CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O hartă a ”Noului Orient Mijlociu”

Cum ar putea arăta Noul Orient Mijlociu  

În 2006, Revista Forțelor Armate din SUA, http://armedforcesjournal.com/blood-borders/ , a publicat o hartă concepută de locotenent colonelul  Ralph Peters, care a avut un mare impact în mass media și cercurile de analiză politică din întreaga lume, hartă pe care apare un Orient Mijlociu complet remodelat.

Această nouă hartă a Orientului Mijlociu, a fost prezentată drept o hartă a Marelui Proiect american privitor la Orientul Mijlociu.

În ultimii zece  ani, evoluțiile din regiune au readus-o pe ordinea de zi.

Lucrul cel mai izbitor din această hartă este împărțirea teritoriului actual al Irakului în trei regiuni: Nordică, Centrală și de Sud.

Kurzii ar urma să aibă pentru prima dată în istorie un stat al lor în nord, arabii sunniți la mijloc, iar statul arab șiit ar fi la sud, cu ieșire la Golful Persic.

Proiectul privitor la partea de nord a Irakului a fost parțial finalizat. Regiunea Kurdistanului din Irakul de Nord , care include  regiunea bogată în petrol (Kirkuk),se află sub autoritatea kurzilor, care beneficiază de o autonomie extinsă .

Granițele de sânge

Frontierele internaționale nu sunt și nu au fost niciodată definitive și necontestabile.  

Astăzi, cele mai arbitrare și mai contestate granițe din lume sunt în Africa și Orientul Mijlociu și au fost trasate de fostele puteri coloniale.  Acestea continuă să provoace moartea a milioane de băștinași aflați între granițele lor.

Dar granițele nedrepte din Orientul Mijlociu – pentru a împrumuta de la Churchill – generează și în plan internațional multe probleme  

 În Orientul Mijlociu în afară de frontierele disfuncționale și nesigure trebuie avute în vedere de asemenea și o mulțime de alte probleme legate atât de diversitatea culturală cât și de extremismul religios.

Desigur, nicio ajustare a frontierelor, oricât de draconică ar fi, nu ar putea face fericite absolut toate popoarele  din Orientul Mijlociu, mai ales dacă avem în vedere faptul că în numeroase cazuri, grupuri etnice și religioase diferite trăiesc pe teritorii care se întrepătrund, alcătuind un adevărat mozaic.

Granițele proiectate pe hărțile care însoțesc acest articol încearcă să repare nedreptățile suferite de cele mai importante popoare „înșelate”, cum ar fi kurzii, dar încă nu  rezolvă în mod adecvat aspirațiile creștinilor din Orientul Mijlociu, Bahais, Ismailis, Naqshbandis și multe alte minorități.

Cu toate acestea, trebuie ținut cont de faptul că, fără astfel de revizuiri majore ale frontierelor nu va deveni niciodată posibil în viitor un Orient Mijlociu mai pașnic și mai puțin tensionat.

În ceea ce îi privește pe cei care cred că granițele nu trebuie să se schimbe,  trebuie să le amintim că frontierele nu au încetat niciodată să se modifice de-a lungul secolelor.

Ele se schimbă chiar și acum sub ochii noștri în toată lumea din Congo, și Sudan, până în Kosovo, Ucraina și Caucaz.

Cea mai sensibilă problema de frontieră din Orientul Mijlociu este cea existentă între Israel și vecinii săi arabi.

Problema teritoriilor care înconjoară Ierusalimul, un oraș milenar cu o istorie însângerată, este strâns legată de rezolvarea ansamblului problemelor din Orientul Mijlociu.

Cea mai mare nedreptate făcută unui popor în Orientul Mijlociu, este absența unui Kurdistan independent.

Într-adevăr, cele cca. 35 de milioane de kurzi care trăiesc în regiunea Orientului Mijlociu (cifrele nu sunt precise, deoarece niciun stat nu a permis vreodată un recensământ onest), reprezintă cel mai mare grup etnic din lume fără un stat propriu.

Mai rău, kurzii au fost asupriți de toate popoarele care au invadat teritoriul  din antichitate până în zilele noastre.

SUA și partenerii săi de coaliție au ratat șansa istorică de a corecta această imensă nedreptate după căderea Bagdadului și prăbușirea dictaturii lui Saddam Hussein.

 Irakul, un stat artificial, ar fi trebuit împărțit imediat în trei state mai mici.   

Kurzii din Turcia au îndurat zeci de ani  de opresiune militară și de violentă demonizare, al cărei scop era distrugerea identității lor naționale.

După ce situația kurzilor din Turcia s -a ușurat oarecum în ultimul deceniu, represiunea s-a intensificat din nou în ultima vreme.

Kurzii din Siria și Iran s-ar grăbi fără îndoială să se alăture unui Kurdistan independent, dacă acest lucru ar fi posibil.

Refuzul democrațiilor lumii de a sprijini independența kurzilor, înseamnă în primul rând  nesocotirrea flagrantă a drepturilor  acestui popor străvechi și mai ales ignorarea faptului că un Kurdistan Liber, care s-ar întinde de la Diyarbakir prin Tabriz, ar fi cel mai pro-occidental stat din Asia.

O reașezare teritorială  în regiune ar putea face ca provinciile majoritare sunnite ale Irakului să aleagă în cele din urmă să se unească cu Siria, care la rândul ei și-ar pierde litoralul în urma creerii unui  Liban Mare, orientat spre Mediterana – Fenicia  renăscută.

La sud, în teritoriul majoritar șiit din vechiul Irak s-ar putea forma  un stat arab cu o mare deschidere la litoralul Golfului Persic.

Iordania își va păstra teritoriul actual, cu o oarecare expansiune spre sud, în detrimentul regatului saudit.

La rândul său,   Arabia Saudită va suferi  pierderi teritoriale  la fel de mari ca și Pakistanul.

Arabia Saudită,  va fi  împărţită astfel: în jurul oraşului-sfânt Mecca se va crea Statul Islamic Sacru, Yemen-ul va primi o parte din sudul actual al Arabiei Saudite, iar partea de nord-est va fi  înglobată noului Stat Arab Şiit.

E interesant că statul Irak va dispărea în urma aceastei reîmpărţiri, în locul său creându-se următoarele ţări:

în nord va fi Kurdistanul (care va fi locuit de kurzi), în vest Iraq-ul sunnit, cu centrul Bagdad (capitala), iar în sud, Statul Arab Şiit.

Cel mai câştigat din această împărţire va fi, categoric, Statul Arab Şiit, căci el va îngloba efectiv cele mai multe din rezervele petroliere ale ţării.

Iranul ar pierde o mare parte din teritoriul său  în favoarea unificării Azerbaidjanullui, a Kurdistanului independent, a Statului  Șiit Arab și a Balucistanulului Liber, dar ar câștiga provinciile din jurul orașului Herat în Afganistanul de astăzi – o regiune cu care are o afinitate istorică și lingvistică strânsă.

De fapt, Iranul va deveni din nou un stat etnic persan, cea mai dificilă întrebare fiind dacă trebuie să păstreze sau nu portul Bandar Abbas sau să-l predea statului Shiit Arab.

Ceea ce ar pierde Afganistanul în Persia în vest, ar câștiga în est, întrucât triburile care trăiesc în regiunea de nord-vest a frontierei  Pakistanului ar fi reunite cu conaționalii lor afgani.

Pakistanul, un alt stat nenatural, și-ar pierde teritoriul Baluș în fața Baluchistanului liber. Restul „natural” al Pakistanului s-ar afla în totalitate la est de Indus, cu excepția unui pinten spre vest, lângă Karachi.

În ceea ce privește Emiratele Arabe Unite, acestea ar putea fi încorporate în statul Shiit Arab de la Golful Persic (un stat care ar contrabalansa Iranul persan). 

Dubaiul , Kuweitul și Omanul ar rămâne în limitele lor actuale, scrie //magnanews.ro harta-noului-orient-mijlociu/

În fiecare caz, aceste  ipotetice reașezări ale granițelor reflectă afinități etnice sau religioase – în unele cazuri, ambele.

Studierea hărții revizuite, în contrast cu harta care ilustrează granițele de astăzi, relevă marile greșeli care s-au făcut în trasarea frontierelor de către francezi și englezi în secolul XX.

Corectarea granițelor pentru a reflecta voința oamenilor pare a  fi imposibilă.

Deocamdata. Dar timpul și inevitabilele vărsări de sânge  vor  duce la apariția unor granițe noi și naturale.

Babilonul a căzut de mai multe ori, nu-i așa?

Mișcările actuale din Orientului Mijlociu reflectă o situație care se înrăutățește, nu se îmbunătățește. 

Într-o regiune în care se manifestă  cele mai grave aspecte ale naționalismului și în care cele mai virulente aspecte ale religiei amenință să devină predominante, SUA și aliații săi  se pot confrunta cu crize fără de sfârșit. 

• • •

Imagine similară

Cine ar câștiga și cine ar pierde ?

Câștigători :

Afganistan

Statul Shia Arab

Armenia

Azerbaidjan

Baluchistan gratuit

Kurdistan liber

Iran

Statul sacru islamic

Iordania

Liban

Yemen

Perdanți :

Afganistan

Iran

Irak

Israel

Kuweit

Pakistan

Qatar

Arabia Saudită

Siria

Turcia

Emiratele Arabe Unite

(West Bank) malul de vest al Iordanului.

Noțiunea de „Noul Orient Mijlociu” a fost introdusă în iunie 2006 la Tel Aviv de către fostul secretar de stat american Condoleezza Rice, pentru a-l înlocui pe vechiul „Marele Orient Mijlociu”.

Această schimbare în frazeologia politicii externe, coincide cu inaugurarea terminalului petrolier Baku-Tbilisi-Ceyhan.Anunţul a fost, de fapt, o confirmare a „drumului militar” anglo-americano-israelit din Orientul Mijlociu.

Acest proiect a fost planificat de ani de zile şi constă în crearea unui „arc de instabilitate, haos şi de violenţă”, din Liban şi Palestina, până în Siria şi Iraq, şi mai departe către Golful Piersic, Iran şi Afghanistan, graniţa estică a NATO.

Tot atunci a mai fost lansat un alt termen intitulat „haos constructiv”, adică prin violenţă şi revoltă să se redeseneze harta Orientului Mijlociu, în conformitate cu obiectivele şi nevoile geostrategice ale Statelor Unite şi Israelului.

