CELEBRA ÎNTÂLNIRE CHURCHILL- STALIN DIN 9 OCTOMBRIE 1944 CARE A DECIS SOARTA ROMÂNIEI

Churchill: „Cu România nu-mi fac prea multe probleme, aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească. Să nu folosim expresia «împărțirea de sfere», americanii ar putea fi șocați“

„Acordul de procentaj” de la Moscova din 9 octombrie 1944 , a fost înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, influenţa Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.

Iosif Stalin și Winston Churchill au negociat în doi, pe 9 octombrie 1944, împărțirea Europei după înfrângerea Germaniei.

În aceeași seară a avut loc celebra scenă a șervețelului, în care britanicul a scris pe un petic de hârtie cum urmau să se împartă influențele în țările ocupate de sovietici.Bineînțeles că Stalin n-a respectat acordul, scrie https://colectionaruldeistorie.ro.

Pe 9 octombrie 1944, premierul britanic Winston Churchill sosea la Moscova. În aceeași seară, de la ora 22.00, se întâlnea la Kremlin cu dictatorul sovietic Iosif Stalin. Tema discuției era una extrem de importantă: arhitectura Europei după previzibilul și apropiatul sfârșit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Germanii erau ca și învinși, iar acum sosise vremea să se facă aranjamentele postbelice.

De la aceste negocieri purtate la Moscova lipseau americanii, excluși deliberat de Churchill și Stalin. „Ar putea fi șocați” – s-a exprimat britanicul – de modul în care marile puteri ale Europei își negociau sferele de influență. Tot acum a avut loc și celebrul episod al procentajelor privind influența scrise pe o bucată de hârtie – unii spun că pe un șervețel.

În ceea ce-l privea pe Stalin, această împărțire a Europei era a doua la care participa în doar 5 ani. Prima avusese loc în august 1939 și se încheiase cu protocolul secret prin care Uniunea Sovietică și Germania își împărțiseră Centrul și Estul Europei.

„Episodul șervețelului” – propunerea lui Churchill de a împărți sferele de influență în Europa de Est. Stalin a acceptat de formă, dar realitatea a arătat că nu avea de gând să împartă cu nimeni controlul asupra țărilor cotropite.

Celebrul petic de hârtie cu împărțirea sferelor de influență. Churchill a vrut să-l ardă, Stalin s-a opus

La acel moment (octombrie 1944) însă, puterile occidentale nu știau încă de existența anexei secrete din tratatul Molotov – Ribbentrop. Despre documentul din 1939 s-a aflat abia un și ceva mai târziu, în timpul Procesului de la Nurnberg (vestea a fost o veritabilă bombă pusă la temelia credibilității acelui act judiciar, pentru că se dovedea că unul dintre statele judecătoare, URSS, se făcea vinovat de exact aceleași lucruri care li se imputau celor aflați în boxa acuzaților).

Stenograma discuțiilor purtate de Stalin și Churchill în octombrie 1944 poate fi stupefiantă pentru un neinițiat al modului în care decurg astfel de întâlniri. Șeful Guvernului britanic și „mareșalul Stalin” au negociat soarta Europei de Est, a Germaniei și Mării Mediterane, dar și intervenția împotriva Japoniei și chiar situația din Italia.

Rușii au avut pretenția ca și Bulgaria să fie la discreția lor exact cum fusese lăsată România și, pe parcursul discuției, s-au arătat foarte interesați de Turcia și de statutul strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Modul în care a decurs convorbirea despre polonezi a fost la fel de cinic ca și cel privind România, doar că aici dezbaterea a durat mai mult.
„Episodul șervețelului” a avut loc în timpul discuției, după ce Churchill i-a propus lui Stalin ca România să intre 90% în sfera de influență rusească la schimb cu Grecia, unde trebuia ca Marea Britanie să aibă 90%, iar în Iugoslavia să fie părți egale. În timp ce translatorul îi traducea lui Stalin propunerea, britanicul a luat o bucată de hârtie și a scris pe ea procentajele.

Dictatorul sovietic a luat foaia și a bifat-o. Churchill, gândindu-se să nu lase urme, ar fi cerut: “Oare nu e cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Haideți să ardem hârtia”. Stalin s-a opus: „Nu, păstrați-o!”.

Conform acestei propuneri, sferele de influență urmau să se împartă astfel:

– România: URSS 90%, Marea Britanie 10%.

– Grecia: URSS 10%, Marea Britanie 90%.

– Ungaria: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Iugoslavia: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Bulgaria: URSS 75%, Marea Britanie 25%.

În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%. Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente.

Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj.

De fapt, aceste procente nu s-au respectat și aplicat niciodată.

Americanii fuseseră excluși cu totul, ceea ce, în mod evident, nu era posibil. Rușii n-au acceptat nicio altă influență sau mișcare democratică în țările pe care le-au cotropit.

România, Bulgaria, Ungaria au fost 100% sub controlul URSS. La acestea trebuie adăugate Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. Iugoslavia a fost singura care a scăpat, asta și pentru că rușii au pătruns doar în parte și temporar pe teritoriul său.

Subiectul Germaniei: Stalin și Churchill au căzut de acord că trebuia să moară cât mai mulți germani, iar țara să fie dezindustrializată complet

De-a dreptul șocant este modul în care Churchill și Stalin au discutat despre Germania. Cei doi au fost de acord nu doar cu împărțirea țării și distrugerea industriei sale, ci și cu ideea că trebuie să moară cât mai mulți germani. Cu regret, britanicul și sovieticul au observat că nu prea e posibil să se treacă la execuții în masă după ce țara va fi fost ocupată total, dar în schimb n-au avut nicio obiecție ca „să moară cât mai mulți pe teren”. Această opinie s-a și reflectat, dealtfel, atât în bombardamentele îndreptate împotriva civililor efectuate de aviația anglo-americană, cât și în crimele de război comise de sovietici în teritoriile germane unde au ajuns.

Ideea era ca, prin uciderea a cât mai multe milioane de germani în timpul ostilităților, să se creeze loc pentru deportarea ulterioară a comunităților alcătuite din membrii acestei etnii de pe teritoriile altor țări. Acest lucru s-a și petrecut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când minoritățile germane din Cehoslovacia, Polonia, Prusia Orientală și alte zone au fost evacuate și trimise în actualul teritoriu al Germaniei.

România a fost singura țară pe care Churchill a predat-o complet și fără pretenții, ca monedă de schimb pentru Grecia.

Harta frontului european la 15 octombrie 1944. Când Churchill și Stalin se întâlneau la Moscova, România, Bulgaria și țările baltice erau deja ocupate de sovietici, iar cucerirea Ungariei și a Poloniei erau iminente. De la aceste realități a plecat britanicul când a venit cu propunerile pentru Stalin

Motivele pentru care britanicul a procedat așa.

În istoriografia românească, momentul din 9 octombrie 1944 este pomenit adesea ca o dovadă a „trădării” anglo-americane. Churchill a folosit România ca monedă de schimb pentru Grecia.

Țara noastră a fost singura în privința căreia Churchill n-a emis absolut nicio pretenție, menționând chiar că britanicii vor fi spectatori. La schimb, solicita ca sovieticii să fie la fel în Grecia, țară care îi interesa în mod deosebit pe britanici.

Această abordare, chiar dacă facilă și cu priză la public, este însă una contestabilă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, la acel moment România era deja ocupată de Armata Roșie. Churchill era, înainte de toate, un politician deosebit de inteligent și un om de stat britanic pur-sânge, crescut într-o mentalitate imperială și care aplica realpolitik. El înțelegea perfect ce lume se prefigura după încheierea războiului și știa că rușii nu mai pot fi scoși din țările pe care apucaseră să le ocupe. România era una din aceste țări.

În al doilea rând, la fel ca și alți oameni de stat britanici, Churchill nu avea la inimă în mod deosebit România. Din punctul său de vedere, destrămarea Imperiului Austro-Ungar fusese o eroare la sfârșitul Primului Război Mondial. Țărișoarele central și est-europene apărute în locul acestui imperiu nu erau capabile, considera Churchill, nici să se autoadministreze prea eficient, nici să țină în frâu colosul rusesc. Așa că nu vedea de ce ar lupta acum pentru România – care era, așa cum am scris mai sus, o cauză deja pierdută.

Sovieticul și britanicul s-au ferit de americani, știind că n-ar fi de acord cu ce se discuta. Stalin a jucat teatru când Churchill i-a cerut să țină în frâu mișcările comuniste din Europa

De la stânga la dreapta: premierul britanic Churchill (al doilea), ambasadorul american Harriman (al treilea), dictatorul sovietic Stalin (al patrulea) și ministrul de Externe sovietic Molotov, în timpul Conferinței de la Moscova, din octombrie 1944. Churchill și Stalin nu l-au invitat pe Harriman la prima discuție, din 9 octombrie, când s-au și negociat sferele de influență

Churchill a început, de fapt, în acea seară de octombrie 1944, politica de „îndiguire” a comunismului care, mai târziu, va fi ridicată la rang de doctrină de președintele american Harry Truman. El a negociat cu Stalin niște margini ale expansiunii rusești: Turcia, Grecia, Germania.

Ar mai fi de remarcat câteva lucruri la această stenogramă:

1) Exhaustivitatea exprimărilor lui Churchill și reținerea lui Stalin. În realitate, e foarte probabil ca dictatorul sovietic să nu fi fost chiar așa laconic, dar discuțiile au avut loc la Moscova și cei care au consemnat convorbirea au fost gazdele sovietice.

2) Merită observat teatrul jucat de Stalin când a venit vorba despre influența pe care acesta o avea asupra mișcărilor comuniste din Europa. Churchill știa foarte bine că agenturile sovietice controlau partidele comuniste din țări precum Italia și Grecia și chiar amestecul spionilor ruși în America.

Britanicul a pus clar pe tapet problema situației din Italia și Grecia și a amintit de alegerile prezidențiale din SUA, unde simpatizanții comuniști (imigranți italieni) puteau fi influențați. Stalin s-a prefăcut neputincios, pretinzând că n-are nicio influență. Mințea și amândoi știau asta, dar mesajul fusese transmis.

3) Atât Churchill, cât și Stalin erau conștienți că americanii n-ar fi fost de acord cu acest stil de a face politică și de împărți sferele de influență în Europa. Tocmai de aceea britanicul a manevrat astfel încât ambasadorul SUA să nu participe la aceste discuții cruciale, în ciuda cererii lui Roosevelt ca acest lucru să se întâmple.

Churchill s-a angajat să-l convingă el personal pe președintele american. Stalin, care și-a arătat deja în mai multe rânduri iritarea față de SUA, a fost încântat de situație.

4) România n-a fost un caz particular la aceste discuții, nu există niciun motiv să se perpetueze teoriile conspirației și mania persecuției pe care mulți istorici și politicieni le-au încurajat de-a lungul anilor. România a fost un capitol între multe altele la negocierile din octombrie 1944 – ba, chiar un subiect mult mai mic decât cel polonez, de exemplu, unde Churchill și Stalin au dezbătut îndelung.

În fapt, pe 9 octombrie 1944 s-a derulat unul din acele episoade, ajunse din când în când la ochii și urechile publicului larg, în care cei mai puternici conducători ai lumii hotărăsc fără prea multe griji și remușcări soarta a zeci și sute de milioane de oameni.

Reacția lui Iuliu Maniu când a aflat că Churchill i-a vândut România lui Stalin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când a aflat Iuliu Maniu că Churchill i-a vândut România lui Stalin ?

Atunci cand privim atitudinea lui Churchill față de Uniunea Sovietica, automat am fi tentati sa credem ca Churchill a fost unul dintre cei mai vocali avocati ai luptei impotriva bolsevicilor.

Discursul sau de la Fulton (Missouri) a fost considerat de multi istorici ca fiind prima salva trasa in timpul Razboiului Rece.

In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci cand Uniunea Sovietica a devenit un aliat important fara al carui ajutor razboiul din Europa nu ar fi fost castigat, atitudinea sa a fost complet diferita.

Intorcandu-ne si mai mult in istorie, pe vremea cand Churchill era ceva mai tanar, acesta avea niste convingeri pe care avea sa le uite peste 30 de ani.

Foarte greu s-ar gasi in istorie un alt personaj politic marcant, care să fi rostit atâtea cuvinte urâte la adresa Uniunii Sovietice:

“Comunismul este o epidemie mult mai periculoasa decat ciuma sau tifosul” – Illustrated Saturday Herald, 25 ianuarie 1920

“Politica pe care o voi preconiza intotdeauna fata de Uniunea Sovietica este aceea de rasturnare si distrugere a acestui regim criminal” – The Times, 10 noiembrie 1920

“Bolșevic este sinonim cu sângeros și masacru în masă!”

 

 

Dualul Churchill si sovieticii

 

Churchill a avut un singur obiectiv: chiar daca detesta pana la Dumnezeu (daca Churchill avea vreun Dumnezeu…) regimul sovietic, el nu a contenit vreodata in a planuin sa-i atraga pe-acestia in postura de aliati pentru a distruge nazismul. Asta ar fi provocat, evident, o emotie mult mai puternica in fata omenirii.

Cabinetul britanic nu a fost alarmat deloc atunci cand Uniunea Sovietica a invadat Polonia. Britanicii au rasuflat usurati atunci cand au aflat ca, in baza Acordului anglo-polonez semnat in august 1939, acestia nu sunt deloc obligati sa intervina impotriva rusilor.

Churchill chiar le-a urat bun-venit rusilor intr-un memorandum. El stia ca rusii vor incerca sa construiasca un bloc, in Balcani, pentru a-si proteja propriile interese din zona, dar si pentru a avea un tampon in fata unei posibile amenintari din partea Germaniei.

Scarba lui Churchill pe care bolsevismul i-o provoca palea, insa, in fata urii fata de nazisti. Un alt episod interesant din istorie: atunci cand Uniunea Sovieica a atacat Finlanda, populatia britanica a fost cuprinsa de emotie iar sentimentul popular era de sustinere a finlandezilor, care au luptat eroic in fata sovieticilor. Vazand reactia populatiei britanice, Churchill trimite de ochii lumii ajutor militar aviatic si a facut presiune si pe SUA sa ajute Finlanda.

Motivul era altul, nu grija sa fata de Finlanda: Churchill se folosea de finlandezi pentru un atac surpriza asupra Norvegiei, pentru a opri tranzitul de fier dinspre Suedia spre Germania.

Churchill ii vinde Europa de Est lui Stalin pe o bucatica de hartie

Pe 9 octombrie 1944, Roosevelt il delega pe ministrul de externe Averell Harriman sa-i asiste la Moscova pe Stalin si pe Churchill la impartirea lumii. Aceasta ar putea fi numita Noaptea Infamiei.

Asteptandu-l pe premierul polonez, Churchill considera “ca este momentul potrivit pentru afaceri” ii spune lui Stalin: “Hai sa aranjam treburile noastre in Balcani. In ceea ce priveste Marea Britanie si Rusia, ce ai spune dumneata  sa aveti 90% predominare in Romania, noi sa avem 90% in Grecia  si Iugoslavia sa o avem 50%/50%?””

Desigur, Churchill nu a facut-o de capul lui. Pe 20 februarie 1943, Roosevelt vorbeste cu cardinalul Spellman, caruia ii impartaseste ideile sale despre organizarea lumii dupa razboi, vorbind categoric despre “zona de influenta rusa din Europa de Est” si de o zona de influenta anglo-rusa in Europa de Apus.

In memoriile sale, Churchill admite: “No such ideea had ever crossed my mind!”

O astfel de idee nu mi-a trecut niciodată prin minte!

Era vorba despre Europa de Est… Churchill nu a avut niciodata in plan ca alianta anglo-americana sa debarce in Balcani si sa le taie calea sovieticilor. Churchill voia sa protejeze Mediterana si sa inainteze pana la Trieste, apoi pana la Ljubliana, Zagreb si Viena, pentru a nu mai inainta nimeni spre Marea Britanie. In plus, lui Stalin trebuia sa i se ofere un targ pentru a intra in razboi alaturi de americani si britanici impotriva Japoniei.

Cui ii păsa sa debarce in Balcani? Balcanii nu aveau nicio miza pentru Churchill! In 10 martie 1943, adica in plin razboi, aparea un articol tulburator in The Times. Ziarul era detinut, la acea vreme, de Lord Beaver, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Churchill si ministrul armamentului.

“Trebuie subliniat ca politica de splendida izolare a Marii Britanii a incetat prin distrugerea raportului de forte de pe continentul european. Acelasi lucru se poate spune si despre politica de izolare a Rusiei prin dezinteresarea ei voita de treburile europene. Marea Britanie are, ca si Rusia, acelasi interes comun in participarea amandoua la afacerile continentale, fiind ca nu poate fi vorba de securitatea Europei de Apus fara securitatea Europei de Rasarit, care securitate a Europei de Rasarit nu poate fi asigurata si bazata decat pe puterea armata a Rusiei! Realizarea securitatii in Europa nu se poate face decat printr-o continua politica de colaborare intre Rusia si Marea Britanie.”

Cand a aflat Opozitia ca Romania a fost vanduta?

La Yalta, Churchill a vandut Europa de Est pe o bucatica de servetel. Simtind ca, daca ar iesi la iveala, imaginea sa ar fi fost complet deteriorata, Churchill l-a rugat pe Stalin sa arda hartia. “Poti sa o pastrezi tu”, i-a spus Stalin.

In Noaptea Infamiei, Churchill ii spune lui Stalin: “Este mai bine sa exprimam aceste lucruri in termeni diplomatici si sa nu folosim fraza <<impărțind in zone de influență>>, intrucât americanii ar putea fi indignați.”

Opozitia româna, condusa de Iuliu Maniu, se pare ca ori a avut informatii, ori a intuit ca se intampla ceva. De gandit le-a dat modul in care se comportau sovieticii in Romania, de parca erau stapanii absoluti ai tarii.

La sase saptamani dupa acordul Hitler – Stalin, pe 27 noiembrie 1944, Iuliu Maniu il implora pe Chrchill, prin reprezentantul politic al Marii Britanii, sa-i spuna adevarul. Le Rougetel trimite o telegrama ultrasecreta guvernului de la Londra:

L-am vazut azi pe Iuliu Maniu. Era deprimat si perplex.” Le Rougetel admitea, in telegrama, ca situatia din tara era ingrijoratoare si suveranitatea Romaniei era intr-un pericol iminent.

Maniu i s-a adresat si lui Stevenson, maresalul de aviatie, ca “daca imprejurarile o impun si guvernul englez vrea ca Romania sa intre sub sfera de influenta sovietica, as fi recunoscator domnului Chrchill, daca mi-ar da un raspuns precis la aceasta chestiune!”

Maniu se temea de un război civil si a primit un raspuns de la Churchill pe 1 decembrie 1944, dupa 50 de zile dupa ce a vândut România la Uniunea Sovietica absolut incredibil:

“Bineinteles, noi nu avem cum sa facem asemenea marturisiri!”

Nici Stevenson si nici Le Rougetel nu stiau despre pactul Churchill – Stalin.

Opozitia romana simtea ca Churchill le pregateste ceva. Nicolae Penescu, fostul secretar al PNT, afirma in cartea sa, La Roumanie de la Democratie au Totalitarisme ca, “pe când guvernul Groza se afla la Moscova, noi am aflat in octombrie 1944 ca s-ar fi incheiat un acord intre Churchill si Stalin privind Romania.”

Secretarul de Stat al SUA ii scrie ambasadorului american din Uniunea Sovietica, pe 9 decembrie, faptul ca “membrii guvernului si oameni de afaceri romani considerau ca Marea Britanie si SUA si-au incalcat promisiunile si au abandonat Romania rusilor.

Poporul roman, care a crezut ca tara nu-i va fi ocupata de rusi, zice azi ca guvernul sau l-a inselat. Maniu este profund deceptionat de Marea Britanie!”

Tot pe 9 decembrie, Burton Berry consulul SUA la Bucuresti, ii scrie secretarului de stat american:

Cu o deosebita emotie, Iuliu Maniu mi-a cerut sa-i spun daca America si Marea Britanie isi doresc ca Romania sa faca parte din Uniunea Sovietica. Daca este asa, va rog sa-mi spuneti, va rog sa-mi spuneti deschis, pentru ca eu pot, asa tarziu cum este acum, sa aranjez lucrurile pentru Romania mai bine decat o vor putea face ciomunistii. […]

I-am spus lui Maniu, ca din cate stiu din declaratia lui Molotov facuta in primavara, armistitiul indica faptul ca cei trei mari aliati se asteptau ca Romania sa fie un stat independent si suveran.

Burton Berry mai vorbea despre lichidarea României democratice. Stia foarte bine ce rol juca Maniu in România:

Maniu a stat ca o stânca si ca un campion al sentimentelor si actiunilor pro-aliate, chiar si in zilele negre ale dictaturii lui Antonescu. De aceea este important ca Maniu sa nu fie lasat sa impartaseasca convingerea generala ca dizolvarea si lichidarea Romaniei democratice este in curs a se consuma!

Iuliu Maniu credea cu tarie ca semnarea de catre Rege a armistitiului de la 23 august 1944, la care el nu a participat in niciun fel, a fost o greseala. Maniu era convins ca armata romana putea sa mai reziste mult si bine pe linia Focsani – Galati si aproba intrutotul semnarea armistitiului, dar de pe o pozitie de forta. Dar, capitularea neconditionata a facut din Romania o victima sigura iar Maniu nu mai putea decat sa-si planga durerea sa si a poporului roman, luandu-i la rand pe Le Rougetel si pe Burton Berry.

 

 

 Vlad Epurescu

https://europolitics.ro/istorie/cand-a-aflat-opozitia-ca-churchill-a-vandut-romania-lui-stalin

20 mai 1990 – Ziua în care românii şi-au amanetat viitorul

 

 

Ziua când ne-am amanetat viitorul. 20 mai 1990

de Florin Dobrescu

20 MAI… Tot o duminică, precum azi. Era în 1990, acum 28 de ani… Poporul român se dezmeticea, după 45 de ani de beznă. Dar se dezmeticea prost.

Acele luni de zile, de după evenimentele​ de la sfârșitul anului 1989, avuseseră darul de a arăta toate metehnele și relele apucături ale românilor, capacitate și cultivate diabolic de regimul comunist, concomitent cu anihilarea virtuților sale, inclusiv prin nimicirea elitelor.

Se adevereau cuvintele profetice ale lui Corneliu Codreanu, cel care, înainte de a fi martirizat, proorocise că, de vor intra trupele sovietice la noi in țară și, în numele diavolului, vor ieși biruitoare, nu vor pleca înainte de a ne sataniza. 

Poporul român, în covârșitoarea sa proporție, dezvolta un adevărat cult pentru călăii săi, pentru exponenții direcți ai tiraniei, asmuțindu-se împotriva celor ce luptaseră​ pentru libertatea sa, suferind ani lungi de temnițe și suferințe.

Iliescu, Brucan și Petre Roman erau adulați de masele in extaz, macar că aceștia sau părinții lor aveau mâinile mânjite de sânge. În schimb, aceleași mase mancurtizate se lăsau asmuțite împotriva lui Corneliu Coposu, pe care au fost la un pas să îl ucidă.

Icoana milioanelor de iobagi scandând „noi muncim, nu gândim” și purtând portretele lui Iliescu și Roman, este avatarul oricărui popor care se familiarizează cu lanțul robiei.

 Nepregătiți să primească povara Libertății, românii se asemuiau în acele zile cu evreii din vremea Exodului, întorcându-se împotriva celor ce îi scoteau din robie și regretând tacâmurile și cartelele Egiptului roșu.

În lozinca femeilor de la APACA – „Nu vrem Kent, cafea, valută, / Vrem pe Roman să ne…” – se rezumă întreaga concepție de viață a unei populații pe care marxismul a coborât-o, paroxistic, în tenebrele robiei fiziologicului.

Chemați la vot pentru a alege între „liniștea” continuității structurilor comuniste și neliniștile eforturilor construirii propriei libertăți, românii s-au manifestat asemenea gadarenilor care au cerut lui Iisus să părăsească ținutul lor, prețuind mai mult porcii înecați în mare, decât sufletul izbăvit din robia vrășmașului și zăbovirea dumnezeirii, o vreme, în mijlocul lor.

Anticomuniștii au acuzat, în acele​ zile, fraudarea alegerilor precum în 1946.

În realitate, în 1990 nu mai era nevoie de așa ceva. Poporul român a avut posibilitatea de a alege și a ales robia sa și a urmașilor săi.

Există ceasuri astrale ale Istoriei. Ele sunt rare, iar ratarea lor condamnă la perioade lungi de calvar. Începutul ultimului deceniu al secolului trecut a reprezentat un astfel de ceas. Iar noi, românii, l-am ratat cu un entuziasm decerebrat.

Ne plângem azi că nu putem avea integritatea polonezilor în fața germenilor totalitari ce mijesc la Bruxelles, dar uităm că în 1990, la fel, nu am putut avea tăria polonezilor de a alege vicisitudinile unui drum către progres, preferând paleativele subzistenței într-o certitudine fără perspectivă și fără glorie.

Alegerile din 20 mai 1990 au pecetluit soarta României pentru încă o eră. Tot ce a urmat și trăim și astăzi reprezintă consecințele alegerilor părinților noștri și ale noastre. 

Învierea are astăzi conotația unei legende în care ne este greu să mai credem.

Norii negri ce întunecă zările Europei găsesc la Pontul Euxin un popor care, de 28 de ani, orbecăie prin preajma Mării Roșii.

Povestea spune că totul a început într-o zi de 20 mai…

http://www.buciumul.ro/2018/05/20/ziua-cand-ne-am-amanetat-viitorul-20-mai-1990/