CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Conspiraţia uzurii morale planificate. VIDEO

 

 

UZURA MORALĂ PLANIFICATĂ, O STRATEGIE DE MARKETING  

O ilustră necunoscută, Cosima Dannoritzer, lansa în data de 30 noiembrie 2010, la televiziunea norvegiană, un documentar excelent, The Light Bulb Conspiracy, realizat cu deplin profesionalism, într-un stil alert şi perfect coerent, care confirma, aducând dovezi palpabile, un concept, „planned obsolescence” sau uzura morală planificată, ce făcuse doar obiectul teoriilor conspiraţiei, până atunci.
Documentarul s-a bucurat de un real succes, seria premierelor naţionale continuând, de la începutul acestui an, într-o serie de ţări europene incluzând Irlanda, Franţa, Germania şi Finlanda.

The Light Bulb Conspiracy combină cercetarea de investigaţie şi rarele imagini de arhivă, pentru a urmări povestea nespusă a uzurii morale planificate, de la începuturile sale, în anii ’20, prin apariţia unui cartel secret, înfiinţat în mod expres, pentru a limita durata de viaţă a becurilor incandescente, până la poveşti actuale care implică echipamente electronice de vârf (cum ar fi iPod) şi spiritul de opoziţie, tot mai intens, în rândul consumatorilor obişnuiţi.

Deși sună ca încă o teorie a conspirației, uzura morală planificată (planned obsolescence) este în realitate o politică de marketing, care influențează modul de proiectare și construcție a produselor.

Prin uzura planificată, producătorii limitează deliberat durata de viață a produselor lor, mult sub capacitățile tehnologice reale. În acest fel, ei asigură cererea continuă pentru produsele lor și, prin urmare, creșterea profitului pe termen lung al producătorilor.

De exemplu: știm că imprimantele au de obicei o limită de viață setată la cca 5 ani sau 18.000 de pagini. Dar nu știm de ce…

Ei bine, un cip EEPROM memorează numărul de pagini imprimate. Când utilizatorul atinge limita prestabilită, imprimanta se blochează!

În 1932, Bernard London scria în cartea sa „Cum să punem capăt crizei prin uzura morală planificată” (Ending the Depression through Planned Obsolescence):

„Vinovați de Marea Criză Economică sunt consumatorii, care continuă să-și folosească automobilele vechi, aceleași aparate de radio și haine, adică un timp mult mai îndelungat decât au estimat statisticienii”.

Astfel, el propunea introducerea uzurii planificate, ca soluție la ieșirea din criză.

Oricât de sinistră v-ar părea această idee, ea a fost adoptată imediat de marea majoritate a producătorilor de bunuri de larg consum, fiind și în prezent o practică în afaceri, pe care se bazează întreaga economie.

Un articol cuprinzător pe această temă, excelent întocmit de Marian Matei, traducătorul documentarului „The Light Bulb Conspiracy”, puteți citi aici.

 

Sursa: http://frumoasaverde.blogspot.ro 

 

 

 

Publicitate

11/06/2017 Posted by | Fără categorie | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: