Valery Kuzmin, ambasadoul Rusiei la București, se face că nu știe că Germania nazistă a atacat Polonia, în totală înțelegere și complicitate cu URSS

Prezent la o ceremonie de omagiere a soldaților ruși care au murit pe teritoriul României în cel de-al Doilea Război Mondial, ambasadorul rus în România a acuzat Parlamentul European că dezinformează asupra istoriei despre Al Doilea Război Mondial.

Rusia, moștenitoarea în drepturi și obligații juridice internaționale a URSS, ”nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase” când vine vorba de declanșarea celui de al doilea război mondial

„Din păcate, astăzi vedem mai multe tentative pe arena internaţională, aş spune tentative grăbite de a falsifica istoria Marelui Război. Aceste persoane încearcă să spună că cei care au fost agresori sunt egali cu cei care au luptat pentru eliberarea popoarelor”, a declarat Kuzmin la ceremonia organizată la Monumentul Ostaşului Sovietic din Bucureşti.

Nu este prima dată când ambasadorul Rusiei la București provoacă statul acreditar prin mistificarea istoriei, de data aceasta prin omisiunea de asumare a declanșării celui de al doilea război mondial, uitând de înțelegerea secretă dintre URSS și Germania nazistă din 23 august 1939(numit și pactul Ribbentrop-Molotov), prin care cele două state totalitare și-au împărțit sferele de influență în Europa de Est.

Valery Kuzmin se face că nu știe că Germania nazistă a atacat Polonia, în totală înțelegere și complicitate cu URSS

Oficialul rus a afirmat că şi Parlamentul European s-a remarcat prin astfel de declaraţii și a amintit de decizia Tribunalului de la Nurnberg, care precizează că Germania a fost statul care a început războiul.

„Le putem recomanda să citească decizia Tribunalului de la Nürnberg, unde a fost scris că Germania a fost ţara care a început războiul, a atacat Polonia, lucru care a dus la marele conflict global. Acest document este tot mai valoros, pentru că a fost adoptat de persoanele care au fost contemporanii acestor evenimente. Acest document a fost adoptat de aliaţii din Coaliţia antihitleristă – SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică”, a mai spus ambasadorul rus.

Valery Kuzmin a adus, joi, un omagiu soldaţilor ruşi care au murit în România în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ceremonia a avut loc la Monumentul Ostaşului Sovietic din Bucureşti, cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei.

La eveniment au fost prezenţi angajaţii Ambasadei şi Biroului Ataşatului Militar, membrii Reprezentanţei Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse în România pentru activitatea comemorativă de cinstire a eroilor, reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, conducerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război precum şi reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, relatează Mediafax.

 

Publicitate

Ucraina, România și problema Bugeacului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraina vs. Romania si problema Bugeacului

Problema Bugeacului

 

 

Sub numele de Bugeac estedesemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28  mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare,din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şi Benderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri:  Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei). Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac. În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist. În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare.

Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării. Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern(în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone.

Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi. Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică. Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost  inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

 

 

 

 

Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

 

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

 

• în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;

• în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;

• în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941.  Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice.

De fapt, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia U.R.S.S. din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută, de iure, şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997 în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR, lucrare in curs de aparitie.

Sursa: http://roncea.ro

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/01/o-istorie-a-zilei-de-1-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Rusia stă la pândă…

Ţara noastră n-a fost niciodată liniştită, trăind permanent sub ameninţarea imperialismului moscovit.

La peste un an de la parafarea Tratatului de pace cu România, Stalin, considerând că insula Şerpilor, care rămăsese între graniţele Republicii Populare Române, ar face parte din Basarabia, rerăpită Patriei Mamă în 1944 (iată o urmare postbelică perversă a pactului hitleristo-stalinist), şi prin trădarea kominternistei Ana Pauker, ministrul de externe de la Bucureşti, a fost sub ameninţarea forţei ilegal cedată URSS.

Astfel, Moscova putea controla gurile Dunării şi spaţiul vestic şi sudic al Mării Negre din acest Gibraltar pontic.

Stalin a arondat Kievului sovietic Insula Șerpilor, care se află în linie dreaptă în apropierea periclavei sud-basarabene (Bugeacul), inclusă și ea teritorialităţii ucrainene.

Aşadar, această insulă faţă de care Berlinul şi-a exprimat totalul „désintéressment”, este aparţinătoare spaţiului românesc transprutian, atât geografic cât şi istoric .

Îşi mai aminteşte cineva opinia corectă a lui Nicolae Ceauşescu, nu odată repetată în diferite discursuri ale sale, că mai sunt tratate care n-au fost niciodată anulate?

Ei, bine, el făcea trimitere la „pactul Ribbentrop-Molotov”încheiat între cei doi tâlhari (Stalin şi Hitler) la 23 august 1939 şi la împărţirea Europei între fascişii germani şi comuniştii sovietici.

Or, această opinie, adusă la cunoştinţa publică, i-a scos din minţi pe toţi liderii supremi sovietici, de la Brejnev la Gorbaciov, care nu mai ştiau cum s-o dreagă ca să-i acopere gura cu pământ.

Kremlinul viza şi mai mult: formarea unei Moldove Mari până la Carpaţi şi nici azi n-a renunţat la această ţintă geopolitică…

De pildă, la o întâlnire de la Kremlin a generalului Charles de Gaulle cu Stalin, din 2 decembrie 1944,  s-a discutat, printre altele (conform notelor convorbirii publicate în „Mejdunarodnaia jizni”, nr. 4, 1959):

„De Gaulle spune că pe viitor pentru Franţa […] Rinul trebuie să fie la est o barieră împotriva ameninţării germane…

Stalin spune că la noi sunt oameni care consideră Carpaţii şi Transilvania ca frontiere naturale ale Rusiei […] Dacă s-ar crede că Munţii Carpaţi sau Rinul pot salva situaţia, iar armata poate să doarmă, aceasta ar putea să dea naştere la iluzii…”

A se lua seama! Moscova pândeşte şi, atunci când prinde ocazia, îşi aruncă uriaşa forţă militară în războaie de cucerire.

Reocuparea Crimeii în 2014 şi războiul de secesiune din estul Ucrainei, aflat încă în desfăşurare, constituie un exemplu dramatic.

Resuscitarea ideii strategice numită „Novorossia”, reproiectată în sudul aceleiaşi Ucraine, nu este altceva decât un „cap de berbece” îndreptat spre gurile Dunării şi readucerea, în acest fel, a frontierei Rusiei pe Prut.

Astăzi, pentru nimeni nu mai este un secret că Vladimir Putin militează pentru refacerea fostei geografii statal imperiale a URSS.

Pentru el nu constituie un impediment apartenenţa la Uniunea Europeană a fostelor republici unionale şi a „statelor frăţeşti” socialiste din „istmul ponto-baltic”. Kremlinul putinian deja a emis ideea că desfiinţarea URSS s-a produs ilegal, dintr-o ambiţie bine „hidratată” cu votcă a lui Boris Elţîn şi a comparşilor săi.

Deocamdată, refacerea geografiei imperiale a URSS în strategia putiniană se cheamă Comunitatea Statelor Independente sau, cu bătaie mai lungă, Uniunea Euro-Asia.

Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX, România, conform unei iniţiative lansată de Kremlin („planul Valev”), eufemistic acoperită sub denumirea de „complex economic al Dunării de Jos”, ar fi urmat să fie, pur şi simplu, distrusă de-a binelea.

Se propunea ca România să fie ciopârţită. O suprafaţă de 150.000 km², cu o populaţie de 12.000.000 locuitori ar fi trebuit  să fie „înghiţită” de regiuni transfrontaliere, câştigătorii fiind URSS şi Bulgaria. Chiar se insinuase şi ideea ca Transilvania să formeze o ţară comună cu Ungaria.

Dacă ar fi avut loc această criminală ciopârţire, România ar fi fost astăzi o amintire. Dar opoziţia conducerii politice de atunci a statului a fost fermă şi Bucureştiul, până în 1989, nu s-a mai supus obedient ordinelor Kremlinului.

Şi este bine de ştiut că, acelaşi Nicolae Ceauşescu, într-o discuţie cu comandantul Garnizoanei Târgovişte şi al unităţii militare în care fusese reţinut şi executat în decembrie 1989, colonelul (actualmente general) Andrei Kemenici, l-a informat/avertizat pe acesta despre jocul politic extrem de grav privind soarta viitoare a statului.

Generalul a deconspirat acest joc asasin într-un interviu acordat cotidianului „Dâmboviţa” în 22 decembrie 1995:

„Cerându-mi să-l duc ba la IMG, ba la Malu cu Flori, mi-a atras atenţia că nu soarta lui e în joc, ci a României.

Mi-a spus că s-au făcut nişte jocuri la nivelul marilor Puteri, că ţara este în pericol să dispară de pe harta Europei, că sovieticii ne vor lăsa fără Moldova, că ungurii, ajutaţi de Occident, ne vor lua Transilvania, că din România nu va mai rămâne decât Muntenia şi că va urma un adevărat haos”.

 Avertismentul este valabil şi acum. Primejdia nu a trecut! Nu vi se pare că „protocoale secrete” sale „pactului Ribbentrop-Molotov” n-au încetat să-şi facă efectul? Eu cred că încă îşi fac.

 

Prof. Honor. univ. dr. George Coandă
Membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe din SUA

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Extras din lucrarea „Destin românesc la răspântie neliniştită de milenii (Eseu despre scenarii şi primejdii asasine la un veac de la izbucnirea Marelui Război şi la şapte decenii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)”, de Prof. univ. dr. George Coandă.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/20/ziua-de-20-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video/