CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comunismul s-a instalat în România prin imense fraude și prin minciună. VIDEO

Carta stalinismului național

La fel ca în Rusia şi în alte ţări, comunismul a început în România printr-o imensă minciună. Imediat după război, comuniştii promiteau egalitate şi o viaţă mai bună pentru muncitori şi ţărani.

Se afişau sub nume precum Frontul Plugarilor, Blocul Popular Democratic şi mai târziu, Partidul Muncitoresc Român. În fapt, urmăreau să obţină controlul absolut.

Condus de Gheorghe Gheorghiu Dej, desemnat de Stalin pentru că era etnic român, deci mai uşor de lansat în piaţa politică, Partidul Comunist Român avea în frunte o serie întreagă de agenţi sovietici, în frunte cu Ana Pauker. Organizaţia de tineret era condusă de Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu, scrie https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/comunismul-a-inceput-in-romania-printr-o-mare-minciuna-model-impus-de-urss

PCR | Structură militarizată condusă de agenți URSS

În toamna lui 1944, partidul comunist era un partid de buzunar, de circa 1000 de membri. Dar ca şi puciştii lui Lenin, PCR se comporta ca o formaţiune paramilitară de elită. Acţiona disciplinat, se folosea inteligent de propagandă şi de slăbiciunea partidelor tradiţionale, afectate de dictatura lui Carol al II-lea, de regimul fascist al legionarilor, apoi de autoritarismul generalului Ion Antonescu.

Pauker, Luca, Bodnăraș, Roman erau agenți URSS

Imediat după semnarea armistiţiului la Moscova, liderii comunişti au presat guvernele regale Sănătescu, apoi Rădescu, să iasă din scenă. O făceau prin infiltrarea sindicatelor şi a unui potop de false acuzaţii de fascism. Manifestaţiile şi contra-manifestaţile turbulente se ţineau lanţ:

1944-1947 | Uzine inflitrate de activiști comuniști

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: Partidul Comunist a avut cea mai bună organizare din toate timpurile, pentru ei era simplu să spună 200 de muncitori din ziua de cutare, sunt aduşi cu atâtea camioane, li se face loc pe strada cutare.

Oamenii aceştia care se şi cunoşteau între ei, producţia presupune o disciplină, ceea ce e mai mult decât ce se poate obţine pe baza simplei aderenţe, a afectelor. Practic era o structură aproape militarizată.

Şi oamenii aceştia apăreau, apăreau cu lanţuri. Sigur că erau printre ei şi cei care erau pregătiţi.

Viitorul șef al MapN, dezertor cooptat de Moscova

Să nu uităm, Emil Bodnăraş care era primul în ierarhia românească a Serviciului Special de Informaţii avea o foarte bună pregătire de ofiţer, la care se adăuga pregătirea în materie de informaţii în perioada în care se aflase în Uniunea Sovietică. Erau apoi Pantiuşa, Nikonov erau câteva zeci care fuseseră arestaţi anterior pe teritoriul României şi eliberaţi. Lor li se adăugau şi emisarii sovietici şi aceştia asigurau o foarte bună coordonare.

6 martie 1945 | PCR, creștere exponențială

Sub ocupaţia a sute de mii de ostaşi sovietici, românii începeau să înţeleagă că noul regim avea să fie de lungă durată. Oportunismului obişnuit i se adăugau cele mai negre temeri. La instalarea primului guvern pro-sovietic, la 6 martie 1945, PCR număra peste 30.000 de membri.

Petru Groza | Ardelean bonom, vechi om al Moscovei

Regele Mihai a acceptat să îl numească premier pe avocatul din Orăştie, Petru Groza, la capătul unor presiuni teribile, inclusiv patrularea cu tancurile pe Calea Victoriei. Politician interbelic, vorbitor de germană, Groza se afla în fruntea Frontului Plugarilor, dar se comporta ca un burghez bonom şi manierat. Puţini ştiau că prin cabinetul său de avocatură, Moscova stipendia de mulţi ani partidul comunist, interzis din cauza misiunii sale de a dezmembra România.

Cabinetul Groza preia Transilvania de la ruși

De altfel, guvernul Groza şi-a făcut intrarea în istorie prin două măsuri salutate de majoritatea românilor.

În martie 1945, administraţia sovietică s-a retras din Transilvania de Nord şi a revenit administraţia românească, ceea ce însemna că teritoriul nu va rămâne la Ungaria, iar la 23 martie, a fost adoptată o nouă reformă agrară prin care toate terenurile de peste 50 de hectare erau împărţite ţăranilor săraci pentru o plată de numai 10%.

Reforma agrară din 1945, o capcană pentru țărani

Ca să nu dea impresia că atacă în stil sovietic instituţiile tradiţionale ale ţării, au fost exceptate de la expropiere bunurile Bisericilor, ale Coroanei, ale fundaţiilor spitaliceşti, ale Academiei şi ale Casei Şcolilor, de asemenea proprietăţile colective ale ţăranilor, ogoare, păşuni sau păduri. Propagandistic, se putea pretinde că la putere a venit un regim care are grijă de cei mulţi. Nu se spunea că urmează colectivizarea şi că toţi îşi vor pierde pământurile.

Promisiuni exorbitante muncitorilor

Aceste decizii erau dublate de nenumărate altele, impregnate de populism. Cele mai multe se adresau muncitorilor cărora activiştii de partid infiltraţi în sindicate le spuneau că vor fi stăpânii uzinelor şi că vor trăi regeşte. Ilegalistul Constantin Doncea, cu antrenament politic la Atelierele CFR Griviţa, apoi în războiul civil din Spania şi la Moscova, devenit viceprimar în Capitală, a stârnit admiraţia multor naivi cerând serviciile de lux ale Athenee Palace pentru foştii săi camarazi:

Chelnerii de la Athene Palace servesc la Grivița

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: Fostul ilegalist Constantin Doncea, a avut o viaţă extraordinar de aventuroasă, luptător în Spania, pe urmă a trecut la Moscova, adjunct de primar în Bucureşti, iar după aceea primar. El fiind foarte legat de aceşti muncitori de la Griviţa, în calitatea lui de ajutor de primar, a comandat chelnerii la Athenee Palace cu meniul, cu veselă, cu feţe de mese, să servească prânzul celor de la Griviţa.

Şi într-adevăr, chelnerii de la Athenee Palace în ţinuta respectivă, s-au prezentat la atelierele Griviţa, au transportat vesela, muncitorii plăteau, dar banii lor nu acopereau nici 5% din cheltuielile de la Athenee Palace şi cine ar fi îndrăznit să se opună. TC 38.25 Peste câteva zile, cei de la Malaxa au vrut şi ei. Or, unde găseai atâţia chelneri şi putea să facă faţă Athenee Palace ca să hrănească toţi muncitorii din capitală? Dar vă daţi seama ce însemna pt. stima de sine a unui muncitor?

1946 | Șeful PCR, Dej, lasă românii pradă foametei

În acest timp ce ministrul Economiei, Gheorghe Gheorghiu Dej, în vârstă de 44 de ani, trimitea Uniunii Sovietice aşa-numitul ajutor frăţesc, lăsând românii pradă foametei din decembrie 1946 – august 1947, cu 12.000 de morţi lunar.

1946 | Ceaușescu participa la falsificarea votului

Tânărul său protejat de nici 30 de ani, Nicolae Ceauşescu era activist agitator în judeţul Constanţa, apoi în judeţul Olt, chiar în timpul uriaşei fraude electorale din 19 noiembrie 1949. Se pare că s-a făcut vinovat de înjunghierea unui alegător indignat de încălcarea legii chiar într-o secţie de votare din Slatina, dar condamnat la 3 ani a fost şoferul său.

1946 | Partidul comunist fura majoritatea voturilor

Rezultatul alegerilor pe ţară, a fost realmente inversat în favoarea formaţiunilor pro-sovietice, care au obţinut oficial 78% din sufragii. Nicolae Ceauşescu îşi va reînnoi mandatul astfel obţinut inclusiv la Congresul a XIV-lea din 1989.Ceaușescu | Minciună, furt, crimă, dictatură

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: N-a existat, se poate spune, nici un proces semnificativ din ceea ce înseamnă marea schimbare din România, de distrugere, de deconstrucţie a unei lumi şi de înlocuire a acestei construcţii cu o alta, la care Ceauşescu să nu fi fost prezent. Şi în felul lui de a fi, atât de dur, atât de încrezător în rolul lui pe acest pământ, în mesianism, el a fost convins că rostul lui pe această lume este de a o schimba. Dar nu o schimbare cu duhul blândeţii. Pentru că schimbările acestea cum erau înţelese în lumea comunistă presupuneau sânge, presupuneau moarte, pentru victoria comunismului este posibil orice, viaţa nu are valoare. De fapt aceasta este credinţa care a alimentat continuu această lume a comunismului. Pentru că credeau ei, spuneau ei, liderii aceştia că răsplata va fi atât de mare încât merită orice sacrificiu.

1948 | Statul preia fabrici, bănci, transport

După instaurarea Republicii Populare, la 11 iunie 1948, comuniştii au trecut în proprietatea statului toate fabricile şi uzinele din metalurgie, energie, construcţii, petro-chimie, industria uşoară şi alimentară, reţelele de transport de toate felurile. Zeci de mii de familii au pierdut averi muncite în generaţii. Tergiversarea sau diminuarea naţionalizării erau pedepsite cu zece ani de muncă silnică, amenzi şi confiscarea totală a averii. Transferul de proprietate se făcea în prezenţa activiştilor de partid şi sub stricta supraveghere a Securităţii.

1949 | Declanșarea colectivizării, încheiată în 1962

Peste un an, în martie 1949, a fost declanşată colectivizarea. Ţăranilor li se cerea să renunţe la pământul lor şi să se înscrie în CAP-uri altfel erau înfometaţi de impunerea unor cote uriaşe. Nenumăraţi opuneau rezistenţă astfel că în câţiva ani, 80.000 de ţărani se aflau oficial în închisori, pedepsele fiind de regulă de 15 ani de temniţă. Dar sute de oameni au căzut victimele execuţiilor sumare, iar mii erau închişi fără să existe vreun proces. Nicolae Ceauşescu, adjunct al ministrului agriculturii, a luat parte direct la represiune.

Ceaușescu ia parte direct la reprimarea țăranilor

În Vrancea, la Vadu Roşca, se afla la faţa locului când, în decembrie 1957, armata a tras în ţaranii răsculaţi, fapt soldat cu 9 morţi, 48 de răniţi, apoi cu zeci de arestări.

Gheorghe Gheorghiu Dej şi-a certat protejatul pentru imprudenţa de a aprinde un focar de rezistenţă, după care l-a desemnat şef al Direcţiei Politice a Armatei şi adjunct al ministrului apărării, NKVD-istul Emil Bodnăraş. De aici, viitorul dictator a ajuns la un stagiu de pregătire la Moscova, iar la întoarcere a fost promovat general maior.

Urmăriți VIDEO:

https://www.digi24.ro/embed/special/campanii-digi24/comunismul-a-inceput-in-romania-printr-o-mare-minciuna-model-impus-de-urss-1148023?video=0&width=570&height=320

22/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea luptătorilor anticomuniști parașutați de americani în România și executați la Jilava

procesul-parasutistilor-in-presa-comunista-2

Treisprezece luptători anticomuniști parașutați de aviația americană au fost executați la 31 octombrie 1953, în urma unui proces reflectat strident de presa comunistă, dar și în ziarele occidentale, iar povestea lor este extraordinară, scrie Adrian Petreanu în https://www.buciumul.ro/parasutati-de-americani-in-romania.

Nu teroriști sau spioni, ci eroi

După 1945, românii au aşteptat jumătate de veac apariţia sub zări a aparatelor de zbor occidentale. “Vin americanii!” a fost formula care a menținut vie nădejdea unui popor întreg. Dar care s-a dovedit o amarnică iluzie. Și totuși…

Dacă rezistenţa anticomunistă din munți este în general cunoscută românilor, în schimb nu se cunoaşte aproape nimic despre faptul că, în anii 1951-1953, avioane militare americane au survolat cerul României ocupate, parașutând oameni pregătiți să întărească rezistența armată și transmită în Vest informații despre pozițiile ocupantului. Comuniștii i-au numit spioni și teroriști. Pentru români, ei au fost însă luptători anticomuniști. Eroi. Temerari care au renunţat la confortul și traiul bun din Occident, riscându-și viaţa în ceea ce părea o ultimă şi deznădăjduită încercare de eliberare a poporului român.

În ultimele trei decenii, presa românească a abordat arareori acest subiect. Între istorici, cu atât mai puțini sunt cei care s-au încumetat să se aplece asupra lui. Singura comemorare anuală a parașutiștilor este organizată, de zece ani încoace, la Fortul 13 Jilava, prin grija Fundației Ion Gavrilă Ogoranu.

Operațiuni speciale în Europa de Est. România, pe locul 2

Cine erau însă acești tineri parașutați de americani în România ocupată de sovietici? Erau români, refugiați politici în țările occidentale. Cei mai mulți dintre ei au fost recrutați din rândurile legionarilor.

1953, ziarul comunist România liberă
1953, ziarul comunist România liberă

Ei erau instruiţi în prelabil de serviciile secrete americane și franceze. Instrucția lor se făcea în bazele militare americane din zona franceză de ocupaţie. Operațiunile făceau parte dintr-un proiect mai amplu, subordonat direct preşedintelui american Harry Truman şi celui francez Vincent Auriol, și care viza implantarea în țările ocupate de URSS a unor agenți, cu scopul de a transmite informații strategice, dar și de a încuraja rezitența anticomunistă din aceste țări. Trei țări au fost vizate de acest proiect militar secret: Ucraina, Albania și România.

Șeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, confirma că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate. Iar Gordon Mason, fostul şef al staţiei CIA la Bucureşti între 1949-1951, declară că “agenţii ce urmau să fie paraşutaţi aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activităţile lor şi să aprovizioneze rezistenţa cu arme, muniţie, medicamente, fonduri. Staţiile radio urmau să fie înmânate rezistenţilor pentru a le asigura contactul cu occidentul”. Parașutiștii urmau să încurajeze combatanții din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în cazul unui război.

Decizia trimiterii unor voluntari din emigrație în țările Europei de Est a fost determinată de informaţiile obţinute de Foreign Office, conform cărora mişcarea de rezistenţă din România a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1949. Aceleaşi informaţii dezvăluiau că Rezistenţa beneficia de sprijinul ţărănimii. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicaţi în Rezistenţă în timp ce liderii acesteia avansau cifra de 60.000.

Concomitent, se înregistra o creştere a interesului SUA pentru românii din emigraţie, pe fondul desfiinţării la București a Oficiului American de Informaţii, considerat de sovietici un „butoi de pulbere ce putea declanşa oricând o revoluţie anticomunistă în România”. Comuniștii înscenaseră procese funcționarilor și ofițerilor OAI, care era prezentat ca o „instituţie odioasă de spionaj şi terorism” menită să oprească „cursul României spre democraţie şi progres.”

În acest context începea recrutarea refugiaţilor români în lagărele din Germania, Austria și Iugoslavia de către Oficiul de Coordonare Politică. OPC fusese înființat în 1948, fiind finanţat din fondurile planului Marshall, și avea să devină curând o ramură de contraspionaj a CIA. La înființarea OPC contribuise decisiv Frank Wisner, care devenise și conducătorul acestuia.

Frank Wisner fusese şef al Biroului de Servicii Strategice (OSS) din România între 1944 și 1948. Era un bun cunoscător al realităţilor acestei părţi a Europei. El infiltrase agenți OSS în Partidul Comunist Român, obținând informații despre proiectele sovieticilor de ocupare a întregii Europe.

Unii oficiali americani aveau să- reproșeze lui Wisner o atitudine antisovietică excesivă în perioada de început a războiului rece.

Dar tocmai atitudinea sa anticomunistă determinase autorităţile americane să înfiinţeze OPC.

Mircea Ioanițu, Regele Mihai și Frank Wisner

Inițial, OPC avusese misiunea recrutării unor elemente din taberele de refugiaţi de pe teritoriul  Germaniei, Austriei şi Iugoslaviei, în perspectiva creării unor reţele de agenţi ai serviciilor secrete americane, franceze şi engleze în ţările blocului sovietic.

Wisner însă dorea să imprime OPC-ului un pronunţat profil de propagandă și război economic mergând până la sabotaj, subversiune împotriva statelor ostile şi mai ales asistență acordată grupărilor clandestine de rezistenţă.

Practic, Wisner, care devenise unul dintre cele mai influente personaje ale noului CIA, își propunea constituirea din rândurile refugiaților Europei de Est a unei coloane a V-a antisovietice, alcătuite din formațiuni paramilitare subversive, implantate în țările ocupate de URSS.

Numele de cod al operaţiunii a fost “Bloodstone“ (Piatra sângelui), aluzie la o legendă conform căreia piatra pe care s-a scurs sângele lui Hristos în timpul crucificării poate conferi invizibilitate celui ce o deține.

În acei ani, statele occidentale care fuseseră în război aliatele Uniunii Sovietice, se reorientau pe linia unei ample defensive anticomuniste menite să apere civilizaţia europeană.

Occidentalii conştientizau pericolul pe care îl exercitau asupra Europei libere diviziile sovietice staţionate pe Oder, în vreme ce NKVD furniza neîncetat instabilitate și subversiune în Franța, Italia, dar și în Grecia, unde gherile comuniste continuau să lupte în munți.

Cancelariile occidentale constatau că stabilirea unui modus vivendi cu blocul sovietic era o utopie ce putea fi scump plătită de restul popoarelor Europei.

Vorbim, așadar de o reconsiderare a politicii externe a administraţiei Roosevelt, ale cărei efecte dezastruoase aveau să fie simțite în perioada paraşutărilor, când cârtiţele KGB infiltrate în serviciile speciale engleze şi americane – în mod special rețeaua lui Kim Philby – aveau să transmită Moscovei informaţii importante despre aceste operațiuni.

În  acest context, măsurile draconice luate de administraţia Truman împotriva comuniştilor din SUA ori vânătoarea de bolșevici a senatorului Joe McCarthy, s-au dovedit perfect întemeiate.

Cum decurgeau parașutările

Refugiații recrutați în cadrul operațiunilor erau antrenați în zona franceză de ocupaţie a Germaniei – la Issny, Biberach, Lindau, şi respectiv în Franţa (Longjoumeau, Montfermeil, Andilly si Chevilly la Rue). După stagiu, voluntarii erau transportați cu avioane militare în Grecia.

De aici, un alt avion survola teritoriul Bulgariei, unde lua direcția Est, zburând la foarte mică altitudine, sub 100 m, deasupra Mãrii Negre, pentru a nu apărea pe radarele bulgărești și românești. Avionul făcea apoi o curbă de 180 de grade, zburând tot la rasul apei, apoi survola la mică înălțime Dobrogea și Câmpia Română.

Doar în apropiere de locul paraşutării era nevoit să ia înălțime, până la cel puțin 300 m. În acel moment avionul apărea pe radarele românești, lucru care se întâmpla și în situațiile când trebuia să treacă Carpații (unele lansări s-au făcut în Transilvania). Aceasta mărea enorm riscul operaţiunii.

Pentru a nu fi interceptat de aviaţia de vânătoare comunistă, pilotul nu mai avea timp să caute cu precizie locul de paraşutare.

În plus, fiind noapte sau vreme nefavorabilă, recunoașterea locului era cu atât mai dificilă.

Așa se explică de ce majoritatea parașutărilor s-au făcut departe de coordonatele stabilite.

De ce legionarii?

Dintre cei 70.000 de români aflați în taberele de refugiați din vestul Europei, serviciile secrete occidentale estimau între 20.000 și 50.000 numărul românilor dispuși să lupte împotriva comunismului.

Problema era că majoritatea acestora nu dispuneau de o experiență militară sau de aptitudini adecvate acestui gen de misiuni.

Reprezentanții partidelor istorice din exil nu au putut furniza elemente corespunzătoare acestui proiect.

De aceea, CIA a fost nevoită să se orienteze spre destul de numeroasa comunitate legionară din exil.  Dintr-un interviu realizat de Liviu Vălenaş cu Mircea Dimitriu, aflăm că după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mişcarea legionară în rândul formaţiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze şi, mai puţin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată.

Aceștia s-au declarat dispuși imediat să pornească în astfel de misiuni. Unii dintre ei aveau deja experiența unor acțiuni similare, fiind instruiți de Germania nazistă în tehnici de gherilă și parașutați în România ocupată de sovietici în 1944-1945.

În necesitatea combaterii comunismului, CIA a văzut o oportunitate în experiența lor paramilitară, în buna lor organizare și solidaritate, dar mai ales în anticomunismul lor radical.

Proiectul fiind subordonat direct președinților Truman și Auriol, este de la sine înțeles că aceștia au fost la curent cu participarea legionarilor și au aprobat-o.

De asemenea, a existat și aprobarea Comitetului Național Român și a Regelui Mihai personal.

Legionarii aveau să fie deosebit de apreciați în acest context, ei înțelegând uriașa oportunitate ca autoritățile occidentale să-și îmbunătățească percepția cu privire la mișcarea lor.

Liderii legionari au acceptat oferta americană și, în consecință, au ajuns să joace un rol important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

În costisitorul proiect au fost selectați 100 de voluntari, 50 dintre ei urmând să fie parașutați în interiorul țării, în timp ce alți 50 urmau să îi susțină din exterior.

Hotărârea occidentalilor de a pregăti voluntari din emigraţie pentru trimiterea lor în România a fost influenţată decisiv de informaţiile obţinute de Foreign Office, informaţii conform cărora mişcarea de rezistenţă din România a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1949. Aceleaşi informaţii dezvăluiau faptul că rezistenţii beneficiază de sprijinul ţăranilor. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicaţi în rezistenţă sau de 60.000 după cum susţineau liderii rezistenţei. Oficiul pentru Coordonare Politică începe recrutarea refugiaţilor români în lagărele din Germania, Austria, Iugoslavia.

Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franţa). Centrele de instrucţie, finanţarea şi o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alţi instructori erau desemnaţi de liderii legionari. Instrucţia consta în: însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false ( cu un chibrit şi tuş cel în cauză trebuia să poată confecţiona orice ştampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de paraşutare, cunoaşterea amănunţită a acestuia şi interpretarea hărţilor militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puţin 10 salturi cu paraşuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecţionarea orientării în teren. S-au confecţionat aparate de emisie-recepţie de mici dimensiuni
;(https://www.marturisitorii.ro).

Echipele sacrificiului

Prima echipă, ai cărei membri nu au fost legionari, parașutată în noaptea de 18/19 octombrie 1951, în zona Munților Făgărașului a fost alcătuită din: Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias Bohm și Ilie Puiu s-au dovedit o pradă ușoară pentru Securitate, vădind carențe de instrucție.

Guvernul comunist va trimite SUA o notă de protest, acuzând ingerințe în problemele interne ale României și faptul că agenții fuseseră trimiși „pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române”.

Cu excepția unuia din ei, care apucase să folosească fiola cu cianură, membrii echipei aveau să fie judecați și executați la sfârșitul lui 1951.

Tot în 1951, în noiembrie, a fost parașutată lângă Agnita echipa numită “Jaques”, formată din Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan. Aceștia se vor menține aproape doi ani, transmițând informații în vest, făcând legătura cu rețele clandestine de anticomuniști.

În noaptea de 1/2 octombrie 1952, undeva în zona Calafatului, a fost parașutată echipa cu numele de cod „Robert”, alcătuită din Mircea Popovici și Alexandru Tănase.

Împreună cu cei din echipa Jaques, vor răspândi mii de manifeste în timpul Festivalului Mondial al Tineretului de la București, din vara lui 1953.

Echipa “Pascal”, compusă din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, a fost lansată la 1 iulie 1953, în Munții Apuseni.

Capturați de Securitate, aceștia vor ceda și vor accepta să transmită în Occident informațiile montate de comuniști, devenind agenți dubli. Ei nu au fost condamnați și au trăit în continuare în România comunistă cu identități false.

Tot în iulie 1953, în pădurile dintre județele Satu Mare și Sălaj au fost parașutați Sabin Mare – fost ofițer în Armata Regală a României, Ilie Rada și Gavril Pop, în cadrul echipei “Fiii Patriei”.

Sabin Mare avusese legături cu Ion Gavrilă Ogoranu, al cărui grup de rezistență îl aprovizionase  cu arme și informații, înainte de a fugi din țară. Ajuns în vest, el informase pe americani despre rezistența din munți.

Revenit în țară, el a eșuat în recontactarea partizanilor din Făgăraș, deoarece oamenii de legătură din sate fuseseră deja arestați.

procesul-parasutistilor-in-presa-comunista-3

Sabin Mare avea să cadă în luptă cu Securitatea, în timp ce Gavrilă Pop avea să fie capturat.

Ilie Rada a fost singurul parașutat despre care se știe că a reușit să se întoarcă în Occident pe cale terestră (probabil prin Iugoslavia), fiind verificat îndelung de CIA pentru a nu fi devenit agent dublu.

După 1990, el va accepta să fie intervievat de Radio România Actualități.

Un alt agent a fost Toma Bebi, capturat de Securitate chiar la aterizare. Și acesta va colabora cu Securitatea, până la prinderea celorlalți camarazi ai săi. El nu va fi condamnat la moarte, dar va fi închis până la grațierea generală din 1964.

În octombrie 1953, comuniștii organizează un proces în care vor fi judecați 13 luptători: 7 parașutiști și 6 gazde și susținători locali ai acestora.

Există stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, în care Gheorghe Gheorghiu Dej dispune ca pedeapsa celor 13 în proces să fie condamnarea la moarte.

Ei au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilava.

În felul acesta, liderul comunist dorea să lovească în americani, acuzându-i de metode teroriste de acțiune împotriva României comuniste.

Pe lângă aceștia, au fost condamnați la ani grei de închisoare zeci de oameni, rude, familii, prieteni și susținători ai luptătorilor parașutați. Mulți dintre ei aveau să sfârșească în detenție, ca urmare a condițiilor de exterminare din închisorile politice.

În dosarul 2568/1953 sunt judecaţi cei care îi ajutaseră pe Mircea Popovici şi Alexandru Tănase. Facem precizarea că anchetele au cuprins aproape o sută de oameni.

În lotul „Vlăduleni” au fost inculpaţi câteva zeci de oameni. Procesul a fost judecat la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

Prin sentinţa 1371/28 noiembrie 1953 sunt condamnaţi pentru crima de favorizarea infractorului la trădarea de patrie, infracţiune prevăzută şi pedepsită de articolele 157 şi 25 punctul 6 Cod penal, coroborate cu articolele 6 aliniatul 1,4 şi 7 din Decretul 199/1950 şi articolele 304 şi 463 Codul de justiţie militară, următorii: Ularu Nicolae – 10 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale , Corlan Constanţa, 10 ani închisoare, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii, Popovici Gh. Filimon, 12 ani închisoare, 10 ani degradare civică, confiscarea averii personale, Popovici Paraschiva, 7 ani închisoare, Popovici Gheorghe, 5 ani închisoare, Stetin Octav, 8 ani închisoare , Ularu Ana, 7 ani închisoare, Sever Ularu, 8 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii personale.

Elena Ularu a fost condamnată la 1 an închisoare corecţionară pentru infracţiunea de omisiunea denunţării, infracţiune prevăzută şi sancţionată de articolele 6 aliniatul ultim, 1 şi 7 din Decretul 199/1950 combinate cu articolul 157 Cod Penal şi articolele 304 şi 463 din Codul Justiţiei Militare (https://www.marturisitorii.ro/2016/10/31/cei-13-parasutisti-impuscati-la-fortul-13-pe-31-octombrie-1953-colaborarea-cia-si-nato-cu-miscarea-legionara-zadarnicita-de-cartitele-kgb-din-mi6-balada-celor-treisprezece) .

Au existat presupuneri cu privire la faptul că executarea parașutiștilor ar fi fost impusă de sovietici, care oricum exercitau un cvasicontrol asupra României comuniste, ca un răspuns la decizia administrației SUA de a îi executa de soții Rosenberg, dovediți ca spioni în favoarea URSS, căreia îi furnizaseră inestimabile informații tehnice din programul nuclear american.

Trădări și ingratitudine

În 1954, proiectul de parașutare a unor agenți în statele ocupate de sovietici avea să fie abandonat, în ciuda resurselor logistice colosale investite în el. Apariția unor modalități mult mai eficiente de obținere a informațiilor, precum și reorientarea politicii externe americane față de URSS, inițiată de președintele Eisenhower, prin adoptarea principiului status-quo-ului și coexistenței pașnice pe glob a două sisteme politice diferite, au fost determinante în această decizie.

În general, se va înregistra un recul al activităților anticomuniste și antisovietice americane îndreptate spre Europa de Est, context în care Frank Wisner va suporta o pierdere de poziție în favoarea mai versatilului Allen Dulles, devenit între timp director al CIA.

Lipsa unor reacții adecvate din partea SUA față de reprimarea brutală de către sovietici a Revoluției din Ungaria, în 1956, avea să-i certifice lui Frank Wisner faptul că Europa de Est era definitiv abandonată.

Se simțea vinovat că, prin Radio Europa Liberă, încurajase acțiunile insurgenților maghiari, pe care-i făcuse să creadă că America îi va susține.

Conștientizând că mii de agenți din rețelele lăsate de el în România, Ungaria și în Balcani aveau să fie măcelăriți de comuniști, el avea să sufere o profundă depresie psihică în acel an. Peste câțiva ani avea să se pensioneze și în 1965 se va sinucide.

În România, toți cei condmanați în loturile aferente procesului parașutiștilor din 1953 vor executa pedespe grele cu închisoarea, iar o bună parte vor muri în temnițe.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Ion-Samoila-Comandant-Legionar-Post-Mortem.jpg

Iubita luptătorului Ion Samoilă, Maria Muscalu, nu își va mai revedea ani la rând fetița născută înaintea arestării.

După căderea comunismului, susținătorii eroilor parașutați și rudele acestora nu vor primi nici un fel de atenție din partea statului român sau Ambasadei SUA.

Au beneficiat doar de indemnizațiile aferente Decretului-lege 118/1990 oferite de altfel tuturor deținuților politici, dar nu a existat nici un gest de considerație sau de onorare a contribuției și suferinței lor.

Mai mult de un deceniu după 1989, dosarele Securității referitoare la acest episod au continuat să fie secretizate.

Doar Ileana Samoilă și ulterior, din 2010, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, au comemorat public acești oameni care au renunțat la viața tihnită din Occident, întorcându-se să lupte pentru eliberarea țării lor.

ADDENDA:

SENTINȚA

În procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american.

La 12 Octombrie Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a pronuntat sentinta în procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american pe teritoriul tarii noastre, pentru a desfasura actiuni de spionaj, terorism si alte forme de activitate subversiva împotriva Republicii Populare Române.

Pe baza dosarelor de cercetari, a interogatoriilor acuzatiilor, a depozitiilor martorilor, a corpurilor delicte, a rechizitoriului procurorului si a sustinerii apararii, completul de judecata a stabilit urmatoarele: Acuzatii Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Bebi Toma au fost recrutati si instruiti de serviciul de spionaj american, dotati cu armament, munitii, aparate de radio emisie – receptie, substante explozive si otravitoare, cifruri, documente false, sume de bani, si parasutati din avioane americane pe teritoriul Republicii Populare Române cu scopul de a savârsi actiuni criminale de spionaj, teroare si diversiune si de a desfasura o activitate subversiva împotriva independentei nationale si a orânduirii de stat a Republicii Populare Române.

Acuzatul Tolan Ion, recrutat si instruit de catre serviciul de spionaj, a fost strecurat în mod clandestin pe teritoriul Republicii Populare Române cu aceleasi misiuni criminale. Ajunsi pe teritoriul tarii, acuzatii au trecut la executarea acestor misiuni, pâna la descoperirea si arestarea lor de catre organele de stat. 2.

Acuzatii Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Popovici Alexandru, Stetin Elena, Ion Iuhasz si Ion Cosma au adapostit pe spionii si teroristii parasutati de serviciul de spionaj american, le-au dat sprijin activ în desfasurarea activitatii lor criminale, le-au înlesnit legaturi cu alte elemente criminale si le-au dat informatii din diferite domenii de activitate, cu scopul de a fi transmise serviciului de spionaj american.

Stabilind ca faptele mai sus aratate sunt deplin dovedite, Tribunalul a pronuntat sentinta prin care: Au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru crima de tradare de patrie: Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Tolan Ion.

De asemenea au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru complicitate la crima de tradare de patrie: Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Iuhasz Ion si Cosma Ion.

Au mai fost condamnati pentru crima de tradare de patrie: Bebi Toma la 3 ani temnita grea si confiscarea totala a averii, acordându-i-se circumstante atenuante pentru ca s-a prezentat organelor de stat dupa parasutare, a predat toate obiectele si materialele cu care fusese înzestrat înaintea parasutarii si a marturisit misiunile de spionaj, diversiune si teroare pe care le-a primit înainte de parasutare; Stetin Elena, pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 25 ani munca silnica, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante pentru ca a marturisit la primele cercetari faptele savârsite de ea si a ajutat cercetarile; Popovici Alexandru pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 20 ani temnita grea, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante.

Oamenii muncii au primit cu profunda satisfactie dreapta sentinta a Tribunalului Militar.

“Scinteia”, Marți, 13 Octombrie 1953

01/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: