CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cât de mult a avansat R.Moldova în direcția unui viitor mai bun în condițiile amenințărilor care îi vin de la Răsărit

Pe teritoriul Republicii Moldova, lângă Ocnița a mai căzut o rachetă. Cu 80 de kg de încărcătură explozibilă. Nu este primul caz, iar faptul că nu au fost victime e doar o chestie de noroc. Polonezilor le-a mers mai puțin… Dar dacă aceste „incidente” vor continua, mai devreme sau mai tărziu se va întâmpla o nenorocire. E o chestie de probabilitate matematică, în care hazardul e doar o variabilă…

În acest context vom menționa că Maia Sandu a cerut în cadrul Forumului Economic de la Davos de la parteneri sisteme de apărare aeriană... „Sperăm să primim și noi ceva”… Cu tot regretul, dar sunt practic convins că R.Mîoldova nu va primi nimic. În situația în care tot efortul este îndreptat pentru a proteja Ucraina, această cerere nu are nicio șansă să fie considerată acum. În cel mai bun caz Republica Moldova poate spera să negocieze ceva cu România astfel ca Armata Română să apere și spațiul ei aerian. Dar cât de eficient se poate de făcut acest lucru de pe teritoriul României e o întrebare la care doar experți militari pot răspunde, scrie Vitalie Vovc în ziarul https://timpul.md care apare la Chișinău.

La acest capitol putem spune doar un singur lucru: dacă autoritățile Republicii Moldova intenționează cu adevărat să protejeze populația de bombe și rachete ea trebuie să se unească cu România – țară NATO – și astfel să se pună sub umbrela unui scut incomensurabil mai sigur și mai eficient

Același lucru am putea să i-l spunem și lui Nicu Popescu, Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldovacare a afirmat că „singura modalitate de a păstra pacea și democrația este aderarea la Uniunea Europeană”. De fapt, ministrul a spus mai multe lucruri și, în mare, are perfectă dreptate.

Dar are dreptate doar dacă am considera că opțiunea Unirii nu există… De îndată ce accepți soluția respectivă înțelegi că fraza „Avem în față mulți ani dificili, cu riscuri sporite de securitate pentru toate țările din regiune” nu-i departe de naivitate.

Faptul că și România se va confrunta cu „riscuri sporite de securitate” e o evidență, dar… Una e când ai blocul NATO în spate și alta e când ești doar cu „ne sprijină zeci de țări și organizații.” Și Ucraina a fost sprijinită de-a lungul anilor… Iar nivelul de îngrijorare permanentă a zecilor de țări și organizații referitor la securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei atingea cote maxime!

Acum dacă vorbim despre Republica Moldova putem vedea, pentru fiecare din axele trasate, cât de mult și în ce direcții s-a avansat.

1. Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin:

Săptămâna trecută încă două portaluri care difuzau fake-uri și propagandă kremlinistă au fost interzise. Nu le voi numi inutil aici. Reacția Kremlinului prin intermediul Mariei Zaharova nu s-a lăsat așteptată, ceea ce demonstrează cât de sensibil este subiectul respectiv pentru putiniști și primordial pentru noi.

2. Limba română și doar limba română:

E de săptămâna trecută, dar o trecem la catastif: cică au fost alocate sume importante pentru organizarea cursurilor de limbă română pentru alolingvi. Cozile pentru inscrierea la cursuri sunt imense!

Serghei Rebrov, un fost fotbalist care în prezent antrenează clubul de fotbal Dinamo Kiev declara că:
„Am crescut în regiunea Donețk, apoi am jucat pentru Șahtior Donețk. Aproape totul era în rusă. Și nicio problemă. Poate că, apropo, acea loialitate a fost o greșeală – a meritat să trecem mai activ la ucraineană.” (Я же рос в Донецкой области, потом играл за донецкий «Шахтер». Почти все было на русском языке. И никаких проблем. Возможно, кстати, в той лояльности и заключалась ошибка — стоило активнее переходить на украинский.)”

Se zice că inteligenţa nu este neapărat punctul forte al fotbaliştilor. Niciodată nu am fost de acord cu acest clişeu!

3. Interzicerea Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiri Moscovei:

Pe 19 ianuarie Președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a vizitat pe Patriarhul Daniel al României. Patriarhul României a reiterat solicitarea ca autoritățile de stat ale Republicii Moldova să retrocedeze clădirile fostei Facultăți de Teologie Ortodoxă și ale fostului Seminar Teologic din Chișinău.

Cred că inventarul averilor poate fi muuult mai mare! Iată deci o pistă legală de exploatat. Cred că biserica moscovită din R.Moldova ar pierde mult din lustru dacă toate (!) lăcașele furate de către sovietici ar reveni proprietarilor de drept… Oficialii de la Chișinău tac… Dau dovadă de „deschidere”.

În Ucraina celebrului Pașa Mercedes (echivalentul lui Cantarean de la noi) i s-au adus învinuiri oficiale, iar Lavra de la Kiev va deveni din nou ucraineană.

4. Ieșirea din toate structurile CSI

O veste bună ne-a venit din India. Cică primele containere cu mere din Moldova au fost livrate indienilor și e posibil ca volumul să se mărească continuu. Cu vreo două săptămâni în urmă, ministrul agriculturii din R.M, Vladimir Bolea, (absolventul Școlii Superioare Militar-Politice de Apărare Antiaeriană din Leningrad, vom insista asupra faptului) afirma că nu putem ieși din CSI fiindcă 49% din merele moldovenești merg într-acolo. India este cea mai populată țară din lume! Peste 1 miliard populație. Cred că piața CSI ar putea să mai aștepte. Dar R.M.e în continuare membră CSI.

Apropo, la o recepție recentă Igor Grosu a lansat un apel către investitori: „Aveți în Republica Moldova aceeași încredere pe care ați avut-o în România!” Păi uite, Dom’ Grosu, dacă aș fi eu investitor, m-aș gândi de o sută de ori înainte de a investi într-o țară care are ceva de a face cu CSI. Mai ales în contextul de astăzi.

Și încă ceva: 75% din remitențe sunt făcute astăzi în euro, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Celelalte transferuri sunt făcute în dolari americani. Doar 0.1% din remitențe sunt făcute în ruble rusești. În 2015 rubla constituia 25% din remitențe. Să mai spună careva acum că stăm în CSI de dragul cetățenilor!…

5. Desovietizarea Republicii Moldova

Săptămâna trecută Republica Moldova a primit una din cele mai răsunătoare palme instituționale din scurta sa istorie. (Până și mie, care greu mă identific cu tot ce e „oficial” în R.M., mi-a fost rușine…).

Partidul Social Democrat European (PSDE) a făcut un apel către autoritățile Republicii Moldova, cerându-le să recunoască oficial Foametea din Basarabia din anii 1946-1947 drept genocid împotriva poporului. Nu știu dacă mai are rost să comentăm ceva… Pe 24 noiembrie 2022 Chișinăul a recunoscut Holodomorul. Cu ai noștri morți e mai greu, se vede… Totuși, ce rușine! Să-ți spună un străin că poate ar fi bine să-ți comemorezi morții…

6. Interconecterea energetică cu spațiul european

După o perioadă îndelungată de stagnare, gazoductul Iași-Ungheni a fost repus în funcțiune. S-a întâmplat pe 17 ianuarie, curent. În luna decembrie Energocom a vândut către Moldovagaz aproximativ 96 de milioane metri cubi de gaze. Moldovagaz a vândut gaze cetățenilor. Cetățenii au primit compensații din partea guvernului. Guvernul a primit (și mai cere) bani de la occidentali pentru a ieși din iarnă. Moldovagaz aparține Gazpromului… Așa o ecuație.

Despre interconectarea reteleleor de electricitate nu am auzit nimic.

7. Aderarea la sancțiunile UE

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o voi trimite familiei Dodon. Judecătorii l-au autorizat pe Igor Dodon să plece în România.

Oficial, pentru a-l însoți pe fiul său mai mic la tratament. Toate bune până aici. Dar țin să precizez că Dodonii au plecat anume în România când au avut nevoie și nu la moscova. Simptomatic și de învățătură pentru toți, inclusiv pentru admiratorii săi. Până la urmă, și Dodon știe unde e mai bine!

Publicitate

21/01/2023 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

APELUL diplomatului Mihai Gribincea către puterea de la Chișinău: ”Unirea e unica soluție de salvare. Moscova vrea graniță pe Prut. E o copilărie să credeți că Rusia va respecta neutralitatea R.Moldova după ce nu a respectat-o 30 de ani.”

Mihai-Gribincea

Foto: Domnul Mihai Gribincea, istoric, publicist și diplomat de carieră

 R.Moldova trebuie să solicite de urgență asistența și ajutorul militar al NATO. Nimeni nu trebuie să ignore eventualitatea unei invazii rusești între Nistru și Prut.

E o copilărie să crezi că Rusia va respecta acum neutralitatea R.Moldova, de vreme ce nu a făcut-o timp de 30 de ani. 

Diplomatul amintește că Rusia nu vrea să controleze doar așa-zisa Transnistria, pe care oricum, o controlează FSB-istic de mai bine de trei decenii, ci vrea să dețină controlul asupra întregii R.Moldova, ceea ce pune pe tapet un pericol gigantic: posibilitatea ca, în funcție de evoluțiile din Ucraina, rușii să decidă o mutare a graniței de pe Nistru pe Prut, România devenind astfel vecină directă cu Rusia genocidară. 

Așa-zisele ”atacuri teroriste” pe care separatiștii Rusiei le invocă,în așa-zisa Transnistria, mințind abject, nu sunt decât provocări pentru a da pretext Kremlinului să-și extindă războiul asupra R.Moldova, a punctat Mihai Gribincea.

Politica defetistă a actualei puteri de la Chișinău NU poate salva R.Moldova de spectrul unei ocupații rusești, precizează diplomatul, amintind că, într-un astfel de moment-cheie, R.Moldova NU are ambasador la NATO, iar de peste un an NU are nici ambasador pe lângă OSCE. 

Unica soluție posibilă care poate garanta salvarea și siguranța R.Moldova este Unirea cu România. Unirea a fost, este și rămâne singura cale pentru ca cetățenii dintre Nistru și Prut să ajungă cetățeni ai NATO și UE, beneficiind astfel de siguranța asigurată de apartenența la NATO dar și de o economie care să le ofere salarii și pensii europene echivalente cu cele de acum din România. 

Pasaje din interviul acordat de domnul ambasador Mihai Gribincea cotidianului https://adevarul.ro, pot fi citite AICI

”Mihai Gribincea: De la invazia Rusiei în Ucraina şi declanşarea războiului, autorităţile de la Chişinău au depus eforturi considerabile pentru a ţine Republica Moldova departe de acest război. Subliniind în exces statutul de neutralitate mai speră şi acum că Moldova nu va fi  ‹denazificată› la pachet cu Ucraina.

Cred însă că această politică este una iluzorie şi neadecvată situaţiei. Să te aştepţi că Rusia îţi va respecta acum neutralitatea, de vreme ce nu a făcut-o timp de 30 de ani este o copilărie.

Rusia ocupă 11% din teritoriul Republicii Moldova, menţine ilegal pe acest teritoriu o armată de ocupaţie (circa 1600 de oameni) şi a construit autorităţilor separatiste transnistrene o armată mai puternică decât cea a Moldovei. Şi toate acestea le-a făcut Moscova pe parcursul anilor fără a recunoaşte independenţa Transnistriei. 

Acestă politică se explică prin faptul că Rusia a dorit şi doreşte să controleze nu doar Transnistria, ci întreaga Moldovă. Nu poate să mă convingă nimeni că ruşii dacă vor ocupa Ucraina, nu vor ocupa şi Moldova. Iar ultimele ‹atacuri teroriste› de la Tiraspol nu sunt decât nişte provocări ruseşti pentru a da pretext Rusiei să-şi extindă războiul şi asupra Moldovei.

Preşedintele şi guvernul Republicii Moldova ar trebui măcar în al doisprezecelea ceas să înţeleagă că politica lor defetistă  nu poate salva Moldova de la ocupaţia rusă.  

După începutul războiului în Ucraina, m-am aşteptat ca Moldova, în conformitate cu prevederile Planului Individual de Acţiune (IPAP) Republica Moldova-NATO, să solicite Alianţei consultări politice pentru a discuta ameminţările la adresa securităţii şi măsurile de asistenţă pentru Republica Moldova.

Aceasta însă nu s-a întâmplat, probabil din teama  guvernării de la Chişinău de a nu supăra Rusia. Fiind din 2014 beneficiar al Iniţiativei NATO de Construcţie a Capacităţilor de Apărare (Defence Capacity Building Initiative), iar acum şi un partener considerat vulnerabil, 

Moldova poate solicita NATO să primească expertiză şi asistenţă pentru modernizarea forţelor sale armate, pentru reformarea structurilor naţionale de securitate, dar pentru aceasta Chişinăul trebuie să manifeste interes.

Din păcate, conducerea Moldovei trăieşte într-o lume paralelă cu realitatea şi nu manifestă nici un interes în acest sens. 

E suficient să spun că în aceste vremuri tulburi, Moldova nu are ambasador la NATO, iar de mai bine de un an, Moldova nu are ambasador nici în fruntea Misiunii Republicii Moldova de pe lângă OSCE la Viena.

 Pornind de la ameninţarea pe care o prezintă trupele ruse din Transnistria şi armata transnistreană, Republica Moldova ar trebui să solicite ţărilor NATO armament defensiv (sisteme antitanc, sisteme antiaeriene, etc.) şi să declare răspicat că Armata Naţională va opune rezistenţă unui eventual atac venit din Transnistria.

Rusia şi separatiştii transnistreni trebuie să ştie că invadarea Moldovei va avea un cost. 

Astăzi şi susţinerea de care se bucură Republica Moldova pe arena internaţională este alta. În 1992, în unele Ministere de Externe, Moldova era confundată cu Maldive. Astăzi comunitatea internaţională este alături de Moldova, o susţine diplomatic şi financiar. Doar că Moldova trebuie să aibă curajul necesar pentru a solicita nu doar sprijin diplomatic, ci şi asistenţă militară.

Ca să fie ajutată să-şi apere independenţa, Preşedintele, Guvernul Republicii Moldova trebuie să arate că ţine la independenţa ei şi că e gata să lupte pentru ea. După cum am arătat deja mai sus, Moldova are cadrul legal necesar de a se consulta şi primi asistenţă inclusiv militară de la NATO.

Dar pentru a o primi trebuie însă să o solicite. Acum poate mai mult ca oricând este adecvată expresia englezească ”the crying baby gets the milk”.

În ultimul timp, Ucraina şi-a exprimat şi ea disponibilitatea de a ne acorda asistenţă pentru a ne debarasa de trupele ruse de ocupaţie din Transnistria. Această asistenţă nici într-un caz nu trebuie respinsă. Politica defetistă a Chişinăului este păguboasă şi riscă să ducă Republica Moldova la pieire.

05/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

FOSTUL PRIM MINISTRU IURIE LEANCĂ a declarat că cea mai bună soluție pentru protejarea Republicii Moldova este unirea cu România. VIDEO

Andrei Zubov, istoric și politolog rus, analizează, într-o postare pe Facebook, semnificația exploziilor și a împușcăturilor din Transnistria și totodată, atrage atenția cu privire la posibila escaladare a războiului spre Republica Moldova. 

Ieri și astăzi au avut loc împușcături și explozii în Transnistria. O clădire a KGB-ului a fost bombardată, iar doi stâlpi de radiolocație au fost aruncați în aer. Mii de transnistreni au fugit în Republica Moldova, sute – în Ucraina. Și totuși, întreaga populație a statului nerecunoscut este de mai puțin de o jumătate de milion de oameni. Ce s-a întâmplat? Ucraina dă vina pe Rusia pentru bombardamente, Rusia dă vina pe Ucraina, iar premierul moldovean vorbește de «conflicte interne» în enclava autoproclamată Republica Moldovenească Nistreană (PMN)/Transnistria”, a scris Andrei Zubov, citat de Libertatea.

În continuare, acesta spune că „Rusia plănuiește o debarcare între gurile Nistrului și Dunării”.

„Mai ales că Insula Șerpilor, capturată în primele zile ale războiului, este un cap de pod convenabil, destul de aproape de această zonă a Ucrainei.

Prin capturarea zonei Akkerman-Ismail, trupele rusești vor fi la o aruncătură de băț de Odesa dinspre vest și astfel vor facilita atacul asupra acestui minunat oraș dinspre est – dinspre Nikolaev.

Podurile aruncate în aer ar fi împiedicat trupele ucrainene să vină în ajutorul apărătorilor din Cetatea Albă și Ismail.

Iar populația de acolo este multilingvă – ucraineni, moldoveni, găgăuzi și bulgari. Și dacă îi vor susține pe eliberatori? Dar mai este ceva important.

Din această zonă Akkerman-Ismail, este la o întindere de mână Transnistria – doar Nistrul trebuie forțat. Iar Transnistria a cerut să adere la Federația Rusă încă din 2014, iar jumătate dintre locuitorii săi au deja pașapoarte rusești.

Transnistria este în mod deschis nostalgică față de vremurile sovietice și are un steag cu secera și ciocanul (al fostei RSS Moldovenești și aceeași stemă)”, mai scrie istoricul Zubov,conform relatării https://www.gandul.ro.

La rândul său Iurie Leancă, fostul premier al Republicii Moldova, a anunțat că Bucureștiul ar trebui să coopereze cu Chișinăul pentru găsirea unei soluții de protecție a Basarabiei.

Fostul premier al Republicii Moldova susține că cea mai bună soluție pentru protejarea Republicii Moldova este unirea cu România, relatează https://timpul.md.

Mai mult decât atât, Iurie Leancă a declarat că în 2014 a avut acest scenariu pe masă și reușise să ajungă la o înțelegere cu Victor Ponta și Traian Băsescu.

„În momentul în care rușii ar ajunge în Tiraspol vom avea parte de sfârșitul nostru, mă tem eu, sfârșitul Republicii Moldova. (Asta) în cazul în care Bucureștiul și Chișinău, cum vă spuneam, nu pun în acțiune anumite scenarii.”

„După mine, unicul scenariu este unirea, fiindcă în momentul în care România face acest pas, împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene.”

„Poate unii ar spune că e imposibil. Vreau să vă spun că am fost prim-ministru, am fost în situație similară, dar nu la fel de dramatică în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea și a invadat Donbass-ul, am avut astfel de înțelegeri cu cei de la București, cu prim-ministrul, cu președintele.”

„Deci, încă o dată, nu zic că e simplu, dar nu este imposibil și dacă nu ne punem puțin mințile în mișcare, atunci pr și simplu suntem sortiți pieirii.”


„Chișinăul nu poate face prea multe pentru a se proteja în cazul în care apare o situație de conflict armat (…) Resursele armatei trebuiau să fie investite până acum. (…) Astăzi avem o armată într-o stare precară, nefinanțată, cu echipamente învechite și oricum numeric nu putem face față.

„Momentul critic pentru Republica Moldova ar interveni în momentul în care rușii ar începe un atac asupra Odesei, nu doar prin bombardamente, cum au făcut deja (prin alte regiuni), ucigând inclusiv populație civilă.

Iar atunci pentru noi se va pune problema existențială iar Bucureștiul și Chișinăul, în mod special, ar trebui să analizeze diverse scenarii și ce se întâmplă în cazul în care rușii încep această luptă pe teritoriul Odesei și a regiunii și apare șansa ca ei să facă această enclavă separatistă.”

„Bucureștiul ar trebui să spună de acum, să se gândească, dacă va proceda așa cum a procedat în 1940 când a primit ultimatulul din partea Uniunii Sovietice și a plecat din Basarabia. Pentru mine există anumite paralele… în cazul în care apare această amenințare directă, ce va face Bucureștiul? Care va fi soluția?

Iată, asta ar trebui să fie problema numărul 1 pe agenda Chișinăului și a Bucureștiului.”

28/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: