Fronturile provocarilor la adresa Romaniei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Provocarile la adresa Romaniei vin pe banda rulanta dinspre Est, ca si dinspre Vest. Iar telefoanele sunt sau par gripate, si pe firul rosu, si pe firul albastru.

 

Republica Autonoma Sovietica Socialistă Moldovenească – actuala regiune transnistreana – a fost inființată de Stalin in 1924 ca un atentat direct la Romania Mare.

Agentul NKVD insarcinat cu fondarea republicii era un etnic rus, Grigorii Ivanovici Borisov, expulzat din Basarabia română pentru agitatie bolsevica.

Pe 8 octombrie, la Harkov, în Ucraina sovietica, Borisov incheia proclamația cu un “Traiasca Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, leaganul Romaniei Sovietice”.

 

Dupa douazeci de ani, visul lui Stalin s-a implinit.

Astazi, nici nu s-a încruntat bine Vladimir Putin la Europa ca Borisovul de la Chisinau, Vladimir Voronin, s-a rățoit din nou la Romania, cu aceleasi texte de RASSM:

“Noi n-avem scopuri sa întoarcem Moldova lui Stefan cel Mare înapoi – macar ca ar fi un act istoric foarte just – dar noi avem scopul sa ne integram în Europa unita, mare…”, spunea Voronin imaginandu-si in mod clar Uniunea Europeana drept o noua URSS.

 Voronin nu voia sa renunțe nici la “brandul” comunismului, nici la pretențiile ideologiei sovietice de deznationalizare prin inventarea unei “limbi moldovenesti” si a unui “popor moldav”.

Amenintarea nu era nouă.

 

 

 

Ea a mai fost formulata, dupa înfiintarea în România a unei asa-zise “comunitati moldovenesti”, primite cu aplauze in Parlamentul de la Chisinau.

“Noi o sa raspundem adecvat la toate incercarile de a diminua pozitia Moldovei in lume, de a diminua rolul Moldovei, de a diminua Moldova ca tara independenta si suverana”, mai spunea Voronin. Si totusi, acestea curg in continuare. Nu in ultimul rand, pentru ca nu exista aparatul care sa le dea replica.

Diplomația românească – si aici includ si structurile insărcinate cu apărarea țării – se rezumă la cretinism sau trădare în ce privește apararea drepturilor românilor din jurul granițelor actuale, dacă ar fi sa amintim numai ultimul dezastru legat de “limba moldovenească” în UE.

Act observat, raportat, sancționat si corijat – cel putin pe site-ul Comisiei Europene – tot de către si numai datorită presei.

Spre deosebire de România, Rusia si-a cunoscut întotdeauna interesele de la granita fireasca a Europei: de la Pușkin, Brejnev sau Cernenko la Primakov, Zubakov sau Kozak, toti oamenii ai Kremlinului din serviciile rusesti de ieri si azi, au avut ca misiune Basarabia.

Ungaria – “cel mai bun partener strategic al Moldovei”, apud Voronin – se impune ca la ea acasă in provincia romanească.

Generalul Ferenc Banffi asigura din partea Uniunii Europene controlul graniței dintre Transnistria si Ucraina, prin care trec ca-n brânza toti “interzistii” UE, in drum spre Odesa sau Moscova, cu tot cu limuzinele lor pline de armament.

Tot Ungaria dă vize de Bruxelles la Chișinau, iar reprezentantul UE pentru Transnistria, dupa Jacobovitz de Szeget, a fost Kalman Mizsei, un marunt functionaras cu stagiu la Moscova, iesit de sub pulpana lui George Soros, care-si permitea sa dea lectii României privind cetatenia românească furata de sovietici basarabenilor.
Putin ne amenință cu fragmentarea, amintind într-un discurs “european” despre posibile revendicari si autonomii ale bulgarilor din Dobrogea si maghiarilor din Tinutul Secuiesc.

In Parlamentul României, un canacheu al PD bloca recunoașterea drept români a “moldovenilor”, “vlahilor” si aromânilor pentru afacerile sale dubioase cu “minoritatea aromana” din Romania.

La Satu Mare, Viktor Orban  la spunea simpatizanților securistului RPU si RSR, Laszlo Tokes,ca acum e momentul sa lupte pentru autonomie si sa schimbe “frontierele nedrepte” ale istoriei, scrie http://roncea.ro/ziua/.

 

 

Provocări și pericole imediate la adresa securității naționale

 

În acest moment, două pericole majore amenință securitatea României și noi părem pierduți, declara generalul Ion Costaș,fost ministru al forțelor armate al R.Moldovenești … Ucraina se pregătește de o invazie totală din partea Rusiei, iar Serbia este la un pas să invadeze Kosovo. Gândiți-va măcar o secundă ce ar putea însemna asta pentru România…

Pentru orice geopolitician sau expert în securitate sau apărare este coșmarul oricărei națiuni:

Un război pe teritoriul Ucrainei nehibrid, ci integral convențional poate conduce la urmări dramatice pentru România:

  – un aflux uriaș de migranți către România ca zonă de siguranță din calea dezastrului provocat de un război (chiar dacă România este departe de a fi o insulă de stabilitate politică ÎNCĂ este o zona de stabilitate și securitate teritorială). Acest aflux de migranți va fi sporit de cei 400 000 români aflați în Bucovina, luată cu forță de Ucraina sau cedată de lași și trădători, români cărora România nu le va putea întoarce spatele cu garduri și mitraliere… Așadar, gândiți-vă la capacitatea României de a gestiona 5000 de migranți…  dar sute de mii….

  –  Exportarea de criminalitate organizată, spionaj și terorism în România într-un mod fără precedent. O țară cu dublul populației și teritoriului României, sărăcită excesiv, aflată în război de mai bine de patru ani cu siguranță a generat structuri mafiote și infracționale uriașe. Aceste structuri erau active și puternice încă dinainte de orice război.

Astăzi, Ucraina poate deveni Siria Europei iar pentru România un dezastru în materie de securitate și apărare internă. Îmi bazez analiza pe informații din surse din cele mai bine documentate posibile, nu doar interne dar și externe. Așadar, într-o astfel de situație structurile mafiote prosperă și se dezvoltă: de la traficul de ființe umane (inclusiv „vinderea refugiaților”) până la trafic cu armament, terorism și distrugerea minimei stabilități interne.

  – Spionajul. Un război pe teritoriul Ucrainei înseamnă o țară penetrabilă de către toate serviciile ce nu-și doresc stabilitate în regiune sau care doresc extinderea zonelor de influență. Cinismul, când vine vorba de spionaj, nu are limite și este raportat la interesele legitime ale statelor. Așadar vom avea o îngrămădeală de operațiuni de spionaj, diversiuni și război hibrid, de data aceasta nu numai pe teritoriul Ucrainei, ci și pe teritoriul României, aceste operațiuni în cazul unei invazii generalizate a Ucrainei, devin floare la ureche în România.

  – Riscul improbabil, dar posibil al antrenării în război a țării noastre prin acțiuni provocatoare la granițele României. Cel mai mare risc aici apare nu din războiul clasic, ci mai degrabă hibrid. Se creează premisele perfecte pentru destabilizarea unei țări (România) independent de obiectivele conflictului de la graniță de către state care acționează și își doresc o Românie divizată și cât mai slabă în regiune, sublinia ministrul  Ion Costaș într-un interviu publicat în  http://www.ziarulnatiunea.ro/2019/02/04/provocari-si-pericole-imediate-la-adresa-securitatii-nationale/

 

Provocări din partea Ungariei: ”Nu renunţăm la acest pământ”. Reacția României

Implicarea guvernului Ungariei în România sporește constant, de la programe economice dedicate maghiarilor din România la declarații belicoase. Recent secretarul de stat Árpád János Potápi, responsabil pentru politicile naţionale ale Cancelariei premierului Viktor Orban,  declara  la Miercurea Ciuc că “Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ”, nu renunţă la maghiarime, la părţile naţiunii maghiare şi la istoria maghiarilor, potrivit agenției maghiare de presă MTI.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Secretarul de stat ungar Árpád János Potápi a declarat și că: “A luat sfârşit veacul de singurătate. Cu programe de dezvoltare a economiei, ani tematici, crearea spaţiului educaţional şi economic în Bazinul Carpatic ne-am tot străduit în ultimii opt ani să venim în întâmpinarea dăinuirii dumneavoastră pe pământul dumneavoastră natal” – a afirmat secretarul de stat.

Declarația sa vine la doar câteva zile după ce guvernul ungar a anunțat că, după ce a primit acceptul Puterii din România, va investi 77 de milioane de euro pentru sprijinirea afaceriștilor din Ținutul Secuiesc care transmit proiecte în limba maghiară.

De asemenea, ministrul de Externe Péter Szijjártó a reiterat și că diplomații maghiari nu au voie să participe la recepțiile de ziua națională a României.

Replicile României la provocările venite din partea Guvernului Ungariei lipsesc cu desăvârșire. Cu excepția unui avertisment de la Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, și guvernul, și președinția sunt extrem de tăcute pe acest subiect . (https://www.capital.ro/provocari-din-partea-ungariei-nu-renuntam-la-acest-pamant-react.html).

 

 

 

 

Publicitate

Aşa zisa”limbă moldovenească” a fost eliminată de pe site-ul Comisiei Europene. VIDEO

In ziua de 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, a emis o hotărâre în care se afirma că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, aşa cum este prevăzut în Declaraţia de Independenţă, nu „limbă moldovenească” cum este prevăzut în Constituţia Republicii Moldova (detalii aici).

Într-adevăr, art.13 din Constituţia acestei ţări continuă să menţioneze că: ” Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine”.

Dezbaterea în jurul acestei probleme este uriaşă.

S-au scris mii  de cărţi şi se vor mai scrie încă pe atâta, atâta vreme cât vor exista confuzii – în mare parte voite – în toată această dezbatere.

Confuzia fundamentală se referă la diferenţa dintre cetăţenie (apartenenţa la un stat) şi identitatea etnică (identitatea regională).

Raţionamentul „moldoveniştilor” este simplu: există statul Republica Moldova – deci există cetăţeni moldoveni – deci moldovenii vorbesc moldoveneşte; sau invers: există limbă moldovenească – deci există popor moldovenesc – deci există stat moldovean.

Sau orice combinaţie doriţi.

Teoria „moldovenistă” este fără îndoială un produs toxic al propagandei sovietice, nici chiar ruse.

Marx vorbea despre basarabeni ca fiind români, iar documentele de domeniu ale Rusiei ţariste afirmă peste tot identitatea moldovenilor cu românii.Încă în secolul al XIX-lea, Revista Ministerului Instrucțiunii Publice, publicată la Sankt Petersburg, în 1840,consemna în fasciculul 29, secțiunea IV, la pagina 7:

„Despre situația învățământului în Principatele Moldovei și Valahiei: Moldova și Valahia sunt țări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credință, în pofida separației lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeași cruce grea, iar acum sorb o nouă viață din același izvor dătător de viață. Ele au același trecut, același prezent și, bineînțeles – același viitor!”

Anume bolşevicii au fost cei care au speculat cu autoidentificarea de „moldovean”. Nu a fost unicul caz (bunăoară propaganda sovietică a încercat fervent ruperea tadjicilor de restul persanilor), dar a fost unicul care a prins la populaţia vizată.

Deoarece ideea de naţiune a venit relativ mai târziu în Europa de est, criteriile medievale de autoidentificare au rămas încă puternice printre popoarele de acolo. Iar între criteriile cel etnic era pe ultimul loc, după cel religios şi cel regional.De aceste aspecte s-au folosit cu iscusinţă ideologii stalinişti.

Au folosit astfel identificarea de „moldovean” (de la „cetăţean”, adică supus al Ţării medievale a Moldovei), care separa românii estici de cei sudici şi vestici, pentru a crea un nou popor.

Aşa zisa „limbă moldovenească” este o relicvă colonialistă stalinistă. Teoria unei limbi moldovenești diferită de română, îşi are obârşia în regiunea din stânga Nistrului, unde autoritățile comuniste sovietice au înființat în 1924 aşa zisa RASS Moldovenească, prin promovarea acestei teorii URSS încercând să-și justifice pretențiile asupra Basarabiei vecine, care se unise la 1918 cu România.

 

Cum s-a născut limba moldovenească ?

 

Conform documentelor de arhivă, după crearea RASS Moldoveneşti peste Nistru , Secretariatul Comitetului Gubernial Odessa al Partidului Comunist din Ucraina a numit o comisie însărcinată cu demersurile propagandistice.

Cei trei membri ai comisiei erau A. L. Grinştein, I. I. Badeev şi Gr. I. Starîi. Chestiunea existenţei limbii moldoveneşti a fost discutată intens, mai ales după naşterea publicaţiei de propagandă anti-românească Plugarul Roş, apărută la 1 mai 1924.

S-a pus problema limbii în care să fie publicată această revistă. Limba vorbită de românii din Transnistria nu avea un caracter unitar şi nici literar, ea nefiind cultivată în şcoli de administraţia rusească.

Pornind de la această chestiune, comisia s-a divizat: Starîi era de părere că trebuia folosită limba română şi grafia latină, în timp ce ceilalţi doi susţineau că ar exista o “limbă moldovenească” distinctă de cea română.

Evident că niciunul dintre ei nu era specialist în filologie astfel încât să fie oarecum îndreptăţiţi să emită asemenea opinii.

Starîi a susţinut că era imposibilă crearea unei noi “limbi moldoveneşti”, şi că acest lucru nu poate fi rezultatul unei decizii politice arbitrare. În schimb, Badeev spunea că există o “limbă moldovenească” diferită de cea română, aşa cum rusa diferă de ucraineană.

În plus, el a argumentat că nu există o limbă moldovenească literară, dar că cele două limbi sunt într-un proces de diferenţiere continuă, româna primind influenţe din Occident, iar “moldoveneasca” din rusă.

Şi, bineînţeles, pentru publicaţiile în “limba moldovenească” trebuia folosită grafia slavă.

De cealaltă parte, Starîi susţinea că din moment ce obiectivul final este proclamarea României sovietice, limba română ar fi cel mai bun (şi mai accesibil) mod de propagandă.

Toate aceste discuţii ale comisiei s-au finalizat într-un raport realizat de Badeev la sfârşitul lunii august în 1924. Raportul este primul document oficial sovietic care vorbeşte despre “limba moldovenească”.

În urma dezbaterilor comisiei s-a luat decizia finală de “dezvoltare a limbii populare moldoveneţti” şi de a se folosi caractere chirilice.

Aşa apare “limba moldovenească”, rezultat al unei decizii politice luate fără consultarea vreunui specialist în filologie.

 

Când a luat naştere RASS Moldovenească în octombrie 1924, s-a folosit noţiunea de “popor moldovenesc”, menţionându-se că mare parte a acestuia (adică basarbenii) era”subjugată de burghezia română.”

Punctul de vedere sovietic oficial era că Basarabia este parte a RASS Moldoveneşti şi ea trebuie eliberată de sub “jugul românilor”.

După pactul Ribbentrop-Molotov şi anexarea Basarabiei în 1940, a fost organizată la est de Prut Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Autorităţile sovietice au impus imediat teoria diversionistă care susţinea existenţa poporului şi limbii moldoveneşti, diferite de poporul şi limba română.

Autoritățile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic, care să fie cât mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare a fost însărcinat lingvistul Leonid Madan.

Iată un exemplu de „limbă moldovenească” din anii ’20 :

„De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roș» își lunjește discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învățământ în RSSA Moldovenească, în broșura „Despre orfografia moldovenească” din 1929).

În perioada 1932-1938 sovieticii au renunțat la teoria moldovenistă, trecând din nou la folosirea alfabetului latin și a limbii române literare.

În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, iar adepții alfabetului latin executaţi sau trimiși în pușcării, teoria limbii moldovenești diferită de română revenind în forță.

După al Doilea Război Mondial, autoritățile sovietice au introdus alfabetul chirilic și noțiunea de „limbă moldovenească” și în Basarabia cotropită, ruptă de România, fără însă să se revină la formele extreme de diferențiere față de română propăvăduite în anii ’20.

Limba literară „moldovenească” de după al Doilea Război Mondial folosită oficial e teritoriul RSS Moldoveneşti, a fost practic identică cu limba literară română, cu excepția folosirii alfabetului chirilic.

După declararea independenței R.Moldova faţă de URSS, constituția acestei ţări a continuat promovarea existenței limbii moldovenești, scrisă însă cu alfabet latin.

Pentru a evita chestiunea politică, autoritățile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului  în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul sistemului de învăţământ.

În standardul internațional ISO 639,”limbii moldovenești” i-au fost atribuite inițial codurile mol și mo, dar aceastea au fost suprimate în noiembrie 2008 și înlocuite cu codurile asociate limbii române.Nu există un cod Ethnologue al limbii moldovenești.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a tranșat chestiunea denumirii oficiale a limbii prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013 când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a decis că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției acestei ţări.

Un studiu efectuat la comanda Institutului de Politici Publice în aprilie 2014, arată că folosirea denumirii de „limba română” crește direct proporțional cu nivelul economic, tinerețea și nivelul de educație al cetățenilor Republicii Moldova

În schimb, susținerea față de denumirea de „limbă moldovenească” este mai mare între minoritățile etnice de pe teritoriul Republicii Moldova și corespunde mai degrabă unui nivel socio-economic scăzut, unei educații primare și, în genere, mediului de viață rural.

Marele lingvist român basarabean Eugen Coșeriu, implicat în dezbaterea referitoare la glotonimul de „limbă moldovenească”, insista că:

„a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”

Academicianul Silviu Berejan, cercetător știintific principal în cadrul Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia de Științe a Moldovei, a pledat în Conferința privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova pentru inexistența unei așa-numite limbi moldovenești. 

Limba ”Moldovenească” capătă din an în an în R.Moldova un statut din ce în ce mai slab,fiind considerată ca o reminiscență a perioadei Sovietice în Moldova de Est. Limba „moldovenească” pierde teren din cauza faptului că a fost şi este folosită pe post de instrument politic de către forţe diversioniste coordonate de Moscova, care este  interesată în divizarea poporului român.

Sustinători politici ai acestei ”limbi” sunt Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, care încă propagă ideea unui ”sentiment național moldovenesc” inspirat de modelul Sovietic promovat în trecut de propaganda oficială din RSS Moldovenească respectiv RASS Moldovenească.

Politica de deznaţionalizare promovată de ruşi a lăsat urme adânci în sufletul moldovenilor.

Timpul curge însă întotdeauna în defavoarea minciunii şi a nefirescului.

 

 

Comisia Europeană a eliminat sintagma „limba moldovenească” de pe site-ul instituţiei.

 

 

 

 

 

Europarlamentarul Andi Cristea (foto), vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, a adresat în procedură de urgenţă, o întrebare scrisă preşedintelui Comisiei Europene, pe site-ul Comisiei Europene, cu privire la contextul în care limba moldovenească poate fi selectată ca limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, secţiunea dedicată Consultării privind Viitorul Europei.

„Conform deciziei Curţii Constituţionale de la Chişinău, din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991.

Este esenţial ca UE, partenerul de dezvoltare cheie al Chişinăului, să transmită mereu mesajul corect, inclusiv pe canalele sale proprii”, a punctat europarlamentarul, citat de tvr.md, informația fiind preluată de Radio Chișinău.

Comisia Europeană a luat act de întrebarea europarlamentarului Andi Cristea şi a eliminat sintagma „limba moldovenească” de pe site-ul instituţiei relatează BucPress, agenţie de presă din Cernăuţi (http://www.bucpress.eu/politica/comisia-europeana-a-eliminat-sintagma-6718)

Într-un comentariu, Andi Cristea spune că, între timp, au fost făcute modificări în acest sens, dar problema de fond rămâne.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/11/ziua-de-11-mai-in-istoria-romanilor/