CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESCOPERIRI BULVERSANTE CARE POT RĂSTURNA ISTORIA OFICIALĂ A POPORULUI NOSTRU

 

 

În cadrul Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, a fost finalizat, pe 18 septembrie 2010, un proiect unic în Europa care a constat în reconstituirea unui sat, după tipul aşezărilor neolitice specifice culturii Gumelniţa, ale căror urme au fost descoperite în Oltenia, la Drăgăneşti.

Satul neolitic este format din şase colibe, de mărime naturală, ridicate în aer liber, pe un teren împrejmuit cu un şant de apărare şi un gard din nuiele împletite.

Intrarea se face pe o punte din lemn.

Fiecare colibă este reprezentativă pentru o îndeletnicire specifică vremurilor respective: agricultură, pescuit, olărit etc.

Colibele expun în interior obiecte  sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice, mese, altare de cult, unelte pentru gospodărie şi practicarea unor ocupaţii din acele vremuri.

 

În cadrul acestui arheoparc , este reliefat modul de viaţă al unei populaţii care a trăit cu cinci mii de ani î.e.n., populaţie care avea obiceiul să se aşeze în zonele inundabile, pe nişte mici insule care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de măguri sau teluri scrie https://visitromanati.wordpress.com/ /arheoparcul-de-la-draganesti-olt/

ISTORIA OFICIALĂ A ROMÂNIEI ESTE RĂSTURNATĂ! DESCOPERIRI BULVERSANTE! …Din ce în ce mai multe probe vin să conteste dogmele istoriei noastre. 
Chiar în incinta Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expoziției „Radiografia unei lumi dispărute – 2015” (istoria unei aşezări de acum 6000 de ani, Sultana –Malu Roşu, astăzi în judeţul Călăraşi), a putut fi citită următoarea prezentare, cu referire la culturile Boian și Gumelnița:

“Analizele efectuate pe ADN-ul mitocondrial au relevat faptul că populaţiile Boian şi Gumelniţa sunt foarte apropiate genetic de populaţia contemporană din România, prin comparaţie cu alte populaţii din Europa sau Asia”.

Este semnificativ  că, la deschiderea expoziţiei,  directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, a spus:

„Prin venele multora dintre dumneavoastră curge sângele acelor oameni”.

Prin urmare, “sentința” pe care o dau specialiștii care au organizat această expoziție în legătură cu acest studiu de paleogenetică, este aceea că oamenii care au trăit aici, acum peste 5- 6.000 de ani, sunt strămoșii noștri direcți.

Aceasta este interpretarea lui “foarte apropiată genetic”.  Vorbim așadar de un lucru excepțional, despre o continuitate a locuirii acestor pământuri veche de peste șase milenii.

Muzeul Campiei Boianului, sat neolitic, cultura Gumelnita, obiective turistice Olt (5)

Revenind la subiectul acestui articol, trebuie subliniat că această strânsă înrudire a populației actuale a României cu oamenii de acum peste 6.000 de ani NU NEAGĂ celelalte influențe genetice pe care le găsim astăzi la români, ca urmare a interacțiunii cu populațiile migratoare, cu Imperiul Roman sau cu cel Austro-ungar, spre exemplu…

Dar ne vorbește despre o legătură genetică pe care doar noi o avem așa de puternică cu populațiile din culturile Boian și Gumelnița.Desigur, acest studiu de paleogenetică nu este singurul care vorbește despre o continuitate de milenii a poporului român pe teritoriul țării noastre.

În urmă cu  puțini ani, profesorul Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, în colaborare cu doamna dr. Georgeta Cardoș, au efectuat un alt studiu de paleogenetică care a dovedit că actuala populație a României este înrudită și cu populațiile de acum 4.000-5.000 de ani de pe teritoriul țării noastre, încă o dovadă a unei continuități milenare.

Peste toate, bogăția de simboluri și tradiții populare ne trimite, de asemenea, fără niciun studiu de paleogenetică, tot la rădăcini vechi de mii de ani – la geto-daci (port popular, tradiții, simboluri, sărbători precreștine) sau chiar mai departe în timp.Vă dau doar exemplul conservării pe SUTE de case din Bucovina a unor simboluri solare care vin tocmai din cultura Turdaș-Vinca (cu o vechime de 7.500 de ani), de pe celebrele plăcuțe de la Tărtăria.

Priviți acest simbol complex, incizat pe una dintre tăblițele de la Tărtăria și pe care îl găsim aproape identic, astăzi, pe casele tradiționale din Bucovina:

În concluzie, de aceste dovezi ale unei continuități de peste 7.000 de ani ar trebui să se ocupe cu maximă seriozitate și responsabilitate Academia Română, marile universități, reprezentații statului român, de la cele mai înalte nivele!

De asemenea, presa centrală, în loc să-i ridice osanale unui individ precum Lucian Boia (care pretinde în cărțile sale că nu avem drepturi istorice în Transilvania), ar trebui să aducă în prim plan dovezile nenumărate ale continuității, ca argument suprem al drepturilor noastre ISTORICE asupra întregului teritoriu al țării.

Indiferent însă de ceea ce vor face incompetenții, indiferenții și cozile de topor din conducerea instituțiilor statului român, adevărul va ieși la lumină tot mai mult, cu ajutorul istoricilor, arheologilor, ziariștilor și oamenilor politici onești.

Să fim optimiști! Istoria noastră este excepțională și se pare că a venit vremea să o cunoaștem și să ne-o asumăm în fața tuturor!

Daniel Roxin

Vizionaţi mai jos două filme documentare care te vor îmbogăți sufletește, două filme pe care le-am realizat în colaborare cu mai mulți arheologi și istorici români:

 

ȘASE MILENII DE CONTINUITATE 

 

 

 

FABULOASA ISTORIE STRĂVECHE DIN CARPAȚI:

 

08/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 februarie – Sărbătoarea Dragobetelui protectorul tinerilor şi al iubirii la români

Dragobete (1)

Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. „Dragobetele sărută fetele”.

Pe vremuri, la această dată românii  sărbătoreau „Dragobetele” (zeu al tinereţii în Panteonul roman, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii); sărbătoarea este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”.

Probabil că 24 februarie însemna pentru strămoşii noştri începutul primăverii, ziua când natura se trezea, păsările își căutau cuiburi, iar omul participa și el la bucuria naturii. Ziua de 24 februarie era considerată şi  începutul anului agricol.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Acesta este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.

Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobetele (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale.  

Sărbătoarea Dragobetelui are rădăcini foarte vechi. Numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, el aduce iubirea în casă și în suflet.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua de Dragobete, se îmbrăcau cu haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală :

„Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce.

Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete. 

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român.  

După 1990, mulţi români au importat din Vestul Europei  Valentine s Day, sărbătorită pe 14 februarie și considerată Ziua Îndrăgostiților.

 Există  însă din ce în ce mai multe contestări ale acestei sărbători de import, fără rădăcini în tradiţiile noastre, din ce în ce mai mulţi români  acordând o importanță mai mare păstrării tradițiilor autohtone și implicit, sărbătoririi zilei de Dragobete la 24 februarie.

 

 

Romanii au ales simbolul Dragobetelui, printr-o campanie semnata CohnandJansen JWT

 

Foto: Simbolul sărbătorii Dragobetelui  votat online

 

Campanile pro-Dragobete, se desfăşoară sub sloganul „De Dragobete iubește românește!

 

cele-mai-frumoase-sarbatori-ale-satului-romanesc-dragobetele

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/02/23/dragobetele-sarbatoarea-tineretii-si-a-iubirii-la-romani/

 

 

24/02/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Simboluri a căror origine şi semnificaţie este adesea ignorată (II)

 

 

 

CRUCEA

 

 

 

Imagini pentru crucea photos

 

 

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Se găseşte pictata sau scrijelita în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină  a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie).

Ştim însă cu siguranţă că  a fost si  un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor.

Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii), de aceea interpretarea cea mai frecventă este aceea a unei alăturări a organelor sexuale stilizate (ansa reprezentând vulva, în continuarea căreia este ataşat penisul la capătul căruia sunt situate testiculele).

La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
«Crucea» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra.

Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.

Citiţi şi: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/27/despre-sfanta-cruce-si-simbolistica-ei/

 

 

 

 

LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ

 

 

 

Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare.

În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.

Simbolurile religioase intlnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul încă de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii susţin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o bază tradiţionala în Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

Semiluna din Islam

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor. Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică.

 

 

 

OCHIUL LUI HORUS

 

 

 

 

 

 

Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător, aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț, atestată documentar din 1407.

Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator.

 

 

 

 

 

 

Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării.

Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu” înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.

Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului.

 

 

 

HAMSA ARABĂ

 

 

 

 

Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei”, iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria”. Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa” în limba arabă înseamnă „cinci”, după numărul degetelor de la mână.

Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui”.

 

 

ȘARPELE

 

 

 

În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu.

Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis.

Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării.

Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar.

Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor.

Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap”, cu un singur șarpe și fără aripi.

 

 

 

Faravahar

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Este unul dintre cele mai cunoscute si intâlnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate. In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur. De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

Surse: 

 

http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri-religioase-marile-religii-96485.html

 

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/09/cele-mai-cunoscute-simboluri-ale-lumii.html

 

08/08/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: