CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

R.MOLDOVA ȘI UCRAINA AU DEVENIT PARTE A REȚELEI DE ENERGIE ELECTRICĂ A EUROPEI

Republica Moldova și Ucraina au fost sincronizate la rețeaua europeană de energie electrică a Uniunii Europene (ENTSO-E). Autoritățile de la Chișinău vorbesc despre un pas imens în direcția asigurării securității energetice a Moldovei și Ucrainei.

”Acest lucru va ajuta Ucraina să-și mențină sistemul electric stabil, casele calde și luminile aprinse în aceste vremuri întunecate. Acest proiect a dat dovadă de o cooperare și o determinare extraordinară din partea tuturor celor implicați.

Vreau să mulțumesc Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport pentru energie electrică (ENTSO E) pentru că a depus un an de muncă în două săptămâni pentru ca acest lucru să se întâmple. Vreau să mulțumesc Președinției franceze a Consiliului și statelor membre pentru sprijinul acordat acestui proiect care nu este lipsit de riscuri.

Și vreau să mulțumesc partenerilor noștri ucraineni – ministrului Galușcenko și Ukrenergo în special – pentru eforturile lor eroice de a menține sistemele energetice ucrainene în funcțiune în mijlocul unui război teribil”, declară Comisarul European pentru Energie, Kadri Simson.

”UE va continua să sprijine Ucraina în sectorul energetic, asigurând fluxurile inverse de gaze către țară și livrarea de aprovizionare cu energie care este extrem de necesară. De asemenea, așteptăm cu nerăbdare momentul în care putem continua cooperarea noastră excelentă în ceea ce privește tranziția ecologică și reformele pieței”, se mai arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Andrei Spînu, ceea ce s-a întmplat este un pas mare pentru secutirtatea energetică. ”De azi Moldova și Ucraina sunt parte a Europei”, a scris Spînu pe pagina sa de Facebook.

Pe 24 februarie, sistemele electroenergetice ale R.Moldova și Ucrainei au fost deconectate de la sistemele energetice ale Rusiei și Belarus, pentru o testare de două zile. Acest test a fost planificat din timp, iar autoritățile au știut despre acest lucru.

https://www.rfi.ro/economie-143553-rmoldova-si-ucraina-au-fost-sincronizate-la-reteaua-europeana-de-energie-electrica

Publicitate

18/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: