CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Distributismul – a treia cale economică, între socialism și capitalism: VIDEO

socialism capitalism distributism Archives - Incorect Politic

Distributismul este o a treia cale economică, între socialism și capitalism, formulată de gânditori apropiați Bisericii Catolice, precum G. K. Chesterton și Hilaire Belloc, care nu au făcut decât să materia-lizeze principiile și învățăturile sociale ale catolicismului. Concret, distributismul are la bază două enciclice.

Prima dintre ele, „Rerum Novarum” a aparținut Papei Leo al XIII-lea, fiind emisă în 1891, iar a doua, intitulată „Quadragesimo Anno”, a fost răspândită din dorința Papei Pius al XI-lea, în 1931.

Ambele aveau ca principal subiect condițiile grele, împovărătoare și degradante în care muncitorii industriali trebuiau să își desfășoare acti-vitatea. De pildă, Papa Leo al XIII-lea cerea mai multă compasiune în interpretarea și aplicarea ca-pitalismului.

Destrămarea Uniunii Sovietice a reprezentat, pentru cei mai mulți, dovada clară a eșecului sistemului economic socialist, pe de-o parte, iar pe de altă parte a faptului că singura paradigmă economică ce poate asigura progresul ar fi capitalismul;

(https://www.info-sud-est.ro/distributismul-alternativa-celor-dezamagiti).

Însă, o asemenea interpretare nu i-a mulțumit pe adepții unei a treia căi și anume distributismul.

Materializare a principiului creştin de dreptate socială, distributismul s-a cristalizat teoretic la începutul secolului XX, propunând o a treia cale, între capitalism şi socialism-comunism.

Corifeii distributismului sunt englezii G.K. Chesterton (1874-1936) şi Hilaire Belloc (1870-1953).

Teoria distributistă are la bază imperativul ca proprietatea asupra mijloacelor de producție, distribuție și schimb să fie cât mai larg răspândită.

Cu alte cuvinte, adepții acestei teorii resping centralizarea proprietății atât în mâinile statului (cum este cazul socialismului), dar și în mâinile câtorva indivizi, oameni de afaceri sau mari corporații (cum se întâmplă în capitalism).

În esență, în timp ce socialismul interzice proprietatea privată, mai ales cea productivă, distributismul militează pentru o răspândire cât mai largă a acesteia, astfel încât cea mai mare parte a oamenilor să dețină o asemenea proprietate productivă.

Pe cale de consecință, această a treia cale economică propune ca elemente de bază ale sistemului economic micile afaceri operate de proprietari, eventual de o familie, și cooperativele controlate de muncitori.

Din această perspectivă, el apare și ca o alternativă de sorginte conservatoare, care încearcă să subordoneze activitatea economică vieții spirituale, intelectuale sau de familie.

Bunăoară, în Marea Britanie a anilor `20 – `30 din secolul trecut, avocații acestei teorii au căutat redobândirea libertății familiei și individului prin revitalizarea agriculturii practicate de mici proprietari și a micilor afa-ceri de familie, împotriva marilor proprietari, a monopolurilor, trusturilor și controlului marilor finanțe.
În opoziție cu laissez-faire-ul capitalist care, în opinia distribu-tiștilor, conduce la concentrarea proprietății în mâinile celor puțini, dar și cu socialismul care interzice proprietatea privată, distributismul este văzut ca o a treia cale autentică, care se opune atât dictaturii pieței, dar și tiraniei statului prin mijloacele oferite de o societate a proprietarilor.

În ţara noastră, independent de distributismul occidental, principiile distributiste şi-au găsit reflectarea în doctrina ţărănistă a partidului lui Ion Mihalache (devenit, după unirea cu partidul lui Maniu, Partidul Naţional Ţărănesc).

Distributismul se întemeiază pe trei principii: răspândirea largă a proprietăţii productive (o lume a micilor proprietari şi întreprinzători), subsidiaritatea (descentralizare şi păstrarea activităţilor la nivelul cel mai de jos la care pot funcţiona) şi solidaritatea (binele comun asigură binele individual).

Distributismul nu este doar o doctrină economică, ci un model filosofic, economic, social şi cultural întemeiat pe tradiţia şi valorile creştine. Spre deosebire de socialism-comunism şi de capitalism, distributismul nu este exclusivist, el poate coexista cu alte sisteme şi chiar funcţiona în cadrul lor, scrie https://anonimus.ro/2017/02/ce-este-distributismul/

Nuclee distributiste există şi vor exista în toate societăţile (au existat chiar şi în trecutul nostru comunist, prin cooperaţie, prin producătorii agricoli din zonele necooperativizate şi prin atelierele meşteşugăreşti). Distributismul nu agreează nici colectivismul centralizator, nici individualismul, care dezbină societatea.

El presupune existenţa unei reţele, a unei pânze de păianjen în care fiecare nod depinde de nodurile din jur şi care contribuie la rezistenţa ansamblului.

Comentând turneul de conferinţe al lui Phillip Blond („regele filosof”, ideolog al Partidului Conservator britanic) în Statele Unite, ziarul «Washington Post» din 17 octombrie 2011 concluziona:

„distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea – şi asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potenţial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice…”.

Sistemul nostru economic capitalist este fundamental incompatibil cu un ecosistem planetar sănătos. Trăim pe o planetă cu resurse finite, dar sistemul nostru economic se bazează pe o creștere infinită.

Și întrucât nu putem schimba legile naturii, trebuie să ne schimbăm sistemul economic. Aceasta înseamnă chestionarea unora dintre cele mai prețuite mituri ale noastre … Putem dezvăța modul de gândire capitalist.

Capitalismul ne infectează toate relațiile: cu alți oameni, cu alte ființe decât cele umane și cu Pământul. … Gândește-te la relația ta cu locul în care trăiești. Este un loc pe care îl „folosești” sau este o lume pe care o locuiești, o prețuiești și o îngrijești? Noi am învățat acest mod de gândire și tot noi ne putem dezvăța.”

,,Unul dintre comentatori m-a întrebat cu ce trebuie să înlocuim capitalismul. Este o întrebare obișnuită pe care o aud ca răspuns la criticile asupra capitalismului. Oamenii întreabă acest lucru atât de des deoarece capitalismul ne-a colonizat atât de mult mintea încât suntem incapabili să ne imaginăm alternative.

Capitalism ≠ Piețe


O confuzie este aceea că piețele au fost contopite cu capitalismul. Oamenii consideră capitalismul că înseamnă persoane care cumpără și vând lucruri. Dar aceasta este o „piață”. Și pot exista piețe fără capitalism. Ce este atunci capitalismul?

O societate capitalistă este o societate de piață în care concentrarea bogăției se află într-un procent mic din populație. O societate capitalistă este împărțită în două clase: clasa capitalistă, care deține mijloacele de producție, și clasa muncitoare, care trebuie să-și vândă munca pentru a supraviețui.

Guvernul protejează și perpetuează această diviziune prin crearea și aplicarea legilor, cum ar fi limitarea răspunderii corporațiilor, protecția cametei (împrumuturi cu dobândă) și acorduri de liber schimb.

Problema capitalismului


Clasa capitalistă exploatează clasa muncitoare trăind din munca lor și reinvestind profiturile pentru a crea mai multe profituri, care nu sunt împărțite cu clasa muncitoare. Membrii clasei muncitoare nu au o putere reală în acest sistem, deoarece singurele lor opțiuni sunt să accepte condițiile de angajare ale clasei capitaliste sau să moară de foame. De aici provine termenul „sclavie salarială”. Muncitorii au suportat acest lucru deoarece cred că toți sunt „milionari jecmăniți temporar”.

Cu alte cuvinte, au cumpărat promisiunea Visului American. Dar rezultatul natural al unei societăți capitaliste este consolidarea crescândă a proprietății în mâinile unei clase capitaliste în continuă scădere și a unei clase în continuă creștere de oameni care câștigă doar cât să supraviețuiască (sau nu suficient pentru a supraviețui) – exact ce asistăm astăzi. Dar această împărțire a societății între capitaliști și muncitori nu este necesară pentru ca piețele sau pentru ca principiul de cumpărare și vânzare să existe.

Există alte tipuri de economii de piață decât capitalismul. Unii oameni cred că singura alternativă la capitalism este societatea în stil comunist – care cred că a fost demontată odată cu căderea URSS – sau socialismul – pe care îl consideră o pantă alunecoasă spre comunismul în stil sovietic. Adevărul este că există multe alternative la capitalism. Comunismul și socialismul sunt doar două. Distributismul este alta.

Originea distributismului


Puțină istorie: Distributismul își are rădăcinile în teoria socială catolică, începând cu enciclica Papei Leon al XIII-lea „Rerum Novarum” („Drepturile și îndatoririle capitalului și muncii”), publicată în 1891, ca urmare a ascensiunii capitalismului și industrializării , precum și reacțiile socialiste și comuniste la acestea. În enciclică, Papa Leon a atras atenția asupra sărăciei majorității clasei muncitoare.

El a sprijinit drepturile clasei muncitoare de a organiza și forma sindicate în scopul negocierii colective, în locul intervenției statului. El a respins atât capitalismul, cât și socialismul. Și a afirmat dreptul la proprietate privată.

Aceste idei au fost ulterior completate de alți papi, inclusiv ,,Quadragesimo anon” al Papei Pius XI în 1931, ,,Mater et magistrate” al Papei Ioan XXIII în 1961 și ,,Centesimus annus” al Papei Ioan Paul al II-lea (1991). (Ideile distributismului pot fi găsite și în recenta enciclică a Papei Francisc despre mediu.) Ideile din aceste documente au fost preluate de autorii britanici G.K. Chesterton și Hilaire Belloc, care le-au format într-un sistem coerent numit „distributism”.

Ce este distributismul?


Distributismul nu este un punct de mijloc între capitalism și socialism. Mai degrabă, respinge atât capitalismul, cât și socialismul, pe care le vede ca pe fețe ale aceleiași monede.

Din perspectiva distributistă, capitalismul conduce inevitabil la concentrarea puterii în marile companii care dețin monopoluri și exploatează lucrătorii, consumatorii și mediul. Pe de altă parte, socialismul conduce, de asemenea, la o concentrare a puterii, dar în mâinile guvernului și ale unei elite politice.

Această concentrare a puterii, fie în marile afaceri, fie în marile guverne, are același efect de a lua puterea majorității oamenilor. Distributismul vede capitalismul și socialismul, marile afaceri și guvernele, ca o consolidare reciprocă, o mână ajutând cealaltă mână și viceversa într-un cerc vicios.

distributism

Distributismul caută o a treia cale: în loc de mari afaceri sau guverne, am avea „o mare comunitate”.

„Distributismul urmărește să subordoneze activitatea economică vieții umane în ansamblu, vieții noastre spirituale, vieții noastre intelectuale, vieții noastre de familie. Nu consideră simpla producție de bunuri, cu atât mai puțin achiziția de avere, ca scopuri în sine. ”

Sistemul nostru capitalist actual transformă acest lucru în cap și face ca totul – familia, religia, chiar și corpurile noastre – să fie subordonate producției de avere pentru clasa capitalistă. Într-o economie distributivă, economia este făcută pentru a satisface nevoile – atât materiale cât și spirituale – ale tuturor ființelor umane.

Mic este frumos


Motto-ul distributismului este „Mic este frumos”. Distributismul favorizează micul și localul. Un concept fundamental în distributism este „subsidiaritatea”, ideea că orice activitate de producție economică ar trebui să fie realizată de cea mai mică unitate posibilă – până la familie. Un alt concept important este „solidaritatea” sau „solidarismul”, recunoașterea interconectării noastre.

Astfel, familia, nu individul, este nucleul societății distributiste. Familia este înțeleasă ca fiind legată de alte familii prin legături sociale și biologice și de întreaga familie umană, precum și de toată viața de pe pământ. În idealul distributismului, familia controlează mijloacele de producție.

Nicio unitate mai mare nu ar trebui să îndeplinească o funcție care poate fi realizată de o unitate mai mică. Astfel, distributismul favorizează legislația antitrust care rupe monopolurile și concentrarea puterii de piață în una sau doar câteva companii. Așa cum G.K. Chesterton a scris:

„Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulți capitaliști, ci prea puțini capitaliști”.

Distributismul afirmă proprietatea privată, dar respinge consolidarea acesteia în mâinile unei elite – 1%. În schimb, pledează pentru distribuirea (de aici și numele) proprietățiilor cât mai larg posibil. Rețineți, acest lucru este diferit de redistribuirea veniturilor. Distribuitorii cred că, atunci când oamenii dețin pământul pe care îl lucrează și de care beneficiază ei și familiile lor, lucrează mai mult și au mai multă grijă de pământ.

Cum arată o societate distributistă?


Deci, cum ar arăta o societate distributistă? Ei bine, proprietatea privată ar exista încă, dar cele mai multe proprietăți ar fi deținute de familii. Fermele mici, proprietate familială și întreprinderile artizanale ar produce cele mai multe bunuri. Majoritatea oamenilor ar cultiva cel puțin o parte din propriile alimente, iar restul ar fi produse cât mai local posibil.

Majoritatea oamenilor ar putea să-și câștige existența fără să se bazeze pe proprietatea altora. Fermierii ar deține propriul lor teren, meșterii ar deține propriile lor instrumente și așa mai departe.

Ar exista piețe și concurență, dar, în loc de producție în masă și bunuri ieftine de slabă calitate, meșterii locali vor crea produse de înaltă calitate cu așteptarea că vor fi reparate atunci când vor fi stricate, nu aruncate la gunoi.

Ar exista cooperative ale familiilor și ale breslelor (mai degrabă decât ale sindicatelor) ale lucrătorilor, dar legile antitrust și fiscale ar împiedica companiile să crească prea mult.

Acolo unde sunt necesare monopoluri, cum ar fi utilitățile publice, acestea ar fi deținute public și local. Uniunile de credit locale ar înlocui marile bănci. Asigurarea socială ar fi asigurată de societățile de ajutor reciproc.

Guvernul federal ar exista pentru a oferi apărare reciprocă, pentru a se asigura că drepturile omului sunt respectate și pentru a încuraja cooperarea între unitățile politice mai mici.”

01/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Proiectul de Constituție bolșevică din mai 1917

 

 



Pagina de istorie: Izbucnirea revoluției bolșevice | RFI Mobile

 

 

 

 

Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia, abreviat PSDMR, cunoscut și ca Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia, a fost un partid politic revoluționar marxist din Rusia, înființat în 1898 la Minsk, cu scopul de a uni diferitele organizații revoluționare de orientare socialistă într-un singur partid.

 

PSDMR s-a scindat ulterior în două grupări: bolșevică și menșevică. Prima grupare s-a constituit mai târziu în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. În 1883 luase ființă Grupul pentru Eliberarea Muncii. 

 Programul PSDMR se baza pe teoriile lui Karl Marx și Friedrich Engels, în pofida faptului că Rusia era o țară eminamente agrară, în timp ce marxismul considera că adevăratul potențial revoluționar îl avea muncitorimea din industrie.

Înainte de al doilea congres al PSDMR, la acest partid a aderat tânărul Vladimir Ilici Ulianov   cunoscut cu pseudonimul Lenin . 

 În 1903, la al doilea congres al partidului, ținut în Belgia, participanții au încercat crearea unei forțe unite. La 17 noiembrie, partidul s-a scindat în două facțiuni ireconciliabile: bolșevicii, conduși de Lenin (большеви́к „majoritarii”), și menșevicii (меньшеви́к „minoritarii”), conduși de Iulius Martov.

 

Menșevicii erau în realitate cei mai numeroși, dar se pare că denumirile bolșevici – majoritarii și menșevici – minoritari au fost adoptate după votarea componenței corpului redacțional al organului partidului Iskra (Scânteia), când bolșevicii au obținut un vot în plus. 

Aceste denumiri au fost folosite de cele două grupări pe durata lucrărilor congresului, care a dezbătut propunerile făcute de Lenin, și au rămas și după scindarea din 1903, deși, până la Revoluția rusă, facțiunea condusă de Lenin era mai puțin numeroasă decât cea condusă de Martov.

Principiul numit centralismul democratic și accesul limitat la statutul de membru – susținute de Lenin – au fost cauza principală a scindării.

 

 

 

 

 

 

 

7 noiembrie] 1917 - Revoluţia bolşevică - Today's Events - B-Zone ...

 

 

 

 

 

 

 

Lenin considera că, pentru victoria revoluției, membrii de partid trebuiau să fie revoluționari profesioniști dedicați total revoluției, spre deosebire de Martov, care dorea o politică deschisă de cadre. Încercările de conciliere a celor două tabere au eșuat, iar scindarea a rămas definitivă.

Bolșevicii au câștigat puterea în timpul Revoluției ruse și, în 1918, au schimbat numele Partidului Bolșevic în Partidul Comunist. I-au scos în afara legii pe menșevici, după revolta din 1921, de la Kronstadt, a marinarilor sovietici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În mai 1917, Partidul Social Democrat din Rusia (b) rebotezat în 1918 Partidul Comunist a prezentat un proiect al Constituției Ruse care era mai progresistă decât actuala lege fundamentală, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru.
 
 

Proiectul Constituției bolșevice a fost în primul rând de natură propagandistică. În primăvara anului 1917, Partidul bolșevicilor era atunci  a patra cea mai importantă forță politică din țară  (după sociali-revoluționari, menșevici, cadeți).

Sprijinul  de care acesta se bucura în rândurile populației era de aproximativ 10% (față de 50% în rândul sociali-revoluționarilor și 15% pentru menșevici și cadeți),iar atragerea maselor de alegători devenise o problemă vitală pentru bolșevici.

În aprilie-mai 1917, nimeni nu se gândea la  revoluție și toate forțele politice erau preocupate de alegerile pentru Adunarea Constituantă.

Cu toate acestea, versiunea bolșevică a Constituției arată clar cât de progresistă a fost atunci gândirea  forțelor de extremă stânga.

În prezent, așadar o sută de ani mai târziu, Rusia are o Constituție mult mai arhaică, iar dacă luăm în considerare neglijarea acesteia în practică, atunci vom constata că la începutul secolului XX principalele forțe politice din acea vreme ar fi considerat-o aproape  analoagă țarismului.

 

 

 

100 de ani de comunism. Cum a luat ființă CEKA, poliţia terorii

 

 

 

 

Care erau principalele puncte ale acelei Constituții promovate de bolșevicii lui Lenin  ?


Constituția unei republici democratice ruse trebuia să asigure:



1) autocrația poporului; toată puterea supremă a statului care ar trebui să aparțină reprezentanților poporului,  constituiși într-o o adunare națională și care erau aleși și puteau fi înlocuiți în orice moment de popor .

2) sufragiul universal, egal și direct la alegeri atât pentru adunarea legislativă, cât și pentru toate organele locale de autoguvernare pentru toți cetățenii și femeile care au împlinit vârsta de douăzeci de ani; vot secret la alegeri; dreptul fiecărui cetățean de a fi ales în toate instituțiile reprezentative; parlamentele ; reprezentare proporțională la toate alegerile.

3) Autoguvernarea locală largă; autonomie regională pentru acele localități care se disting prin condiții speciale de trai și structura populației; abolirea tuturor autorităților locale și regionale numite de stat.

4) Inviolabilitate persoanei  și a domiciliului

5) Libertatea nelimitată de conștiință, exprimare, a presei adunărilor, grevelor și asocierilor

6) Libertatea de mișcare și comerț.

7) Desființarea moșiilor și egalitatea completă a tuturor cetățenilor, indiferent de sex, religie, rasă și naționalitate.

8) Dreptul populației de a primi educația în limba maternă, asigurat de crearea școlilor necesare ; dreptul fiecărui cetățean de a vorbi în limba sa maternă la întâlniri; punerea limbii materne pe picior de egalitate cu limba de stat în toate instituțiile publice locale și centrale ale țării; abolirea limbii obligatorii în stat.

9) Toate națiunile care fac parte din stat se bucură la dreptul la autodeterminare.

Dreptul la secesiune liberă și de a-și forma propriul stat aparține tuturor națiunilor care fac parte din stat. 

Republica poporului rus ar trebui să atragă alte popoare sau naționalități  nu prin violență, ci exclusiv prin acordul voluntar al acestora pentru creerea unui stat comun. Unitatea și alianța frățească a muncitorilor din toate țările nu se poate împăca cu violența directă sau indirectă împotriva altor popoare.

10) Dreptul oricărei persoane de a-l urmări în judecată pe orice funcționar în fața unui juriu obișnuit.

11) Alegerea judecătorilor și oficialilor atât în ​​serviciul public, cât și în magistratura militară de către popor .

12) Înlocuirea armatei și poliției  permanente prin înarmarea generală a poporului.

 

 

 





 

 

 

 

Lucrătorii și angajații vor primi salarii pentru timpul dedicat serviciului public în miliția națională.

13) Separarea bisericii de stat și a  școalilor de biserică – deplin secularism al școlii.

14) Educație generală și profesională gratuită și obligatorie pentru toți copiii de ambele sexe până la 16 ani; asigurarea copiilor săraci cu hrană, îmbrăcăminte și materiale didactice plătite de stat ; corelarea educației cu forța de muncă socială productivă a copiilor.

15) Furnizarea necesarului de  hrană, îmbrăcăminte și ajutoare didactice de către stat.

16) Transferul sarcinilor de coordonare a educației publice către organele democratice ale autonomiei locale; eliminarea oricăror ingerințe ale guvernului central  în stabilirea programelor școlare și în selecția personalului didactic; alegerea profesorilor direct de către populație și dreptul populației de a destitui profesorii nedoriti.

Ca principală condiție pentru democratizarea economiei de stat, Partidul Social Democrat din Rusia (b) cere desființarea tuturor impozitelor indirecte și instituirea unui impozit progresiv pe venituri și moșteniri.



(Sursa: Lucrările complete ale lui Lenin, volumul 32)



+++

 

 

ADDENDA


 

 La 10 iulie 1918 a fost adoptată  prima Constituție comunistă rusă. Aceasta fusese adoptată de al V-lea Congres al Sovietelor din Toată Rusia și  specifica faptul că sub conducerea unică  a bolșevicilor, muncitorii și țăranii formau o alianță unică . Această Constituție oferea  garanții în ceea ce privește drepturile egale pentru lucrători și țărani, dar, pe de altă parte, nega toate drepturile politice ale cetățenilor și grupurilor sociale care se opuneau noului guvern.

Republica Sovietică Rusă a devenit cunoscută sub numele de Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR).

Instaurarea terorii bolșevice, a făcut din constituție o caricatură  ideologică, fără aplicabilitate în conducerea statului totalitar rus.



 

23/07/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

The Federalist: Lecții după 30 de ani de la căderea comunismului românesc

 

 

30 de ani mai târziu, 3 lecții din căderea comunismului românesc

                      Foto. Cozile la alimente – un simbol al regimurilor comuniste

30 de ani mai târziu, 3 lecții de la căderea comunismului românesc

 

 

Când comunismul s-a prăbușit în Europa de Est, în 1989, procesul a fost rapid și surprinzător de pașnic.

Decenii de teroare și tiranie au luat sfârșit brusc, cu puține focuri trase: guvernele au abdicat, granițele s-au deschis, zidurile au căzut.

Cu toate acestea, o singură țară a făcut excepție.

În urmă cu 30 de ani, cetățenii României au fost uciși cu sutele în timp ce protestau pentru eliberarea de sub brutalul regim comunist .

Tulburările care începuseră pe 16 decembrie la Timișoara s-au răspândit imediat în toată România, alimentate de vestea că  Securitatea a tras în protestatari.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu, întors dintr-o călătorie în străinătate,  a încercat pe 21 decembrie să înăbușe haosul tot mai mare, printr-un discurs de la balconul său din București.

În timp ce privea peste masa obișnuită de oameni din rândurile organizate care purtau sloganuri marxiste și portretele lui  – despotul abia începuse discursul că a fost  întrerupt de un cor din ce în ce mai mare de huiduieli, fluierături și țipete.

Era ceva nu doar inedit, dar și de neconceput.

Pentru o clipă, camerele de televiziune au surprins și transmis națiunii chipul uluit al lui Ceaușescu, înainte de a fi întreruptă transmisia. Pentru prima dată, oamenii au putut să-i vadă vulnerabilitatea.

Era începutul sfârșitului.

 

 

 

 

 

Ceaușeștii au fugit din București a doua zi și au fost prinși de proprii oameni pe un drum rural.

În ziua de Crăciun – o Sărbătoare de mult timp suprimată de regimul ateu al lui Ceaușescu – dictatorul și soția sa au fost judecați de un tribunal militar.

Au fost rapid găsiți vinovați, scoși în curte și sumar împușcați.

Primul contact cu România

La cinci ani după revoluție, am ajuns pentru prima dată în România, tânără absolventă de liceu, aflată în prima mea călătorie lungă, departe de casă.

Când am ajuns, Ion Iliescu – noul comunist care a preluase controlul în haosul de după căderea lui Ceaușescu – era încă președinte.

Cicatricile proaspete ale comunismului erau evidente: orașe înțesate de structuri urâte, de beton cenușiu; copii zdrențăroși care cerșeau la colțurile străzii; lipsa comerțului și a viații civice.

Pe măsură ce petreceam mai mult timp în România –   trăind acolo un an, în 1997 și două decenii ulterior ca șef al unei organizații neguvernamentale de îngrijire a orfanilor – am început să discern cicatricile mai puțin vizibile ale comunismului.

Acestea erau omniprezente și devastatoare, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.

Deși mulți consideră conservatorismul ca fiind lipsit de compasiune, am devenit un  și mai ferm adept fidel al libertății și capitalismului american, tocmai datorită activității mele nonprofit în rândul copiilor abandonați din România.Am învățat că există o simetrie sumbră între promisiunile marxismului și rezultatele sale din lumea reală.

Mai simplu spus, ideologia marxistă promite virtuți specifice, dar livrează lucruri total opuse (cu siguranță nici un comunist nu vine la putere promițând cozi la pâine și lagăre de concentrare).

Rezultatul este suferința umană, care ar trebui întristeze orice persoană cu simț de compasiune.

Permiteți-mi să vă spun doar trei dintre tarele sociale pe termen lung la care am asistat.

 

  1. Marxismul promite apartenența, dar oferă izolarea

Dorința de a aparține la un sistem este universal umană. Marxismul face recurs la această dorință predicând colectivizarea, cu drepturile individului subordonate societății în ansamblu. Sună bine și pare drept pe hârtie, în special pentru cei care au o dorință puternică să dea un sens vieții lor.

Nu ar trebui să renunțăm la propriile interese individuale pentru binele tuturor?

Cu toate acestea, ceea ce au lfăcut comuniștii din România a fost o distrugere totală a coeziunii comunității .

Nu numai că au demolat satele – relocând forțat țăranii în apartamente mizerabile de bloc – ci au distrus  și sentimentul de încredere și sprijin reciproc în rândul românilor.

Asociațiile comunitare neoficiale erau întotdeauna o amenințare pentru guvernele comuniste, care nu pot permite nicio altă loialitate mai mare decât cea pentru partid, iar România nu a diferit la acest capitol.

Spionii și informatorii se infiltrau aproape în fiecare relație și adunare. iar cei dispuși să își denunțe prietenii apropiați și familia au obținut favoruri speciale.Fără să aibă încredere în nimeni, românii au devenit profund izolați unul de celălalt.

Acest sentiment înrădăcinat de neîncredere reciprocă continuă să fie un obstacol major în aducerea laolaltă a românilor pentru rezolvarea problemelor sociale.

 

  1. Marxismul promite egalitate, dar oferă sărăcie – pentru toată lumea, mai puțin pentru elite

 

Pe lângă faptul că este colectivist, marxismul reprezintă mai întâi de toate o ideologie a invidiei.  Oricine are mai mult decât mine, în mod clar ia ceva de la mine. Guvernul ar trebui să se asigure că suntem cu toții egali, nu doar în oportunitate, ci și în rezultat.

În realitate, ceea ce oferea marxismul, în România și în alte părți, era sărăcia. Lipsindu-le motivația necesară avansării, care alimentează cele mai multe realizări ale omului, economiile comuniste din Europa de Est au bătut pasul pe loc.

Întreg blocul sovietic suferea din punct de vedere economic, ceea ce l-a determinat pe Gorbaciov să promoveze reforme, care însă s-au transformat rapid în revoluții.

Suferința României a fost deosebit de severă.Prietenii mei români din clasa de mijloc își pot aminti exact prima dată când au văzut o banană sau o portocală – un prieten nu știa cum să facă cu banana, așa că a mâncat-o cu tot cu coajă. Alți prieteni și-au amintit de orele state la cozi pentru a primi rații sărăcăcioase de mâncare. 

Dacă toți cetățenii erau egali sub comunism, erau egali și în sărăcie.Dar adevărul este că nu erau egali.

Exista o cale către bogăție și prosperitate deschisă doar pentru câțiva: elitele din Partidul Comunist. În timp ce românii au ajuns la pragul înfometării și în timp ce jumătate de milion de copii au fost privați de copilărie în orfelinate, Ceaușescu  construia cel mai mare palat din lume, grotesc și uluitor de opulent.

 

  1. Marxismul promite demnitate și compasiune, dar oferă degradare și cruzime

Peste tot unde a existat comunism, acesta s-a prezentat drept avocatul muncitorului, apărătorul omului obișnuit împotriva burgheziei lacome.

De obicei tinerii sînt plini  de compasiune pentru oamenii asupriți de cei bogați și de obicei sunt atrași, de ideologiile de stânga.În lumea reală  însă, am văzut cum comunismul nu favorizează altceva decât cruzimea, egoismul și lipsa empatiei.

Aceste efecte sunt rodul natural și amar al unei ideologii care izolează oamenii unul de celălalt, transformându-i în rivali pentru aceleași bunuri insuficiente.

În România, chiar și în zilele noastre, rar găsești funcționari publici, aleși sau numiți, care își văd pozițiile ca fiind altceva decât o platformă pentru avansare și îmbogățire prin corupție. 

Dogma „pentru toți” a marxismului se transformă rapid în „fiecare pentru el”.Cei slabi și vulnerabili sunt primii care au de suferit. O caracteristică comună a națiunilor comuniste a fost moștenirea orfelinatelor inumane de stat.

România a devenit  cunoscută pentru orfelinatele sale infernale,iar revoluția ei haotică a permis  jurnaliștilor occidentali să intre și să descopere ce se întâmplă peste tot în întregul bloc sovietic.

Chiar și astăzi, deși condițiile pentru copiii abandonați s-au îmbunătățit în mod incontestabil, mentalitatea comunistă și lipsa de compasiune  din rândul oficialilor guvernamentali continuă să îngreuneze munca de a ajuta copiii aflați în dificultate.

Marxism vs Comunism vs Socialism

 

În cele din urmă, un cuvânt despre termeni: am folosit în mod repetat termenul „marxism” pentru a cuprinde atât socialismul, cât și comunismul, ambele fiind etape ale teoriei marxiste.

Cu toate acestea, vorbind cu prietenii români despre sistemul de guvernare sub Ceaușescu, unii s-au opus folosirii termenului „comunism”.

„Nu, nu, nu eram o țară comunistă, chiar dacă eram conduși de Partidul Comunist”, mi-a spus un prieten. „România a fost o țară socialistă. Ne-au spus asta încontinuu, în școli și peste tot. Ne îndreptam spre comunism, dar nu l-am atins”.

Într-adevăr, urmărind din nou discursul final al lui Ceaușescu, am numărat în total opt menționări ale „socialismului” sau „România socialistă”, cu o menționare rară a comunismului.

Lăsând subtilitățile terminologice la o parte, este din ce în ce mai clar că tinerii americani sunt din ce în ce mai atrași de ideologii din spectrul marxist.

Nici măcar termenul „comunism” nu pare să poarte stigmatul pe care îl are „fascismul”, în ciuda faptului că este o formă de tiranie la fel de sălbatică și de ucigașă.

Pe orice american înclinat să creadă mai degrabă promisiunile false ale marxismului,  decât realitatea istorică, și pe oricine crede că această ideologie este umană în vreun fel sau plină de compasiune, îl avertizez că am văzut cu ochii mei urâțenia, sărăcia și disperarea pe care o lasă în urmă.

Am vorbit cu cei care au suferit în închisorile marxiste și am văzut memorialele celor care au murit pe străzi în căutarea libertății.

Mi-am petrecut viața de adult lucrând pentru a atenua daunele aduse copiilor vulnerabili – care încă suferă zi de zi –  din cauza moștenirii îngrozitoare a comunismului.

Nu vrem ca asta să se întâmple și în America. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru asta !

 

 

 

Jayme Metzgar

Jayme Metzgar
The Federalist

 

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: