CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MEMORIA GENOCIDULUI COMUNIST este mai puțin importantă decât memoria holocaustului?

EXCLUSIV. ”Unii deținuți politici erau împinși în gropile clocotitoare în  care se stingea varul. Mureau topindu-se în var”. Scene abominabile  desprinse din infernul Canalului. Traian Bodea, martor neîmblânzit al  genocidului comunist |

De ce memoria genocidului comunist este mai puțin importantă decît memoria holocaustului?

La 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, nu avem încă un muzeu al terorii comuniste, sau al suferinței românești sub comunism.

Toate demersurile făcute în acest scop de către diferite organizații au fost sortite eșecului.

Un articol necesar a lui Claudiu Târziu, publicat în rostonline.ro

Cîteva inițiative private, la București și Sighet (Fundația Academia Civică), la Pitești (Memorialul Închisoarea Pitești) și Aiud (Fundația Aiud și Biserica Ortodoxă Română), la Gherla (Biserica Ortodoxă Română), nu reușesc să suplinească un mare Muzeu al Comunismului în capitală.

Tentativele de a-l alcătui în Fortul 13 Jilava s-au soldat cu amenajarea precară a cîtorva camere, care oricum nu pot fi vizitate decît cu aprobări și măsuri de securitate speciale, specifice sistemului penitenciar din care clădirea încă face parte.

Milioane de români au fost închiși în pușcăriile de comuniste sau în lagăre de muncă, ori au primit domiciliu forțat (în condiții de detenție). Sute de mii, dacă nu milioane, au murit de pe urma torturilor, foamei, frigului, lipsei de îngrijire medicală și a oricăror condiții civilizate de detenție.

Zeci de mii au fost uciși în munți, acolo unde rezistau comunismului. Alte zeci de mii au fugit în exil, pentru a se salva, părăsindu-și familii, agoniseală, speranțe și doruri.

O țară întreagă a trecut printr-un proces de ”reeducare” (de tip marxist, adică împotriva valorilor firești ale societății românești de pînă la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial) timp de peste patru decenii și a trăit într-o continuă frică și făcînd compromisuri morale dintre cele mai grave.

Comunismul a însemnat întruparea Răului în istorie. A fost un flagel social fără precedent.

Pentru ca toate acestea să nu mai fie posibile niciodată, ar trebui să ne îngrijim de memoria publică. Le sîntem datori cu adevărul celor care au murit și celor care se vor naște.

Dar clasa noastră politică n-a considerat că un muzeu al comunismului din România ar fi o prioritate. N-a găsit nici resursele financiare, nici pe cele de voință politică pentru a clădi o instituție cu valoare terapeutică pentru societatea noastră.

La drept vorbind, fiind moștenitorii și profitorii structurilor comuniste, majoritatea politicienilor noștri n-au văzut în regimul comunist unul condamnabil.

În schimb, s-au dat de ceasul morții să găsească o soluție la pretențiile emise de Institutul Elie Wiesel, care dorea musai un muzeu al holocaustului în București.

Exemplu tipic de dispreț comunist pentru tot ce înseamnă cultură, tradiție, patrimoniu… Și încă un argument pentru a duce pînă la capăt condamnarea comunismului. Întîi, prin eliminarea comuniștilor din funcții publice.

Apoi, prin construirea unui muzeu al ororilor comuniste, care să trească toate conștiințele românești asupra acestei năpaste unice în istoria noastră.

28/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: