Oricine poate și trebuie să citească atent Rezoluția Marii Adunări Naționale și să judece singur.
Adunarea pomenită – după decretarea solemnă a Unirii – a stabilit următoarele principii fundamentale: „deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare”, „egala îndreptățire și deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat”.
„Deplina libertate națională” este explicată clar, fără putință de interpretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul „popoarelor conlocuitoare” de a se „instrui, administra și judeca în limba proprie”, de „a fi reprezentat în corpurile legiuitoare” ale României, de a fi reprezentat în guvernarea țării.
Ce se poate constata în legătură cu aceste principii? Maghiarii din România „se instruiesc” în limba lor, în mod gratuit și, adesea, cu burse din partea statului, de la grădiniță până la doctorat și la studiile post-universitare.
Nu există program de studii superioare, de exemplu, cerut de maghiari care să nu fi fost aprobat de organele statului român.
Condiția este cea mai generoasă din Europa: să existe cel puțin zece doritori care să urmeze acea specialitate.
Dar, în spiritul discriminării pozitive, se aprobă și specializări cu 7-8 cursanți.
Prin urmare, pentru câte 10 amatori de studii în maghiară sunt plătiți de stat câte circa 20 de profesori maghiari.
Iar dacă nu sunt 10 doritori de astfel de studii în România, sunt aduși tineri din Ungaria, care, în spiritul reglementărilor europene, studiază în România în ungurește, pe locuri bugetate de statul român.
Mai mult: un student care învață în ungurește primește de la stat finanțare dublă (iar unul care învață în nemțește primește de 2,5 ori mai mult) în raport cu unul care studiază în românește.
Niciodată, în România de după 1918, sistemul de educație de toate gradele în limba maghiară nu a fost oprit, ci doar restricționat, în vremea comunismului naționalist (în anii ’80 ai secolului al XX-lea).
Prin urmare, maghiarii din România au șansa să fie perfect bilingvi și să poată ocupa orice funcție, oriunde în țară, la fel ca și etnicii români.
Despre administrația în limba proprie, la fel: peste tot în țară, maghiarii sunt reprezentați în administrație în proporție cu numărul lor, iar în satele, comunele, orașele, municipiile și județele unde ei predomină administrația este, practic, maghiară, desfășurată în limba maghiară.
„Judecarea” se face, de asemenea, în teritoriile majoritar maghiare, cu judecători și grefieri maghiari. Statul român asigură traducători ori de câte ori este necesar.
Prin urmare, orice împricinat, martor etc. poate vorbi în fața instanței, în mod neîngrădit, în ungurește.
Este drept că, în documentul invocat, se mai folosește o dată cuvântul autonomie (mai exact adjectivul „autonom”, cum s-a văzut), anume în articolul III, atunci când se vorbește despre „deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat”.
Dar aici este vorba, evident, despre religie, despre confesiuni și nu numai despre cele maghiare (calvină, romano-catolică din Ardeal, unitariană etc.), ci despre toate.
Prin urmare, în documentul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia nu este vorba nicăieri despre acordarea autonomiei (teritoriale, culturale, regionale, judiciare, administrative, politice etc.) pentru vreo minoritate (sau „popor conlocuitor”, cum se zicea atunci), ci despre asigurarea „deplinei libertăți naționale”, în sensurile precizate, anume dreptul de a se instrui, administra, judeca în limba proprie, de a fi reprezentate în guvern, parlament etc.
Or, toate acestea s-au îndeplinit și se îndeplinesc zi de zi. Firește, nu există nici aici – ca în orice lucru omenesc – perfecțiune.
Toate organismele internaționale, inclusiv cele ale Uniunii Europene, recunosc oficial că România respectă standardele recunoscute privind minoritățile naționale și că, în multe privințe, legislația românească acordă mai multe drepturi decât prevăd aceste standarde.
În acest spirit, legislația românească prezentă asigură de fapt autonomia comunităților maghiare din România, în sensul asigurării educației, justiției și administrației proprii, adică exact cum prevedea Rezoluția de la Alba Iulia și cum pretind reglementările actuale, oficializate în plan internațional.
Facem aceste precizări în contextul declarațiilor domnului Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, facute la cel de al XIV-lea Congres al UDMR desfășurat la Cluj-Napoca în luna februarie 2019.