CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ion Antonescu şi Transnistria.

 

Transnistia a fost considerat teritoriu delimitat artificial, ca ţinutul de dincolo de Nistru. Situat în sud-vestul Ucrainei, se întindea pe mai bine de 47.000 kmp între apa Bugului superior, a Nistrului, până la limanul Niprului, fiind delimitat la sud de Marea Neagră, iar spre nord de râurile Liadova, Niomjai şi Row, până la aşezarea Jmerinca.

Aşadar, la 19 august 1941, la Cartierul General al Armatei Române de la Tighina, Conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, emite, ţinând seama de înţelegerea pe care a avut-o cu Hitler, actul prin care era instituită Administraţia Civilă dincolo de Nistru.

 De aci începe în această regiune devastată de război, în condiţii nebănuit de grele, opera de refacere, de organizare şi de canalizare a tuturor energiilor în munca titanică pentru înlăturarea distrugerilor războiului şi transformarea zonei într-un habitat uman complet refăcut şi renăscut.

„Consternare şi tristeţe, iată simţămintele ce le-am avut în suflet şi în minte, atunci, în 1941, când am trecut pentru prima oară podul de peste Nistru pe pământul de pe celalt mal, ce s-a numit Transnistria”, spune Olvian Verenca.

Şi acum la atâţia ani distanţă, viziunea apocaliptică a ceea ce a lăsat în urma războiul mă urmăreşte cu durerea şi disperarea acelui început pe care-l vedeam sinistru, fără rezolvare, fără şansa unei reuşite.

Metodele folosite de sovietici în a distruge totul în retragerea lor, m-a facut pentru prima oară să văd pe viu şi să înţeleg principiul pământului pârjolit – puţin spus – al distrugeri totale.

Erau doar primii paşi făcuţi în noua regiune, zonă în care distrugerile nu au fost atât de cumplite din cauza înaintării repezi şi masive a trupelor româno-germane. Mai târziu, pe măsură ce noul guvernământ lua în primire teritoriul ce îi fusese hărăzit României spre a-l reface şi administra, efectele distrugerilor au apărut mai puternic, iar gravitatea lor aproape totală.

În întreaga regiune totul fusese sistematic distrus după un plan dinainte conceput şi executat. Principalele resurse de trai şi de viaţă – nu conta că populaţia va rămâne fără nici o sursă de trai – uzini, industrii şi fabrici, centrale electrice, surse şi reţele de apă din oraşe, până şi canalizările au fost scoase din uz prin dinamitare.

Întreaga întindere a noi provincii, până şi în cel mai mic cătun dacă exista acolo o cât de mică activitate productivă, moara sătească, presa de ulei, sau diverse dotări alimentare au fost distruse prin incendiere sau dinamitare, iar în colhozurile sau sovhozurile utilajele de ori ce fel sau uneltele de lucrat şi recoltat, precum magazii şi depozitele care nu fusesera complet golite, erau arse dărâmate sau aduse în stadiul de a nu mai putea fi folosite.

Se pare că la început de conflict, aici, s-a putut aplica şi pune în practică Hotărârea din 4 iulie 1941 a C.C.-P.C.U.S. şi a Consiliului Comisarilor Poporului, care prin instrucţiuni detaliate dădea dispoziţii cu privire la „crearea condiţiilor de nesuferit pentru duşmani” în caz de retragerea forţată a unităţilor Armatei Roşii.

În prima fază, în zonele unde s-a declanşat conflictul şi retragerea sovieticilor nu era încă precipitată, a existat timpul material pentru efectuarea distrugerilor, dar mai târziu, când înaintarea trupelor germane şi române a fost mai rapidă nu a mai fost timp material pentru astfel de operaţii, în schimb luptele aduceau cu ele alte nenumărate distrugeri.

Un studiu publicat la vremea respectivă de ministerul Apărării Naţionale, prezintă o situaţie aproape incredibilă.

 Peste 85% din tot ce a existat acolo a fost distrus de către sovietici, prin incendiere dinamitare sau jefuire: primării şcoli, spitale, cazărmi, sedii administrative sau poliţieneşti, posturi de radio sau centrale telefonice, localuri de poşta, bănci, cooperative, băi comunale sau orăşeneşti, magazine de tot felul, muzee, teatre, cinematografe, gări şi căi ferate, căi de comunicaţii şi aeroporturi.

Generalul I. Antonescu a gândit înfiinţând Administraţia Transnistriei să nu implice factorul militar care era complet canalizat spre efortul de război ci să-i dea un caracter civil. Cu toate acestea era firesc ca în Odesa să fiinţeze în paralel cu Guvernământul civil, un comandament militar al Trasnisntriei, un comandament militar al Odesei, un comandament al Jandarmeriei care răspundea de paza şi ordinea întregului teritoriu.

Exista de asemenea un comandament german, consilieri economici atât germani cât şi italieni precum şi ofiţeri de legătură pe lângă administraţie şi comandamentele existente.

 Gheorghe (George) Alexianu (n.1 ianuarie 1897- d.1 iunie 1946), doctor în drept, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei   în perioada 1941 – 1944).

Începându-şi activitatea în Transnistria, profesorul Alexianu pentru a nu pierde timpul cu o reorganizare greoaie şi rigidă propusă de germani, a lăsat şi folosit pentru început structurile administrative sovietice, modificându-le şi aducându-le treptat Ia standardele româneşti.

Analizând din acest punct de vedere activitatea profesorului Alexianu în Transnistria, trebuie să observăm de la bun început că despre perioada Antonescu există o bibliografie bogată, cu studii valoroase, pe când despre Transnitria sunt foarte puţine lucrări care au studiat şi spus corect adevărul despre această regiune.

Dar în 1993 cercetând corect pentru prima dată datele procesului din 1946, o adevărată analiză juridică şi politică a acelui aşa zis proces, o face magistratul militar, general Ioan Dan în extrem de valoroasa lucrare „Procesul Mareşalului Ion Antonescu” editura Tempus 1993, unde problema Transnistriei este analizată atent, corect şi cu multă imparţialitate, bazându-se chiar pe datele din dosarul de acuzare şi al hotărârii de condamnare.

Începând astfel într-o regiune devastată şi distrusă de război fără drumuri sau şosele practicabile, fără căi ferate şi mijloace de transport ca şi inexistente, deci în condiţii nebănuit de grele opera de refacere, organizare şi conducere a regiunii, s-a pus problema colaborării apropierii de populaţia locală şi câştigarea ei de partea administraţiei.

Populaţia din această zonă a cunoscut într-o foarte mică măsură felul şi sistemul comportamental riguros al germanilor, iar comparaţia cu felul de a fi trataţi de români a înclinat puternic balanţa de a accepta modul de lucru românesc.

Iată, cum arăta George Alexianu într-un raport preliminar ce l-a înaintat conduceri statului, părerea sa despre atitudinea şi viaţa sub puterea sovietică:

„În acest teritoriu se vădeşte clar cum se trăieşte într-o lume în mod intenţionat rău alcătuită, în numele unei ideologii, strâmbe nereale şi criminale.

Dacă acolo aveai îndrăzneala să vrei şi să crezi în altceva în afara canoanelor prescrise, în mod precis erai suspectat, arestat, judecat şi chiar expus de a primi cele mai grave pedepse.Câtă vreme erai ipocrit, ţi se dădea pace, nu-i păsa nimănui ce crezi.

Totul era să nu te dai de gol, dar la educaţia şi mentalitatea ce le fusese inoculată, puţini mai erau aceia care aveau îndrăzneala să gândească sau să dorească altceva decât ce a fost declarat că este tolerat. Au fost din păcate nişte bieţi cobai asupra cărora s-au experimentat permanent tot felul de otrăvuri.

Mai exact spus, în acest regim cu un instinct diabolic s-a priceput că pentru a-ţi mutila sufletul nu mai este obligatoriu să-ţi smulgă unghiile, este de ajuns să te facă să-ţi fie groază şi frică să spui altceva decât ceea ce este îngăduit, căci pentru ei altă cale şi lume mai bună nu exista.

În raporturile pe care noua administraţie le-a avut cu populaţia civilă a regiunii, indiferent de unele accente mai riguroase şi mai autoritare ale diferitelor decrete şi ordonanţe emise în vederea bunei administrări a regiunii, întreg aparatul guvernământului a tratat populaţia locală cu multă înţelegere şi prietenie, fapt care a dus întâi cu oarecari reţineri, apoi, în foarte scurt timp, atunci când au înţeles că ceea ce au adus românii erau libertăţi, drepturi, înlesniri niciodată gândite sau visate sub regimul de oprimare comunistă, administraţia românească s-a bucurat de toată susţinerea.”

„Este meritul neîndoielnic al profesorului universitar Gheorghe Alexianu guvernatorul noii provincii, declara cu ocazia unei vizite făcute la Odesa, vice prim-ministrul ţării Mihai Antonescu de a fi conceput şi condus cu atâta tact şi înţelegere activitatea de refacere, normalizând în scurt timp prin realizări remarcabile în toate domeniile, viaţa economică, socială şi culturală a acestui teritoriu trecut atât de grav prin pârjolul lui Marte.

 Ajutorul atât de susţinut pe care noua administraţie a căpătat-o de la populaţia locală arată de asemenea că omenia ce a arătat-o faţă de el a avut un larg ecou în sufletele lor.

Pornind de la aceste stări de lucruri în scurt timp Transnistria a devenit o zonă căutată, un refugiu mai sigur al populaţiei din zonele administrate de germani.

Mulţi intelectuali din Ucraina au venit clandestin la Odesa să-şi găsească un loc pentru aşi continua viaţa în linişte, au venit meseriaşi, artişti, profesori, medici, preoţi toţi care s-au putut strecura clandestin în Transnitria au făcut-o atraşi de felul de a fi al românilor, de omenia lor proverbială.”

Din revista ART-EMIS.RO
______________
[1] Arhiva M.A.P.N., fond 3463 dosar 80/41 volumul II pag 165 si următoarele

Sursa: http://www.mazarini.wordpress.com

10/11/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: