SFARSIT DE DRUM PENTRU MERCENARUL RUS IGOR SMIRNOV
Epopeea lui Igor Smirnov a luat sfârşit !
Actualul lider al regiunii transnistrene, Igor Smirnov, a fost eliminat din cursa pretinselor alegeri prezidenţiale din regiune.
O decizie în acest sens a fost luată de pretinsa Comisie Electorală Centrală de la Tiraspol, conform rezultatelor finale ale aşa-numitului scrutin.
Astfel, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din regiune au acces ex-preşedintele parlamentului autoproclamatei republici, Evgheni Şevciuk, şi speakerul Sovietului Suprem, Anatolii Kaminskii.
Totodată, CEC de la Tiraspol a decis că turul doi se va desfăşura la 25 decembrie curent şi a refuzat să anuleze rezultatele primului tur la solicitarea lui Igor Smirnov.
sursa: jurnal.md