CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În satele R.Moldova socialiștii lui Dodon și Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei au declanșat o campanie antiromânească

 

 

 

 

 

Imagini pentru campanii antiromanesti in r moldova photos"

 

 

 

 

 

În satele R.Moldova e în plină desfășurare campania electorală pentru prezidențiale. E din ce în ce mai îngrijorător faptul că prin sate s-a pornit o puternica campanie antiromâneasca, cu implicarea bisericii aflate în subordonarea Patriarhiei Ruse.

Grupuri de oameni, ghidați de clerici fac în biserici propaganda antiromânească în fața enoriașilor, mințind ca România trimite preoti cu misiunea sa preia bisericile din R.Moldova. 

In sate propagandiștii umbla si le spun sătenilor ca în fiecare casă vor veni să se mute câte doi români.

In localitatile unde sunt primari ai alianței prounioniste ACUM s-au pornit ample campanii de discreditare a lor în fata satenilor. La fel,echipe de propagandiști umbla cu tot felul de mesaje, și acționează ca sedintele consiliilor satești să  se transforme în scandaluri astfel încât orice initiativa bună să fie  blocată. Asta se intampla acolo unde exista proiecte sau initiative de colaborare cu primarii din România.

Oamenii cred ca aceste grupuri care fac propaganda sunt plătite, acestia find aceleași persoane care au facut agitație pentru Partidul Socialiștilor condus de sluga rusească Igor Dodon si pentru Partidul Șor.

Aceasta situatie este evident  periculoasă si ar trebui sa ingrijoreze, scrie  Cornelia Cozonac pe situl http://basarabialiterara.com.md/

 

03/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

R.Moldova: Ofensivă rusească în plin război hibrid

 

 

 

 

Foto: Țarul Rusiei, Vladimir Putin și sluga lui umilă, Igor Dodon 

 

 

 

 

Război hibrid în plină ofensivă rusească, ori Cum a ajuns Dodon stăpân pe viața lui Plahotniuc

Încă niciodată în cei peste 28 de ani de independență ai Republicii Moldova, Rusia nu s-a apropiat mai tare de frâiele diriguitoare ale statului nostru ca acum. Nici Voronin, cel care prin anul 2000, amenința că va re-încarcera Republica Moldova într-o Uniune Sovietică refăcută de kaghebistul Putin, nu și-a permis să cedeze atât de mult. Voronin făcuse primii pași pe calea înaltei trădări. Își arăta toată deschiderea și disponibilitatea să o facă.

Chiar își decorase cu ordinul „Ștefan cel Mare”, cea mai înaltă distincție militară a statului, șefii instituțiilor secrete rusești prin care gândea să-și pună planul în aplicare. La 11 decembrie 2001 îl decorează, în secret, pe șeful de atunci al Serviciului Federal de Securitate (FSB), generalul Nicolai Patrușev (din 2008 – secretar al Consiliului de Securitate al FR), iar la 5 iunie 2003 îi decorează cu același înalt ordin pe general-maiorul Veaceslav Ușakov, director-adjunct FSB și pe Serghei Lebedev, directorul Serviciului de Informații Externe al FR.

Pentru care merite în fața Republicii Moldova? La momentul desecretizării decretelor de decorare, în octombrie 2011, Voronin a refuzat să răspundă la această întrebare motivând caracterul clasificat al informațiilor de referință.

Către sfârșitul anului 2003 planul lui Voronin intrase pe linie dreaptă. „Memorandumul Kozak” de federalizare (re-încarcerare) a Republicii Moldova, fusese contrasemnat de Voronin pe fiecare pagină. Putin pornise deja pe direcția Chișinău o întreagă escadră de avioane care trebuia să-l însoțească la ceremonia de semnare cu președintele Voronin a unui acord de trecere a frâielor Republicii Moldova în mâinile Federației Ruse.

Mecanismul era asigurat să funcționeze prin cele două subiecte federative controlate deja de Moscova – așa numitele autonomii, ridicate de „memorandum” la statut de state-membre cu drepturi egale ale unei construcții federative – Transnistria și Găgăuzia.

În noaptea de dinaintea „ceremoniei”, 24 spre 25 noiembrie, în aranjamentul mizerabilei contrafaceri (o reeditare hibridă a Pactului Ribbentrop-Molotov) au intervenit misiunile diplomatice ale SUA și Uniunii Europene. În fața argumentelor acestora, Voronin a cedat subit. Planul s-a prăvălit rușinos pentru Rusia.

Din acea zi, Putin l-a scos pe Voronin din inimă, dar și din socotelile lui geopolitice. Geaba meritele spionilor tainic decorați, geaba deconspirarea prematură a agentului Roșka, geaba investiții în afacerea diversionistă a comuniștilor și aducerea lui Voronin la putere. Voronin a încercat să se reabiliteze în 2009. A vrut să îndrepte în folosul lui revolta tinerilor din 7 aprilie.

A dat foc Parlamentului, a devastat sediul Președinției, a învinuit România și Uniunea Europeană de tentativă de lovitură de stat, dar până la urmă a suferit eșec. Tentativa de izolare a Republicii Moldova s-a soldat cu reversul ei – la putere au venit în același 2009 forțe politice declarate pro-europene. Aici, Moscova a pus cruce definitiv și ireversibil pe veacul lui Voronin. La Chișinău Kremlinul avea nevoie de un alt emisar. Unul nu doar șantajabil, dar care să fie dedat cu trup și suflet cauzei rusești, care să nu aibă rețineri și remușcări în acte de trădare a intereselor țării sale și a consângenilor lui. Moscova avea nevoie de un trădător perfect.

Ieșirea inopinată a cuplului politic Dodon-Greceanîi din rândurile Partidului Comuniștilor la 4 noiembrie 2011 a fost semnalul că Moscova și-a găsit noul ales. Gestul a fost șocant pentru Voronin. Furia lui împotriva celor doi foști, cei mai apropiați, tovarăși de partid, nu avea margini. Voronin a înțeles ce se întâmplă: Dodon și Greceanîi nu puteau să fugă din cel mai mare partid la acea vreme și să se izoleze în mizeria unui partid de doi bani, total irelevant pe scena politică. Ruptura de matrița comunistă aceștia o puteau face doar sub acoperirea unui nou patron influent și puternic de care să se teamă chiar și Voronin.

Acest patron nu putea fi altul decât serviciile rusești, la îndemnul metodic și idicația categorică a cărora Dodon și Grecenîi i-au tras clapa expiratului lor șef. Tirada verbală a lui Voronin în adresa foștilor colegi-trădători era strigătul agentului disperat.

Era clar că Centrala de la Moscova l-a abandonat, că de acum înainte ea va pune miza și banul pe o nouă agentură, una mult mai determinată în acțiuni diversioniste împotriva țării lor și mult mai devotată intereselor Kremlinului. Adică mult mai ticăloasă decât a putut fi el, bolșevicul Voronin.

În anii următori, socialistul Dodon a tot defilat în bătaie de joc pe sub nasul comunistului Voronin cu „succesele” lui personale de intrare în încrederea lui Putin.

Deși se spune că Moscova o alesese inițial pe Greceanîi drept rezidenta noii echipe de agentură politică a Moscovei în Republica Moldova, Dodon a arătat pe parcurs că rolul lui este de luat în seamă.

În 2011-2012, într-adevăr, Dodon și Greceanîi plecau la Moscova nedespărțiți și mereu în pereche. Părea că anume Greceanîi are biletul de intrare la Putin și nu invers. Potențialul de autoritate a lui Dodon a crescut datorită îndemânării lui în diverse jocuri de culise, care au condus și la consolidarea pas cu pas a poziției grupării lui pe scena politică locală, dar și la atragerea de finanțe din orice. Cu sumele venite de la Moscova și cu „onorarii” (mită) ridicate contra servicii de la oligarhii noii puteri pro-europene corupte, Dodon și-a asigurat condiția de lider al grupării și a reușit să atragă în rândurile ei alți transfugi. Unul dintre aceste achiziții a fost Ion Ceban, de exemplu.

După votul dat (contra unei sume mari) în favoarea alegerii în Parlament a șefului statului în martie 2012, Dodon și-a demonstrat utilitatea practică în fața lui Plahotniuc, noul stăpân în proces de afirmare al Republicii Moldova.

Începând cu acest moment al „carierei” sale politice, Dodon capătă un punct de sprijin extrem de important și eficient în urcușul lui pe Olimpul puterii politice moldovenești. Patronajul și protecția lui Plahotniuc era tocmai ceea urmărea.

Plahotniuc îl putea duce către obiectivele fixate în instrucțiunile Centralei de la Moscova – să urce pe treapta cea mai de sus posibilă a puterii politice de la Chișinău. Precum spuneam: Moscova avea nevoie de un al doilea Voronin, dar unul mai ticălos ca acela.

Iar la începutul anului 2016 Dodon era încă atât de mic, încât finanțarea risca să fie întreruptă pe fundalul rezultatelor obscure insignifiante. Dodon nu avea de ales: s-a prins de Plahotniuc ca scaiul de oaie și riscul i-a fost răsplătit.

Pus la colț de presiunea străzii și de iminența intrării în Președinție a unor rivali politici intransigenți, Plahotniuc îl promovează pe Dodon în noiembrie 2016 în fotoliul de șef al statului. A fost un urcuș important, dar urmat de un an și jumătate de umilință de cea mai joasă speță.  Suspendându-l pe Dodon din funcție o dată pe lună, Plahotniuc ținea să-i amintească cine îi este stăpânul.

Cel puțin aici, în Republica Moldova. Dodon a mimat protestul. Nimic mai mult. Văzându-se urcat pe unul din vârfurile puterii, Dodon și-a pus sarcina să-și întărească șleahta de partid. A mers la Moscova mai des ca la serviciul prezidențial.

S-a gudurat pe lângă Putin și i-a cerut bani pentru promovarea și consolidarea partidului, cumpărarea unor surse media și propagandă masivă în teritoriul devastat de sărăcie din cauza marilor furturi. A obținut finanțarea.

Mai multe investigații jurnalistice au arătat căile obscure prin care banii dați grupării de diversioniști camuflați în dosul unui partid politic au intrat pe mâna acestei grupări. În alegerile din 24 februarie 2019 partidul lui Dodon a luat cele mai multe mandate în Parlament, dar insuficiente să devină ceea ce era altădată partidul lui Voronin. S-a creat o situație de pat, ca în jocul de șah.

Perioada lungă de așteptare a fost jucată de fiecare actor în felul lui. Plecarea pe mică pe ceas a lui Dodon la Moscova în lunile martie-iunie 2019 au arătat unde se fac de fapt scenariile și unde se pun sarcinile. Plahotniuc și-a dat seama dar a continuat să se amăgească cu gândul că dispune de tot controlul asupra lui Dodon.

Preventiv, i-a aplicat acestuia o lecție practică, condamnându-și un fost coleg de partid la 14 ani închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Sperietoarea ar fi funcționat, dacă Plahotniuc nu-și ardea toate podurile, preocupat fiind de scheme tâlhărești, de cum să rupă șapte piei de pe Republica Moldova și poporul ei.

La linia roșie a finalului de perioadă dată constituirii unei majorități politice de guvernare, Plahotniuc s-a pomenit părăsit de toți aliații, inclusiv de cei care ar fi putut să îl apere împotriva scenariilor făcute la Moscova.

Unicul lui aliat pe care miza să-și continue dictatul era Dodon. Dodon însă avea sarcina pusă de Moscova și visată de el însuși: dacă nu reușește să-l aducă fedeleș la Moscova – să se debaraseze de Plahotniuc, mimând o alianță contra firii cu oponenții lui politici. Ceea ce a și făcut.

Dodon se miră azi cum de a rămas în viață și nu a fost lichidat în zilele de 7, 8 ori 9 iunie. Plahotniuc nu avea cum să-l lichideze după gratiile Ambasadei Rusiei la Chișinău, unde s-a ascuns ca un agent aflat în pericol. În acele zile Dodon era cât pe ce să autolichideze din frică. Azi Plahotniuc deja nu poate, devenind el însuși ținta serviciilor rusești.

Aici pot da crezare unui coleg jurnalist cu soldă la Plahotniuc, că acesta s-ar afla inclus într-un program american internațional de protejare a martorilor. Este așa ori ba, nu știm.

Scuza inventată a „eroului național hărțuit de căpcăunii serviciilor rusești” este mai frumoasă decât statutul fugarului laș pe care și l-a dobândit după 14 iunie.

Oricum, serviciile rusești vor lua toate măsurile ca Plahotniuc să nu mai pună în pericol viața lui Dodon, a rezidentului lor în Republica Moldova, să nu creeze probleme pe mai departe măsurilor active rusești din cadrul războiului hibrid, desfășurat prin intermediul grupării socialiste împotriva Republicii Moldova.  

Profitând de naivitatea, iar uneori, cum a fost de exemplu în cazul numirilor la Curtea Constituțională, de complicitatea liderilor Blocului ACUM, Dodon este foarte aproape să-l depășească pe Plahotniuc în actul de capturare a statului. El nu scapă din vedere atingerea performanțelor lui Voronin pe acest tărâm. Orgoliul și finanțatorii îl obligă.

Zilele acestea a devenit deosebit de zgomotos și obraznic. Cucerirea Primăriei Chișinău îi dă curaj. I se pare un marș triumfal din care nu trebuie să se oprească.

Se joacă fariseic cu simbolurile: capturarea Chișinăului a sărbătorit-o la un loc cu ziua unității naționale a Rusiei de mână cu liderul separatist de peste Nistru în Cetatea ocupată de ruși a Tighinei. Omul de încredere al lui Dodon, șeful Serviciul de Informații și Securitate a fost zilele acestea la Moscova. Cineva din anturajul lui se află tot timpul în contact direct cu statul major de acolo.

Dovadă că operațiunea de capturare politică a Republicii Moldova de către gruparea care reprezintă coloana a cincea rusească este în plină desfășurare. Următoarea sarcină tactică a lui Dodon este Guvernul Republicii Moldova. Maia Sandu este buturuga care îi poate răsturna carul lui de război.

Buturugile mici sunt foarte periculoase, mai ales, pentru generalii impostori și îngâmfați.

Ori, Dodon este ca niciodată încrezut în șansele sale. Orice moțiune depusă în Parlament poate duce la schimbarea guvernării. Blocul ACUM nu are căi de retragere. Dodon are, în schimb, o formidabilă posibilitate de manevră.

Partidul fostului său patron este dispus să intre oricând și sub orice formă la guvernare. Îmbrâncirea din car a anti-oligarhilor acumiști le-ar produce acestora o mare satisfacție. Cooptarea „democraților” ar putea să se facă în condiții ideale pentru cauza lui Dodon.

Miza ar putea fi însăși viața și libertatea lui Plahotniuc, pusă acum în pericol de amenințarea serviciilor rusești.  Arată paradoxal, dar cu ajutorul serviciilor rusești, Dodon s-a făcut azi stăpân nu numai pe situația din Republica Moldova, dar și pe viața fostului ei coordonator absolut.

În schimbul unor garanții de securitate personală, a unei grațieri, pe care Dodon s-ar angaja să le negocieze, Plahotniuc ar putea ordona ori dispune asigurarea unei majorități parlamentare în favoarea tuturor proiectelor puse la cale de omul Moscovei.

Cu atât mai mult, cu cât ideologic cele două foste componente ale statului oligarhic sunt perfect compatibile.

Cu acest pas, agentura Moscovei, care lucrează azi prin Dodon, va înainta mult în planul ei de anexare a Republicii Moldova la interesele ei. Sumbră perspectivă în ziua când se împlinesc 30 de ani din momentul în care tancurile sovietice au fost oprite de moldoveni să mai defileze prin centrul Chișinăului.

Valeriu Saharneanu,

http://valeriusaharneanu.com/razboi-hibrid-in-plina-ofensiva-ruseasca-ori-cum-a-ajuns-dodon-stapan-pe-viata-lui-plahotniuc/

10/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O analiza a crizei prin care trece românismul în R. Moldova. Ce-i de făcut ?

Imagini pentru unionismul in r moldova photos

Presedintele R.Moldova, sluga ruseasca Igor Dodon, seful socialistilor desprinsi din partidul comunist, a ales ca tema principala de propaganda atacarea ideii de unire cu Romania, scrie deschide.md, care noteaza ca pliante si afise cu mesajul „Jandarmul roman nu va fi la noi stapan!” invadeaza R.Moldova.

PSRM sustine ca va opri „pericolul unionist” care „ii corupe pe multi dintre tineri, ii mancurtizeaza, ii indeparteaza de propria patrie” si cere interzicerea prin lege a „unionismului”.

Scurtă introducere

Principatul Moldovei a existat timp de peste cinci secole, administrativ fiind împărţit în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, care – la rândul lor, – erau împărţite în ţinuturi şi ocoluri. În urma unui lung război (1806-1812) cu Imperiul Otoman, Rusia ţaristă a reuşit să anexeze partea de est a Principatului Moldovei, căreia i-a dat un nume impropriu – Basarabia, care, în timp, a devenit notoriu, folosit în structura administrativă a Imperiului ţarist, dar şi ulterior, deja în alt context istorico-politic, în secolul al XX-lea.

În 1859, Principatul Moldovei, fără partea de est (Basarabia anexată de ruşi), s-a unit cu Ţara Românească, formând România modernă, care, în 1878, şi-a dobândit independenţa de stat. Astfel, România este moştenitoarea de drept a Principatului Moldovei şi în nici un caz „Basarabia”, fosta RSSM sau actuala Republica Moldova (RM).În 1917 Imperiul ţarist s-a descompus.

Oamenii politici ai Basarabiei de atunci s-au mobilizat exemplar, au creat un organ legislativ reprezentativ (Sfatul Ţării), au proclamat independenţa Basarabiei (Republicii Democratice Moldoveneşti) faţă de Federaţia Rusă, unde la putere veniseră bolşevicii care au călcat în picioare orice principii democratice. La 27 martie 1918, majoritatea absolută a deputaţilor din Sfatul Ţării, nesiliţi de nimeni, în concordanţă cu conştiinţa lor naţională, au votat unirea Basarabiei cu România.

În legătură cu împlinirea unui secol de la Marea Unire, istoricii, intelectualii în ansamblu, mass-media, societatea civilă, unele partide unioniste din RM, dar şi oficialităţile din România şi RM, au sărbătorit Centenarul Unirii, examinând minuţios toate aspectele legate de Unire şi de viaţa basarabenilor în România întregită.În iunie 1940, în bună înţelegere cu Germania nazistă, URSS a anexat teritorii româneşti – Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule la Gurile Dunării.

În teritoriile româneşti cotropite sovieticii şi-au impus cu forţa armelor politica, bazată pe ideologia comunistă, distrugând societatea civilă, naţionalizând pământul, întreprinderile industriale, lovind în biserici, cler şi enoriaşi, lipsindu-i pe basarabeni, bucovineni, românii din Ţinutul Herţa de cetăţenia românească şi impunându-le pe cea sovietică.

Asta pentru ca să „justifice” cumva crimele comise de NKVD faţă de localnici. În alt context politic şi economic, în august 1991, deja atotputernica URSS s-a destrămat, iar RSS Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de fosta URSS. În mod firesc, ar fi trebuit făcut următorul pas – unirea RM cu România. Din varii motive, evenimentul nu s-a produs.

De atunci au trecut 27 de ani. În RM întotdeauna a existat o conştiinţă naţională românească. În anii Puterii sovietice această conştiinţă a fost tratată cu agresivitate, autorităţile au depus eforturi pentru a o anihila; mulţi fruntaşi ai românismului au avut de pătimit. În anii independenţei RM Mişcarea Unionistă a cuprins pături largi ale populaţiei.

Constituţia RM, legislaţia Uniunii Europene (UE) permite cetăţenilor o exprimare liberă a convingerilor, a speranţelor, permite, de asemenea, manifestarea publică a acestor convingeri. Scriu aceste rânduri, arhicunoscute pentru multă lume, dar poate, mai puţin cunoscute ofiţerilor SIS, care pe parcursul acestui an au recurs la intimidarea persoanelor cu viziuni unioniste, transformând şi mai mult firava noastră democraţie în stat poliţienesc. Probabil, ticurile/deprinderile NKVD-iste mai dăinuie încă. Păcat.

În 2018 purtătorii conştiinţe naţionale româneşti au sperat că românii ar putea repeta istoria anului 1918 şi România ar fi devenit din nou întregită. Dar „minunea” nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, Mişcarea Unionistă a intrat într-o criză profundă: în ajunul alegerilor parlamentare din februarie 2019 unioniştii nu au un partid politic care să-i reprezinte şi pe care să-l voteze.

Cauzele crizei

Datorită activităţii intelectualilor basarabeni, promovării adevărului istoric, datorită unor analize cu rezultate convingătoare, referitoare la marile avantaje obţinute de locuitorii RM în cazul Unirii cu România (avantaje bilaterale), datorită mobilităţii oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului, datorită apariţiei unui fenomen nou în 2018 – peste 140 de primării şi consilii locale au proclamat Unirea simbolică a localităţilor lor cu România etc., iată că numărul celor ce optează pentru reîntregirea naţională românească a ajuns la 28-30 %. În plus, circa 800 000 de cetăţeni ai RM au şi paşapoarte româneşti. Fără îndoială, această masă de oameni prezentă o forţă ce nu poate fi neglijată.

Prin asta se explică apariţia multor partide cu pretenţii „unioniste” (tocmai 10 la număr – PNL – V. Pavlicenco, PL – Ghimpu/Chirtoacă, PUN – A. Şalaru, PLR – O. Bodrug, PLDM – T. Deliu, PDA – Vasile Costiuc, PAD – M. Godea, PPCD – V. Ciobanu etc.). Există multe asociaţii obşteşti care, de asemenea, promovează activ ideea unionistă (mai cunoscute – Acţiunea 2012 – George Simion; Asociaţia Obştească „Unirea-ODIP” – Vlad Bileţchi etc.).

Există următoarele paradoxuri:

  1. Deşi se autoproclamă „unioniste”, liderii partidelor „unioniste” nu s-au putut aduna ei între ei la o masă rotundă pentru a promova Unirea; dimpotrivă – transpiră public o ciorovăială permanentă între „unionişti”;

  2. Fiecare formaţiune „unionistă” luată în parte poate demonstră că a făcut „ceva” pentru cauza Neamului Românesc: un concert, o carte publicată, un spectacol, un flesh-mob, emisiuni la radio sau TV, diverse întâlniri aici şi dincolo. Nu avem, în schimb, exemple când „unioniştii” s-au unit şi au organizat un eveniment, un miting comun, de pildă, un marş comun etc. Deşi există anumite motive, totuşi, „unioniştii” nu au fost capabili să adune câteva mii de oameni pe data de 1 decembrie 2018, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sau în altă parte a Chişinăului.

  3. Pe parcursul anilor partidele „unioniste” sunt amorfe, încremenite în timp: ele nu promovează politici de partid (adunări/congrese conform propriilor statute, nu promovează activişti, cadre tinere, nu extind numărul membrilor de partid etc.). Sau, poate fac, dar publicul larg nu este la curent. În schimb partidele sunt foarte active în preajma şi în timpul alegerilor parlamentare sau locale.

Cum explicăm aceste paradoxuri?

  1. În RM puterea reală o deţine Partidul Democrat din Moldova (PDM) în frunte cu V. Plahotniuc. Asemenea partidului de guvernământ din Federaţia Rusă «Единая Россия» [„Rusia unită”], condus cu măiestrie de V. Putin, care permite sau chiar încurajează crearea unor partide „de opoziţie”, dar controlate de «Единая Россия», aşa şi în RM, PDM – se pare -, are interesul vădit de a menţine pe linia de plutire politică a unor partide, la noi numite, „de buzunar”. Există în R.Moldova  Mişcarea Unionistă – există, respectiv, şi partide politice care au ocupat „nişa” respectivă, ele pretind că reprezintă interesele unioniştilor, se ceartă mereu între ele, dezbină electoratul, îl descurajează şi în definitiv – nu ajung în Parlament ca să reprezinte acolo interesele acestor alegători.

  2. În condiţiile mişcării unioniste browniene au apărut ideea, expusă de conf. univ. dr. Andrei Groza de a alcătui o listă de pretendenţi la postul de deputat al Legislativului de la Chişinău din partea Societăţii civile, listă care să includă personalităţi notorii ale românilor basarabeni.

  3. Pentru a înainta lista respectivă, Societatea civilă trebuie să adere la unul (sau mai multe) din partide. Până la urmă, din cauza neînţelegerilor cu partidele „unioniste”, iniţiativa dlui A. Groza a eşuat.

Foarte aproape de propunerea dlui A. Groza a fost cea înaintată de un grup de foşti deputaţi în primul Parlament al RM – d-nii V. Dolganiuc, A. Ţăranu, A. Reniţă, alţi intelectuali, care, de asemenea, au considerat că cele 28-30% din alegători şi cei 800 000 de cetăţeni cu paşapoarte româneşti au dreptul la reprezentarea lor în Parlament.

Problema a fost aceeaşi: unul sau două partide să accepte lista Societăţii civile. Astfel a apărut Convenţia Eurounionistă, formată de blocul politic PNL – Pavlicenco şi Partidul Verde Ecologist – Prohniţchii, plus câteva ONG-uri.  Şi această tentativă a eşuat: PNL a renunţat la promisiunile făcute anterior, a tărăgănat acceptarea formării listei din partea Societăţii civile până la începerea campaniei electorale, s-a retras din Convenţie şi a decis să meargă independent în alegeri.

Puzderia de partide mici, dar gălăgioase, pretins „unioniste”, conduse de oameni îmbătrâniţi în posturile de conducere ale acestor formaţiuni politice sau compromişi în activităţile lor anterioare[1], a pulverizat electoratul unionist.Aşadar, în 2018, anul Centenarului Unirii, unioniştii s-au pregătit să-l celebreze cum au ştiut şi au putut ei mai bine. Dar de acelaşi eveniment s-au pregătit şi „stataliştii” RM.

Nu mă refer la Dodon et K°: aceştia sunt agenţii deschişi ai Moscovei, ei promovează deschis interesele Kremlinului în regiune. Mă refer la „stataliştii” ascunşi, care o fac pe „democraţii”, care vorbesc româneşte, îţi zâmbesc în faţă etc., pe de o parte. Pe de altă parte: nu i-au permis lui George Simion să intre în RM; au ameninţat şi intimidat activişti unionişti, i-au retras nelegitim cetăţenia lui Traian Băsescu (adevărat, Dodon, dar au contribuit şi alţii) şi înşiruirea poate continua.

Stataliştii moldovenişti (anti-români) au repurtat victorie asupra unioniştilor. Şi nu este vorba de „mâna Moscovei”, este trebuşoara „democraţilor” autohtoni.Trădători? Nu, asasini ai speranţelor!Joi, 27 decembrie 2018, în incinta Teatrului Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” a avut loc şedinţa în plen a membrilor („deputaţilor”) Sfatului Ţării-2. Un amplu raport de activitate pentru 2018 a membrilor Sfatului Ţării-2 a fost prezentat de dl Nicolae Dabija, preşedintele formaţiunii date.

Activităţi multe, inclusiv ale dlui preşedinte personal (Bravo, dle Nicolae Dabija!), evenimente organizate în comun cu fraţii noştri de peste Prut.La deschidere, în prezidiul şedinţei, un timp oarecare a şezut dl Eugeniu Doga, menţionat în raportul dlui N. Dabija ca autorul unei măreţe opere, consacrate Unirii şi prezentate la Craiova în preajma datei de 1 decembrie 2018.

După care compozitorul s-a ridicat şi a părăsit sala. Între timp mai mulţi vorbitori s-au perindat la microfon, între aceştia şi dna Maria Stoianov. Ceva mai devreme ea anunţase că va candida în circumscripţia electorală nr. 20 Străşeni. La microfon, însă, ea a declarat cum că, mergând la CEC pentru a obţine un formular de integritate, a întâlnit acolo mulţime de lume, „unionistă”, care urca/cobora scările etc. şi că ea, Maria Stoianov „unionista”, se retrage din competiţia electorală.

Atât: se retrage şi gata.Aflăm din presă [2], că tot atunci, vineri, la Străşeni, a avut loc şedinţa Forului Partidului democrat cu ocazia susţinerii candidaturii primului ministru Pavel Filip la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, pe circumscripţia nr. 20 Străşeni. Alături de activiştii de partid PDM, Pavel Filip a fost susţinut de maestrul academician Eugeniu Doga, de maestrul Nicolae Botgros şi de interpreta unionistă Maria Stoianov.

A fi alături de dl Pavel Filip înseamnă a aproba politica promovată de acesta ca reprezentant al PDM. Adică să nu „reuşeşti” în ruptul capului să găseşti miliardul de euro furat din cele trei bănci ale R. Moldova, adică să fii solidar cu el în acţiunea criminală şi dezgustătoare de a expulza din RM şi a da pe mâna regimului autoritar al lui R. Erdoğan profesorii turci de la Liceul „Orizont” din Chişinău, adică să permiţi ofiţerilor SIS să ameninţe activişti unionişti, adică să accepţi „calea a patra” (spre nicăieri) a conducerii PDM etc., etc.

Astfel, intelectuali de vază s-au solidarizat cu puterea coruptă de la noi, promovând-o în continuare. Sunt ei, cei trei, trădători? Nu, ei sunt asasini ai speranţelor noastre; am crezut că ei sunt alături de noi, cei mulţi, de nevoile şi speranţele noastre. Dar n-a fost să fie: ei au ucis orice speranţă.Cele întâmplate la Străşeni prezintă preludiul „operei”.

Ce-i de făcut?

Părerea mea: de întărit sectorul asociativ al Unionismului românesc din RM. De format Autentica Mişcare Unionistă (abreviat – AMU). Mişcare care să aibă un Statut şi un Program de realizat, o Mişcare care să funcţioneze real, formată din membri care se vor aduna în organizaţii locale şi una republicană, conform prevederilor statutare. În situaţia când noi nu suntem disciplinaţi, orice efort în sensul respectării disciplinei trebuie salutat. Membrii AMU vor fi obligaţi să plătească cotizaţii lunare.AMU trebuie să aprobe un Program. Acesta trebuie să prevadă câteva etape, prima fiind formarea structurii republicane a AMU.

După care, următoarea sarcină – promovarea unioniştilor în Parlamentul RM, care să apere şi să promoveze interesele acestor pături de cetăţeni.AMU trebuie să fie conştientă că în perspectivă UNIREA este o problemă românească. În acest sens, AMU va găsi susţinători ai cauzei naţionale în România. Nu la general, ci concret: care partid politic susţine Unirea, care oameni politici susţin această idee etc.?Un aspect important al AMU va fi activitatea şi în UTA Găgăuzia.

Asta pentru că la moment această formaţiune cere protecţia Moscovei, iar Dodon consideră că anume găgăuzii pro-ruşi sunt garantul „statalităţii” RM. Ştim: mulţi concetăţeni de etnie găgăuză au cetăţenie românească şi pledează pentru aderarea RM la UE; noi suntem obligaţi să-i susţinem.

O direcţie importantă va fi direcţia Est: relaţiile cu Ucraina. Se pare că la „înfeudarea” unioniştilor din 2018 o anumită contribuţie au avut-o şi ucrainenii. Asta pentru că aici, în RM, unii cetăţeni, aşa, uşor, fără prea multă responsabilitate, afirmă „Unim Basarabia cu România” sau „Basarabia e România!” şi „uită” că RM nu înseamnă Basarabia. Unele teritorii din sudul şi nordul Basarabiei sunt sub administraţie ucraineană. În condiţiile în care Federaţia Rusă duce un război cu Ucraina, Kievul nu are nevoie de noi complicaţii, venite din partea „unioniştilor” moldoveni.

Noi când spunem „Unire” avem în vedere RM în actualele ei frontiere, cele care oficial ne separă de Ucraina.În timp, AMU trebuie să dobândească ca problema Unirii să intre în agenda de lucru a Bucureștilor. La urma urmei, în 1940, Bucureştiul oficial, fără a opune rezistenţă armată [la ce bun a mai ţinut forţe militare?], regele-dictator Carol al II-lea a cedat teritorii româneşti.

Demult a venit timpul ca elita politică să ia în serios problemele existente şi să le rezolve. Asta înseamnă implicare mai activă în rezolvarea problemelor pan-româneşti, asta înseamnă problema reîntregirii discutată în cancelariile Marilor Puteri, inclusiv – la Moscova etc., etc. Realizarea Unirii poate fi înfăptuită prin fapte concrete, nu prin vorbe.Aşa să ne ajute Dumnezeu!

ANATOL PETRENCU:

Imagini pentru anatol petrencu photos

anatol_petrencu@yahoo.com

[1] Amintiţi-vă de cuvintele lui Vlad Filat, adresate lui M. Ghimpu în şedinţa Parlamentului: „D. Chirtoacă are 600 de dosare penale”; în confruntarea politică este suficient un singur dosar ca să-l dai de-a şuia pe noul lider PL.

[2] https://telegraph.md/eugen-doga-nicolae-botgrosalte-personalitati-au-venit-la-straseni-pentru-a-l-sustine-pe-pavel-filip-pe-circumscriptia-20/

01/01/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: