Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania si un episod din „Afacerea valahă”

„Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, titlul  lucrării „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” (în original „With friends like this”), semnată de istoricul american Larry L. Watts – unul din valoroşii prieteni ai poporului român – are meritul incontestabil de a oferi o „perspectivă completă asupra tuturor formelor de propagandă ştiinţifică şi a tuturor formelor de manipulare (din perioada comunistă) ce ni s-au prezentat ritos a fi drept adevăruri”. (*)

Unul din tinerii rezidenţi ai Serviciilor Americane în Balcani, în anii `80, Watts propune – beneficiind de avantajul accesului la surse neintroduse până azi în circuitul ştiinţific românesc – o analiză avizată a intereselor strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii” de la Răsărit.

În cadrul lucrării (apărute în limba română la editura RAO, în 2011), partea a VIII-a („Angajarea în războiul clandestin”), capitolul 23 („Ungaria şi campania de măsuri active”), subcapitolul 4 („Afacerea valahă”, pp. 576-578) poate prezenta un interes pentru înţelegerea suplimentară a anumitor fenomene:

xxx xxx xxx xxx xxx xxx xxxx xxx xxx xxx xxx xxx

Combinaţia de măsuri active care ataca identitatea României şi sentimentul naţional ca fiind intrinsec blamabil şi atroce, distrăgea atenţia Occidentului de la soarta etnicilor români din URSS (români şi „moldoveni”) şi de la sud de Dunăre (numiţi români, aromâni, vlahi, valahi, cuţo-vlahi etc.).

În timp ce Moscova se lansase în crearea unei noi etnicităţi pentru românii din fosta Basarabie, guvernele de la Sofia şi Belgrad (şi de la Atena) le negau cu totul existenţa.

De exemplu, fără existenţa vreunui exod explicit, populaţia românească din Iugoslavia scăzuse de la cifra oficială de 102.953 în 1948, la numai 9.000 în 1961, o cădere precipitată de peste 90%. (1)

Presiunea asupra comunităţilor etnice româneşti din afara graniţelor, pentru asimilarea „tăcută”, erau adesea uimitoare. În noiembrie 1969, un post de radio macedonean difuza discursul unui reputat etnograf cu studii în URSS, preluat apoi de presa iugoslavă, care relua preceptele şovinismului antiromânesc, din secolul al XIX-lea:

„Valahii sunt singurul grup naţional din Balcani în al cărui caracter există mai multe însuşiri negative decât pozitive […] Valahii sunt moderaţi, deştepţi, învaţă cu uşurinţă, cunosc limbile străine şi posedă un spirit speculativ.

La nomazii din munţi, morala familiei este foarte fermă, dar printre cei care locuiesc în oraşe este foarte scăzută.

Caracteristicile lor negative sunt următoarele: minciuna este considerată de ei ca fiind ceva pozitiv, pe baza moralităţii lor bizantine. (sic!) De aceea, ei nu au fost loiali nimănui […] Sunt, fără excepţie, un popor lacom şi, în consecinţă, neospitalier. […]

Se ajută unii pe alţii ca evreii […] odată ce valahul a ocupat o funcţie publică, el îi va exclude treptat pe non-valahi şi îi va înlocui cu valahi, indiferent de pregătirea lor. […]

Cariera, alături de îmbogăţirea rapidă şi uşoară, reprezintă scopul suprem al vieţii lor.

Sunt consideraţi cel mai ipocrit popor din lume”. (2)

Ca urmare a protestului unui număr de 130 de rezidenţi „valahi”, Tito a intervenit pe lângă partidul macedonean. Drept urmare, autorităţile locale de partid i-au acuzat pe valahi că sunt „extremişti” şi se angajează în „acţiuni politice ostile” pentru a-şi exprima dezacordul cu această zugrăvire publică, manifest şovinistă, a comunităţii lor. (3)

Etnograful DUSKO KONSTANTINOV a fost în cele din urmă demis de la radio, dar şi-a păstrat locul în Consiliul Local, în ciuda faptului că, în ianuarie 1971, a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru ofensă.

Oricum, sentinţa a fost imediat anulată de Curtea Districtuală din Bitolj, care s-a angajat într-o demonstraţie clasică de şovinism, „blamarea victimei”.

Valahii, a susţinut Curtea, „deţin proporţional mai multe” poziţii de conducere în administraţia locală decât le-ar fi „garantat” numărul lor şi „inventaseră” singuri problema. (4)

Identitatea românească era considerată potrivită să facă obiectul unor atacuri, de la cele pseudointelectuale la cele mai vulgare, nu numai de la loialiştii Moscovei, precum Bulgaria, Ungaria sau Polonia, ci chiar şi de la Iugoslavia.(5)

______________________________________

(*) cit. Ioan Talpeş
(1) „Agenda statistică a Iugoslaviei, 1970”, Belgrad, Institutul Federal de Statistică, 1970, p.24.
(2) Postul a fost Radio Bitolj, din Bitolj, Macedonia, Slobodan Stankovic, „Conflictul valah din Macedonia”, RFER, 15 mai 1972, OSA, caseta 114, dosarul 1, raportul 102, p. 3; „Nedljne informativne novine” (Belgard), 30 aprilie 1972.
(3) Stankovic, „conflictul valah din Macedonia”, (1972), p. 2.
(4) Ibidem.
(5) Partea bulgară a fost reprezentată, prin alţii, de Antonina Kuzmanova în „Politica balcanică a României”, Sofia, Academia de Ştiinţe a Bulgariei, 1985, replica română fiind dată de Viorica Moisiuc şi Cristian Popişteanu, „Cine profită prin denaturarea adevărului istoric?” în „Magazin Istoric”, nr. 12, vol. 225 (decembrie) 1985. Aserţiuni similare, că „valahii nu sunt români, ci o etnie separată”, au fost exprimate şi mult după prăbuşirea regimurilor comuniste.

Vojislav Dusan Stojanovic, „Etnogeneza apariţiei vlahilor. Vlahii şi popoarele balcanice”, Negotin, editura Estetika, 2007. Conform lui Stojanovic, „valahii sunt descendenţi ai tracilor, celţilor şi slavilor sudici”. Moscova a insistat că „moldovenii sunt descendenţi ai slavilor estici”, iar Budapesta susţinea că „în Transilvania nu era nimeni atunci când au sosit maghiarii, iar valahii s-au infiltrat prin sud, mult după aceea, lăsând foarte puţin spaţiu pentru existenţa unui popor român descendent din daci şi romani.”

 

Sursa : daimadeadun.wordpress.com

Publicitate