Sluga rusească Igor Dodon nu se dezminte acționând până în ultima clipă a mandatului său de președinte, pentru re-rusificarea spațiului informațional românesc din Republica Moldova

Foto: Vladimir Putin și Igor Dodon pozând provocator cu harta „Moldovei Mari”

Un nou „suflu” pentru re-rusificarea spațiului informațional românesc din Republica Moldova. Președintele Dodon conferă prin lege statut special limbii ruse. Ce s-a întâmplat cu legea „anti-propagandă”?

Președintele Republicii Moldova – Igor Dodon anunță că a promulgat mai multe legi, votate zilele trecute de deputații PSRM-Șor, informează portalul deschide.md , citat de romaniabreakingnews.ro.

Potrivit sursei este vorba despre anularea „Legii miliardului”, re-rusificarea R.Moldova , prin oferirea unui statut special limbii ruse și anularea Legii „anti-propagandă”.

Iată mai jos comunicatul Președinției Republicii Moldova privitor la ultimele legi promulgate de Dodon înainte de expirarea mandatului său:

„Am promulgat câteva legi importante, așteptate de cetățeni.Este vorba despre:

– Legea de anulare a așa numitei ”legi a miliardului”, prin care guvernele anterioare au pus pe spatele cetățenilor plata pentru miliardul furat din cele trei bănci.
– Legea pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii care prevede reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați. În cazul femeilor cu cel puțin 5 copii, acestea vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani.
– Pachetul de legi cu privire la UTAG, legi care vin să contribuie la armonizarea legislației naționale în conformitate cu prevederile Constituției, legislației Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al UTA Găgăuzia.
– Legea pentru completarea articolului 181 al Legii nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică care presupune că la solicitare, prospectele medicamentelor să fie oferite de farmacii și instituțiile medicale în limba de stat ori în limba rusă.
-Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova care prevede restabilirea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost timp de peste două decenii, până când Curtea Constituțională a declarat legea desuetă și a recomandat aprobarea unei noi legi.
– Legea cu privire la modificarea şi completarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova prin care a fost anulată cenzura la posturile TV. În curând, pe micile ecrane ale cetățenilor Republicii Moldova vor reveni buletinele informative ale posturilor TV din Rusia, dar și câteva canale TV, interzise până acum”, a scris el.

Publicitate

De ce așa-zisul „marele război pentru apărarea patriei” nu a fost războiul nostru?

 

 

 

ALEXANDR LUKAȘENCO, președintele Belarus : Așa-zisul „RĂZBOI pentru APĂRAREA PATRIEI ” nu este nici al bielorușilor, nici al ucrainenilor, nici al românilor și nici măcar al rușilor.

 

 

 

Foto – Sluga Dodon, președintele de mucava al R.Moldova și stăpânul său, Vladimir Putin, președintele Rusiei

 

 

 

Petru Bogatu : ”Așa-zisul război pentru apărarea patriei” nu a fost războiul nostru !

A înțeles până și A. Lukașenko. Așa-zisul ”război pentru apărarea patriei” nu este războiul nostru. E opera lui Hitler și Stalin pe care aceștia l-au dezlănțuit și l-au impus apoi întregii Europe.

Dacă nu oprim nebunia lui Dodon cu anunțata lui celebrare în stil sovietic a zilei de 9 mai – suntem pierduți, ne merităm destinul de vasali umili și de bondoci sub-culturali

 

Sub ochii noștri are loc o re-sovietizare în forță a Republicii Moldova. Președinția, guvernul și primăria orașului Chișinău s-au înhămat la sarcina pusă de Putin de a rescrie istoria pe calapodul lui Stalin, pentru că, vorba lui George Orwel, cine controlează trecutul acela controlează prezentul și viitorul.

Pângărește memoria

Obrăznicia președintelui Igor Dodon întrece orice măsură. Bravada nerușinată cu care impune agenda politică și ideologică rusească  pângărește memoria colectivă a românilor și a tuturor popoarelor care au avut de suferit de pe urma regimului totalitar sovietic.

A ajuns să se laude tocmai de la tribuna APCE cu pregătirea unor „evenimente de anvergură dedicate victoriei în marele război pentru apărarea patriei”. Tam-tamul în jurul zilei de 9 mai este atât de mare încât ai impresia că te afli nu la Chișinău, ci la Moscova, unde, de altfel, pentru prima dată în ultimii zece ani vor defila, conform hotărârii guvernului Chicu, ostașii Armatei Naționale.

Și ca treaba să fie rotundă, primarul socialist al capitalei, Ion Ceban, nu se lasă mai prejos. Toarnă și el gaz în foc.

În timpul  vizitei sale la Sankt Petersburg s-a angajat public să susțină ideea „unui grup de inițiativă” de a crea la Chișinău o filială a „muzeului” blocadei Leningradului. Tot el caută bani pentru repararea Complexului Memorial „Eternitate”, un alt instrument  rusesc de manipulare și modelare a minților.

Și toate acestea au loc pe fundalul sforțărilor actualei guvernări de a șterge identitatea națională a Basarabiei. Colecția de obiecte ale pretinsei „blocade a Leningradului” nu-i exclus să fie expusă în „Muzeul ocupației sovietice” pe care președintele filorus a amenințat să-l închidă la finele anului trecut.

Încercările regimului Dodon de a readuce în Republica Moldova cultul militarismului sovietic și velikorus, de a reimplementa ritualul demonic de preamărire a rolului URSS în cea de-a doua conflagrație mondială  nu sunt inițiativele lui personale, firește. Acestea fac parte dintr-o strategie rusească de recucerire ideologică a republicilor ex-sovietice.

Moscova nu degeaba își iese din țâțâni când undeva la Vilnius sau Tallinn sunt demontate statuile  sau sunt închise memorialele legate de războiul din anii 1941-1945. Simbolurile URSS sunt un element-cheie de care se folosește propaganda putinistă pentru a menține în fostele teritorii ocupate sau controlate de Kremlin sindromul Stockholm, adică atașamentul victimei pentru călăul care a împilat-o, înfometat-o și deportat-o.

O reglare de conturi între tirani

Jenant este faptul că Rusia își ia revanșa la Chișinău chiar în momentul în care până și Bielorusia se trezește din somnul conștiinței naționale. Într-un interviu pentru televiziunea kazahă, liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, a declarat că războiul sovieto-german „nu este războiul nostru”. Și a explicat de ce.

Și poporul belarus, și cel kazah, a lăsat el să se înțeleagă, au avut doar de suferit de pe urma acestei confruntări. Cele două puteri care s-au războit „s-au pus cu biciul pe noi”, a conchis Lukașenko.

Declarațiile sale au scandalizat până peste poate presă aservită Kremlinului, președintele belarus fiind făcut cu ou și cu oțet. Nu m-aș mira dacă Moscova se va năpusti cu noi represalii împotriva Minskului.

Oricum, Lukașenko a spus adevărul. Așa-zisul „război pentru apărarea patriei” nu este nici al bielorușilor, nici al ucrainenilor, nici al românilor și nici măcar al rușilor. A fost o reglare de conturi  între doi tirani, unul nazist și altul comunist. Celebrarea acestuia într-o manieră șovină și revanșardă ne lezează demnitatea națională și ne jignește inteligența.

Iată câteva argumente pentru care orice sărbătorire a zilei de 9 mai la Chișinău în formatul impus de Moscova este o acțiune antinațională care sfidează bunul simț și denaturează adevărul istoric.

 

Primul. Actualul teritoriu al Republicii Moldova nu s-a aflat „sub ocupație germano-fascistă”, după cum se exprimă propaganda rusească, fiind parte integrantă a statului român independent. ”Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” a fost apelul la luptă  adresat Armatei Române în vara anului 1941, soldat cu eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică. Astfel, Armata Roșie nu a avut nimic de eliberat între Prut și Nistru în august 1944. Din contră,  perpetuarea prezenței ei a fost pe cât de ilegală, pe atât de criminală.

Al doilea. Uniunea Sovietică, comunistă, a ocupat şi a anexat părţi ale României în iunie 1940, teritorii care nu i-au mai fost returnate, fapt constatat în Rezoluția Parlamentului European de la 19 septembrie 2019.

Al treilea. În aceeași Rezoluție a Parlamentului European se arată că „cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a fost cauzat de Tratatul de neagresiune nazisto-sovietic din 23 august 1939, cunoscut și sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop,  și protocoalele sale secrete, care a permis ca două regimuri totalitare cu obiectivul de a cuceri lumea să împartă Europa în două zone de influență”.

Al patrulea. Până la 22 iunie 1941 Hitler și Stalin au fost aliați și totodată fiecare dintre ei pregătea în taină o agresiune împotriva celuilalt. Războiul dintre ei era inevitabil și decurgea din ideologia nazistă și cea comunistă. Hitler, în conformitate cu doctrina național-socialistă, urmărea „extinderea spațiului vital” pentru rasa ariană la nivel planetar, iar Stalin, în conformitate cu învățătura lui Marx-Engels-Lenin, dorea să provoace revoluția mondială și instalarea forțată a comunismului în toată lumea.

Al cincilea. Într-o serie de documente internaționale, în special, în mai multe declarații sau rezoluții ale APCE, Adunării Parlamentare a OSCE și Parlamentului European se consemnează că intrarea Armatei Roșii în țările Europei Centrale și de Est în anul 1944 a pus începutul unei ocupații sovietice care a durat nu mai puțin de 45 de ani.

Al șaselea. Parlamentul European a instituit Ziua  Internaţională a eroilor în lupta împotriva totalitarismului (pe 25 mai), și Ziua de comemorare a victimelor regimurilor totalitare (pe 23 august), arătând că „regimurile naziste și comuniste au comis crime în masă, genocid și au realizat deportări, cauzând pierderi fără precedent de vieți omenești și privări de libertate”.

Al șaptelea. Înfrângerea catastrofală din 1941-1942  a Armatei Roșii, care avea o superioritate netă asupra Wehrmachtului în tancuri, avioane și resurse umane, dovedește că populația URSS nu dorea să lupte pentru Stalin și regimul său totalitar. Pentru prima dată în istorie peste un milion de locuitori ai unui stat invadat au acceptat să lupte cu arma în mână de partea invadatorilor (armata generalului Vlasov), numărul dezertorilor și prizonierilor sovietici fiind de peste 7 milioane.

Al optulea. Pretinsa „blocadă a  Leningradului” este un fals bolșevic abominabil. În realitate, avem de a face cu un  act de genocid  sovietic. Stalin a comis o crimă de război, lăsând în mod premeditat ca populația să moară de foame, cu toate că aprovizionarea orașului se putea face pe lacul Ladoga sau pe cale aeriană. Pentru liderii comuniști oamenii care ajungeau prizonieri sau se pomeneau sub administrația germană nu erau decât un gunoi. La 3 iulie 1941, bunăoară, Stalin ordonase să fie arse  sau distruse toate localitățile ocupate de Wehrmacht, sortindu-i pierii pe proprii cetățeni abandonați sub stăpânire nazistă.

Al nouălea. Armata Roșie a ajuns la Berlin în mai 1945 numai datorită sprijinului militar, logistic, economic și tehnologic al aliaților. Marea Britanie a luptat cu succes cu Germania nazistă pe mare și pe uscat, pricinuindu-i pierderi enorme, încă din septembrie 1939, când Stalin devenise oficial aliatul lui Hitler. Debarcarea anglo-americană în Sicilia din 1943 și răsturnarea regimului Mussolini a înclinat decisiv balanța războiului în favoarea aliaților. Fără avioanele, tancurile, armele, tehnologiile de război și alimentele furnizate Uniunii Sovietice de către SUA încă din anul 1941 Armata Roșie nu avea nicio șansă să iasă basma curată din confruntarea cu Wehrmachtul.

 

Dacă nu oprim nebunia lui Dodon cu anunțata lui celebrare în stil sovietic a zilei de 9 mai, suntem pierduți. Ne merităm destinul de vasali umili și de bondoci sub-culturali.

 

https://www.deschide.md/ro/stiri/editorial/60747/Petru-Bogatu–De-ce-a%C8%99a-zisul-%E2%80%9Emarele-r%C4%83zboi-pentru-ap%C4%83rarea-patriei%E2%80%9D-nu-este-r%C4%83zboiul-nostru.htm

R.Moldova: Ofensivă rusească în plin război hibrid

 

 

 

 

Foto: Țarul Rusiei, Vladimir Putin și sluga lui umilă, Igor Dodon 

 

 

 

 

Război hibrid în plină ofensivă rusească, ori Cum a ajuns Dodon stăpân pe viața lui Plahotniuc

Încă niciodată în cei peste 28 de ani de independență ai Republicii Moldova, Rusia nu s-a apropiat mai tare de frâiele diriguitoare ale statului nostru ca acum. Nici Voronin, cel care prin anul 2000, amenința că va re-încarcera Republica Moldova într-o Uniune Sovietică refăcută de kaghebistul Putin, nu și-a permis să cedeze atât de mult. Voronin făcuse primii pași pe calea înaltei trădări. Își arăta toată deschiderea și disponibilitatea să o facă.

Chiar își decorase cu ordinul „Ștefan cel Mare”, cea mai înaltă distincție militară a statului, șefii instituțiilor secrete rusești prin care gândea să-și pună planul în aplicare. La 11 decembrie 2001 îl decorează, în secret, pe șeful de atunci al Serviciului Federal de Securitate (FSB), generalul Nicolai Patrușev (din 2008 – secretar al Consiliului de Securitate al FR), iar la 5 iunie 2003 îi decorează cu același înalt ordin pe general-maiorul Veaceslav Ușakov, director-adjunct FSB și pe Serghei Lebedev, directorul Serviciului de Informații Externe al FR.

Pentru care merite în fața Republicii Moldova? La momentul desecretizării decretelor de decorare, în octombrie 2011, Voronin a refuzat să răspundă la această întrebare motivând caracterul clasificat al informațiilor de referință.

Către sfârșitul anului 2003 planul lui Voronin intrase pe linie dreaptă. „Memorandumul Kozak” de federalizare (re-încarcerare) a Republicii Moldova, fusese contrasemnat de Voronin pe fiecare pagină. Putin pornise deja pe direcția Chișinău o întreagă escadră de avioane care trebuia să-l însoțească la ceremonia de semnare cu președintele Voronin a unui acord de trecere a frâielor Republicii Moldova în mâinile Federației Ruse.

Mecanismul era asigurat să funcționeze prin cele două subiecte federative controlate deja de Moscova – așa numitele autonomii, ridicate de „memorandum” la statut de state-membre cu drepturi egale ale unei construcții federative – Transnistria și Găgăuzia.

În noaptea de dinaintea „ceremoniei”, 24 spre 25 noiembrie, în aranjamentul mizerabilei contrafaceri (o reeditare hibridă a Pactului Ribbentrop-Molotov) au intervenit misiunile diplomatice ale SUA și Uniunii Europene. În fața argumentelor acestora, Voronin a cedat subit. Planul s-a prăvălit rușinos pentru Rusia.

Din acea zi, Putin l-a scos pe Voronin din inimă, dar și din socotelile lui geopolitice. Geaba meritele spionilor tainic decorați, geaba deconspirarea prematură a agentului Roșka, geaba investiții în afacerea diversionistă a comuniștilor și aducerea lui Voronin la putere. Voronin a încercat să se reabiliteze în 2009. A vrut să îndrepte în folosul lui revolta tinerilor din 7 aprilie.

A dat foc Parlamentului, a devastat sediul Președinției, a învinuit România și Uniunea Europeană de tentativă de lovitură de stat, dar până la urmă a suferit eșec. Tentativa de izolare a Republicii Moldova s-a soldat cu reversul ei – la putere au venit în același 2009 forțe politice declarate pro-europene. Aici, Moscova a pus cruce definitiv și ireversibil pe veacul lui Voronin. La Chișinău Kremlinul avea nevoie de un alt emisar. Unul nu doar șantajabil, dar care să fie dedat cu trup și suflet cauzei rusești, care să nu aibă rețineri și remușcări în acte de trădare a intereselor țării sale și a consângenilor lui. Moscova avea nevoie de un trădător perfect.

Ieșirea inopinată a cuplului politic Dodon-Greceanîi din rândurile Partidului Comuniștilor la 4 noiembrie 2011 a fost semnalul că Moscova și-a găsit noul ales. Gestul a fost șocant pentru Voronin. Furia lui împotriva celor doi foști, cei mai apropiați, tovarăși de partid, nu avea margini. Voronin a înțeles ce se întâmplă: Dodon și Greceanîi nu puteau să fugă din cel mai mare partid la acea vreme și să se izoleze în mizeria unui partid de doi bani, total irelevant pe scena politică. Ruptura de matrița comunistă aceștia o puteau face doar sub acoperirea unui nou patron influent și puternic de care să se teamă chiar și Voronin.

Acest patron nu putea fi altul decât serviciile rusești, la îndemnul metodic și idicația categorică a cărora Dodon și Grecenîi i-au tras clapa expiratului lor șef. Tirada verbală a lui Voronin în adresa foștilor colegi-trădători era strigătul agentului disperat.

Era clar că Centrala de la Moscova l-a abandonat, că de acum înainte ea va pune miza și banul pe o nouă agentură, una mult mai determinată în acțiuni diversioniste împotriva țării lor și mult mai devotată intereselor Kremlinului. Adică mult mai ticăloasă decât a putut fi el, bolșevicul Voronin.

În anii următori, socialistul Dodon a tot defilat în bătaie de joc pe sub nasul comunistului Voronin cu „succesele” lui personale de intrare în încrederea lui Putin.

Deși se spune că Moscova o alesese inițial pe Greceanîi drept rezidenta noii echipe de agentură politică a Moscovei în Republica Moldova, Dodon a arătat pe parcurs că rolul lui este de luat în seamă.

În 2011-2012, într-adevăr, Dodon și Greceanîi plecau la Moscova nedespărțiți și mereu în pereche. Părea că anume Greceanîi are biletul de intrare la Putin și nu invers. Potențialul de autoritate a lui Dodon a crescut datorită îndemânării lui în diverse jocuri de culise, care au condus și la consolidarea pas cu pas a poziției grupării lui pe scena politică locală, dar și la atragerea de finanțe din orice. Cu sumele venite de la Moscova și cu „onorarii” (mită) ridicate contra servicii de la oligarhii noii puteri pro-europene corupte, Dodon și-a asigurat condiția de lider al grupării și a reușit să atragă în rândurile ei alți transfugi. Unul dintre aceste achiziții a fost Ion Ceban, de exemplu.

După votul dat (contra unei sume mari) în favoarea alegerii în Parlament a șefului statului în martie 2012, Dodon și-a demonstrat utilitatea practică în fața lui Plahotniuc, noul stăpân în proces de afirmare al Republicii Moldova.

Începând cu acest moment al „carierei” sale politice, Dodon capătă un punct de sprijin extrem de important și eficient în urcușul lui pe Olimpul puterii politice moldovenești. Patronajul și protecția lui Plahotniuc era tocmai ceea urmărea.

Plahotniuc îl putea duce către obiectivele fixate în instrucțiunile Centralei de la Moscova – să urce pe treapta cea mai de sus posibilă a puterii politice de la Chișinău. Precum spuneam: Moscova avea nevoie de un al doilea Voronin, dar unul mai ticălos ca acela.

Iar la începutul anului 2016 Dodon era încă atât de mic, încât finanțarea risca să fie întreruptă pe fundalul rezultatelor obscure insignifiante. Dodon nu avea de ales: s-a prins de Plahotniuc ca scaiul de oaie și riscul i-a fost răsplătit.

Pus la colț de presiunea străzii și de iminența intrării în Președinție a unor rivali politici intransigenți, Plahotniuc îl promovează pe Dodon în noiembrie 2016 în fotoliul de șef al statului. A fost un urcuș important, dar urmat de un an și jumătate de umilință de cea mai joasă speță.  Suspendându-l pe Dodon din funcție o dată pe lună, Plahotniuc ținea să-i amintească cine îi este stăpânul.

Cel puțin aici, în Republica Moldova. Dodon a mimat protestul. Nimic mai mult. Văzându-se urcat pe unul din vârfurile puterii, Dodon și-a pus sarcina să-și întărească șleahta de partid. A mers la Moscova mai des ca la serviciul prezidențial.

S-a gudurat pe lângă Putin și i-a cerut bani pentru promovarea și consolidarea partidului, cumpărarea unor surse media și propagandă masivă în teritoriul devastat de sărăcie din cauza marilor furturi. A obținut finanțarea.

Mai multe investigații jurnalistice au arătat căile obscure prin care banii dați grupării de diversioniști camuflați în dosul unui partid politic au intrat pe mâna acestei grupări. În alegerile din 24 februarie 2019 partidul lui Dodon a luat cele mai multe mandate în Parlament, dar insuficiente să devină ceea ce era altădată partidul lui Voronin. S-a creat o situație de pat, ca în jocul de șah.

Perioada lungă de așteptare a fost jucată de fiecare actor în felul lui. Plecarea pe mică pe ceas a lui Dodon la Moscova în lunile martie-iunie 2019 au arătat unde se fac de fapt scenariile și unde se pun sarcinile. Plahotniuc și-a dat seama dar a continuat să se amăgească cu gândul că dispune de tot controlul asupra lui Dodon.

Preventiv, i-a aplicat acestuia o lecție practică, condamnându-și un fost coleg de partid la 14 ani închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Sperietoarea ar fi funcționat, dacă Plahotniuc nu-și ardea toate podurile, preocupat fiind de scheme tâlhărești, de cum să rupă șapte piei de pe Republica Moldova și poporul ei.

La linia roșie a finalului de perioadă dată constituirii unei majorități politice de guvernare, Plahotniuc s-a pomenit părăsit de toți aliații, inclusiv de cei care ar fi putut să îl apere împotriva scenariilor făcute la Moscova.

Unicul lui aliat pe care miza să-și continue dictatul era Dodon. Dodon însă avea sarcina pusă de Moscova și visată de el însuși: dacă nu reușește să-l aducă fedeleș la Moscova – să se debaraseze de Plahotniuc, mimând o alianță contra firii cu oponenții lui politici. Ceea ce a și făcut.

Dodon se miră azi cum de a rămas în viață și nu a fost lichidat în zilele de 7, 8 ori 9 iunie. Plahotniuc nu avea cum să-l lichideze după gratiile Ambasadei Rusiei la Chișinău, unde s-a ascuns ca un agent aflat în pericol. În acele zile Dodon era cât pe ce să autolichideze din frică. Azi Plahotniuc deja nu poate, devenind el însuși ținta serviciilor rusești.

Aici pot da crezare unui coleg jurnalist cu soldă la Plahotniuc, că acesta s-ar afla inclus într-un program american internațional de protejare a martorilor. Este așa ori ba, nu știm.

Scuza inventată a „eroului național hărțuit de căpcăunii serviciilor rusești” este mai frumoasă decât statutul fugarului laș pe care și l-a dobândit după 14 iunie.

Oricum, serviciile rusești vor lua toate măsurile ca Plahotniuc să nu mai pună în pericol viața lui Dodon, a rezidentului lor în Republica Moldova, să nu creeze probleme pe mai departe măsurilor active rusești din cadrul războiului hibrid, desfășurat prin intermediul grupării socialiste împotriva Republicii Moldova.  

Profitând de naivitatea, iar uneori, cum a fost de exemplu în cazul numirilor la Curtea Constituțională, de complicitatea liderilor Blocului ACUM, Dodon este foarte aproape să-l depășească pe Plahotniuc în actul de capturare a statului. El nu scapă din vedere atingerea performanțelor lui Voronin pe acest tărâm. Orgoliul și finanțatorii îl obligă.

Zilele acestea a devenit deosebit de zgomotos și obraznic. Cucerirea Primăriei Chișinău îi dă curaj. I se pare un marș triumfal din care nu trebuie să se oprească.

Se joacă fariseic cu simbolurile: capturarea Chișinăului a sărbătorit-o la un loc cu ziua unității naționale a Rusiei de mână cu liderul separatist de peste Nistru în Cetatea ocupată de ruși a Tighinei. Omul de încredere al lui Dodon, șeful Serviciul de Informații și Securitate a fost zilele acestea la Moscova. Cineva din anturajul lui se află tot timpul în contact direct cu statul major de acolo.

Dovadă că operațiunea de capturare politică a Republicii Moldova de către gruparea care reprezintă coloana a cincea rusească este în plină desfășurare. Următoarea sarcină tactică a lui Dodon este Guvernul Republicii Moldova. Maia Sandu este buturuga care îi poate răsturna carul lui de război.

Buturugile mici sunt foarte periculoase, mai ales, pentru generalii impostori și îngâmfați.

Ori, Dodon este ca niciodată încrezut în șansele sale. Orice moțiune depusă în Parlament poate duce la schimbarea guvernării. Blocul ACUM nu are căi de retragere. Dodon are, în schimb, o formidabilă posibilitate de manevră.

Partidul fostului său patron este dispus să intre oricând și sub orice formă la guvernare. Îmbrâncirea din car a anti-oligarhilor acumiști le-ar produce acestora o mare satisfacție. Cooptarea „democraților” ar putea să se facă în condiții ideale pentru cauza lui Dodon.

Miza ar putea fi însăși viața și libertatea lui Plahotniuc, pusă acum în pericol de amenințarea serviciilor rusești.  Arată paradoxal, dar cu ajutorul serviciilor rusești, Dodon s-a făcut azi stăpân nu numai pe situația din Republica Moldova, dar și pe viața fostului ei coordonator absolut.

În schimbul unor garanții de securitate personală, a unei grațieri, pe care Dodon s-ar angaja să le negocieze, Plahotniuc ar putea ordona ori dispune asigurarea unei majorități parlamentare în favoarea tuturor proiectelor puse la cale de omul Moscovei.

Cu atât mai mult, cu cât ideologic cele două foste componente ale statului oligarhic sunt perfect compatibile.

Cu acest pas, agentura Moscovei, care lucrează azi prin Dodon, va înainta mult în planul ei de anexare a Republicii Moldova la interesele ei. Sumbră perspectivă în ziua când se împlinesc 30 de ani din momentul în care tancurile sovietice au fost oprite de moldoveni să mai defileze prin centrul Chișinăului.

Valeriu Saharneanu,

http://valeriusaharneanu.com/razboi-hibrid-in-plina-ofensiva-ruseasca-ori-cum-a-ajuns-dodon-stapan-pe-viata-lui-plahotniuc/