CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TRICOLORUL ROMÂNESC ŞI MASONERIA

 

 

Imagini pentru tricolorulImagini pentru tricolorul

 

Jean Alexandre Vaillant, un nume care merită cinstirea noastră

În anul 1844, vedea lumina tiparului, la Paris, o lucrare vastă, în trei volume, intitulată neobișnuit „România sau istoria, limba, literatura, orografia, statistica popoarelor limbii de aur, ardeleni, valahi și moldoveni, cunoscuți sub numele de români”, scrisă de Jean Alexandre Vaillant.

Imagini pentru Jean Alexandre Vaillant photos

Titlul respectiv era neobișnuit, întrucât, la aceea dată, România nu figura ca ţară  pe harta Europei.

Nu este mai puţin adevărat însă, că prima menţiune a României aparuse în 1816, când a fost tipărită  la Leipzig lucrarea lui Dimitrie Daniil Philipide, Istoria României, urmată în acelaşi an de Geografia României.

Deci, în spaţiul cultural european circula numele de România cu 2 decenii înaintea apariţiei lucrării lui  Vaillant, după care, vor mai trece încă 18 ani până când ţara noastră şi-a luat numele oficial de România la 24 ianuarie 1862, după ce la 24 ianuarie 1859 Moldova şi Ţara Românească s-au unit într-un singur stat.

Imediat după Unire, a fost aprobată iniţiativa domnitorului Cuza ca statul român să ia denumirea oficială de România, fapt consemnat mai târziu în primul articol al Constituţiei ţării din 1 iulie 1866.

Ideea unirii fostelor provincii este mult mai veche, înaintea francomasonilor români. După cum se stie, a existat inclusiv un proiect de unire sub protectoratul lui Napoleon.
Numele de român a fost preluat în cultura şi diplomaţia europeană încă din Evul Mediu, iar cronicarii noştri ne-au lasat suficiente dovezi despre faptul  că muntenii,moldovenii şi ardelenii vorbesc aceeaşi limbă, au aceeasi origine şi sunt acelaşi popor.

Jean Alexandre Vaillant (n.1804 – m. 21 martie 1886), pe care Nicolae Iorga îl numea „merituosul prieten al românilor”, francez de origine, fusese chemat în țară pe la 1830 și s-a stabilit în Muntenia, unde, până în 1831, a fost profesor, iar între 1832 – 1834 a fost numit director al Colegiului Național Sf. Sava din București.

Primele două volume din lucrarea menționată prezentau istoria Principatelor Române, iar al treilea volum conținea descrierea excursiilor făcute de autor în Țara Românească și publicate sub titlul „Orografie sau plimbări pitorești în Munții Bucegi”.

In acest volum – în două capitole care se întindeau pe mai bine de 45 pagini – era relatată o călătorie făcută de Vaillant, în iulie 1839, în zona Comarnic – Azuga (sau Între Prahove cum se numea Azuga, pe atunci).

Aceste pagini sunt extrem de prețioase, în primul rând datorită faptului că reprezintă cea mai veche relatare cunoscută a unei excursii în Bucegi.

În același timp, aceste pagini reprezintă și cea mai cuprinzătoare, mai documentată și mai pitorească descriere a aceste zone, așa cum se înfățișa ea în acea epocă, oferind informații de un real interes pentru cei interesați de trecutul acestor locuri.

Despre excursia în Bucegi a lui Vaillant, Mihai Haret nota în 1915:

„Mărturisim că n-am citit încă o carte care să ne transporte și să ne miște, cum ne-a mișcat povestea lui Vaillant, care, în afară de alte calități, strălucește printr-o uimitoare exactitate a nomenclaturii geografice. El ne dă explicația a o mulțime de chestiuni pe care nu pe care nu le putusem dezlega niciodată, astfel că , pentru trecutul Bucegilor, cartea lui este de o valoare netăgăduită”.

Dar să vedem, pe scurt, cum s-a desfășurat această călătorie.

În seara zilei de 19 iulie 1839, Vaillant pleca din București, împreună cu slugerul Angelescu, care-i va fi tovarăș de drum. Ajung la Ploiești în dimineața următoare și, fără a mai zăbovi, merg mai departe la Câmpina și de acolo la Telega unde rămân două zile pentru excursii la Slănic și împrejurimi.

Aici se întâlnesc cu cei doi țărani din Comarnic, Stoica Vodă și Ion Puiu, care le vor fi călăuze în Bucegi.

La 23 iulie se întorc la Câmpina și de acolo, călări, se îndreaptă prin Breaza, spre Comarnic, unde stau două zile.

Dintre numeroasele episoade ale povestirii referitoare la excursia făcută, episodul arborării tricolorului românesc în Bucegi este de departe cel mai interesant, prin semnificația pe care o avea:

„Ziua următore trecu într-n „far niente” și în pregătiri pentru ascensiunea în Bucegi, unde, dacă Dumnezeu ne va permite, vom planta drapelul tricolor al Principatelor” („le drapeau tricolore des Principautes” – în text).

Francezul şi însoţitorii săi urcă în ultima zi a excursiei pe muntele Pleșuva, unde , arborează drapelul național român: „…ajunși în vârf, tăiem un brad tânăr de 12 m., îi atașăm drapelul tricolor al Principatelor și îl înălțăm cu tot vântul și ploaia. Acum este arborat, fâlfâie; îl salutăm cu strigăte de bucurie și urări de speranță în viitor…Da, fie ca timpul, fie ca stăpânul acestui domeniu, să respecte această emblemă a unei națiuni care vrea să renască și această națiune va renaște”.

Așadar, în 1839, francezul Vaillant vorbea despre „un drapel tricolor al Principatelor”, pe care îl considera „drapel național„ (le drapeau national – în text).  

Prin urmare, pentru Vaillant  Unirea Principatelor era un fapt, care nu aștepta decât o consemnare formală (care avea să devină realitate peste aproape douăzeci de ani).

Ceea ce dorea Vaillant, arborând drapelul pe vârful cel mai înalt al Bucegilor, pe granița cu Transilvania, era să trimită un semnal românilor de dincolo, să le spună că era timpul să se trezească. Și asta cu 80 de ani înainte de Unirea cea Mare.

Cine era deci acest francez care privea atât de departe în viitor și cu atâta clarviziune? Și cum de știa el de existența unui drapel național care nu mai fusese niciodată arborat?

În „Istoria Românilor” de P.P.Panaitescu, reeditată în 1990, se poate citi la pag.271:

„De la o vreme începură chiar să fie angajați ca profesori și câțiva francezi, ca profesorul Vaillant, care răspâni în țară îndemnuri la răscoală pentru libertatea și unirea românilor”.

Într-adevăr ilustrul profesor de la Sf. Sava era, în același timp, un militant activ pentru „regenerarea” noastră națională.

În anul următor, 1840, îl găsim printre inițiatorii complotului cunoscut în istorie ca fiind al lui Mitiță Filipescu, care urmărea răsturnarea domnitorului Alexandru Ghica. Alături de inițiatori se găsea și Nicolae Bălcescu.

Denunțați, participanții sunt arestați și condamnați la pedepse grele, dar Vaillant, ca cetățean străin, a fost doar expulzat.

Se va refugia în Moldova, unde va rămâne din noiembrie 1840 până în mai 1841, timp în care organizează o nouă organizație secretă, „Fii Coloniei lui Traian”. Descoperit din nou, trebuie din nou să fugă.

Se reîntoarce o vreme în Franța, dar în timpul Revoluției de la 1848 va reveni în Ţara Românească, pe care o va părăsi definitiv, abia după înfrângerea acesteia.

De la Paris,  Jean Alexandre Vaillant  va susține activ,  Unirea Principatelor.

Cum se poate explica oare acest sentiment de dăruire totală și de solidaritate deplină a unui străin cu cauza noastră națională? În cazul lui Vaillant există o singură explicație și anume apartenența lui la mișcarea Francmasoneriei internaționale.

A fi francmason în acele timpuri, implica, în primul rând, împărtășirea unor convingeri comune și o solidaritate dincolo de orice barieră etnică, politică sau națională. Iar Vaillant era, înainte de orice, un vechi și foarte cunoscut francmason.

Ca francmason, el a avut acces nelimitat în societatea tinerilor intelectuali progresiști și revoluționari români , cunoscuți ca „generația pașoptistă”, care, în marea ei majoritate, aparținea Francmasoneriei.

Nu mai este nici un secret estăzi că marile noastre personalități care au făcut Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor și Independența României din 1877, erau, aproape fără excepție, francmasoni: de la Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae și Ștefan Golescu, Gheorghe Magheru, Cristian Tell, Ion C. Brătianu și C.A.Rosetti – și am numit doar Guvernul Provizoriu al Revoluției de la 1848 din Muntenia și până la Vasile Alexandri, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu și lista ar putea continua.

Apartenența la Francmasonerie a permis acestei generații de excepție să vină în contact, să discute de la egal la egal și să întrețină relații de strânsă prietenie , cu marile personalități ale vremii: Jules Michlet, Edgar Quinet, Mickievicz, Mazzini, Cavour sau Garibaldi.

Aceste legături au contribuit mult la împlinirile istorice care au urmat. Și tot din aceste contacte se va fi făurit și tricolorul nostru așa cum îl știm.

Este adevărat că „opțiunea cromatică a românilor pentru cele trei culori – roșu – galben – albastru… a fost sesizată pe întreg spațiul locuit de români”, încă din cele mai vechi timpuri fiind  legată de trsnsformarea Daciei în provincie romană. (conform lucrării „Tricolorul României” coordonată de dr. Adina Borciu-Drăghicescu – București 1995).

Se știe că pe steagul lui Tudor Vladimirescu, cei trei ciucuri erau realizați din fire de mătase în cele trei culori. Dar steagul lui Tudor Vladimirescu nu era tricolor, era un steag pictat „în tehnica tradițională a picturii bisericești” (ibidem).

De asemenea prin hatișeriful din 1834, sultanul otoman îi acorda domnitorului Alexandru Ghica, dreptul ca „la cele ostășești” să aibă „alt steag cu fața roșie, albastră și galbenă având și acesta stele și pasăre cu cap, la mijloc”.

Dar culorile erau orizontale începând cu roșu. Era un drapel ostășesc și nu putea fi considerat „național”, fie și numai pentru că același drapel ostășesc al Moldovei era bicolor: „pe fondul general al pânzei de culoare albastră, culoarea roșie formează câte un patrat în fiecare dintre cele patru colțuri”. (ibidem)

Este sigur însă că nu acesta era tricolorul pe care l-a arborat francmasonul Vaillant. El nu putea face asta din două motive.

În primul rând pentru că acest tricolor îl reprezenta pe Alexandru Ghica, pe care Vaillant îl detesta și pe care, în anul următor, va încerca să-l răstoarne.

Dar mult mai important este faptul că pe Vaillant nu l-ar fi interesat niciodată un drapel având culorile orizontale, deoarece dispunerea orizontală a culorilor contravenea flagrant principiilor masonice pe care el le respecta.

Pentru a înțelege această afirmație, cităm din eseul intitulat „Prima intrare a României în Europa: pașoptiștii”, publicat în octombrie 1993 în revista „22”. Autorul, istoricul Adrian Niculescu, afirma:

„Potrivit celei mai plauzibile dintre explicații, tricolorul românesc este și el un simbol masonic. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității. Orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, un alt concept masonic, Cifra trei este numărul perfect, Sunt numai patru țările europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia, Belgia și România. O companie dintre cele mai ilustre. Sunt exact țările cu o puternică origine masonică, născute din Revoluția Franceză (1789), din cea belgiană (1830), din Resorgimento-ul italian și din mișcarea de «regenerare» românească”.

Avem convingerea că numai un astfel de tricolor putea fi considerat de către Vaillant drept „drapel al Principatelor” și prin urmare, demn de a fi arborat pe cel mai înalt vârf din Bucegi, la granița cu transilvania.

În același eseu, autorul mai scrie:

„Este cunoscut faptul că tricolorul românesc a fost adoptat ca simbol al Națiunii în prima zi a victoriei Revoluției de la 1848, prin decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu. Mai puțin este cunoscut însă că el exista, am putea spune «in pectore», în inima revoluționarilor încă mai demult…Ei au fluturat poate, pentru prima oară, odată cu izbucnirea Revoluției din februarie 1848 de la Paris, pe «Hotel de Ville», primăria capitalei franceze, alături de celelalte steaguri ale «naționalităților».

Sau conform „Tricolorul României” (op.cit)

Prima dată tricolorul românesc a fost înfățișat public, ca simbol vexilogic național în contextul acestui an revoluționar, după 25 februarie, la Paris…când o delegație de tineri români dintre cei mai avântați…au mers «în cântări de libertate» la primăria Parisului să felicite Guvernul Provizoriu”.

Coroborând aceste afirmații cu povestea lui Vaillant, rezultă, în primul rând, o constatare neașteptată: Tricolorul românesc, așa cum îl știm, era recunoscut încă din 1839 drept simbol național, așadar cu cel puțin aproape un deceniu înainte de oficializare sa.

În al doilea rând se conturează o ipoteză surprinzătoare: tricolorul „a fluturat poate pentru prima oară” atunci, în acea zi de 29 iunie 1839, pe muntele Pleșuva.

Astfel, arborarea de către Vaillant și slugerul Angelescu a tricolorului ca „drapel tricolor al Principatelor”, este probabil cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

Pentru noi, cei de astăzi, este un prilej de adâncă emoție gândul că acei țărani și ciobani anonimi din Comarnic, care îl însoţeau  adunați în jurul tricolorului pe francezul Vaillant în ascensiunea sa pe muntele Pleșuva, au fost poate martorii neștiutori ai unui eveniment istoric de mare semnificație pentru istoria națiunii noastre.

Faptul că, atunci, în ajunul «regenerării» noastre ca națiune, s-au întâlnit alături de acel drapel, un francez și mai mulţi români, reprezintă o întruchipare simbolică a unei prietenii menite să înfrunte veacurile.

Se poate afirma, fără teama de a greşi, că România, fără sprijinul  masoneriei, ar fi rămas în stadiul de ţară medievală. Chiar supremul simbol naţional, tricolorul este conform unui studiu publicat de Dan Anghelescu în revista Forum Masonic nr. 10-11, o creaţie a masoneriei. 

Vaillant anticipa România Mare

Aşadar, în 1839, francezul Vaillant cunoaşte “un drapel tricolor al Principatelor, considerat drapel naţional”. Pentru el, deci, Unirea Principatelor era un fapt, care nu aştepta decât o consemnare formală (care avea să întârzie 20 de ani).

Ceea ce voia Vaillant, arborând drapelul pe vârful cel mai înalt al Bucegilor, la graniţa cu Transilvania, era recunoaşterea predominanţei româneşti şi în interiorul arcului carpatic, deci anticipa Unirea de la 1918.

Paşoptiştii erau masoni

Vaillant era un cunoscut francmason. Ca membru al lojii franceze, el a avut acces în societatea tinerilor intelectuali revoluţionari, rămaşi în istorie ca “generaţia paşoptistă”, generaţie care, în marea ei majoritate, aparţinea Francmasoneriei.

Marile personalităţi care au făcut Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Independenţa României din 1877 erau, aproape fără excepţie, francmasoni: de la Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gh. Magheru, Cristian Tell, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, până la Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Gr. Alexandrescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu etc.

Apartenenţa la Francmasonerie a permis acestei generaţii, poate cea mai activă din istoria României, să vină în contact şi să întreţină relaţii de strânsă prietenie cu marile personalităţi ale vremii: Michelet, Quinet, Mickievicz, Mazzini, Cavour sau Garibaldi.

Aceste legături au contribuit mult la împlinirile istorice care au urmat. Şi tot din aceste contacte s-ar fi făurit şi tricolorul.

Vechile drapele

Este adevărat că “opţiunea cromatică a românilor pentru cele trei culori – roşu, galben, albastru – a fost sesizată pe întreg spaţiul locuit de români” încă din cele mai vechi timpuri (conform “Tricolorul României”, coord. de dr. Adina Borciu-Drăghicescu – Bucureşti, 1995). Se mai ştie că steagul lui Tudor Vladimirescu nu era tricolor; era un steag pictat “în tehnica tradiţională a picturii bisericeşti”(ibidem).
Mai târziu, prin hatişeriful din 1834, sultanul îi acorda domnitorului Alexandru Ghica dreptul ca la “cele ostăşesti” să aibă “alt steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu un cap la mijloc”. Dar culorile erau orizontale, începând cu roşu.

Era un drapel ostăşesc şi nu putea fi considerat “naţional”, fie şi numai pentru că acelaşi drapel ostăşesc al Moldovei era bicolor: “pe fondul general al pânzei de culoare albastră, culoarea roşie formează câte un pătrat în fiecare dintre cele patru colţuri” (ibidem).

Nu trebuie să surprindă faptul că simbolul naţional românesc este de origine masonică, având în vedere abundenţa de personalităţi ale istoriei şi culturii noastre care aparţineau lojilor.

În fapt, istoria noastră modernă este deschisă de doi români masoni: Dimitrie Cantemir şi Horea, conducătorul răscoalei românilor ardeleni de la 1784.

  Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, data de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național.

Conform legii,ziua este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe, manifestări cultural-educative, cu caracter evocator/științific,consacrate istoriei României, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne etc…

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/04/ziua-de-4-august-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/04/o-istorie-a-zilei-de-4-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

Surse:

 Dan Anghelescu

Loja „Axis Mundi” – Orientul Sinaia

http://www.ziaruldemures.ro/?p=739

Publicitate

03/08/2018 Posted by | DIVERSE, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

TEORIA CONSPIRATIEI. DESPRE SECRETELE NOII ORDINI A SECOLELOR . VIDEO

 

Teoria Conspiratiei : Novus Ordo Seculorum

 

 

Foto: Reversul marelui sigiliu al Statelor Unite ale Americii

 

Novus Ordo Seculorum este una din cele doua devize  care apar pe reversul  Marelui Sigiliu al Statelor Unite ale Americii (cealalta fiind Annuit Coeptis, care  inseamna “inceputul a fost incuviintat”, care se refera, printre altele, la reusita  conspiratiei de punere a bazelor statului masonic american).

 Expresia Novus Ordo Seculorum se traduce literal prin Noua Ordine a Secolelor si nu prin  NOUA ORDINE MONDIALA , ceea ce in limba latina ar corespunde cu   « Novus Ordo Mundi ».

 

 Filosoful si  secretarul   Congresului – Charles Thompson.

Pasajul care a inspirat expresia  provine din   textul  poetului  Virgilius, in cel de-al patrulea epilog al Bucolicelor iar deviza  Novus Ordo Seculorum a fost propusa in  1782 de catre CharlesThomson, unul din parintii fondatori ai Statelor Unite, desemnat  de catre  Congresul continental  sa prezinte conceptul final al Marelui Sigiliu al SUA .

Poetul antic Virgiliu aştepta zorii unei noi epoci, în care oamenii vor fi reuniţi cu zeii …

 

Ultima Cumaei venit iam carminis aetas;

magnus ab integro saeclorum nascitur ordo.

iam redit et Virgo, redeunt Saturnia regna,

iam nova progenies caelo demittitur alto.

 La data de 20 iunie 1782, Congresul american a aprobat conceptia lui  Thomson privind Marele Sigiliu oficial,  a carui descriere indica pentru revers:

« La baza piramidei este inscris  MDCCLXXVI  cu cifre romane», anul 1776, data  fondarii Statelor Unite ale Americii.

« Si mai jos urmatoarea deviza : “Novus Ordo Seclorum” », « O noua ordine in Istorie».

Aceasta este  de asemenea motto-ul Universitatii  Yale din Statele Unite.

 

Semnificatii

 

Deviza se situeaza la baza reversului Marelui Sigiliu  si e atasata imaginii  Piramidei si  datei  MDCCLXXVI (1776), Statele Unite avand ca scop sa se extinda geografic ,dar mai ales sa urmeze idealul ca libertatea sa devina destinatia intregii omeniri, Statele Unite fiind prima democratie care intr-o zi va deveni o realitate pentru intreaga  omenire.

Simbolismul devizei  Novus Ordo Seclorum semnifica asadar inceputul unei noi ere pentru America, odata cu  proclamarea Declaratiei de Independenta.

Fondatorii Statelor Unite  au fost vizionari,ei gandind ca opera lor este menita sa dainuiasca in timp, si sa stea la baza   unei noi  istorii, cu consecinte durabile.

In cartea sa (Common Sense),Thomas Paine a scris :

 « Cauza Americii este in mare masura cauza intregii umanitati […] Aceasta nu este preocuparea unei zile,a unui an,nici a unui secol; posteritatea  este  virtual implicata  in derularea lucrurilor,chiar pana la sfarsitul vremurilor prin ceea ce se petrece  »

Marele Sigiliu  prezinta simboluri masonice evidente, cum ar fi  PIRAMIDA si OCHIUL si de aceea el face obiectul  discutiilor care stau la baza TEORIEI CONSPIRATIEI

Simbolismul piramidei pe versoul sigiliului are o semnificatie dificila. Piramida are 13 trepte (designerii nu s-au obosit deloc de a repeta cifra 13), si cifra romana pentru 1776 este printata de-a lungul in partea de jos a piramidei.

Ochiul atot-vazator din partea de sus a piramidei subintelege ajutorul divin de care Americanii au avut nevoie pentru intemeierea tarii noi. Insasi, piramida sugereaza forta si durabilitatea.

Motto-ul Latin “Annuit Ceptis” situat deasupra piramidei se traduce ca “El (Dumnezeu) a favorizat cele incepute ”.

Annuit Cœptis se traduce din  latinescul  annuo (a aproba) si  din  cœpio (a incepe,a  intreprinde), cu intelesul ca   « a aprobat lucrurile  incepute ».

Aceste cuvinte inscrise langa Ochiul Providentei , semnifica credinta in  faptul ca insasi Providenta a permis creerea Statelor Unite.

 Banderola de sub piramida “Novus Ordo Seclorum” sau “O noua ordine  a secolelor,a istoriei”, a avut menirea de a expune inceputul unei noi ere Americane.

Simbolistica inscrisa pe Marele Sigiliu al SUA o regasim si pe bancnota americana de 1 dolar.

 

 

Marele sigiliu al Statelor Unite are doua fete. Prima fata poarta motto-ul E pluribus unum (13 litere) si prezinta un „vultur” (in realitate un phoenix) purtand in gheare un manunchi de 13 sageti, respectiv o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, avand deasupra capului 13 stele, aranjate deloc intamplator, chiar in forma celebrei Peceti a lui Solomon.

Piramida cu 13 niveluri, inscriptiile latinesti Annuit coeptis (13 litere) si Novus ordo seclorum si ochiul „atotvazator” apar pe „revers”. Intalnim astfel o prima ciudatenie – si anume cele doua fete ale sigiliului.

Sigiliul este pe post de stampila, folosit pentru a autentifica anumite documente, de ce este nevoie de un revers al unei stampile?

In realitate, ambele fete ale Marelui Sigiliu, fiecare continand anumite simboluri, au existat inca din perioada Congreselor Continentale – primele „guverne” americane, alcatuite din reprezentanti ai coloniilor.

In anul 1776 adoptarea formala a Declaratiei de Independenta s-a facut de catre un grup de 56 de semnatari, dintre care 52 erau membri declarati ai francmasoneriei. (De altfel toti cei 15 generali de varf ai lui Washington erau masoni, 5 dintre ei chiar mari maestri.

Istoricul mason Mackey pretinde ca Washington insusi era mare maestru al lojei Virginia). La cateva ore dupa adoptarea Declaratiei de Independenta, un comitet alcatuit din Benjamin Franklin (mason din 1731), Thomas Jefferson si John Adams s-a intrunit pentru a concepe Marele Sigiliu. Cei trei au invitat pe Pierre Eugène – artist sa li se alature. Congresul Continental nu a aprobat insa sigiliul realizat de acestia. Ca urmare, in anul 1782, Congresul i-a desemnat pe William Barton, o autoritate in materie de simboluri si heraldica si pe Charles Thompson, secretar al congresului, sa finalizeze acest demers. Astfel s-a nascut dublul Sigiliu al Statelor Unite folosit si in prezent.

Primele schite ale reversului sigiliului american contineau piramida masonica neterminata, avand motto-ul Deo favente perennis (Gratia nepieritoare a lui Dumnezeu).

Ele au fost respinse de catre primul comitet pentru stabilirea sigiliului (desemnat in 1776), precum si de cel de-al doilea. Abia in 1872, piramida neterminata a fost completata cu ochiul „Providentei”, plasat deasupra ei.

Pana in 1934 au aparut bancnote de 1 dolar care nu aveau imprimat reversul sigiliului. Acesta a ramas necunoscut publicului larg american pana in 1935, cand Presedintele Franklin Roosevelt a cerut Trezoreriei sa tipareasca pe bancnota de 1 dolar si fata si reversul sigiliului conceput cu 150 de ani inainte.

Prima varianta a bancnotei avea „vulturul” in stanga si piramida in dreapta. Roosevelt a cerut mutarea in stanga a piramidei.

O remarca interesanta este ca in actualul sigiliu american, ochiul din varful piramidei este un ochi stang. In simbolismul universal, Ochiul Providentei divine este cel drept.

O remarca interesanta este ca in actualul sigiliu american, ochiul din varful piramidei este un ochi stang.

In simbolismul universal, Ochiul Providentei divine este cel drept…

Bancnota americana de 1 dolar este un socant exemplu de simbolism masonic. Pe fata ei este imprimat portretul lui Washington, unul dintre principalii revolutionari masoni care au contribuit la fondarea Statelor Unite.

In dreapta portretului lui Washington, se observa emblema Trezoreriei, care inglobeaza simbolurile masonice ale echerului, cheii si balantei si 13 stele dispuse pe echer, dupa cum se observa in imaginea de mai jos. In privinta reversului bancnotei, el are infatisarea de mai sus abia dupa 1935 din vremea marelui crah bursier.

Sigiliul american, cu cele doua fete ale sale, este intesat de simboluri masonice, in centrul lui aflandu-se ideea-forta de unificare.

Desigur, neintamplator, cuvantul „one” (unu) se repeta de 6 ori. IN GOD WE TRUST se afla in centrul reversului bancnotei, deasupra cuvantului ONE.

De la baza catre varf, treptele piramidei masonice corespund urmatoarei ierarhii: umanistii, francmasonii fara sort, lojile albastre, cluburile francmasonice mascate (Rotary, Lions, etc), ritul York, ritul scotian 1-33, comunismul, Marele Orient, B’nai Brith, Clubul celor 500 , Clubul celor 33, Consiliul celor 13 (grupare secreta condusa de clanul Rothschild), pe cea mai inalta treapta fiind situata Casa Rothschild. MCDCCLXXVI este numarul roman ce reprezinta 1776. Anul 1776 reprezinta formal anul in care s-a adoptat Declaratia de Independenta, insa printre altele reprezinta si anul fondarii lojei francmasonice denumita „Illuminati” de catre Adam Weishaupt (1 mai 1776). O alta semnificatie a anului 1776, reprezinta construirea Turnului Babel mentionat in Biblie, daca s-ar lua ca anul 0 – anul nasterii lui Adam.

Motto-ul Novus Ordo Seclorum a fost creat de catre Charles Thompson, in iunie 1782.

El a folosit, se pare, un vers din Eneida lui Virgiliu, Magnus ab integro seclorum nascitur ordo („la nastere mareata si reinnoita ordine a veacurilor”), in care Sibila (profeteasa) din Cumae prevestea noua era de pace adusa de Cristos.

O alegere interesanta, am spune noi, care corelata cu ochiul stang „atotvazator” ne poate pune pe ganduri. Filosofia masonica afirma ca omul „neinitiat” se afla intr-o stare animalica, grosiera.

Prea putin luminat sau chiar lipsit de „lumina” spirituala pe ca o ofera, se zice, doctrinele masonice, el poate fi asemuit cu o piatra imperfecta, necioplita si neslefuita.

In schimb, omul „initiat” este educat, sofisticat, disciplinat si cultivat. El tinde catre „perfectiunea spirituala” si poate fi asemuit cu o caramida, cu o piatra cioplita, slefuita. Piramida masonica este construita exclusiv din pietre slefuite, alese cu meticulozitate de asa zisii „zidari”, care examineaza cu atentie defectele pietrelor si le resping pe cele „imperfecte”.

Teoria conspirationista afirma ca zidarii („pietrele perfecte”) sunt masonii de rang inalt si uneltele lor, iar proiectul lor consta in „innoirea” si reformarea (Perestroika sau Tikkun Olam) intregii lumi. Astfel, pentru a construi o Noua Ordine Mondiala, ei trebuie mai intai sa o distruga pe cea veche, conform devizei lor: Ordo Ab Chao (Prin haos la ordine) afirma aceeasi teorie conspirationista.

Celalalt motto – Annuit coeptis, inseamna „inceputul a fost incuviintat”, fraza referindu-se, printre altele, la reusita intreprinderii conspirative de punere a bazelor statului masonic american.

Sub indrumarea lui Haym Salomon si a lui Benjamin Franklin, a fost introdus in Marele Sigiliu al Statelor Unite simbolul ochiului „atotvazator”, in interiorul pietrei unghiulare din care emana raze solare. Multi au presupus ca ochiul este cel al lui Osiris, zeul-soare al Egiptului antic sau al fiului sau, Horus.

Acest lucru este in parte adevarat, dar lucrurile nu se opresc aici. Iata ce nota in aceasta directie Albert Pike, fost Suveran Mare Comandor: „Soarele … este Ochiul Atotvazator al Lojilor noastre. […] Steaua Stralucitoare („Marele Arhitect, completam noi”) a fost recunoscuta ca emblema a Omniscientei, a Ochiului Atotvazator, care in viziunea anticilor era Soarele„. Adevarata identitate a Marelui Arhitect este  ascunsa  sub o multime de deghizari si subterfugii. El este, pretind masonii – „Soarele”, „Hiram Abiff”, cel care poarta un „Nume Inefabil”, „Ein Soph”, „Marele Arhitect al Universului”, „Abaddon”, „Mahabone”, „Jahbuhlun”.

In ceea ce-l priveste pe Haym Salomon – un evreu din Polonia, pana recent, putine manuale de istorie ii pomeneau numele. Francmasonii il numesc insa, cu mandrie – finantatorul Revolutiei Americane. Se zice ca ar fi fost agentul clanului Rothschild in America. In onoarea lui s-a ridicat si o statuie, la Philadelphia.

Fata sigiliului repeta prin diverse elemente motivul numarului 13. Astfel, pe ea apare un phoenix care poarta in ghearele piciorului stang 13 sageti, in ghearele piciorului drept o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, iar in cioc inscriptia E puribus unum, avand 13 litere.

Deasupra phoenixului, 13 pentagrame formeaza Pecetea lui Solomon. Aripa dreapta a phoenixului are 32 pene mari, iar cea stanga 33, corelate cu ultimele grade ale Ritului York.

In simbolismul universal, phoenixul reprezinta moartea si renasterea ciclica a naturii si a lumii, in general. Asocierea sa cu aparitia atat de fortata a numarului 13 (simbol al mortii si al distrugerii) este o alta tema la care merita sa ne gandim. Numarul 13 mai simbolizeaza si cele 13 grade ale ritului York.

Motto-ul ce apare aici – E pluribus unum (Dintre mai multi – unul singur, sau altfel spus – Unul singur deasupra tuturor) ne poate duce la ideea de unificare fortata (prin prezenta sagetilor) a tuturor guvernelor, sistemelor monetare si religiilor, prin crearea unui stat unic, condus de un singur om, idee care este dealtfel intens amintita de asa-zisa teorie conspirationista.

Extrem de semnificativ este faptul ca, suprapunand peste triunghiul ce incadreaza piramida un triunghi identic, orientat invers, varfurile acestora indica literele A, S, M, O, N din logo-urile latine. ASMON este conform legendei, o entitate ce pazeste Templul lui Solomon, iar prin anagramare, rezulta cuvantul MASON.

Marcata de simbolismul ezoteric, bancnota dolarului  a fost proiectată sub egida preşedintelui Roosevelt, francmason de gradul 33, care era sfătuit în privinţa simbolismului ocult de vicepreşedintele Henry Wallace, francmason şi el şi discipol al artistului teozof Nicholas Roerich.

Surse: http://www.dezvaluiri.go.ro/popoare.htm; Wikipedia.ro;  enciclopediaascunsa.blogspot.ro ; colectzii.ro;

 

 

21/04/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: