Parlamentarii alianței PNL-USR-PLUS-UDMR dau bătălia finală pentru vânzarea pământului țării. România este singura țară din Uniunea Europeană care vinde pământ străinilor

În timp ce în Ungaria vânzarea terenurilor agricole către cetățenii străini constituie faptă penală, în România Guvernul și parlamentarii alianței PNL-USR-PLUS-UDMR dau bătălia finală pentru a da undă verde tranzacțiilor, scrie http://gazeta-romaneasca.ro.
În celelalte state UE, străinii au atâtea restricții încât nu ajung să achiziționeze niciodată vreo palmă de pământ.
Ministrul liberal al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că vina pentru vânzarea terenurilor agricole către străini aparține țăranilor și că nu are cum să oprească aceste tranzacții.
”Această problemă, că se vinde terenul către străini, asta o face, din păcate, tot cetățeanul și proprietarul de teren român, care, de multe ori, preferă să vândă fie unei societăți comerciale, fie unei persoane fizice străine, sau uneori o societate comercială românească e preluată de o societate comercială cu capital străin. Nicăieri nu s-a găsit această formă de a opri cumpărarea terenului de către persoane din afara statului respectiv”, a afirmat ministrul Adrian Oros.
Realitatea este că nicăieri în Europa străinii nu pot cumpăra terenuri agricole, tocmai din cauza restricțiilor dure impuse de fiecare stat în parte.
”Legea 17/2020 exact asta făcea, impunea restricții la vânzarea terenurilor către străini, iar ei vor să o măcelărească acum în Parlament. Trebuie să ținem cont de ceea ce înseamnă pământul pentru siguranța națională, pentru securitatea alimentară a cetățenilor, pentru accesul la hrană ieftină”, a afirmat Ionel Arion, președintele Federației Naționale ProAgro.
În Ungaria este faptă penală
Nu există vânzare de terenuri agricole către străini nici măcar în vecinătatea țării noastre, susține președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.

Adrian Oros i-a scos vinovați pe români că vând terenurile străinilor
„Dacă un român vrea să cumpere în Franța o bucată de teren nu are acces, pentru că nu există noțiunea de vânzare de teren. În Belgia, primul care are acces la cumpărare este co-proprietarul terenului, iar dacă acesta nu este interesat, imediat vine statul și îl cumpără și apoi îl arendează. În Olanda este la fel, co-proprietarul, apoi statul. Iar în celelalte state nu ajunge un străin să cumpere, pentru că intervine imediat statul și achiziționează terenul”, a declarat Ionel Arion.
”Pe suprafețele arendate de la ADS, an de an, din acel buget cel puțin jumătate ar fi trebuit alocat pentru achiziția de terenuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Noi aveam nevoie, ca fermieri, ca țară, de alte legi, nu de Legea vânzării terenurilor. Așteptam Legea arendei, ca să nu mai fie puși fermierii în imposibilitatea de a investi, în condițiile în care fondurile de investiții străine arendează pământul românesc doar pe un an de zile”, a precizat președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.
ADS-ul nu cumpără pământ
Administrația Domeniilor Statului ar fi trebuit, cu 50% din suma obținută din arendă, să cumpere pământuri, dar nu a făcut acest lucru, ne mai spune Ionel Arion, președintele Federației Naționale ProAgro.
”Vor să modifice în Parlament și ordinea preemptorilor. Vor să ducă statul pe locul doi, dar este o chestiune mascată, pentru că statul român nu are bani astăzi să cumpere teren.
Pe suprafețele arendate de la ADS, an de an, din acel buget cel puțin jumătate ar fi trebuit alocat pentru achiziția de terenuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Noi aveam nevoie, ca fermieri, ca țară, de alte legi, nu de Legea vânzării terenurilor.
Așteptam Legea arendei, ca să nu mai fie puși fermierii în imposibilitatea de a investi, în condițiile în care fondurile de investiții străine arendează pământul românesc doar pe un an de zile”, a precizat președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.
O haltă pe drumul destatalizării României – “Protestul diasporei”
Motto:
Și-acum omoară-mă de vrei/ Și-aruncă-mă la câini! (George Coșbuc)
“Protestul diasporei”: o haltă pe drumul destatalizării României
Eram Președinte Emerit al Adunării Parlamentare a OSCE când s-au pus la cale „revoluțiile colorate”.
Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relația cu Rusia și vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni când s-a declanșat „Primăvara arabă”.
Între aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (în Belarus), vicepreședinte al Comisiei juridice și pentru drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și șeful Delegației PE pentru Ucraina.
Printre altele. În executarea acestor misiuni am fost martor și participant, dar și, în măsura puterilor mele, opozant la planificarea sacrificării statelor națiune pe altarul unei ordini globale pe care în mod greșit și chiar criminal unii o concepeau ca incompatibilă cu existența acestora.
Nici un alt român nu a mai trăit în acest mod o asemenea experiență. De aceea pot citi și înțelege ce se întâmplă în aceste zile în România dincolo de perdeaua de fum lacrimogen al detaliilor faptice.
Unii comentatori (ex. Adrian Năstase) au observat că în mod normal nu există protest fără motiv, iar motivul este existența unei crize care poate fi socială (ex. crește șomajul, se introduc curbe de sacrificiu, adică se taie salariile și pensiile, cresc dările către stat etc.), economică (ex. crește inflația, crește deficitul bugetar, se prăbușește moneda națională, se blochează creditul) sau politică (ex. guvernul nu își mai poate promova măsurile legislative întrucât nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare iar un alt guvern nu se poate forma întrucât o altă majoritate nu se poate constitui).
Or, România nu cunoaște nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemulțumiri de o asemenea amploare? Răspunsul trebuie căutat în afara României, acolo unde nu prea se uită lumea.
România este într-o criză…geopolitică (cu dimensiunea sa geoeconomică).
Alți comentatori (ex. Alina Mungiu-Pippidi) au subliniat inutilitatea aparentă a protestului.
Să protestezi fără nici un program, fără nici o listă de revendicări pe care să le poți negocia, dar și fără nici un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume în Parlament – și eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi câștigate de aceleași partide – este o absurditate.
Prin urmare toată tevatura nu ar fi decât rezultatul lipsei de cultură politică, exploatată de pescuitorii în ape tulburi care își pot promova mai ușor interesele într-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab.
Căci în spatele unor idealuri înalte colcăie interesele cele mai josnice.
Nedumerirea este justificată dar problema nu este tactică, ci strategică.
Nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibilă) cu un guvern PNL/USR/MRÎ, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.
În sinteză, actorii crizei geopolitice – care are caracter global – preconizează rezolvarea acesteia prin destatalizarea României. Și nu numai.
România este doar un caz și așa zisul „miting al diasporei”, doar o haltă pe acest drum.
Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid, fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă,nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea.
De aceea s-a și apelat la ficțiunea „diasporei” ca entitate chipurile de sinestătătoare, conștientă de sine și acționând pentru sine, distinctă de ceilalți români, cei de acasă, prea slabi, prea indolenți sau prea needucați pentru a „salva România” de la niște pericole nedefinite clar, dar cu siguranță teribile.
S-a conturat astfel imaginea unei „Românii exterioare” (întreprinzătoare, cinstită, harnică, responsabilă, angajată, democratică) superioară celei „interioare” (asistată, coruptă, leneșă, iresponsabilă, pasivă, oligarhică).
Această Românie „salvatoare” (fără organizare politică stabilă) are, în virtutea apartenenței sale la „națiunea culturală” română, ca minoritate de elită, misiunea sacră de a elibera „națiunea civică” română (adică pe românii trăitori pe teritoriul național, în legea statului care le este armură politică) de tirania liderilor naționali corupți, incapabili să înțeleagă comandamentele ordinii globale.
Descifrând „identitatea diasporei” descoperim realitatea modelului care ni se impune: o forță externă, o forță minoritară, o forță cu contur vag și structură fluidă, o forță civică (deci opusă politicului), o forță nelegitimată electoral, o forță acționând în afara legii, o forță opusă ordinii de stat.
Astăzi ea se cheamă „diasporă” (ceea ce sugerează o națiune fără stat), iar nu „emigrație”.
Mâine, după ce ne obișnuim cu ideea, se poate chema altfel.
Emigranții români nu au nici o vină în această tenebroasă afacere; ei sunt numai folosiți.