CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Drapelul Tricolor Românesc în date şi mărturii

 

Simbolul Naţional, Drapelul Tricolor Românesc în date şi mărturii

Drapelul Tricolor Românesc, alături de stemă şi imnul naţional reprezintă un însemn important al neamului nostru.

Tricolorul românesc a străbătut până în momentul afirmării sale ca simbol vexilogic naţional, mai multe perioade, prima fiind cea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Semnificaţia celor trei culori este următoarea: ROŞU reprezintă simbolul măriri, al bucuriei, îndrăznelii şi generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească.

GALBEN este simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii. Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt.

ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină.

v v v

Tricolorul are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care dacii au slujit ca ostaşi. Edificator în acest sens menţionăm cohorta de 1000 de daci recrutată, începând din timpul împăratului Hadrianus, denumită „Cohors I Aelia Dacorum”, care a fost trimisă în extremitatea nord-estică a imperiului, în Britania.

Aici şi-a avut reşedinţa şi castrul la „Amboglana (Comboglana)” timp de două secole.

v v v

Steagul cu dragon s-a impus ca semn militar şi în cadrul trupelor romane din alte provincii ale Imperiului Roman. Insigna legiunilor romane, a XIII Gemina şi a V Macedonia se evidenţiază printr-o succesiune coloristică a celor trei culori – roşu, galben şi albastru. În secolele II şi III p.Chr. în Pannonia cohortele romane erau formate şi din daci intraţi în slujba Romei. Unele trupe auxiliare ca:

„Alla Prima Flaviae Getulorum, Cohors II Augusta Dacorum, Cohors II Aurelia”, au conservat şi transmis însemnele militare proprii dacilor. Cetatea „Aquincum”, viitoarea Buda-Veche, a moştenit în stema sa culorile roşu, galben şi albastru, despre care cărturarul german J. Neigebaur afirma că sunt „o moştenire de pe timpul Daciei Traiane”.

v v v

Tetraevanghelierul de la mănăstirea Tismana, tipărit de Nicodim, în anul 1404, precum şi cel al lui Gavril Uric, de la mănăstirea Neamţ, din anul 1429, considerat „manuscrisul” care a deschis drumul miniaturisticii româneşti are chenarele ornamentate cu culorile roşu, galben şi albastru. La sfârşitul manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoş oltenesc colorat în roşu-cărămiziu, galben şi albastru. Mărturii documentare confirmă opţiunea coloristică a celor trei culori şi în Transilvania. Diplomele de înnobilare acordate de Mihai Viteazul după intrarea triumfală în Alba Iulia, unor boieri munteni şi unor nobili transilvăneni, precum şi blazoanele acestora, erau tricolore.

v v v

Cea mai veche biserică românească din Abrud (jud. Alba) din perioada voievodatului „Terra Tzopus” (înainte de veacul al 15-lea) avea deasupra altarului pictura celor 12 apostoli care avea de jur împrejur un brâu tricolor.

Ulterior biserica a fost luată de papistaşi. Cele de mai sus au fost confirmate de către memorandistul av. Rubin Patiţia (1841-1918) de pe meleagurile Albei şi redate în cartea „Ţara Ţopilor”, despre trecutul Munţilor Apuseni – apărută în anul 1912 la „Tipografia nouă”, I. Moţa din Orăştie.

v v v

Până la data de 1 Decembrie 1918 drapelul tricolor românesc era interzis în Transilvania.

Românii din localitatea Ţebea – Brad unde se află mormântul „Craiului Munţilor” Avram Iancu, au păstrat cu sfinţenie cele trei culori ale drapelului românesc, pe arcada altarului Bisericii Ortodoxe din localitate, sub forma curcubeului care se păstrează şi în zilele noastre. Situaţii similare au existat şi în alte biserici româneşti din Transilvania.

v v v

Drapelul tricolor românesc din oraşul Cluj, înainte de anul 1918 a fost păstrat cu sfinţenie în Biserica Ortodoxă Română. În această biserică s-a celebrat căsătoria Anei Câmpean – Veronica Micle – cu profesorul Ştefan Micle din comuna Feleac, care a făcut parte din oastea lui Avram Iancu.

v v v

Prezenţa culorilor naţionale pe primul drapel al primei reprezentanţe naţionale din istoria României a fost Adunarea norodului din timpul revoluţiei din anul 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.

v v v

După fuga prinţului Ghe. Bibescu (1848) Guvernul provizoriu, în frunte cu mitropolitul ţării, Neofit, a dat primul decret privind Steagul Naţional, în care se arăta: Steagul Naţional va avea trei culori: roşu, galben şi albastru. Drapelul naţional tricolor a fost sfinţit a doua zi după decret, la 15/27 iunie 1848, în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Filaret, devenită Câmpia Libertăţii.

v v v

În anul 1848 pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a fost adus din Ţara Românească un mare steag tricolor care a fost aşezat în faţa catedralei mitropolitane de la Blaj. Pe culoarea galbenă a steagului era scris: „Virtutea României Întregite”.

v v v

La Adunarea Naţională de la Blaj , din 15 mai 1848 la care au participat aproximativ 40.000 de români, Ioan Cavaler de Puşcariu a fost purtătorul drapelului, fiind denumit „Stegarul Naţional”. În tabloul principal al momentului „1848” de la Blaj , se poate observa drapelul respectiv.

În lucrarea „Notiţe despre întâmplări contemporane” scrise de Ioan Cavaler de Puşcariu editată la Sibiu în anul 1913, a descris momentul respectiv astfel:

„Eu, care purtam steagul cel mare al naţiunii m’am suit cu el pe catedră (tribună) de unde se ţineau cuvântările, de aici, Bărnuţiu cetind jurământul naţional, am avut privirea unică de a vedea capetele descoperite şi mâinile ridicate spre jurământ, jur împrejur a patruzeci de mii de oameni.

Acest steag naţional – pe cari erau scrise cu litere de aur cuvintele: Libertate, Egalitate şi Frăţietate” – a fost pregătit încă din Sibiu, într’o conferinţă naţională în care s’au luat culorile: albastru, alb şi roşu ca, culori ce predominează la portul românesc;  – părerea mea  de a se primi culorile Ardealului, albastru, roşu şi galbin, fu delăturat prin pretextul, că steagul fiind garnisit cu ciucuri de aur şi colorarea galbină e destul de reprezentată, ca steagul să cuprindă toate culorile ţării, la acea n’a fost pregătit nimenea, că contrarii ne vor imputa, că steagul a fost muscălesc.

Toate jurnalele române de pe atunci mă numeau «stegarul naţional» ceeace  a intonat şi Haşdeu în răspunsul la cuvântarea mea de introducere la Academie.

Adunarea naţională alegându-mă de membru al Comitetului Naţional Permanent, am luat parte la toate afacerile acestuia cât timp am fost în Sibiu şi ca atare am procurat, prima tipărire a protocolului de la Adunarea Naţională din 15 mai”.

v v v

Primul domn român al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, a promovat steagul cu cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acesta afirma: Steagul este România! Acest: pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri, îmbelşugat cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului român este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copiii noştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul naţional reprezintă toate victoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în cele două cuvinte dăltuite pe vulturii români: onoare şi patrie.

v v v

ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român) a avut un rol principal în promovarea culorilor tricolorului românesc până în anul 1918, cu ajutorul dascălilor de la sate şi oraşele din Transilvania. Cu ocazia serbărilor şcolare, aranjamentele florale erau în aşa fel dispuse încât să reprezinte culorile Tricolorului Românesc. La unele şcoli, careul elevilor cu flori în mână, realiza acelaşi lucru. Situaţiile de acest fel, de la Hunedoara , s-au răspândit şi în celelalte localităţi din Transilvania. Cele trei culori, roşu, galben şi albastru au fost folosite şi la pictarea icoanelor pe sticlă. Ponderea lor este evidentă şi în apreciatele lucrări de artă populară.

v v v

Tinerii români ardeleni fugiţi şi stabiliţi în România înainte de anul 1918, au întemeiat şi condus Societatea Carpaţi. Principalele personalităţi au fost: Ghe. Secăşanu, Ioan B. Bănciulescu precum şi Ioan Corneanu, secretarul general al Societăţii. Nicolae şi Alexandru Ciurcu, tatăl şi fiul lui, au fost secretarii ziarului L’Independence Roumain. Ei au acţionat împreună cu ceilalţi, la unirea tuturor forţelor din Transilvania şi România. Toate acţiunile întreprinse s-au conjugat cu manifestaţia grandioasă din vara anului 1884 de la Sinaia , când Steagul tricolor a fost ridicat la cea mai mare înălţime. Ardeleanul Alexandru Ciurcu încuraja ofiţerimea, spunându-i că în curând o să fluture Steagul românesc şi în Transilvania.

v v v

La 14-15 mai 1865, în timpul unui maial prilejuit de aniversarea a 17 ani de la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj , participanţii au defilat, sub conducerea elevului Ioan Stoian, pe străzile Orăştiei între care o mulţime de tineri, iar în curtea bisericii ortodoxe, au fost ţinute cuvântări în care s-a evocat originea nobilă a neamului românesc, dar s-a discutat, mai cu seamă, despre simbolul naţiunii române – Drapelul tricolor. Manifestarea patriotică a românilor a provocat reacţia imediată a autorităţilor care au luat măsuri severe împotriva organizatorilor.

v v v

La 30 iulie 1893, ca urmare a Conferinţei Naţionale de la Sibiu , s-au întâlnit, la Predeal , studenţii din România cu cei din Transilvania. La această întâlnire “şi-au dat mâna frăţeşte” ca simbol a ceea ce au exprimat prin viu grai: “graniţele politice despărţitoare nu există, toţi suntem una, în toţi bate aceeaşi inimă”. Legământul a fost întărit prin împărţirea Drapelului tricolor. Astfel: partea mijlocie, de culoare aurie, a rămas ardelenilor; partea dinspre hastă, de culoare albastră, a fost luată de bucureşteni, iar cea din exterior, de culoare roşie, a fost dăruită ieşenilor. Speranţa declarată era că nu este departe timpul când culorile drapelului vor fi reunite, odată cu Uniunea Naţiunii Române,

Cu ocazia Conferinţei Naţionale de la 23-24 iulie 1893, de la Sibiu , în sala întrunirii, au fost arborate trei steaguri: unul roşu, altul galben şi al treilea albastru. La intervenţia autorităţilor steagul albastru a fost arborat afară. Delegatul din România Ghe. Cantacuzino a făcut ca steagul albastru să fie al tineretului din România, care să-1 poarte din oraş în oraş, din sat în sat, din comună în comună pentru a afla toată suflarea românească realitatea. Românii din Transilvania au fost îndemnaţi să aştepte cu încredere, reîmpreunarea culorilor.

v v v

La Adunarea de la Sibiu , din 4 mai 1894, în preziua plecării memorandiştilor la Cluj , la proces, a participat un număr  important  de  români,  alcătuit din intelectuali, meseriaşi, ţărani, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Memorandiştilor li s-au oferit cununi de flori în culorile naţionale, roşu, galben şi albastru, cu eşarfe tricolore pe care era scris “Totul pentru Naţiune”. Drumul dela Sibiu la Cluj a fost o adevărată cale triumfală. În toate gările, mulţimi de oameni îşi întâmpinau conducătorii cu flori şi cântece naţionale, îmbărbătătoare, din care nu lipsea “Deşteaptă-te române!”. Memorandumul a fost jalba poporului român, iar procesul a fost al întregii naţiuni române.

v v v

Blajul ca centru cultural al românilor din Transilvania şi al Şcolii Ardelene, a avut un rol important în procesul de formare a conştiinţei naţionale a românilor din Ardeal în decursul istoriei.

Odată cu declanşarea primului război mondial în perioada de neutralitate a României, activitatea unionistă s-a intensificat, iar la Blaj a culminat cu acţiunile desfăşurate în jurul poemului “Vrem Ardealul”, a poetului Radu Cosmin transmis de la Bucureşti la Blaj. Aceste acţiuni s-au încheiat însă în mod tragic, cu procesul intentat de autorităţile austro-ungare împotriva grupului de români, acuzaţi de acţiuni unioniste precum şi sacrificarea martirei Puia Maria.

În cadrul acestor acţiuni, arborarea drapelelor tricolore româneşti pe cele două turnuri ale Catedralei Greco-Catolice de mai multe ori, care fluturau deasupra Blajului, îmbărbăta şi dădeau speranţă românilor în Unirea cea mare care s-a realizat la 1 Decembrie 1918.

v v v

În perioada premergătoare revoluţiei ruse din anul 1917, renumitele universităţi din Petersburg au fost frecventate şi de tineri studenţi români din Basarabia.

Prof. dr. Ion Inculeţ, titular la facultatea de Fizică-matematică şi fizician la Observatorul Meteorologic din Petersburg, a fost printre principali arhitecţi ai unirii Basarabiei cu ţara mama.

Statele Unite ale Americii, în frunte cu preşedintele Wilson au avut un rol important în formarea statelor naţionale din această parte a Europei prin dezmembrarea Imperiului ţarist şi Austro-ungar.

După o instruire bine realizată la Petersburg , mai ales prin oratorul V. Socolov, o delegaţie formată din 80 de propagandişti, în frunte cu prof. dr. Ion Inculeţ, au fost trimişi în Basarabia pentru a pregăti şi organiza unirea provinciei cu ţara mamă.

Despre plecarea grupului românilor în Basarabia, în ziua de 25 mai 1917, merită să fie amintite celor interesaţi cele menţionate în continuare.

„Studentele românce care frecventau cursurile universităţilor din Petersburg au confecţionat cu mâinile lor un drapel tricolor românesc – roşu, galben şi albastru – cu inscripţia – Trăiască Basarabia Autonomă”.

Fanfara regimentului de gardă Preobrajenski a venit să petreacă delegaţia tinerilor moldoveni la gară. Pentru prima dată de când exista capitala Rusiei, moldovenii frumoşi, în admiraţia publicului, au defilat pe strada principală a Petrogradului Newscki Prospect, cu muzica şi drapelul românesc falnic fâlfâind („Generaţia Unirii”, nr. 1, pag. 5)

Prof. dr. Inculeţ pentru meritele sale ştiinţifice şi politice a fost primit în Academia Română printre nemuritori”.

v v v

În timpul primului război mondial, aproape 100.000 de soldaţi români ardeleni şi bucovineni au ajuns prizonieri în lagărele din Rusia.

Majoritatea românilor ardeleni au preferat să fie luaţi prizonieri decât să lupte împotriva fraţilor de peste Carpaţi.

În această situaţie a fost şi batalionul format din 400 de moţi, condus de strănepotul lui Horea, avocatul G. Nicola, care pentru actul săvârşit a fost condamnat la moarte, motiv pentru care a rămas în Basarabia şi s-a stabilit la Soroca , unde a întemeiat gazeta „Deşteptarea”.

Personalităţile româneşti aflate în Moldova şi Basarabia (prof. Onisifor Ghibu, Octavian Goga etc.) au depus o activitate intensă pentru formarea detaşamentelor de voluntari români din lagărele ruseşti.

Marele patriot român Onisifor Ghibu în lucrarea sa „Pe baricadele vieţii”, descrie „momentul” primirii voluntarilor ardeleni la Chişinău în ziua de 6 iunie 1917, zi care s-a transformat într-o sărbătoare şi într-un eveniment istoric important al timpului, care merită să fie amintit celor interesaţi:

„În gara Chişinău a ajuns un tren lung, îmbrăcat cu verdeaţă, din care se desprindeau steaguri tricolore şi, accente de cântece naţionale iar de prin vagoane, voluntarii duceau cu emoţie mâna dreaptă la chipiul cu tricolorul românesc. Fiecare companie îşi avea steagul tricolor cu devize ardeleneşti: Valea Mureşului, Munţii Apuseni, Maramureş etc.

La manifestarea desfăşurată la Chişinău m-am cutremurat, când sălăjanul Victor Deleu, comandantul detaşamentului de voluntari ardeleni luând în primire din mâinile soroceanului Simeon Murafa, steagul tricolor confecţionat special din mătase de Veturia Ghibu, care avea brodată inscripţia: – Libertate sau Moarte – a făcut făgăduinţa sfântă în numele celor 1200 de voluntari ardeleni: – “Jurăm să ducem steagul acesta în capitala Ardealului sau să murim în cutele lui în drumul spre Alba Iulia” –

Prin mine, a spus S. Murafa, moldovenii vă oferă acest steag tricolor, simbolul unităţii noastre naţionale.

“Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri până la Tisa , fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi împlântaţi-l apoi în numele nostru  pe turnul cetăţii de la Alba Iulia ”.

(În anul 1919, acest drapel tricolor, ca un simbol semnificativ a fost purtat de unităţile româneşti nou înfiinţate în garnizoana Alba Iulia, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, până la Budapesta împotriva forţelor maghiare bolşevice conduse de Bella Kuhn.)

După victoria obţinută, drapelul tricolor a fost adus şi depus spre păstrare la Muzeul Unirii din Alba Iulia) unde se află şi în prezent.

„Manifestarea de la Chişinău s-a încheiat cu participarea corului ardelenilor condus de Aurel Medrea, format din peste 100 persoane, care a înălţat sufletele românilor cu „Deşteaptă-te române!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, „Vin dorobanţii”, „Pribeagul” etc.

La plecare, din mii de glasuri a răsunat la despărţire: “La revedere la Alba Iulia , la Alba Iulia , la Alba Iulia , localitatea care a devenit şi pentru ei un memento, o lozincă, o poruncă…”

v v v

Steagul Naţional Român a fost sfinţit în bisericile româneşti în majoritatea localităţilor din Transilvania. La 26 octombrie 1918, în biserica ortodoxă din comuna Sălişte, Steagul Naţional a fost sfinţit în prezenţa fruntaşului român, marele istoric, Ioan Lupaş, care a ţinut cu acest prilej un discurs înflăcărat.

v v v

În renumita localitate Răşinari, din Mărginimea Sibiului, drapelul românesc a fost sfinţit, în anul 1918, în biserica ortodoxă, lângă mormântul mitropolitului Andrei Şaguna, unde membrii gărzilor naţionale au depus jurământul de credinţă.

v v v

La 8 noiembrie 1918 a fost ales, la Brad, Sabin Banciu, şef al Gărzii Naţionale. El a însărcinat pe vicepreşedintele dr. Radu, să pretindă înlăturarea steagului maghiar de pe instituţiile oraşului, iar în locul lui să se arboreze Steagul naţional român.

v v v

Drapelul naţional românesc a fost arborat la Alba Iulia la data de 1 Decembrie 1918, pe Cetatea oraşului, aflată până atunci sub jurisdicţia autorităţilor austro-ungare, de tânărul de 15 ani, Viorel Stoica, împreună cu alţi membri al gărzii naţionale.

v v v

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 reprezentanţii fiecărei localităţi, aleşi dintre cei mai buni cetăţeni, aveau în frunte pe stegarul comunei, „cel mai chipeş om din sat” cu drapelul tricolor.

Academicianul Emil Pop ne descrie atmosfera din oraşul nostru astfel: „toată suflarea oraşului pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi noapte. M-am convins la faţa locului că principalul organizator a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea Vinoasă, un bărbat înzestrat cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un remarcabil spirit patriotic şi practic.

Problemele militare de ordine şi securitate erau stăpânite de energicul comandant al gărzii naţionale, căpitanul Florean Medrea, calm şi chibzuit în luarea măsurilor şi operativ în aplicarea lor.

Satul meu Bucerdea Vinoasă se pregătea cu zel pentru marea sărbătoare. În fiecare seară se strângeau feciorii şi fetele care învăţau cântece patriotice. Se alegeau cele mai frumoase costume naţionale, iar fiecare comună urma să apară cu tricolorul dus de un stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a fost Ştefan Muncuş, cel mai harnic om din sat. Problema era confecţionarea steagului delegaţiei comunei noastre.

Culoarea roşie şi albastră rămăsese în sat de la vopsitul ouălor de la paşti, dar nu se găsea culoare galbenă. Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales gălbenuşurile. Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel Bucerdea Vinoasă s-a prezentat cu un steag falnic la adunare.

În seara zilei de 30 noiembrie 1918, noi studenţii am ţinut o adunare la şcoala de lângă biserica ortodoxă şi am ales deputaţii cu drept de vot pe lângă cei desemnaţi din partea societăţilor „România Jună” din Viena „Petru Maior” din Budapesta şi a celor de la seminariile teologice.

Printre cei 1228 de deputaţi au intrat în Sala  Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul românesc”.

v v v

Stegarul delegaţiei românilor din satul Agriş comuna Iara, jud. Cluj, Ion Arion, în drum spre Alba Iulia la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918, ieşind în evidenţă cu un falnic drapel tricolor, a fost împuşcat mişeleşte de garda maghiară din gara Teiuş.

Ion Arion a devenit primul erou martir al României reîn-tregite după cum a afirmat marele patriot român Vasile Goldiş.

Înmormântarea a avut loc în cimitirul „Maieri” din Alba Iulia în prezenţa personalităţilor din consiliul dirigent ales.

v v v

Savantul român, dr. Nicolae Păulescu (1869-1931) a fost adevăratul descoperitor al insulinei. Nu i s-a acordat premiul Nobel şi nici nu a fost recunoscut ca descoperitor al insulinei, datorită îndeosebi cărţilor sale: Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul etc. Ultimele dorinţe ale savantului pe paptul suferinţei, după primirea sfintei împărtăşanii au fost: “să fie îngropat simplu, creştineşte, să-i fie rezemat capul pe Tricolorul Neamului Românesc, iar deasupra să fie aşezat chipul însângerat de spini al Mântuitorului”.

v v v

În drum spre locul de execuţie, la 1 iunie 1946, mareşalul Antonescu, păşea cu demnitate, purtând haine civile cu panglică tricoloră la rever. La orele 16, doamna Maria Antonescu a sosit cu o maşină la Jilava , de la Bucureşti , aducând soţului şi celorlalţi condamnaţi la moarte, la cererea lor, 16 m de panglică tricoloră. Ultimele cuvinte ale mareşalului, înainte de a fi împuşcat, au fost: „Domnilor suntem gata. Ochiţi cum trebuie. Trăiască România! Foc!”

v v v

Patriotul român Ilie Ilaşcu din Basarabia a fost arestat la data de 2 iunie 1992 şi condamnat la moarte la 9 decembrie 1993. În timp ce se citea sentinţa la moarte, românul Ilie Ilaşcu a strigat de mai multe ori: „Trăiască, trăiască, trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „Trăiască România Mare!”, „Jos hotarul de la Prut ”, „Jos ocupanţii ruşi”.

În acelaşi timp, de după gratiile „cuştii” flutura un steguleţ tricolor pe care însuşi l-a confecţionat în celula închisorii.

v v v

Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” a identificat şi a achiziţionat drapelul tricolor al delegaţiei localităţii Lancrăm (satul natal al filosofului Lucian Blaga) la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Drapelul tricolor a fost predat pentru păstrare Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

În urma Diktatului de la Viena , în Ardealul de Nord cedat, s-au produs atrocităţi neauzite până atunci din partea hortiştilor maghiari, împotriva românilor nevinovaţi.

Un astfel de caz rezultă şi din declaraţie tânărului român Cocan Florian, refugiat la Turda , originar din com. Voiniceni, jud. Mureş, consemnată în procesul-verbal nr. 55/1941 şi în raportul din 9 febr. 1941: “În ziua de 31 decembrie 1940, bande de unguri au făcut parcheziţie la locuinţa părinţilor mei, unde au găsit drapelul tricolor românesc. Pentru acest fapt părinţii mei Ioan şi Vaselina Cocan au fost arestaţi şi schingiuiţi, iar după 13 zile au fost aruncaţi  într-o groapă cu var unde şi-au găsit moartea.

Asupra mea, în timpul schingiuirilor mi-a aplicat sodă caustică pe antebraţul mâinii drepte care mi-a produs două răni adânci ce se pot observa din alăturatele copii fotografice făcute de Poliţia Turda, la spitalul din localitate, unde am reuşit să mă refugiez.”

 

                  Culese şi selecţionate de

ec. Ioan STRĂJAN – http://www.dacoromania-alba.ro/

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/30/ziua-de-29-noiembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/29/o-istorie-a-zilei-de-29-noiembrie-video/

 

 

 

 

 

29/11/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

26 iunie – Ziua Drapelului National al României

 

 

Cele trei culori ale drapelului  românilor –  albastru, galben şi roşu – sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul nostru naţional are adânci semnificaţii istorice, exprimând dăinuirea noastrã neîntreruptã pe această vatrã în care ne-am plãmădit ca popor, legăturile permanente între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

 

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

 

 

 

 

 

 

 

Scurtă istorie

 

Unde se aflã izvorul de la care porneste tradiţia?

În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei şi publicatã la Braşov în 1851, se face menţiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.

Aşadar, steagul nostru tricolor nu este o creație a epocii moderne sau contem­po­rane, el este mult mai vechi decât am fi tentați să credem. Primele stindarde apar în perioada Antichității greco-romane, când au fost utilizate ca semne de recu­noaș­tere, ca repere pentru soldații aflați pe câmpul de luptă.  

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, originar din culorile Daciei, se aflã în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul bizantin Justinian (527 – 565) cu prilejul delimitării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie romană, alcătuită din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmă fiind alcătuitã din ţinuturile vecine cu Dunărea, plecând de la Tisa, Banat şi Oltenia până la vărsarea Oltului în Dunăre.

Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane:

“Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde săpăturile arheologice au confirmat existenta aşezărilor romane până în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis.

Scutul roşu, însemnând Dacia de dincolo , se referă la sudul si centrul Moldovei, altă parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa, cel puţin în principiu, aflată însă în afara teritoriului deţinut efectiv de către romani.

Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai poziţia geograficã si politicã deosebitã a acestei părti a Daciei.

Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele două scuturi (rosu si albastru), reprezintă, fără îndoialã, Muntenia de astăzi sau fosta Moesie inferioară.

Se ştie cã armatele lui Justinian,urmărind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord – vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stăpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia.

Imperiul Roman de răsărit se exprima prin prezenta pe stema Daciei Justiniene a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpaţilor, cât şi a celor de la nordul lor.

Prin urmare, cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generaţie în generaţie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mărturii de cultură materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plămădit ca popor, prin simbioza daco – romană, rezistenţa lor în fata urgiei vremurilor şi a valurilor succesive ale neamurilor migratoare, lupta neîntreruptă pentru afirmarea idealurilor de unitate şi independenţă.

Culorile tricolorului românesc înconjură fresca votivă a cneajilor Cândea, care au ridicat în sec.al XIII-lea biserica episcopală de la Orlea, în Ţara Haţegului.

 

Blazonul.cnejilor.Cîndea.sec.13.refăcut

 

Aici se mai zăreşte pe vechiul blazon creştin şi românesc alcnezilor Cândea, tricolorul înconjurând crucea bizantină cu reminiscenţe cruciate.

 

 Mai târziu, regăsim culorile  albastru, galben şi roşu şi pe diplomele emise de Mihai Viteazul pe scuturi şi pe lambrechinii stemelor.

De asemenea, este de remarcat prezenţa celor trei culori în canafii şi pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)

In 1834  domnitorul Tarii Românesti, Alexandru Ghica Voda, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti si oştirii”. 

Acesta  era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc .

Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele: 

„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”

Steagul destinat corăbiilor avea doua culori (galben si rosu), cel atribuit armatei era compus din trei (rosu, galben si albastru) şi un vultur la mijloc.

 O informaţie o descoperim printre marturiile francmasonului francez Jean Alexandre Vaillant (stabilit în Muntenia în 1830, profesor si director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti între anii 1831 si 1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru  în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic-Prahova).

Prin urmare, vedem că tricolorul romanesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol naţional, cu cel puţin un deceniu inainte de oficializarea sa.

In timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al natiunii in prima zi a victoriei revolutiei burghezo – democratica (1848-1849), 14/26 iunie, cand a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti si promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului national.

Astfel, după o istorie zbuciumată, pe 26 iunie 1848 drapelul nostru naţional, tricolorul, a fost decretat OFICIAL. Se întâmplă în Cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului din Bucureşti, în timpul revoluţiei paşoptiste.

 

 

 

 

Revoluţionarii români de la 1848, atât cei din Transilvania, cât si cei din Ţara Româneasca, au arborat steagul tricolor pe care, ca simbol al luptei lor, au inscripţionat lozinca: Societăţii revoluţionare „Fratia”: „Dreptate – Frăţie”.

O lună mai târziu, „văzând că nu s-a înţeles încă cum trebuiesc facute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru inchis, galben deschis şi roşu carmin”.

Ele vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate in ordinea urmatoare: „langă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.

In Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, in ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, inceputul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toata România”, sub flamurile tricolore.

 Tot in acel an istoric 1848,pe 3-15 mai, în  impresionanta Adunare de la Blaj, în Transilvania, s-a inălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.

Dupa venirea lui Carol I pe tron, steagurile tricolore vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar de atunci a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul national al tuturor românilor; cele trei culori impărţite în mod egal reprezintă principiul egalitatii, orientarea culorilor în sus semnifica verticalitatea, cifra trei este numarul perfect, pe lângătara noastra mai existand alte trei tari europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franţa, Italia si Belgia. (Romanian Global News).

Culorile drapelului nostru, privite în cheie heraldică, semnifică:

 

  • albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;

  • galben crom: prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie;

  • roşu vermion: acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, agresivitate, indemn la vigilenţă.

 

 

 

  Drapelul ţării noastre este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea.

Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional.

Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU.

Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării în centru.

În anul celebrării Centenarului, să cinstim cum se cuvine tot ceea ce ne reprezintă ca naţiune şi să ne învăţăm copiii să preţuiască în aceeaşi măsură valorile României noastre!

 Tricolorul ne uneşte şi este mândria noastră, alături de celelalte simboluri naţionale, Stema naţională şi Imnul naţional.  

Cinstind drapelul, ne cinstim istoria, cultura şi tradiţiile care ne definesc ca popor. Tricolorul înseamnă viaţă, înseamnă soare strălucitor şi înseamnă cer senin. Să-l sărbătorim astăzi cu toţii, aşa cum se cuvine.  

La mulţi ani, românilor, României şi Tricolorului”

 

 

 

26/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alexandru Ioan Cuza şi adoptarea drapelului naţional al României

 

 

 La 24 ianuarie 1862, Adunarea Generală – parlamentul unic, format prin fuziunea celor două Adunări Elective – hotăra, în prima sa şedinţă, ca denumirea noului stat să fie România.

Putem spune că atunci s-a semnat actul de naştere al ţării numite România. 

Un an mai târziu, în 1863, la patru ani de la înfăptuirea unirii Moldovei cu Ţara Românească, a fost luată decizia stabilirii primului drapel comun celor două principate româneşti.Era nevoie ca noua ţară să adopte şi un imn naţional şi o stemă.

Primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza a fost şi întemeietorul simbolurilor naţionale, care reprezentau întreaga luptă pentru unire a românilor, o piatră de hotar în construirea naţiunii române, elemente fără de care identitatea acestei ţări recunoscută ca atare pe plan internaţional nu putea exista.  

 Convenţia de la Paris hotăra limpede în privinţa drapelelor:

„Oştirile Moldovei şi Munteniei îşi vor păstra steagurile actuale (adică cele existente la 1858). La ele vor ataşa o banderolă de culoare albastră, aceasta din urmă menită a simboliza unirea“.

N-a fost multă vreme aşa, pentru că pe 19 martie 1863, la solicitarea generalului Ioan Emanoil Florescu, domnitorul Al.I. Cuza hotărăşte printr-un Înalt Ordin de Zi proclama următoarele:

„Considerând că armata, în urma unirii nu trebuie să aibă decât un singur drapel, având în vedere că adevărata emblemă a României nu poate fi alta decât acvila romană, am decretat şi decretăm ce urmează: acvila romană cu crucea în gură se va pune, ca emblema României, d-asupra drapelelor armatei“.

Totuşi, s-au produs câteva schimbări din martie, de la legiferare, până în septembrie, când au fost împărţite primele steaguri. Modificările esenţiale le-a suferit acvila: nu a mai apărut cu crucea-n plisc, ci cu sceptrul domnesc în gheara dreaptă şi cu sabia, în stânga.

Cele două simboluri ale puterii domneşti erau unite printr-o eşarfă roşie, pe care era inscripţionat, în litere de aur în limba latină: „Honor et Patria“ (în traducere – Onoare şi patrie).

Pe cap purta coroana princiară, iar pe piept se afla un scut, încoronat princiar şi el, care conţinea în jumătatea dreaptă, pe fond azuriu şi auriu, acvila Ţării Româneşti, iar în partea stângă, pe fond roşu şi azuriu, bourul Moldovei, cu o stea între coarne.

În colţurile din dreapta ale steagului, era inscripţionată în auriu cifra domnitorului, înconjurată de lauri. Bineînţeles culorile steagului au rămas cele de la revoluţia paşoptistă: roşu, galben şi albastru, dar redate orizontal, cu roşul în partea superioară.

Au fost aprobate atunci două steaguri: cel de luptă şi cel domnesc – iar cel din urmă conţinea, în plus, inscripţia „Unirea Principatelor Fericirea Românilor Trăiască A.Ioan. I“.
 

 

 

     Alexandru Ioan Cuza  1820 – 1873

 

 

Alexandru Ioan Cuza şi ceremonia de la Cotroceni din 13 septembrie 1863

La data de 13 septembrie 1863, în tabăra de la Cotroceni, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a desfăşurat ceremonia de împărţire a noilor drapele.

Cu această ocazie, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a rostit o cuvântare deosebit de importantă:

„Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi,

Astăzi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. Steagurile cele vechi aduceau aminte suveniruri triste, de  vreme ce ele înfăţişau ţările despărţite, astăzi voi primiţi din mâinile noastre steagul ce întruneşte culorile celor trei surori, aşa precum voinţa unanimă a românilor a unit pe capul nostru coroanele ambelor ţări. Steagurile voastre totuşi au fost  martore la întâmplări care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi dar arsenalul român.

Primind steagurile cele noi, aduceţi-vă aminte pururi că vă încredinţez onoarea ţării.

Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copiii voştri!

Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi a disciplinei ce reprezintă oastea.

Steagul este totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României.

Într-un cuvânt steagul reprezintă toate victoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: onoare şi patrie.

                                                                                                                                                                     

Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi,

 

Juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus cu ţara întreagă, în voi.

Juraţi a le apăra în orice întâmplare ca un sfânt depozit ce-l încredinţez bravurei şi patriotismului vostru.”

 

Un an mai târziu, drapelul românesc deja căpătase recunoaştere internaţională. Mărturie stă însemnarea doctorului Carol Davila, care călătorise la începutul verii lui 1864, alături de Cuza, la Constantinopol:

„Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacele Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă. […] Marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catarg“.

Drapelul a continuat să fie folosit până în 1866, când Cuza a fost forţat să abdice.

De altfel, chiar în ziua în care a fost reţinut – în urma complotului rămas în istorie drept „monstruoasa coaliţie“ – , în momentul în care a fost dus spre trăsura care avea să-l ducă la Predeal, cu paşaportul în buzunar, Cuza le-a spus apăsat ofiţerilor care-l însoţeau:

„Să spălaţi pata după Steag!“. 

 

 

 

 

 

Surse:

 

Extras din lucrarea  „Domnitori şi voievozi din ţările române – Alexandru Ioan Cuza”,  de Constantin C. Giurescu,  de ec. I. Străjan

http://adevarul.ro/cultura/istorie/primul-drapel-lupta-alromaniei-steagul-e-trecutul-prezentul-viitorul-tarii

http://www.dacoromania-alba.ro/

21/12/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: