo de codru” (erdö-elu), adică de marile păduri carpatice, au mai înălţat 6 castre.
De la aceste 7 castre ale Ungariei primare a pornit, voit, „confuzia”, dictată de raţiuni politice revizioniste a multor istorici unguri, cu viitoarea Transilvanie, numită aşa, „Septemcastra” (şapte castre), trei secole mai târziu, de viitorii colonişti saşi. În realitate, maghiarii, tücicii şi ceilalţi sub comanda lui Almus apoi Arpad, s-au aşezat în jurul Munkaci-ului (rom. Mucaceu) într-o regiune tot românească, astăzi, prin voinţă germano-rusă, numită „Ucraina subcarpatică„. Ţinând de Ţara Ungului, de pe râul Ung, locuitorii săi se numeau „unguari” (româneşte „Ungureni” de la „Unguar” sau „Ungheni”, de la „Ung„, după „Unghiul” pe care-l face acolo, între înălţimi, prelungirea pustei) ambele nume fiind adjudecate de noii veniţi („Ungaria” şi „ungur„).
Aceasta a devenit pentru asiaticii de sub comanda lui Arpad, în anul 896, noua patrie europeană, „Ungaria” iniţială şi aici începe procesul etnogenetic ungar, punctat de dobândirea (potrivit tuturor autorilor de geste), de către cuceritorii finici, türcici şi slavo-românii supuşi de Arpad (vezi căpetenia „Urs„) a unui nou nume, comun, acela de „unguar” sau „ungur„, după cucerirea cetăţii „Ung-ului” sau „Unguar-ului” şi lichidarea conducătorului acesteia, numit româneşte în textul latin al gestelor – „DUCA” (=dux).Împământenirea noilor veniţi s-a produs prin luarea în căsătorie de către Arpad a fiicei (româncă şi creştină) defunctului „DUCA” din Ţara Ungului.
Duce (dux) de „Unguar” (nu „Hunguar„), după ce şi-a consolidat stăpânirea prin numeroase razii în teritoriile nordice, româno-morave, Arpad a coborât cu soldaţii săi, numiţi de acum, generic, „unguari„, abia în anul 903 în teritoriile româneşti dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie ale ducelui „Salanus”, de unde a trecut în Pannonia. Atenţie, Pannonia istorică era în drepta Dunării, pentru că, prin extinderea ca noţiune geografică a termenului, s-a făcut o confuzie voită cu teritoriile româneşti din stânga.
Tot aşa cum, în privinţa numelui, pentru a eluda originea românească a numelor de „ungur” şi „Ungaria” (de la cuvântul „unghi„), ocolindu-se episodul „Ung” s-a încercat explicarea numelui dobândit de maghiari şi aliaţii lor prin „onoguduri„ numele unei federaţii de triburi bulgare, deşi nici un izvor de veac IX, nu îi menţionează ca „unguri” ci doar ca „maghiari”. Mai inteligenţi decât falsificatorii contemporani, autorii gestelor au scris „Ung” sau „Unguar” – „Hung” şi „Hunguar” pentru a forţa identificarea maghiarilor finici cu „hunii” turcici, identificare ce le-ar fi consolidat dreptul de stăpânire în „Pannonia” şi nu numai.
Recent, în România, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) acționează pentru introducerea în uz a unei cărți de identitate secuiești, ce ar urma să aibă menționate pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului (vezi harta).

Comitetul permanent al consiliului a supus în urmă cu câteva zile dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.
Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.
Introducerea cărţii de identitate secuiești a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.
CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie), a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc și a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.
Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.
Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
De Ziua autonomiei secuieşti care este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, liderii Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, întruniți la Budapesta au declarat că ”Autonomia este o solicitare legitimă a secuilor. Ceea ce solicităm pentru Ţinutul Secuiesc nu este un păcat împotriva lui Dumnezeu, ci o revendicare legitimă națională”.
Ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?
Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?
Fantoma Ungariei Mari se agită în Europa
În timp ce Uniunea Europeană se luptă cu probleme interne și externe, în Ungaria este în creștere hidra șovinismului de mare putere. Noua constituție maghiară permite Budapestei să intervină în treburile statelor vecine, iar atacurile împotriva țiganilor au început în interiorul țării, scrie publicația rusă http://ttolk.ru/?p=3383
În parlamentul de la Budapesta, conservatorii și naționaliștii au format o majoritate covârșitoare.
Constituția adoptată la inițiativa premierului Viktor Orban a înspăimântat birocrații și stânga europeană: fiind pătrunsă de declarații privitoare la rolul creștinismului în Ungaria și fraze patriotice în spiritul anilor 30 privtoare la „națiune”.
În plus , Ungaria se angajează să protejeze etnicii maghiari în afara țării (fiecare al patrulea etnic maghiar trăiește în afara Ungariei). Conform estimărilor, 1,5 milioane de unguri trăiesc în România în Transilvania și Banat, Crișana și Maramureș, peste 300 de mii trăiesc în Voivodina sârbă, de la 50 la 100 de mii în Croația, cel puțin 500-550 mii în Slovacia și aproximativ 200 mii în Ucraina .
Ungaria distribuie pașapoarte ungurilor care locuiesc în țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.
Astfel, în viitorul apropiat va exista o masă de oameni pe care Budapesta va trebui să îi protejeze.
Unele publicații ucrainene au prezis deja că Ucraina de Vest va fi prima victimă a șovinismului de mare putere din Ungaria.
Ungaria este văzută ca cel mai important aliat al Germaniei în Europa de Est și, prin urmare, Berlinul închide ochii la așa zisa „creșterea identității naționale” din Ungaria, care se manifestă în prin organizațiile naționaliste paramilitare de tipul Gărzii Maghiare, care este o anexă a partidului Jobbik,
Extremiștii maghiari nu sunt încă pregătiți să se confrunte cu naționaliștii din Ucraina Occidentală, dar se răfuiesc cu țiganii locali, considerați a fi una dintre cele mai importante probleme ale Ungariei. Țara are între 500 și 650 de mii de țigani, ceea ce constituie 5-6,5% din populație.
Problema este că țiganii practic nu se integrează în societatea locală și ciocnirile dintre maghiari și țigani sunt comune.
În multe sate și orașe mici din Ungaria, așa-numitele miliții cetățenești , organizează raiduri în cartierele țigănești, nefiind exclusă posibilitatea organizării unor masacre.
„În fapt, unitățile noastre de autoapărare ajută poliția să lupte împotriva criminalității țigănești. Noi îi prindem pe făptași și îi predăm secțiilor de poliție”, spune Janos Volner, membru al parlamentului ungar din partea Jobbik. Liberalii recunosc neoficial că în zonele în care populația roma este densă situația infracțională este foarte proastă .
Cu toate acestea, țiganii sunt departe de a fi principalul dușman al ungurilor. În opinia lor, toate necazurile țării lor se datorează faptului că Tratatele internaționale au fost extrem de nedrept cu Ungaria în secolul XX.
De exemplu, Regatul Ungariei (galben) ca parte a Austro-Ungariei a fost destrămat în urma Păcii de la Trianon:
Foto: harta Austro-Ungarie și a Ungariei mari
În Austrio-Ungaria, maghiarii, împreună cu germanii și o parte a evreilor, erau națiuni privilegiate.
Totul s-a schimbat după prăbușirea imperiului în 1918.
Noile frontiere ale Ungariei au fost neacceptate de naționaliștii locali care nu au scăpat prilejul de a se alia ai celui de-al treilea Reich.
Cu sprijinul lui Hitler, în 1938 mari părți din Slovacia, și puțin mai târziu părți din transilvania românească, și Voivodina iugoslavă.
Astăzi mințile maghiarilor sunt dominate de ideea de a reînvia Ungaria Mare sperând ca dacă va apărea un val de criză, aceste idei pot deveni realitate.
Foto: Harta anexiunilor Ungariei înaintea și în timpul celui de- Al Doilea Război Mondial.