E interesant de urmărit în perioada următoare evoluţiile din Orientul Mijlociu şi dacă ele vor confirma tranziția spre Noul Orient Mijlociu care se prefigurează.

Evoluțiile recente din  Siria au pus cu acuitate problema dacă harta Orientului Mijlociu este viabilă, scrie adev.ro/pbgad5

Foto: Media

Zonele locuite de kurzi

CINE SUNT KURZII?

Aproximativ 35 de milioane de kurzi locuiesc în regiunea montană care se întinde pe granițele Turciei, Irakului, Siriei, Iranului și Armeniei.

Poporul kurd constituie al patrulea cel mai mare grup etnic din Orientul Mijlociu, dar nu au obținut niciodată un stat național permanent.

De unde vin kurzii?

Kurzii sunt unul din popoarele băștinașe din câmpiile Mesopotamiei și zonele muntoase din sud-estul Turciei, din Siria de nord-est, din nordul Irakului, din nord-vestul Iranului și din sud-vestul Armeniei.

Astăzi, kurzii formează o comunitate distinctă, unită prin rasă, cultură și limbă, chiar dacă nu are un dialect standard.

Majoritatea kurzilor sunt musulmani sunnți, dar mulți dintre ei au aderat la o serie de religii și crezuri diferite

De ce nu au stat?În ciuda unei lungi istorii, kurzii nu au avut niciodată un stat național.

La începutul secolului XX, mulți kurzi au început să ia în considerare crearea unei patrii – denumită în general “Kurdistan”.

După primul război mondial și înfrângerea Imperiului Otoman, aliații occidentali victorioși au prevăzut un stat kurd în Tratatul de la Sevres, din 1920.

Această speranță a fost spulberată trei ani mai târziu, prin Tratatul de la Lausanne, care a stabilit granițele Turciei moderne și nu a prevăzut un stat kurd, lăsându-i pe kurzi să aibă statut minoritar în țările în care locuiau.

În ultimii 80 de ani, orice mișcare a kurzilor de a înființa un stat independent a fost reprimată brutal.

De ce este Turcia reticentă să ajute kurzii?

Există o ostilitate profundă între statul turc și kurzii care locuiesc în Turcia, care reprezintă între 15% și 20% din populația țării.

De-a lungul generațiilor, kurzii au primit un tratament dur din partea autorităților turce.

Ca răspuns la revoltele din anii 1920 și 1930, Turcia a interzis folosirea numelui kurd și costumele naționale kurde, ​​utilizarea limbii kurde a fost restricționată și existența unei identități etnice kurde a fost respinsă, kurzii au primit numele de  “mocani turci” .

În 1978, Abdullah Ocalan a înființat PKK, care a cerut Turciei recunoașterea unui stat independent kurd. Șase ani mai târziu, grupul a început o luptă înarmată. De atunci, mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise și sute de mii de persoane strămutate. Liderul PKK, Abdullah Ocalan, a fost condamnat pe viață și întemnițat de Turcia în 1999.

Mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise după lansarea luptei armate de către PKK,  în 1984.

În anii 1990, PKK și-a reluat cererea de independență, cerând, de data acesta, o mai mare autonomie culturală și politică, dar a continuat să lupte. În 2013, după ce au avut loc discuții secrete, PKK a convenit asupra încetării focului.

PKK a revenit la luptă, în iulie 2015, după ce un sinucigaș ISIS a ucis, într-un atac cu explozibili, 33 de tineri activiști în orașul Kuruc, lângă granița siriană. PKK a acuzat autoritățile turce de complicitate și a atacat soldații turci și poliția.

Guvernul turc a lansat ceea ce a numit un “război sincronizat împotriva terorii” împotriva PKK și ISIS.De atunci, câteva mii de persoane, inclusiv sute de civili, au fost ucise în ciocniri din sud-estul Turciei.

Ce doresc kurzii din Siria?

Kurzii reprezintă între 7% și 10% din populația Siriei. Înaintea revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad ,care a  început în 2011, cei mai mulți kurzi locuiau în capitala Damasc și orașul  Alep, precum și în trei zone disipate din jurul Kobane, Afrin și orașul nord-estic Qamishli.

Kurzii sirieni au fost mult timp suprimați și le-au fost negate drepturile fundamentale. În 1960, Siria confiscat terenurile a 300.000 de kurzi și le-a distribuit arabilor în încercarea de a “arabiza” regiunile kurde.

În 2011, când revolta împotriva regimului Assad a evoluat într-un război civil, principalele partide kurde au evitat în mod public să ia parte. La mijlocul anului 2012, forțele guvernamentale s-au retras din zonele locuite de kurzi pentru a se concentra pe lupta împotriva rebelilor în alte părți a le țării, iar grupurile kurde au preluat controlul în urma lor.

YPG a apărut ca un aliat cheie al luptei forțelor coaliției conduse de SUA împotriva ISIS.

În ianuarie 2014, partidele kurde. inclusiv Partidul Democrat al Uniunii Democrate (PYD), au declarat crearea “administrațiilor autonome kurde” în cele trei “cantoane” din  Afrin, Kobane și Jazira.

În martie 2016, au anunțat înființarea unui “sistem federal” care include în principal zonele arabe și turkmene capturate de la ISIS.

Declarația a fost respinsă de guvernul sirian, de opoziția siriană, de Turcia și de SUA.

PYD declară că nu caută independență, dar insistă că orice reglementare politică care să pună capăt conflictului din Siria trebuie să includă garanții juridice pentru drepturile kurde și recunoașterea autonomiei kurde.

Kurzii din Irak

 Când Irakul a fost înfrânt în războiul din Golf, în 1991, SUA și aliații săi au impus o zonă care să permită kurzilor să se bucure de autonomie.   În septembrie 2017, a avut loc un referendum asupra independenței atât în regiunea Kurdistan, cât și în zonele în litigiu , inclusiv Kirkuk.

Referndumul a întâmpinat opoziția guvernului central irakian.

Populația din zonele locuite de kurzi au susținut în mod decisiv independența prin referendumul din septembrie 2017.

Mai mult de 90% din cele 3,3 milioane de persoane care au votat au sprijinit secesiunea, consemnează  https://www.cadranpolitic.ro/cine-sunt-kurzii/

Oficialii KRG au declarat că rezultatul le-a dat un mandat pentru începerea negocierile cu Bagdadul, dar prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a cerut ca referendumul să fie anulat.

În octombrie 2017, forțele pro-guvernamentale irakiene au reluat teritoriul controversat deținut de kurzi.

Pierderea zonei Kirkuk și a venitului realizat din petrol a fost o lovitură majoră dată aspirațiilor poporului kurd pentru crearea propriului stat.

28/11/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PUTEM AFLA DIN ISTORIE CE VA URMA DUPĂ BREXIT ȘI TRUMP ?

 

 

 

 

Imagine similară

Foto: Primul ministru englez Boris Johnson și președintele american Donald Trump

 

 

ISTORIA NE SPUNE CE VA URMA DUPĂ BREXIT ȘI TRUMP

  

 

Se pare că intrăm într-una dintre acele perioade stupide cu care ființele umane se pedepsesc singure, la intervale de timp destul de regulate. Sunt arheolog, dar am experiență, de asemenea, în istorie și antropologie. Asta mă face să privesc Istoria în mari modelele repetitive. Teoria mea este că perspectiva celor mai mulți oameni asupra Istoriei este limitată la experiența comunicată de părinții și bunicii lor, deci este limitată la o memorie de 50-100 de ani.

Pentru a vedea Istoria dincolo de această memorie trebuie să citești, să studiezi și să înveți să descâlcești propaganda, care este inevitabilă în relatările specifice unei epoci.

Pe scurt, în mediul universitar o lucrare nu are valoare dacă nu compară cel puțin două, dacă nu chiar trei puncte de vedere opuse cu privire la un subiect. Luând o singură relatare de Evanghelie, aceea nu este cercetare comparativă așa cum cer regulile universitare britanice. (Nu pot vorbi pentru alte sisteme, dar cu siguranță nu toate sunt precum cel britanic.)

Privită mai de sus, în timpul istoric, Omenirea are obiceiul de a merge către faze de distrugere în masă, faze auto-impuse într-o anumită măsură, mai mică sau mai mare. Aici o listă cu toate războaiele cunoscute din Istoria Omenirii.

Războaiele sunt de fapt regula pentru oameni, dar, din când în când, ceva cu adevărat catastrofal se întâmplă. Am studiat Moartea Neagra (ciuma de la mijlocul sec XIV), care a devastat Europa. Boccaccio descrie în deschiderea Decameronului Florența în ghearele ciumei.

Nu îți poți imagina așa ceva, literalmente nu te poți pune în locul acelor oameni care au trăit Ciuma, la fel cum nu te poți pune în locul celor care au fost în Bătălia de pe Somme (Primul Război Mondial), al celor de la Hiroshima sau al celor care au murit în Holocaust. Acei oameni trebuie să fi simțit că trăiesc sfârșitul lumii.

Dar, o trăsătură definitorie a oamenilor este capacitatea de adaptare a acestora. Chiar dacă acum noi știm că Omenirea a supraviețuit ciumei, oamenilor de atunci  trebuie să li se fi părut imposibil ca societatea lor să mai poată continua cumva.

Mulți dintre cei care analizează azi Ciuma Neagră spun că aceasta a avut un impact pozitiv asupra Omenirii pe termen lung. (Efectele ei sunt rezumate aici)

“Selectând și eliminând organismele umane mai fragile, de toate vârstele, cu sutele de mii într-o perioadă extrem de scurtă de timp, s-ar putea ca Ciuma Neagra să fi reprezentat o forță puternică de selecție naturală pe o scară foarte largă în Europa” (…) În plus, Ciuma Neagra a schimbat în mod semnificativ structura socială a unor regiuni europene, dramatica depopulare a creat o criză de forță de muncă, iar asta a dus la creșterea salariilor. În același timp produsele s-au ieftinit și, pe cale de consecință, standardele de viață au crescut. De exemplu, oamenii au început să consume mai multe alimente și de calitate mai bună.

Dar, pentru oamenii care au trăit acea tragedie, ca și pentru cei care au trecut prin războaiele mondiale, prin Holodomor (foametea ucraineană 1932) sau Holocaust, trebuie să fi fost de neconceput ca Omenirea să poată supraviețui. Prăbușirea Imperiului Roman, Ciuma Neagră, Inchiziția spaniolă, Războiul de 30 de ani, Războiul Rozelor, Războiul civil englez … lista e lungă!

 Au fost momente de distrugere masivă din care omenirea a scăpat totuși, ba chiar a mers mai departe, de multe ori într-o formă mai bună.

Într-un anume moment și într-un anume loc, oamenii pot crede că totul e bine, apoi brusc evenimente escaladează într-o spirală rapidă până când devin de neoprit, noi înșine fiind cei care ne răzbunăm printr-o distrugere masivă executată tot asupra noastră. Pentru oamenii care trăiesc aceste evenimente, ele sunt greu de înțeles și greu de prevăzut.

Pentru istoricii de mai târziu, totul are sens, putem chiar înțelege retroactiv cum un eveniment istoric a condus Omenirea către un altul.

Participând la Centenarul Bătăliei de pe Somme am avut revelația că ea a fost un rezultat direct al asasinării unui oarecare arhiduce austriac în Bosnia (e vorba de Franz Ferdinand, în 1914). Mă îndoiesc că la momentul respectiv cineva și-a putut imagina că asasinarea unui moștenitor minor al unui tron european ar putea duce la moartea a 17 milioane de oameni.

 

Încerc să vă spun că aceste tragedii sunt ciclice. Se întâmplă din nou și din nou, dar, pentru că majoritatea oamenilor au doar o perspectivă istorică de 50-100 ani, ei nu văd atunci când ciclul de distrugere se repetă. În timp ce se desfășurau evenimentele care au dus la începerea Primului Război Mondial, au existat câteva minți sclipitoare care au avertizat că o mare greșeală s-a produs, că țesătura de alianțe dintre diferite țări europene ar putea duce la un război, dar acele avertismente fost respinse, iar autorii lor numiți isterici, nebuni, sau proști, așa cum se întâmplă acum cu cei îngrijorați de Putin, de Brexit sau de Trump.

Apoi, după un război ce părea că a pus capăt tuturor războaielor, a mai venit încă unul. Din nou, pentru un istoric, Al Doilea Război Mondial era destul de previzibil. Trebuie doar să faci oamenii să simtă că au pierdut controlul asupra propriei țări și asupra propriului destin, apoi ei vor căuta un țap ispășitor, apare apoi un lider carismatic ce capturează populația oferindu-i țapul ispășitor. Retorica unui astfel de lider este generalistă, el evită detalile, dar bate tobele furiei populare și ale urii. Imediat masele se mobilizează fără nicio logică și totul devine de neoprit.

Așa a fost cazul lui Hitler, dar a fost, de asemenea, și al lui Mussolini, Stalin, Putin, Mugabe, a fost cazul multor alți lideri. Mugabe (până de curând dictatorul Republicii Zimbabwe) este un exemplu foarte relevant. El a incitat mânia națională și ura față de minoritatea albă (care deținea terenurile agriocole dar care știa și cum să conducă fermele), a confiscat terenurile pentru a le redistribui populației, o măsură ce a pus la pământ agricultura și toată economia națională, lăsând populația muritoare de doame, dar proprietară de terenuri.

Vezi de asemenea, foametea produsă de Uniunea Sovietică, sau de comuniștii chinezi în secolul trecut, în care au murit între 20 și 40 de milioane de oameni. Pare de neconceput că oamenii ar putea crea o situație în care zeci de milioane de oameni mor fără motiv, dar Omenirea repetă din nou și din nou același scenariu.

Atâta doar că, la momentul respectiv, oamenii nu realizează că au intrat pe scenariul care duce la o perioadă de distrugere. Ei cred că au dreptate, își strigă furia și își bat joc de criticii liderilor care îi conduc la distrugere.

 Un astfel de ciclu, cum ar fi, de exemplu, cel de la Tratatul de la Versailles, până la ascensiunea lui Hitler și la Al Doilea Război Mondial, pare să se întâmple acum din nou. 

Dar, la fel ca de fiecare dată, cei mai mulți oameni nu pot vedea asta deoarece:

 

  1. Privesc doar în prezent, nu în trecut, nici în viitor

  2. Privesc numai în jurul lor, nu la modul în care evenimentele se conectează la nivel global.

  3. Majoritatea oamenilor nu citește și nu-i ascultă pe cei care au un alt punct de vedere

Cam asta face Trump cu America. Aceia dintre noi care mai știu câte ceva despre Istorie pot vedea că se întâmplă din nou. Citiți acest lung dar genial eseu, din New York Magazine, pentru a înțelege modul în care Platon a descris această situație(Prea multă democrație distruge Democrația), căci se întâmplă exact cum a prezis el.

 Trump spune că va face America din nou Măreață (Make America Great Again), când, de fapt, America este în prezent măreață, potrivit oricărei statistici.

 Se folosește de sentimente, de furie și de aceeași retorică ambiguă la fel ca toți predecesorii săi – un narcisist carismatic care se hrănește cu ajutorul maselor pentru a deveni tot mai puternic, creând un cult în jurul său. Poți da vina pe societatea americană, pe politicieni, pe mass-media, pentru faptul că America a ajuns la punctul în care este pregătită pentru un Trump, dar o vedere mai mare asupra momentului istoric ne arată că istoria joacă, în general, de fiecare dată la fel atunci când unul ca Trump vine la conducere.

Haideți să lărgim și mai mult tabloul… Rusia este o dictatură dar tot cu un lider carismatic ce folosește frica si pasiunea pentru a-și face un cult al personalității. Turcia este acum și ea în aceeași poză. Ungaria, Polonia, Slovacia sunt și ele pe același drum și în întreaga Europă mai mulți Trumpi și Putini prind aripi, de fapt, finanțați de Putin, în așteptarea valului popular pe care îl vor deturna în modul lor.

 

Ar trebui să ne întrebăm care va fi momentul Arhiducelui Ferdinand pentru această generație. Cum va declanșa un eveniment, aparent mic, o nouă perioadă de distrugere masivă.

 Noi vedem Brexit, Trump, Putin, ca pe fenomene izolate. Nu sunt. Lumea nu funcționează așa – toate lucrurile sunt conectate și se influențează reciproc. Am prieteni pro-Brexit care spun: „Oh, Brexit e de vină pentru toate!?” Dar ei nu-și dau seama că, de fapt, da, istoricii vor urmări linii de cauzalitate între evenimente aparent fără legătură înapoi către schimbări politice și sociale majore, ca Brexit.

Brexit – victoria unui grup de oameni furioși – inspiră cu ușurință alte grupuri de oameni furioși pentru a începe o luptă similară, dându-le încredere că pot câștiga. Este o reacție în lanț. O explozie nucleară nu este cauzată de fisiunea unui singur atom, ci prin impactul primului atom care se sparge provocând apoi alți atomi să se scindeze, iar ei la rândul lor, provocând spargerea și mai multor atomi.

Creșterea exponențială a numărului atomilor care se divizează dezvoltă energia combinată cunoscută sub numele de bombă nucleară. Așa a început Primul Război Mondial și, în mod ironic, așa s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.

 

Un exemplu despre modul în care Brexit ar putea duce la un război nuclear ar putea fi aceasta:

Ieșirea din UE a Marii Britanii poate duce la referendumuri similare în Italia sau Franța. Le Pen câștigă apoi alegerile din Franța iar rezultatul este o Europă fracturată. În ciuda greșelilor sale îngrozitoare Uniunea Europeană este totuși modalitatea de a împiedica un război pentru o perioadă mai lungă decât oricare alta din istorie. UE este, de asemenea, o forță majoră în suprimarea ambițiilor militare ale lui Putin.

Sancțiunile europene asupra Rusiei i-au lovit într-adevăr economia, și i-au temperat atacurile asupra Ucrainei (există un motiv pentru baieții răi doresc întotdeauna o Uniune Europeana mai slabă). Trump câștigă apoi în SUA, devine izolaționist iar asta slăbește NATO. A declarat deja că nu va onora în mod automat angajamentele NATO în fața unui atac rusesc asupra Țărilor Baltice.

 

Cu o Uniune Europeană fracturată și un NATO slăbit, Putin, care se confruntă cu o criză economică și socială în Rusia, are nevoie de o altă diversiune în jurul căreia să adune unitatea poporul său, distrăgându-i atenția de la propria criză. Finanțează activiștii de extremă dreaptă (anti-UE) din Letonia, pe care îi folosește apoi într-o revoltă a etnicilor ruși din estul țării (care este granița UE cu Rusia).

Rusia trimite „forțe de menținere a păcii” și „camioanele cu ajutoare” în Letonia, așa cum a făcut-o în Georgia și în Ucraina. Rupe apoi estul Letoniei așa cum a făcut cu estul Ucrainei (apropo, Crimeea are aceeași populație ca și Letonia).

 

O Europă divizată, cu Franța, Ungaria, Polonia, Slovacia și altele, având lideri acum pro-Rusia, anti-UE vor anula sancțiunile economice la adresa Rusiei și vor bloca un răspuns militar. NATO întârzie și el cu un astfel de răspuns căci Trump nu vrea implicarea Americii iar restul Europei este indiferent. Rusia, văzând că nu întâmpină ncio rezistență reală continuă în Letonia, iar apoi în estul Estonia și Lituania.

Statele Baltice ripostează și declară război Rusiei, căci nu au de ales. Jumătate din Europa le susține, câteva țări își declară neutralitatea, iar o altă parte a Europei trece de partea Rusiei.

Dar ce ar face Turcia în această situație? Ce ar face ISIS? Întrebarea este, de fapt, cine folosește primul și o armă nucleară?

Acesta este doar un scenariu de tip Arhiducele Ferdinand. Numărul de scenarii posibile este infinit, din cauza complexității mutărilor pe care le poate face oricare dintre multiplele părți implicate. Și, desigur, multe scenarii duc la nimic dintre toate acestea nu se va întâmpla. Dar Istoria ne arată, pe baza mai multor indicatori, că intrăm într-o altă perioadă de distrugere.

Aceasta va veni în moduri pe care noi nu le putem vedea venind, și va scapa de sub control atât de repede încât nimeni nu va fi capabil să o oprească. Istoricii vor privi înapoi și vor spune da, era previzibil, toate se leagă și au sens oare cum a putut fi Omenirea atât de naivă? Cum pot scrie eu însumi așa ceva, stând comod într-o cafenea drăguță din Londra, fără să simt nevoia să o iau la fugă?

Cum a fost posibil ca oamenii să citească și să facă comentarii sarcastice la adresa celor care plâng copilărește ieșirea Marii Britanii din UE dând toată vina pe referendumul britanic? 

Este ușor să te pripești cu alte concluzii decât cele bazate pe greutatea istoriei și a învățării. Trump a caștigat în fața altor republicani dându-le porecle în batjocură și refuzând populist dezbaterea. Este o cale ușoară de a câștiga, dar este una greșită. 

Ignorarea altor opinii și miștourile la adresa experților, așa cum s-a întâmplat în campania lui Trump, dar și în cazul Brexit, e la fel ca ignorarea unui medic ce vă spune să renunțați la fumat. Apoi veți afla că ați dezvoltat un cancer incurabil. Un lucru mic duce la o distrugere de neoprit, care ar fi putut fi prevenită. Dar oamenii preferă să fumeze iar apoi să moară din cauza asta. Aceasta este calea Omenirii.

De aceea mi se pare acum totul inevitabil. Nu știu ce va fi, dar intrăm într-o fază urâtă. Va fi neplăcută pentru cei care o trăiesc, poate chiar va fi infernală, dincolo de ceea ce ne putem imagina, ca de fiecare dată în Istorie. O parte dinte noi vor depăși această fază și vor duce Omenirea mai departe. Rasa umană va fi bine, va fi schimbată, poate în mai bine.

Dar, pentru cei care înfruntă această perioadă – pentru miile de profesori turci, care tocmai au fost concediați, pentru jurnaliștii și avocații turci din închisoare, pentru disidenții ruși din gulag, pentru persoanele rănite în atentatele terosriste din Franța, pentru cei care încă n-au căzut, dar urmează, aceasta va fi bătălia lor de pe Somme.

Ce putem face? Ei bine, din nou, privind înapoi, probabil, nu prea multe. Intelectualii liberali sunt întotdeauna în minoritate. A se vedea, Clay Shirky Twitter Storm cu privire la acest punct. 

Oamenii care cred în societăți deschise unele către altele, în politețe, oamenii care nu sunt rasiști, care nu poartă războaie, ajung, în general, să piardă. Ei nu luptă murdar.

Apelurile lor către populație sunt jalnice. Sunt mai puțin violenti, așa că ajung cel mai des în închisori, lagăre și morminte. Trebuie să fim atenți să nu devenim divizați, să nu ne pierdem în certuri și în capcane logice, să contracarăm mesajele populiste, pline de ură și furie cu propriile noastre mesaje. Avem nevoie să înțelegem și să folosim social media.

Dar trebuie să exploatăm o altă teamă. Teama de un nou război mondial aproape că a oprit Al doilea război mondial, dar, totuși nu a reușit să îl împiedice. Trebuie să evităm propriile noastre camere de ecou, cercurile închise în care auzim doar ceea ce ne place să auzim.

Suporterii lui Trump și Putin nu citesc Guardian, așa că dacă scrii acolo e cași cum ți-ai spune opiniile unor prieteni care deja îți știu opiniile. Trebuie să găsim o cale, un pasaj, din grupurile noastre închise către alte grupuri închise, încearcând să depășim barierele sociale.

(Poate că am scris acest articol doar pentru ca Istoria să își amintească de mine ca fiind unul dintre cei care au văzut-o venind.)

Notă: Acest eseu conține mai multe link-uri subliniate pe care le recomand spre lectură în susținerea opiniilor mele.

By Tobias Stone
Antreprenor, Cercetător, Scriitor

  

Articol preluat din Huffingtonpost, tradus și publicat cu acordul autorului

de http://www.biziday.ro  /istoria-ne-spune-ce-va-urma-dupa-brexit-si-trump/

22/10/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOSAR SECRET: CE NU SE SPUNE DESPRE CAUZELE RĂZBOIUL DIN SIRIA

 

Imagini pentru petrol siria photosImagini pentru petrol siria photos

 

 

 

DOSAR SECRET: CE ASCUNDE OCCIDENTUL ÎN RĂZBOIUL DIN SIRIA

 

În urma recentului atac al SUA în Siria, să revenim din nou la un proiect mai vechi occidental care este izvorul nenorocirilor siriene.

În afară de controlul drumului mătăsii, cealaltă problemă a războiului din Siria – și, în general a destabilizării Orientului Mijlociu și a Africii de Nord – este în primul rând cea energetică. Să explicăm mai clar.

 Joseph Kirchner

Siria a găsit o soluție în ciuda numeroaselor decese în rîndul soldaților guvernamentali și a rebelilor – aproape 300 într-o săptămână și 170, în doar două zile –  graţie unui acord susținut de Rusia privind distrugerea armelor chimice, care ar putea avea loc pe mare, în apele internaționale.

Siria a fost principalul obstacol pentru NATO și UE, în vederea creării unei conducte de gaz  intercontinentale.
Aceasta este construită în două etape:

– prima etapă făcută deja, acum  conectează Egiptul, Libia, Tunisia pentru a merge în sus de cale subacvatică înspre Europa și Italia. Primăvara arabă, „ciudat“ dar a căzut bine. Cu sprijinul islamiștilor, lucrul a  avansat foarte mult. Mai mult chiar decât oferta militară făcută de Occident, ei  vor avea partea lor.

Rețineți că islamiștii au preluat conducerea într-o săptămână în următoarele țări: Libia, Tunisia și Egipt. Cu toate acestea,  această din urmă țară a văzut cum poporul și armata i-au dat jos pe Frații Musulmani. Statele Unite ale Americii, prin aliatul lor preferat , Turcia încă mai încearcă să recâștige controlul asupra situației.

A doua fază va conecta în viitor Tunisia la Algeria pentru a merge în Spania și a livra gaz către Europa de Vest.

Utilitatea conductei de gaz este crucială, aceasta va permite Uniunii Europene să devină independentă faţă de gigantul rus Gazprom. Acest lucru înseamnă că, datorită lui, Europa dobândește o anumită independență energetică, și la fel, obţine unele economii semnificative pentru vremuri de criză, o criză, pe care, îmi veţi spune, că am inventat-o, pentru singurul motiv că ea există doar în portofoliul popoarelor.

Din această nouă sursă de energie, desigur, nu veţi vedea nimic în facturile voastre, scopul nu este de a le reduce, ci pentru a crește averea politicienilor corupți pînă-m măduva oaselor.

Fără a aduce atingere acordului privind armele chimice siriene, războiul continuă, UE continuă să plătească sume astronomice  țărilor mari totalitare din Orientul Mijlociu, în schimbul bărbaților în acest conflict. Arabia Saudită și Qatar pot fi exemplificate.

De ce este atât de importantă Siria în proiectul acestei conducte de gaz americano-europene?

Pentru că Siria este ţara de origini, fără ea, nici o conductă, prin urmare, nu poate exista şi, deci,  nici o  independență energetică.

De ce atunci ei continuă să facă război în timp ce s-a ajuns la un acord?

Deoarece semnarea acestui acord este menit doar a îmbunătăţi relaţiile dintre Vest și Asia la capitolul unei tragedii umane. A fost nevoie de un „simulacru de acord“ pentru o mai bună imagine. Dar obiectivul rămâne neschimbat pentru Europa, de a-l da jos pe Bashar al-Assad, și a redirecționa bogățiile ţării; și  pentru Moscova la fel, este  de a nu permite  gazoductul să fie făcut și astfel a continua  să domine prin livrarea  gazului pe batranul continent.

Amenințarea cu o intervenție militara a permis, cu siguranță, să se evite lucrul cel mai rău pe care nici o parte nu l-a vrut, dar, în schimb,  dezvăluie caracterul uriaş al tensiunilor dintre Rusia și SUA. Trebuie de spus că problema este asociată cu importanța amenințărilor: nave de război, trupe dizlocate în Iordania și Turcia de către UE și SUA, și Rusia pe de altă parte ameninţînd cu navele sale şi cu problema ucraineană.

Semnarea acordului, după cum aţi  înțeles, este pentru a salubriza opinia publică, cu toate acestea, Siria a fost dată uitării de către mass-media şi se confruntă cu un număr record de morți al căror număr cu greu poate fi închipuit.  Lupta pentru Siria este încă în toi.

Algeria, următoarea țintă

În cazul în care nu se realizează un proiect, se trece la altul. Aşadar , probabil că Algeria este țara următoare pe listă. Nu există nici o îndoială că această  țară  se apropie de război. După ce a decedat   președintele lor Bouteflika, SUA și UE  pregătesc în secret un  război civil pentru această ţară. Un guvern de tranziție a fost creat chiar în Franța, acum trei ani.

Țara este, de asemenea, înconjurată de NATO. Un comandament  SUA a fost construit la granița cu Libia, trupe de soldaţi de infanterie   au fost instalate în 2013, atât în sudul Spaniei și sudul Italiei.  Poziționate, trupele de soldaţi, rămân doar să aștepte … dar nu prea mult timp, e scump.

Conducta în cauză este sursa evenimentelor din Africa de Nord și Siria.

Franța, care nu speră la vreo minune cît priveşte acest gazoduct, și-a pus cizma în Mali.  Este, evident, că nu mâine  trupele franceze vor părăsi teritoriul islamizat chiar de Franța însuşi, şi deşi  Qatarul, i-a adus pe aceşti islamiști în Mali, plătindu-i pentr a destabiliza țara și a permite trimiterea  tricolorilor bărbați .

SUA la nord-est, la sud Franţa, Algeria se află pe scaunul fierbinte.

Statele Unite ale Americii, Europa, Arabia, Qatar sunt prieteni falși, în cazul în care fac drum împreună cu NATO, pe de o parte, forţa de muncă și bani pe de altă parte, toată lumea îşi va dori salariul său, întrebarea este cum se va împărţi turta.

În politică, nimic nu este intamplator, totul este strategie, manipulare a maselor în numele patriei.

Sursa: http://www.wikistrike.com/2017/04/guerre-en-syrie-le-projet-occidental-que-l-on-vous-cache.html; prin http://basarabialiterara.com.md

11/04/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: